ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul P.V. și partea civilă I.C. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 229 din 30 octombrie 2012 Tribunalul Botoșani, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice. L-a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. A constatat că inculpatul a achitat către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "P.D.N.O." Iași suma de 5.655,83 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A obligat inculpatul să plătească părții civile Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani suma de 1.605,2 RON, reprezentând contravaloare transport și asistență medicală, iar părții civile Spitalul Clinic de Recuperare Iași suma de 529 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care s-a adăugat dobânda de referință a B.N.R. calculată până la achitarea integrală. A obligat inculpatul să plătească părții civile I.C. următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: 30.000 RON cu titlu de daune morale; 38.102 RON cu titlu de daune materiale; 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 și până la restabilirea capacității de muncă a părții civile. A respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă I.C.

A obligat inculpatul să plătească părții civile I.C. suma de 6.046 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. A obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 628/P/2010 din 27 iunie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara de 7 iulie 2010 a lovit-o pe partea vătămată I.C. cu un băț peste cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că probatoriul administrat în cauză confirmă situația de fapt reținută în actul de sesizare. Astfel, la începutul lunii iulie 2010, din cauza ploilor abundente care au provocat inundarea mai multor comune din județul Botoșani, a fost deschis barajul de pe iazul Hănești și ca urmare, peștele din acest iaz a ajuns în pârâul Bașeu pe raza comunei Știubieni și în prima săptămână a lunii iulie 2010 zeci de oameni au pescuit în acest pârâu. În seara zilei de 6 iulie 2010, în jurul orei 20.30, a venit la pescuit și partea vătămată I.C., care după ce a parcat mașina a luat crâsnicul și s-a deplasat pe malul apei.

În timp ce monta plasa crâsnicului pe scheletul din lemn, a simțit în spatele său prezența unei persoane și în momentul când a întors capul l-a văzut pe inculpatul P.V., zis P. Acesta avea un băț asupra sa, cu care a lovit partea vătămată o singură dată peste cap. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care a fost lovită cu picioarele de numiții C.C. și T.C. După acest episod, inculpatul P.V. și numiții C.C. și T.C. au urcat în faetonul în care se mai aflau și numiții H.M. și C.R.A. și au plecat spre sat. Partea vătămată a fost ajutată să se ridice de martorul A.D. care l-a dus la domiciliu, cu mașina acestuia. Văzând că starea părții vătămate s-a înrăutățit, martorul A. a sunat la numărul unic de urgență 112 și a pornit spre Botoșani cu partea vătămată, pe drum fiind transferată din mașina sa în ambulanță.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență "P.D.N.O." Iași I în perioada 7 - 16 iulie 2010 cu diagnosticul "Hematomextradural temporo-parietal drept, dilacerare cerebrală cortico-subcorticală frontal dreapta și prerolandică dreapta, fractură temporo-parțială cu multiple traiecte hemiplegie stângă, comă gr. II, agresiune". Ulterior, în perioada 16 - 28 iulie 2010 partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Recuperare Iași - Clinica de recuperare medicală neurologie cu diagnosticul "îngrijiri de recuperare, hematom intradural temporo-parietal drept (operat), monopareză brahială stângă spastică". Potrivit certificatului medico-legal din 2 august 2010 emis de Serviciul de medicină legală Botoșani, partea vătămată a necesitat pentru vindecarea leziunilor sus-menționate un număr de 75 - 80 zile îngrijiri medicale.

S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent, pot data din data de 6 iulie 2010 și a pus în primejdie viața părții vătămate, iar prezența orificiului de craniectomie constituie un deficit anatomic ce se încadrează în noțiunea de infirmitate, chiar și în eventualitatea unei protezări. În cursul judecății s-a efectuat o expertiză medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezintă diagnosticul de sechele TCC cu hematom extradural operat, lipsă de substanță osoasă regiunea parietală dreaptă, sindrom cefalalgic și vertiginos, crize anamnestice de pierderea cunoștinței fără aspect de epilepsie. Ca urmare a acestor afecțiuni capacitatea de muncă a părții vătămate este pierdută în proporție de 50%, acesta fiind încadrabil în gradul III de invaliditate.

Inculpatul a negat că ar fi aplicat acea lovitură părții vătămate și a susținut că evenimentele s-ar fi desfășurat cu totul altfel. Inculpatul arată că a solicitat părții vătămate să nu mai pescuiască în locul respectiv, însă aceasta, pe lângă faptul că nu s-a conformat solicitării, l-a atacat cu o bărdiță. Drept urmare, a avut loc o încăierare, în timpul căreia partea vătămată s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit cu capul de cadrul metalic al autoturismului său. Ulterior, partea vătămată ar fi avut un alt conflict cu alte persoane, acestea din urmă fiind cele care l-au agresat. în susținerea acestei variante sunt declarațiile martorilor I.G., M.G., I.D. și S.A., toți propuși de inculpat în faza cercetării judecătorești.

