ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1617/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 820/F din 20

octombrie 2009, din nr. 33730.01/3/2008, Tribunalul București, secția a II-a,

ca fiind dispusă casare a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

Sentinței nr. 1.056 din 3 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a

II-a din Dosarul nr. 1157/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr.

848/A din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a din

Dosarul nr. 3843/2004, rămasă definitivă prin Decizia nr. 962 din 10 noiembrie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din Dosarul nr.

7205/2004, formulată de revizuentul C.M., a obligat la plata sumei de 40 RON,

cheltuieli judiciare către stat, iar apărătorului din oficiu va fi suportat din

fondurile Ministerului Libertăților Cetățenești.

Instanța de fond a

reținut că, prin Sentința penală nr. 1.056 din 3 noiembrie 2004 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 1157/2004, astfel cum a fost

modificată prin Decizia penală nr. 848/A din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 3843/2004 rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 962 din 10 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Justiție,

secția penală, din Dosarul nr. 7205/2004, revizuentului i-a fost aplicată,

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, urmată de moartea victimei, prev. de

art. 211, alin. ultim, C. pen., cu aplicarea art. 13, C. pen., pedeapsa de 20

de ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b), C. pen., pe o perioadă de 5

ani.

S-a constatat că

motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de

revizuire prevăzute limitativ de art. 394 C. proc. pen., motivându-se în esență

că a fost analizat de către instanța fondului materialul probator, constituit

din procesul-verbal de reconstituire semnat de doi martori asistenți, dintre

care unul a fost audiat și în fața instanței de judecată și declarațiile de

recunoaștere a inculpatului.

Se mai argumentează

în sensul că singurul martor la care revizuentul s-ar fi putut referi este cel

de-al doilea martor la constituire, despre care însă instanța a avut

cunoștință.

Împotriva sentinței

penale a declarat apel revizuentul care a susținut că judecătorul G.C. s-a

abținut de la judecată astfel că dosarul ar trebui clasat, iar pe de altă parte

că martorul cu identitate protejată nu a fost audiat, deși a făcut cunoscute

toate datele pentru identificare lui.

Instanța de apel

analizând actele și lucrările din dosar precum și sentința penală atacată, prin

prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de

drept a apreciat că apelul declarat este nefondat și l-a respins ca atare.

Cât privește

susținerile referitoare la incompatibilitatea judecătorului de fond s-a

constatat că la rejudecarea fondului revizuirii, prin încheierea de ședință din

27 mai 2009 a fost admisă cererea de abținere formulată de judecătorul G.C.

care s-a pronunțat la prima judecată în fond a revizuirii, astfel că

rejudecarea cererii de revizuire a fost făcută de un alt complet de judecată.

Cât privește soluția

instanței de revizuire Curtea de Apel București a apreciat că s-a încălcat

principiul "non reformativ in pejus" în condițiile în care prima

instanță învestită cu soluționarea cererii de revizuire a respins-o ca

nefondată iar cu ocazia rejudecării cererii după admiterea apelului declarat

doar de revizuent, instanța de rejudecare a respins cererea de revizuire ca

inadmisibilă deși avea obligația de a o examina pe fond.

S-a argumentat însă

că îndreptarea acestei nelegalități în calea de atac a apelului de față

declarat urmare de apelantul - revizuent, prin respingerea pe fond a cererii de

revizuire ar însemna de asemenea neînvestirea aceluiași principiu de drept.

În motivarea deciziei

instanța s-a referit și la contradicția între dispozitivul hotărârii de fond și

considerentele acesteia în sensul că deși a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire instanța a folosit argumente de netemeinicie, examinând motivul de

revizuire referitor la existența unui martor necunoscut instanței de fond la

soluționarea cauzei invocat de revizuent.

În aceste condiții

instanța de apel a apreciat că cererea de revizuire este admisibilă în

principiu, din punct de vedere formal, pe cazul de revizuire prevăzut de art.

394 alin. (1) C. proc. pen. însă avându-se în vedere motivele de apel astfel

cum sunt prevăzute de art. 279 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a constatat că nu

se poate dispune desființarea sentinței penale cu trimitere spre rejudecare a

fondului, astfel încât dizolvând cauza integral s-a referit la fondul cererii

de revizuire.

Sub acest aspect

Curtea de apel a reținut că susținerea revizuentului referitor la existența

martorului cu identitate reală sau atribuită.

Pe de altă parte mai

reține instanța de apel că în situația ipotetică în care martorul ar fi existat

neascultarea acestuia în fața instanței de fond nu poate fi invocată ca motiv

de revizuire deoarece presupune o prelungire a probatoriului inadmisibilă în

calea extraordinară de atac a revizuirii.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de către revizuent, care a criticat hotărârile

pronunțate pentru nelegalitate și netemeinice și a susținut, prin apărătorul

său, că nu au existat aspecte esențiale care nu au fost consemnate de instanță

cu ocazia judecării fondului cauzei, martorul cu identitate protejată nefiind

audiat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond

admiterea cererii de revizuire.

Înalta Curte

examinând hotărârea recurată, respectiv actele și lucrările din dosar în raport

cu motivele invocate cât și din oficiu în limitele impuse de dispozițiile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul declarat de

revizuent este nefondat.

Potrivit art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (caz de revizuire invocat în speță) revizuirea

poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei dacă, potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, pe baza faptelor sau împrejurărilor nu se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

Rezultă așadar că în

acest caz legiuitorul s-a referit la fapte și împrejurări, respectiv fapte

probatorii care se cer a fi noi și nu la descoperirea de probe noi care nu ar

putea constitui temei al revizuirii.

Pe de altă parte

faptele probatorii invocate în cererea de revizuire trebuie să fi fost

necunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă și în măsură să

determine o schimbare a soluției atacate.

Revenind la cauză se

constată că în mod corect instanța de apel a apreciat ca admisibilă în

principiu din punct de vedere formal cererea de revizuire, și a făcut referiri

pe fondul revizuirii apreciind în mod justificat că audierea martorului la care

se referă revizuentul nu este posibilă în calea extraordinară de atac promovată

de acesta deoarece s-ar ajunge astfel la o prelungire inadmisibilă a

probațiunii.

Pe de altă parte

condiția impusă de legiuitor în art. 394 alin. (2) C. proc. pen. aceea că

faptele probatorii noi să determine reformarea pe fond a soluției pronunțate nu

este îndeplinită în cauză, o eventuală audiere a martorului la care se referă

revizuentul (inadmisibilă în calea de atac a revizuirii) în măsură să conducă

la schimbarea soluției de condamnare.

Așa fiind decizia

instanței de apel apare ca fiind legală și temeinică, astfel că recursul

declarat de revizuentul C.M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de revizuentul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 248/A din 20

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședința

publică, azi 26 aprilie 2010.