ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față, constată următoarele

:

Prin sentința penală

nr. 154/CC din 07 mai 2012 pronunțată în dosar nr.

2815/30/2012, Tribunalul Timiș a

respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată

de revizuientul M.G.,

privind revizuirea sentinței penale nr. 282/Pi/2010

pronunțată în dosar nr.

6870/30/2009 al Tribunalului Timiș.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

obligat revizuientul la 200 lei cheltuieli judiciare față

de stat.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin cererea introdusă și

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 10 aprilie

2012,

condamnatul M.G., a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 282/2010 a

Tribunalului Timiș, cu motivarea că nu este el autorul faptei pentru

care a fost condamnat

ci, o altă

persoană a comis fapta, solicitând audierea a doi martori și expertizarea unor

obiecte

de îmbrăcăminte.

În conformitate, cu dispozițiile art. 399 C. proc.

pen., după efectuarea actelor de cercetare

prealabilă, prin adresa nr. 159/111/6/2011 a Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș din

data de 12

aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire

penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca

inadmisibilă, a fost

înaintată Tribunalului

Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță

sub

nr. 2815/30/2012 la data de 12 aprilie 2012.

Analizând

actele și lucrările administrat în cauză, instanța a reținut în fapt

următoarele:

Prin sentința penală nr. 282 din 31 mai 2010 a

Tribunalului Timiș, pronunțată in dosar

nr. 6870/30/2009 inculpatul M.G. a fost condamnat inculpatul prin

schimbarea încadrării juridice din săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, prev. de art. 183

C. pen., in infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la o

pedeapsa de 15 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul, apel care a fost respins de

Curtea de Apel Timișoara prin decizia penala nr. 108/A din 04 august 2010,

iar ulterior inculpatul

a declarat

recurs, care a fost respins prin decizia nr. 3924 din 05 noiembrie 2010 a ICCJ

București.

Pentru a se hotărî astfel instanța de fond a

reținut că având în vedere motivele

invocate

de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care se refera la

faptul

ca nu este el autorul faptei,

instanța a constatat ca cererea de revizuire formulată de

către condamnat apare ca inadmisibilă, întrucât

revizuirea poate fi ceruta doar daca s-au

descoperit fapte si împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța

la soluționarea

cauzei, pe baza cărora sa se poată dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare.

Așadar, faptele

probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unor fapte sau

împrejurări care au fost deja cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. De

altfel, este inadmisibil ca pe calea revizuirii sa se poată obține o prelungire

a probațiunii pentru

împrejurări cunoscute si verificate anterior de

instanțe in căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare.

În

ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit.

b)-d) C. proc. pen., în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența

vreunei mărturii

mincinoase, vreunui înscris

falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele

judiciare,

instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi

circumscrise nici uneia dintre aceste situații,

astfel încât prezenta cerere de revizuire este

inadmisibilă și sub acest aspect. Pentru aceste considerente, instanța a

respins cererea

de revizuire

formulată de condamnatul M.G. și în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a obligat revizuientul la 200 lei

cheltuieli judiciare față de stat.

Împotriva sentinței penale pronunțate de prima

instanță, condamnatul-revizuent

M.G.

a formulat apel, în termenul legal, solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței și admiterea cererii de revizuire întrucât este nevinovat, adevăratul

autor fiind numitul I.l.

Prin decizia penală

nr. 171/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel

Timișoara - Secția Penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a

respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul-revizuent M.G.

împotriva sentinței penale

nr. 154/CC din 07

mai 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2815/30/2012 și a

menținut

sentința apelată.

S-a reținut de instanța

de apel că în declarația dată în fața procurorului cu ocazia

efectuării actelor de cercetare prevăzute de art.

399 C. proc. pen. (f.3 din dosarul tribunalului)

condamnatul a menționat că solicită suplimentarea probatoriului

administrat în dosarul în

care s-a pronunțat condamnarea sa, în sensul

audierii numiților R.N. și

S.F. (deținuți în

penitenciarul Timișoara), persoane care ar cunoaște cine

este adevăratul

autor al infracțiunii (pe nume I.I.), precum și expertizarea

obiectelor de îmbrăcăminte găsite la locul faptei

și care îi aparțineau.

