ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3986/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3986/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 199 din 25 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar

nr. 13143/107/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei inculpatului C.I. din infracțiunea de tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în

infracțiunea de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.I., a fost condamnat la:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii

de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzut

de art. 321 alin. (1) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de port ilegal de armă albă în public prevăzutde art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991 republicată.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen. au fost

contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare,

care constituie pedeapsă rezultantă.

Au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării inculpatului, începând cu data de 21 septembrie 2011, la

zi.

A fost menținută starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 5 și 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpat conform dispozițiilor acestui act normativ în

vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ și pune în vedere

inculpatului scopul operațiunii susmenționate.

Au fost condamnați fiecare dintre inculpații:

C.I. și

C.D.F.,

la pedeapsa de:

- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii

de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzut

de art. 321 alin. (1) C. pen.

S-au aplicat inculpaților pedepsele accesorii

prevăzutde art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen.

În

baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepselor principale și accesorii aplicate inculpaților pe o durată

de 3 ani.

S-a atras atenția inculpaților cu privire

la prevederile art. 83 C. pen.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. au fost achitați inculpații C.I. și C.D.F. cu privire la comiterea infracțiunii

de lovire prevăzutde art. 180 alin. (2) C. pen. în dauna părții vătămate.

În

baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.(vechi)

inculpatul C.I., a fost obligat la plata sumei de 20.000 RON daune morale către

partea civilă M.P.F. și au fost respinse restul pretențiilor.

S-a constatat că Spitalul Județean de Urgență

Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În

baza art. 191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la

plata chetuielilorjudiciare către stat.

În

baza art. 193 C. proc. pen. inculpatul C.I. a fost obligat

să plătească părții vătămate M.P.F. suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare.

Determinând vinovăția inculpaților în limitele

infracțiunilor mai sus expuse, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul C.I. locuiește pe strada C.,

din municipiul Alba Iulia împreună cu soția sa și cei doi fii ai lor, inculpații

C.I. și C.D.F. Inculpatul este în vârstă de 41 ani și nu are antecedente penale.

Pe aceeași stradă din municipiul Alba Iulia

locuiește și partea vătămată M.P.F., locuințele celor două părți fiind învecinate.

În seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20,45 partea vătămată M.P.F.

împreună cu frații săi M.I. și M.O.C., cu L.C. și cu L.F. și cu N.P. se aflau la

o masă în fața locuinței familiei M. și consumau băuturi alcoolice.

Inculpatul se afla în curtea casei sale

și pregătea hrană pentru animale.

Între inculpatul C.I. și partea vătămată

există o anumită rivalitate în privința afacerilor pe care aceștia le derulează,

aceștia ocupându-se de colectarea fierului vechi.

La un moment dat, partea vătămată a început

să înjure și să amenințe cu referire la dușmanii lui, fără să dea vreun nume. Această

conduită provocatoare a fost, practic, factorul care a declanșat evenimentele violente

ulterioare.

Din declarațiile martorilor, dar și din

evoluția ulterioară a evenimentelor, instanța a concluzionat că partea vătămată

l-a vizat pe inculpat, lucru de care acesta și-a dat seama. Aspectul rezultă odată

în plus din faptul că atunci când inculpatul C.I. a întrebat dacă se referă la el,

i s-a răspuns de provocator, fiind întrebat dacă se simte vinovat.

Cei doi au început să se înjure reciproc

și au pornit unul spre celălalt, inculpatul având un cuțit mai lung, de vreo 30-40

cm., neidentificat ulterior, pe care martorii l-au denumit sabie. Partea vătămată

a parcurs o distanță mai lungă, incidentul producându-se mai aproape de locuința

inculpatului.

Când s-au întâlnit, inculpatul i-a aplicat

părții vătămate o lovitură cu tăișul cuțitului înspre zona toracică, care însă a

atins degetele mâinii stângi ale părții vătămate. Inculpatul a aplicat o a doua

lovitură înspre zona capului părții vătămate, însă aceasta a ridicat mâna stângă

și a recepționat lovitura în zona antebrațului.

În

rechizitoriu s-a reținut că inculpații C.I. și C.D.F. au lovit

cu bâtele pe partea vătămată, însă instanța reține că declarațiile martorilor din

faza de judecată sunt contradictorii, iar starea de dubiu profită inculpaților.

