ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată că, prin sentința penală nr. 306 din 1 august 2011 pronunțată de

Tribunalul Alba în Dosarul penal nr. 11725/107/2010 a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.A.E. din infracțiunea

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174,175

lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului P.A.E.

la;

- 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174,175

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii

de port fără drept de armă albă în public prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991.

- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii

de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen. au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării preventive începând cu 2 decembrie 2010 la zi și a fost

menținută starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de

probe biologice de la inculpat în scopul prevăzut de art. 5 din lege, respectiv

pentru introducerea profilului său genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

S-a constatat că partea vătămată B.D. nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

În

baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul

să plătească părții civile Spitalul Județean de urgențe A. suma de 682,51 RON.

În

baza art. 191 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului

la plata în favoarea statului a sumei de 700 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut următoarele:

În

cursul anchetei desfășurate în cauză s-a stabilit că inculpatul

P.A.E. are 21 de ani, locuiește în Alba Iulia și are antecedente penale, constând

în comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

În prezent este cercetat pentru comiterea

infracțiunilor de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. și

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art.

321 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că, la data de 1 decembrie

2010, aproape de miezul nopții, aflându-se în fața clubului „E.” din municipiul

Alba lulia, inculpatul P.A.E. a asistat la o discuție contradictorie purtată între

numitul D.P.A. și partea vătămată B.D., care se afla în stare avansată de ebrietate,

context în care i-a aplicat martorului o lovitură cu pumnul în zona feței.

Acțiunea părții vătămate i-a produs inculpatului

o stare de agitație, între timp intervenind martorul A.V. cu intenția de a-l liniști

pe partea vătămată, însă aceasta i-a adresat injurii inculpatului și i-a aplicat

o lovitură cu pumnul drept înspre zona feței, moment în care inculpatul l-a lovit

cu mâna dreaptă în care avea un cuțit, lovind dinspre lateral dreapta spre stânga

în zona abdominală a părții vătămate. După aceasta, inculpatul s-a deplasat înspre

sediul Agenției Băncii C.R. A.I., în spatele unui chioșc de ziare unde a ascuns

cuțitul, fiind depistat apoi de către o patrulă de poliție și adus la locul incidentului.

Incidentul a avut loc în stradă, în prezența

mai multor persoane, producându-se agitație, teamă, unii martori părăsind locul

faptei.

Prin acțiunile inculpatului, respectiv

prin comportamentul violent manifestat în stradă, în prezența unui număr mare de

persoane, s-a adus atingere bunelor moravuri și s-a tulburat liniștea publică, prin

crearea unei stări de nesiguranță, dar și de nemulțumire față de persoanele prezente

la acest incident.

În

urma loviturii aplicate de inculpat cu cuțitul, partea vătămată

B.D. a suferit leziuni traumatice, respectiv o plagă tăiată înțepată abdominală,

profundă, retroperitoneală; excoriații pe fața posterioară a trunchiului și la nivelul

antebrațului stâng, leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare și s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător și cădere

pe un plan neregulat.

Inițial, partea vătămată, aflat în stare

de ebrietate, nu a realizat ce i s-a întâmplat, însă apoi i s-a atras atenția asupra

petelor de sânge de la nivelul abdomenului și a fost dus la spital.

În

drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului

P.A.E., care în data de 1 decembrie 2010, orele 23:51, aflându-se pe Bulevardul

T. din municipiul Alba lulia, pe trotuarul din fața clubului E., în public, într-un

loc aglomerat, în prezența mai multor persoane, precum și în prezența unei patrule

de poliție care se afla la circa 20-30 metri distanță, purtând fără drept asupra

lui un cuțit, i-a aplicat cu acest obiect părții vătămate B.D., o lovitură în zona

abdominală, cauzându-i leziuni care i-ar fi putut pune viața în pericol, întrunesc

elementele-constitutive ale infracțiunilor de:

- tentativă de omor calificat prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

- port ilegal de armă albă în public prevăzut

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Referitor la cererea formulată de apărătorul

inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la

omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., instanța a reținut că este nefondată,

arătând că faptul că medicul legist a concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie

viața victimei nu are relevanță în privința tentativei la omor calificat. Așa cum

s-a arătat în doctrină și jurisprudență, în cazul acestei infracțiuni se are în

vedere analiza juridică a stării de fapt neavând o relevanță exclusivă consecințele

leziunilor.

