ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 2 iulie 2012,

revizuienta T.L.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 154 din data de

30 septembrie 1978, pronunțată în Dosarul nr. 1574/1978 al Tribunalului

Municipiului București, secția a II-a penală și a deciziei penale nr. 75 din

data de 10 iulie 1981, pronunțată în Dosarul nr. 54/1981 al Tribunalului

Suprem, în temeiul cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., pe motiv că cele două hotărâri judecătorești nu se pot concilia și a

solicitat achitarea defunctului S.G. (tatăl său), în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 627/F din data de 12 iulie 2012, Tribunalul București a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta T.L.M. și a

obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de

200 RON.

A reținut

instanța că prin sentința penală nr. 154 din data de 30 septembrie 1978,

pronunțată în Dosarul nr. 1574/1978 al Tribunalului Municipiului București, secția

a II-a penală, rămasă definitivă, prin respingerea recursului, conform deciziei

penale nr. 268 din data de 7 februarie 1979, pronunțată în Dosarul nr.

2280/1978 al Tribunalului Suprem, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. (în

prezent decedat) la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de omor deosebit de grav, tâlhărie,

viol și profanare de cadavre, prevăzute de art. 174-art. 176 lit. a), art. 211

alin. (1), art. 197 alin. (1) și art. 319 C. pen.

Prin decizia

penală nr. 75 din data de 10 iulie 1981, pronunțată în Dosarul nr. 54/1981 al

Tribunalului Suprem, admițându-se recursul extraordinar, s-a dispus casarea

hotărârilor anterior menționate și trimiterea cauzei la procuror, în vederea

completării urmăririi penale.

Prin

ordonanța din data de 15 iulie 1981, emisă de Procuratura Municipiului

București în Dosarul nr. 2636/11/12/1977, s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a inculpatului S.G. cu privire la infracțiunile de omor deosebit de

grav, viol și profanare de cadavre, prevăzute de art. 174-art. 176 lit. a),

art. 197 alin. (1) și art. 319 C. pen. (pe motiv că faptele au fost săvârșite

de altă persoană) și cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (1) C. pen. (pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale acesteia).

Prin urmare,

ca efect al admiterii recursului extraordinar prin decizia penală nr. 75 din

data de 10 iulie 1981 a Tribunalului Suprem, au fost casate atât sentința de

condamnare, cât și decizia prin care s-a respins recursul împotriva acesteia,

ceea ce înseamnă că pedeapsa aplicată nu și-a mai produs efectul, iar persoana

inițial condamnată este considerată nevinovată. Mai mult, prin ordonanța procurorului,

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, fiind astfel absolvit

de vină.

Instanța de

fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția esențială prevăzută de art. 393

alin. (1) C. proc. pen., privitoare la existența unei hotărâri judecătorești de

condamnare.

De asemenea,

a constatat că, din actele dosarului, nu rezultă că revizuienta a atacat

soluția dispusă prin ordonanța procurorului nr. 2636/H/2/1977 din data de 15

iulie 1981 și că, astfel, în speță, nu este incident cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existența a

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Tribunalul a

concluzionat că, față de inculpatul defunct S.G., a fost desfășurată o singură anchetă

penală, incluzând toate ciclurile procesuale, care a luat sfârșit prin ordonanța

nr. 2636/11/2/1977 din data de 15 iulie 1981, potrivit căreia acesta a fost

scos de sub urmărire penală. Prin urmare, întrucât aspectul invocat în

susținerea cererii deduse judecății nu se încadrează în cazul de revizuire

precizat și nici în vreunul dintre celelalte cazuri de revizuire, expres și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că

respectiva cerere este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal revizuienta T.L.M. și a

reiterat cererea formulată, respectiv cazul de revizuire prevăzut de art. 394

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., solicitând pronunțarea unei soluții de

achitare a defunctului său tată, S.G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 258/A din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel București în temeiul art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuienta T.L.M. împotriva sentinței penale nr. 627/F din data de 12 iulie

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

25505/3/2012 și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuienta

la plata sumei, de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

A constatat

instanța de apel că în speță, acest caz de revizuire nu este incident, astfel

cum, în mod corect, a constatat și Tribunalul, întrucât cele două hotărâri

judecătorești la care face referire revizuienta nu se află în situația de

inconciliabilitate.

A reținut

instanța de apel că prima hotărâre invocată de condamnare a inculpatului nu mai

este în ființă, aceasta fiind casată, în mod definitiv, ca urmare a exercitării

unei căi legale de atac împotriva sa conform normelor procedurale în vigoare la

acel moment, prin ultima hotărâre, pronunțată în aceeași cauză, astfel că,

între hotărârile respective, nu există o situație de inconciliabilitate, astfel

cum pretinde revizuienta.

În consecință,

a constatat că sentința atacată este legală și temeinică și a dispus

respingerea apelului declarat de revizuienta T.L.M., ca fiind nefondat.

Împotriva

acestei decizii, la data 5 octombrie 2012, revizuienta T.L.M., în termen legal,

a declarat recurs, a depus motive de recurs aflate la dosar și a solicitat, în

esență, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond admiterea

cererii de revizuire și achitarea defunctului S.G. în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Examinând

recursul declarat de revizuienta T.L.M., Înalta Curte apreciază recursul

revizuientei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Exercitarea

căii de atac extraordinare de atac a revizuirii conform art. 394 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen. poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Înalta Curte

constată că prin sentința penală nr. 154 din data de 30 septembrie 1978 a

Tribunalului Municipiului București, secția a II-a penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului S.G. (tatăl revizuientei) la pedeapsa rezultantă de 25

ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de omor

deosebit de grav, viol, tâlhărie și profanare de cadavre.

Prin decizia

penală nr. 75 din data de 10 iulie 1981 a fostului Tribunalul Suprem, în urma

admiterii recursului extraordinar promovat de Procurorul General, s-a dispus

trimiterea cauzei la Procuratura Municipiului București, pentru completarea

urmăririi penale.

Prin

ordonanța nr. 2636/11/13/1977 dată de Procuratura Municipiului București din

data de 15 iulie 1981, s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

scoaterea de sub urmărire penală cu privire la toate cele patru infracțiuni

pentru care, anterior, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa,

respectiv art. 174-art. 175 C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 319 C.

pen., art. 211 C. pen.

În speță,

față de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că motivele

invocate de revizuienta T.L.M. pentru defunctul S.G., nu se încadrează în cazul

de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. e) C. proc. pen., având în

vedere că nu există două hotărâri judecătorești defmitive care nu se pot concilia.

Totodată, nu

este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc.

pen., întrucât nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, în

cauză acțiunea penală fiind stinsă încă din faza de urmărire penală, respectiv

prin ordonanța nr. 2636/II/12/1977 din 15 iulie 1981; astfel că nu există două

hotărâri judecătorești care nu se pot concilia.

Înalta Curte

constată că susținerile revizuientei nu cad sub incidența cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima

instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de

revizuienta T.L.M., pentru defunctul S.G., soluție menținută și de instanța de

apel.

În raport cu

cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta revizuienta T.L.M.,

pentru defunctul S.G.

În conformitate

cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta la plata

cheltuielilor judiciare;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta T.L.M. împotriva deciziei penale nr.

258/A din 1 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurenta revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.