ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 983/2014

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 78 din 30 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 12/100/2012 al Tribunalului Maramureș s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii, formulată de inculpatul M.I.

A fost condamnat inculpatul M.I., la următoarele pedepse:

- 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și s-au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia in S.N.D.G.J.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.N., și a obligat inculpatul M.l. la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmației, cu sediul în Sighetu Marmației, județ Maramureș a sumei de 1.970,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părții vătămate B.N., precum și dobânda aferentă acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de inculpatul-parte civilă M.l. și a fost obligat inculpatul - parte civilă G.M., la plata către acesta a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă Spitalul de Recuperare Borșa, cu sediul în Borșa, județ Maramureș, a sumei de 4770,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului - parte civilă M.l.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul - parte civilă M.l. la plata către inculpatul - partea civilă G.M. a sumei de 5000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

S-a luat act că inculpatul - parte civilă G.M. a renunțat la pretențiile civile privind repararea daunelor materiale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.l. la plata către stat a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 508/P/2010 din data de 21 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au fost trimiși în judecată inculpații M.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.; art. 181 alin. (1) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) și b) C. pen. și G.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) și art. 37 lit. b) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 13 noiembrie 2010, partea vătămată B.N. a trecut cu o turmă de oi peste terenul ce aparținea inculpatului M.l. situat pe raza localității Borșa. Din acest motiv, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată și după ce a dezarmat-o de bâta ciobănească pe care o avea asupra ei i-a aplicat mai multe lovituri de mare intensitate asupra părții superioare a corpului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 45-50 de zile de îngrijiri medicale. S-a reținut astfel în raport de intensitatea loviturilor și zona vizată că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în condițiile în care acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor.

Ulterior, la data de 26 noiembrie 2010, inculpații-părți vătămate M.I. și G.M. s-au întâlnit în orașul Borșa, unde s-au agresat reciproc, provocându-și leziuni care au necesitat pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale și s-au soldat cu pierderea unui organ în cazul primului și cu 23-25 de zile de îngrijiri medicale în cazul celui de-al doilea.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: plângerea penală și declarația părții vătămate B.N.; documentele medico-legale, respectiv certificatul medico-legal din 13 decembrie 2010 emis de C.M.L. Sighetu Marmației și raportul de expertiză medico-legală din 02 februarie 2011; depozițiile martorilor T.G. zis „G.", V.I. „G.", Ș.M. „C.", Ș.N. „C."; procesul verbal de confruntare între inculpatul M.I. și partea vătămată coroborate cu relatările inculpatului M.I.; plângerile penale și declarațiile de părți vătămate ale numiților G.M. și M.I.; rapoartele de constatare medico-legală din 29 noiembrie 2010 și din 13 decembrie 2010 emise de Serviciul Medico-Legal Județean Maramureș; depozițiile martorilor T.M., G.I., Ș.N., Ș.M., T.V., Timiș Ioan, coroborate cu relatările inculpaților-părți vătămate M.I. și G.M..

Inițial, Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 3467/100/2011, iar prin sentința penală nr. 15 din data de 11 ianuarie 2012, definitivă prin decizia penală nr. 75/A/11 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a faptului că inculpatul G.M. s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. Prin încheierea de ședință din data de 03 ianuarie 2012, prin care s-a reținut poziția procesuală a inculpatului G.M., instanța a dispus disjungerea cauzei penale privindu-1 pe inculpatul M.I., precum și a laturii civile a cauzei, fiind constituit Dosarul penal nr. 12/100/2012.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpaților M.I. și G.M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar (filele 86 și 102 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

De asemenea, au fost audiați partea vătămată B.N. (fila 53), precum și martorii V.I. (fila 54), Ș.M. (fila 55), Ș.N. (fila 56), G.I. (fila 57), T.V. (fila 58), T.I. (fila 60), T.A. (fila 61), T.S. (fila 62), T.G. (fila 63), T.M. (fila 112).

În urma cererilor în probațiune formulate de inculpatul M.I., instanța a încuviințat efectuarea unor expertize medico-legale privind starea de sănătate a acestuia și a părții vătămate B.N., la dosar fiind depuse rapoartele din 22 octombrie 2012 și din 10 decembrie 2010 întocmite de către S.M.L. Maramureș (filele 210 și 212).

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri privind alte afecțiuni medicale ale părții vătămate B.N. din data de 12 octombrie 2010 (filele 64-66, 94-105, 144-160).

În cauză s-a constituit în calitate de parte civilă B.N., solicitând obligarea inculpatului M.I. la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și 5.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, respectiv folos nerealizat și cheltuieli cu medicamente și alimentație specială, determinate de agresiunea la care a fost supus (fila 79 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Inculpatul M.I. s-a constituit la rândul său în calitate de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, constând în folos nerealizat, sume plătite altor persoane pentru prestarea unor munci în gospodărie, alimentație specială și medicamente și echivalentul în lei a sumei de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, respectiv suferința provocată prin fapta inculpatului și care a avut drept consecință pierderea unui organ (fila 70 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Inculpatul G.M. s-a constituit parte civilă în cauză, fără însă să indice cuantumul sumelor la care solicită a fi obligat inculpatul M.I., însă la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, a învederat instanței că renunță la orice pretenție civilă, rămânând doar daunele morale. în consecință, având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează să ia act de această manifestare de voință și va examina cauza exclusiv sub aspectul daunelor morale provocate acestei părți civile (fila 69).

În cauză s-au constituit în calitate de părți civile și Spitalul Municipal Sigheru Marmației cu suma de 1.970,35 lei și dobânda legală, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate B.N. (fila 59 din Dosarul nr. 3467/100/2011) și Spitalul de recuperare Borșa, cu suma de 4.770,33 lei și dobânda legală, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate M.l. (fila 50 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, inculpatul M.l., prin apărători aleși, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiune de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 C. pen. sau în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., susținând că nu a avut intenția de a o ucide pe partea vătămată, ci doar de a-i aplica o corecție fizică. De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 181 C. pen. și art. 321 C. pen., susținând că s-a aflat în stare de legitimă apărare, fiind atacat de către inculpatul G.M.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată B.N. este cioban, iar în cursul anului 2010 a lucrat pentru G.M. care deținea o stână pe raza teritorială a localității Borșa. în cursul aceluiași an, partea vătămată a avut conflicte verbale cu inculpatul M.l., determinate de faptul că a trecut cu turma de oi peste un teren care îi aparținea acestuia.

Inculpatul M.l. s-a deplasat în locul în care se găsea partea vătămată și i-a cerut acesteia să părăsească zona, între aceștia izbucnind un conflict verbal care a degenerat într-o altercație fizică. Astfel, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul, inițial în spate și apoi peste picioarele acesteia. Partea vătămată, fiind agresată, l-a lovit pe inculpatul M.l. cu bâta peste un deget, astfel încât acesta 1-a dezarmat pe B.N. de bâta pe care o avea asupra sa și a început să îl lovească. în continuare, inculpatul M.I. i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bâta în partea superioară a corpului, în zona capului și peste mâna stângă.

Partea vătămată B.N. a susținut că inculpatul i-a aplicat o primă lovitură cu bâta în cap și când a încercat să îl lovească a doua oară, a ridicat brațul stâng și a parat lovitura. Partea vătămată a susținut că la incident nu a participat nici o altă persoană și că imediat după ce a fost agresat s-a întâlnit cu martorul T.G., căruia i-a povestit ce s-a întâmplat, după care a mers la locuința martorei V.I., unde i-a spus acesteia și martorei Ș.M. că a fost bătut de inculpat și le-a cerut să îl anunțe pe G.M. (fila 53).

Inculpatul M.I. a susținut că în realitate, la incident au asistat și martorii T.V. (soția sa), T.G. și T.A. și că partea vătămată este cea care l-a lovit inițial cu bâta și i-a rupt un deget, amenințându-l totodată cu un cuțit (fila 48 dosar urmărire penală).

Martorii T.G. și T.A. au precizat că se aflau la o distanță relativ mare de părți și au observat că părțile se certau și se „hârâiau", iar inculpatul M.I. a fost lovit cu bâta peste deget de către partea vătămată, însă au arătat că nu au văzut ca aceasta să aibă vreun cuțit (filele 61 și 63). Martorul T.V., soția inculpatului, a susținut varianta prezentată de acesta cu privire la modul în care s-a desfășurat incidentul, însă declarația acesteia apare ca fiind sinceră doar în parte, aspectele relatate cu privire la faptul că partea vătămată a scos un cutit nefiind confirmate de ceilalți martori audiați în cauză (fila 58).

Martorii V.I. și Ș.M. au declarat că imediat după incident partea vătămată a venit la locuința primei și le-a cerut să îl anunțe despre cele întâmplate pe G.M. Martorii au precizat că partea vătămată le-a spus că a fost bătut de inculpatul M.I. și au observat că avea „ceva urme" în zona capului și avea o mână „neagră și umflată" (filele 54 și 55). Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, martorul V.I. a precizat însă că la momentul când partea vătămată a venit la locuința sa a observat că avea urme de sânge la cap, același lucru fiind susținut și de martorul Ș.M. (filele 57 și 58 dosar urmărire penală).

Din cauza faptului că, potrivit susținerilor părții vătămate (fila 23 dosar urmărire penală), G.M. i-a cerut lui B.N. să nu plece de la stână pentru că nu avea cu cine să îl înlocuiască, aceasta nu s-a prezentat la spital decât la data de 30 noiembrie 2010, respectiv la aproximativ două săptămâni de la incident, constatându-se că prezenta diagnosticul „traumatism forte antebraț stâng cu fractură diafiză cubitală stângă în 1/3, traumatism cranian și contuzie de umăr și hemitorace stâng" (fila 42 dosar de urmărire penală).

Prin raportul de expertiză medico-legală din 02 februarie 2011 întocmit de S.M.L. Maramureș s-a concluzionat că „partea vătămată a prezentat:

- traumatism cranio - cerebral acut cu comotie cerebrală; fractură cominutivă 1/3 medie a diafizei cubitale stângi;

- traumatism al articulației scapulo - numerale stângi și hemitorace stâng".

Prin același raport s-a arătat că leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur de formă alungită (bâtă, par), necesitând pentru vindecare un nr. de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, precizându-se că leziunile de la nivelul antebrațului au caracter de autoapărare, fiind posibil ca partea vătămată să își fi apărat capul interpunând antebrațul între acesta și obiectul vulnerant (fila 42 dosar urmărire penală).

Având în vedere cele expuse, instanța a reținut că mențiunile actului medico-legal confirmă mecanismul de producere a agresiunii susținută de partea vătămată și recunoscută parțial de către inculpat.

Astfel, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat loviturile cu bâta de care a deposedat-o pe partea vătămată, respectiv un corp dur de formă alungită. De asemenea, de vreme ce prin actul medico - legal menționat s-a constatat că leziunea de la nivelul antebrațului are caracter de autoapărare, iar partea vătămată a fost lovită și la nivelul capului, după cum reiese din declarațiile martorilor și din concluziile raportului de expertiză în sensul constatării unui traumatism craniocerebral acut, instanța reține ca fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat lovituri în zona capului părții vătămate. Aceleași constatări medico - legale conduc la concluzia că loviturile au avut o intensitate mare, de vreme ce au produs o fractură la nivelul oaselor antebrațului și un traumatism forte al articulației scapulo - numerale stângi și hemitorace stâng.

Deși inculpatul M.I. a susținut că partea vătămată a suferit anterior o altă agresiune, aspect confirmat prin actele depuse la dosar, prin raportul de expertiză medico - legală din 10 decembrie 2012 întocmit de S.M.L. Maramureș s-a concluzionat că „nu există nici o legătură de cauzalitate între un presupus traumatism suferit de numitul B.N. la data de 12 octombrie 2012 cu diagnosticul din data de 30 noiembrie 2010, conform biletului de ieșire din spital din data de 02 decembrie 2010 al Spitalului Municipal Sighetu Marmației" (fila 212).

De asemenea, apar ca fiind nefondate susținerile apărătorilor inculpatului cu privire la imposibilitatea pentru partea vătămată de a continua munca sa din cauza traumatismelor suferite, câtă vreme existența incidentului, modul de lovire și mecanismul de producere a leziunilor au rezultat din declarațiile persoanelor audiate în cauză, a mențiunilor proceselor verbale de confruntare și actelor medico - legale depuse la dosar, toate confirmând situația de fapt așa cum a fost expusă mai sus.

La încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat și cu referire la cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii formulată de acesta prin apărător ales, instanța a reținut următoarele:

Tentativa, ca formă a infracțiunii intenționate, presupune potrivit art. 20 C. pen. punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu si-a produs efectul.

Prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii de omor, tentativa la aceasta presupune ca autorul să prevadă rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei și să urmărească producerea acestuia sau, deși nu îl urmărește, să accepte posibilitatea producerii lui, forma de vinovăție sub aspectul laturii subiective putând fi intenția directă sau indirectă, conform art. 19 pct.1l lit. a) și b) C. pen.

Literatura de specialitate și jurisprudența instanțelor naționale au arătat în mod constant că pentru a se putea stabili existența tentativei la infracțiunea de omor este necesară determinarea poziției psihice avută de făptuitor față de rezultatul care s-ar fi putut produce, respectiv dacă acesta a urmărit provocarea decesului victimei sau a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Determinarea acestei poziții psihice rezultă din materialitatea faptei și include criterii precum zona din corp vizată, numărul și intensitatea loviturilor și caracteristicile obiectului vulnerant folosit.

