ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 529/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 529/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 08

februarie 2012 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă ca nefondată cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul M.N.,

prin apărător ales.

A fost

condamnat inculpatul M.N. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2)

C. pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2)

C. pen.

- 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

prevăzută de art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen.

- 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de

art. 136 din Legea nr. 295/2004, (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului

normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011);

- 10 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b)

C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat Ia art. 174 alin. (1) C.

pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen.

În temeiul

art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen.,

s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul

art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul

art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe,

prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului

genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În temeiul

art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit

la săvârșirea infracțiunii, respectiv un pistol marca B., calibru 7,65 mm, bun aflat

în custodia I.P.J. Maramureș - Serviciul A.E.S.P.

A fost condamnat

inculpatul M.G. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.

În temeiul

art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 275 din 14 decembrie

2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus.

În temeiul

art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele

stabilite prin prezenta sentință și pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus și aplică

inculpatului M.G. pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare.

În temeiul

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, termen care se va calcula de la

data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 275 din 14 decembrie 2010 a

Judecătoriei Vișeu de Sus, respectiv 28 decembrie 2010.

În temeiul

art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64

lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat

executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul

art. 136

1

din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 134 ca urmare a republicării

actului normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.M. la 7 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de armă neletală fără drept.

În temeiul

art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9

luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008

a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10

septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, care s-a adăugat la cea stabilită prin

prezenta sentință, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare.

În temeiul

art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64

lit. a) teza a ll-a C. pen.

În temeiul

art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada de

24 de ore a reținerii acestuia din data de 21 septembrie 2009.

În temeiul

art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un pistol cu aer comprimat

marca W., calibru 4,5 mm, bun aflat în custodia I.P.J. Maramureș.

În temeiul

art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat în registrul mijloacelor

de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va arhiva

împreună cu dosarul.

Au fost respinse

ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile B.N., Ț.C., C.I., M.V.,

G.N. și B.R.

În temeiul

art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat

a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta: pe inculpatul

M.N. la plata sumei de 3.000 RON; pe inculpatul M.G. la plata sumei de 1.500 RON;

pe inculpatul M.C.M. la plata sumei de 1.500 RON.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 242/P/2008 din data de 15 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș au fost trimiși în judecată inculpații M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., art. 239 alin. (1) și (2) C.

pen., art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., art. 136 din Legea nr. 295/2004

și art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1)

lit. b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul M.G. pentru

săvârșirea a șase infracțiuni prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul M.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 136

1

din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că la data de 02/03 august 2008 inculpații M.N.

și M.G. au proferat amenințări și în cazul primului și acte de violență față de

doi și respectiv șase polițiști, funcționari publici aflați în exercițiul atribuțiilor

de serviciu. De asemenea, s-a reținut că la data de 05 august 2009 inculpatul M.N.

a deținut fără drept o armă militară și muniție aferentă, de care a uzat, exercitând

foc asupra a patru polițiști, cu intenția de a-i ucide. Prin același rechizitoriu

s-a reținut că inculpatul M.C.M. a deținut fără drept o armă neletală din categoria

celor supuse autorizării, fapta fiind constatată la data de 06 septembrie 2009.

În cursul urmăririi

penale inculpatul M.C.M. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 242/P/2008 din data de 21

septembrie 2009, iar ulterior față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu

părăsi localitatea Borșa.

În cadrul cercetării

judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpaților M.N. și M.G., precum

și a părților vătămate C.I., M.V., B.N.F., G.N., T.C.C., B.R., declarațiile acestora

fiind consemnate și atașate la dosar.

De asemenea, instanța

a procedat la audierea martorilor D.D., M.F., T.I., Ș.V., D.D., T.V., M.P., L.V.S.,

T.N.A., C.D.G., V.V., M.D., M.M., M.C. Părțile vătămate B.N., T.C., C.I., M.V.,

G.N. și B.R. s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpaților

la plata de despăgubiri pentru daune materiale și morale, consecutive vătămărilor

care le-au fost cauzate.

