ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2014

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 207/PI din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4743/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul T.T. ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, la data de 08 aprilie 2013, revizuentul condamnat T.T. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosarul nr. 5366/30/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 197 din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara și prin decizia din data de 21 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i-a fost respins recursul.

Revizuentul condamnat a solicitat, în temeiul art. 404 C. proc. pen., suspendarea hotărârii supuse revizuirii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul condamnat a învederat că prin Sentința penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012, Tribunalul Timiș l-a condamnat la 8 ani închisoare motivat de faptul că ar fi săvârșit infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la tâlhărie, că prin Decizia nr. 197 din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara i-a admis în parte apelul și a redus pedeapsa la 7 ani închisoare, iar la data de 21 martie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins recursul.

Revizuentul condamnat a mai învederat că din motivarea sentinței a cărei revizuire o solicită rezultă că ar fi fost complice la săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional, întrucât ar fi cunoscut faptul că nepotul său, T.D.R., împreună cu numiții B.A., V.I.M. și T.I.M., făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, iar în aceste condiții revizuentul le-ar fi dat acestora informațiile necesare cu privire la faptul că la casa de pariuri K. din Wels, Austria, se află bani, casă de pariuri la care ulterior aceștia au săvârșit o tâlhărie.

Totodată, revizuentul condamnat a menționat că această stare de fapt s-a reținut în urma audierii inculpaților B.A., V.I.M. și T.I.M. care, în declarațiile date în fața procurorului, au susținut că revizuentul ar fi implicat în acțiunile lor infracționale.

De asemenea, revizuentul condamnat a menționat că s-a mai reținut că ar fi purtat convorbiri telefonice cu T.D.R. despre aceste activități infracționale, împrejurare care, a susținut revizuentul condamnat, nu este adevărată pentru că el nu a purtat cu el alte discuții decât despre activitatea în construcții.

A mai învederat revizuentul condamnat că, așa cum a arătat în declarațiile date, de pe telefonul său a vorbit atât B.A., cât și V.I.M., însă nu cunoaște ce anume au vorbit pentru că nu s-a aflat lângă aceștia.

De asemenea, revizuentul condamnat a menționat că în data de 22 martie 2013 B.A. și V.I.M. au dat două declarații sub semnătură privată, prin care au arătat că nu corespund realității declarațiile pe care le-au dat în fața organelor de cercetare penală și în fața instanței cu privire la implicarea sa în activitatea lor infracțională.

În acest sens, revizuentul condamnat a relatat că B.A. a arătat ca declarațiile pe care le-a dat în fața anchetatorilor nu corespund realității pentru că el nu i-a ajutat în niciun fel la comiterea infracțiunii din Austria sau în altă parte, în continuare numitul B.A. arătând că l-a cunoscut pe dumnealui pe șantierul unde urma să lucreze; că revizuentul le-a dat bani să își cumpere mâncare și cartele pentru telefon și că a vorbit de pe telefonul său în România, iar numitul V.I.M. a arătat că revine asupra declarațiilor date în fața instanței, arătând, totodată, că nu s-au consemnat indicii cu referire la revizuent și că l-a cunoscut pe acesta în Austria pe un șantier unde a fost dus de T.D.R. pentru a fi angajat.

A mai arătat revizuentul condamnat că numitul V.I.M. a văzut când i-a dat bani lui T.D.R. pentru a cumpăra, mâncare și cartele telefonice și că le-a închiriat o locuință, urmând să lucreze la dumnealui pe șantier.

Revizuentul condamnat a mai menționat că declarațiile date de cei doi în faza de urmărire penală au fost date sub presiunea anchetatorilor care le-au promis că le vor reduce substanțial pedepsele.

În continuare, revizuentul condamnat a arătat că în recurs, când i-a fost dat ultimul cuvânt, T.D.R. a menționat că niciodată nu a susținut faptul că revizuentul i-ar fi dat pontul cu casa de pariuri de la Wels.

Revizuentul condamnat a mai învederat că, prin coroborarea declarațiilor de mai sus, date de B.A. și V.I.M., cu prima declarație dată de către T.D.R., dar și cu ultimul cuvânt dat în fața instanței de recurs, rezultă că revizuentul nu a avut nicio implicare în activitatea lor infracțională de la Wels și nici nu a cunoscut că ei formează un grup infracțional.

Revizuentul condamnat a solicitat ca numiții B.A. și V.I.M. să fie reaudiați de către parchet pentru aflarea adevărului, deoarece din cauza unei grave erori judiciare a fost condamnat, fără a fi vinovat.

A mai arătat revizuentul condamnat că faptul că a fost condamnat pe baza declarațiilor mincinoase ale inculpaților rezultă din ultimul alineat de la pag. 8 din Sentința penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș, în care se reține că susținerile sale sunt contrazise de declarațiile celorlalți inculpați care nu au mers în Austria pentru a lucra.

Revizuentul condamnat consideră că aspectele arătate în noile declarații ale numiților B.A. și V.I.M. constituie fapte sau împrejurări, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru revizuirea sentinței penale de condamnare.

