ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 905/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din data de 14

iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 784/100/2011 al Tribunalului Maramureș, în

temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei

săvârșită de inculpatul A.A.D., din tentativă la infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen.

S-a dispus

condamnarea inculpatului A.A.D., la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare,

pt. săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen;

- 1 an închisoare,

pt. săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit.

b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai

grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a

C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea acestei

pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ.,

s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.D.V., în

prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare și a fost obligat inculpatul la

plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pt. daune

morale.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr.

95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul

Județean de Urgență „Dr. C.O.” Baia Mare a sumei de 6.908,71 lei, reprezentând

contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a

dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii

definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de

1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126 lei

- costul actului medico-legal avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 348/P/2010 din

data de 24 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost

trimis în judecată inculpatul A.A.D., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 321 C. pen. și de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A.A.D. la data de 02/ 03

ianuarie 2010, în loc public și în prezența mai multor persoane, a aplicat o

lovitură de mare intensitate asupra capului părții vătămate B.D.V. și i-a

cauzat acestuia o leziune craniană primejdioasă vieții.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de constatare

(f. 6); procesul-verbal de consemnare a plângerii (f. 7); declarațiile părții

vătămate (f. 14-15, 54-56); declarații martori (f. 17-100); acte medico-legale

(f. 37-38, 62-63) și declarațiile inculpatului (f. 51-53, 106, 128).

În cadrul cercetării

judecătorești instanța de fond a procedat la audierea inculpatului A.A.D. și a

părții vătămate B.D.V., precum și a martorilor V.O.V., B.V., M.I.A., V.A., V.D.,

L.R. și M.G. (f. 18, 40, 41, 82, 83, 84, 85, 86, 92).

De asemenea, la

termenul de judecată din data de 07 iunie 2011, în temeiul art. 327 alin. (3) C.

proc. pen., instanța a dispus citirea depozițiilor date în cursul urmăririi

penale de martorii I.G.V. și A.D.M., constatând imposibilitatea audierii

directe a acestora.

Prin încheierea de

ședință din data de 10 mai 2011 instanța a dispus, conform art. 124 C. proc.

pen., efectuarea unui supliment la raportul de expertiză din 10 noiembrie 2010

întocmit de Serviciul medico-legal Baia Mare, constatând că există neclarități

sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată

(f. 104).

Partea vătămată B.D.V.

s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la

plata sumei de 5.760,71 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale

și respectiv, 15.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale (f. 13).

De asemenea, în cauză

s-a constituit în calitate de parte civilă și Spitalul Județean de Urgență „Dr.

C.O.” Baia Mare, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 6.908,71

lei și dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale

asigurate părții vătămate (f.25).

La termenul de

judecată din data de 07 iunie 2011 inculpatul A.A.D. și-a reiterat poziția de

recunoaștere a săvârșirii faptei de care este acuzat, însă a solicitat conform art.

334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și reținerea

circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen.

Analizând ansamblul

probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul A.A.D. și

partea vătămată B.D.V. locuiesc în Asuaju de Sus, județul Maramureș, iar la

data de 02/ 03 ianuarie 2010 au participat la o petrecere organizată în localul

aparținând I.F.P.C. din aceeași localitate.

Din declarațiile

martorilor audiați în cauză a rezultat că în jurul orei 02 a.m., în timp ce mai multe persoane se aflau în fața localului, s-a produs un incident în sensul

că partea vătămată B.D.V. a încercat să îl lovească cu pumnul pe martorul A.D.M.

Martorul A.D.M. a precizat că partea vătămată se afla sub influența băuturilor

alcoolice și că nu a reușit să îl lovească, acesta ferindu-se (fila 33 dosar

urmărire penală).

Întrucât inculpatul A.A.D.

a observat incidentul, iar martorul menționat îi era rudă, s-a apropiat de

partea vătămată și i-a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin, în care se

afla o cantitate nedeterminată de lichid.

