ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3986/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 199 din 25 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 13143/107/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I. din infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen. Inculpatul C.I., a fost condamnat la: - 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.; - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.; - 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de port ilegal de armă albă în public prevăzutde art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată. În baza art. 33 și art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, care constituie pedeapsă rezultantă. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării inculpatului, începând cu data de 21 septembrie 2011, la zi.

A fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 5 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat conform dispozițiilor acestui act normativ în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ și pune în vedere inculpatului scopul operațiunii susmenționate. Au fost condamnați fiecare dintre inculpații: C.I. și C.D.F., la pedeapsa de: - 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. S-au aplicat inculpaților pedepsele accesorii prevăzutde art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii aplicate inculpaților pe o durată de 3 ani. S-a atras atenția inculpaților cu privire la prevederile art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. c) C. proc. pen. au fost achitați inculpații C.I. și C.D.F. cu privire la comiterea infracțiunii de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen. în dauna părții vătămate. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.(vechi) inculpatul C.I., a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON daune morale către partea civilă M.P.F. și au fost respinse restul pretențiilor. S-a constatat că Spitalul Județean de Urgență Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata chetuielilorjudiciare către stat. În baza art. 193 C. proc. pen. inculpatul C.I. a fost obligat să plătească părții vătămate M.P.F. suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare. Determinând vinovăția inculpaților în limitele infracțiunilor mai sus expuse, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Inculpatul C.I. locuiește pe strada C., din municipiul Alba Iulia împreună cu soția sa și cei doi fii ai lor, inculpații C.I. și C.D.F. Inculpatul este în vârstă de 41 ani și nu are antecedente penale. Pe aceeași stradă din municipiul Alba Iulia locuiește și partea vătămată M.P.F., locuințele celor două părți fiind învecinate. În seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20,45 partea vătămată M.P.F.

împreună cu frații săi M.I. și M.O.C., cu L.C. și cu L.F. și cu N.P. se aflau la o masă în fața locuinței familiei M. și consumau băuturi alcoolice. Inculpatul se afla în curtea casei sale și pregătea hrană pentru animale. Între inculpatul C.I. și partea vătămată există o anumită rivalitate în privința afacerilor pe care aceștia le derulează, aceștia ocupându-se de colectarea fierului vechi. La un moment dat, partea vătămată a început să înjure și să amenințe cu referire la dușmanii lui, fără să dea vreun nume. Această conduită provocatoare a fost, practic, factorul care a declanșat evenimentele violente ulterioare. Din declarațiile martorilor, dar și din evoluția ulterioară a evenimentelor, instanța a concluzionat că partea vătămată l-a vizat pe inculpat, lucru de care acesta și-a dat seama.

Aspectul rezultă odată în plus din faptul că atunci când inculpatul C.I. a întrebat dacă se referă la el, i s-a răspuns de provocator, fiind întrebat dacă se simte vinovat. Cei doi au început să se înjure reciproc și au pornit unul spre celălalt, inculpatul având un cuțit mai lung, de vreo 30-40 cm., neidentificat ulterior, pe care martorii l-au denumit sabie. Partea vătămată a parcurs o distanță mai lungă, incidentul producându-se mai aproape de locuința inculpatului. Când s-au întâlnit, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu tăișul cuțitului înspre zona toracică, care însă a atins degetele mâinii stângi ale părții vătămate. Inculpatul a aplicat o a doua lovitură înspre zona capului părții vătămate, însă aceasta a ridicat mâna stângă și a recepționat lovitura în zona antebrațului.

În rechizitoriu s-a reținut că inculpații C.I. și C.D.F. au lovit cu bâtele pe partea vătămată, însă instanța reține că declarațiile martorilor din faza de judecată sunt contradictorii, iar starea de dubiu profită inculpaților. Aceștia însă au fost la fața locului și au adresat înjurături părții vătămate și membrilor familiei acestuia. La fața locului s-au strâns mai multe persoane din comunitatea în care trăiesc părțile, unii fiind de partea inculpaților, iar alții de partea părții vătămate. A fost practic o stare de conflict, o aglomerație soldată cu vociferări, jigniri și îmbrânceli, aspect care a făcut dificilă percepția evenimentelor pentru unii martori. Inculpatul C.I. a fost și el agresat, dar nu a depus plângere.

Partea vătămată și fratele său M.I. s-au refugiat în curtea locuinței lor și, la scurt timp, partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde a fost internată cu diagnosticul „plagă tăiată antebraț stâng 1/3 medie și superioară de cea. 10 cm cu interesare mușchiulară". Ulterior, medicul legist a constatat că leziunile suferite de partea vătămată necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar poziția victimă-agresor în momentul producerii leziunii la nivelul membrului superior stâng, ar fi putut fi și următoarea: ambii în ortostatism și față în față, victima fiind cu brațul ridicat deasupra capului, agresorul lovind de sus în jos (leziuni de apărare).

Prin gesturile comise, inculpatul și învinuiții au produs scandal în public, la fața locului adunându-se zeci de persoane, care au luat cunoștință de incident, aducându-se atingere benelor moravuri și tulburându-se liniștea și ordinea publică. Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea ansamblului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești: procesul verbal de sesizare a organelor de urmărire penală; declarațiile părții vătămate; raportul de constatare medico-legală din 21 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; depozițiile martorilor M.I., M.O.C., L.C.C., I.A., C.M., V.C., D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății din 05 aprilie 2012 și completarea la raportul cu din 05 octombrie 2011 coroborate cu declarațiile inculpaților.

În drept, faptele inculpaților săvârșite în împrejurările descrise mai sus, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzut de: - art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.; art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep. în ce-l privește pe inculpatul C.I., - art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul C.I., - art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul C.D.F. În ce privește infracțiunea prevăzut de art. 180 alin. (2) C. pen., reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpaților C.I. și C.D.F., tribunalul a apreciat că în cauză nu există probe suficiente care să justifice o soluție de condamnare, Tribunalul a arătat că declarațiile singulare ale martorilor M.I.

și M.O.C. (frații părții vătămate) nu reprezintă în circumstanțele date, datorită dozei semnificative de subiectivism, temeiuri puternice de a urmări tragerea la răspundere penală a celor doi inculpați. În acest sens, prima instanță a arătat că majoritatea martorilor audiați nu relevă existența unor acte de agresiune săvârșite de către cei doi inculpați asupra victimei M.P.F., astfel încât în lipsa unei alte date care să incrimineze, nu poate fi adoptată o soluție de condamnare. În ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că partea vătămată a suferit o traumă psihică și dureri fizice și va rămâne cu cicatrice, iar cererea de acordare a daunelor este parțial întemeiată, mai exact doar cu privire la inculpatul C.I., întrucât ceilalți nu urmează a fi condamnați pentru vreo faptă împotriva părții vătămate (și oricum nu s-ar fi justificat răspunderea solidară, fiind vorba de fapte distincte) și doar cu privire la daunele morale.

S-a reținut indiscutabilă existența unui prejudiciu de ordin moral. Consecințele agresiunii constând în rănirea gravă a părții vătămate au provocat durere, spaimă și frustrare. Este evident că durerile fizice se repercutează în plan psihic. Instanța a apreciat că suma de 20.000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral. Prejudiciul material nu a fost dovedit, iar în forma în care a fost expus, nu este nici cert. Pentru motivele arătate, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul C.I. a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON daune morale și au fost respinse restul pretențiilor morale (în privința daunelor materiale și a celorlalți doi inculpați, pentru motivele arătate).

Față de aspectele reținute s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I., din infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzut de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a constatat că Spitalul Județean de Urgență Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpații C.I., C.I. și C.D.F.

și partea civilă M.P.F., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba - în ce-l privește pe inculpatul C.I., în mod nelegal, instanța a reținut în favoarea acestuia circumstanță atenuantă a provocării prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., considerând în mod eronat și în contradicție cu jurisprudența constată a instanțelor, că injuriile indirecte adresate de partea vătămată inculpatului au determinat o puternică tulburare a acestuia; - în mod greșit instanța nu a aplicat inculpatului C.I. un spor de pedeapsă, având în vedere numărul infracțiunilor deduse judecății și gravitatea acestora; - aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apare ca nejustificată în cauză; - în ce privește soluția de achitare față de inculpații C.I.

