ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3335/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63 din 26 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost condamnat inculpatul P.I. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În temiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive de la 1 noiembrie 2012 la zi.

S-a constatat că în cauză nu s-au formulat constituiri de parte civilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul P.I. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 435/P/2012 din 21 februarie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. și ped. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 21 octombrie 2012 i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu alte corpuri dure, soției sale, P.D., provocându-i leziuni care au dus la deces. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragie și traumatic consecutiv unui politraumatism.

Leziunile constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur și mijloc contondent alungit, iar între politraumatism și deces există legătură directă de cauzalitate. Inculpatul P.I., în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320 1 C. proc. pen. Potrivit art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., instanța a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale (și anume declarațiile inculpatului; procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile efectuate cu această ocazie; fotografiile efectuate cu ocazia necropsiei, raportul de constatare medico-legală din 18 februarie 2013 al SML Botoșani, declarațiile martorilor C.M., B.M.

și P.A., precum și din declarația dată în fața instanței de către inculpat), rezultă că fapta reținută în sarcina acestuia există, constituie infracțiunea prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. C. pen. și a fost săvârșită de inculpat. Astfel, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat, instanța a reținut ca temeinic dovedită următoarea situație de fapt: Inculpatul P.I. a fost soțul victimei P.D. și au locuit împreună cu mama inculpatului, P.A., într-o casă din H., corn. Ș., jud. Botoșani. De multe ori,pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul și-a bătut soția și mama și Ie-a amenințat cu moartea. În ziua de 21 octombrie 2012, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele și corpuri dure, provocându-i leziuni care au dus la deces.

Cu ocazia necropsiei s-au constatatechimoze, excoriații, hematoame; infiltrat sanghin epicranian; hematom în lamă occipital; stază și edem cerebral; infiltrate sanghine grilaj costal; fracturi costale bilateral; hemotorax stâng; sânge lichid în cord; hematom mezenter bazai; hemoperitoneu; hematom retroperitoneal; rupturi parenchimatoase hematice; stază și anemie în organe. Din raportul de necropsie medico-legală din data de 18 februarie 2013 al Serviciului de Medicină Legală Botoșani a rezultat că moartea victimei P.D. a fost violentă; s-a datorat șocului hemoragie și traumatic consecutiv unui politraumatism; leziunile constatate s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur (pumn sau picior) și mijloc contondent alungit (coadă de bici metalic), iar între politraumatism și deces există legătură directă de cauzalitate.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere că inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției, prev.de art. 320 1 C. proc. pen., astfel încât limitele de pedeapsă pentru fapta săvârșită au fost reduse cu o treime, potrivit alin. (7) al aceluiași articol. De asemenea,s-au avut în vedere și celelalte criterii de individualizare a pedepselor, prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, conturat de împrejurările săvârșirii și modalitatea de exercitare a agresiunii, precum și persoana inculpatului care, deși nu prezintă antecedente penale și a adoptat o poziție procesuală sinceră, este cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice,cu un comportament agresiv și violent, violențe manifestate chiar și asupra mamei sale, martora P.A.

Valorificând toate aceste împrejurări, instanța a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. În ce privește arestarea preventivă a inculpatului, tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care au determinat această măsură. Astfel, pe lângă faptul că infracțiunea comisă, pedepsită de lege cu mai mult de 4 ani închisoare, este clar stabilită, s-a constatat că, față de natura și gravitatea faptei, comisă pe fondul consumului de băuturi alcoolice, se menține acea rezonanță socială negativă care creează o stare de neliniște de natură să justifice luarea față de acesta a celei mai exigente dintre măsurile restrictive de libertate.

Prin urmare, în temeiul art. 350 rap. la art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la 1 noiembrie 2012 la zi. Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă. Cheltuielile ocazionate cu înmormântarea victimei au fost suportate de fiii acesteia și ai inculpatului, P.B. și P.A., fără însă ca în cursul urmăririi penale sau al judecății (deși au fost citați și li s-a solicitat prin adrese să se prezinte în instanță pentru a preciza cuantumul despăgubirilor civile) aceștia să formuleze vreo pretenție de natură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.I. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu motivarea că din materialul probator se conturează elementele constitutive ale acestei din urmă infracțiuni, nefiind dovedită intenția inculpatului de a suprima viața victimei. Totodată, solicită a se avea în vedere că a încercat chiar să-i acorde ajutor acesteia, apelând Serviciul de urgență 112. Sub aspectul individualizării pedepsei, precizează că a recunoscut fapta comisă și s-a pus la dispoziția organelor de anchetă motiv pentru care consideră că poate fi reeducat și prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege,dându-se eficiență circumstanțelor atenuante, întrucât nu are antecedente penale, a recunoscut și regretă fapta comisă.

Procedând la soluționarea apelului declarat de inculpat, prin prisma motivelor invocate și în considerarea actelor și lucrărilor dosarului.în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că sentința primei instanțe este legală și temeinică. În privința încadrării juridice a faptei, prin motivele de apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., motivat în principal de faptul ca inculpatul, sub aspect subiectiv, nu a acționat cu intenția de a ucide, precizând totodată că victima avea în sânge o alcoolemie mare.

Sub acest aspect, instanța a reținut că, potrivit art. 183 C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte există atunci când vreuna dintre faptele prevăzute de art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei. Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se realizează infracțiunile de loviri sau alte violente, vătămare corporala și vătămare corporala gravă,care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea și rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate. Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată.

Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie inculpatului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, inculpatul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a crezut ca nu se va produce, fie că nu I-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă. Sub acest aspect, atât în doctrina cât și în jurisprudență, s-a subliniat că poziția subiectivă a făptuitorului - intenția de a ucide sau de a lovi sau vătăma integritatea corporala - se stabilește în fiecare caz ținându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta.

În speță, rezultă din actele dosarului că inculpatul a aplicat victimei, pe tot corpul, cu mare intensitate, multiple lovituri cu pumnii și picioarele, precum și cu o coadă de bici metalic, iar conform diagnosticului anatomopatologic macroscopic relevat de raportul medico-legal de necropsie din 18 februarie 2013 victima a prezentat echimoze, excoriații, hematoame, infiltrat sanghin epicranian, hematom în lamă occipital, stază și edem cerebral, infiltrate sanghine grilaj costal, fracturi costale bilateral, hemotorax stâng, sânge lichid în cord, hematom mezenter bazai, hemoperitoneu, hematom retroperitoneal, rupturi parenchimatoase hepatice, stază și anemie în organe. Se concluzionează în acest raport medico-legal că moartea numitei P.D.

a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragie și traumatic consecutiv unui politraumatism, între politraumatism și deces existând legătură directă de cauzalitate. Relativ la împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, Curtea a reținut din procesul verbal de cercetare la fața locului coroborate cu planșele foto că în camerele locuinței s-au găsit urme de sânge pe pereți, pe ușa frigiderului și pe pardoseală, precum și un șlap cu pete de sânge și două covoare răvășite, de asemenea cu pete de sânge. În fața casei s-au identificat două urme de târâre, pe o distanță de 14 metri, către o anexă unde a fost identificată victima cu semne multiple de violență pe față, scalp, membre, torace și sânul drept.

Toate aceste împrejurări și leziunile constatate dovedesc că inculpatul, în locuință, a aplicat victimei lovituri repetate, de mare intensitate, asupra unor zone vitale ale corpului, având drept consecință leziunile descrise în raportul medico-legal, care îndreptățesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea suprimării vieții soției sale, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Pentru această concluzie pledează și declarațiile martorelor P.A., B.M. și C.M. care îl descriu pe inculpat ca pe o persoană violentă, consumatoare de băuturi alcoolice, care nu a pregetat nici un moment în a-și lovi în repetate rânduri mama și soția, amenințându-le chiar că le omoară.

Inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al faptelor sale, poziție subiectivă ce trebuie apreciată atât în raport de modul în care acesta a acționat, dar și de neputința victimei, care se afla sub o o puternică stare de alcoolemie (2,35g %). Toate aceste aspecte reținute, au evidențiat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor. Pentru aceste considerente, Curtea a menținut încadrarea juridica a faptei făcută de organul de urmărire penala și confirmată de instanța de fond. Curtea a constatat că prima instanță a stabilit corect că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate la urmărirea penală, dat fiind că inculpatul s-a prevalat de procedura de judecată privind recunoașterea vinovăției, dând faptei comise o corectă încadrare juridică.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia au fost individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte cu caracter penal.

Curtea a apreciat că nu este justificată solicitarea apelantului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de prima instanță, prin reținerea ca și circumstanțe atenuante a împrejurării prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale, în condițiile în care martorele menționate mai sus au precizat că acesta nu avea o conduită corespunzătoare în familie, fiind consumator de băuturi alcoolice și violent față de mama și soția sa. Prin urmare, prima instanță a valorificat eficient criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., luând în considerare la stabilirea pedepsei numărul și intensitatea loviturilor dar și atitudinea sa de recunoaștere a faptei și anunțarea serviciului de ambulanță care s-a prezentat la locul faptei, însă trebuie remarcat că acest lucru s-a întâmplat după ce inculpatul i-a suprimat viața, medicii constatând doar decesul.

Examinând din oficiu cauza, nu s-au constatat motive care să conducă la casarea hotărârii. Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul ca nefondat. În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen. din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce în continuare durata arestării preventive de de la 26 martie 2013 la zi. În temeiul art. 383 alin. (1 1 ) coroborat cu art. 350 C. proc. pen. instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât subzistă și la acest moment temeiurile care au determinat privarea de libertate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen, recurs inculpatul, solicitând casarea ei doar sub aspectul laturii penale. Recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei motivele de recurs la data de 17 mai 2013, invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. solicitând următoarele: - reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. și redozarea pedepsei. Examinând recursul declarat de inculpatul P.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 8 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 17 mai 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 30 octombrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În speța de față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. întrucât, cauza a fost soluționată în procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen., și în acest moment procesual nu mai este posibilă reanalizarea situației de fapt. Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că, și aceasta este nefondată întrucât, prin Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of.

nr. 89/12.02.2013, art. 385 9 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., s-a modificat având următorul cuprins: "14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;" În speța de față, inculpatul P.I., a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru fapta săvârșită, situându-se între 15 și 25 ani, și care au fost reduse cu o treime, potrivit alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., respectiv de la 10 ani închisoare la 16 ani și 8 luni închisoare, astfel se constată că, pedepasa de 12 ani închisoare este legală, dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. neavând incidență în cauză. Ori în speța de față, inculpatul a formulat critici de netemeinicie cu refirire la o decizie care a fost pronunțată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală 60 din 08 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 60 din 08 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.I., durata reținerii și arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 30 octombrie 2013. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 60 din 08 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.I., durata reținerii și arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 30 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.