ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2010

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 827 din 21 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 40905 ianuarie /3/2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza disp. art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins, ca nefondată cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 677 din 10 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5566 din 03 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuentul condamnat O.M.B. (fiul lui I. și L., încarcerat în P.G.). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul - revizuent la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 40905/3/2008, petentul O.M.B. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 677 din 10 mai 2005, a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5970/2003, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de omor deosebit de grav și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fapte prev. de disp. art. 174 - 175 lit. a), b), i) C. pen. și art. 176 lit. a) C. pen., respectiv art. 279 alin. (1) C. pen., fiind acuzat de aceea că la data de 08 octombrie 1999, împreună cu R.N., cu premeditare și din interes material, prin cruzimi și în public, au omorât, pe numitul P.M., după care au abandonat victima în pădurea Snagov, județul Ilfov și totodată a deținut în locuința sa, fără drept, un revolver cu gaz de calibru 9 mm, fără a poseda permis de port-armă.

Din examinarea cererii de revizuire cu care a fost sesizat, Tribunalul a constatat că revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând audierea unui martor, care a dat o declarație organelor de urmărire penală în perioada 05 aprilie 2005, respectiv 10 mai 2005 și totodată a solicitat și prezentarea ca mijloace de probă a înregistrărilor video ce se afla în Arhiva Serviciului de Paza al C.P. La dosar a fost depusă sentința de condamnare și s-a atașat totodată și dosarul de fond, respectiv Dosarul nr 5970/2003 al Tribunalului București, secția a II-a penală. La termenul din data de 13 ianuarie 2009, a fost admisă în principiu cererea de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., fiind încuviințată audierea martorului G.S., motivat de faptul că acesta ar putea să releve o împrejurare nouă necunoscută de instanța de fond sau de instanțele care au soluționat căile de atac și care potrivit petentului ar fi în strânsă legătură cu faptele reținute în sarcina sa. De asemenea, s-a mai încuviințat și efectuarea unei adrese la Firma de paza Q.I.Inc. care să comunice dacă persoana fizică G.S. mai lucrează la această societate întrucât este necesară audierea sa în prezenta cauză în calitate de martor pentru a oferi date referitoare la orele când petentul a intrat și a ieșit din cazinou, martorul având calitatea de director al firmei de pază la data când s-au petrecut faptele.

În cursul judecării cererii de revizuire, petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului inițial învestit cu soluționarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 40905/3/2008, cerere admisă prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2009, cu motivarea că prin Sentința penală nr. 571 din 25 septembrie 2001, respectivul judecător a dispus condamnarea inculpatului R.N. la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav comisă cu participarea coinculpatului O.M.B., trimis în judecată ulterior, într-un dosar separat. Ca urmare a acestui incident procedural, cauza s-a repartizat din nou, aleatoriu, formându-se Dosarul nr. 40905.01/3/2008. Ulterior, instanța de fond a procedat la efectuarea adreselor către societatea de paza Q.I.Inc.

în vederea depistării martorului G.S. a cărui audiere a fost încuviințată prin încheierea de admitere în principiu din data de 13 ianuarie 2009 și totodată a solicitat înaintarea casetei video cu înregistrările din data de 8/9 octombrie 1999, pentru a le viziona și a verifica alibiul prezentat de revizuentul O.M.B., care susține, în esență, că în noaptea respectivă nu avea cum să comită infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, întrucât toată noaptea a fost prezent în incinta cazinoului. La termenul din 21 octombrie 2009, firma Q.I.Inc., care asigura paza la C.P., a înaintat înregistrările privind intrările în C.P. ale numitului O.M.B.

în perioada 01 octombrie - 12 octombrie 1999 cu mențiunea că înregistrarea clienților se face doar la intrarea în cazinou, nu și la ieșire. În cuprinsul acestor acte depuse la dosar s-a înaintat și o fotografie digitală desprinsă din software care conținea date cu privire la petentul O.M.B. - alias "C." și se arată că ultima vizită a acestuia la cazinou a fost în data de 11 octombrie 1999, orele 7,41, că domiciliază în Germania, fiind născut pe data de 04 februarie 1955. Examinând actele depuse la dosar, prima instanță a constatat că referitor la noaptea de 8/9 octombrie 1999 înregistrările aflate la sediul firmei de pază confirmă faptul că vineri 08 octombrie 1999 petentul a fost înregistrat pe peliculă ca intrând în cazinou la orele 6,15, apoi a mai intrat o dată în cazinou după miezul nopții, în data de 8/9 octombrie 1999, la orele 0,32.

