ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2014

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 388/PI din 4

noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9799/30/2013, în

temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul

condamnat B.S., privind revizuirea Sentinței penale nr. 521/PI din 23 decembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1841/30/2011, definitivă prin

Decizia penală nr. 3629/R din 7 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție București.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Referatul nr.

535/111/6/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe

rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9799/30/2013 la data de 9 octombrie 2013, a

fost înaintată spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de

revizuientul B.S. împotriva Sentinței penale nr. 521/PI din 23 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1841/30/2011, împreună cu

rezultatul cercetărilor efectuate, conform dispozițiilor art. 399 alin. ultim

C. proc. pen., cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă întrucât

aspectele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de

revizuire prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că solicită revizuirea sentinței prin care a fost

condamnat întrucât el s-a aflat în stare de legitimă apărare la momentul

săvârșirii faptei, aspect care nu a fost analizat de instanțe, iar cei doi

agresori nu au fost audiați. Totodată, a mai arătat că el a vrut să recunoască

fapta comisă, însă victima l-a influențat și din acest motiv nu a beneficiat de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. Totodată, a solicitat să i se

mai reducă pedeapsa, aceasta fiind prea mare și el având doi copii minori.

În probațiune, a fost

atașat la dosarul cauzei, Dosarul de fond - nr. 1841/30/2011 al Tribunalului Timiș,

împreună cu dosarele atașate acestuia.

Analizând actele și

lucrările administrat în cauză, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

prin Sentința penală nr. 521/PI din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3629/R din 7 noiembrie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, revizuientul B.S. a fost condamnat la o pedeapsă

de 7 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea

infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Potrivit art. 393 C.

proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii pentru

motivele limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă:

"a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia."

Rolul revizuirii,

întemeiate pe dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este

acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a

cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi

extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente,

erori datorate necunoașterii de către instanță la soluționarea cauzei a unor

fapte sau împrejurări noi, sau cel puțin, a unor probe noi (chiar dacă aceasta

cunoștea faptele probatorii) și care sunt de natură să ducă la dovedirea

netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau

condamnare.

Or, în prezenta

cauză, nu este îndeplinită această cerință. Aspectele pe care revizuentul și-a

întemeiat prezenta cerere - existența unui atac prealabil al părții vătămate și

al martorului S.I. asupra sa, atac care l-a determinat să săvârșească fapta

pentru care a fost condamnat, ceea ce ar conduce la reținerea stării de

legitimă apărare - nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi de natură să

determine netemeinicia hotărârii de condamnare. Respectiva stare de fapt -

existența unei altercații prealabile între părți - a fost cunoscută încă din

faza de urmărire penală, iar instanța de fond, cât și de instanțele de apel și

de recurs, au analizat și stabilit vinovăția inculpatului cu privire la fapta

imputată pe baza tuturor probelor administrate prin raportare inclusiv la

această împrejurare, astfel că nu poate constitui o împrejurare nouă, care să justifice

o rejudecare a cauzei; totodată, nici modificarea poziției procesuale a

inculpatului în sensul recunoașterii în prezent a faptei pentru care a fost

trimis în judecată, în condițiile în care instanța de fond a dispus condamnarea

acestuia pe baza celorlalte probe administrate în cauză, nu este de natură a

produce nici un efect juridic, neputând determina o rejudecare a cauzei. De

asemenea, în ceea ce privește dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

care reglementează procedura simplificată a judecății, în condițiile în care

acestea erau în vigoare la momentul judecării cauzei pe fond, inculpatul avea

obligația să solicite aplicarea respectivei proceduri în termenul expres și

limitativ prevăzut de acel text legal - până la începerea cercetării judecătorești,

orice aplicare ulterioară a acestora - în căile extraordinare de atac - fiind

inadmisibilă.

În ceea ce privește

împrejurările că are doi copii minori și pedeapsa aplicată este prea mare,

acestea sunt aspecte care țin exclusiv de individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate și puteau și trebuiau invocate în fața instanțelor de apel și recurs,

fiind însă incompatibile cu calea de atac a revizuirii.

Ca atare, constatând

că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile

de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., în baza art. 403 alin. (3) C.

proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. prima instanță a respins cererea

ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței

penale nr. 388 din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

9799/30/2013 a declarat apel condamnatul B.S. solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței penale și urmare a rejudecării admiterea cererii de

revizuire cu consecința reținerii circumstanțelor atenuante și diminuarea

cuantumului pedepsei aplicată.

Instanța de apel a

apreciat că sentința apelată este legală și temeinică, în deplină concordanță

cu dispozițiile legale în materie, reținând următoarele:

Revizuirea este

mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive

care conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin

care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și

asupra raportului juridic procesual penal principal fiind puse față în față

principiile autorității de lucru judecat și al aflării adevărului.

Având în vedere că

prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a

hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres

cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin

dispozițiile art. 394 C. proc. pen..

Motivele invocate de

condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea

pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește reaprecierea

gradului de pericol social al faptei comise cu consecința reducerii pedepsei,

aspecte pe care instanțele investite cu soluționarea cauzei, în procesul de

individualizarea judiciară, le-au avut în vedere la pronunțarea soluției de

condamnare a inculpatului revizuent. Aspectele legate de vinovăția inculpatului

revizuent au fost analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei și

care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului.

Aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de

art. 394 C. proc. pen., ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs revizuentul condamnat B.S. criticând decizia

instanței de apel pe motiv că aceasta nu a ținut cont de declarația lui J.S., a

lui S.I., precum și pentru faptul că nu s-a ținut cont de prevederile art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) și art. 91 C. pen.,

întrucât ambele părți, respectiv J.S. și S.I., au provocat scandalul.

Înalta Curte,

analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile

formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor

judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei

căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra

propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de

fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea

cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a

dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după

judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Motivele invocate de

condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea

pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește a fi avute în vedere

declarațiile numiților J.S. și S.I., precum și faptul că a fost vorba atât de o

provocare, cât și de o legitimă apărare.

Astfel, aplicând

dispozițiile legale prezentei situații, instanța apreciază că nu este

îndeplinită cerința referitoare la încadrarea în vreunul din motivele de

revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

De asemenea,

aspectele legate de vinovăția inculpatului revizuent au fost analizate de

instanțele ce au soluționat fondul cauzei și care, în limitele efectului

devolutiv au analizat toate apărările inculpatului.

Pentru aceste

considerente, constatând că niciunul din motivele invocate de revizuent nu se

circumscriu motivelor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., instanța va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent condamnat la plata sumei

de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.S. împotriva Deciziei

penale nr. 2/A din data de 16 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL