ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2010

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin Decizia

penală nr. 111 din 11 august 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins ca

nefondat, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de

revizuentul O.I.D., împotriva Sentinței penale nr. 139/PI din 17 martie 2010,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1096/30/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat

apelantul revizuent la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat

în apel.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și a

Libertăților Cetățenești către Baroul Timiș a sumei de 200 RON, onorariu avocat

oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut

următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139/PI din 17 martie 2010,

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1096/30/2010, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă

cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 167 din 11 martie 2002 a

Tribunalului Timiș, formulată de revizuentul O.I.D., deținut în Penitenciarul

Arad, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat

revizuentul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut

următoarele:

Prin cererile introduse și înregistrate la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș la data de 22 iulie 2009 și, respectiv, 7 septembrie 2009,

condamnatul O.I.D. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 167 din 11

martie 2002 a Tribunalului Timiș.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat faptul că

instanțele de judecată nu au făcut o corectă apreciere a probelor, pronunțând

împotriva sa o sentință de condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, deși în

realitate este vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar pedeapsa

aplicată este prea mare în raport de modul de comitere al faptei și practica

instanțelor de judecată.

După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din data de 16 februarie 2009, cererea

de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală, au fost

înaintate Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată sub nr.

1096/30/2010 la data de 17 februarie 2010, cu propunerea de respingere a

cererii de revizuire.

În probațiune, au fost atașate la dosarul cauzei, Dosarele

nr. 1438/30/2009, 2666/30/2007, 594/30/2006, 1096/2006, 3914/2005, 3425/P/2004,

9938/2003, 9774/30/2008, 10845/P/2001 ale Tribunalului Timiș, nr. 2856/2002 a

Curții de Apel Timișoara, nr. 2168/2002 al Curții Supreme de Justiție și

Dosarul de urmărire penală nr. 5806/P/2001 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Timișoara.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Sentința penala nr. 167/2002 pronunțată de Tribunalul

Timiș în Dosarul nr. 10845/2002, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4054

din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul O.I. (zis D.) a

fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2)

lit. d) și e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în

care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art.

394 C. proc. pen.

Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394

lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie

vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca

faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pe de altă parte, hotărârile definitive ale instanțelor

penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei care

a făcut obiectul judecății și nu mai pot fi puse în discuție decât în mod

excepțional. Or, având în vedere cererea de revizuire formulată în cauză, se

poate observa faptul că motivele invocate nu pot justifica admiterea unei

cereri de revizuire. Revizuentul nu a invocat existența unor probe noi, care să

conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, el urmărind practic

prin cererea sa să determine o nouă judecată asupra fondului cauzei pe baza

aceluiași material probatoriu, lucru care nu este posibil, hotărârea de

condamnare definitivă beneficiind de autoritate de lucru judecat.

De altfel, apărările revizuentului au fost verificate atât

cu prilejul soluționării în fond a cauzei, cât și cu prilejul exercitării căilor

ordinare de atac, toate cele trei instanțe apreciind că probele existente la

dosar atestă vinovăția numitului O.I. și, în consecință, dispunând condamnarea

acestuia.

Ca atare, prima instanță a apreciat că simpla menținere a

poziției sale de către condamnat, în sensul că, în opinia sa, este nevinovat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nu poate determina admiterea unei

cereri de revizuire, această cale extraordinară de atac fiind menită să ofere

posibilitatea unei rejudecări a cauzei doar în situații excepționale, când se

ivesc elemente noi care nu au fost cunoscute în momentul judecății inițiale,

elemente care nu există în prezenta cauză.

În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în

condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii

mincinoase, vreunui înscris falsificat ori săvârșirea vreunei infracțiuni de

către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce

nu se pot concilia, prima instanță a apreciat că motivele invocate de către condamnat

nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situații, astfel încât prezenta

cerere de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect.

În același sens, prima instanță a reținut că numitul O.I. a

formulat mai multe cereri de revizuire, întemeiate pe aceleași motive, cereri

de revizuire ce au fost respinse prin Sentința penală nr. 723/PI din 10

noiembrie 2003, Sentința penală nr. 581/PI din 21 iulie 2004, Sentința penală

nr. 396/PI din 9 mai 2005, Sentința penală nr. 273/PI din 28 aprilie 2006, toate

ale Tribunalului Timiș, neexistând elemente noi care să conducă la schimbarea

acestor soluții.

Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C.

proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanță a respins cererea

de revizuire formulată de condamnatul O.I. ca inadmisibilă, ținând seama și de

Decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Justiție și Casație pronunțată în

interesul legii.

Împotriva Sentinței penale nr. 139/PI din 17 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1096/30/2010 a declarat apel, în

termen legal, revizuentul O.I.D., fără a prezenta în scris motivele de

nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că motivele

invocate de către condamnat nu se circumscriu niciunuia din cazurile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen., iar temeiurile și motivele invocate de către

revizuent au mai fost analizate într-o altă sentință (334/PI/2009 a

Tribunalului Timiș), motiv pentru care a respins apelul inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul

O.I.D., fără a învedera care sunt criticile aduse deciziei recurate.

Pentru termenul de judecată din 5 noiembrie 2010,

condamnatul revizuent a transmis o cerere prin care învedera Înaltei Curți

faptul că își retrage recursul.

Față de această situație, Înalta Curte de Casație și

Justiție, conform art. 385

4

prin raport la art. 369

1

C.

proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de revizuentul O.I.D.

împotriva Deciziei penale 111/A din 11 august 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe

recurent la plata cheltuielilor către stat, conform dispozitivului prezentei

hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de revizuentul

O.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 111A din 11 august 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.