Practic, s-a considerat că aceasta probă vine să confirme exact ceea ce a reținut instanța în considerentele hotărârii de condamnare din care a fost redat un pasaj: "prin urmare, inculpatul a mers la Casa V. în acea noapte, astfel cum martora sus-menționată confirmă (n.r.

martora K.C.V.), însă nu la ora la care s-a petrecut fapta, ci mult mai târziu, acționând cu meticulozitate, calm, cu mult "sânge rece" atât anterior comiterii faptei, cât și ulterior, încercând să-și confecționeze un alibi credibil, mizând cu inteligență și pe faptul că cele 12 casete video ridicate de la Casa V. și purtând pe peliculă imagini surprinse în data de 08 octombrie 1999 nu au putut fi vizionate de instanță, acestea, din motive de neglijență impardonabilă, fiind rătăcite de Parchetul de pe lângă Tribunalul București". Prin urmare s-a constatat că probele noi, administrate în calea extraordinară de atac a revizuirii nu au dovedit nevinovăția inculpatului și, deci, nu au condus la o soluție diametral-opusă celei de condamnare dispusă de instanța de fond prin Sentința penală nr. 677 din 10 mai 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, ci dimpotrivă au confirmat întocmai situația de fapt reținută în hotărârea de condamnare și menținută în căile de atac de instanțele de control judiciar.

În aceste condiții, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat O.M.B., fiind găsită neîntemeiată, a fost respinsă ca atare, în temeiul disp. art. 406 alin. (4) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal (la data de 27 octombrie 2009) revizuentul condamnat O.M.B., fără a indica la acel moment și motivele pentru care a înțeles să conteste hotărârea dată de instanța de fond. Atât cu prilejul dezbaterilor orale ce au avut loc în ședința publică din data de 09 februarie 2010, cât și prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei la același termen de judecată, apelantul revizuent condamnat a criticat greșita respingere de către instanța de fond a cererii sale de revizuire, întemeiată pe disp.

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reiterând în fața instanței de apel motivele pentru care a înțeles să conteste prin intermediul acestei căi extraordinare de atac hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa, după cum urmează: instanța care a pronunțat în fond sentința de condamnare i-a încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și prezumția de nevinovăție, prin aceea că în perioada amânării de pronunțare a administrat probe noi, după închiderea dezbaterilor, obținând prin fax de la firma de pază Q.I.Inc, situația intrărilor sale în C.P., în perioada 01 octombrie - 12 octombrie 1999; aprecierea ca nesinceră a depoziției martorei K.C.V.

s-a făcut pe bază de presupuneri, deducții, aproximări, lucru ce este valabil și în ceea ce privește stabilirea momentului în care el a părăsit cazinoul, de vreme ce instanța a avut la dispoziție doar situația intrărilor în cazino, or deducțiile și presupunerile nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realității și nu pot sta la baza unei soluții de condamnare, cu atât mai mult cu cât, însăși instanța a constatat imposibilitatea vizionării celor 12 videocasete ridicate ca probe la data de 13 octombrie 1999 care au dispărut și care erau în măsură să dovedească nevinovăția sa. Pe cale de consecință a solicitat ca în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să se dispună admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pe fond, anularea hotărârii a cărei revizuire o cere, iar apoi reanalizând materialul probator administrat în cauză, să se pronunțe o hotărâre de achitare a sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Prin Decizia penală nr. 37 A din 9 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul formulat de revizuent în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat O.M.B. împotriva Sentinței penale nr. 827/F din data de 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 40905.01/3/2008. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul revizuent condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezintă onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat că revizuentul nu a învederat nici o împrejurare nouă care să permită revizuirea sentinței de condamnare, și a făcut referire doar la aspecte ce au fost deja examinate de către instanța care a judecat fondul cauzei și respectiv de către instanța de control judiciar, acesta practic dorind o prelungire a probatoriului. Mai mult, același motiv de revizuirea a mai fost invocat de către condamnat și printr-o altă cerere de revizuire anterioară care a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin Sentința penală 762 din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1078 din 24 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție împrejurare care în raport cu Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție echivalează cu inadmisibilitatea noii cererii de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul revizuent O.M. solicitând atât cu prilejul dezbaterilor orale din 22 aprilie 2010 cât și prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei admiterea cererii de suspendare criticând greșita respingere de către instanța de fond și de prim control a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reiterând în fața instanței de recurs motivele pentru care a înțeles să conteste prin intermediul acestei căi extraordinare de atac hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa după cum urmează: s-a omis o gravă eroare de fapt ce a dus la o încadrare judiciară greșită, apărarea s-a făcut în mod defectuos de către apărătorul său; încadrarea corectă care trebuia reținută era prevăzută de prev. art. 178 alin. (1) C. pen., situația de fapt nu a fost corect reținută, iar pedeapsa greșit individualizată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente. Revizuirea reprezintă în sistemul de drept penal român un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești. Cazul de revizuire invocat de către condamnat, art. 394 lit. a) C. proc. pen. așa cum rezultă din analiza acestuia este subordonat unei duble condiții: - descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Astfel faptele sau împrejurările noi învederate trebuie să facă parte din categoria probelor principale să nu fi fost cunoscute de către instanța de judecată.

Ceea ce se cere a fi nou la soluționarea revizuirii este fapta probatorie și nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă. Or din perspectiva acestor considerente se poate concluziona că revizuentul nu a învederat nicio astfel de împrejurare "nouă" care să permită revizuirea sentinței de condamnare, ci a făcut referire doar la aspecte care au fost legal examinate de către instanța care a judecat fondul cauzei și respectiv de către instanța de control judiciar (au fost exercitate ambele căi de atac - apel și recurs), susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și că la comiterea faptei s-a aflat în incinta "C.P.

- C.V.", poziție procesuală exprimată și în cursul judecării cauzei pe fond, cât și în calea de atac și care a fost atent cenzurată la momentul respectiv de către instanțele care au statuat cu privire la stabilirea situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat și pe baza căruia a fost infirmată prezumția de nevinovăție ce a operat în favoarea inculpatului. De altfel, pe calea extraordinară a revizuirii este inadmisibil să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Practic prin prezenta cerere de revizuire, condamnatul aduce critici pretinsei precarități a probatoriului pe baza căruia instanțele ordinare au stabilit vinovăția, încadrării juridice dată faptei și greșita individualizare a pedepselor aspecte ce exced cadrului procesual al revizuirii, acesteia necircumscriindu-se niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. pen.

În contextul în care instanța de fond a apreciat cererea admisibilă și a dispus administrarea unor probe pentru verificarea apărărilor inculpatului în legătură cu locul unde acesta pretinde că s-a aflat la momentul comiterii faptei de omor acestea nu au dovedit lipsa de temeinicie a hotărârii de condamnare, ci dimpotrivă a fost reconfirmată hotărârea de fapt reținută prin Sentința penală nr. 677 din 10 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Mai mult, așa cum solicita revizuentul, faptele sau împrejurările invocate nu pot tinde la stabilirea unor situații de natură a atenua răspunderea penală a condamnatului prin schimbarea calificării (dintr-o infracțiune mai gravă într-una mai ușoară) sau prin constatarea unor cauze de atenuare pedepsei.

Așa cum corect a reținut instanța de prim control judiciar, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire, bazată pe același motiv de revizuire - referitor la condamnarea sa în baza unor probe îndoielnice și la neadministrarea unor probe care ar fi confirmat apărările sale, conform cărora la momentul comiterii faptei s-a aflat în incinta Cazino P. de la Casa V. - ce a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin Sentința penală nr. 762 din 24 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1078 din 24 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât o nouă cerere bazată pe identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în susținerea acesteia, apare ca inadmisibilă în raport de Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii.

Față de aceste considerente, hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru care conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat O.M.B. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul O.M.B. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 22 aprilie 2010.