ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2127/2013

Asupra recursului de față; Prin Sentința penală nr. 3 din 17 ianuarie 2013 Tribunalul Mureș în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.I.A., în temeiul art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, în formă continuată.

În baza art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen., art. 66 C. pen., raportat la art. 197 alin. (3) teza finală C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., a interzicerii exercițiului dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și respectiv, dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a fi tutore sau curator - în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 h, din data de 01 noiembrie 2012, precum și durata arestării preventive, începând cu data de 02 noiembrie 2012 și până la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (3), art. 136 alin. (1) lit. d), art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost menținut inculpatul în stare de arest și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea 76/2008 și raportat la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 76/2008. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc.

pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de numita P.E.V. în calitate de reprezentant legal (părinte) al părții vătămate-civile minore C.M.V. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 10.000 (zece mii) RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a mai fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare și s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 21 noiembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.I.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în formă continuată, prev. și ped.

de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare al instanței faptul că, inculpatul G.I.A. a întreținut, în cursul lunii iunie 2012, prin amenințare, trei raporturi sexuale cu partea vătămată C.M.V. în vârstă de 12 ani și 9 luni. În cursul urmăririi penale, cu ocazia desfășurării audierilor efectuate, inculpatul a recunoscut că a întreținut, două raporturi sexuale, cu partea vătămată C.M.V., însă a susținut că nu avea cunoștință de vârsta părții vătămate. La data de 24 octombrie 2012 organele de poliție au fost sesizate prin plângere de către P.E.V., despre faptul că fiica sa, C.M.V., în vârstă de 13 ani, i-a relatat că, în cursul lunii iunie 2012, în mai multe rânduri, prin amenințare, a fost obligată să întrețină raporturi sexuale, cu numitul G.I.A.

În urma cercetărilor s-a stabilit că minora C.M.V. obișnuia să locuiască, pe perioada în care părinții săi erau plecați la muncă, în străinătate, la bunicii săi materni, din satul Dumbrava, comuna Vătava. La data de 20 mai 2012, când părinții victimei au plecat în Elveția, partea vătămată C.M.V. a rămas la bunici, locuind cu aceștia. La data de 02 iunie 2012, partea vătămată a fost rugată de către vecina sa, martora B.L. să se deplaseze la magazinul Ș., din sat, pentru a-i face cumpărături, aceasta fiind de acord. În momentul întoarcerii, afară fiind deja întuneric, în zona Căminului Cultural Dumbrava inculpatul G.I.A. a oprit mașina în care se afla. Acesta a coborât din mașină și s-a oferit să o transporte pe partea vătămată acasă, însă partea vătămată l-a refuzat.

Inculpatul a urcat-o pe minora C.M.V., cu forța, în autoturism, pe scaunul din dreapta față, blocând ușa și pornind mașina. Văzând că inculpatul nu intră pe strada pe care locuia minora, aceasta l-a întrebat unde o duce, moment în care inculpatul a amenințat-o că o va omorî, dacă nu tace. Inculpatul s-a deplasat la casa ce a aparținut bunicilor lui și care era părăsită. A oprit mașina, în curte, moment în care partea vătămată i-a solicitat să o lase în pace, că altfel o să țipe, însă inculpatul a pus mâna pe gura fetei și a dus-o în casă, în prima cameră. Inculpatul i-a propus părții vătămate să întrețină relații sexuale, dar a fost refuzat, categoric, de aceasta, care i-a spus că nu a împlinit vârsta de 13 ani.

În aceste condiții inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată că va incendia casa bunicilor ei, și a mamei sale, iar pe ea o va omorî, după care inculpatul G.I.A. s-a poziționat în spatele minorei și prinzându-i acesteia mâinile la spate, a dezbrăcat-o de la brâu în jos. A întreținut cu aceasta un raport sexual normal, după care inculpatul a permis părții vătămate să se îmbrace și să plece, însă când partea vătămată i-a spus că le va povesti bunicilor ei ce a pățit, inculpatul G.I.A. a amenințat-o cu moartea și cu incendierea locuinței. Speriată, minora s-a dus la vecina sa pentru a-i lăsa cumpărăturile, apoi s-a dus acasă, fără a povesti cuiva ce pățise. La data de 14 iunie 2012 a fost contactată telefonic de inculpat, care i-a cerut să meargă la casa bunicilor săi, unde fusese abuzată, fiind amenințată că în caz contrar seara va incendia casa mamei minorei, instaurându-i acesteia un puternic sentiment de teamă, care a determinat-o să dea curs invitației.

