ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Începând cu anul 1999 când instanța a fost pentru prima dată sesizată cu fapta inculpatului C.C., cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale care vor fi reținute în esență după cum urmează: I. Inițial, inculpatul C.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 493/P/1999 pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Prin sentința penală nr. 12 din 14 ianuarie 2000 a Tribunalului Galați s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1)C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă a părții civile Spitalul Județean Galați. S-a luat act de renunțarea la pretențiile civile formulate de partea vătămată S.V. Prin decizia penală nr. 237/15.05.2000 a Curții de Apel Galați, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. S-a desființat sentința penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galați și în rejudecare s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 17 iulie 1999 la 17 ianuarie 2000. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.433.458 lei către Spitalul Județean Galați. S-a luat act de renunțarea părții vătămate S.V. la pretențiile civile. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C. Prin decizia penală 049 din 21 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul inculpatului, s-a casat decizia penală 237/2000 a Curții de Apel Galați și s-a menținut sentința penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galați. Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs în anulare. Prin decizia penală nr. 75 din 05 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

S-a casat decizia penală nr. 5049/2001 a Curții Supreme de Justiție, decizia penală nr. 237/2000 a Curții de Apel Galați și sentința penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galați și s-a restituit dosarul procurorului pentru completarea urmăririi penale. II. Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 493/P/1999 din 12 august 2003 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Prin sentința penală nr. 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galați s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. A fost admisă în parte acțiunea civilă a C.A.S. Galați și a fost obligat inculpatul către aceasta la plata sumei de 1.753.278 lei. A fost obligat inculpatul și la plata sumei de 30.000.000 lei daune morale către partea vătămată S.V. Prin decizia penală nr. 199 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Galați au fost admise apelurile declarate de parchet și inculpat. S-a desființat sentința penală 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

III. în rejudecare a fost pronunțată sentința penală nr. 51 din 10 februarie 2006 a Tribunalului Galați prin care a fost condamnat inculpatul C.C., la o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. ( 1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 17 iulie 1999 până la 17 ianuarie 2000. S-au aplicat disp. art. 71 și 64 C. pen. S-au respins, ca inadmisibile, pretențiile civile formulate de partea civilă S.V. Conform art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.922.130 lei ROL cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.A.S.

Galați. Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 12.000.000 lei ROL către partea vătămată S.V. cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ziua de 16 iulie 1999 inculpatul C.C. a acceptat solicitarea părții vătămate S.V. de a efectua o cursă cu autoturismul cu care efectua activități de transport pentru persoane fizice din Galați până în comuna Băleni, pentru a transporta animalele pe care urma să le achiziționeze partea vătămată. Întrucât nu a găsit animale de vânzare în comuna Băleni, partea vătămată i-a cerut inculpatului să oprească în comuna Vânători, unde a încercat să coboare din mașină. Crezând că partea vătămată nu-i va plăti suma de 400.000 lei pe care o stabiliseră drept contravaloare a cursei, inculpatul a tras de sacoșa părții vătămate, în care se aflau suma de 14.000.000 lei și un telefon mobil, aceasta rupându-se, o parte din bani împrăștiindu-se pe stradă.

Inculpatul a plecat spre Galați având asupra sa, sacoșa părții vătămate. La domiciliul său, a relatat soției sale, martora C.M., cele întâmplate, dându-i acesteia telefonul și banii ce rămăseseră în sacoșă, respectiv suma de 2.025.000 lei. În seara respectivă partea vătămată S.V. însoțit de polițiștii S.V. și C.G. s-a deplasat la domiciliul inculpatului, însă acesta nu Ie-a permis accesul, deși cei doi polițiști și-au declinat calitatea, fiind îmbrăcați în uniformă. În dimineața zilei de 17 iulie 1999, în jurul orei 06 00 , la fața locului s-au deplasat martorii C.G. și H.M., polițiști la Postul de Poliție Vânători, însoțiți fiind de partea vătămată S.V. și fratele acestuia, S.L. S-a mai reținut că la aceeași dată inculpatul a ieșit din apartamentul situat la parter, prin curtea din spatele blocului ce era îngrădită și folosită doar de el, intenționând să meargă la poliție.