Din declarația părții

vătămate B.D.V., coroborată conform art. 75 C. proc. pen., cu declarațiile

martorilor B.V., I.G.V. și M.I.A., a rezultat că inculpatul a lovit-o pe partea

vătămată în timp ce stăteau față în față, iar în urma loviturii aceasta din

urmă a căzut pe spate la pământ (f. 17, 19, 21, 55 dosar urmărire penală și f. 11,

82). De asemenea, aspectele privind modul în care inculpatul a lovit-o pe

partea vătămată, respectiv cu o sticlă de vin în care mai era lichid și în zona

parietală (deasupra frunții) a capului părții vătămate sunt confirmate prin

declarațiile martorilor B.V. și M.G. (f. 41, 86), infirmând astfel susținerile

acesteia din urmă cu privire la faptul că a fost lovit în ceafă (f. 18).

În urma loviturii

aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o

porțiune de drum asfaltat, iar martorii audiați au precizat că aceasta a

început să sângere abundent în zona cefei, astfel încât a fost dusă de urgență

la spital (f.82, 83, 86).

Prin constatările

preliminarii întocmite de Serviciul medico-legal Baia Mare s-a arătat că partea

vătămată B.D.V. a prezentat leziuni traumatice - fractură craniană occipitală,

contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană, leziuni care i-au pus viața în

primejdie și care s-au putut produce prin cădere și lovire de corpuri dure

(f.38 dosar urmărire penală).

Prin certificatul

medico-legal nr. 151 din 24 februarie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal

Baia Mare au fost reiterate aceleași concluzii privind leziunile suferite de

partea vătămată, al căror mecanism de producere a fost de cădere și lovire de

corpuri dure, necesitând pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale

(f. 37).

Ulterior, prin

raportul de expertiză medico-legală din 10 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul

medico-legal Baia Mare au fost confirmate cele 3 tipuri de leziuni - fractură

craniană occipitală dreaptă, contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă și

hemoragie subarahnoidiană post traumatică, arătându-se că acestea au pus în

primejdie viața victimei și că „s-au putut produce prin lovire cu un corp

contondent dur” (f. 63 dosar urmărire penală).

Având în vedere

neconcordanțele concluziilor privind mecanismul de producere a leziunilor, față

de actele medico-legale anterioare și în absența unor elemente noi, la termenul

de judecată din data de 10 mai 2011 instanța a solicitat efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză menționat, având ca obiectiv stabilirea

leziunilor și a mecanismului de producere pentru fiecare dintre acestea.

Prin suplimentul din 06

iunie 2011 la raportul de expertiză din 10 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul

medico-legal Baia Mare s-a precizat că „mecanismul de producere a fracturii

occipitale dreaptă este posibil cădere de la același nivel cu lovire de o

suprafață plană dură”, iar contuzia cerebrală hemoragică dreaptă este urmarea

directă a căderii, datorată mecanismului de decelerare pe care îl suferă creierul

în interiorul cutiei craniene în cadrul unei căderi. Totodată, s-a precizat că

leziunea cerebrală este cea care a pus în primejdie viața părții vătămate (f. 104).

În raport de

concluziile menționate, instanța de fond a reținut că aspectele privind modul

în care s-a produs lovirea părții vătămate de către inculpat sunt confirmate

atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și de constatările

medico-legale, fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură

lovitură cu o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid nedeterminată

în zona frontală a capului părții vătămate, lovitură în urma căreia aceasta a

căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt, această cădere fiind cauza

directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.

Inculpatul A.A.D. a

recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, însă a precizat că nu a avut

intenția de a o ucide pe partea vătămată și că a lovit-o întrucât l-a văzut pe B.D.V.

agresându-l pe vărul său (f. 92).

În raport de situația

de fapt expusă, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A.A.D.,

constând în aceea că la data de 02/ 03 ianuarie 2010, într-un loc public, i-a

aplicat părții vătămate B.D.V. o lovitură cu o sticlă în cap, în urma căreia

aceasta a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală

gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din

tentativă al infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., reținând următoarele:

Din probele

administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deși a folosit un instrument

vulnerant susceptibil să producă leziuni grave și a vizat o zonă vitală a

corpului părții vătămate, acesta nu a aplicat o lovitură de mare intensitate,

aspect confirmat prin actele medico-legale întocmite în cauză și care nu au

relevat existența unor leziuni externe semnificative în zona lovită. Practic,

inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care era parțial

lichid în zona frontală superioară a capului părții vătămate, determinând

astfel dezechilibrarea acesteia, iar în urma căderii, pe o porțiune de drum cu

asfalt, s-a produs leziunea „fractură occipitală dreaptă” și consecutiv,

leziunea cerebrală care i-a pus viața în primejdie.