Relevantă este intenția de a ucide ce se

poate stabili în speță pe baza unor elemente obiective.

Medicul legist confirmă că victima a fost

lovită cu un obiect tăietor înțepător în zona abdominală, iar plaga a fost profundă

și retroperitoneală.

De aici rezultă că a fost vorba despre

un obiect vulnerant apt să producă moartea, lovitura s-a dat într-o zonă vitală,

iar forța loviturii a fost mare, câtă vreme s-a creat o leziune profundă.

Rezultă că s-a acționat cu intenția de

a ucide, rezultatul vizat neproducându-se datorită unor factori independenți de

voința inculpatului, cum sunt constituția fizică robustă a victimei și faptul că

acestuia i s-a acordat imediat îngrijiri medicale.

În

privința reținerii stării de provocare, ca și circumstanță

atenuantă, s-a arătat că cererea formulată de apărătorul inculpatului este fondată,

întrucât prin acțiunile sale violente, complet inutile, partea vătămată l-a provocat

pe inculpat. E adevărat că acesta a scos obiectul tăietor înțepător din buzunar

după ce a fost lovit prietenul său, dar nu l-a lovit pe partea vătămată decât după

ce acesta l-a lovit tare cu palma peste față, ceea ce constituie o violență în sensul

art. 73 lit. b) C. pen. Faptul că inculpatul a reacționat imediat, lovind cu cuțitul,

dovedește odată în plus că a fost provocat.

Procedând la individualizarea pedepselor

potrivit criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. instanța de fond a reținut că

inculpatul a comis o faptă gravă, utilizând un cuțit, cu urmări grave. A fost sancționat

administrativ pentru tentativă la furt calificat în 2010 și mai este cercetat în

alte două cauze tot pentru furt calificat. Are o vârstă tânără. În prezenta cauză

a fost provocat în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, 175 lit. i) C. pen., astfel că se va coborî pedeapsa sub minimul special.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul P.A.E.

Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Alba s-au invocat aspecte de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii, arătându-se

că:

- instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor

art. 33, art. 34 C. pen., prin aceea că nu a aplicat un spor de pedeapsă, ca urmare

a contopirii pedepselor stabilite inculpatului;

- nu se justifică reținerea circumstanței

atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât imaginile de pe CD-ul depus

la dosar ilustrează că, înainte de a fi lovit de către partea vătămată, inculpatul

a fost primul a scos cuțitul din buzunar și îl ținea lipit de mână. De asemenea,

pentru înlăturarea stării de provocare este relevantă împrejurarea că inculpatul

a intervenit într-un conflict între partea vătămată și martorul D.P.A., adresând

direct injurii părții vătămate

- instanța de fond nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., în cauza de față inculpatul săvârșind două

infracțiuni purtând și folosind cuțitul care urma să fie confiscat

Prin apelul formulat, inculpatul P.A.E.

a solicitat desființarea sentinței penale atacate în totalitate, schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 181 alin. (1) C. pen. și încetarea procesului penal pentru această infracțiune,

conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., iar în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea

sa pentru infracțiunile de port ilegal de armă albă și ultraj contra bunelor moravuri

și liniștii publice.

În

motivarea apelului, inculpatul a arătat că sentința penală

atacată este vădit nelegală și netemeinică, instanța dând dovadă de lipsă de rol

activ prin interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză.

S-a arătat că în mod greșit s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice, întrucât din expertiza medico-legală

efectuată în cauză rezultă că partea vătămată a avut nevoie de 25-30 de zile îngrijiri

medicale și viața sa nu a fost pusă în pericol în nici un moment.

De asemenea, partea vătămată a declarat

că nu inculpatul l-a lovit ci există posibilitatea ca altă persoană aflată în jurul

său să-l fi înțepat, iar în ceea ce privește celelalte două infracțiuni, imediat

după incident inculpatul a fost oprit și percheziționat de către o patrulă de poliție

formată din cinci membri care nu au găsit nici un corp delict asupra sa, la dosar

fiind depus abia după 3 luni un briceag despre care se susține că aparține inculpatului.

S-a mai arătat că în mod greșit prima instanță

nu a reținut circumstanța provocării și în ceea ce privește infracțiunea de ultraj

contra bunelor moravuri și liniștii publice, din declarațiile părții vătămate și

ale martorilor, rezultând că inculpatul a fost provocat de partea vătămată, care

se afla în stare avansată de ebrietate, prin aplicarea de palme și îmbrân cituri.

Prin decizia penală nr. 168 din 13 decembrie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admis apelul formulat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței penale nr. 307 din 1 august

2011 pronunțată de Tribunalul Alba pe care o desființează în parte, numai sub aspectul

omisiunii aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale și rejudecând în

aceste limite:

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială

a cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat

de inculpatul P.A.E.

În

baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea

de arest a inculpatului.

În

baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată,

durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 2 decembrie 2010 la

zi.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata parțială a cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 275 RON.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței

atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

Din coroborarea probatorului administrat

în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, plângerea penală și declarațiile

date de partea vătămată B.D. declarațiile martorilor A.V., D.D., D.P.A., B.G.C.,

D.B.D., R.R.C., S.L.D. și O.H.G.; procesele-verbale de ridicare a CD-urilor și DVD-urilor

și procesele-verbale din 3 decembrie 2010 și 21 decembrie 2010 de redare a imaginilor

surprinse de camerele de supraveghere de la locul și timpul incidentului, respectiv

de la SC C.C. SRL Alba Iulia, SC E.L. SRL Alba Iulia și Agenția Băncii C.R. Alba

Iulia, C., raportul de constatare medico-legală din 8 decembrie 2010 întocmit de

S.J.M.L. Alba, procesul-verbal de examinare a articolelor de îmbrăcăminte ale inculpatului,

ocazie cu care s-au observat urme de sânge pe geaca purtată de acesta, procesul-verbal

întocmit la fața locului de agenții de poliție în ziua incidentului și procesul-verbal

din 7 ianuarie 2011 privind locul unde a fost găsit cuțitul, respectiv la aproximativ

300 de m de locul faptei și la aproximativ 50 m de blocul unde domicilia inculpatul

instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt, faptele

săvârșite de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de omor

calificat sub forma tentativei, ultraj contra bunelor moravuri și liniștii publice

și port fără drept de armă albă în public.

Inculpatul P.A.E. a negat aproape în totalitate

săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de către

prima instanță, susținând că, după ce partea vătămată a încercat să îl lovească

cu pumnul, s-a ferit și l-a lovit pe B.D. cu pumnul în zona intercostală, fără a

avea vreun cuțit asupra sa.

Apărarea inculpatului se întemeiază în

principal pe faptul că nu a fost găsit asupra sa niciun obiect tăietor-înțepător

și chiar partea vătămată a declarat că nu ar fi fost lovit cu cuțitul de către inculpat,

la fel și martorii audiați în cauză și astfel nu sunt probe care să înlăture prezumția

de nevinovăție.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța

de apel a constatat că instanța de fond a apreciat în mod just că faptele inculpatului

constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri

și port fără drept de cuțit și că există probe care dovedesc vinovăția acestuia.

Astfel, la data de 2 decembrie 2010 partea

vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului, arătând că acesta l-a

înțepat cu un obiect ascuțit în zona abdominală, iar prin declarația dată la 3 decembrie

2010 partea vătămată a afirmat din nou că inculpatul este cel care l-a lovit cu

un corp ascuțit, înțepător, în abdomen.

S-a reținut că aceste prime susțineri ale

părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului A.V., care a afirmat că,

singurul care a aplicat lovituri părții vătămate este inculpatul, cu imaginile surprinse

de camerele de supraveghere și cu concluziile medicului legist care atestă provocarea

unei plăgi tăiate înțepate abdominale care s-a putut produce prin lovire cu un corp

tăietor-înțepător.

Instanța de apel a apreciat că afirmația

părții vătămate sensul că, în cursul judecății în primă instanță și în apel a arătat

că nu știe dacă lovitura aplicată de inculpat a fost cu pumnul sau cu cuțitul, nu

este în măsură să înlăture starea de fapt reținută în baza întregului material probatoriu

administrat în cauză.

De asemenea, s-a mai reținut că, nici faptul

că și alți martori oculari au susținut că nu l-au văzut pe inculpat să aibă asupra

sa vreun cuțit nu confirmă varianta susținută de către inculpat, în contextul în

care aceeași martori susțin că partea vătămată a fost lovită doar de către inculpatul

P.A.E. și nu de către o altă persoană.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea

de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., instanța de prim control judiciar

a apreciat că, în mod corect, prima instanță a respins această cerere, fapta inculpatului

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei.

În

acest sens s-a reținut că, sub aspectul laturii subiective,

în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la

art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., infractorul acționează cu intenția de ucidere

și prin urmare, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs

efectul, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost comise,

că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de vătămare

corporală a unei persoane.

Instanța de apel a apreciat că, fapta constituie

tentativă la infracțiunea de omor calificat, fiind relevată intenția de ucidere,

întrucât inculpatul era înarmat cu un obiect apt de a produce moartea (cuțit), cu

care a aplicat o lovitură ce a vizat o zonă anatomică vitale (respectiv la nivelul

abdomenului), lovitură care a avut consecințe grave (plagă profundă retroperitoneală).

S-a mai susținut că, esențial pentru încadrarea

juridică a faptei de inculpat în tentativă la omor calificat este stabilirea formei

și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta, intenție care rezultă și din

relațiile personale existente între inculpat și victimă, care l-a provocat pe inculpat,

precum și din comportamentul ulterior al inculpatului, care imediat după săvârșirea

faptei a fugit și a ascuns cuțitul cu care l-a lovit pe partea vătămată.

S-a apreciat că, sub acest aspect, durata

spitalizării părții vătămate și respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale

nu au relevanță asupra încadrării faptei în tentativă de omor calificat.

Instanța de apel a constatat că, în mod

corect, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului P.A.E. dispozițiile art.

73 lit. b) C. pen., întrucât acțiunea părții vătămate constituie o activitate de

provocare care a determinat o stare puternică de emoție inculpatului sub stăpânirea

căreia a săvârșit infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, având

în vedere și starea de ebrietate în care se afla partea vătămată și acțiunile anterioare

ale acesteia constând în proferarea de injurii și lovirea numitului D.P.A., prietenul

inculpatului.

Cu privire la critica formulată în apelul

parchetului în sensul că, inculpatul nu a fost provocat, deoarece a fost primul

care a scos cuțitul din buzunar și îl ținea lipit de mână, având în mod cert intenția

de a-l folosi,

instanța de apel a apreciat că aceasta

nu poate fi primită, întrucât, după cum în mod corect a reținut prima instanță,

inculpatul nu a folosit acel cuțit decât după ce a fost lovit de către partea vătămată,

violență față de care a reacționat imediat, sub imperiul emoției puternice determinate

de lovitura primită.

Totodată, s-a mai reținut că, pe de altă

parte, circumstanța atenuantă legală a provocării nu poate fi reținută în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 321 C. pen., cum a solicitat inculpatul, întrucât

provocarea presupune reacția la o acțiune de violență, de atingere gravă a demnității

persoanei sau altă acțiune ilicită gravă săvârșită de persoana vătămată, reacție

care este îndreptată împotriva provocatorului său, eventual împotriva altei persoane

și nu împotriva altor valori sociale precum liniștea publică și climatul de conviețuire

pașnică, de securitate și încredere reciprocă.

Instanța de apel a constatat de asemenea

că, în cauză, este dovedită vinovăția inculpatului și sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și a infracțiunii de

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută

de art. 321 alin. (1) C. pen., prin aceea că prin aplicarea unei lovituri cu cuțitul

afară în stradă, în prezența mai multor persoane, precum și gălăgia provocată în

acest context a tulburat liniștea publică, respectiv acel climat necesar desfășurării

normale a vieții sociale, în care relațiile dintre oameni se desfășoară pașnic,

climat care a fost tulburat, deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin

lovirea cu intenție a părții vătămate cu cuțitul pe care îl avea în mod nejustificat

asupra sa și deci săvârșirea unor alte infracțiuni.