În cauza de față, din probele administrate a rezultat că inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu un corp contondent dur de formă alungită, loviturile vizând zona capului și partea superioară a toracelui victimei. Zona vizată de loviturile aplicate este relevată de leziunile provocate părții vătămate, respectiv traumatism craniocerebral acut, fractură cominutivă 1/3 medie a diaflzei cubitale stângi(antebraț stând), traumatism al articulației scapulo - numerale stângi și hemitorace stâng. De altfel, partea vătămată a susținut constant prin declarațiile date că inculpatul i-a aplicat o primă lovitură cu acea bâtă în cap și când a încercat să îl lovească a doua oară, a ridicat brațul pentru a bloca lovitura. Or, chiar prin raportul de expertiză medico - legală efectuată în cauză s-a arătat că fractura de la nivelul antebrațului stâng are caracterul unei leziuni de autoapărare, fiind confirmat astfel mecanismul de producere a agresiunii.

Astfel, instanța a mai arătat că deși instrumentul vulnerant folosit de inculpat nu a fost descoperit, acesta nu a negat nici un moment că l-a lovit pe B.N. cu acea bâtă, iar caracteristicile obiectului pot fi deduse cu ușurință din gravitatea leziunilor provocate părții vătămate, respectiv fractură la nivelul antebrațului și traumatisme forte menționate anterior.

În aceste condiții, apare ca fiind evident pentru orice persoană, indiferent de gradul de instruire al acesteia, că aplicarea cu o bâtă din lemn a unor lovituri repetate, de mare intensitate, în zona capului și părții superioare a toracelui, din cauza potențialului vital al acestora pot determina decesul victimei. Prin raportul de expertiză medico - legală psihiatrică din 16 februarie 2011 întocmit de S.M.L. Maramureș s-a constatat că inculpatul M.I. are un nivel intelectual în limitele normalului și are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, având discernământ (fila 82 dosar urmărire penală).

În consecință, în raport de modalitatea concretă în care s-a produs agresiunea, instanța a reținut că inculpatul M.I., la momentul când a lovit partea vătămată cu bâta în zona capului și a părții superioare a toracelui, a avut reprezentarea posibilității provocării decesului victimei și deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui, fapta fiind comisă în forma de vinovăție a intenției indirecte, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Pentru aceleași considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii în cea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 C. pen. sau în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în fiecare caz reținând că argumentele aduse de inculpat prin apărători aleși sunt nefondate. Astfel, sub un prim aspect, numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată nu are nici o influență asupra încadrării juridice a infracțiunii, elementul relevant fiind, așa cum s-a arătat mai sus, prevederea rezultatului socialmente periculos și acceptarea posibilității producerii acestuia. De asemenea, nu prezintă relevanță așa cum s-a susținut, că inculpatul nu s-a înarmat cu nici un obiect când a plecat să discute cu partea vătămată, în cauză fiind vorba de o intenție indirectă supravenită, cel mai probabil pe fondul conflictelor anterioare și al conținutului discuțiilor dintre părți. Instanța a reținut totodată și că susținerile inculpatului în sensul că partea vătămată nu putea să reziste cu brațul fracturat timp de aproape două săptămâni nu au suport probator și nu influențează situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunii. Din probele administrate a rezultat că G.M., cel pentru care lucra partea vătămată la acea dată i-a spus acesteia să nu meargă la spital pentru că nu avea cu cine să îl înlocuiască la stână, iar durerea și rezistența pe care partea vătămată o poate avea în cazul unor asemenea leziuni nu poate fi determinată prin mijloace medico - legale și nu generează dubiu asupra mecanismului de producere a agresiunii.

Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 44 alin. (1) sau alin. (3) C. pen. așa cum a invocat inculpatul, prin apărători aleși, întrucât din probele administrate a rezultat că inițierea agresiunii a fost realizată de M.I. care s-a apropiat de partea vătămată și 1-a lovit cu piciorul în spate și apoi peste picioarele acesteia. Or, în condițiile în care inculpatul este cel care a declanșat conflictul fizic dintre părți, acesta nu poate susține că a fost victima unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa de către partea vătămată și care punea în pericol grav persoana sa sau drepturile sale.

De asemenea, având în vedere succesiunea actelor de agresiune, respectiv lovirea inițială de către inculpat, urmată de riposta părții vătămate care l-a lovit cu o bâtă peste un deget și apoi dezarmarea sa de acea bâtă, cu care a fost lovită în zona capului și a părții superioare a corpului, instanța a reținut că M.I. nu s-a aflat într-o stare de tulburare sau temere care să îl fi determinat să depășească limitele unei pretinse legitime apărări, nefiind incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. Instanța a avut în vedere și împrejurarea că nici unul dintre martorii audiați în cauză nu au confirmat susținerile inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată l-ar fi amenințat cu un cuțit, declarațiile soției inculpatului sub acest aspect fiind apreciate ca nesincere în lipsa coroborării cu celelalte probe administrate.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 176 lit. c) C. pen., instanța a reținut că potrivit certificatului de cazier judiciar inculpatul M.l. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentința penală nr. 221 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 24 februarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind arestat la data de 03 mai 2005 și liberat condiționat la data de 05 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 514 zile închisoare (fila 119 dosar urmărire penală).