Ajunsă la casa bunicilor inculpatului, acesta a violat-o, din nou, după care a lăsat-o să plece. La data de 17 iunie 2012, în timp ce minora trecea pe lângă casa bunicilor inculpatului, acesta a chemat-o la el, după care a tras-o de mână în casă, unde a violat-o pentru a treia oară, folosind aceleași amenințări. După abuzurile sexuale la care a fost supusă partea vătămată C.M.V., la data de 29 iunie 2012 a plecat la mama sa, în Elveția, unde și-a petrecut vacanța de vară. Mama minorei, dar și soțul ei au observat un comportament schimbat, în sensul că acesta era retrasă, tăcută, nesociabilă și "avea privirea pierdută", părinții acesteia punând schimbare pe seama distanței față de casă. La revenirea în țară partea vătămată a urmat cursurile școlare, fiind înmatriculată în clasa a VII-a, dar s-a constatat că rezultatele sale la învățătură erau slabe, deși, anterior, dovedise o capacitate intelectuală dezvoltată.

Întrucât în satul Dumbrava circulau zvonuri, conform cărora inculpatul s-ar fi lăudat cu abuzurile sexuale, la care a supus-o pe partea vătămată, martora R.L., mătușa fetei, a întrebat-o dacă acestea sunt adevărate. Minora a recunoscut că a fost violată de către G.I.A. și că a fost amenințată, de acesta, să nu spună cuiva, în caz contrar urmând ca inculpatul să incendieze casa mamei sale sau a bunicilor și pe ea să o omoare. Martora R.L. i-a comunicat surorii sale cele aflate de la partea vătămată. Partea vătămată a fost examinată medico-legal la data de 30 octombrie 2012, iar raportul medico-legal de constatare a arătat că prezintă deflorare mai veche de 14 zile, fără a se putea stabili exact data deflorării, fără leziuni traumatice pe cap trunchi și membre, iar dezvoltarea somatică a minorei corespundea vârstei de 13 - 14 ani.

Partea vătămată C.M.V. a fost consiliată psihologic de specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, iar din referatul de evaluare inițială a situației de abuz sexual a reieșit că dezvoltarea fizică și intelectuală a minorei era corespunzătoare vârstei cronologice, minora fiind crescută și educată într-un mediu familial creștin, tradițional, în care educația sexuală a fost un subiect tabu. Comportamentul verbal și nonverbal al minorei, manifestat în timpul mărturisirii evenimentelor traumatizante, au infirmat ipoteza unui comportament simulat sau indus/învățat. Simptomatologia anxios-depresivă observată în timpul evaluării, la care s-au adăugat episoadele de tulburări de somn și coșmaruri, pe care le-a relatat minora, constituiau factor de risc în dezvoltarea și structurarea armonioasă a personalității.

Concluziile acestui raport s-au reținut a fi foarte importante, s-a arătat în actul de sesizare, atât în ceea ce privea caracterizarea comportamentală a părții vătămate, anterior, abuzurilor, al efectelor abuzurilor asupra psihicului acesteia, precum și în ceea ce privea infirmarea ipotezei unui comportament simulat sau indus/învățat așa cum încerca să sugereze inculpatul.

În aceeași ordine de idei, s-a mai remarcat că, așa cum a rezultat din cele menționate în actul intitulat "Raport psihologic" întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, depus în fața instanței, în urma evaluării efectuate profilul psihologic al părții vătămate, aceasta prezenta reactivitate emoțională ținută sub control, înăbușită, plâns înainte de adormire, coșmaruri, insomnii, preocupări față de viitor, frica reîntâlnirii cu agresorul, frica răzbunării agresorului pe familia ei, anxietate și frământări, iar în concluziile formulate s-a confirmat abuzul sexual, prin penetrare, asupra minorei C.M.V. La data de 08 noiembrie 2012 inculpatul a fost supus testării poligraf, iar raportul de constatare tehnico-științifică a concluzionat că subiectul a fost nesincer la întrebările nr. 4, 7 și 9, provocând modificări specifice comportamentului simulat.

În aceste condiții, în rechizitoriu s-a concluzionat, fără dubii, că inculpatul a avut cunoștință de vârsta părții vătămate și, cu toate acestea, a violat-o, profitând de faptul că părinții acesteia erau plecați, la muncă, în străinătate, iar pentru a fi sigur de acțiunile sale și că partea vătămată va fi de acord cu cererea sa și nici nu vor fi, ulterior, cunoscute de apropiații părții vătămate, a amenințat-o cu moartea și incendierea casei. La termenul de judecată din 14 ianuarie 2013 s-a admis cererea inculpatului G.I.A. de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște comiterea faptei, descrise și reținute în sarcina sa, în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate, în cursul urmăririi penale, pe care le cunoștea și le-a însușit, respectiv pe baza procedurii aplicabile în cazul recunoașterii vinovăției reglementată de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. Ținând cont de dispozițiile înserate în economia art. 320 1 C. proc. pen., raportat la poziția procesuală subiectivă, exprimată de inculpat, precum și la învinuirea care i s-a adus, s-a considerat că, în speța de față, erau îndeplinite toate condițiile expres prevăzute în textul legal mai sus amintit, judecata după procedura simplificată, aplicabilă în cazul recunoașterii vinovăției fiind admisibilă, motiv pentru care la același termen de judecată, cererea formulată de inculpat - în acest sens - a fost admisă. S-a constatat că în drept, fapta inculpatului G.I.A.

care, în cursul lunii iunie 2012, prin amenințarea cu moartea a părții vătămate și cu incendierea locuinței bunicilor sau a mamei părții vătămate, a întreținut trei raporturi sexuale normale - la datele de 02 iunie 2012, 14 iunie 2012 și 17 iunie 2012 - cu partea vătămată C.M.V., s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de articolul 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată, pentru fapta penală reținută, s-au urmărit criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și s-a considerat că o pedeapsă în cuantum de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată - pentru comiterea infracțiunii de viol, în formă continuată, prev. și ped.

de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - inculpatului G.I.A., reprezintă un tratament penal just, în contextul dat, realizându-se totodată și scopul sancțiunii penale înserat în economia art. 52 C. pen. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, ținând cont de forma unității legale a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului s-a apreciat că singura modalitate de executare a pedepsei aplicate, proporțională și eficientă în vederea realizării scopului, prevăzut de economia dispozițiilor art. 52 C. pen. era detenția.

În sprijinul acestui punct de vedere s-a mai arătat că, inculpatul a avut o atitudine total nepotrivită față de valorile umane fundamentale subiective, care nu a ezitat să adopte o conduită violentă, față de partea vătămată, o minoră în vârstă de aproape 13 ani, conduită care a fost însoțită de amenințări cu moartea la adresa subiectului pasiv, sau de amenințări la adresa membrilor familiei, cu incendierea locuinței. Deși partea vătămată a încercat să se apere, datorită faptului că inculpatul era mai puternic și i-a insuflat o stare de temere puternică, nu a avut nicio posibilitate de a împiedica desfășurarea activității infracționale inițiată împotriva sa. Atitudinea nepăsătoare a inculpatului față de valorile mai sus arătate, a fost subliniată și de împrejurarea că acesta a nesocotit total rugămințile părții vătămate, prin care i-a cerut să o lase în pace, din contră a amenințat-o și a dus activitatea lui ilicită până când și-a atins rezultatul dorit.

Împotriva sentinței au formulat apel inculpatul G.I.A. și a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea suspendării executării pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 86 1 C. pen. și partea civilă C.M.V. care a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului către maximul special, iar cu privire la latura civilă a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale. Prin Decizia penală nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de către partea civilă C.M.V. prin reprezentant legal P.E.V. împotriva Sentinței penale nr. 3 din 17 ianuarie 2013, a desființat parțial hotărârea judecătorească menționată și, rejudecând cauza, s-au înlăturat reținerea față de inculpatul G.I.A.