S-a mai reținut că, întrucât actele inculpatului

au fost săvârșite în public, acestea se încadrează în dispozițiile art. 152 C.

pen.

Fiind dovedită existența faptelor și săvârșirea

acestora cu vinovăție de către inculpat, instanța de prim control judiciar a constatat

că, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea acestuia, conform art. 345

alin. (2) C. proc. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de

sesizare a instanței

cu privire la individualizarea pedepselor

aplicate, instanța de apel a apreciat că prima instanță a dat eficiență deplină

tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradului de pericol social ridicat

al acestora, împrejurările de săvârșire, precum și persoanei inculpatului.

Instanța de apel, la rândul său, în baza

propriei evaluări asupra individualizării pedepselor stabilite, precum și a celei

rezultante aplicate, a considerat că, în contextul cauzei nu se justifică aplicarea

distinctă a unui spor față de pedeapsa cea mai grea stabilită, pedeapsa rezultantă

de 5 ani închisoare fiind de natură a contribui la realizarea scopului educativ

și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen. și aptă să asigure reeducarea inculpatului,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării

legii penale.

S-a apreciat că apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Alba este fondat, însă sub aspectul omisiunii aplicării măsurii

de siguranță a confiscării speciale, în contextul în care probele administrate în

cauză confirmă portul și folosirea de către inculpat a cuțitului găsit ulterior

săvârșirii faptelor de către organele de poliție, dispozițiile art. 118 lit. b)

C. pen., fiind incidente în cauză.

Față de aceste considerente, văzând și

dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., de prim control judiciar a apreciat

că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței

penale nr. 307 din 1 august 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, este fondat, urmând

ca sentința atacată să fie desființată, în parte, numai sub aspectul omisiunii aplicării

măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială

a cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

În

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a constatat că

apelul formulat de inculpatul P.A.E. este nefondat.

Constatând că temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare

privarea de libertate a acestuia, dat fiind faptul că din materialul probatoriu

administrat în cauză reiese că inculpatul a comis fapte incriminate de legea penală

și sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în

libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, instanța de apel, în baza

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În

acest sens s-a reținut că, cerința pericolului concret pentru

ordinea publică apare ca dovedită în cauză, pericol social care rezultă din riscul

săvârșirii unor noi infracțiuni de același gen și din necesitatea protejării ordinii

publice, având în vedere relațiile sociale periclitate, materialitatea concretă

a acțiunilor infracționale precum, și persoana inculpatului, atitudinea nesinceră

a acestuia, care denotă lipsa conștientizării gravității faptelor sale.

În

baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestului preventiv începând cu data de 2 decembrie 2010 la zi.

În

baza art. 192 alin. (2) C. pen. instanța de apel a obligat

inculpatul la plata parțială a cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă

de 275 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 168 din 13

decembrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a declarat recurs inculpatul

P.A.E., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

reducerea pedepsei aplicate. În argumentarea susținerilor sale a arătat că a avut

o altercație cu partea vătămată, a îmbrâncit-o, dar nu a lovit-o cu cuțitul, întrucât

la percheziția corporală nu a fost găsit niciun cuțit asupra lui.

Examinând hotărârile atacate prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul P.A.E.,

ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului

se reține că atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit corect situația

de fapt și vinovăția inculpatului, în conformitate cu materialul probator administrat

în cauză, au dat o corectă încadrare juridică a faptelor în textele de lege corespunzătoare

și au aplicat pedepse just proporționalizate, potrivit criteriilor generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen.