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat pe inculpatul M.l. la o pedeapsă de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, rezultatul socialmente periculos produs, dar si aspectele care circumstanțiază persoana inculpatului. Astfel, instanța reține că inculpatul a comis fapta într-un mod extrem de violent, care a presupus aplicarea unor lovituri de mare intensitate cu o bâtă asupra capului și toracelui părții vătămate. Indiscutabil inculpatul a acționat asupra părții vătămate din cauza faptului că aceasta a trecut în mod repetat cu o turmă de oi peste un teren care îi aparținea, însă în raport de mijloacele legale de care dispunea inculpatul pentru a împiedica acest lucru, agresiunea exercitată apare ca fiind disproporționată și prin referire și la faptul că acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor subliniază lipsa oricărui respect al acestuia pentru valorile sociale ocrotite de legea penală și periculozitatea lui ca individ. De asemenea, instanța a avut în vedere că inculpatul a avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului, a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni de lovire și amenințare și, după cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați, este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă.

Întrucât inculpatul G.M. avea cunoștință de incidentul din data de 13 noiembrie 2010, l-a interpelat pe M.I., întrebându-l de ce l-a bătut pe B.N.. între părți a început o altercație, inițial verbală, moment în care G.M. a coborât din mașină și s-a apropiat de M.I., ambii începând să se lovească reciproc.

Din declarațiile martorilor T.V., G.I., T.M. și Ș.N. a rezultat că întregul incident s-a petrecut pe stradă, în prezența mai multor persoane și inculpații-părți vătămate M.I. și G.M. și-au aplicat lovituri reciproce.

Prin rapoartele de constatare medico - legală din 29 noiembrie 2010 și din 13 decembrie 2010 întocmite de S.M.L. Maramureș s-a constatat că numitul G.M. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 23-25 zile de îngrijiri medicale, iar M.I., leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 28-30 de zile de îngrijiri medicale, determinând pierderea unui organ și fiind primejdioase vieții (filele 125 și 129 dosar urmărire penală).

În ceea ce privește infracțiunile de care a fost acuzat inculpatul-parte vătămată G.M., prin sentința penală nr. 15 din data de 11 ianuarie 2012 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin Decizia penală nr. 75/A din 11 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a faptului că acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, retinându-se în sarcina sa că a săvârșit infracțiunile de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În consecință, instanța a examinat cauza exclusiv în ceea ce privește infracțiunile de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I.

Așa cum s-a menționat anterior, din probele administrate în cauză a rezultat că ambii inculpați și-au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, în timp ce se aflau pe stradă și în prezența mai multor persoane. Potrivit mențiunilor raportului de constatare medico-legală din 13 decembrie 2010 întocmit de S.M.L. Maramureș, numitul G.M. a prezentat mai multe leziuni, printre care „în regiunea fronto-parietal median, echimoză de culoare violacee închisă pe o suprafață de 8/6 cm, precum și alte echimoze pe fețele posterioare ale hemitoracelui, în regiunea inghinală și cea scrotală", toate acestea putând fi produse prin lovire cu un corp dur și necesitând pentru vindecare un nr. de 23-25 de zile de îngrijiri medicale (fila 130 dosar urmărire penală).

În consecință, instanța a reținut că susținerile inculpatului-parte vătămată G.M. și ale martorilor audiați în cauză privind exercitarea unor acte de agresiune de către inculpatul parte-vătămată M.I. sunt confirmate de concluziile actului medico-legal menționat.

În ceea ce privește susținerile inculpatului-parte vătămată în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, instanța retine următoarele:

Corespunde realității faptul că G.M. este cel care l-a acostat pe M.I., în timp ce acesta se deplasa pe stradă împreună cu soția sa și că după ce l-a întrebat de ce 1-a bătut pe B.N. părțile au început să-și adreseze injurii reciproc. La acel moment, inculpatul G.M. a coborât din autoturismul în care se afla și s-a apropiat de M.I. și imediat aceștia au început să se lovească. Martorii Ș.M., Ș.N. și G.I. au precizat că imediat după ce G.M. a coborât din mașină și s-a apropiat de M.I.,acesta din urmă l-a lovit pe primul cu piciorul în zona inghinală, după care părțile au început să se îmbrâncească și să se lovească reciproc (filele 133-138 dosar urmărire penală și filele 55, 56, 57).

