ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2892/2014

Asupra recursului de față; Prin Decizia penală nr. 236/A din 9 decembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul-condamnat D.C. împotriva Sentinței penale nr. 361/PI din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 8616/30/2013 și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-revizuent să plătească statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare. S-a reținut că prin Sentința penală nr. 361/PI din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 lit. a) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 360 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul D.C., ca nefondată.

Prin Sentința penală nr. 360 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin neapelare, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 13 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) - (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. instanța a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat ca inadmisibilă.

În ceea ce privește aspectele invocate de către condamnat referitoare la lipsa citării sale și neparticiparea sa la judecarea Dosarului nr. 6317/30/2006 al Tribunalului Timiș, instanța a constatat că împrejurările invocate nu pot justifica admiterea unei cereri de revizuire, existând alte căi legale pentru îndreptarea acestor presupuse nelegalități. Condamnatul avea posibilitatea exercitării unui apel peste termen, în condițiile prevăzute de art. 365 C. proc. pen., în situația în care nu a participat la judecarea cauzei, însă nu a recurs la o astfel de cerere, motiv pentru care aceste împrejurări nu pot fi invocate pe calea unei cereri de revizuire. În ceea ce privește aspectele invocate în legătură cu încadrarea juridică data faptelor reținute în sarcina condamnatului, instanța a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului, or, în prezenta cauză, s-a apreciat că nu este îndeplinită această cerință. În cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat și a solicitat rejudecarea procesului, revizuentul fiind nemulțumit de modalitatea în care au fost interpretate probele existente la dosarul cauzei. S-a apreciat că pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o rejudecare a procesului doar ca urmare a nemulțumirii condamnatului, în condițiile în care o hotărâre de condamnare definitivă beneficiază de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește cazurile de revizuire, prevăzute la lit. b) - e), în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, s-a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situații, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen. cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări.

Întrucât revizuentul D.C. a invocat nevinovăția sa, a formulat o altă cerere de revizuire, cerere care a fost respinsă prin Sentința penală nr. 186 din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Timiș și s-a constatat că cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă. În motivarea cererii scrise de revizuire revizuentul a invocat două motive care, în opinia sa, constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța care a pronunțat Sentința penală nr. 360/2007 în Dosarul nr. 6317/30/2006, și anume: procura specială nr. 2472 din 06 septembrie 2005 prin care a delegat administrarea SC S.D. SRL numitului G.L. (astfel încât la data depunerii în bancă a filelor cec el nu mai deținea calitatea de administrator al firmei menționate); de la dosarul cauzei a lipsit cazierul judiciar, lipsă care a determinat nelegala sa citare (nu a fost citat la penitenciarul unde se afla încarcerat).

În legătură cu primul motiv, s-a reținut că data emiterii procurii speciale (06 septembrie 2005) este ulterioară depunerii în bancă a filelor cec în raport de care s-a reținut activitatea infracțională a inculpatului (potrivit considerentelor sentinței de condamnare, filele cec au fost introduse în bancă în cursul anului 2004), iar în această situație, împrejurarea cu caracter de noutate invocată de inculpat s-a apreciat că este irelevantă. Referitor la lipsa cazierului judiciar și nelegala citare în fața instanței de fond, s-a constatat că acestea nu constituie motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de legea procesual penală.

Împotriva acestei decizii, la data 11 decembrie 2013, revizuentul D.C., în termen legal, a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 31 ianuarie 2014. Au fost depuse concluzii scrise și s-a solicitat, în esență, admiterea recursului și admiterea cererii de revizuire, cu motivarea, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, făcând referire la procura specială și arătând totodată că de la dosar a lipsit cazierul judiciar.

Examinând recursul declarat de revizuentul D.C., Înalta Curte apreciază recursul revizuentului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc.

pen.: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă.

Eroarea judiciară implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Se constată că motivele invocate de recurent, respectiv faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, cele referitoare la procura specială, lipsa cazierului judiciar, precum și criticile formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei privind convenția din 4 martie 2004, aspectele referitoare la declarațiile martorilor și faptul că a fost judecat în lipsă nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță. Prin urmare, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).

În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.C. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 236/A din 9 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN