ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 179/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1069, pronunțată în dosarul nr. 2370/2004 de către Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că s-a formulat o cerere de revizuire de către N.B.F., împotriva sentinței penale nr. 4159 din 25 iulie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1106 din 28 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat că a fost condamnat nedrept pentru omor deosebit de grav, fără să fie săvârșită de el, probele pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare nu sunt temeinice și organele de urmărire penală au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, prin sentința penală nr. 487 din 25 iulie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1106 din 28 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Revizuientul nu a invocat fapte ori împrejurări noi, inexistente în materialul probator și necunoscute instanțelor, așa cum impune cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci a susținut că nu este vinovat, că probele administrate sunt neconcludente, apărări pe care le-a supus analizei tuturor instanțelor investite cu judecarea faptelor pe căile ordinare. De asemenea, susținerea revizuientului că organele de cercetare penală au comis infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere este pur formală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 395 C. proc. pen. Totodată, tribunalul a constatat că revizuientul N.B.F.

a mai formulat o cerere de revizuire, prin care a susținut că este nevinovat, arătând că asupra martorilor s-au exercitat presiuni la organele de urmărire penală, cerere ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 1175 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 41 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Tribunalul, văzând dispozițiile art. 403 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că din cercetările efectuate nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar aceasta nu se întemeiază pe probe ori nici nu justifică admiterea de noi probe. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul N.B.F.

criticând-o pe motive de nelegalitate, cu motivarea că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauză, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei. Prin decizia penală nr. 762 din 21 octombrie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat. Împotriva deciziei a formulat recurs condamnatul, reiterând motivele din cerere și din apel. Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Pentru existența primului caz de revizuire este necesară existența caracterului de noutate al faptelor sau împrejurărilor invocate cu indicarea faptelor probatorii și a mijloacelor de probă prin care acestea pot fi administrate.

Faptele probatorii trebuie să fie noi și nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În cauza de față, condamnatul revizuient își argumentează cererea și căile de atac arătând că nu a săvârșit fapta, iar probele pe care s-a bazat condamnarea sa nu sunt temeinice. Pe de altă parte, nu s-a stabilit că martorii acuzării ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă care a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Întrucât nici unul din cazurile invocate de revizuient nu se verifică în cauză, în mod corect instanțele au respins cererea, respectiv căile de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat N.B.F., împotriva deciziei penale nr. 762 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2005.