Potrivit art. . 44 C. pen., starea de legitimă apărare presupune preexistenta unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva celui care ripostează și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

În cauza de față, instanța a reținut că din probele administrate a rezultat că părțile si-au adresat injurii reciproc și imediat au început să se lovească. în acest context, nu s-a putut reține că M.I. a fost expus unui atac material, direct și imediat îndreptat împotriva sa și față de care să fi reacționat. Indiscutabil inițierea întregului incident a fost realizată de către G.M., prin interpelarea verbală a inculpatului M.l. și ca urmare a ripostei verbale a acestuia, prin adresarea unor injurii, însă acestea nu au semnificația unui atac material în sensul art. 44 C. pen. Nu are semnificația unui atac material nici faptul că G.M. a coborât din autoturism, de vreme ce din declarațiile martorilor audiați a rezultat că imediat ce s-a apropiat, înainte ca acesta să exercite vreun act de violență, a fost lovit cu piciorul de M.l. în zona inghinală și abia apoi părțile au început să se lovească reciproc.

Nu a putut fi reținută în cauză nici incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere că acțiunile inculpatului-parte vătămată G.M. nu au avut semnificația unor violențe sau atingeri grave a demnității de natură să îi fi provocat inculpatului-parte vătămată M.l. o puternică tulburare sau emoție, generatoare a ripostei agresive.

În ceea ce privește starea de recidivă post executorie, instanța a reținut că potrivit certificatului de cazier judiciar inculpatul M.l. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentința penală nr. 221 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 24 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind arestat la data de 03 mai 2005 și liberat condiționat la data de 05 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 514 zile închisoare (fila 119 dosar urmărire penală), fiind astfel incidente dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., instanța a condamnat pe inculpatul M.l. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. și de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, gravitatea leziunilor produse inculpatului-parte vătămată G.M., agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul, faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor dar și comportarea nesinceră pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut următoarele:

Partea vătămată B.N. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului M.l. la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale și 5.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, respectiv folos nerealizat și cheltuieli cu medicamente și alimentație specială, determinate de agresiunea la care a fost supus (fila 79 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Cu toate acestea, partea civilă nu a solicitat administrarea nici unei probe pentru a dovedi cheltuielile efectuate sau eventualul folos nerealizat, mai mult recunoscând că la solicitarea lui G.M. nu si-a întrerupt activitatea după ce a fost agresat de către inculpatul M.l., motiv pentru care instanța a respins ca nefondate pretențiile solicitate cu acest titlu.

În ceea ce privește daunele morale invocate, instanța a reținut că în mod inerent agresiunea exercitată de către inculpat asupra părții civile a fost de natură să îi provoace acesteia suferințe fizice și psihice, astfel încât este justificată acordarea de daune morale cu titlul de pretium doloris. Instanța a apreciat că în raport de natura și gravitatea leziunilor suferite de partea civilă, dar și de durata necesitată pentru restabilirea stării de sănătate, pretențiile acesteia sunt întemeiate numai parțial, suma de 10.000 lei reprezentând o despăgubire echitabilă și suficientă pentru daunele morale provocate.

În consecință, constatând că sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă B.N. a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmației a sumei de 1.970,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părții vătămate B.N., precum și dobânda aferentă acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.

De asemenea, în cauză s-a constituit în calitate de parte civilă și M.I., solicitând obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, constând în folos nerealizat, sume plătite altor persoane pentru prestarea unor munci în gospodărie, alimentație specială și medicamente și echivalentul în lei a sumei de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, respectiv suferința provocată prin fapta inculpatului și care a avut drept consecință pierderea unui organ (fila 70 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Partea civilă a susținut că în urma agresiunii exercitată de către G.M. asupra sa, nu a mai putut să își desfășoare activitățile obișnuite în gospodărie pentru o perioadă de aproximativ 8 luni, astfel încât a plătit alte persoane pentru acest lucru. Astfel, partea civilă a susținut că a plătit suma de 27.000 lei altor persoane pentru activități de arat, transport fân, cules cartofi, etc. și că medicamentele și alimentația specială pentru o perioadă de 3 luni de zile au presupus costuri de 3.000 lei și respectiv, 10.000 lei.

Deși susținerile părții civile au fost confirmate de către martorul T.V., care a arătat că a plătit alte două persoane cu suma de 150 lei/zi pentru a o ajuta la diverse treburi în gospodărie și cu suma de 100 lei/zi pentru a o ajuta la creșterea copiilor, instanța a reținut că declarațiile acesteia prezintă o doză mare de subiectivism, în fapt aceasta fiind soția părții civile și în plus, sumele menționate de aceasta depășesc cu mult pe cele indicate de M.I.

