ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1424/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 234 din data de 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 4146/40/2012, a fost condamnat inculpatul P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) teza IV C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani. S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la zi. S-a dispus confiscarea specială de la inculpat a unei furci - corp delict indisponibilizat la Camera de Corpuri delicte a instanței. S-a admis în parte acțiunea civilă a cauzei. A fost obligat inculpatul să plătească minorei C.A., reprezentată de mama sa C.M., suma de 200 RON lunar cu titlu de contribuție la întreținere, începând cu 7 aprilie 2012 și până la majoratul minorei, plus suma de 10.000 RON daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.M. suma de 10.000 RON daune materiale, plus 10.000 RON daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.T.

suma de 2.000 RON daune materiale, plus 5.000 RON daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.200 RON cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 7/8 aprilie 2012, pe fondul unor conflicte anterioare, victima C.V. l-a agresat pe inculpat cu o furcă, împrejurare în care acesta din urmă a prins bunul sus-menționat, a fugit după victimă, ajungând-o după aproximativ 100 de metri și i-a aplicat lovituri multiple peste corp, după care a abandonat-o, a doua zi fiind găsită decedată pe drumul comunal din localitatea G., județul Botoșani.

Instanța a fost învestită cu soluționarea cauzei și a dispus citarea inculpatului cât și a părților vătămate C.T., mama victimei; C.M., soția supraviețuitoare a victimei și C.A., copilul minor al victimei cu soția supraviețuitoare, care s-au prezentat în instanță și au arătat că se constituie părți civile în cauză, după cum urmează: C.T. a pretins suma de 105.000 RON, din care 5.000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale, cu motivarea că, datorită acțiunilor inculpatului a suferit acest prejudiciu cu consecințe deosebit de grave asupra sănătății sale și stării sale psihice, suferința fiind cauzată de pierderea singurului său copil, în fapt singurul său sprijin la bătrânețe. C.M., ca soție supraviețuitoare a victimei, a solicitat să fie despăgubită cu suma de 65.000 RON, din care 15.000 RON daune materiale constând în cheltuielile efectuate pentru înmormântarea soțului său, cât și acelor ulterioare potrivit tradiției, cât și 50.000 RON daune morale.

Pentru minora rezultată din căsătoria părților s-a solicitat ca inculpatul să-i plătească o contribuție la întreținere de 200 RON lunar până la majorat și 50.000 RON daune morale. Inculpatul a fost prezent în instanță și a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii, așa cum este arătată în rechizitoriu, solicitând să fie judecat potrivit procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., cerere care a fost pusă în discuție și admisă prin încheierea din 16 octombrie 2012 de la dosar. În legătură cu latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că este de acord să plătească pentru minoră contribuția la întreținere de 200 RON solicitată; pentru C.M., 10.000 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale; pentru C.T.

2.000 RON daune materiale și 5.000 RON daune morale. Părțile vătămate constituite părți civile în cauză au arătat că nu au de formulat probe în cauză. Pe fond, față de probele de la dosar, cât și față de recunoașterile inculpatului și de voința acestuia, instanța a reținut vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a procedat la condamnarea lui potrivit legii. La individualizarea judecătorească a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere, pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și cele referitoare la persoana inculpatului, cu o conduită procesuală corectă, inculpat care a solicitat să fie judecat potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. Drept urmare, s-a apreciat că pentru condamnarea și reeducarea inculpatului, se impune aplicarea unei pedepse principale cu închisoare, cât și a unor pedepse complementare cuprinse în art. 71 și 64 lit. a) teza II, b) C. pen., având în vedere că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor calificat, cu reținerea în favoarea sa a stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât în aceleași împrejurări, a fost lovit la rândul său, cu aceeași furcă, în piept, de către victimă, cauzându-i-se leziuni corporale în conformitate cu actele medicale de la dosar. Aceleași prevederi legale au fost aplicate și la pedepsele accesorii, cu menținerea stării de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc.

pen. și cu deducerea arestării preventive la zi, conform art. 88 C. pen. S-a dispus confiscarea specială a obiectului cu care s-a săvârșit infracțiunea, respectiv o furcă indisponibilizată la Camera de corpuri delicte a instanței. În legătură cu latura civilă a cauzei, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la prevederile din noul C. civ., așa încât, față de acordul inculpatului, cât și față de faptul că părțile civile nu și-au formulat alte probe în cauză, s-a apreciat că latura civilă trebuie admisă doar în limitele cu care inculpatul a fost de acord, atât cu privire la contribuția la întreținere, cât și cu privire la daunele materiale și morale, față de acest acord, reținerea stării de provocare neinfluențând latura civilă a cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat inculpatul, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen., curtea a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei reținute în sarcina inculpatului, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. Astfel, în noaptea de 7/8 aprilie 2012, pe fondul unor conflicte anterioare, victima C.V. l-a agresat pe inculpat cu o furcă. Acesta din urmă a prins bunul sus-menționat, a fugit după victimă, ajungând-o după aproximativ 100 de metri și i-a aplicat lovituri multiple peste corp, după care a abandonat-o.