Aceștia însă au fost la fața locului și au adresat înjurături părții vătămate și

membrilor familiei acestuia.

La fața locului s-au strâns mai multe persoane

din comunitatea în care trăiesc părțile, unii fiind de partea inculpaților, iar

alții de partea părții vătămate. A fost practic o stare de conflict, o aglomerație

soldată cu vociferări, jigniri și îmbrânceli, aspect care a făcut dificilă percepția

evenimentelor pentru unii martori.

Inculpatul C.I. a fost și el agresat, dar

nu a depus plângere.

Partea vătămată și fratele său M.I. s-au

refugiat în curtea locuinței lor și, la scurt timp, partea vătămată a fost transportată

cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde a fost internată

cu diagnosticul „plagă tăiată antebraț stâng 1/3 medie și superioară de cea. 10

cm cu interesare mușchiulară".

Ulterior, medicul legist a constatat că

leziunile suferite de partea vătămată necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale,

dacă nu survin complicații, iar poziția victimă-agresor în momentul producerii leziunii

la nivelul membrului superior stâng, ar fi putut fi și următoarea: ambii în ortostatism

și față în față, victima fiind cu brațul ridicat deasupra capului, agresorul lovind

de sus în jos (leziuni de apărare).

Prin gesturile comise, inculpatul și învinuiții

au produs scandal în public, la fața locului adunându-se zeci de persoane, care

au luat

cunoștință de incident, aducându-se atingere

benelor moravuri și tulburându-se liniștea și ordinea publică.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută

în considerarea ansamblului probator administrat atât în cursul urmăririi penale

cât și în faza cercetării judecătorești: procesul verbal de sesizare a organelor

de urmărire penală; declarațiile părții vătămate; raportul de constatare medico-legală

din 21 septembrie 2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală

din 05 octombrie  2011 întocmit de S.J.M.L. Alba; depozițiile martorilor M.I., M.O.C.,

L.C.C., I.A., C.M., V.C., D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în

cursul judecății din 05 aprilie 2012 și completarea la raportul cu din 05 octombrie

2011 coroborate cu declarațiile inculpaților.

În

drept, faptele inculpaților săvârșite în împrejurările descrise

mai sus, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzut de:

- art. 20 raportat la art. 174, 175

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.; art. 321 alin. (1) C.

pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 rep. în ce-l privește pe inculpatul

C.I.,

- art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l privește

pe inculpatul C.I.,

- art. 321 alin. (1) C. pen. în ce-l privește

pe inculpatul C.D.F.

În ce privește infracțiunea prevăzut de

art. 180 alin. (2) C. pen., reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpaților

C.I. și C.D.F., tribunalul a apreciat că în cauză nu există probe suficiente care

să justifice o soluție de condamnare,

Tribunalul a arătat că declarațiile singulare

ale martorilor M.I. și M.O.C. (frații părții vătămate) nu reprezintă în circumstanțele

date, datorită dozei semnificative de subiectivism, temeiuri puternice de a urmări

tragerea la răspundere penală a celor doi inculpați.

În

acest sens, prima instanță a arătat că majoritatea martorilor

audiați nu relevă existența unor acte de agresiune săvârșite de către cei doi inculpați

asupra victimei M.P.F., astfel încât în lipsa unei alte date care să incrimineze,

nu poate fi adoptată o soluție de condamnare.

În

ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut

că partea vătămată a suferit o traumă psihică și dureri fizice și va rămâne cu cicatrice,

iar cererea de acordare a daunelor este parțial întemeiată, mai exact doar cu privire

la inculpatul C.I., întrucât ceilalți nu urmează a fi condamnați pentru vreo faptă

împotriva părții vătămate (și oricum nu s-ar fi justificat răspunderea solidară,

fiind vorba de fapte distincte) și doar cu privire la daunele morale.

S-a reținut indiscutabilă existența unui

prejudiciu de ordin moral. Consecințele agresiunii constând în rănirea gravă a părții

vătămate au provocat durere, spaimă și frustrare. Este evident că durerile fizice

se repercutează în plan psihic. Instanța a apreciat că suma de 20.000 RON este suficientă

pentru acoperirea prejudiciului moral.

Prejudiciul material nu a fost dovedit,

iar în forma în care a fost expus, nu este nici cert.

