ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 154/CC din 07 mai 2012 pronunțată în dosar nr. 2815/30/2012, Tribunalul Timiș a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.G., privind revizuirea sentinței penale nr. 282/Pi/2010 pronunțată în dosar nr. 6870/30/2009 al Tribunalului Timiș. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 10 aprilie 2012, condamnatul M.G., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 282/2010 a Tribunalului Timiș, cu motivarea că nu este el autorul faptei pentru care a fost condamnat ci, o altă persoană a comis fapta, solicitând audierea a doi martori și expertizarea unor obiecte de îmbrăcăminte.

În conformitate, cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 159/111/6/2011 a Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș din data de 12 aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 2815/30/2012 la data de 12 aprilie 2012. Analizând actele și lucrările administrat în cauză, instanța a reținut în fapt următoarele: Prin sentința penală nr. 282 din 31 mai 2010 a Tribunalului Timiș, pronunțată in dosar nr. 6870/30/2009 inculpatul M.G.

a fost condamnat inculpatul prin schimbarea încadrării juridice din săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., in infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la o pedeapsa de 15 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, apel care a fost respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia penala nr. 108/A din 04 august 2010, iar ulterior inculpatul a declarat recurs, care a fost respins prin decizia nr. 3924 din 05 noiembrie 2010 a ICCJ București.

Pentru a se hotărî astfel instanța de fond a reținut că având în vedere motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate, motive care se refera la faptul ca nu este el autorul faptei, instanța a constatat ca cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca inadmisibilă, întrucât revizuirea poate fi ceruta doar daca s-au descoperit fapte si împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei, pe baza cărora sa se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Așadar, faptele probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unor fapte sau împrejurări care au fost deja cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. De altfel, este inadmisibil ca pe calea revizuirii sa se poată obține o prelungire a probațiunii pentru împrejurări cunoscute si verificate anterior de instanțe in căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare, instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situații, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect. Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul M.G. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuientul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat. Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță, condamnatul-revizuent M.G.

a formulat apel, în termenul legal, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii de revizuire întrucât este nevinovat, adevăratul autor fiind numitul I.l. Prin decizia penală nr. 171/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara - Secția Penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul-revizuent M.G. împotriva sentinței penale nr. 154/CC din 07 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2815/30/2012 și a menținut sentința apelată. S-a reținut de instanța de apel că în declarația dată în fața procurorului cu ocazia efectuării actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. (f.3 din dosarul tribunalului) condamnatul a menționat că solicită suplimentarea probatoriului administrat în dosarul în care s-a pronunțat condamnarea sa, în sensul audierii numiților R.N.

și S.F. (deținuți în penitenciarul Timișoara), persoane care ar cunoaște cine este adevăratul autor al infracțiunii (pe nume I.I.), precum și expertizarea obiectelor de îmbrăcăminte găsite la locul faptei și care îi aparțineau. S-a mai reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât solicitarea condamnatului de suplimentare a probatoriului nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege. Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. vizează fapte probatorii noi și nu mijloace de probă noi. De altfel în procesul de fond inculpatul a avut posibilitatea să propună atât audierea unor martori cât și administrarea de probe științifice, astfel încât elementul de noutate nu există nici în privința mijloacelor de probă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.G. care a solicitat administrarea probei testimoniale a numitului I.l. și expertizarea lucrurilor găsite la locul faptei. Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 2815/30/2012. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente. I. În ceea ce privește excepția invocată de reprezentantul Parchetului privind tardivitatea recursului declarat de revizuientul M.G., înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că revizuientului i-a fost comunicată decizia penală nr. 171 /A din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală la data de 29 octombrie 2012 (fila 26 dosar apel) Revizuientul a formulat cererea de recurs la data de 29 octombrie 2012 (fila 4 dosar recurs), recurs care a fost transmis de Penitenciarul Arad la Judecătoria Timișoara, fiind ulterior înregistrat ia Curtea de Apel Timișoara ia data de 4 noiembrie 2012 (fila 3 dosar recurs). Potrivit dispozițiilor art. 363 alin. (3) din Codul de procedura penală, aplicabile și la judecata în recurs conform art. 385 3 alin. (2) din același cod, termenul de declarare a recursului curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.

De asemenea, potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ca urmare, având în vedere cele precizate anterior termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 29 octombrie 2012, împlinindu-se la 09 noiembrie 2012, termen calculat în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen. Pentru aceste considerente va respinge excepția tardivității recursului formulată de reprezentantul parchetului ca neîntemeiată. II. Cu privire la fondul cauzei, înalta Curte constată că dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză revizuientul M.G. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată în susținerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului.

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este inadmisibilă și respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat și că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor. De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. întrucât motivele invocate reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări cunoscute si verificate anterior de instanțe în căile de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este inadmisibilă. Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.G. împotriva deciziei penale nr. 171 /A din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către sfat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2013.