și C.D.F. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de lovire, aceasta este total nelegală, tribunalul acordând valoare probatorie depozițiilor martorilor ce nu au luat parte la incident și nu au perceput în mod direct evenimentele; tribunalul a ignorat concluziile raportului de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 și care se coroborau atât cu declarațiile martorilor M.l. și M.O.C., cât și cu declarațiile părții vătămate. II. Inculpații C.I., C.I. și C.D.F. - instanța de fond nu a dat o interpretare corectă probelor administrate în apărarea inculpatului C.I. și care ar fi justificat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală prevăzut de art. 181 C. pen.; - instanța de fond nu a dat semnificația corespunzătoare stării de provocare in care se afla C.I.

și care a acționat în condițiile în care se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de cuvintele insultătoare adresate de către victimă; - în cauză instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 86 1 C. pen. privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, ansamblul actelor de la dosar, cât și elementele ce caracterizează persoana inculpatului fiind în măsură să creeze convingerea că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia; - instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, condamnând pe inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, atâta timp cât scandalul public a fost inițiat de către victimă, iar intenția lor a fost aceea de a se apăra; - în mod greșit instanța i-a condamnat pe inculpații C.I.

și C.D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, contrar ansamblului probator de la dosar și care nu îi plasează pe cei doi la locul incidentului. III. Partea civilă M.P. (motive expuse oral prin apărătorul ales) - în mod greșit instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, atâta timp cât victima nu i s-a adresat acestuia folosind expresia „să moară dușmanii mei"; - sancțiunea penală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor este nejustificat de blândă și nu corespunde gravității faptelor săvârșite și nici atitudinii nesincere a irîctlîpatului care nu a recunoscut portul săbiei în loc public; - în mod greșit instanța a adoptat o soluție de achitare pentru inculpații C.I.

și C.D.F., înlăturând nejustificat probele testimoniale precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală; - cuantumul despăgubirilor morale acordate nu reflectă prejudiciul nepatrimonial încercat, respectiv traumele suportate ca urmare a leziunilor provocate de către inculpat; - în mod greșit instanța a apreciat ca nejustificată acordarea daunelor materiale. Curtea a pus în vedere inculpaților că au posibilitatea de a fi ascultați în fața sa, conform dispozițiilor obligatoriii prevăzut de art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., însă aceștia nu au înțeles să facă precizări suplimentare. Prin decizia penală nr. 102/A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpaților C.I., C.I.

junior și C.D.F. și al părții civile M.P.F. împotriva sentinței penale nr. 199/2012 pronunțată de Tribunalul Alba în D osar nr. 13143/107/2011, desființată in parte sentința penala apelata și in rejudecare: A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 1 an închisoare și 3 luni închisoare. A înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și s-au reținut dispozițiile art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 76 alin. (3) C. pen., stabilind pedeapsa de 4 ani închisoare. A fost aplicată inculpatului C.I.

pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă în public prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare inculpatul, urmând să execute 4 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 180 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate M.P.F. A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate de 10 luni închisoare și 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare. În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen.

inculpatul C.D.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate M.P.F. A fost aplicată inculpatului C.D.F. pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate de 10 luni închisoare și 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare. Durata termenului de încercare a suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate inculpaților C.D.F. și C.I. a fost stabilit la 2 ani și 10 luni.

Inculpatul C.I. a fost obligat să plătească părții civile suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, iar inculpații C.I. și C.D.F. să plătească, fiecare, părții civile, câte 1.000 RON, cu titlu de daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale și dedusă din pedeapsa inculpatului C.I. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 21 septembrie 2011 la zi. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului C.I. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: 1. Instanța fondului a reținut într-o măsură preponderentă, o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești: procesul verbal de sesizare a organelor de urmărire penală; declarațiile părții vătămate; raportul de constatare medico-legală din 21 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; depozițiile martorilor M.l., M.O.C.

L.C.C., I.A., C.M., V.C., D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății din 05 aprilie 2012 și completarea la raportul din 05 octombrie 2011 coroborate cu declarațiile inculpaților, realizând în ce privește infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de armă și tentativă la infracțiunea de omor, o evaluare judicioasă a probelor cauzei, în conformitate cu exigențele impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpaților în limitele infracțiunilor expuse. În urma examenului propriu, instanța de apel a reținut că în seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20 45 , partea vătămată M.P.F., vecinul de peste drum al inculpaților, consuma băuturi alcoolice la o masă amplasată în fața locuinței familiale, alături de frații săi, martorii M.l.

