ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 987/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 987/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 240/PI

din data 19 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

5177/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C.

proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 125/PI

din 02 martie 2010 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul C.I., ca

inadmisibilă.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la data de

23 aprilie 2013, revizuentul condamnat C.I. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 125/PI din 02 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

5654/59/2006.

În motivarea

cererii de revizuire, revizuentul condamnat a contestat modul în care s-au

apreciat probele, reclamând abuzuri ale magistraților care s-au pronunțat în

dosar. De asemenea, a contestat starea de fapt reținută în rechizitoriu, făcând

o apreciere proprie a probatoriului administrat deja. A arătat că a fost și el

parte vătămată, acuzațiile aduse împotriva sa sunt nedovedite, în cauză

impunându-se reanalizarea probelor și achitarea sa

După efectuarea

actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș, din data de 23 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună

cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii

de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre

soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 5177/30 la

data de 23 aprilie 2013.

În probațiune,

au fost atașate la dosarul cauzei, Dosarul nr. 5654/59/2006 al Tribunalului

Timiș și dosarele atașate acestuia.

Analizând

materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea

situație de fapt:

Revizuentul

condamnat C.I. a fost trimis în judecată, alături de inculpații C.C., C.C., C.T.,

C.I. și M.A. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș,

înregistrat la instanță sub nr. 12881 din 22 decembrie 2003, pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat și violare de

domiciliu, prev. de art. 174 C. pen. rap. la 175 lit. a) C. pen., 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., respectiv art. 192 alin.

(2) C. pen.

În primul ciclu

procesual, prin sentința penală nr. 698 din 07 noiembrie 2005 a Tribunalului

Timiș, pronunțată în Dosar nr. 12881/P/2003, a fost achitat petentul revizuient

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub

aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit.

a), i C. pen.

În baza art.

322 alin. (3) teza I C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de încăierare.

În baza art.

322 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din

art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat la 4 luni închisoare, urmând să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Prin Decizia penală

nr. 107/A din 09 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, a fost desființată

această sentință și .s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

În cel de-al

doilea ciclu procesual, în rejudecare, a fost pronunțată sentința penală nr.

443 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Timiș, în Dosarul nr. 3939/P/2006, prin

care s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile

reținute în actul de sesizare în aceea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1)

C. pen.

A fost reținută

în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării cu referire la infracțiunile

de omor simplu, tentativă de omor simplu și lovire, fiind condamnat la pedeapsa

rezultantă a închisorii de 8 ani.

Curtea de Apel

Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de procuror și

inculpat, prin Decizia penală nr. 50 din 27 februarie 2007, iar prin Decizia penală

nr. 5097 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006 s-au admis recursurile declarate în

cauză și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

În ultimul

ciclu procesual, în rejudecare, s-au reaudiat persoanele prezente în curtea

părților vătămate M.A. și M.Z., respectiv martorii B.O. și B.D., care și-au

menținut declarațiile anterioare. Martorul F.O. a revenit asupra declarațiilor

anterioare, arătând că nu a văzut incidentul.

I.P.J. Timiș -

Serviciul Criminalistic a comunicat că au fost verificate cele două urme

papilare ridicate de pe obiectele corp delict cu ocazia cercetării la fața

locului rămase în studiu, rezultatul fiind negativ.

Vodafone

România a comunicat că nu deține stocate apeluri din anul 2003.

A fost

încuviințată cererea inculpaților de suplimentare a probatiunii și în sensul

audierii în apărare a martorilor F.V. și N.P.

Prin sentința

penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

5654/59/2006 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea de încăierare.

În baza art.

174 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., art. 180 alin. (2) C.

pen., toate cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., precum și

art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat revizuentul la pedeapsa de 8 ani

închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Instanța de

fond a înlăturat circumstanța premeditării în comiterea infracțiunilor de omor

și tentativă de omor, reținând în favoarea inculpatului starea de provocare în

care s-au comis faptele.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a admis apelul

procurorului și a înlăturat circumstanța atenuantă a provocării, reținând

corectă încadrarea juridică din rechizitoriu care includea circumstanța

premeditării cu referire la infracțiunile contra vieții, motiv pentru care a

dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat,

violare de domiciliu și lovire, fapte prev. de art. 174, 175 lit. a) C. pen.,

art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art.

180 alin. (2) C. pen.

Decizia a rămas

definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpatul C.I., prin

Decizia penală nr. 3353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006.

În recurs,

inculpatul a solicitat achitarea pentru toate faptele reținute în sarcina sa,

susținând că nu a participat la încăierarea din data de 05 august 2003.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat,

menținând cuantumul pedepsei rezultante la 18 ani închisoare, apreciind că starea

de fapt a fost judicios dovedită printr-un probatoriu complet, iar pedepsele au

fost corect individualizate.

În baza acestor

hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Fiind vorba de

o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea

sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Având în vedere

faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii

formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire

reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanța va

respinge cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat ca

inadmisibilă.

Astfel,

revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu

condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau

împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnare.

Instanța a

constatat că în speță revizuentul condamnat nu a invocat existența unor fapte

sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Instanța a

reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor

condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor

administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura

anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în

momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită

această cerință.

