ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 277 din 23 octombrie 2002, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul C.R.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 15 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de 723 zile rămase de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2117/1998 a Judecătoriei Arad. În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând să execute pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu un an și 6 luni, având astfel de executat 16 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la 31 iulie 2002 la zi, dispunându-se menținerea stării de arest. I s-a interzis inculpatului dreptul de a rămâne pe teritoriul municipiului Arad pe o durată de 5 ani. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 17.253.960 lei cheltuieli spitalizare, plus dobânda legală către Spitalul Clinic județean Arad. S-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale inculpatului. A mai fost obligat inculpatul la plata sumei de 75.000.000 lei despăgubiri civile, daune morale către partea civilă T.V. și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 onorar apărător oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției, ca și a sumei de 98.000 lei, taxă raport medico-legal către Serviciul de Medicină Legală Arad.

Instanța a reținut, în fapt, că la data de 30 iulie 2002, în timp ce se afla în incinta magazinului A. din municipiul Arad, cu intenția de a profita de ocaziile ce se ivesc pentru a sustrage bani, inculpatul C.R.C. a observat-o pe partea vătămată T.M., apropiindu-se de aceasta și deschizând discret fermoarul poșetei pe care o avea pe umăr, i-a sustras suma de 5.000.000 lei, în bancnote de câte 50.000 lei legate în banderolă, după care a părăsit în grabă magazinul. Sesizând imediat după faptă lipsa banilor, partea vătămată și-a anunțat soțul, respectiv pe partea vătămată T.V. care, văzându-l pe inculpat cu banii în mână, a plecat în urmărirea acestuia. La ieșirea din magazin inculpatul s-a întâlnit cu martorii C.I., M.R.

și M.R., conaționali romi, moment în care a ajuns de partea vătămată T.V. Inculpatul i-a restituit banii sustrași, însă la strigătele părții vătămate T.V. și la încercarea acestuia de a-l reține, inculpatul s-a smuls din strânsoare și, aplicându-i părții vătămate o lovitură cu cotul în față, a reușit să scape, fugind în direcția cinematografului Dacia. În urma loviturii primite partea vătămată T.V. a căzut, lovindu-se cu capul de trotuar și rămânând în stare de inconștiență. Din Raportul medico-legal al I.M.L. Arad rezultă că partea vătămată a fost internată la data de 30 iulie 2002 în Spitalul jud. Arad, constatându-se fracturi temporo-parietală dr. ale solzului temporal, fractură cominuutivă la nivelul arcadei zigamotice dr.

și fractură paramediană de mandibulă, viața victimei fiind pusă în primejdie și necesitând pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale. În cursul urmăririi penale și în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, așa cum a fost reținută prin actul de sesizare și apoi prin considerentele hotărârii. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând prin apărător schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt și reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 462 din 27 noiembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, constatând că violențele exercitate și recunoscute de către inculpat au fost săvârșite pentru a-și asigura scăparea, fiind realizat astfel conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie.

Decizia penală susmenționată a fost atacată de către inculpat pe calea recursului, solicitând oral, prin apărător și personal, alternativ, achitarea sau trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu el a comis fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin lucrările depuse la dosar, inculpatul a prezentat o altă situație de fapt, de care a cerut să se țină seama la judecata în recurs și potrivit căreia, în realitate, el se afla în înțelegere cu conaționalii săi C.I., M.R. și M.R., solicitând ca și aceștia să fie trași la răspundere penală. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivele invocate sunt prevăzute de cazurile de casare de la art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc.

pen., însă nu sunt fondate. Situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanță, rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de constatare la fața locului, declarațiile părților vătămate, ale martorilor S.O., F.S.F., C.C., C.I., M.R. și M.R., raportul medico-legal, coroborate cu declarațiile inculpatului, acesta din urmă susținând constant că el a comis fapta, întâlnindu-i întâmplător pe ceilalți 3 prieteni în magazin. Versiunea prezentată de inculpat asupra situației de fapt, în recurs, nu este, pe de o parte, susținută de vreun mijloc de probă iar, pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 317 C. proc. pen., nu a făcut obiectul judecății.

La individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., neputând fi ignorate gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, rezultând din urmările grave ale violențelor exercitate de inculpat pentru a-și asigura scăparea precum și datele de caracterizare a persoanei făptuitorului, condamnat anterior repetat pentru furturi, ultima dată prin sentința penală nr. 2117/1998 a Judecătoriei Arad la 6 ani închisoare, săvârșind tâlhăria dedusă judecății în prezenta cauză în intervalul de timp al liberării condiționate, la numai 4 luni de la punerea în libertate. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 C. proc. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârilor, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive, de la 31 iulie 2002, la 2 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.C. împotriva deciziei penale nr. 462/ A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 31 iulie 2002, la 2 aprilie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2003.