În opinia instanței de fond, tot acest suport probator nu este apt să conducă la reținerea unei alte situații de fapt decât cea descrisă anterior, având în vedere următoarele împrejurări. Conform cercetării efectuate la locul faptei (amănunțit analizată în rechizitoriu), conflictul dintre cele două părți nu a avut loc în apropierea autoturismului părții vătămate, ci în apropierea unui pod ce traversează râul Bașeu, aflat la o distanță de 80 m de locul în care s-a aflat autoturismul. Pe de altă parte, lucrările medico-legale efectuate în cauză atestă că leziunile suferite de partea vătămată au fost cauzate prin lovire directă. Împrejurarea că leziunile nu se datorează unui conflict ulterior este dovedită prin declarațiile martorului A.D., care, la foarte scurt timp după plecarea inculpatului, a întâlnit-o pe partea vătămată plină de sânge și a transportat-o la spital.

Modalitatea de producere a leziunilor este diferit motivată de martorii audiați în cauză. Astfel, în declarațiile date în faza de urmărire penală, martorii C.M. și U.D. arată că inculpatul a lovit partea vătămată cu un băț/obiect lung, iar alte două persoane au lovit-o pe aceasta cu picioarele. Aceste aspecte se coroborează atât cu cele constatate la fața locului (unde a fost identificat un fragment de lemn cu lungimea de 43 cm și diametrul de 3 cm, ce prezenta la unul din capete urme recente de rupere din întreg), cât și cu concluziile medicilor legiști, care au identificat cicatrice în zona abdominală a părții vătămate. Cei doi martori au revenit asupra acestor declarații în fața instanței, însă această modificare a poziției procesuale nu poate fi primită.

De observat că martorul C.M. pune prime relatări pe seama consumului de băuturi alcoolice oferite de partea vătămată, susținere total neverosimilă, având în vedere atât complexitatea și precizia datelor oferite inițial, cât și faptul că audierea s-a realizat nemijlocit de către procurorul de caz. Revenirea martorului U.D. este ulterior explicată de același martor prin teama pe care inculpatul o inspiră la nivelul comunității din care face parte. După cum s-a menționat în cele ce preced, inculpatul a propus în apărarea sa proba cu martorii I.G., M.G., I.D. și S.A. Aceștia susțin varianta prezentată de inculpat, reieșind din declarațiile lor că partea vătămată ar fi fost agresată de alte persoane din comuna Vorniceni, pe fondul unui conflict legat de furtul unei cantități de pește.

Pe lângă faptul că existența acestui conflict este exclusă (după cum s-a demonstrat mai sus), însăși prezența martorilor în apropierea locului faptei este serios pusă sub semnul îndoielii. Astfel, martorul H. declară că nu se mai aflau alte persoane pe lângă locul în care pescuia partea vătămată, lucru explicabil dacă avem în vedere că celelalte persoane care pescuiau în locul respectiv s-au conformat solicitării inculpatului de a se deplasa în josul apei. Martorul I.G. susține că s-a aflat la o distanță de aproximativ 20 m de acel loc; cu toate acestea prezența sa nu a fost anterior semnalată nici de către părți și nici de către ceilalți martori din lucrări. Martorul M.G.

este cel care relatează cum anume a fost lovit partea vătămată, și anume cu biciul în cap. Amănuntele oferite de acest martor nu apar a fi convingătoare, atât timp cât lovirea părții vătămate cu un bici, fie și cu partea de lemn a acestuia, nu era aptă să producă leziuni cu morfologia și de gravitatea celor constatate prin lucrările medico-legale. Un alt argument pentru înlăturarea ca nesincere a acestor declarații este extras din însăși cronologia evenimentelor, așa cum a fost descrisă de inculpat. Astfel, instanța de fond apreciază că, acceptând cele declarate de inculpat și martori, s-ar ajunge la concluzia absurdă că, după ce prin cădere partea vătămată s-ar fi lovit în zona capului de cadrul metalic al autoturismului său și în pofida faptului că i-a fost luat crâsnicul, aceasta ar fi rămas în locul respectiv, având totodată resurse fizice și pentru conflictul cu alte persoane.

Prin urmare, în sarcina inculpatului instanța a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. În stabilirea formei de vinovăție specifice s-a avut în vedere obiectul folosit pentru lovire (apt de a produce decesul), intensitatea deosebită a loviturii aplicate (clar dovedită de natura leziunilor produse) și zona vitală vizată. Cu toate că inculpatul a motivat conflictul cu partea vătămată prin prezența acesteia într-un loc în care nu avea permisiunea de a pescui, în speță nu poate fi reținută circumstanța provocării conform art. 73 lit. b) C. pen. Avem în vedere că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite grave, atât din perspectiva naturii activității desfășurată de partea vătămată, cât și datorită faptului că aceeași activitate era efectuată de multe alte persoane.

Reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul reținerii recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Examinând fișa de cazier judiciar a inculpatului, s-a constatat că acesta a suferit trei condamnări: la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin Sentința penală nr. 4 din 12 ianuarie 1995 a Tribunalului Botoșani; la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin Sentința penală nr. 122 din 1 iunie 1999 a Judecătoriei Darabani, respectiv la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin Sentința penală nr. 206 din 27 iunie 2006 a Judecătoriei Darabani. Prin cuantumul pedepsei, ultimele două condamnări nu pot constitui primul termen al recidivei. În ce privește prima condamnare, ținând seama și de perioada de întrerupere a executării pedepsei, s-a constatat că aceasta a fost considerată executată la data de 30 mai 1998 (inculpatul fiind arestat la 1 mai 1994, eliberat la 21 aprilie 1995, reîncarcerat la 20 mai 1995 și liberat condiționat la 24 octombrie 1995, cu un rest de 2 ani, 7 luni și 6 zile închisoare). Cum de la această dată și până la cea a comiterii prezentei infracțiuni a trecut cu mult peste 6 ani [termenul calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen.], devin incidente prevederile art. 38 alin. (2) C. pen.

teza a II-a, astfel încât nici această condamnare nu atrage starea de recidivă. Prin urmare, instanța de fond a fost. respins cererea de schimbare a încadrării juridice. La individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., instanța a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de forma în care a fost comisă infracțiunea, de gradul concret de pericol social al acesteia și de datele ce caracterizează persoana inculpatului. Gradul concret de pericol social al infracțiunii este conturat de modul de acțiune, instrumentul folosit pentru lovire, intensitatea deosebită a loviturii aplicate, urmările produse (invaliditate permanentă, cu pierderea în proporție de 50% a capacității de muncă), urmările mult mai grave (incluzând decesul) care se puteau produce și conduita ulterioară nepăsătoare a inculpatului, care a lăsat partea vătămată la locul faptei fără a-i oferi vreun ajutor.

În ce privește persoana inculpatului, s-a constatat că acesta prezintă antecedente penale, fiind sancționat în repetate rânduri, a adoptat o conduită procesuală nesinceră, a încercat influențarea martorilor (a se vedea declarația martorului U.D.) și nu a depus niciun efort pentru despăgubirea părții vătămate. Toate aceste criterii au condus la concluzia că doar sancționarea aspră a inculpatului ar atinge scopul arătat la art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. Pe timpul și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În ce privește latura civilă a cauzei, au formulat constituire de parte civilă: 1) Spitalul Clinic de Urgență "P.D.N.O." Iași, pentru suma de 5.655,83 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate. Inculpatul a achitat această sumă, dovadă fiind chitanța de la dosar. 2) Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, pentru suma de 1.605, 2 RON reprezentând contravaloare transport și asistență sanitară acordată părții vătămate în data de 6 și 7 iulie 2010. Cum efectuarea acestor cheltuieli este urmarea faptei ilicite comise de inculpat, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. (în vigoare la acea dată) și art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei solicitate.

3) Spitalul Clinic de Recuperare Iași, pentru suma de 529 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea integrală. Pentru aceleași considerente expuse la pct. 2 și în baza acelorași texte de lege, s-a dispus obligarea inculpatului și la plata acestei sume. 4) Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 91.602 RON cu titlu de daune materiale și cu suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale. Prin aceeași cerere, partea vătămată a solicitat și instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului. Această din urmă solicitare a fost respinsă prin încheierea din 14 februarie 2012. Ulterior, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului și la plata unei contribuții lunare, atât pentru sine, cât și pentru minorul pe care îl are în întreținere.

În pofida datei la care au fost formulate, instanța a analizat pe fond aceste pretenții, având în vedere, pe de o parte, că sunt consecința constatării reducerii capacității de muncă (constatare ulterioară constituirii inițiale de parte civilă), iar pe de altă parte că încă din timpul urmăririi penale partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere a inculpatului inclusiv pentru faptul că nu poate munci și are un copil minor în întreținere. În consecință, aceste din urmă solicitări au fost privite ca o precizare a constituirii de parte civilă, și nu ca o completare. Analizând probatoriul administrat în dovedirea pretențiilor formulate de partea vătămată, instanța a constatat că, sub aspectul daunelor materiale, acestea sunt întemeiate doar în limita sumei de 38.102 RON.