Inculpatul a fost observat de partea vătămată care se afla într-o mașină pe o stradă din apropiere și care a pornit în urmărirea lui, având asupra sa o bâtă de baseball. Partea vătămată l-a ajuns pe inculpat în timp ce acesta încerca să deschidă poarta sa, pentru a intra în curtea de lângă apartamentul său, punând mâna pe umărul acestuia pentru a-l opri, moment în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un cuțit în zona abdominală. Apoi, inculpatul a intrat în curtea interioară închizând poarta și a refuzat să iasă din apartament până când la fața locului a venit avocatul său ales. Partea vătămată a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.

Din raportul de constatare medico-legală aflat la dosarul de urmărire penală rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înțepat-tăiată penetrantă abdominală care a necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și care i-a pus în primejdie viata. Din raportul de expertiză medico-legală aflat la fila 66 (dosar nr. 2273/2003) a rezultat că în luna ianuarie 2004 partea vătămată S.V. a prezentat o eventrație post-operatorie mediană supra-ombilicală operată, recidivată, și că între aceasta și plaga înțepat-tăiată penetrantă abdominală produsă în cadrul vătămării din 17 iulie 1999 există legătură de cauzalitate.

După ce a făcut o amplă analiză a declarațiilor martorilor audiați în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta fiind comisă în loc public. S-a reținut tentativa la infracțiunea de omor calificat și nu infracțiunea de „vătămare corporală gravă” apreciindu-se că inculpatul, față de instrumentul menționat folosit, intensitatea loviturii și zona vitală vizată a acționat cu intenție indirectă, neurmărind suprimarea vieții victimei, dar acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat, care nu s-a produs datorită îngrijirilor medicale acordate prompt părții vătămate.

Totodată, s-a reținut că inculpatul a comis fapta în stare de provocare, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de faptul că era urmărit de partea vătămată ce avea asupra ei o bâtă. Nu s-a putut reține că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare întrucât partea vătămată nu l-a atacat pe inculpat cu bâta (chiar acesta spune că partea vătămată nu l-a lovit), iar instanța a stabilit că agresiunea inculpatului nu s-a comis pentru a respinge pătrunderea părții vătămate în curtea sa, acest eveniment derulându-se în afara curții împrejmuite. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul C.C. și partea civilă C.A.S. Galați.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, întrucât s-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege cu încălcarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cărora în cazul infracțiunilor de omor, când se constată existența unor circumstanțe atenuante, pedeapsa se coboară sub limita minimă specială. în acest caz nu se putea aplica inculpatului o pedeapsă mai mică de 2 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul C.C. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate susținând că încadrarea juridică nu este corectă, întrucât s-a reținut agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., pentru prima oară în al doilea rechizitoriu, iar aceasta contravine deciziei de restituire pronunțată de completul de 9 judecători; tot cu privire la încadrarea juridică a faptei a mai susținut că încadrarea corectă ar fi cea prevăzută de art. 182 alin. (1) teza finală C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În principal, inculpatul a solicitat achitarea în oricare din încadrările juridice arătate, fie pentru legitimă apărare depășită, fie pentru legitimă a apărare a proprietății. În subsidiar a solicitat, față de infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea unei pedepse în limita arestării preventive executate, respectiv de 185 zile. Partea civilă C.A.S. Galați a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării inculpatului doar la plata sumei de 292,21 lei RON, deși cheltuielile efective privind internarea părții vătămate, dovedite cu decontul depus la dosarul cauzei, sunt în sumă de 761,66 lei RON. Prin decizia nr. 272/ A din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.C.

și în consecință: A fost desființată în totalitate sentința penală 51 din 10 februarie 2006 a Tribunalului Galați și în rejudecare : În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2 1 ) și (3) C. pen., a achitat pe inculpatul C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conf. art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în ref.erire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. A constatat că inculpatul C.C.

a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la 17 iulie 1999 până la 14 ianuarie 2000. A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.A.S. Galați și în consecință: În baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 C.civ., a obligat inculpatul C.C. la plata sumei de 1.753.278 lei cu titlu de despăgubiri civile, respectiv cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate S.V. A respins, ca inadmisibile, pretențiile civile formulate de partea vătămată S.V. și, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și partea civilă C.A.S. Galați. În baza dispozițiilor, art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat partea civilă C. A.S. Galați la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului s-a motivat că încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul a fost trimis în judecată inițial pentru această încadrare juridică și cu privire la care s-au pronunțat cele trei instanțe în primul ciclu procesual (sentința penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală 5049/2001 a Curții Supreme de Justiție, ca urmare a admiterii recursului inculpatului).