Referitor la solicitarea inculpatului privind

reducerea pedepsei aplicate, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în

alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care prevede

criteriile generale de individualizare a pedepselor la stabilirea și aplicarea pedepselor

se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă

fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din interpretarea textului de lege invocat,

rezultă că aceste criterii sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în procesul

de stabilire și aplicare a pedepsei.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede

că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului,

scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Raportat acestei prevederi,

se reține că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei, îl

are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală

trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru educarea

inculpatului.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile

și scopul, definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să

corespundă, sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului

de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în

ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea

de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii

unor fapte similare. Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv,

de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate

stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Revenind la cauză, se reține că la aplicarea

pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, atât instanța de fond cât și instanța de

apel, au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat,

respectiv, infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și infracțiunea de ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptei și anume, acesta

a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul, într-o zonă anatomică vitală, în stradă,

în prezența mai multor persoane, iar gălăgia provocată în acest context a tulburat

liniștea publică, respectiv acel climat necesar desfășurării normale a vieții sociale,

în care relațiile dintre oameni se desfășoară pașnic, climat care a fost tulburat,

deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenție a părții

vătămate cu cuțitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa.

Totodată, se constată că în mod justificat

instanța de fond, conform probelor administrate în cauză, a apreciat că în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și a aplicat inculpatului

circumstanța atenuantă a stării de provocare, reținând că, acțiunea părții vătămate

constituie o activitate de provocare care a determinat o stare puternică de emoție

inculpatului sub stăpânirea căreia a săvârșit infracțiunea de tentativă la infracțiunea

de omor calificat, având în vedere și starea de ebrietate în care se afla partea

vătămată și acțiunile sale anterioare, constând în proferarea de injurii și lovirea

numitului D.P.A., prietenul inculpatului.

De asemenea, în mod corect, instanța de

fond a mai avut în vedere și atitudinea nesinceră a inculpatului P.A.E. care nu

a recunoscut în totalitate faptele, susținând că, după ce partea vătămată B.D. a

încercat să îl lovească cu pumnul, s-a ferit și a lovit-o pe aceasta tot cu pumnul

în zona intercostală, fără a avea vreun cuțit asupra sa.

Pe de altă parte, contrar susținerilor

apărătorului inculpatului, în sensul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale,

din fișa de cazier judiciar, rezultă că acesta a mai fost cercetat pentru săvârșirea

unor infracțiuni de furt calificat .

Potrivit art. 21 C. pen., tentativa se

pedepsește numai în cazul când legea prevede expres aceasta, iar în alin. (2) al

aceluiași articol se stipulează că, „tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă

între jumătatea minimului și jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru

infracțiunea consumată (...)”.

Pe de altă parte, conform art. 141

1

C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege”, se înțelege pedeapsa prevăzută în textul

de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare

a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Faptele pentru care a fost condamnat inculpatul

în primă instanță respectiv infracțiunea de tentativă la infracțiunea omor calificat

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) , art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. este sancționată cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 15 ani, infracțiunea

prevăzută de 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 este sancționată cu închisoare,

iar infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și, tulburarea ordinii și liniștii

publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. este sancționată cu închisoarea

de la unu la 5 ani.

De asemenea, se constată că, potrivit

art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este

de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos

de 3 ani.

Raportând cauzei aceste texte de lege,

se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea

de tentativă la infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen., este situată sub limita minimă prevăzută de textul incriminator,

iar pedepsele de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de port fără drept

de armă albă în public prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991

și de 1 an închisoare stabilite pentru comiterea infracțiunii de

ultraj

contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. sunt la limita minimă

a textelor de lege incriminatoare.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză

nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., care să

justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului,

având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, că poziția

procesuală nesinceră, de negare a fapte, iar acesta nu se află la prima confruntare

cu rigorile legii penale, fiind cunoscut cu antecedente penale, astfel că, în mod

corect instanțele anterioare nu au reținut aceste dispoziții în favoarea inculpatului.

Așadar, pedepsele aplicate inculpatului

P.A.E. răspund principiului proporționalității, în raport cu gradul concret de pericol

social al faptelor și cu datele personale ale făptuitorului și sunt de natură să

asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acestora, respectiv reeducarea inculpatului

în vederea reintegrării sale în societate și prevenția specială și generală înscrise

și în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Constatând că în cauză nu este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun

alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să

poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat,

apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.A.E. împotriva deciziei penale nr. 168 din 13 decembrie 2011 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 2 decembrie 2010 la 13 martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

martie 2012.