ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3763/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69/20 februarie 2012

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6222/30/2011, în temeiul art. 403

C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de petentul condamnat O.I. împotriva sentinței

penale nr. 167/ PI din 11 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 10845/P/2001.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin referatul nr. 383/III/6/2011 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat sub nr. 6222/30 la data

de 01 septembrie 2011, a fost înaintată spre competentă soluționare cererea de

revizuire formulată de revizuientul O.I. împotriva sentinței penale nr. 167/ PI

din 11 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10845/P/2001,

împreună cu rezultatul cercetărilor efectuate, conform dispozițiilor art. 399 C.

proc. pen., cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă întrucât

aspectele invocate de condamnat nu reprezintă fapte și împrejurări noi,

necunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii și nu există niciun

act al vreunui organ judiciar (hotărâre judecătorească sau rezoluție a

procurorului) care să ateste săvârșirea de către vreunul dintre martori a

infracțiunii de mărturie mincinoasă. Totodată, s-a mai arătat că revizuientul a

mai formulat anterior o cerere de revizuire, folosind aceleași apărări, care a

fost respinsă de către instanță.

În motivarea cererii,

așa cum a fost precizată, revizuientul a arătat că solicită revizuirea

sentinței prin care a fost condamnat întrucât s-a făcut o eroare judiciară, el

nefăcându-se vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa, fapt confirmat

chiar de declarațiile date la instanță de partea vătămată - care nu se mai află

însă la dosar. Totodată, a mai arătat revizuientul că este nemulțumit de

încadrarea juridică dată faptei, în opinia sa fiind comisă infracțiunea de

comercializare valută falsă. De asemenea, a mai arătat revizuientul că martora B.V.

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât a relatat aspecte necorespunzătoare

adevărului și nu a relatat aspecte pe care le cunoștea, respectiv modul de

operare, de care ea avea cunoștință întrucât și ea a fost participantă la fapta

dedusă judecății. Totodată, aceeași infracțiune a fost săvârșită și de martora O.P.,

care a relatat că nu are cunoștință de proveniența bancnotelor false în

condițiile în care ea i le-a furnizat, fiind complice, alături de frații săi O.V.

și O.P., la infracțiunea săvârșită - aceea de vânzare valută falsă.

În probațiune, au

fost atașate la dosarul cauzei, Dosarele nr. 1096/30/2010, nr. 1438/30/2009, nr.

2666/30/2007, nr. 594/30/ 2006, nr. 1096/30/2006, nr. 3914/P/2005, nr. 3425/P/2004,

nr. 9938/P/2003, nr. 9774/30/2008 ale Tribunalului Timiș, nr. 2856/2002, nr. 1096/30/2010

ale Curții de Apel Timișoara și nr. 1096/30/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, precum și Dosarul de urmărire penală nr. 5806/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Timiș.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

167/2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 10845/2002, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 4054 din 27 septembrie 2002 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție București, inculpatul O.I. (zis D.) a fost condamnat la

o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Revizuirea reprezintă

o cale extraordinară de atac prin care sunt atacate hotărârile judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt.

Potrivit art. 393 C.

proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii pentru

motivele limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În ceea ce privește

primul motiv de revizuire, pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă pe

acest motiv potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

proc. pen., este necesar ca revizuientul să indice fapte sau împrejurări noi,

care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, sau cel puțin,

probe noi, care nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei

(chiar dacă aceasta cunoștea faptele probatorii) și care sunt de natură să ducă

la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal

sau condamnare.

În speță, instanța a

constatat însă că aspectele pe care revizuientul și-a întemeiat prezenta cerere

- împrejurarea că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

precum și că singura infracțiune care se poate reține în sarcina sa este cea de

comercializare valută falsă - nu se încadrează în prevederile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi care nu

au fost avute în vedere de către instanța de fond, și nu sunt de natură a

determina revizuirea sentinței; toate aspectele indicate de revizuient au fost

cunoscute atât de către instanța de fond, cât și de instanțele de apel și de

recurs, fiind invocate pe parcursul întregului proces și au fost analizate cu

putere de lucru judecat de către respectivele instanțe, astfel încât nu pot

forma obiectul unei revizuiri în condițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

În ceea ce privește

celelalte aspecte pe care revizuientul și-a întemeiat cererea – respectiv

faptul că hotărârea de condamnare a fost pronunțată pe baza declarațiilor unor

martori care au declarat mincinos în cauză (martorii B.V. și O.P.), instanța a

reținut că, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv (art. 394

lit. b) C. proc. pen.) să fie admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 395

C. proc. pen., este necesar ca săvârșirea de către un martor a infracțiunii de

mărturie mincinoasă să fie constatată prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului, care au dispus asupra fondului, acte procesuale prin

care să se stabilească în mod concret existența faptelor imputate de revizuent

și care au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În cauză, instanța a

constatat că nu există nicio dovadă în sensul cerut de lege pentru incidența

acestui caz de revizuire, revizuientul nefăcând dovada existenței vreunei

hotărâri judecătorești definitive sau a unei ordonanțe a procurorului prin care

să se stabilească că cele două martore au săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă.

Împotriva sentinței

penale nr. 69 din 20 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 6222/30/2011 a declarat apel, în termen legal, condamnatul revizuent O.I.

Prin Decizia penală nr.

114 /A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuientul O.I. împotriva sentinței penale nr. 69

din 20 februarie 2012 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul nr. 6222/30/2011.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei

menționate anterior, în termen legal, a declarat recurs revizuientul O.I., iar

în motivarea orală a recursului, prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a

susținut că recurentul este nevinovat, că încadrarea juridică a faptei nu este

corectă și că solicită audierea a două martore, apreciindu-se că cererea de

revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Examinând recursul

declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin.

(1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în anumite cazuri expres

prevăzute.

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcându-se referire la

necesitatea audierii unor martori, la greșita încadrare juridică a faptei și la

nevinovăția sa.

Verificând cererea de

revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că

motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute

instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se

referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului

legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi

prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea

extraordinară a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu

mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte

probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei

hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și

limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări

noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar

fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul revizuient a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării

juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de comercializare

valută falsă, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei

instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire deoarece cazul invocat, respectiv cel

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în

cauză, câtă vreme revizuientul nu face referire la fapte sau împrejurări care să

nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că

susținerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite,

soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În baza acestor

considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de

casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat

O.I.

împotriva

Deciziei

penale

nr.

114/

A din 07 iunie 2012

a Curții de Apel

Timișoara,

secția

penală

.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.