Revizuentul condamnat a solicitat ca la data la care vor fi reaudiate persoanele arătate mai sus ori persoanele care se apreciază că se impun a fi audiate, să fie înștiințat și avocatul său, pe care îl va angaja până la data depunerii cererii de revizuire.

După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 59/111/6/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, din data de 05 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 4743/30/2013 la data de 08 aprilie 2013.

În probațiune, au fost atașate la dosarul, cauzei, Dosarele nr. 5366/30/2011 al Tribunalului Timiș, nr. 5366/30/2011 al Curții de Apel Timișoara și nr. 5366/30/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Dosarul de urmărire penală nr. 282/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara. Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul T.T. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, nr. 182/D/P/2009 din data de 26 iulie 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la tâlhărie în formă calificată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2

1

) lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentința penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5366/30/2011, s-a dispus, în baza art. 334 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reținute pe seama inculpatului, din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2

1

) lit. b) C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen. (3 fapte), totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prin respectiva sentință inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare în regim de detenție.

Sentința penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5366/30/2011 a fost modificată prin Decizia penală nr. 197/16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în sensul reducerii pedepsei rezultante de la 8 ani închisoare, la 7 ani închisoare în regim de detenție și a rămas definitivă prin decizia penală pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza acestor hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei.

Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul, art. 403 C. proc. pen., prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat ca inadmisibilă.

Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Instanța a constatat că în speță revizuentul condamnat nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Prima instanță a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul condamnat a solicitat reaudierea numiților B.A. și V.I.M., însă este de observat faptul că inculpații B.A. și V.I.M. au fost audiați în momentul soluționării fondului, când a fost prezent și inculpatul T.T., cei doi recunoscând implicarea tuturor inculpaților în desfășurarea activității infracționale. Faptul că aceștia dau acum declarații olografe, opuse celor inițiale, instanța nu poate reanaliza aceste declarații în cadrul cererii de revizuire, inculpatul revizuent având posibilitatea să-și lămurească situația până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond, astfel că pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care era baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde condamnatul. În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat; ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, prima instanță a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situații, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat T.T. ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 22 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4743/30/2013 a declarat apel revizuentul T.T., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 07 iunie 2013, sub nr. 4743/30/2013.

În motivarea apelului revizuentul a arătat că a fost condamnat pe nedrept, deoarece prin două declarații sub semnătură privată date în data de 22 martie 2013 coinculpații B.A. și V.I.M. au recunoscut faptul că declarațiile date de către aceștia în faza de urmărire penală și în faza de judecată cu privire la implicarea revizuentului T.T. în activitatea infracțională nu corespund realității. Aceleași aspecte ar fi fost relatate de către inculpatul T.D.R. cu prilejul ultimului cuvânt în recurs. Revizuentul a solicitat reaudierea numiților B.A. și V.I.M.

Prin Decizia penală nr. 145/A din 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul T.T. împotriva Sentinței penale nr. 207/PI din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4743/30/2013.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 372 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că în cauză, în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire, deoarece în cadrul soluționării cererii de revizuire este inadmisibil să se suplimenteze și reevalueze probatoriul pentru fapte deja cunoscute, așa cum solicită revizuentul.

Motivele formulate de către revizuent vizează reinterpretarea probatoriului administrat în cadrul procesului penal pe baza unor declarații sub semnătură privată date de către coinculpații B.A. și V.I.M. după rămânerea definitivă a sentinței, iar aceste împrejurări nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele probatorii nu sunt noi, fiind cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, cei doi inculpați fiind audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul T.T., care a susținut, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar cu ocazia declarării recursului, că B.A. și V.I.M., coinculpați în cauza a cărei revizuire se solicită, la data de 22 martie 2013, au recunoscut faptul că declarațiile date în faza de urmărire penală și în faza de judecată cu privire la implicarea revizuentului T.T. în activitatea infracțională nu corespund realității. Totodată, cu ocazia judecării recursului, coinculpatul T.D.R., în ultimul cuvânt, a menționat aceleași aspecte, motiv, pentru care a solicitat reaudierea acestora.

Recursul declarat de revizuent este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale, mărturii mincinoase, falsuri, corupție etc.

Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat în hotărârea pronunțată apărarea revizuentului și a arătat că aceasta vizează reinterpretarea probatoriului administrat în cadrul procesului penal pe baza unor declarații sub semnătură privată date de către coinculpații B.A. și V.I.M. după rămânerea definitivă a sentinței.

În aceste condiții, niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanțele de control, astfel că în mod întemeiat s-a apreciat că reaudierea coinculpaților, cu care să se dovedească împrejurările invocate de revizuent nu se impune, probele propuse spre a fi administrate reprezentând doar, în raport de situația dată, o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurentului revizuent Înalta Curte apreciază ca acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute, expres și limitativ prin dispozițiile art. 394 din C. proc. pen.

Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuent.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.T. împotriva Deciziei penale nr. 145/A din 10 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV