ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1855/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1855/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 56 din 14

martie 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală în Dosar nr. 1328/40/2012,

inculpatul Ț.C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicere a drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a ll-a și, lit. b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii

preventive din 25 octombrie 2012 și arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2012

la zi.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții civile S.P.A.S. Botoșani suma de 447 RON despăgubiri

civile, reprezentând cheltuielile ocazionate cu înhumare victimei.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 2.460 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Botoșani, din 14 februarie 2013, inculpatul Ț.C. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. S-a reținut în sarcina acestuia că, în seara zilei de 22 octombrie

2012, întru-un loc public i-a aplicat victimei B.S. mai multe lovituri cu picioarele

peste corp și a strâns-o de gât, cauzându-i leziuni care au dus la deces.

La termenul din

14 martie 2013, după punerea în discuție a regularității actului de sesizare, înainte

de începerea cercetării judecătorești, inculpatul Ț.C. a solicitat ca instanța să

facă aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., întrucât recunoaște

săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și dorește ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și

le însușește.

Potrivit dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se

facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În consecință

examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpatul

Ț.C., instanța a reținut, ca temeinic dovedită, următoarea situație de fapt:

Atât inculpatul

cât și victima, provin din rândul persoanelor fără adăpost.

În ziua de 22

octombrie 2012, inculpatul împreună cu martora S.M., cunoscută sub porecla „CX"

sau „CY", s-au deplasat la ghenele de gunoi din Piața V. din municipiul Botoșani,

unde s-au întâlnit cu martora U.C., luând hotărârea împreună de a merge toți la

adăpostul acesteia din urmă, adică la o clădire dezafectată din Parcul M.E. din

municipiul Botoșani. Cu aceștia a mers și martorul A.G., cunoscut sub porecla BB;

acolo au găsit-o pe victima B.S., care dormea și care, ulterior, s-a trezit. Toți

cinci au consumat spirt medicinal prefăcut cu apă, sticla fiind adusă de inculpat

și de cele două martore. Ulterior, cunoscând că victima mai avea o sticlă de spirt

medicinal, martora U.C. i-a cerut acesteia să o dea pentru consum.

Victima nu a fost

de acord și atunci inculpatul și cele două martore au început să o lovească. Martorele

i-au aplicat lovituri cu picioarele și cu palmele peste corp, iar inculpatul s-a

urcat pe victimă, care era căzută pe ciment, a prins-o de gât cu mâna dreaptă, iar

cu cealaltă mână i-a imobilizat un braț pentru că acesta încerca să se ridice. Inculpatul

a ținut-o pe victimă în acest mod, până când I-a tras martora U.C., care i-a spus

că ajunge cât a lovit-o.

Inculpatul a început

apoi să-l lovească pe martorul A.G., întrucât încerca să-i ia apărarea victimei,

motiv pentru care a fost nevoit să plece din clădirea sus-menționată împreună cu

martora S.M.

A doua zi dimineață,

în clădire a intrat martorul Ș.M.F., care căuta băutură, iar inculpatul și martora

U.C. i-au spus să aibă grijă pe unde calcă pentru că este un mort în mijlocul încăperii.

Acesta nu a verificat

cele spuse de cei doi, cerându-le să plece împreună cu ei în zona gării în căutare

de băuturi alcoolice. În aceeași zi, în jurul orelor 17

45

, Poliția municipiului

Botoșani a fost sesizată de către martora U.C. despre faptul că l-a găsit pe numitul

B.S. decedat.

Din raportul de

necropsie întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Botoșani, a reieșit

că moartea numitului B.S. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii

acute, consecutivă, asfixiei mecanice, prin comprimarea regiunii gâtului cu mijloace

contondente (sugrumare). S-a mai constatat că, între asfixia mecanică prin sugrumare

și deces, există o legătură de cauzalitate directă necondiționată.

Situația de fapt

a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică

(dosar urmărire penală), concluziile provizorii medico-legale și raportul de necropsie

(dosar urmărire penală), planșe fotografice cu aspecte fixate cu ocazia efectuării

necropsiei, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privindu-l pe inculpat,

declarațiile martorilor S.M. (dosar urmărire penală), Ș.M.F. (dosar urmărire penală),

A.G. (dosar urmărire penală), U.C. (dosar urmărire penala), coroborate și cu declarațiile

inculpatului (dosar urmărire penală și instanță), care a recunoscut și regretat

fapta comisă.

A reținut prima

instanță că situația de fapt descrisă mai sus întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C.

pen.

Referitor la incidența

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a reținut că întemeiată această încadrare dat

fiind faptul că locul săvârșirii infracțiunii a fost unul accesibil publicului,

fiind o clădire dezafectată, fapta fiind comisă în prezența martorilor A.G., U.C.

și S.M.

La stabilirea

și individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul concret al faptei,

împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului, care este cunoscut

cu antecedente penale, însă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea,

că este dependent de alcool, având diagnosticul de sindrom de sevraj etanolic și

agitație psihomotorie, lucru reieșit din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică

efectuat în cauză, și a apreciat că, pentru reeducarea acestuia, este necesară aplicarea

unei pedepse cu închisoare, orientată spre minim, fără a se reține circumstanțe

atenuante care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.

în ceea ce privește

latura civilă, instanța a aut în vedere că în cauză s-a constituit parte civilă

S.P.A.S. Botoșani cu suma de 447 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înhumarea

victimei, anexând în copie factura din 12 noiembrie 2012 emisă de SC U. SA Botoșani.

Constatând întemeiate

pretențiile civile, instanța Ie-a admis și, în temeiul art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească acestei părți civile

suma solicitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul,solicitând, prin acordarea de circumstanțe atenuante,

reducerea pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 48 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul Ț.C., a fost desființată

în parte sentința penală mai sus-menționată, și, în rejudecare, a fost condamnat,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală

de 9 ani închisoare.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul

art. 381 alin. (1), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă

în continuare prevenția inculpatului Ț.C. de la 14 martie 2013 la zi, iar în temeiul

art. 383 alin. (1

1

) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest preventiv.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariu avocat

oficiu, s-a dispus a fi plătită din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se decide

astfel, s-a reținut că inculpatul a comis fapta, pe care dealtfel a recunoscut-o

necondiționat, beneficiind de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., în

împrejurările arătate și pe larg expuse în considerentele hotărârii atacate. Cu

ocazia susținerii apelului, inculpatul a arătat că nu își aduce aminte modul de

derulare a evenimentelor, fiind posibil ca victima să fi decedat ca urmare a unor

lovituri exercitate de alte persoane.

Or, aceste apărări

nu pot fi primite, probatoriul analizat pe larg de prima instanță conducând la concluzia

că inculpatul este autorul infracțiunii care a făcut obiectul condamnării.

În cursul urmăririi

penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa (d.u.p.),

a arătat că cei prezenți în clădire au început să se certe din cauza băuturii, ceartă

care s-a transformat în bătaie,el fiind primul care a lovit victima cu palma peste

cap, după care, în timp ce aceasta se afla la pământ, s-a urcat pe ea și a prins-o

de gât cu mâna dreaptă pentru a o împiedica să se ridice. Inculpatul nu a putut

preciza cât timp a ținut victima în această poziție, menționând că în tot acest

interval ceilalți au lovit-o cu mâinile și picioarele. La un moment dat, a intervenit

martora U.C. care a pus capăt conflictului, Curtea constatând că fapta reținută

în sarcina inculpatului există și a fost comisă cu vinovăție.

Față de toate

împrejurările cauzei, dar și de persoana inculpatului, care a comis fapta pe fondul

unei stări avansate de ebrietate, în care a ajuns în mod accidental, și având în

vedere și poziția procesuală corectă a acestuia, Curtea a apreciat că în favoarea

acestuia se justifică a fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, potrivit

art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., urmând a le da efectele prevăzute

de art. 76 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei

decizii inculpatul Ț.C. a declarat, în termen legal, recursul de față prin care

a solicitat reducerea pedepsei, invocând ca temei de drept art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând recursul declarat de inculpatul Ț.C. în raport cu

temeiul de drept invocat - art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.-

constată că acesta este ne fondat pentru considerentele ce urmează:

Conținutul dispoziției

tranzitorii cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 (publicată în M.

Of. nr. 89/12.02.2013), impune concluzia că recursul de față, împotriva deciziei

în apel, pronunțată la 15 aprilie 2013, cade sub incidența art. I, pct. 15 din această

lege, potrivit cu care pct. 14 de sub art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen. are următorul cuprins: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege", în loc de "(...) s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege".

Din examinarea

comparativă a celor două (succesive) texte de lege rezultă neîndoielnic că textul

anterior reglementa un caz de casare "mixt", fie cumulativ (și netemeinicie

și nelegalitate), fie alternativ (netemeinicie sau nelegalitate), în timp ce textul

actual reglementează un caz de casare exclusiv de nelegalitate.

Așa fiind , netemeinicia

deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei (care, de altfel,

se constată că a fost stabilită între limitele determinate potrivit art. 175 C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.) - nu mai poate

fi invocată în recurs, o astfel de critică fiind vădit inadmisibilă în raport cu

conținutul actual al pct. 14 de sub art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen.

Față de considerentele

ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându- se decizia atactă în

raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca

recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Ț.C. împotriva deciziei penale nr. 48 din 15 aprilie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii din data de 25 octombrie 2012 și arestarea

preventivă de la 5 noiembrie 2012 la 29 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2013.