La termenul de

judecată din data de 23 ianuarie 2012 inculpatul M.N., prin apărător ales, a solicitat

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de ultraj de care este acuzat, din

cea prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 239

alin. (1) C. pen.

Analizând ansamblul

probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

2008, ca urmare a înmulțirii cazurilor de perturbare a ordinii și liniștii publice,

prin dispoziția nr. S/185.441 din 01 august 2008 a inspectorului șef al I.J.P. Maramureș

au fost desemnate părțile vătămate C.I., M.V., B.N.F., G.N., T.C.C. și B.N.M., toți

polițiști, iar primii patru din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție

Rapidă să își exercite atribuțiile în orașul Borșa.

În acest context

părțile vătămate s-au deplasat Ia data de 01/02 august 2008 în stația P. din orașul

Borșa, fiind sesizați că inculpatul M.N. consumă în acel Ioc băuturi alcoolice,

deși acest lucru era interzis. Din declarațiile părților vătămate a rezultat că

incidentul s-a confirmat, iar după ce inculpatul a fost legitimat și sancționat

contravențional, acesta s-a adresat agenților de poliție într-un mod provocator,

afirmând „poate vreți să ne cunoaștem mai bine”.

În noaptea următoare,

respectiv la data de 02/03 august 2008 părțile vătămate s-au deplasat cu autospeciala

marca M. în direcția Complexului Turistic Borșa, la Barul aparținând SC R.C. SRL

Borșa, întrucât dețineau informații privind pregătirea comiterii unor fapte antisociale.

La sosirea părților

vătămate în acel loc, aceștia au constatat că mai multe persoane se aflau în fața

barului, printre care și inculpatul M.N., iar acesta a aruncat spre partea vătămată

C.I. o țigară aprinsă fără a-l nimeri pe polițist. În continuare, inculpatul M.N.

a strigat celorlalte persoane prezente „dați pe ei” și a fugit în interiorul localului,

încercând să blocheze ușile de acces.

Părțile vătămate

C.I., M.V. și B.N. au coborât din autospecială și, prin forțarea ușilor de acces,

au pătruns în local. Inculpatul M.N. a aruncat la acel moment un pahar spre părțile

vătămate C.I. și M.V., fără însă să îi nimerească, astfel încât părțile vătămate

au procedat la imobilizarea sa și l-au introdus în autospecială pentru a-l conduce

la sediul Poliției Borșa.

După ce echipajul

Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă a părăsit zona, în timp ce se

deplasau pe DN 18, în direcția sediului Poliției orașului Borșa, părțile vătămate

au constatat că sunt urmărite de două autoturisme marca A., de culoare neagră și

respectiv gri metalizat. Aceste autoturisme au lovit autospeciala în care se aflau

părțile vătămate și inculpatul M.N. și au încercat să îi imprime o viteză de deplasare

mai redusă, iar la un moment dat, potrivit susținerilor părților vătămate asupra

autospecialei au fost executate focuri de armă.

În acest context,

partea vătămată C.I. a hotărât să oprească autospeciala, moment în care a observat

autoturismul de culoare neagră venind în viteză din sens opus. În mod intenționat

acel autoturism a intrat în coliziune cu autospeciala în care se aflau părțile vătămate,

lovind oglinda retrovizoare și ușa culisabilă a acesteia.

În continuare,

părțile vătămate și-au reluat deplasarea spre sediul poliției, pe drum fiind din

nou încadrați de acele autoturisme, din care s-a exercitat foc de armă asupra autospecialei,

astfel încât părțile vătămate C.I. și B.N. au folosit la rândul lor armamentul din

dotare.

La momentul când

părțile vătămate au ajuns pe str. A. din Borșa, în dreptul locuinței inculpatului

M.N., au sesizat că în mijlocul drumului era postat acel autoturism de culoare neagră,

iar o persoană rămasă neidentificată intenționa să tragă cu un pistol asupra lor.

Părțile vătămate

au oprit autospeciala, iar din sens opus s-a apropiat un autovehicul de gabarit

mai mare, marca T. care a intrat în coliziune frontală cu mașina în care se aflau

acesta. Părțile vătămate C.I. și G.N. au coborât din autospecială, cu intenția de

a folosi armamentul din dotare, moment în care autovehiculul marca T. s-a retras

pe o altă stradă din orașul Borșa.

În urma verificărilor

efectuate de organele de cercetare penală nu au fost identificate persoanele care

au condus autovehiculele menționate, stabilindu-se doar că vehiculul marca T. îi

aparținea numitului M.G., respectiv fratele inculpatului M.N. și fiul inculpatului

M.G.

Ulterior lovirii

autospecialei Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă de către acea

autobasculantă marca T., părțile vătămate au coborât și au solicitat prin stația

radio sprijin de la colegii lor din cadrul Poliției Borșa, în zonă strângându-se

aproximativ 30 de persoane.

Din declarațiile

părților vătămate, coroborate conform art. 75 C. proc. pen. cu declarația martorului

M.C. a rezultat că inculpatul M.G., tatăl inculpatului M.N., a ieșit din locuința

sa și când a aflat că fiul său se afla în autospeciala Detașamentului de Poliție

pentru Intervenție Rapidă, Ie-a solicitat polițiștilor să îl elibereze, amenințându-i

că „le dă foc”, că „scoate pușca (carabina) și îi omoară” pentru că are arme și

muniție mai performantă decât cea a părților vătămate.

În acest context,

având în vedere și numărul mare de persoane prezente care începuseră să arunce cu

pietre și să devină agresive, părțile vătămate l-au eliberat pe inculpatul M.N.,

iar autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă a fost transportată

prin remorcare la sediul Poliției Borșa.

În urma impactului

dintre autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă și autovehiculul

marca T., părțile vătămate au suferit leziuni corporale atestate prin actele medico-legale

depuse la dosar. Inculpatul M.N. a confirmat derularea evenimentelor relatate de

părțile vătămate, inclusiv sub aspectul exercitării focurilor de armă asupra lor

și lovirea de către un alt autovehicul, însă nu a recunoscut că a proferat amenințări

și că a exercitat acte de violență asupra acestora.

Inculpatul M.G.

nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat, susținând că Ie-a cerut

părților vătămate să îl elibereze pe fiul său, însă nu i-a amenințat în nici un

fel.

În raport de situația

de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului M.N., constând în aceea

că la data de 02/03 august 2008 a proferat amenințări și a exercitat acte de violență

față de doi polițiști, funcționari publici aflați în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj, prevăzută

de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. (2 infracțiuni).

La încadrarea

juridică a faptelor săvârșite de inculpat, instanța a avut în vedere următoarele:

Din probele administrate

în cauză, a rezultat că inculpatul, după ce a observat părțile vătămate, a aruncat

o țigară aprinsă spre C.I. strigând în același timp „dați pe ei”, iar ulterior,

după ce a pătruns în local a reiterat aceleași afirmații și a aruncat cu un pahar

în direcția părților vătămate C.I. și M.V., fără însă să îi lovească.

Dincolo de afirmațiile

cu caracter de amenințare uzitate de inculpat la adresa celor două părți vătămate,

instanța a reținut că aruncarea unei țigări aprinse și respectiv a unui pahar în

direcția unor persoane are semnificația unor acte de violență în sensul art. 239

alin. (2) C. pen.

Expresia „acte

de violență” are în sensul legii penale un înțeles mai larg decât cel din vocabularul

uzual. Astfel, dacă în vocabularul uzual prin acte de violență se înțelege întrebuințarea

forței brutale sau folosirea unui mijloc de constrângere, în sensul legii penale

„act de violență” îl constituie și acțiunea care implică punerea victimei într-o

situație cu urmări similare celor produse prin lovire, inclusiv cea cu un potențial

vătămător și căreia victima i-ar opune rezistență în cazul în care ar cunoaște această

potențialitate (V. Dongoroz, Explicații teoretice ale C. pen. român, Ed. Academiei

Române, București 2003, vol. III, pag. 209).

În raport de aspectele

expuse, instanța a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice

a infracțiunii săvârșite de inculpatul M.N., în cea prevăzută de art. 239 alin.

(1) C. pen.

De asemenea, în

raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului M.G.

constând în aceea că la data de 02/03 august 2008 a amenințat cu moartea și cu acte

de violență, folosind expresiile „vă dau foc” și „vă împușc”, un număr de șase polițiști

aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a întrunit elementele constitutive

ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen. (șase infracțiuni).

2009 inculpatul M.N. a fost implicat în activități infracționale investigate de

către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,

dispunându-se arestarea preventivă a acestuia, în lipsă, prin încheierea penală

nr. 211 din 12 august 2009 a Judecătoriei Vișeu de Sus. În sarcina inculpatului

s-a reținut că la data de 05 august 2009 a condus un autoturism neînmatriculat și

purtând număr de înmatriculare fals, iar la momentul când a fost depistat de organele

de polițe, cu intenție, a intrat în coliziune cu autospeciala Detașamentului de

Poliție pentru Intervenție Rapidă, producând avarii vehiculului și vătămări corporale

agenților de poliție.

Inculpatul M.N.

a fost căutat de organele de poliție pentru punerea în executare a mandatului de

arestare preventivă, iar la data de 04 septembrie 2009 a fost sesizată prezența

sa în zona Complexului Borșa, în timp ce se deplasa cu un autoturism marca M.

Din declarațiile

părților vătămate B.R., L.V.S. și F.M.C., polițiști în cadrul I.J.P. Maramureș și

respectiv ultimul în cadrul Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. a rezultat

că aceștia au pornit în urmărirea inculpatului M.N., cu un autoturism de serviciu,

în direcția Vârfului Prislop pe DN 18.

La un moment dat,

întrucât drumul era în serpentine, părțile vătămate însoțite de subcomisarul de

poliție M.P. din cadrul Poliției Borșa, au coborât din autoturism încercând să se

deplaseze pe o scurtătură pentru a bloca fuga inculpatului.

Potrivit declarațiilor

părților vătămate, în timp ce alergau spre autoturismul condus de inculpat, au auzit

focuri de armă, astfel încât L.V.S. și F.M.C. au folosit la rândul lor armamentul

din dotare, fără însă să reușească să îl oprească pe inculpat.

Ulterior, la data

de 13 septembrie 2009 inculpatul M.N. a fost capturat de organele de poliție la

locuința martorei T.G., situată în Borșa, asupra sa fiind găsit un pistol și încărcătorul

aferent.

Potrivit mențiunilor

raportului de expertiză din 28 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul I.J.P. Maramureș s-a concluzionat că arma descoperită asupra inculpatului

M.N. este un pistol cu glonț care funcționează pe principiul armelor de foc semiautomate,

fabricat industrial, marca B., calibru 7,65 mm, de producție italiană, prevăzut

cu țeavă scurtă, ghintuită. De asemenea, s-a constatat că cele 8 cartușe descoperite

sunt de fabricație industrială și reprezintă muniție destinată utilizării pentru

arme de foc (pistoale) de calibrul 7,65 mm, arma în litigiu conținând urme secundare

de tragere, a căror vechime nu poate fi apreciată.

Prin declarațiile

date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inculpatul M.N.

a recunoscut că în timp ce conducea autoturismul de teren menționat anterior, fiind

urmărit de părțile vătămate, a tras câteva focuri cu pistolul marca B. care a fost

descoperit asupra sa. Inculpatul a precizat însă că nu a intenționat să îi omoare

pe polițiști și că a tras focurile de armă în plan vertical.

Potrivit procesului-verbal

de cercetare la fața locului și raportului de expertiză din 28 septembrie 2009,

autoturismul marca M. are volanul pe partea dreaptă, iar în interiorul acestuia

au fost găsite impresiuni papilare create de inculpatul M.N., aspecte care se coroborează

cu declarațiile acestuia cu privire la conducerea autovehiculului la data săvârșirii

faptei.