Au fost avute în vedere declarațiile martorilor S.P. și J.E., aceasta din urmă indicând și câștigul pe care l-ar fi realizat partea vătămată dacă nu ar fi fost nevoită să-și vândă oile pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru îngrijirea sa, precum și înscrisurile depuse la dosar. Dintre sumele solicitate de partea vătămată instanța a exclus contribuția CAS, cheltuielile efectuate în legătură cu un alt dosar penal și cele efectuate pentru îngrijirea fiului său minor, niciuna dintre aceste cheltuieli nefiind urmarea faptei ce formează obiectul prezentului dosar. Cheltuielile efectuate în cadrul examinărilor medico-legale urmează a fi avute în vedere la calculul cheltuielilor judiciare cuvenite părții vătămate.

Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului și la plata unei contribuții periodice de 100 RON lunar, ca urmare a reducerii capacității sale de muncă. Luând în considerare cuantumul veniturilor pe care partea vătămată le putea realiza anterior faptei și procentul în care i-a fost redusă capacitatea de muncă, această solicitare este pe deplin îndreptățită. În schimb, având în vedere că prestația periodică are menirea de a întregi veniturile lunare ale părții vătămate, instanța de fond nu a admis solicitarea de a se dispune obligarea inculpatului și la plata unei pensii de întreținere către copilul minor al părții vătămate. De altfel, la plata unei asemenea pensii a fost deja obligată mama minorului (Decizia civilă nr. 173 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani).

În ce privește prejudiciul moral suferit de partea vătămată, s-au avut în vedere suferința fizică intensă suportată, perioadele îndelungate de tratament, afectarea semnificativă a modului de viață (examinările medico-legale consemnează persistența unor simptome posttraumatice), pierderea parțială a capacității de muncă și efortul depus pentru a participa în proces. Ținând seama și de faptul că însăși condamnarea inculpatului constituie o reparație morală, instanța de fond a considerat că se justifică acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 RON. Prin urmare, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 din C. civ. în vigoare la momentul producerii prejudiciului, inculpatul a fost obligat la plata sumelor arătate, în cazul prestației periodice începând cu data de 6 iulie 2010 și până la restabilirea capacității de muncă a părții civile.

Celelalte pretenții formulate de partea vătămată vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 193 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate și suma de 6.046 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, compusă din sumele plătite în vederea examinărilor medico-legale (38 RON, 63 RON, 25 RON, 15 RON, 905 RON) și cu titlu de onorariu al apărătorului angajat (5.000 RON). Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat apel inculpatul P.V., partea civilă I.C. și avocat L.D., pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013. Prin Decizia penală nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a hotărât următoarele: Au fost admise apelurile declarate de inculpatul P.V.

și de către avocat L.D. împotriva Sentinței penale nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, în Dosarul nr. 673 5/40/2011. A fost desființată în parte sentința penală apelată și în rejudecare: A fost condamnat inculpatul P.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., a scutit avocatul L.D. de la plata amenzii judiciare în sumă de 1.000 RON aplicată de instanța de fond prin încheierea din data de 5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6735/40/2011.

A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 229 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, în Dosarul nr. 6735/40/2011, care nu sunt contrare prezentei decizii. A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă I.C. împotriva aceleiași sentințe penale. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că tribunalul a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. Inculpatul apelant P.V. a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței atacate, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită. Curtea de apel și-a însușit în întregime situația de fapt reținută, a cărei argumentație a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel încât urmează să fie subliniate doar aspectele relevante vizând criticile formulate prin motivele de apel.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că la începutul lunii iulie 2010, din cauza ploilor abundente care au provocat inundarea mai multor comune din județul Botoșani, a fost deschis barajul de pe iazul Hănești și ca urmare, peștele din acest iaz a ajuns în pârâul Bașeu pe raza comunei Știubieni și în prima săptămână a lunii iulie 2010 zeci de oameni au pescuit în acest pârâu. În seara de 6 iulie 2010, în jurul orei 20.30, a venit la pescuit și partea vătămată I.C., care după ce a parcat mașina, a luat crâsnicul și s-a deplasat pe malul apei. În timp ce monta plasa crâsnicului pe scheletul din lemn, a simțit în spatele său prezența unei persoane și în momentul când a întors capul, l-a văzut pe inculpatul P.V., zis P. Acesta avea un băț asupra sa, cu care a lovit partea vătămată o singură dată peste cap. Urmare a acestei lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, moment în care a fost lovită cu picioarele de numiții C.C.