a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.I.A. la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată (trei acte materiale). Pe cale de consecință, s-a înlăturat din sentința penală menționată dispoziția de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de disp. art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și a art. 76 lit. b C. pen. S-au menținut restul dispozițiilor din hotărârea judecătorească apelată, iar cu privire la latura civilă a cauzei, s-au înlăturat dispozițiile de admitere în parte a acțiunii civile exercitate de numita P.E.V., în calitate de reprezentant legal al părții vătămate, constituită parte civilă, C.M.V. și de obligare a inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă. S-a admis integral, acțiunea civilă exercitată în cauză de numita P.E.V., în calitate de reprezentant legal al părții vătămate, constituită parte civilă, C.M.V. și a fost obligat inculpatul G.I.A. să plătească părții civile suma de 100.000 (unasutămii) RON, cu titlu de daune morale.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința penală menționată și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.I.A. S-a menținut starea de arest preventiv, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, perioada arestului preventiv pe care acesta a executat-o de la 17 ianuarie 2013 la zi și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a apreciat că se impune a înlăturarea dispozițiilor prev. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. reținute, având în vedere numărul actelor materiale asupra victimei, în vârstă de 12 ani și 9 luni, cât și evidenta traumă fizică și psiho-emoțională asupra acesteia. S-a reținut că majorarea pedepsei de 7 ani închisoare se impune pentru ca în acest mod să se asigure materializarea scopului pedepsei penale, astfel cum este el reglementat de prev. art. 52 C. pen., o pedeapsă, majorată ca durată, fiind, în cazul inculpatului, de natură să asigure reeducarea, resocializarea sa.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că partea vătămată, constituită parte civilă în cauză, este îndreptățită să primească cu titlu de daune morale suma de 100.000 RON, avându-se în vedere principiul disponibilității și prev. art. 1357, 1358, 1385 din noul C. civ. al României, apreciindu-se că este de natură a asigura recuperarea prejudiciului moral, în urma comiterii faptei de către inculpat. În cauză s-a demonstrat, cert, că reputația minorei a fost știrbită, în colectivitatea în care părțile trăiesc, cât și împrejurarea că inculpatul a adus la cunoștința membrilor acestei comunități, că a întreținut cu aceasta, în mod repetat, acte sexuale. Totodată, s-au avut în vedere că performanțele școlare ale victimei au cunoscut un evident declin și a necesitat, consiliere psihologică pentru atenuarea dezechilibrului psiho-afectivo-intelectual înregistrat și pentru a accepta derularea unei vieți sociale corespunzătoare vârstei și aspirațiilor sale.

Împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș a declarat recurs inculpatul G.I.A. și a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de dispozițiile art. 198 C. pen. A invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului G.I.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320 1 C. proc. pen. are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață. Odată cu manifestarea de voință a inculpatului, în sensul recunoașterii faptei sale și însușirii probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul procesului asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înțeles să o facă spre exemplu în situația renunțării la apel sau recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 367 sau art. 385 4 C. proc. pen. Așadar, judecata în cazul recunoașterii vinovăției are loc urmare a cererii inculpatului de a i se aplica o asemenea procedură și atunci când, din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse. În cauza dedusă judecății, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, s-a stabilit că inculpatul G.I.A. a întreținut, în cursul lunii iunie 2012, prin amenințare, trei raporturi sexuale cu partea vătămată C.M.V.

în vârsta de 12 ani și 9 luni. La judecata în primă instanță, inculpatul G.I.A., în prezența apărătorului ales, a declarat până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarație aflata la dosar instanța de fond. Înalta Curte, constată că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de dispozițiile art. 198 C. pen. formulată de inculpat în recurs nu poate fi primită, având în vedere că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. și a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu. Astfel, recunoașterea în totalitate a faptelor și reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., prin care inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, nu permite posibilitatea inculpatului de a reveni asupra cererii sale și de a solicita schimbarea încadrării juridice și schimbarea situației fapt recunoscută de inculpat. Pentru delimitarea infracțiunii de viol de actul sexual cu un minor se impune a fi avute în vedere împrejurările în care au fost săvârșite actele materiale, respectiv prin constrângerea fizică și morală exercitată asupra părții vătămate.

Din probatoriul administrat în cauză se constată că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., asupra părții vătămate C.M.V., în vârstă de 12 ani, întrucât a acționat prin constrângere fizică și morală, prin amenințări cu comiterea unor fapte grave asupra părții vătămate și a membrilor familiei acesteia, reușind să-i insufle acesteia o stare de temere care a avut ca rezultat trauma psiho-emoțională, cu efecte îndelungate în timp. Cu privire la cazul de casare invocat prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului G.I.A.

de instanța de apel au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., natura și gravitatea faptelor comise, cu un grad ridicat de pericol social, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la viața, integritatea și sănătatea victimei și de natură a-i știrbi prestigiul, cât și împrejurările comiterii faptei și vârsta părții vătămate. Astfel, limitele pedepsei pentru fapta comisă se situează între 6 ani și 8 luni închisoare și 16 ani și 8 luni închisoare, ca urmare a aplicării disp. art. 320 1 C. proc. pen.

Pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de apel este corect individualizată, având în vedere gradul de pericol social al faptelor concretizat în împrejurările care formează conținutul constitutiv al infracțiunii, repetabilitatea actelor materiale care au intrat în conținutul acestei fapte penale, modalitatea săvârșirii activității infracționale - prin violență și amenințare, cât și vârsta părții vătămate de aproximativ 13 ani. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, fără antecedente penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat și consecințele psiho-emoționale asupra părții vătămate.

Înalta Curte, constatând că decizia atacată este legală și temeinică, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 18 iunie 2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.A. împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 14 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 01 noiembrie 2012 la 18 iunie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 iunie 2013. Procesat de GGC - NN