Având însă în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că partea civilă a suferit în urma agresiunii leziuni grave, respectiv pierderea unui organ (splina) și a necesitat spitalizare și intervenții chirurgicale, instanța a reținut ca fiind certă împrejurarea că acesta nu a putut să presteze o mare parte din activitățile obișnuite în gospodăria sa și a avut nevoie de medicamente și de alimentație specială, cuantumul global al acestor cheltuieli fiind apreciat la nivelul sumei de 20.000 lei.

Totodată, constatând că actele de violentă exercitate de către G.M. asupra părții civile M.I. au presupus în mod inerent suferințe fizice și psihice, instanța a apreciat că suma de 20.000 lei constituie o reparație echitabilă și suficientă pentru repararea daunelor morale provocate. Instanța a avut în vedere natura și gravitatea leziunilor suferite de partea civilă, durata necesară pentru restabilirea stării de sănătate dar și faptul că prin raportul de expertiză medico-legală depus la dosar s-a constatat că deși nu s-a produs o scădere a capacității de muncă a părții civile aceasta trebuie să depună un efort suplimentar, existând o invaliditate permanentă de 15 % (fila 211).

În consecință, constatând că sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța a obligat pe inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă M.I. a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a obligat inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă Spitalul de Recuperare Borșa a sumei de 4.770,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului - parte civilă M.I.

În ceea ce privește constituirea în calitate de parte civilă a inculpatului-parte vătămată G.M., instanța a constatat că acesta, deși si-a manifestat în mod neechivoc voința în sensul obligării inculpatului M.I. la despăgubiri, nu a indicat o valoare a pretențiilor. La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, a învederat instanței că renunță la orice pretenție civilă, rămânând doar daunele morale (fila 69). în consecință, având în vedere principiul disponibilității, instanța a luat act de această manifestare de voință și a examinat cauza exclusiv sub aspectul daunelor morale provocate acestei părți civile, respectiv a suferințelor inerente actelor de violență exercitate asupra sa.

Având în vedere natura și gravitatea leziunilor provocate acestei părți civile, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru restabilirea sănătății, instanța a apreciat că suma de 5.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă și suficientă pentru repararea prejudiciului moral cauzat și constatând că sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul-parte civilă M.I. la plata acestei sume către inculpatul-parte civilă G.M.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen legal părțile civile G.M. și B.N. și inculpatul M.l.

Partea civilă G.M. a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M.l., majorarea daunelor morale la care a fost obligat inculpatul M.l. către partea civilă G.M. și reducerea daunelor materiale și morale la care a fost obligat apelantul către inculpatul-parte vătămată M.l.

Partea civilă B.N. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.l. spre maximul special prevăzut de lege și majorarea despăgubirilor civile la suma de 45.000 lei.

Inculpatul M.l. a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea că este nelegală încheierea din 30 ianuarie 2012 prin care s-a admis cererea de abținere a judecătorului legal investit cu soluționarea cauzei, aceasta nefiind incompatibilă, neexprimându-și părerea cu privire la acuzațiile care se aduc inculpatului M.l. prin soluționarea laturii penale în privința inculpatului G.M.

Un alt motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare este considerat acela că judecătorul care a soluționat cauza după admiterea cererii de abținere nu l-a audiat pe inculpat, nu a admis cererile pentru pregătirea apărării, a audiat martorii în mod sumar și a respins probe utile și concludente.

În subsidiar inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului M.l. din tentativa la omor deosebit de grav în infracțiunea de lovire și alte violențe, prev.de art. 180 alin. (2) C. pen., sau în vătămare corporală, prev.de art. 181 C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art. 73 lit. a) și în subsidiar 73 lit. b) C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 119/A din 4 iunie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de către părțile civile G.M. și B.N. și de către inculpatul M.l.

În baza art. 199 C. proc. pen., a respins cererile de reexaminare formulate de M.l. și avocat G.I.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat părțile civile și inculpatul la cheltuieli judiciare.

Instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

S-a reținut că analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului apelant M.I. în comiterea acestora, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.

S-a apreciat că prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, care i-a fost aplicată inculpatului, avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor, care este unul ridicat, gravitatea leziunilor cauzate inculpatului-parte vătămată G.M., agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul M.I., faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, precum și de conduita nesinceră a inculpatului.

În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acestora, cât și din modul de concepere și punere în operă a planului infracțional, din împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.

De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect s-a dispus executarea pedepsei aplicate inculpatului M.I. în regim de detenție, nefiind posibilă o altă modalitate de executare, raportat la cuantumul pedepsei aplicate, iar pe de altă parte executarea în regim de detenție se impune având în vedere că deși a mai fost condamnat pentru tentativa la infracțiunea de omor, inculpatul a reintrat din nou cu multă ușurință în câmpul infracțional.