și M.O.C., precum și de martorii L.C., L.F. și N.P. La un moment dat,i partea vătămată a început să profereze injurii și amenințări la adresa dușmanilor săi, fără să nominalizeze în mod concret vreo persoană. Inculpatul C.I. s-a simțit lezat de aceste injurii și amenințări, deși nu făceau referire expresă la persoana sa, astfel încât a întrebat victima dacă acestea îl vizează; victima l-a întrebat dacă se simte vinovat. Cei doi au început să-și profereze reciproc injurii și să se îndrepte unul spre celălalt, inculpatul având asupra sa un obiect tăietor, înțepător (sabie), cu lama de aproximativ 30-40 cm., obiect neidentificat ulterior. În momentul în care au ajuns față în față, inculpatul C.I.

i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu tăișul cuțitului de sus în jos fiind vizată zona toracică, însă datorită faptului că partea vătămată a barat lovitura cu mâna stângă, degetele mâinii i-au fost tăiate; inculpatul a aplicat o a doua lovitură tot de sus în jos, îndreptată în zona capului, însă partea vătămată a ridicat din nou mâna stângă și a recepționat lovitura în zona antebrațului. Din momentul începerii incidentului, inculpatul C.I. a fost urmat în deaproape de fiii săi: inculpații C.I. și C.D.F. care aveau asupra lor câte o bâtă din lemn, iar partea vătămată M.P.F. a fost secondată de fratele său, martorul M.I. După exercitarea actelor de agresiune de către inculpatul C.I., soldate cu tăierea degetelor și a antebrațului victimei, inculpații C.I.

și C.D.F. au aplicat părții vătămate lovituri cu bâtele în zona spatelui, provocându-i leziuni confirmate de toate actele medicale depuse la dosarul cauzei. Prin participarea la incident, cei trei inculpați au adus atingere bunelor moravuri, tulburând în mod evident liniștea publică, împrejurare dovedită prin numărul mare de persoane strânse la fața locului și care și-au manifestat oprobiul față de cele petrecute. Curtea a arătat că prima instanță a dat o calificare juridică incorectă faptei de tentativă la omor calificat, săvârșită de către inculpatul C.I., reținând în mod greșit, în favoarea acestuia, circumstanța atenuantă a provocării.

Deși a stabilit în mod corect limitele actelor de agresiune exercitate de către inculpat, precum și împrejurările concrete în care acestea au fost comise, instanța fondului a dat o interpretare largă dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., apreciind cu totul nejustificat că injuriile proferate de către victimă cu titlu general la adresa dușmanilor săi, fără ca acestea să vizeze persoana inculpatului în concret, au fost de manieră a-i provoca acestuia o stare de tulburare și emoție care să justifice conduita sa agresivă. În acest sens, instanța fondului a statuat în mod greșit și în total dezacord cu jurisprudența relevantă în materie, că expresiile jignitoare proferate de către victimă echivalează cu acte de provocare de natură a genera în starea psihică a inculpatului o puternică tulburare sau emoție în accepția art. 73 lit. b) C. pen.

Probele cauzei sunt unanime în sensul că injuriile adresate de victimă nu îi vizau pe inculpat și, ca atare, reacția agresivă a acestuia este una exagerată, considerent pentru care tribunalul a reținut în mod greșit scuza provocării în favoarea inculpatului C.I. Instanța de apel a apreciat că soluția de achitare a inculpaților C.I. și C.D.F., raportat la baza factuală reținută și expusă mai anterior este greșită apreciind că în mod nejustificat și contrar exigențelor impuse de dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. s-a acordat preeminență depozițiilor testimoniale vădit favorabile celor doi inculpați, depozițiile martorilor L.C.C., Ț.P., L.F., S.A., N.M., D.M. și I.A.

dându-se astfel valență principiul „in dubio pro reo". Chiar dacă martorii care contestă exercitarea agresiunilor de către cei doi inculpați sunt semnificativ mai mulți decât cei care susțin contrariul, Curtea a arătat că această disproporție nu putea fi interpretată de către prima instanță în favoarea inculpaților atâta timp cât au fost ignorate celelalte mijloace de probă administrate și care, în opinia sa, sunt esențiale în stabilirea unei situații de fapt corecte: rapoartele de expertiză medico-legale efectuate în cauză, acte medicale conform cărora victima a prezentat două categorii de leziuni printre care dungi echimotice la nivelul spatelui care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, cilindric cu suprafața boantă, de exemplu: bâtă.

Atâta timp cât actele de agresiune exercitate de către inculpatul C.I. au fost clar determinate, excluzând lovirea victimei peste spate cu o bâtă (acesta fiind înarmat cu o sabie), iar concluziile emise în rapoartele de expertiză medico-legală se coroborează cu declarațiile părții vătămate, cât și cu declarațiile martorilor M.l., M.O.C., C.M. și parțial cu ale martorului L.F., în mod greșit tribunalul nu le-a dat eficiența cuvenită, acordând preeminență depozițiilor martorilor ce neagă implicarea inculpaților C.I. și C.D.F. Față de cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că vinovăția inculpaților C.I. și C.D.F. poate fi reținută în contextul stării factuale descrise, astfel încât se impune a fi pronunțată cu ocazia unei noi judecăți o soluție de condamnare a acestora la câte o pedeapsă de 2 luni Închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 180 alin. (2) C. pen.

in condițiile art. 74, art. 76 C. pen. Curtea a considerat ca justificată reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea celor doi inculpați, având in vedere conduita socială adecvată a acestora (sunt încadrați în muncă își câștigă mijloacele de existență în mod onest), precum și împrejurarea că se află la prima confruntare cu legea penală, reducându-se astfel și pedepsele pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, la limita de câte 10 luni închisoare, această pedeapsă, reflectând adecvat criteriile impuse de art. 72 C. pen. și oferind garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei. În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost contopite în cea mai grea de câte 10 luni Închisoare.

Din această perspectivă, a fost modificată și durata termenului de încercare, acesta urmând a fi stabilit la câte 2 ani și 10 luni pentru fiecare inculpat. Referitor la criticile Parchetului de pe lăngă Tribunalul Alba, cu referire specială la cuantumul sancțiunilor aplicate inculpatului C.I. și la omisiunea instanței de a aplica un spor de pedeapsă, Curtea le-a apreciat fondate numai cu privire la reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului C.I. În acest sens, analiza actelor de la dosar relevă faptul că inculpatul intră pentru prima dată sub incidența legii penale, iar conduita sa socială este una adecvată, acesta având o familie constituită și își câștigă mijloacele de existență în mod onest.

Ca atare, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare, stabilită ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen., corespunde pe deplin criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret al faptei și persoana inculpatului, o agravare a răspunderii penale excedând posibilităților și necesităților reale de reeducare ale acestuia. Nu trebuie ignorate particularitățile concrete ale cauzei, circumstanțele reale în care infracțiunea a fost săvârșită; chiar dacă în speță conduita victimei nu întrunește exigențele scuzei provocării în accepția textului de lege, cuvintele adresate de către victimă au contribuit într-o măsură semnificativă la reacția amplificată și nejustificată a inculpatului.

Curtea a mai considerat că în cauză se impune și reținerea dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., nefiind necesară, raportat la circumstanțele speței, aplrcarea unei pedepse complementare. Ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului C.I., Curtea a considerat că o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen. și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 sunt în măsură să reprezinte garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen. Curtea a mai apreciat întemeiată și critica referitoare la neaplicarea unui spor de pedeapsă, acesta impunându-se prin prisma numărului infracțiunilor și a gravității concrete a acestora.

În acest sens, se apreciază că aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare satisface cerințele unei măsuri coercitive ferme, apte să conducă la reeducarea inculpatului. În ce privește critica inculpatului C.I., în sensul încadrării juridice greșite a faptei, care în opinia sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzut de art. 181 C. pen., Curtea a arătat că aceasta este vădit nefondată. În contextul bazei factuale reținute, actele de agresiune săvârșite de către inculpat cu un obiect vulnerant apt de a provoca decesul, acte îndreptate asupra unei zone vitale a corpului, în speță capul victimei, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor și nu a infracțiunii de vătămare corporală.

