ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 iulie 2012, revizuienta T.L.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 154 din data de 30 septembrie 1978, pronunțată în Dosarul nr. 1574/1978 al Tribunalului Municipiului București, secția a II-a penală și a deciziei penale nr. 75 din data de 10 iulie 1981, pronunțată în Dosarul nr. 54/1981 al Tribunalului Suprem, în temeiul cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pe motiv că cele două hotărâri judecătorești nu se pot concilia și a solicitat achitarea defunctului S.G. (tatăl său), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 627/F din data de 12 iulie 2012, Tribunalul București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.L.M.

și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 RON. A reținut instanța că prin sentința penală nr. 154 din data de 30 septembrie 1978, pronunțată în Dosarul nr. 1574/1978 al Tribunalului Municipiului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă, prin respingerea recursului, conform deciziei penale nr. 268 din data de 7 februarie 1979, pronunțată în Dosarul nr. 2280/1978 al Tribunalului Suprem, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. (în prezent decedat) la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de omor deosebit de grav, tâlhărie, viol și profanare de cadavre, prevăzute de art. 174-art.

176 lit. a), art. 211 alin. (1), art. 197 alin. (1) și art. 319 C. pen. Prin decizia penală nr. 75 din data de 10 iulie 1981, pronunțată în Dosarul nr. 54/1981 al Tribunalului Suprem, admițându-se recursul extraordinar, s-a dispus casarea hotărârilor anterior menționate și trimiterea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale. Prin ordonanța din data de 15 iulie 1981, emisă de Procuratura Municipiului București în Dosarul nr. 2636/11/12/1977, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului S.G. cu privire la infracțiunile de omor deosebit de grav, viol și profanare de cadavre, prevăzute de art. 174-art. 176 lit. a), art. 197 alin. (1) și art. 319 C. pen. (pe motiv că faptele au fost săvârșite de altă persoană) și cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

(pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia). Prin urmare, ca efect al admiterii recursului extraordinar prin decizia penală nr. 75 din data de 10 iulie 1981 a Tribunalului Suprem, au fost casate atât sentința de condamnare, cât și decizia prin care s-a respins recursul împotriva acesteia, ceea ce înseamnă că pedeapsa aplicată nu și-a mai produs efectul, iar persoana inițial condamnată este considerată nevinovată. Mai mult, prin ordonanța procurorului, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, fiind astfel absolvit de vină. Instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția esențială prevăzută de art. 393 alin. (1) C. proc. pen., privitoare la existența unei hotărâri judecătorești de condamnare.

De asemenea, a constatat că, din actele dosarului, nu rezultă că revizuienta a atacat soluția dispusă prin ordonanța procurorului nr. 2636/H/2/1977 din data de 15 iulie 1981 și că, astfel, în speță, nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia. Tribunalul a concluzionat că, față de inculpatul defunct S.G., a fost desfășurată o singură anchetă penală, incluzând toate ciclurile procesuale, care a luat sfârșit prin ordonanța nr. 2636/11/2/1977 din data de 15 iulie 1981, potrivit căreia acesta a fost scos de sub urmărire penală. Prin urmare, întrucât aspectul invocat în susținerea cererii deduse judecății nu se încadrează în cazul de revizuire precizat și nici în vreunul dintre celelalte cazuri de revizuire, expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., Tribunalul a constatat că respectiva cerere este inadmisibilă, respingând-o ca atare. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal revizuienta T.L.M. și a reiterat cererea formulată, respectiv cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., solicitând pronunțarea unei soluții de achitare a defunctului său tată, S.G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 258/A din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel București în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta T.L.M. împotriva sentinței penale nr. 627/F din data de 12 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 25505/3/2012 și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat revizuienta la plata sumei, de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat. A constatat instanța de apel că în speță, acest caz de revizuire nu este incident, astfel cum, în mod corect, a constatat și Tribunalul, întrucât cele două hotărâri judecătorești la care face referire revizuienta nu se află în situația de inconciliabilitate. A reținut instanța de apel că prima hotărâre invocată de condamnare a inculpatului nu mai este în ființă, aceasta fiind casată, în mod definitiv, ca urmare a exercitării unei căi legale de atac împotriva sa conform normelor procedurale în vigoare la acel moment, prin ultima hotărâre, pronunțată în aceeași cauză, astfel că, între hotărârile respective, nu există o situație de inconciliabilitate, astfel cum pretinde revizuienta.

În consecință, a constatat că sentința atacată este legală și temeinică și a dispus respingerea apelului declarat de revizuienta T.L.M., ca fiind nefondat. Împotriva acestei decizii, la data 5 octombrie 2012, revizuienta T.L.M., în termen legal, a declarat recurs, a depus motive de recurs aflate la dosar și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de revizuire și achitarea defunctului S.G. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Examinând recursul declarat de revizuienta T.L.M., Înalta Curte apreciază recursul revizuientei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Exercitarea căii de atac extraordinare de atac a revizuirii conform art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 154 din data de 30 septembrie 1978 a Tribunalului Municipiului București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. (tatăl revizuientei) la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de omor deosebit de grav, viol, tâlhărie și profanare de cadavre. Prin decizia penală nr. 75 din data de 10 iulie 1981 a fostului Tribunalul Suprem, în urma admiterii recursului extraordinar promovat de Procurorul General, s-a dispus trimiterea cauzei la Procuratura Municipiului București, pentru completarea urmăririi penale.

Prin ordonanța nr. 2636/11/13/1977 dată de Procuratura Municipiului București din data de 15 iulie 1981, s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală cu privire la toate cele patru infracțiuni pentru care, anterior, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, respectiv art. 174-art. 175 C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 319 C. pen., art. 211 C. pen. În speță, față de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuienta T.L.M. pentru defunctul S.G., nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen., având în vedere că nu există două hotărâri judecătorești defmitive care nu se pot concilia.

Totodată, nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, în cauză acțiunea penală fiind stinsă încă din faza de urmărire penală, respectiv prin ordonanța nr. 2636/II/12/1977 din 15 iulie 1981; astfel că nu există două hotărâri judecătorești care nu se pot concilia. Înalta Curte constată că susținerile revizuientei nu cad sub incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.L.M., pentru defunctul S.G., soluție menținută și de instanța de apel.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta revizuienta T.L.M., pentru defunctul S.G. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta T.L.M. împotriva deciziei penale nr. 258/A din 1 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.