Or, având în vedere

caracterul spontan al atacului și modul în care acesta s-a produs, instanța

reține că deși există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată și

producerea leziunii traumatice primejdioasă pentru viața părții vătămate,

inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții acesteia și nu a acceptat

posibilitatea producerii unui asemenea rezultat, ci doar a vătămării victimei.

În consecință, prima

instanță a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă în sensul

vătămării corporale a părții vătămate și respectiv culpă cu prevedere conform art.

19 pct. 2 lit. a) C. pen. în ceea ce privește rezultatul mai grav produs,

punerea în primejdie a vieții victimei, forma de vinovăție sub aspectul laturii

subiective a infracțiunii fiind praeterintenția.

În ceea ce privește

incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. privind starea de

provocare, tribunalul a reținut că din probele administrate, inclusiv

declarația martorului A.D.M., a rezultat că partea vătămată doar a încercat

să-l lovească pe acesta, fără a reuși, împrejurare care în mod evident nu era

susceptibilă să determine o puternică tulburare inculpatului și care să

afecteze procesul normal de formare a voinței acestuia.

De asemenea, în

raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului A.A.D.,

constând în aceea că i-a aplicat o lovitură cu o sticlă în cap părții vătămate B.D.V.

în timp ce se aflau într-un loc public și în prezența mai multor persoane,

determinând astfel un scandal public prin starea de temere și revoltă provocată

acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321

alin. (1) C. pen.

În consecință, în

considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de fond a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și respectiv de 1 an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C.

pen., apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52

C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol

social concret al infracțiunilor săvârșite, împrejurările și modul în care

acestea s-au produs, urmările grave pentru sănătatea părții vătămate, dar și

lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră a inculpatului pe parcursul

procesului.

În temeiul art. 33 lit.

b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., constatând că infracțiunile

care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în condițiile concursului

ideal, instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite și a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C.

pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal

și apreciind prin prisma lipsei antecedentelor penale și asumării

responsabilității faptelor de către inculpat că scopul pedepsei poate fi

realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate,

instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

De asemenea, instanța

a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.

pen., apreciind că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sunt

incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică

exercitarea acestui drept, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat

executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, tribunalul a reținut că partea civilă B.D.V. nu a depus la

dosarul cauzei nici un înscris privind achitarea sumei de 5.760,71 lei către

Spitalul Județean de Urgență, astfel încât suma solicitată cu titlu de despăgubiri

pentru daune materiale nu are suport probator.

În ceea ce privește

pretențiile formulate pentru repararea prejudiciului moral, instanța de fond a

constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale, iar în raport de faptul că partea civilă a necesitat pentru

vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și că viața i-a fost

pusă în primejdie, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C.

proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata către

aceasta a sumei de 10.000 lei, apreciind că aceasta constituie o reparație

echitabilă și suficientă pentru daunele morale provocate.

În temeiul art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr.

95/2006, instanța de fond a obligat inculpatul la plata către partea civilă

Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O.” Baia Mare a sumei de 6.908,71 lei,

reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate,

precum și a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data

rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei

de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126

lei - costul actului medico-legal avansată din fondurile Ministerului

Justiției.

Împotriva acestei

sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a declarat apel,

solicitând admiterea acestuia și desființarea sentinței penale atacate și

rejudecând, să se constate că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de

vătămare corporală gravă. Hotărârea atacată a fost criticată și sub aspectul

cuantumului pedepsei aplicate, care a fost apreciată ca fiind prea mică în

raport de fapta comisă.

S-a solicitat a se

avea în vedere că din actele medicale administrate în cauză, respectiv

certificatul medico-legal,a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni

traumatice, fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană,

al căror mecanism de producere a fost de cădere și lovire de corpuri dure,

necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale.

Leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei. În aceste condiții,

având în vedere și restul probelor administrate, s-a apreciat că indiscutabil

încadrarea juridică reținută prin actul de sesizare este cea corectă.

S-a arătat că

inculpatul a acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a

victimei, aplicând o singură lovitură și neputând continua agresiunea, deoarece

partea vătămată a căzut și a rămas inconștientă, intervenind astfel și alte

persoane. Instrumentul folosit este apt să condusă la suprimarea vieții părții

vătămate, fiind vorba de o sticlă de vin de 750 ml și vizându-se o zonă vitală,

iar lovitura a fost aplicată cu intensitate, conducând la căderea victimei.

În subsidiar, s-a

arătat că dacă se va menține încadrarea juridică stabilită de către instanța de

fond, pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată aplicată este

absolut inaptă să realizeze scopul pedepsei prevăzut de dispozițiile art. 52 C.

pen.

Prin decizia penală nr.

175/ A din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a

admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva

sentinței penale nr. 327 din 14 iunie 2011, pe care a desființat-o în parte

doar în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și

modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Pronunțând o nouă

hotărâre, a condamnat pe inculpatul A.A.D.:

În baza art. 182 alin.

(2) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă la

pedeapsa de - 3 ani închisoare.

În baza art. 321 alin.

(1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea liniștii publice la pedeapsa de - 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și 33 lit. b) C. pen., contopește cele două pedepse și aplică inculpatului

pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de - 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani

închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și a încredințat

supravegherea în toată această perioadă, Serviciului de probațiune de pe lângă

Tribunalul Maramureș.

Pe durata termenului

de încercare,a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte la

datele pe care Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș le va

stabili la sediul acestei instituții;

b. să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

e. să nu ia legătura

cu partea civilă B.D.V.

A făcut aplicarea art.

64 lit. a) teza a II a C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului

de încercare.

A atras atenția

inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.

A menținut restul

prevederilor sentinței apelate.

Cheltuielile

judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Analizând apelul

declarat prin prisma probelor de la dosar a dispozițiilor legale în materie și

a motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:

Instanța de fond a

reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator

administrat în cursul urmării penale și al judecății, interpretând în mod

coroborat atât depozițiile testimoniale ale martorilor oculari cât și

concluziile medico legale cuprinse în raportul de expertiză medico-legală

efectuat în cursul urmăririi penale și a suplimentului la raport efectuat în

cursul judecății.

Așa cum și prima

instanță a reținut, inculpatul A.A.D. i-a aplicat părții vătămate, cu ocazia

conflictului respectiv, o singură lovitură cu sticla în zona frontală, sticla

spărgându-se iar partea vătămată suferind o contuzie cerebrală hemoragică

frontală. Mecanismul de producere a acestei lovituri a fost confirmat de toate

depozițiile testimoniale, coroborate cu și cu declarațiile constante ale

inculpatului.

Este de menționat

împrejurarea că inițial în cauză urmărirea penală a fost începută față de

inculpat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.

182 alin. (2) C. pen. (fila 8 d.u.p.) și că timp de aproape 10 luni de zile

cercetările în dosar au fost derulate sub aspectul comiterii acestei

infracțiuni.

Abia în data de 25

octombrie 2010 s-a dispus de către procuror recalificarea juridică a faptei în

infracțiunea de tentativă de omor calificat (fila 50 d.u.p.), după care s-a

întocmit raportul de expertiză medico-legală din data de 10 noiembrie 2010

(fila 62-63 d.u.p.).

Acest raport de

expertiză medico-legală a fost completat în cursul judecății cu un supliment

(fila 104-105), instanța de fond apreciind în mod corect că primul raport de

expertiză medico-legală enumera doar leziunile suferite de partea vătămată

(contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă, hemoragie subarahnoidiană post

traumatică, fractură craniană occipital drept), faptul că acestea sunt

vindecabile în 40-45 de zile de îngrijiri medicale și că au pus în primejdie

viața victimei.

Din acest punct de

vedere în mod cert raportul de expertiză medico-legală trebuia completat cu

privire la mecanismul de producere a fiecărei leziuni și stabilirea legăturii

de cauzalitate între fiecare dintre ele și urmarea produsă, respectiv punerea în

primejdie a vieții victimei.

Din aceste

considerente, de altfel, instanța de apel a respins solicitarea acuzării de

efectuare a unei noi expertize medico-legale în cauză, apreciind că nu sunt

întrunite condițiile art. 125 C. proc. pen., deoarece raportul de expertiză și

suplimentul la raport nu se contrazic, suplimentul de expertiză fiind dispus în

concordanță cu prevederile art. 124 C. proc. pen. și lămurind aspectele

sus-menționate.

S-a concluzionat

astfel prin suplimentul la raportul de expertiză că leziunea cerebrală care a

pus în primejdie viața părții vătămate a fost fractura craniană occipitală

dreaptă și contuzia cerebrală hemoragică dreaptă suferite în urma căderii.

Prin urmare, raportat

și la celelalte date concrete ale speței, nu lovitura aplicată frontal de către

inculpat a pus în primejdie viața victimei, ci leziunile ulterioare, suferite

în cădere, sens în care Curtea a precizat că în mod corect a apreciat prima

instanță că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., rezultatul socialmente

periculos producându-se cu forma de vinovăție a praeterintenției, nefiind

întrunite deci elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

De cealaltă parte

însă apelul declarat de Parchet a fost considerat fondat sub aspectul

modalității de individualizare atât a pedepsei aplicate, cât și a modalității

de executare.

Curtea a apreciat că

raportat la faptele concret comise, la urmările produse asupra integrității

fizice a părții vătămate, raportat la nr. de zile de îngrijiri medicale

necesare vindecării și la toate celelalte date concrete ale speței, aplicarea

unei pedepse rezultante de doar doi ani închisoare, suspendată condiționat în

temeiul art. 81 C. pen., nu este în măsură să corespundă criteriilor prev. de art.

52 C. pen.

Pentru a se putea

vorbi de o reeducare efectivă a inculpatului, este necesar ca acesta să

realizeze posibilele consecințe ale unor astfel de fapte, sens în care a

considerat că este necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum sporit, a

cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj și inculpatul A.A.D.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj a invocat incidența cazului de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. întrucât încadrarea juridică dată faptelor este

greșită, în mod neîntemeiat dispunându-se schimbarea încadrării juridice din

tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174

C. pen, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Totodată, în

conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10

C. proc. pen.,a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la respingerea

cererii în probațiune constând în efectuarea unei noi expertize medico-legale,

în condițiile art. 125 C. proc. pen., cu toate că, în mod evident există

contradicții esențiale între concluziile raportului de expertiză medico-legală

efectuat în cursul urmăririi penale și suplimentul la acest raport, efectuat în

faza cercetării judecătorești, de natură a influența soluția adoptată de către

instanțele investite cu judecarea cauzei.

Inculpatul A.A.D. a

invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și a

solicitat redozarea pedepsei întrucât în cadrul operațiunii de individualizare

instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art.

72 C. pen., sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, și i-au

aplicat inculpatului în raport de gradul de pericol social concret,urmările

produse și valorile lezate o pedeapsă ridicată și a solicitat menținerea

hotărârii primei instanțe întrucât aceasta instanță a aplicat corect criteriile

de individualizare.

Înalta Curte

analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază că

recursurile formulat sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Inculpatul A.A.D. a

fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20

rap. la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. și ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu

aplic. art. 33 lit. b) C. pen. reținându-se faptul că în noaptea de 02/ 03

ianuarie 2010 inculpatul A.A.D. și partea vătămată B.D.V. au participat la o

petrecere organizată într-un local din localitatea Asuaju de Sus. În jurul

orelor 02 în fața localului, în prezența mai multor persoane, între partea

vătămată B.D.V. și martorul A.D.M. a avut loc o altercație, probele

testimoniale atestând că partea vătămată a încercat să lovească martorul cu

pumnul fără însă a reuși.

Inculpatul A.A.D. a

observat incidentul și, întrucât martorul îi era rudă, s-a apropiat de partea

vătămată și i-a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin pe care o avea în

mână și care conținea o cantitate nedeterminată de lichid. În urma loviturii

partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o porțiune de drum asfaltat,

martorii oculari arătând că aceasta sângera abundent în zona cefei, astfel că a

fost transportată de urgență la spital, în aceste condiții încetând actele de

agresiune ale inculpatului A.A.D.

Potrivit actelor

medico-legale întocmite în cauză, partea vătămată a suferit leziuni traumatice

importante, respectiv fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și

hemoragie subarahnoidiană, leziuni produse prin cădere și lovire de corpuri

dure în cadrul unei auto-heteropropulsii, care i-au pus în primejdie viața și

care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri

medicale (a se vedea certificatul medico-legal și concluziile preliminare - f.

37, 38 dos. u.p.).

În cursul urmăririi

penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, menținându-se

aceleași constatări în ce privește leziunile suferite de partea vătămată,

numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare și consecința

punerii în primejdie a vieții; în schimb, în privința mecanismului de producere

a leziunilor, s-a concluzionat că acestea s-au putut produce prin lovire cu un

corp dur contondent (f. 62-63 dos. u.p.)

Pe parcursul

judecății, prin încheierea penală din data de 10 mai 2011 s-a dispus efectuarea

unui supliment la raportul de expertiză medico-legală, în condițiile art. 124 C.

proc. pen. (f. 94 ). Potrivit suplimentului întocmit de către același expert

medic-legist, mecanismul de producere pentru fractura craniană occipitală

dreaptă este posibil de cădere de la același nivel cu lovire de o suprafață

plană dură în cadrul unei auto sau heteropropulsii; contuzia cerebrală

hemoragică dreaptă este urmarea directă a căderii, ca efect al decelerării; se

concluzionează că această leziune este primejdioasă pentru viața victimei și că

între cele două leziuni există raport de cauzalitate (f. 104-105, dos fond).

În privința

procedurii urmate, se poate observa că deși instanța fondului a solicitat

completarea raportului de expertiză întocmit anterior de către Serviciul medico-legal

Județean Baia Mare în fapt, ținând seama de obiectivele stabilite, suntem în

prezența unei veritabile noi expertize. Aceasta întrucât nu s-a solicitat

completarea raportului anterior întocmit, care conținea concluzii privind

mecanismul de producere al leziunilor, ci s-a urmărit elucidarea unei

contradicții flagrante între certificatul medico-legal și raportul de

expertiză. Că este așa, rezultă fără echivoc din chiar încheierea din data de

10 mai 2011 prin care s-a dispus efectuarea suplimentului la expertiză,

instanța motivând astfel administrarea probei (f. 93 verso - dos. fond).

Constatăm așadar că instanța nu a respectat dispozițiile procedural-penale

privind expertizele, suplimentul de expertiză impunându-se doar în situația în

care se constată caracterul incomplet al expertizei, în timp ce, ori de câte

ori există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor, se dispune, conform

art. 125 C. proc. pen., efectuarea unei noi expertize.

Mai mult, cu toate că

în mod judicios s-a solicitat în fața instanței de fond admiterea cererii în

probațiune constând în efectuarea unei noi expertize medico-legale față de

evidentele contradicții existente între actele medico-legale întocmite succesiv

în prezenta cauză, cererea a fost respinsă. Potrivit încheierii din data de 7

iunie 2011 (f. 113), instanța de fond a motivat soluția arătând că nu există

neclarități sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor, cu toate că au

fost exprimate concluzii contradictorii tocmai cu privire la obiectivul în

discuție.

Aceeași poziție a

fost adoptată și de către instanța de apel, care a respins cererea în

probațiune formulată atât prin memoriul cuprinzând motivele de apel, cât și

oral, la dezbaterea căii de atac. S-a apreciat că din coroborarea concluziilor

actelor medico-legale cu celelalte probe administrate în cauză nu rezultă

existența unor contradicții asupra stării de fapt (f. 20 verso, dosar apel).

Înalta Curte

apreciază că această din urmă motivare este esențial eronată, noua expertiză nu

vizează elucidarea unor contradicții între actele medico-legale și restul

probelor administrate ci, așa cum rezultă explicit din cuprinsul art. 125 C.

proc. pen., are drept scop exclusiv elucidarea inadvertențelor sau

contradicțiilor existente în actul medico-legal contestat. Tot eronat a

apreciat instanța de apel că dispoziția de efectuare a unui supliment de

expertiză a primei instanțe este conformă cu prevederile art. 124 C. proc. pen.,

urmărind completarea actului anterior, în care nu se stabilește mecanismul de

producere al leziunilor; dimpotrivă, în raportul de expertiză medico-legal se

concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au

putut produce prin lovire cu un corp contondent dur, astfel că susținerile

noastre au fost în mod neîntemeiat înlăturate.

În același timp, se observă

că atât instanța fondului cât și instanța de apel au nesocotit, alături de

normele procedural penale și reglementările privind organizarea și funcționarea

instituțiilor de medicină legală (O.G. nr. 1/2000 republicată) și normele

procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări

medico-legale (Ordinul nr. 1134/C-255/2000). Invocăm pe această cale încălcarea

dispozițiilor art. 7 din Ordinul nr. 1134/2000, conform cărora medicul legist

care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la efectuarea

unei noi expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiză în

aceeași cauză. Ori, în cauză, toate actele medico-legale au fost întocmite de

către același medic-legist din cadrul Serviciului medico-legal Județean Baia

Mare, dr. P.N., care, în plus, așa cum am arătat, formulează și concluzii

contradictorii. În aceste condiții se impune cu necesitate administrarea probei

cu noua expertiză, existând serioase și întemeiate îndoieli cu privire la

exactitatea concluziilor, neputându-se admite, fără a se verifica în prealabil

pe calea unei noi expertize, modificarea concluziilor privind mecanismul de

producere a leziunilor.

Analiza actelor dosarului

relevă faptul că încălcările invocate de către parchet nu au caracter pur

formal, dimpotrivă administrarea probei cu noua expertiză medico-legală se

impune cu necesitate pentru aflarea adevărului în cauză, conform art. 62 C.

proc. pen. dar și în virtutea rolului activ, instanța de judecată având

obligația, iar nu facultatea, de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de

probe. Cu atât mai mult apare ca surprinzătoare soluția dată de instanța de

apel, inclusiv discuția privind costurile expertizei și suportarea acestora,

câtă vreme, ne aflăm în cadrul unui proces penal pe parcursul căruia

cheltuielile judiciare sunt avansate de către stat și aceasta întrucât atât

instanța de fond cât și cea de control judiciar au ținut seama la stabilirea

încadrării juridice a faptei inculpatului de concluziile cuprinse în

suplimentul de expertiză în care se reține că mecanismul de producere al

leziunilor este posibil cădere de la același nivel cu lovirea de o suprafață

dură. În raport de concluziile menționate, cele două instanțe au decis că fapta

inculpatului constituie vătămare corporală gravă, în modalitatea punerii în

primejdie a vieții, iar nu tentativă la infracțiunea de omor calificat,

întrucât inculpatul a aplicat o singură lovitură în zona frontală a capului, cu

o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid, lovitură în urma căreia

partea vătămată a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt, această

cădere fiind cauza directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.

Sunt cuprinse și referiri

vizând forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat, fiind însușită

apărarea formulată de către inculpat în sensul că nu a acționat cu intenția de

a suprima viața victimei, lovirea acesteia fiind determinată de actul de

agresiune exercitat asupra martorului cu care se afla în relații de rudenie în

pofida dubiilor și contradicțiilor existente între actele medicale care

reclamau și impuneau efectuarea și clarificarea situației juridice față de

neclaritățile evidente.

Față de aceste

aspecte Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 10 motiv pentru care va admite recursurile formulate, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel – Curtea

de Apel Cluj.

Cu prilejul

rejudecării apelului, instanța va avea în vedere și celelalte motive invocate

de recurentul inculpat referitoare la redozarea pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A.A.D. împotriva deciziei penale nr.

175/ A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia penală atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie

2012.