și T.C. După acest episod, inculpatul P.V. și numiții C.C. și T.C. au urcat în faetonul în care se mai aflau și H.M. și C.R.A. și au plecat spre sat. Partea vătămată a fost ajutată să se ridice de martorul A.D., care l-a dus la domiciliu, cu mașina acestuia. Văzând că starea părții vătămate s-a înrăutățit, martorul A. a sunat la numărul unic de urgență 112 și a pornit spre Botoșani cu partea vătămată, pe drum fiind transferată din mașina sa în ambulanță. Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență "P.D.N.O." Iași în perioada 7 - 16 iulie 2010 cu diagnosticul "Hematomextradural temporo-parental drept, dilacerare cerebrală cortico-subcorticală frontal dreapta și prerolandică dreapta, fractură temporo-parțială cu multiple traiecte hemiplegie stângă, comă gr.

II, agresiune". Ulterior, în perioada 16 - 28 iulie 2010, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Recuperare Iași - Clinica de recuperare medicală neurologie cu diagnosticul "îngrijiri de recuperare, hematom intradural temporo-parietal drept (operat), monopareză brahială stângă spastică". Potrivit certificatului medico-legal din 2 august 2010 emis de Serviciul de medicină legală Botoșani, partea vătămată a necesitat pentru vindecarea leziunilor sus-menționate un număr de 75 - 80 zile îngrijiri medicale. S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent, pot data din data de 6 iulie 2010 și au pus în primejdie viața părții vătămate, iar prezența orificiului de craniectomie constituie un deficit anatomic ce se încadrează în noțiunea de infirmitate, chiar și în eventualitatea unei protezări.

În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezintă diagnosticul de sechele TCC cu hematom extradural operat, lipsă de substanță osoasă regiunea parietală dreaptă, sindrom cefalalgic și vertiginos, crize anamnestice de pierderea cunoștinței fără aspect de epilepsie. Ca urmare a acestor afecțiuni capacitatea de muncă a părții vătămate este pierdută în proporție de 50%, acesta fiind încadrabil în gradul III de invaliditate.

Curtea constată că în mod corect prima instanță a înlăturat apărările formulate de către inculpat, în sensul că i-a solicitat părții vătămate să nu mai pescuiască în locul respectiv, însă aceasta, pe lângă faptul că nu s-a conformat solicitării, l-a atacat cu o bărdiță, având loc o încăierare, în timpul căreia partea vătămată s-ar fi dezechilibrat și s-ar fi lovit cu capul de cadrul metalic al autoturismului său, iar ulterior, partea vătămată ar fi avut un alt conflict cu alte persoane, acestea din urmă fiind cele care l-au agresat. Astfel, din cercetarea efectuată la locul faptei, rezultă că acel conflict dintre părți nu a avut loc în apropierea autoturismului părții vătămate, ci în apropierea unui pod ce traversează râul Bașeu, aflat la o distanță de 80 m de locul în care s-a aflat autoturismul, iar din actele medico-legale întocmite în cauză, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată au fost cauzate prin lovire directă.

Împrejurarea că leziunile nu se datorează unui conflict ulterior este dovedită prin declarațiile martorului A.D. care, la foarte scurt timp după plecarea inculpatului, a întâlnit-o pe partea vătămată plină de sânge și a transportat-o la spital. Modalitatea de producere a leziunilor este diferit motivată de martorii audiați în cauză. Astfel, în declarațiile date în faza de urmărire penală, martorii C.M. și U.D. arată că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un băț/obiect lung, iar alte două persoane au lovit-o pe aceasta cu picioarele. Aceste aspecte se coroborează atât cu cele constatate la fața locului (unde a fost identificat un fragment de lemn cu lungimea de 43 cm și diametrul de 3 cm, ce prezenta la unul din capete urme recente de rupere din întreg), cât și cu concluziile medicilor legiști, care au identificat cicatrice în zona abdominală a părții vătămate.

Ulterior, în fața instanței de fond, cei doi martori sus-menționați au revenit asupra acestor declarații, fără însă a oferi explicații plauzibile cu privire la revenirea de la declarațiile date în cursul urmăririi penale, din cuprinsul cărora rezultă că aceștia au fost audiați sub prestare de jurământ și că martorii au susținut și au semnat cele declarate. Or, schimbarea poziției procesuale din perspectiva abordată, nu trebuie acceptată necritic, întrucât prin asemenea îndepărtări de la cele declarate inițial se divizează în mod artificial procesul penal și se minimalizează importanța urmăririi penale.

Instanța de apel reține că, de regulă, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul, sunt cele date la începutul instrucției penale, când martorul a relatat liber faptele într-un moment cât mai apropiat de cel al perceperii acestora, iar pentru a putea produce efecte juridice, revenirea asupra depozițiilor date anterior în cauză trebuie să fie temeinic motivată și convingător dovedită, or în speță, revenirea martorilor C.M. și U.D. de la declarațiile date în cursul urmăririi penale este neîntemeiată. Principiile oralității, nemijlocirii și contradictorialității ședinței de judecată, prevăzute de art. 289 C. proc. pen., nu trebuie înțelese ca pe o obligație a organelor judiciare de a ține cont doar de declarațiile date în condiții de publicitate și de contradictorialitate.

De altfel, inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se menționează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract că declarațiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenției, al termenului) în ședință publică și sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze față de alte declarații, făcute de către același martor în cursul procedurii, chiar și atunci când există contradicții între cele două tipuri de declarații (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78). Or, declarațiile martorilor C.M. și U.D., din cursul urmăririi penale se coroborează atât cu declarațiile martorului A.D., cât și cu declarațiile părții vătămate, precum și cu actele medico-legale aflate la dosar, neexistând niciun motiv întemeiat pentru a fi înlăturate de la soluționarea cauzei.

Deși inculpatul a propus în apărarea sa proba cu martorii I.G., M.G., I.D. și S.A., din declarațiile cărora rezultă că partea vătămată ar fi fost agresată de alte persoane din comuna Vorniceni, pe fondul unui conflict legat de furtul unei cantități de pește, Curtea constată că din declarațiile martorului H.M. rezultă că nu se mai aflau alte persoane pe lângă locul în care pescuia partea vătămată, iar deși martorul I.G. a susținut că s-a aflat la o distanță de aproximativ 20 m de acel loc, este de observat că prezența acestuia nu a fost anterior semnalată nici de către părți și nici de către ceilalți martori din lucrări. De asemenea, deși martorul M.G. a relatat că partea vătămată a fost lovită de către două persoane pe care nu le cunoaște cu biciul peste spate și în cap, această declarație nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În consecință, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul P.V. a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective. Astfel, referitor la cererile formulate de inculpat, prin apărător, în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu reținerea circumstanței legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar, de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., cu reținerea circumstanței legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: Prin fapta săvârșită, inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, având în vedere obiectul vulnerant folosit, respectiv un corp contondent, intensitatea loviturii, zona corpului vizată - cea a capului, precum și leziunile cauzate, chiar dacă rezultatul prevăzut și acceptat ca posibil nu s-a produs din cauze independente de voința sa, viața părții vătămate fiind salvată doar ca urmare a ajutorului de specialitate primit cu ocazia internărilor sale în spital și a tratamentului medical ce i-a fost administrat.

Astfel, în practica judiciară s-a decis că intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere, apreciindu-se că există intenția de a ucide în funcție de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acționat. Prin urmare, în vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la infracțiunea de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele situației de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, precum și urmările ce se puteau produce.

Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei deduse judecății, respectiv lovirea părții vătămate I.C. cu un corp contondent, cu intensitate deosebită într-o zonă vitală, cum este cea a capului, cu cauzarea unor leziuni, grave ce i-au pus viața în primejdie, acestea conduc la concluzia că inculpatul P.V. a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale pe care l-a acceptat, chiar dacă nu l-a urmărit, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide. În ceea ce privește agravanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv în public, aceasta a fost în mod corect reținută prin actul de sesizare a instanței și prin sentința penală apelată, având în vedere că fapta s-a petrecut pe malul unui pârâu, accesibil publicului în orice moment, neavând relevanță dacă a fost noapte sau zi.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană. Referitor la reținerea circumstanței legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea constată că în cauză nu se impune reținerea acesteia, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, constituie circumstanța atenuantă legală prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., "săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă." Prin urmare, pentru a se putea reține circumstanța legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului, existența unei surescitări nervoase care să îi răpească acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea acestei tulburări sau emoții, iar infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Or, în speță, nu s-a dovedit că ar fi existat vreun act provocator din partea părții vătămate, produs prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, care să fi determinat o puternică tulburare sau emoție inculpatului, sub imperiul căreia acesta să fi săvârșit fapta dedusă judecății, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată pescuia pe malul unui râu care nu era proprietatea inculpatului, iar refuzul acesteia de a pleca din acel loc nu poate fi încadrat în circumstanța legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Relativ la pedepsele aplicate inculpatului apelant (principală și complementară), Curtea constată că acestea sunt prea aspre în raport cu gravitatea faptei comise, apreciind că pedeapsa principală de doar 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de doar 2 ani, stabilite în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sunt în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., fiind atât necesare, cât și suficiente pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că, având în vedere dispozițiile art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.

(în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății) și art. 313 din Legea nr. 95/2006, în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a sumei de 1.605,2 RON, reprezentând contravaloare transport și asistență medicală, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare Iași, a sumei de 529 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se va adăuga dobânda de referință a B.N.R. calculată până la achitarea integrală, precum și la plata către partea civilă I.C. a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale, a sumei de 38.102 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 100 RON lunar, începând cu data de 6 iulie 2010 și până la restabilirea capacității de muncă a părții civile.

Astfel, izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din vechiul C. civ. (în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății), potrivit căruia "Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara". Din prevederile legale sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Curtea constată că în speță sunt îndeplinite condițiile sus-menționate pentru a fi antrenată răspunderea civilă în persoana inculpatului P.V., întrucât prin acțiunea săvârșită cu intenție de către acesta, inculpatul le-a cauzat fiecăreia dinte părțile civile sus-menționate, câte un prejudiciu material, iar părții civile I.C. și un prejudiciu moral, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate. Prejudiciul patrimonial cauzat părții vătămate I.C. a fost cauzat prin achitarea unor sume de bani în vederea procurării medicamentației și a efectuării tratamentelor de recuperare într-o perioadă lungă de timp, în scopul refacerii sănătății, astfel după cum rezultă din declarațiile martorilor S.P.

și J.E., aceasta din urmă indicând și câștigul pe care l-ar fi realizat partea vătămată dacă nu ar fi fost nevoită să-și vândă oile pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru îngrijirea sa, precum și înscrisurile depuse la dosarul de fond, fiind de notorietate faptul că, pentru restabilirea sănătății, o persoană este nevoită să achite diferite sume de bani în vederea efectuării tratamentului necesar pentru vindecare și asigurării unei alimentații corespunzătoare. În ceea ce privește despăgubirile periodice în cuantum de 100 RON/lună, solicitate de către partea vătămată I.C.

și acordate de prima instanță de la data nașterii prejudiciului - 6 iulie 2010 și până la restabilirea capacității de muncă a părții civile, în mod corect acestea au fost apreciate de prima instanță ca fiind justificate, având în vedere că în urma faptei comise de către inculpat, capacitatea de muncă a părții vătămate a fost pierdută în proporție de 50%, aceasta fiind încadrabilă în gradul III de invaliditate, necesitând, deci, o îngrijire atentă și susținută, fiind împiedicată să realizeze câștiguri din muncă la nivelul propriilor nevoi, având în vedere faptul că i-a fost redusă capacitatea de muncă.

Având în vedere însă faptul că prestația periodică are menirea de a întregi veniturile lunare ale părții vătămate, în mod corect prima instanță a respins solicitarea de a se dispune obligarea inculpatului și la plata unei pensii de întreținere către fiul minor al părții vătămate, întrucât la plata pensiei de întreținere în cuantum de 100 RON lunar, stabilit în raport de salariul minim brut garantat pe economie, a fost deja obligată mama minorului prin Decizia civilă nr. 173 A din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani, pronunțată în Dosarul nr. 995/297/2008.

Or, faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că aceasta nu se poate constitui în temei al îmbogățirii fără justă cauză, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării acestei prestații periodice în favoarea fiului minor al părții vătămate, care, așa după cum s-a precizat, a fost deja stabilită prin hotărârea judecătorească sus-menționată. De altfel, în cauză apare ca fiind neîntemeiat motivul de apel formulat de partea vătămată I.C., prin care solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor periodice în cuantum de 500 RON/lună și din perspectiva faptului că această cerere echivalează cu majorarea pretențiilor civile direct în calea de atac, ceea ce nu poate fi admis.

Referitor la prejudiciul moral, acesta a fost cauzat prin internarea în spital a părții vătămate I.C., prin traumele fizice și psihice ce au fost resimțite atât pe perioada spitalizării, cât și ulterior, aceasta fiind nevoită să se supună procedurilor de recuperare, sechelele postraumatice afectând în continuare negativ participarea sa la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta inculpatului, care au condus în mod semnificativ la alterarea condițiilor de viață.

Prin urmare, cuantumul daunelor morale se stabilește în raport cu consecințele negative suferite de către partea vătămată, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, Curtea apreciind că, în speță, condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă I.C., sunt în măsură să repare prejudiciul moral suferit de către aceasta.

În ceea ce privește solicitarea părții vătămate de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, pe de o parte, nu s-a dovedit existența vreunui indiciu, în sensul că inculpatul ar intenționa să se sustragă de la plata despăgubirilor civile, iar pe de altă parte, partea vătămată nu a individualizat bunurile aparținând inculpatului, pentru ca instanța să procedeze în consecință. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit calitatea de proprietar al inculpatului asupra unor bunuri imobile/mobile, neexistând probe care să ateste că bunurile enumerate de către partea vătămată (un imobil din satul Negreni, un iaz concesionat, un grajd fost C.A.P., 800 de oi și 50 vaci și viței) aparțin în vreun fel inculpatului sau vreunei alte persoane fizice sau juridice.

Or, în conformitate cu disp. art. 163 alin. (6) C. proc. pen., luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie doar în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât partea vătămată I.C. are capacitate de exercițiu deplină, astfel încât nu se impunea ca instanța, din oficiu, să facă demersuri în vederea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului. Împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au formulat recurs inculpatul P.V. și partea civilă I.C. Față de poziția procesuală a recurentului parte civilă I.C., exprimată în scris și în ședință publică la termenul dezbaterilor orale, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de partea civilă I.C.

împotriva Deciziei penale nr. 19 din 12 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. În ceea ce privește normele de procedură incidente cu privire la prezentul recurs, în cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc. pen. Conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În speță, față de data deciziei din apel pronunțată la 12 februarie 2012, vor fi incidente cazurile de casare în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013 publicată în M. Of. la 12 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010. Recurentul inculpat P.V. a invocat în termen, față de motivele scrise, cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 17, 17 2 și 14 C. proc. pen. anterior, iar în scris cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. S-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în cea de tentativă la infracțiunea de omor, având în vedere dispozițiile art. 5 din noul C. pen.

și înlăturarea din noua lege a circumstanței agravante cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor în loc public. S-a menținut critica cu privire la omisiunea reținerii în cauză a circumstanței atenuante a provocării, față de probatoriu și față de poziția părții vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul.

Față de împrejurările concrete ale cauzei și față de atenuantele deja reținute la apel, s-a apreciat că poate fi reținută ca circumstanță atenuantă judiciară poziția procesuală a inculpatului, care s-a împăcat cu partea vătămată, obligându-se în continuare la contribuția de 100 RON lunar, apreciind și că, legea mai favorabilă, în această privință, este noul C. pen., cu limite de la 10 la 20 de ani, decât cea veche, cu pedepse de la 15 la 25 de ani în raport de care să se dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie una cu suspendare, respectiv prevederile art. 86 1 C. pen., reducându-se cu până la o treime din cuantumul pedepsei, adică sub patru ani închisoare, apreciind că individualizarea pedepsei reprezintă o instituție autonomă.

În final, s-a solicitat a se lua în considerare circumstanțele intervenite de la ultimul termen de judecată, ca circumstanțe atenuante potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) din noul C. pen. sau potrivit art. 74 lit. b) din C. pen. anterior, fiind dovedit că partea civilă nu mai are niciun fel de pretenții cu privire la latura civilă. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este fondat recursul promovat de inculpatul P.V., pentru cele ce succed. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică Critica a avut în vedere reținerea săvârșirii faptei în loc public în raport de modificările intervenite prin noul C. pen.

Față de conținutul criticii aceasta va fi analizată în cadrul secțiunii ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., gravă eroare de fapt. Critica recurentului a avut în vedere omisiunea reținerii în cauză a circumstanței atenuante a provocării, față de probatoriu și față de poziția părții vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul. Elementul de fapt considerat a fi fost reținut greșit de instanța de fond și cea de apel este legat de scuza provocării. Recurentul consideră că sursa conflictului cu partea vătămată și atitudinea părții vătămate se încadrează în art. 73 lit. b) C. pen. anterior. Sursa conflictului, prezența victimei la pescuit, într-un loc aparținând inculpatului, ca și pierderile financiare ce puteau fi cauzate de pescuitul în acel loc, a fost reținută corect de ambele instanțe.

Nu poate fi analizată, în cadrul acestui caz de casare, semnificația juridică a elementului de fapt reținut în motivarea instanței de apel și a celei de fond. Critica are în vedere o greșită aplicare a legii și va fi evaluată în cadrul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. În ceea ce privește faptul că partea vătămată l-ar fi lovit pe inculpat, motivele de recurs critică soluția instanțelor de judecată cu privire la respingerea acestei apărări, dar se întemeiază pe elemente de fapt deja analizate de instanțe și înlăturate motivat. În consecință nici această critică nu se încadrează în noțiunea de gravă eroare de fapt. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii Critica recurentului a avut în vedere omisiunea reținerii în cauză a circumstanței atenuante a provocării, față de probatoriul administrat și față de poziția părții vătămate, care s-a împăcat cu inculpatul. Circumstanța atenuantă a provocării are în vedere atât în codul actual cât și în codul anterior săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. În cazul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor, acțiunea persoanei vătămate de a pescui într-un loc interzis, prin care se poate cauza inculpatului un prejudiciu nu constituie act de provocare, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție.

În cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența circumstanței atenuate a provocării, având în vedere faptul că atitudinea părții vătămate nu constituie un act de provocare de natură să determine inculpatului o puternică tulburare sau emoție, care să-i inducă acestuia imposibilitatea de control asupra acțiunilor sale, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea posibilități legale de a determina partea vătămată să-i plătească suma despăgubiri pentru actul de a pescui într-un loc interzis. Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă, amenințătoare sau contrară legii; se cere ca victima aibă o agresivitate sau o altă compor