ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3045/2013

Deliberând

asupra recursului declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr.

82/A din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 54/PI/CC din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 1360/30/2013, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de

revizuientul B.L.S. privind revizuirea sentinței penale nr. 351/P.1 din 24

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia penală nr.

34 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 4288 din

30 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 29

septembrie 2011, condamnatul B.L.S. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.

351/2008 a Tribunalului Timiș, casată prin decizia penală nr. 4288/2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că în cauză au intervenit

fapte noi care nu au fost cunoscute de instanța de fond la momentul pronunțării

hotărârii de condamnare, care îi dovedesc nevinovăția în comiterea infracțiunii

pentru care a fost condamnat, depunând în acest sens la dosar o plângere

înregistrată sub nr. 7976/P/2009 adresată Parchetul de pe lângă Judecătoria

Timișoara, precum și copia sentinței penale nr. 245 din 28 martie 2008 a

Tribunalului Timiș.

În conformitate,

cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă,

prin adresa nr. 709/III/6/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din data

de 17 ianuarie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire

penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, au fost

înaintate Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această

instanță sub nr. 1360/30/2013 la data de 23 ianuarie 2013.

Analizând actele

și lucrările administrate în cauză, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința

penală nr. 351 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul nr.

2921/30/2006 inculpatul B.L.S. a fost condamnat, prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată

prev. de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen., săvârșită față de părțile civile SC V.T. SRL Oradea, SC A. SA Pitești,

SC P. SA Brăila și partea vătămată SC V.C. SRL Ștefanești, într-o infracțiune de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de

art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită

față de părțile civile SC A. SA Pitești și SC V.T. SRL Oradea, și într-o infracțiune

de emitere a unei file C. fără a avea disponibil în cont, prev. de art. 84

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

săvârșită față de părțile vătămate SC P. SA Brăila și persoana juridică vătămată

SC V.C. SRL Ștefanești, la o pedeapsă de 10 ani inchisoare. Această soluție a fost

menținută prin decizia penală nr. 34/A din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Prin decizia penală

nr. 4288 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 34/A din 04 martie 2010

a Curții de Apel Timișoara, s-au casat decizia penală atacată și sentința penală

nr. 35l/P.J/2008 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la omisiunea constatării

intervenției prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile prev. de art.

84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994

și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. și

cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea

prev. de art. 215 alin. (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen.

Prin această hotărâre

a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus încetarea procesului penal față

de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), rap. la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., art. 122 lit. e) și art. 124 C. pen., pentru infracțiunile prev. de art. 84

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 13 din Legea nr. 87/1994 rap. la art. 11 lit. a) din Legea nr. 87/1994 și

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu-aplic. art. 13 C. pen.; s-au

aplicat dispozițile. art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și s-a redus

pedeapsa de 10 ani închisoare la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Astfel, tribunalul

a reținut că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, situațiile în care

poate fi exercitată, sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Având în vedere

motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care

se referă la faptul că în cauză au intervenit fapte noi care nu au fost cunoscute

de instanța de fond la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, fiind invocate

plângerile penale formulate împotriva unor persoane din cadrul băneiior, instanța

de fond a constatat că cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca

inadmisibilă. Revizuirea poate fi cerută doar dacă s-au descoperit fapte și împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, pe baza cărora să

se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Așadar, faptele probatorii

trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte sau împrejurări care

au fost deja cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. De altfel, este inadmisibil

ca pe calea revizuirii să se poată obține o prelungire a probațiunii pentru împrejurări

cunoscute și verificate anterior de instanțe în căile de atac exercitate împotriva

hotărârii de condamnare.

