ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 277 din 23

octombrie 2002, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul C.R.C., în baza

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. e) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 15 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate privind restul de 723 zile rămase de executat

din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2117/1998 a

Judecătoriei Arad. În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit acest rest

cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând să execute pedeapsa cea mai grea pe care

a sporit-o cu un an și 6 luni, având astfel de executat 16 ani și 6 luni

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost deduse reținerea și

arestarea preventivă de la 31 iulie 2002 la zi, dispunându-se menținerea stării

de arest.

I s-a interzis inculpatului dreptul

de a rămâne pe teritoriul municipiului Arad pe o durată de 5 ani.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 17.253.960 lei cheltuieli spitalizare, plus dobânda legală către

Spitalul Clinic județean Arad.

S-a dispus instituirea sechestrului

asigurator asupra bunurilor mobile ale inculpatului.

A mai fost obligat inculpatul la

plata sumei de 75.000.000 lei despăgubiri civile, daune morale către partea

civilă T.V. și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

300.000 onorar apărător oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției,

ca și a sumei de 98.000 lei, taxă raport medico-legal către Serviciul de

Medicină Legală Arad.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 30 iulie 2002, în timp ce se afla în incinta magazinului A. din

municipiul Arad, cu intenția de a profita de ocaziile ce se ivesc pentru a

sustrage bani, inculpatul C.R.C. a observat-o pe partea vătămată T.M.,

apropiindu-se de aceasta și deschizând discret fermoarul poșetei pe care o avea

pe umăr, i-a sustras suma de 5.000.000 lei, în bancnote de câte 50.000 lei

legate în banderolă, după care a părăsit în grabă magazinul.

Sesizând imediat după faptă lipsa

banilor, partea vătămată și-a anunțat soțul, respectiv pe partea vătămată T.V.

care, văzându-l pe inculpat cu banii în mână, a plecat în urmărirea acestuia.

La ieșirea din magazin inculpatul

s-a întâlnit cu martorii C.I., M.R. și M.R., conaționali romi, moment în care a

ajuns de partea vătămată T.V. Inculpatul i-a restituit banii sustrași, însă la

strigătele părții vătămate T.V. și la încercarea acestuia de a-l reține,

inculpatul s-a smuls din strânsoare și, aplicându-i părții vătămate o lovitură

cu cotul în față, a reușit să scape, fugind în direcția cinematografului Dacia.

În urma loviturii primite partea

vătămată T.V. a căzut, lovindu-se cu capul de trotuar și rămânând în stare de

inconștiență.

Din Raportul medico-legal al I.M.L.

Arad rezultă că partea vătămată a fost internată la data de 30 iulie 2002 în

Spitalul jud. Arad, constatându-se fracturi temporo-parietală dr. ale solzului

temporal, fractură cominuutivă la nivelul arcadei zigamotice dr. și fractură

paramediană de mandibulă, viața victimei fiind pusă în primejdie și necesitând

pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale și în

fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost

reținută prin actul de sesizare și apoi prin considerentele hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, solicitând prin apărător schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt și reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 462 din 27

noiembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat

de către inculpat, constatând că violențele exercitate și recunoscute de către

inculpat au fost săvârșite pentru a-și asigura scăparea, fiind realizat astfel

conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie.

Decizia penală susmenționată a fost

atacată de către inculpat pe calea recursului, solicitând oral, prin apărător

și personal, alternativ, achitarea sau trimiterea cauzei spre rejudecare,

întrucât nu el a comis fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin lucrările depuse la dosar,

inculpatul a prezentat o altă situație de fapt, de care a cerut să se țină

seama la judecata în recurs și potrivit căreia, în realitate, el se afla în

înțelegere cu conaționalii săi C.I., M.R. și M.R., solicitând ca și aceștia să

fie trași la răspundere penală.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate

sunt prevăzute de cazurile de casare de la art. 385

9

alin. (1) pct.

18, 17 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Situația de fapt, așa cum a fost

reținută de instanță, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate

în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de constatare

la fața locului, declarațiile părților vătămate, ale martorilor S.O., F.S.F.,

C.C., C.I., M.R. și M.R., raportul medico-legal, coroborate cu declarațiile

inculpatului, acesta din urmă susținând constant că el a comis fapta,

întâlnindu-i întâmplător pe ceilalți 3 prieteni în magazin.

Versiunea prezentată de inculpat

asupra situației de fapt, în recurs, nu este, pe de o parte, susținută de vreun

mijloc de probă iar, pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 317 C.

proc. pen., nu a făcut obiectul judecății.

La individualizarea pedepsei s-a

ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., neputând fi ignorate gradul

ridicat de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, rezultând din

urmările grave ale violențelor exercitate de inculpat pentru a-și asigura

scăparea precum și datele de caracterizare a persoanei făptuitorului, condamnat

anterior repetat pentru furturi, ultima dată prin sentința penală nr. 2117/1998

a Judecătoriei Arad la 6 ani închisoare, săvârșind tâlhăria dedusă judecății în

prezenta cauză în intervalul de timp al liberării condiționate, la numai 4 luni

de la punerea în libertate.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

C. proc. pen., existența vreunui caz de

casare a hotărârilor, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive, de la 31 iulie

2002, la 2 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.R.C. împotriva deciziei penale nr. 462/ A din 27

noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 31 iulie 2002, la 2

aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.