Pentru motivele arătate, în baza art. 14

C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul C.I. a fost obligat la plata

sumei de 20.000 RON daune morale și au fost respinse restul pretențiilor morale

(în privința daunelor materiale și a celorlalți doi inculpați, pentru motivele arătate).

Față de aspectele reținute s-a dispus respingerea

cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I., din infracțiunea

de tentativă de omor calificat, prevăzut de art. 20 C. pen. rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen.

S-a constatat că Spitalul Județean de Urgență

Alba nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Alba, inculpații C.I., C.I. și C.D.F. și partea civilă M.P.F.,

aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

- în ce-l privește pe inculpatul C.I.,

în mod nelegal, instanța a reținut în favoarea acestuia circumstanță atenuantă a

provocării prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., considerând în mod eronat și în

contradicție cu jurisprudența constată a instanțelor, că injuriile indirecte adresate

de partea vătămată inculpatului au determinat o puternică tulburare a acestuia;

- în

mod greșit instanța nu a aplicat inculpatului C.I. un spor

de pedeapsă, având în vedere numărul infracțiunilor deduse judecății și gravitatea

acestora;

- aplicarea unor pedepse orientate spre

minimul special prevăzut de lege, apare ca nejustificată în cauză;

- în ce privește soluția de achitare față

de inculpații C.I. și C.D.F. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de lovire,

aceasta este total nelegală, tribunalul acordând valoare probatorie depozițiilor

martorilor ce nu au luat parte la incident și nu au perceput în mod direct evenimentele;

tribunalul a ignorat concluziile raportului de expertiză medico-legală din 05 octombrie

2011 și care se coroborau atât cu declarațiile martorilor M.l. și M.O.C., cât și

cu declarațiile părții vătămate.

II. Inculpații C.I., C.I. și C.D.F.

- instanța de fond nu a dat o interpretare

corectă probelor administrate în apărarea inculpatului C.I. și care ar fi justificat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea

de vătămare corporală prevăzut de art. 181 C. pen.;

- instanța de fond nu a dat semnificația

corespunzătoare stării de provocare in care se afla C.I. și care a acționat în condițiile

în care se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de cuvintele

insultătoare adresate de către victimă;

- în cauză instanța nu a dat eficiență

dispozițiilor art. 86

1

C. pen. privind suspendarea pedepsei sub supraveghere,

ansamblul actelor de la dosar, cât și elementele ce caracterizează persoana inculpatului

fiind în măsură să creeze convingerea că scopul preventiv și educativ al pedepsei

poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia;

- instanța a pronunțat o hotărâre nelegală,

condamnând pe inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri, atâta timp cât scandalul public a fost inițiat de către victimă, iar intenția

lor a fost aceea de a se apăra;

- în mod greșit instanța i-a condamnat

pe inculpații C.I. și C.D.F. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor

moravuri, contrar ansamblului probator de la dosar și care nu îi plasează pe cei

doi la locul incidentului.

III. Partea civilă M.P. (motive expuse

oral prin apărătorul ales)

- în mod greșit instanța a reținut în favoarea

inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, atâta timp cât victima nu i s-a

adresat acestuia folosind expresia „să moară dușmanii mei";

- sancțiunea penală aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor este nejustificat de blândă și nu corespunde gravității

faptelor săvârșite și nici atitudinii nesincere a irîctlîpatului care nu a recunoscut

portul săbiei în loc public;

- în mod greșit instanța a adoptat o soluție

de achitare pentru inculpații C.I. și C.D.F., înlăturând nejustificat probele testimoniale

precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală;

- cuantumul despăgubirilor morale acordate

nu reflectă prejudiciul nepatrimonial încercat, respectiv traumele suportate ca

urmare a leziunilor provocate de către inculpat;

- în mod greșit instanța a apreciat ca

nejustificată acordarea daunelor materiale.

Curtea a pus în vedere inculpaților că

au posibilitatea de a fi ascultați în fața sa, conform dispozițiilor obligatoriii

prevăzut de art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., însă aceștia

nu au înțeles să facă precizări suplimentare.

Prin decizia penală nr. 102/A din 13 septembrie

2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, au fost admise apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpaților C.I., C.I. junior și C.D.F.

și al părții civile M.P.F. împotriva sentinței penale nr. 199/2012 pronunțată de

Tribunalul Alba în

D

osar nr. 13143/107/2011, desființată in

parte sentința penala apelata și in rejudecare:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4

ani închisoare aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 4 ani închisoare,

1 an închisoare și 3 luni închisoare.

A înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunii

de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175

lit. i) C. pen., dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și s-au reținut dispozițiile

art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 76 alin. (3) C. pen., stabilind pedeapsa

de 4 ani închisoare.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa

de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 74

lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa

de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă

în public prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea

art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

În

baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a aplicat un spor

de 4 luni închisoare inculpatul, urmând să execute 4 ani și 4 luni închisoare.

În

baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. e) C. pen. inculpatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate

M.P.F.

A fost aplicată inculpatului C.I. pedeapsa

de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

În

baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate de 10 luni închisoare și 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare.

În

baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a), art. 76 lit. e) C. pen. inculpatul C.D.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate

M.P.F.

A fost aplicată inculpatului C.D.F. pedeapsa

de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen.

În

baza art. 33, art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate de 10 luni închisoare și 2 luni închisoare în cea mai grea de 10 luni închisoare.

Durata termenului de încercare a suspendării

condiționate a executării pedepselor aplicate inculpaților C.D.F. și C.I. a fost

stabilit la 2 ani și 10 luni.

Inculpatul C.I. a fost obligat să plătească

părții civile suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, iar inculpații C.I.

și C.D.F. să plătească, fiecare, părții civile, câte 1.000 RON, cu titlu de daune

morale.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale și dedusă din pedeapsa inculpatului C.I. durata reținerii și

arestării preventive, începând cu 21 septembrie 2011 la zi. Totodată, a fost menținută

starea de arest a inculpatului C.I.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

a reținut următoarele: 1. Instanța fondului a reținut într-o măsură preponderentă,

o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului

probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești:

procesul verbal de sesizare a organelor de urmărire penală; declarațiile părții

vătămate; raportul de constatare medico-legală din 21 septembrie 2011 întocmit de

S.J.M.L. Alba; raportul de expertiză medico-legală din 05 octombrie 2011 întocmit

de S.J.M.L. Alba; depozițiile martorilor M.l., M.O.C. L.C.C., I.A., C.M., V.C.,

D.M.; raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecății din 05 aprilie

2012 și completarea la raportul din 05 octombrie 2011 coroborate cu declarațiile

inculpaților, realizând în ce privește infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri,

port ilegal de armă și tentativă la infracțiunea de omor, o evaluare judicioasă

a probelor cauzei, în conformitate cu exigențele impuse de art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpaților în limitele

infracțiunilor expuse.

În

urma examenului propriu, instanța de apel a reținut că în

seara zilei de 20 septembrie 2011, în jurul orelor 20

45

, partea vătămată

M.P.F., vecinul de peste drum al inculpaților, consuma băuturi alcoolice la o masă

amplasată în fața locuinței familiale, alături de frații săi, martorii M.l. și M.O.C.,

precum și de martorii L.C., L.F. și N.P.

La un moment dat,i partea vătămată a început

să profereze injurii și amenințări la adresa dușmanilor săi, fără să nominalizeze

în mod concret vreo persoană.

Inculpatul C.I. s-a simțit lezat de aceste

injurii și amenințări, deși nu făceau referire expresă la persoana sa, astfel încât

a întrebat victima dacă acestea îl vizează; victima l-a întrebat dacă se simte vinovat.

Cei doi au început să-și profereze reciproc injurii și să se îndrepte unul spre

celălalt, inculpatul având asupra sa un obiect tăietor,

înțepător

(sabie), cu lama de aproximativ 30-40 cm., obiect neidentificat ulterior.

În

momentul în care au ajuns față în față, inculpatul C.I. i-a

aplicat părții vătămate o lovitură cu tăișul cuțitului de sus în jos fiind vizată

zona toracică, însă datorită faptului că partea vătămată a barat lovitura cu mâna

stângă, degetele mâinii i-au fost tăiate; inculpatul a aplicat o a doua lovitură

tot de sus în jos, îndreptată în zona capului, însă partea vătămată a ridicat din

nou mâna stângă și a recepționat lovitura în zona antebrațului.

Din momentul începerii incidentului, inculpatul

C.I. a fost urmat în deaproape de fiii săi: inculpații C.I. și C.D.F. care aveau

asupra lor câte o bâtă din lemn, iar partea vătămată M.P.F. a fost secondată de

fratele său, martorul M.I.

După exercitarea actelor de agresiune de

către inculpatul C.I., soldate cu tăierea degetelor și a antebrațului victimei,

inculpații C.I. și C.D.F. au aplicat părții vătămate lovituri cu bâtele în zona

spatelui, provocându-i leziuni confirmate de toate actele medicale depuse la dosarul

cauzei.

Prin participarea la incident, cei trei

inculpați au adus atingere bunelor moravuri, tulburând în mod evident liniștea publică,

împrejurare dovedită prin numărul mare de persoane strânse la fața locului și care

și-au manifestat oprobiul față de cele petrecute.

Curtea a arătat că prima instanță a dat

o calificare juridică incorectă faptei de tentativă la omor calificat, săvârșită

de către inculpatul C.I., reținând în mod greșit, în favoarea acestuia, circumstanța

atenuantă a provocării.

Deși a stabilit în mod corect limitele

actelor de agresiune exercitate de către inculpat, precum și împrejurările concrete

în care acestea au fost comise, instanța fondului a dat o interpretare largă dispozițiilor

art. 73 lit. b) C. pen., apreciind cu totul nejustificat că injuriile proferate

de către victimă cu titlu general la adresa dușmanilor săi, fără ca acestea să vizeze

persoana inculpatului în concret, au fost de manieră a-i provoca acestuia o stare

de tulburare și emoție care să justifice conduita sa agresivă.

În

acest sens, instanța fondului a statuat în mod greșit și în

total dezacord cu jurisprudența relevantă în materie, că expresiile jignitoare proferate

de către victimă echivalează cu acte de provocare de natură a genera în starea psihică

a inculpatului o puternică tulburare sau emoție în accepția art. 73 lit. b) C.

pen.

Probele cauzei sunt unanime în sensul că

injuriile adresate de victimă nu îi vizau pe inculpat și, ca atare, reacția agresivă

a acestuia este una exagerată, considerent pentru care tribunalul a reținut în mod

greșit scuza provocării în favoarea inculpatului C.I.

Instanța de apel a apreciat că soluția

de achitare a inculpaților C.I. și C.D.F., raportat la baza factuală

reținută

și expusă mai anterior este greșită apreciind că în mod nejustificat și contrar

exigențelor impuse de dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. s-a acordat preeminență

depozițiilor testimoniale vădit favorabile celor doi inculpați, depozițiile martorilor

L.C.C., Ț.P., L.F., S.A., N.M., D.M. și I.A. dându-se astfel valență principiul

„in dubio pro reo".

Chiar dacă martorii care contestă exercitarea

agresiunilor de către cei doi inculpați sunt semnificativ mai mulți decât cei care

susțin contrariul, Curtea a arătat că această disproporție nu putea fi interpretată

de către prima instanță în favoarea inculpaților atâta timp cât au fost ignorate

celelalte mijloace de probă administrate și care, în opinia sa, sunt esențiale în

stabilirea unei situații de fapt corecte: rapoartele de expertiză medico-legale

efectuate în cauză, acte medicale conform cărora victima a prezentat două categorii

de leziuni printre care dungi echimotice la nivelul spatelui care s-au putut produce

prin lovire cu un corp contondent, cilindric cu suprafața boantă, de exemplu: bâtă.

Atâta timp cât actele de agresiune exercitate

de către inculpatul C.I. au fost clar determinate, excluzând lovirea victimei peste

spate cu o bâtă (acesta fiind înarmat cu o sabie), iar concluziile emise în rapoartele

de expertiză medico-legală se coroborează cu declarațiile părții vătămate, cât și

cu declarațiile martorilor M.l., M.O.C., C.M. și parțial cu ale martorului L.F.,

în mod greșit tribunalul nu le-a dat eficiența cuvenită, acordând preeminență depozițiilor

martorilor ce neagă implicarea inculpaților C.I. și C.D.F.

Față de cele expuse mai sus, Curtea a apreciat

că vinovăția inculpaților C.I. și C.D.F. poate fi reținută în contextul stării factuale

descrise, astfel încât se impune a fi pronunțată cu ocazia unei noi judecăți o soluție

de condamnare a acestora la câte o pedeapsă de 2 luni Închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzut de art. 180 alin. (2) C. pen. in condițiile art. 74, art.

76 C. pen.

Curtea a considerat ca justificată reținerea

dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea celor doi inculpați, având in

vedere conduita socială adecvată a acestora (sunt încadrați în muncă își câștigă

mijloacele de existență în mod onest), precum și împrejurarea că se află la prima

confruntare cu legea penală, reducându-se astfel și pedepsele pentru infracțiunea

de ultraj contra bunelor moravuri, la limita de câte 10 luni închisoare, această

pedeapsă, reflectând adecvat criteriile impuse de art. 72 C. pen. și oferind garanții

suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei.

În

baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele aplicate celor

doi inculpați au fost contopite în cea mai grea de câte 10 luni Închisoare.

Din această perspectivă, a fost modificată

și durata termenului de încercare, acesta urmând a fi stabilit la câte 2 ani și

10 luni pentru fiecare inculpat.

Referitor la criticile Parchetului de pe

lăngă Tribunalul Alba,

cu referire specială la cuantumul sancțiunilor

aplicate inculpatului C.I. și la omisiunea instanței de a aplica un spor de pedeapsă,

Curtea le-a apreciat fondate numai cu privire la reținerea circumstanței atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului C.I. În acest sens,

analiza actelor de la dosar relevă faptul că inculpatul intră pentru prima dată

sub incidența legii penale, iar conduita sa socială este una adecvată, acesta având

o familie constituită și își câștigă mijloacele de existență în mod onest.

Ca atare, Curtea a apreciat că o pedeapsă

de 4 ani închisoare, stabilită ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74,

art. 76 C. pen., corespunde pe deplin criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

referitoare la gradul de pericol social concret al faptei și persoana inculpatului,

o agravare a răspunderii penale excedând posibilităților și necesităților reale

de reeducare ale acestuia. Nu trebuie ignorate particularitățile concrete ale cauzei,

circumstanțele reale în care infracțiunea a fost săvârșită; chiar dacă în speță

conduita victimei nu întrunește exigențele scuzei provocării în accepția textului

de lege, cuvintele adresate de către victimă au contribuit într-o măsură semnificativă

la reacția amplificată și nejustificată a inculpatului.

Curtea a mai considerat că în cauză se

impune și reținerea dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., nefiind necesară, raportat

la circumstanțele speței, aplrcarea unei pedepse complementare.

Ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante

în favoarea inculpatului C.I., Curtea a considerat că o pedeapsă de 10 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzut de art. 321 alin. (1) C. pen.

și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 sunt în măsură să reprezinte garanții suficiente

asupra atingerii scopului preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen.

Curtea a mai apreciat întemeiată și critica

referitoare la neaplicarea unui spor de pedeapsă, acesta impunându-se prin prisma

numărului infracțiunilor și a gravității concrete a acestora.

În

acest sens, se apreciază că aplicarea unui spor de pedeapsă

de 4 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare satisface cerințele

unei măsuri coercitive ferme, apte să conducă la reeducarea inculpatului.

În

ce privește critica inculpatului C.I., în sensul încadrării

juridice greșite a faptei, care în opinia sa întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzut de art. 181 C. pen., Curtea a arătat că aceasta este vădit

nefondată.

În

contextul bazei factuale reținute, actele de agresiune săvârșite

de către inculpat cu un obiect vulnerant apt de a provoca decesul, acte îndreptate

asupra unei zone vitale a corpului, în speță capul victimei, întrunesc elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor și nu a infracțiunii de vătămare

corporală. Este irelevantă împrejurarea că

leziunile produse victimei

s-au situat la nivelul antebrațului acesteia, zona anatomică afectată fiind determinată

de reacția spontană de autoapărare a părții vătămate și care și-a ridicat brațele

la nivelul capului pentru a para loviturile inculpatului.

În

ce privește intenția de a ucide, jurisprudența în materie

este unanimă în a accepta că aceasta rezultă din materialitatea și intensitatea

actelor de agresiune, precum și din zona anatomică vizată. În acest sens, în cauză

nu există motive suficiente și relevante de a aprecia că actele de agresiune ale

inculpatului s-ar circumscrie infracțiunii de vătămare corporală.

Critica adusă de inculpat modului de evaluare

și interpretare a materialului probator este vădit nefondată, Curtea expunându-și

cu ocazia stabilirii bazei factuale proprii, argumentele pentru care s-a acordat

preeminență unor probe în defavoarea altora.

Referitor la apelul părții civile, Curtea

a constatat ca este întemeiat numai sub aspectul laturii civile a cauzei.

Vizând daunele materiale solicitate în

cauză de către partea civilă M.P.F., Curtea a arătat că în mod eronat tribunalul

a ignorat depoziția testimonială a martorului V.C. și care reprezenta o probă suficientă

pentru a justifica acordarea acestora, cu atât mai mult cu cât refacerea stării

de sănătate a victimei a implicat în mod evident efectuarea de cheltuieli. Ca atare,

Curtea a apreciat că se impune a fi acordate atât daune materiale în cuantum de

10.000 RON, cât și daune morale ca urmare a traumelor fizice la care a fost supusă

prin exercitarea actelor de agresiune separate de către fiecare din inculpații C.I.

și C.D.F., stabilind ca cei doi inculpați să plătească despăgubiri civile constând

în daune morale în cuantum de câte 1.000 RON, ceea ce reprezintă o satisfacție echitabilă

acordată victimei, aptă să atenueze prejudiciul nepatrimonial produs prin cele două

infracțiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

partea civilă M.P., cale de atac nemotivata în fapt și în drept.

Examinând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., dar și prin prisma dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat

pentru următoarele considerente:

O cerință esențială pentru tragerea la

răspundere civilă în procesul penală este ca prejudiciul să fie cauzat prin infracțiune,

iar între aceasta și paguba produsă să existe legătură de cauzalitate.

Cerințele legii impun ca persoana care

a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat

din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși

redactarea art. 998 și art. 999 C. civ. care folosește termenul general de "prejudiciu",

fără a distinge în raport cu caraterul moral sau material al acestuia, eeea ce înseamnă

că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin

orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale

stabilirea prejudiciului material este relativ ușoară, întrucât acesta este material,

evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură

patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daune morale prejudiciile

sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele a fi evaluate în bani.

În

sistemtul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru

stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport

de consecințele suferite de partea vătămată trebuie să aprecieze o sumă globală

care să compenseze prejudiciul moral suferit.

Această compensație materială trebuie să

fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

Raportând aceste considerații teoretice

speței de față, Înalta Curte constată că, față de circumstanțele reale, de împrejurările

concrete de săvârșire a faptelor, instanța de apel în mod corect a obligat inculpații

la plata despăgubirilor către partea civilă M.P.F.

Astfel, în ce privește prejudiciul material

suferit de partea civilă, instanța de apel, în urma probatoriului administrat, a

dispus numai obligarea inculpatului C.I. la plata daunelor materiale dovedite, în

cuantum de 10000 RON, acesta fiind cel care a exercitat efectiv activitatea ilicită

asupra părții civile.

Spre deosebire de despăgubirile pentru

daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru

daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

În

cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru

a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei,

trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil

a fi fost cauzate prin fapta inculpaților și, în raport cu toate consecințele acesteia,

astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Instanța de apel a examinat toate actele

medicale și celelalte probe administrate în cauză și, motivat, a reevaluat cuantumul

despăgubirilor acordate părții civile care a suferit o traume fizice și psihice,

rezultând în final obligarea inculpaților astfel:

- Inculpatul C.I. la plata despăgubirilor

materiale în cuantum de 10000 RON și 20000 RON daune morale:

- Inculpații C.I. și C.D.F. la plata daunelor

morale în cuantum de câte 1.000 RON fiecare.

În sinteză, existând un raport de cauzalitate

între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul patrimonial dar și nepatrimonial

încercat de partea civilă, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța

de apel este corespunzătoare principiilor răspunderii delictuale. Așa fiind, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M.P.F.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. și 88 C. pen. se va deduce din

pedepasa inculpatului C.I. perioada reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie

2011 la 04 decembrie 2012.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă M.P.F. împotriva deciziei penale nr. 102/A din 13 septembrie 2012

a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpații C.I., C.D.F. și

C.I.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

C.I., timpul reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2011 la 04 decembrie

2012.

Obligă recurentul parte civilă la plata

sumei de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.