Este irelevantă împrejurarea că leziunile produse victimei s-au situat la nivelul antebrațului acesteia, zona anatomică afectată fiind determinată de reacția spontană de autoapărare a părții vătămate și care și-a ridicat brațele la nivelul capului pentru a para loviturile inculpatului. În ce privește intenția de a ucide, jurisprudența în materie este unanimă în a accepta că aceasta rezultă din materialitatea și intensitatea actelor de agresiune, precum și din zona anatomică vizată. În acest sens, în cauză nu există motive suficiente și relevante de a aprecia că actele de agresiune ale inculpatului s-ar circumscrie infracțiunii de vătămare corporală. Critica adusă de inculpat modului de evaluare și interpretare a materialului probator este vădit nefondată, Curtea expunându-și cu ocazia stabilirii bazei factuale proprii, argumentele pentru care s-a acordat preeminență unor probe în defavoarea altora.

Referitor la apelul părții civile, Curtea a constatat ca este întemeiat numai sub aspectul laturii civile a cauzei. Vizând daunele materiale solicitate în cauză de către partea civilă M.P.F., Curtea a arătat că în mod eronat tribunalul a ignorat depoziția testimonială a martorului V.C. și care reprezenta o probă suficientă pentru a justifica acordarea acestora, cu atât mai mult cu cât refacerea stării de sănătate a victimei a implicat în mod evident efectuarea de cheltuieli. Ca atare, Curtea a apreciat că se impune a fi acordate atât daune materiale în cuantum de 10.000 RON, cât și daune morale ca urmare a traumelor fizice la care a fost supusă prin exercitarea actelor de agresiune separate de către fiecare din inculpații C.I.

și C.D.F., stabilind ca cei doi inculpați să plătească despăgubiri civile constând în daune morale în cuantum de câte 1.000 RON, ceea ce reprezintă o satisfacție echitabilă acordată victimei, aptă să atenueze prejudiciul nepatrimonial produs prin cele două infracțiuni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă M.P., cale de atac nemotivata în fapt și în drept. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., dar și prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: O cerință esențială pentru tragerea la răspundere civilă în procesul penală este ca prejudiciul să fie cauzat prin infracțiune, iar între aceasta și paguba produsă să existe legătură de cauzalitate.

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ. care folosește termenul general de "prejudiciu", fără a distinge în raport cu caraterul moral sau material al acestuia, eeea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal. Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale stabilirea prejudiciului material este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daune morale prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani.

În sistemtul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o sumă globală care să compenseze prejudiciul moral suferit. Această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite. Raportând aceste considerații teoretice speței de față, Înalta Curte constată că, față de circumstanțele reale, de împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, instanța de apel în mod corect a obligat inculpații la plata despăgubirilor către partea civilă M.P.F. Astfel, în ce privește prejudiciul material suferit de partea civilă, instanța de apel, în urma probatoriului administrat, a dispus numai obligarea inculpatului C.I.

la plata daunelor materiale dovedite, în cuantum de 10000 RON, acesta fiind cel care a exercitat efectiv activitatea ilicită asupra părții civile. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar. În cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpaților și, în raport cu toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Instanța de apel a examinat toate actele medicale și celelalte probe administrate în cauză și, motivat, a reevaluat cuantumul despăgubirilor acordate părții civile care a suferit o traume fizice și psihice, rezultând în final obligarea inculpaților astfel: - Inculpatul C.I. la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 10000 RON și 20000 RON daune morale: - Inculpații C.I. și C.D.F. la plata daunelor morale în cuantum de câte 1.000 RON fiecare. În sinteză, existând un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul patrimonial dar și nepatrimonial încercat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel este corespunzătoare principiilor răspunderii delictuale.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.P.F. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. și 88 C. pen. se va deduce din pedepasa inculpatului C.I. perioada reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2011 la 04 decembrie 2012. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.P.F. împotriva deciziei penale nr. 102/A din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpații C.I., C.D.F. și C.I. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.I., timpul reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2011 la 04 decembrie 2012. Obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.