ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 179/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1069,

pronunțată în dosarul nr. 2370/2004 de către Tribunalul București, secția a

II-a penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat revizuientul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că s-a formulat o cerere de revizuire de către N.B.F.,

împotriva sentinței penale nr. 4159 din 25 iulie 2001 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1106 din 28

februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii de revizuire,

petentul a arătat că a fost condamnat nedrept pentru omor deosebit de grav,

fără să fie săvârșită de el, probele pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare

nu sunt temeinice și organele de urmărire penală au săvârșit infracțiuni în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Analizând actele și lucrările

dosarului, tribunalul a constatat că, prin sentința penală nr. 487 din 25 iulie

2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 1106 din 28 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în stare de recidivă

postexecutorie, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și art. 176 lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Revizuientul nu a invocat fapte ori

împrejurări noi, inexistente în materialul probator și necunoscute instanțelor,

așa cum impune cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci a susținut

că nu este vinovat, că probele administrate sunt neconcludente, apărări pe care

le-a supus analizei tuturor instanțelor investite cu judecarea faptelor pe

căile ordinare.

De asemenea, susținerea

revizuientului că organele de cercetare penală au comis infracțiuni în legătură

cu cauza a cărei revizuire se cere este pur formală, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 395 C. proc. pen.

Totodată, tribunalul a constatat că

revizuientul N.B.F. a mai formulat o cerere de revizuire, prin care a susținut

că este nevinovat, arătând că asupra martorilor s-au exercitat presiuni la

organele de urmărire penală, cerere ce a fost respinsă prin sentința penală nr.

1175 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia

penală nr. 41 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Tribunalul, văzând dispozițiile art.

403 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că din cercetările efectuate nu

rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire,

iar aceasta nu se întemeiază pe probe ori nici nu justifică admiterea de noi

probe.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul N.B.F. criticând-o pe motive de nelegalitate, cu

motivarea că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauză,

deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 762 din 21

octombrie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat.

Împotriva deciziei a formulat recurs

condamnatul, reiterând motivele din cerere și din apel.

Recursul declarat este neîntemeiat

și urmează a fi respins ca atare.

Cererea de revizuire este întemeiată

pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.

Pentru existența primului caz de

revizuire este necesară existența caracterului de noutate al faptelor sau

împrejurărilor invocate cu indicarea faptelor probatorii și a mijloacelor de

probă prin care acestea pot fi administrate.

Faptele probatorii trebuie să fie

noi și nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei.

În cauza de față, condamnatul

revizuient își argumentează cererea și căile de atac arătând că nu a săvârșit

fapta, iar probele pe care s-a bazat condamnarea sa nu sunt temeinice.

Pe de altă parte, nu s-a stabilit că

martorii acuzării ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă care a

condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Întrucât nici unul din cazurile

invocate de revizuient nu se verifică în cauză, în mod corect instanțele au

respins cererea, respectiv căile de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul condamnat N.B.F., împotriva deciziei penale nr. 762

din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 ianuarie 2005.