A doua zi, victima a fost găsită decedată pe drumul comunal din localitatea G., județul Botoșani. Inculpatul a fost prezent în instanță și a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, așa cum este arătată în rechizitoriu, solicitând să fie judecat potrivit procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Cu ocazia susținerii apelului, inculpatul a susținut că a acționat violent în legitimă apărare, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (2) C. pen. În raport de situația de fapt reținută și necontestată de inculpat, susținerile apelantului, că s-a aflat în legitima apărare, s-au apreciat ca fiind nefondate.

Împrejurarea că inițial victima a avut o furcă în mână, cu ajutorul căreia l-a agresat pe inculpat și de care a fost ulterior, deposedată de acesta din urmă, nu constituie un atac de natură a legitima lovirea ei. Ca urmare, în lipsa unui atac material, direct, imediat din partea victimei, actele de violență prin care inculpatul i-a cauzat victimei leziuni ce au condus în final la decesul acesteia, nu pot fi considerate ca săvârșite în legitimă apărare, sau în condițiile depășirii unei apărări proporționale, în mod just reținându-se disp. art. 73 lit. b) C. pen. Ca atare, curtea a apreciat că fapta imputată, precum și comiterea ei cu intenție indirectă de către inculpat, corespunzător elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, este dovedită în cauză, soluția de condamnare a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. fiind justificată. Referitor la individualizarea pedepsei, curtea a reținut că în raport de natura infracțiunii, de locul comiterii, de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul și de urmarea produsă, infracțiunea de care se face vinovat apelantul prezintă un grad sporit de pericol social, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu executarea în regim privativ de libertate. Pe de altă parte, ținând cont de contextul în care s-a desfășurat conflictul, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, dar în special de faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat de asemenea că în favoarea acestuia a fost corect reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecințele indicate de legiuitor în art. 76 alin. (2) C. pen.

Pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului, prin reținere de circumstanțe atenuante judiciare, este în concordanță cu dispozițiile art. 72 și următoarele C. pen., iar reducerea acesteia nu se justifică. Referitor la latura civilă a cauzei, având în vedere principiul disponibilității care acționează în materie civilă, despăgubirile acordate de prima instanță nu au fost analizate. Așa fiind, curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat. În temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedeapsa de executat durata arestării preventive de la 13 noiembrie 2012 la zi. Constatând că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior menținerii măsurii arestării preventive subzistă, în temeiul art. 383 alin. (1 1 ) rap.

la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.P. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.P. care a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., prin reținerea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev. de art. 174 C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen., incidentul având loc în curtea casei sale și nu în loc public, și reducerea pedepsei sub minimul special prin reținerea mai largă a circumstanțelor atenuante și a schimbării încadrării juridice.

Examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate dar și din oficiu, Înalta Curte, reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2012 de la instanța de fond, inculpatul P.P., având cuvântul, a arătat că dorește să beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., și în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., s-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare, inculpatul solicitând ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește.

Înalta Curte reține că inculpatul a fost asistat de apărător. Având în vedere această declarație și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluționării cauzelor, text potrivit căruia, "Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, a procedat la audierea acestuia și apoi a acordat cuvântul procurorului și celorlalte părți. Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

În caz de respingere a cererii, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun". Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că Tribunalul Botoșani a constatat că este competent și legal sesizat să judece cauza de față, inculpatul nu a fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa detențiunii pe viață, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, instanța a mai reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt legal administrate.

Din probe a rezultat că starea de fapt corespunde cu cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat. Pe de altă parte, în situația în care instanța de recurs ar trece peste aceste aspecte, există riscul ca în soluționarea cauzei în procedura obișnuită, inculpatului să-i fie încălcat principiul non reformatio in pejus, ceea ce nu este permis. Așadar, rezultă că, instanța de fond la soluționarea cauzei a respectat exigențele impuse de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., acordul de voință al inculpatului a fost liber exprimat în prezența apărătorului și în raport de aceste precizări, Înalta Curte reține că la acest moment procesual, respectiv în recurs, inculpatul nu mai poate retracta declarația de vinovăție care are caracter irevocabil.

Ca atare, Înalta Curte, apreciază că fapta imputată, situația de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică dată faptei este corectă, aceasta a fost comisă cu intenție indirectă de către inculpat, corespunzător elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, a fost dovedită în cauză, soluția de condamnare a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. fiind justificată, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită cu 1/3, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, față de inculpatul P.P., Înalta Curte apreciază că au fost analizate riguros criteriile enumerate de art. 72 C. pen., care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte adaugă analizei instanței de apel pe aspectul individualizării judiciare, faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind deosebit de ridicate, având în vedere modul de operare, descris anterior, pericolul pentru ordinea publică, în prezenta cauză rezultă din natura infracțiunii, de locul comiterii, de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul și urmările produse, respectiv decesul victimei.

Aceste criterii conduc la concluzia că pedeapsa principală, ca și pedeapsa accesorie, sunt corespunzătoare și pot asigura atingerea scopurilor preventive și educative ale sancțiunii. Circumstanțele personale referitoare la situația familială, respectiv că inculpatul nu are antecedente penale și anterior incidentului a avut un comportament ireproșabil, nu sunt apte pentru a conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepsei ori la reținerea și a altor circumstanțe atenuante, de altfel în ultimul cuvânt acordat de către instanța de recurs inculpatul a solicitat menținerea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.P., durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la 24 aprilie 2013. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.P., durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2012 la 24 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - GV