S-a apreciat că nu se puteau reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului apelant M.I., deoarece acesta nu a avut anterior o conduită bună, nu a recunoscut comiterea faptelor și nu a recuperat nici măcar parțial prejudiciul cauzat, nefiind întrunite cerințele art. 74 lit. a)-c) C. pen.

De asemenea s-a apreciat că nu se impune nici majorarea, nici micșorarea cuantumului pedepsei pentru inculpatul M.I., acesta fiind recidivist, gravitatea faptelor comise fiind adecvat sancționată de instanța de fond, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, impunându-se ca pentru corectarea conduitei viitoare a inculpatului față de drepturile celorlalți, acesta să se supună rigorilor cerute de executarea în regim de detenție a pedepsei.

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului apelant M.I. de schimbare a încadrării juridice din tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de lovire prev.de art. 180 alin. (2) C. pen. sau în infracțiunea de vătămare corporală, prev.de art. 181 C. pen. și nici de reținere a prevederilor art. 73 lit. a) C. pen., sau, în subsidiar, ale art. 73 lit. b) C. pen. Aceasta deoarece pentru calificarea faptei ca tentativă de omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenția inculpatului de a ucide, relevante fiind din constatările medico legale aspectele privitoare la existența, felul și numărul leziunilor, regiunea în care s-au produs și instrumentul cu care ele au putut fi produse.

Elementul principal în calificarea faptei ca tentativă de omor este latura subiectiva a infracțiunii, în esență atitudinea conștientă a autorului în momentul săvârșirii faptei.

În cauza de față sunt relevante mențiunile din raportul de expertiză medico-legală (filele 41-42 fond) referitoare la zonele în care au fost constatate leziunile și la instrumentul cu care au fost cauzate acestea, în raport arătându-se că partea vătămată B.N. a prezentat traumatism craniocerebral acut cu comoție cerebrală, fractură cominutivă 1/3 medie a diafizei cubitale stângi, traumatism al articulației scapulo-humerale stângi și hemitorace stâng, că leziunile au fost produse prin loviri repetate cu un corp dur de formă alungită (bâtă, par), că leziunile de la nivelul antebrațului au caracter de autoapărare, fiind posibil ca partea vătămată să-și fi apărat capul interpunând antebrațul stâng între acesta și obiectul vulnerant.

S-a mai reținut că, în mod corect medicul legist a apreciat că leziunile de la nivelul antebrațului au caracter de autoapărare, concluzie permisă în raport de locul, caracteristicile, forma leziunilor din zona antebrațului stâng. Nu are relevanță împrejurarea că instrumentul vulnerant folosit de inculpat nu a fost descoperit, acesta recunoscând că l-a lovit pe B.N. cu o bâtă, iar caracteristicile obiectului pot fi deduse din gravitatea leziunilor provocate părții vătămate, respectiv fractură la nivelul antebrațului și traumatismele menționate anterior. Aplicarea cu o bâtă din lemn a unor lovituri repetate, de mare intensitate, în zona capului și părții superioare a toracelui, zone considerate vitale, poate determina decesul victimei, astfel că încadrarea juridică a faptei comise împotriva părții vătămate B.N. este corectă.

În mod corect nu s-a reținut săvârșirea faptei în condițiile existenței unei puternice tulburării sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei, deoarece trecerea părții vătămate cu turma de oi peste un teren al inculpatului M.l. nu poate fi apreciată drept o acțiune susceptibilă a determina tulburări sau emoții puternice în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Din probele administrate nu a reieșit că partea vătămată B.N. ar fi exercitat vreun atac asupra inculpatului M.l., astfel că nu sunt incidente nici prevederile art. 73 lit. a) C. pen.

Dimpotrivă, din probe a rezultat că inițierea agresiunii a fost realizată de M.l. care s-a apropiat de partea vătămată și l-a lovit cu piciorul în spate și apoi peste picioare.

Niciunul dintre martorii audiați în cauză nu au confirmat susținerile inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată l-ar fi amenințat cu un cuțit, declarațiile soției inculpatului sub acest aspect fiind apreciate în mod just de instanța de fond ca nesincere în lipsa coroborării cu celelalte probe administrate.

În ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanța de fond a stabilit daunele morale la un nivel rezonabil, în măsură să ofere o compensare pentru suferința fizică ce a fost cauzată părților civile, inclusiv inculpaților-părți civile, și fără a constitui o amendă excesivă pentru inculpatul M.l. ori pentru inculpatul-parte vătămată G.M.

Raportat la persoana părților civile, la vârsta acestora, la practica judiciară în materie, s-a constatat că sumele acordate de către instanța fondului cu titlu de daune morale sunt suficien