În ceea ce

privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care condamnatul nu a

invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori

săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor

hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, instanța a apreciat că

motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre

aceste situații, astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă și sub

acest aspect.

Totodată,

instanța a reținut că petentul condamnat a mai formulat anterior a cerere de

revizuire pe motive asemănătoare, în acest sens pronunțându-se sentința penală

nr. 206 din 22 mai 2013 de către Tribunalul Timiș prin respingerea cererii ca

inadmisibilă, astfel că, și în acest sens, cererea de revizuire a petentului

este inadmisibilă, potrivit Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, secții unite, date în soluționarea unui recurs în

interesul legii.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel condamnatul C.I., apelul nefîind motivat în

scris ci doar oral în ziua judecății de către revizuent, arătând că a fost

condamnat la 18 ani închisoare, că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de

omor, el fiind victimă, sens în care solicită să se stabilească nevinovăția sa,

că a venit din Italia în România tocmai pentru a-și dovedi nevinovăția, s-a

prezentat singur în fața organelor judiciare, dorește să se arate concret care

sunt ceilalți făptuitori întrucât numai el apare în mandat, că a crescut pe

aceeași stradă cu victima, că a ieșit în stradă când a auzit gălăgie și că s-au

avut în vedere declarațiile martorilor falși, care nu au fost la fața locului,

împotriva cărora el a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă. De asemenea,

susține că instanța nu a ținut cont de concluziile comisiei medico-legale, de

faptul că el nu a fost un vagabond, a avut firma sa din care a obținut venituri

și are o familie compusă din 13 persoane.

Prin Decizia penală

nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat

apelul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr. 240/PI din 19

iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5177/30/2013.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 400 lei,

cheltuieli judiciare către stat în apel.

S-a constatat

că apelul formulat de către condamnatul C.I. este nefondat, hotărârea

Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Din examinarea

probelor dosarului s-a reținut că revizuentul C.I. se află în executarea unei

pedepse rezultante de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor

calificat, tentativă de omor calificat, violare de domiciliu și lovire, prev.

de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a)

C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.

Analizându-se

motivele invocate în cererea de revizuire formulată de către condamnatul C.I.,

s-a constatat că motivele invocate de către acesta nu se încadrează în nici

unul din motivele de revizuire limitativ și expres prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., aspectele invocate și în motivele de apel oral expuse vizând

judecarea fondului cauzei, acesta susținându-și nevinovăția, invocând existența

unor martori mincinoși în cadrul procesului penal, însă nu a putut aduce vreo

dovadă în acest sens în afară de niște simple afirmații, astfel că instanța de

fond în mod judicios a apreciat că cererea formulată de condamnatul C.I. este

inadmisibilă.

Pentru a fi

admisibilă o cerere de revizuire, în primul rând motivul sau motivele de

revizuire trebuie să fie printre cele enumerate în mod expres de art. 394 C.

proc. pen., iar apoi acel motiv trebuie să fie temeinic, dovedit prin mijloace

de probă, iar doar dacă instanța apreciază că cererea de revizuire este

admisibilă se va relua judecata pe fond a cauzei, însă revizuentul nu a dovedit

existența nici a unei situații prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta

reluând aspecte de fond ale cauzei cu privire la nevinovăția sa, despre

situația sa personală, aspecte care însă în acest moment procesual nu pot fi

puse în discuție datorită faptului că cererea de revizuire a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Această

constatare este esențială întrucât hotărârea de condamnare a revizuentului C.I.

a dobândit autoritate de lucru judecat, iar în aceste condiții aspectele legate

de starea de fapt, de vinovăția, de individualizarea judiciară a pedepsei și

alte aspecte legate de fondul cauzei nu mai pot fi rediscutate în căile

extraordinare de atac, doar în anumite situații dacă în prealabil ar fi fost

admisă o cerere de revizuire, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat C.I.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul

recurentului revizuent condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi.

reluate.

Examinând

recursul declarat de recurentul revizuent condamnat prin raportare la

dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constat că acesta este nefondat pentru

considerentele care urmează.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

În speță,

Înalta Curte a constatat că recurentul revizuent condamnat deși a dezvoltat

anumite critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare și nici nu se

identifică incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare

din oficiu.

Totodată, în

acord cu instanța de prim control judiciar, s-a reținut că recurentul revizuent

condamnat nu a făcut referire la vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C.

proc. pen. ci a reiterat susținerile formulate cu ocazia judecării cauzei în

fond și în căile de atac și prin care a susținut nevinovăția sa.

Prin cererea de

revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esență la o

prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanțele de

fond și recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuentului și,

prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care și le-a făcut cu acea

ocazie.

Or, acest lucru

nu poate face obiectul revizuirii, ca și cale extraordinară de atac, motivele

invocate de către recurentul revizuent condamnat nu se încadrează în nici unul

din motivele de revizuire limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., aspectele invocate referitoare la nevinovăția sa și existența unor

martori mincinoși, astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatului

a fost respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea nu

este întemeiată nici critica referitoare la incompatibilitate, hotărârea

atacată fiind pronunțată în condiții de legalitate neregăsindu-se îndeplinite

condițiile cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc.

pen.

Pentru

considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr.

176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale

nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă

revizuentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 martie 2014.