Astfel, instanța

de fond a constatat că susținerile invocate de petent în cererea de revizuire au

fost învederate și în faza de cercetare judecătorească cu privire la fondul cauzei,

respectiv în căile de atac exercitate împotriva sentinței de fond, făcându-se referire

la plângerea penală pe care a formulat-o împotriva numitului A.D. prin indicarea

sentinței penale nr. 245/2008 a Tribunalului Timiș prin care a fost respinsă plângerea

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Referitor la plângerile

formulate de petent împotriva Banca R., sucursala Oradea și cu sediul în București

și ai angajaților acesteia, plângeri ce au făcut obiectul Dosarului nr. 1799/P/2009

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș - în care s-a dispus la 25 iulie 2012

neînceperea urmăririi penale, soluție menținută de instanța de judecată în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen., tribunalul a reținut că această împrejurare

invocată de revizuient nu se încadrează în cazul de revizuire, prev. de art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nereprezentând o faptă sau vreo împrejurare care

nu a fost cunoscută la soluționarea fondului cauzei și care să dovedească netemeinicia

hotărârii instanței de fond.

În ceea ce privește

celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) – d) C. proc.

pen., în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii

mincinoase, vreunui înscris falsificat ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către

organele judiciare, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de către condamnat

nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situații, astfel încât cererea de

revizuire a fost apreciată ca inadmisibilă și sub acest aspect.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul

revizuient B.L.S.

Împotriva sentinței

penale nr. 55/PI/CC din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar

nr. 1360/30/2013 a declarat apel revizuientul B.L.S., înregistrat pe rolul Curții

de Apel Timișoara la data de 18 martie 2013, sub nr. 1360/30/2013. Apelul nu a fost

motivat în scris.

Prin decizia penală

nr. 82/A din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins

apelul declarat de revizuientul B.L.S. împotriva sentinței penale atacate, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea

poate fi cerută când:

s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

un înscris care

a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

când două sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia."

Din conținutul

prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii,

care se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform

art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică

cererea sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în

care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce

o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a

admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept,

iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui

drept.

În cauză, s-a

apreciat că în mod corect a respins prima instanță cererea de revizuire, deoarece

în cadrul soluționării cererii de revizuire este inadmisibil să se suplimenteze

și reevalueze probatoriul pentru fapte deja cunoscute, așa cum solicită revizuientul.

Motivele formulate

de către revizuient vizează plângeri penale formulate de către acesta împotriva

unor persoane din cadrul Banca R. sucursala Oradea, plângeri pentru care s-au menținut

actele procurorului de neîncepere a urmăririi penale în procedura prevăzută de

art. 278 C. proc. pen., iar aceste împrejurări nu se încadrează în cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. deoarece faptele probatorii

nu sunt noi, fiind cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuientul B.L.S., solicitând admiterea recursului.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar la termenul la care s-a realizat judecata,

revizuientul a invocat o greșită individualizare a pedepsei de către instanța ce

a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, considerând prea severă pedeapsa

de 6 ani închisoare aplicată de aceasta.

Analizând cauza

atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art.

385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză

de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat

de către recurentul revizident B.L.S. ca fiind nefondat.

Referitor la motivele

de recurs invocate în susținerea căii de atac declarate de revizuient, verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recurentul B.L.S. și-a motivat recursul

doar oral, în ziua judecății, invocând critici care privesc greșita individualizare

a pedepsei.

În raport de contextul

promovării prezentului recurs, se constată că în cauză, singura critică ce ar fi

putut fi analizată de către instanța de recurs ar fi putut viza legalitatea respingerii,

ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de către recurent și, decurgând

din aceasta, a respingerii ca nefondat a apelului promovat, însă critica menționată

- subsumată cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. - ar fi trebuit invocată cu respectarea condițiilor

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Cu toate acestea,

din actele dosarului rezultă că această critică nu a fost învederată de către revizident

în cadrul recursului său și, totodată, nu se încadrează în cadrul criticilor ce

pot fi analizate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (3)

C. proc. pen.

Dimpotrivă, recurentul

a criticat hotărârea atacată pentru greșita individualizare a pedepsei, aspect care

vizează fondul cauzei și nu soluția pronunțată în cererea de revizuire.

Prin urmare, în

raport de susținerile inculpatului, pentru considerentele ce preced, în baza

art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 17 aprilie

2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi suportate de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul B.L.S. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 17

aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

08 octombrie 2013.