S-a mai arătat că în motivele recursului în anulare nu a fost criticată și încadrarea juridică a faptei, ci doar greșita achitare a inculpatului. Astfel, prin decizia penală nr. 75 din 5 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul în anulare, s-au casat cele trei hotărâri și s-a trimis cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale. În motivarea deciziei Completului de 9 judecători au fost arătate limitativ situațiile ce vor fi avute în vedere cu ocazia completării urmăririi penale, respectiv: identificarea criminalistică a instrumentului vulnerant și cercetarea evidenței plângerilor înregistrate la Postul de Poliție Vânători cu referire la data 16 iulie 1997 și partea vătămată S.V., pentru a se conchide asupra caracterului de mijloc de probă a rapoartelor celor doi polițiști.

În această decizie nu s-a adus în discuție o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei. Față de cele arătate mai sus [(văzând și prevederile art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., ce erau în vigoare la data pronunțării recursului în anulare și a întocmirii rechizitoriului)] instanța de apel a considerat că inculpatului i-a fost îngreunată situația cu privire la încadrarea juridică dată faptei în cel de-al doilea rechizitoriu (care a depășit limitele casării), și implicit în hotărârea apelată, atâta timp cât în sarcina sa se reținuse doar infracțiunea de tentativă la omor simplu, iar procurorul general de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție nu a criticat și încadrarea juridică a faptei cu ocazia formulării recursului în anulare.

În concluzie, s-a apreciat că în sarcina inculpatului trebuia reținută infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Cu privire la starea de fapt, instanța de apel, după ce a făcut o amplă și judicioasă analiză a declarațiilor inculpatului, martorilor C.M., C.M., C.P.M., C.M.D., H.M. și C.G. și părții vătămate, a ajuns la concluzia că în cauză sunt incidente dispozițiile ari. 44 alin. (1), (2 1 ) și (3) C. pen. Având în vedere natura și intensitatea atacului, obiectul cu care s-a atacat (partea vătămată urmărindu-l pe inculpat cu o bâtă și intrând peste el în curte), numărul persoanelor care o însoțeau pe partea vătămată, activitatea acestora de „pichetare” din noaptea anterioară, timpul pe care inculpatul îl avea la dispoziție pentru a riposta, posibilitățile de înlăturare a atacului, s-a constatat că acesta avea toate motivele să fie stăpânit de o tulburare și temere justificată.

S-a mai reținut că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile legitimei apărări referitoare la atac, respectiv: atacul a fost actual; a emanat de la o persoană fizică; a reprezentat o acțiune a părții vătămate, în sensul că aceasta l-a urmărit pe inculpat, a pătruns după el în curte și a încercat să-l lovească cu o bâtă; obiectul atacului, respectiv bâta, era aptă să pericliteze integritatea corporală a inculpatului; atacul a fost injust, în sensul că partea vătămată nu avea dreptul să-și facă singură dreptate ca urmare a incidentului pe care l-a avut cu inculpatul în ziua anterioară. S-a reținut că sunt îndeplinite și condițiile apărării, în sensul depășirii limitelor legitimei apărări, inculpatul folosind un cuțit, aflat întâmplător pe butoiul din curte, pentru a se apăra, în momentul în care trecea printr-o stare de temere și tensiune, tocmai provocată de activitatea părții vătămate.

Având în vedere împrejurarea că față de inculpat sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (1), (2 1 ) și (3) C. pen., au fost înlăturate din încadrarea juridică a faptei dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că cele două dispoziții se exclud reciproc, neputând subzista împreună, față de aceeași activitate infracțională. Reținându-se dispozițiile art. 44 C. pen., s-a apreciat că fapta nu mai constituie infracțiune, astfel că instanța de apel a pronunțat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2 1 ), (3) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constat că aceasta a fost greșit soluționată de instanța de fond sub aspectul obligării inculpatului la plata sumei de 2.922.130 lei ROL către partea civilă C.A.S. Galați. S-a reținut că inițial, prin sentința penală nr. 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galați inculpatul a fost obligat doar la plata sumei de 1.753.278 lei despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Galați. Împotriva acestei hotărâri partea civilă nu a declarat apel, sentința fiind apelată doar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, însă numai sub aspectul laturii penale, și de inculpat.

Prin decizia penală 199/2005 au fost admise ambele apeluri și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. Față de cele de mai sus, Curtea a considerat că prin obligarea inculpatului la plata sumei de 2.922.130 lei ROL, către partea civilă C.A.S. Galați, s-a îngreunat situația acestuia după admiterea propriei căi de atac. În acest sens, s-a apreciat că inculpatul ar putea fi obligat către partea civilă C.A.S. Galați doar la plata sumei de 1.753.278 lei. Pentru aceste considerente apelul declarat de partea civilă C.A.S. Galați a fost respins ca nefondat. Pentru considerentele față de care apelul inculpatului a fost admis, cu consecința achitării acestuia, apelul declarat de Parchet, prin care s-a solicitat aplicarea unei pedepse în limite legale pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. ( 1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei Curții, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul C.C. Parchetul a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen., a solicitat casarea deciziei Curții și în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen. În motivele de recurs s-a susținut că singurul martor care a văzut momentul în care partea vătămată a fost lovită de inculpat este martorul H.M., a cărui declarație se coroborează cu rapoartele lucrătorilor de poliție și schițele locului faptei, din toate reieșind că agresiunea a avut loc în afara spațiului împrejmuit.

S-a mai arătat că, în aceste condiții, concluzia instanței de apel precum că inculpatul s-a aflat în legitimă apărare întrucât a acționat în interiorul spațiului îngrădit pentru a respinge pătrunderea fără drept a părții vătămate nu este justificată, după cum nu este justificată nici concluzia aceleiași instanțe că inculpatul a trecut printr-o stare de tulburare și temere ce a condus la depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Inculpatul C.C., în motivele scrise de recurs depuse la dosar și susținute oral de apărătorul său a criticat decizia instanței de apel, arătând că este nelegală întrucât a omis aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., obligatorie în speță în raport cu temeiul achitării art. 44 alin. (2 1 ) C. pen.; aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., care este incompatibil cu dispozițiile alin. (2 1 ) din același articol; deducerea greșită a arestării preventive de la 17 iulie 1999 până la 14 ianuarie 2000, în loc de 17 ianuarie 2000 și omisiunea înlăturării din sentința desființată a dispoziției privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, părții civile S.V. ale cărei pretenții în despăgubire au fost respinse în întregime ca inadmisibile.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate care vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile declarate de parchet și inculpat sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta. Cu privire la starea de fapt reținută în cauză, se constată că instanța de apel făcând o amplă analiză a declarațiilor inculpatului, a părții vătămate și a martorilor arătați mai sus, conform cu art. 62 și art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit o corectă stare de fapt în sensul că conflictul dintre părți a fost declanșat de partea vătămată care încă din comuna Vânători a refuzat să plătească transportul și a încercat să-l agreseze pe inculpat așa cum rezultă din declarația acestuia și confirmată de martorii P.G.

și T.S. audiați în primul ciclu procesual. A fost dovedită și împrejurarea că în seara de 16 iulie 1999, partea vătămată împreună cu rudele sale și cu cei doi lucrători de poliție din comuna Vânători s-au deplasat la domiciliul inculpatului, înarmați cu bâte și cu alte obiecte contondente, au înconjurat locuința, au bătut la ușă și l-au amenințat pe inculpat, rămânând în zonă până în jurul orelor 24 00 , așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.M., C.P. și C.Matei. A doua zi dimineață, inculpatul a părăsit locuința cu intenția de a se deplasa la postul de poliție dar a observat că într-un autoturism Dacia Break parcat pe strada sa, se aflau partea vătămată și fratele acestuia. În aceste împrejurări a fugit spre domiciliul său, fiind urmărit de partea vătămată și fratele acesteia și de cei doi lucrători de poliție care îi însoțeau.

Inculpatul a reușit să intre în curte, pe poarta de acces, însă în spațiul împrejmuit a intrat și partea vătămată, având asupra sa o bâtă cu care a încercat să-l lovească pe inculpat. în aceste împrejurări inculpatul, în momentul în care partea vătămată a încercat să-l lovească cu bâta, s-a ferit, a luat cuțitul de pe un butoi de smoală care se afla în curte, cu care I-a lovit pe partea vătămată în zona abdominală. Susținerea inculpatului și a martorilor că acesta a fost urmărit de partea vătămată înarmat cu o bâtă se coroborează cu constatările consemnate în procesul-verbal de cercetare locală, din care a rezultat că poarta de acces în curte prezenta urme de lovituri cu corpuri contondente.

Se mai reține că prezența celor doi lucrători de la Postul de Poliție Vânători, martorii H.M. și C.G. (însoțiți de partea vătămată și rudele sale) a fost nejustificată și nelegală. Cei doi s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a martorului C.G., fără a avea un ordin expres, fără a se întocmi un ordin de deplasare și, în principal, fără a fi legal sesizați cu fapta petrecută în data de 16 iulie 1999, întrucât a existat doar o consemnare orală a plângerii, aceasta fiind înregistrată legal la Secția 4 Poliție Galați. Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Analizând activitatea inculpatului și împrejurările în care acesta a comis fapta se constată că inculpatul C.C. s-a aflat în situația prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. Astfel, începând din seara de 16 octombrie 1999 și până a doua zi dimineață, inculpatul a trăit sub impactul unei puternice tulburări și emoții, determinate de faptul că partea vătămată însoțită de rude și de cei doi polițiști, despre care s-a dovedit că nu au fost sesizați legal și astfel prezența lor în acel loc nu se justifica, a pichetat locuința inculpatului făcând zgomot, bătând în ușă, amenințând, până în jurul orelor 24. Această stare de tulburare a inculpatului a fost amplificată de faptul că în momentul când acesta a părăsit locuința și a încercat să meargă la poliție, s-a văzut urmărit de partea vătămată care avea în mână o bâtă și care l-a prins de umăr cu intenția de a-l lovi.

În aceste condiții pentru a înlătura atacul direct, injust și imediat al părții vătămate care iar fi pus în pericol viața, inculpatul s-a apărat lovind victima din instinct de apărare și la întâmplare folosind un cuțit aflat, de asemenea întâmplător, pe un butoi cu smoală situat în locul în care inculpatul a fost acostat și prins de umăr de partea vătămată. Față de aceste considerente decizia instanței de apel este temeinică și legală atât sub aspectul reținerii încadrării juridice cât și sub aspectul achitării inculpatului ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. Nelegală este reținerea dispozițiilor art. 44 alin. (2 1 ) C. proc.

pen., pe de o parte întrucât împrejmuirea din jurul blocului inculpatului, chiar dacă a fost făcută de acesta iar spațiul era folosit numai de el, nu se încadrează în noțiunea de locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit, în sensul textului arătat, această împrejurare nefiind cunoscută de partea vătămată și pe de altă parte pentru că riposta inculpatului s-a produs pentru a-și apăra propria persoană și nu pentru a respinge pătrunderea fără drept a părții vătămate în acest loc împrejmuit. Valoarea socială ocrotită prin introducerea alin. (2 1 ) C. pen., o constituie în principal dreptul de folosință nestingherită a proprietății și nu dreptul la viață și integritate corporală ocrotit de art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., astfel că în mod greșit s-a reținut ca temei al achitării și art. 44 alin. (2 1 ) C. pen.

Sub acest aspect ambele recursuri apar ca fiind fondate. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia recurată este nelegală numai sub aspectul temeiului achitării, astfel că în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului și inculpatului C.C., va casa in parte decizia Curții de Apel Galați și rejudecând cauza modifică temeiul achitării inculpatului C.C. în sensul că înlătură aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 iulie 1999 1a 17 ianuarie 2000. Cu privire la susținerea inculpatului că nu s-a înlăturat din sentința desființată în apel obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, părții civile S.V.

ale cărei pretenții în despăgubire au fost respinse în întregime ca inadmisibile, se reține că este nefondată întrucât sentința fiind desființaă în întregime în latura civilă, a fost desființată și sub acest aspect. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei recurate. Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpatul C.C. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 272/ A din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pe care o casează în parte și rejudecând: Modifică temeiul achitării inculpatului C.C. în sensul că înlătură aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. Constata că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 iulie 1999 la 17 ianuarie 2000. Menține restul dispozițiilor deciziei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 martie 2007.