S-a mai reținut că în mod corect instanța de fond a constatat

că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât solicitarea condamnatului de

suplimentare a

probatoriului nu poate fi

încadrată în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de

lege. Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. vizează fapte probatorii noi și

nu mijloace de probă noi. De altfel în procesul

de fond inculpatul a avut posibilitatea să

propună atât audierea unor martori cât și administrarea de probe

științifice, astfel încât elementul de noutate nu există nici în privința

mijloacelor de probă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.G.

care

a solicitat administrarea

probei testimoniale a numitului I.l. și expertizarea

lucrurilor găsite

la locul faptei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți

sub nr. 2815/30/2012.

Examinând decizia penală atacată sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., înalta Curte constată că

recursul

formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.

I. În ceea ce privește excepția invocată de

reprezentantul Parchetului privind

tardivitatea

recursului declarat de revizuientul M.G., înalta Curte constată

că nu

este întemeiată.

Înalta Curte constată că revizuientului i-a fost

comunicată decizia penală nr. 171

/A din 24 septembrie 2012 a Curții de

Apel Timișoara - Secția Penală la data de 29 octombrie 2012 (fila 26 dosar

apel)

Revizuientul a formulat cererea de recurs la data

de 29 octombrie 2012 (fila 4 dosar

recurs),

recurs care a fost transmis de Penitenciarul Arad la Judecătoria Timișoara,

fiind ulterior înregistrat ia Curtea de Apel Timișoara ia data de 4 noiembrie

2012 (fila 3 dosar

recurs).

Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (3) din

Codul de procedura penală, aplicabile și la

judecata în recurs conform art. 385

3

alin. (2) din același

cod, termenul de declarare a

recursului

curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la

pronunțare.

De asemenea, potrivit art. 385

3

alin. (1)

C. proc. pen., termenul de recurs

este de 10 zile, dacă prin lege nu se

dispune altfel.

Ca urmare, având în vedere cele precizate anterior

termenul de recurs de 10 zile

a

început să curgă de la data de 29 octombrie 2012, împlinindu-se la 09 noiembrie

2012,

termen calculat în conformitate

cu dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente va respinge excepția

tardivității recursului formulată

de reprezentantul parchetului ca

neîntemeiată.

II. Cu privire la fondul cauzei, înalta Curte

constată că dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul

revizuirii de cale extraordinară de atac,

prin intermediul căreia se pot

înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute

printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

datorită recunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu

realitatea și cu

prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că

revizuirea are rolul de a atrage

anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind

o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile

determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile

prevăzute de art. 394 din același cod, singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a

cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus

enunțate, se impune concluzia

condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în

condițiile

legii.

În cauză revizuientul M.G. a formulat recurs,

solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în

principiu a cererii de revizuire, astfel

cum a fost motivată și formulată în susținerea concluziilor orale de

apărătorul desemnat

din oficiu al recurentului.

Înalta Curte constată că instanța de fond și

instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de

revizuire formulată de reviziuient este inadmisibilă și respectiv apelul

împotriva acesteia este nefondat și că motivele invocate de revizuient

nu se încadrează în nici unul din cazurile de

revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen.

reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs și

care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea

cauzei pe

fond, împrejurări pe care

instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor.

De asemenea, în mod corect prima instanță a

reținut că motivele invocate de

către

revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ

prevăzute de

art. 394 C. proc. pen.

întrucât motivele invocate reprezintă o prelungire a

probatoriului, pentru împrejurări cunoscute si

verificate anterior de instanțe în căile de

atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că

cererea de revizuire

este inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

, înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuient.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat

de revizuentul M.G.

împotriva deciziei penale nr. 171 /A

din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara -

Secția Penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către sfat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie

2013.