De asemenea, potrivit

mențiunilor procesului-verbal de efectuare a unui experiment judiciar, inculpatul

M.N. a arătat cum în timp ce conducea autoturismul de teren menționat, s-a aplecat

și pe geamul de la portiera stângă față a executat focuri de armă.

Potrivit mențiunilor

procesului-verbal de conducere în teren și planșelor fotografice depuse la dosar,

între locul în care s-a aflat autoturismul condus de inculpat și cel în care erau

părțile vătămate L.V.S. și F.M.C. era o distanță de 70-100 metri, iar zona este

în pantă, părțile vătămate aflându-se mai sus decât locul în care se afla inculpatul,

fără ca între aceștia să existe obstacole.

Or, având în vedere

aceste aspecte, instanța a reținut că executarea unor focuri de armă de către inculpat

în timp ce conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă și s-a aplecat pentru

a trage pe geamul portierei stânga față, s-a realizat în direcția părților vătămate

situate mai sus pe o pantă, la o distanță de 70-100 metri și putea conduce la uciderea

acestora, arma în cauză expulzând proiectile cu glonț.

Susținerile inculpatului

în sensul că nu a urmărit suprimarea vieții vreunei persoane și că a executat focurile

de armă în plan vertical sunt infirmate de mențiunile procesului-verbal de efectuare

a experimentelor judiciare în cauză, poziția la volan a acestuia împiedicând tragerea

în plan vertical și subliniind faptul că aceasta s-a realizat în direcția părților

vătămate.

În raport de situația

de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.N., constând în aceea

că la data de 04 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe DN 18 în zona Pasului

Prislop, a executat 3 sau 4 focuri de armă cu un pistol cu glonț marca B., spre

părțile vătămate B.R., L.V.S., F.M.C. și M.P., toți polițiști aflați în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, cu intenția de a-i ucide, rezultat care însă nu s-a produs,

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit

de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) și

f) C. pen.

La încadrarea

juridică a faptei săvârșită de inculpat, instanța a avut în vedere că instrumentul

vulnerant folosit a fost un pistol cu glonț, iar tragerea, chiar dacă s-a executat

dintr-un autovehicul în mișcare s-a realizat în direcția părților vătămate fiind

susceptibilă să provoace decesul în condițiile în care acestea se aflau la o distanță

de 70-100 metri de inculpat.

Or, având în vedere

aceste aspecte apare ca fiind evident că și în ipoteza în care inculpatul nu a urmărit

uciderea părților vătămate, acesta a acceptat posibilitatea producerii rezultatului

socialmente periculos, prevederea lui fiind în mod obiectiv posibilă pentru orice

persoană.

De asemenea, în

raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.N.

care a deținut fără drept o armă militară și muniție aferentă acesteia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și

munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen.

Totodată, fapta

inculpatului M.N. care Ia data de 04 septembrie 2009 în împrejurările descrise mai

sus a uzat de o armă letală fără drept a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 133 ca urmare a republicării

actului normativ și renumerotării textelor incriminatoare, în M. Of. nr. 814

din 17 noiembrie 2011).

06 septembrie 2009 agenții de poliție din cadrul Poliției Borșa au procedat Ia urmărirea

în trafic, pe DN 18 dinspre Pasul Prislop spre centrul orașului'Borșa a autoturismului

marca R., condus de inculpatul M.C.M. și care nu a oprit la semnalele agentului

de poliție.

Ulterior, în cursul

aceleiași zile autoturismul menționat a fost găsit pe str V., închis și asigurat.

Autoturismul a fost supravegheat de organele de poliție, iar martorii M.V., M.D.

și M.N.D., rude cu inculpatul, au solicitat predarea mașinii, ultimul comunicând

organelor de poliție că în interior s-ar afla un pistol.

În urma verificării

autoturismului, în interior a fost descoperită o armă neletală cu aer comprimat,

cu privire la care, prin raportul de constatare tehnico-științifică din 08

septembrie 2009 s-a concluzionat că reprezintă un „pistol cu aer comprimat marca

W., calibru 4,5 mm, fabricat în Germania”.

Potrivit procesului-verbal

aflat la dosar urmărire penală, în urma percheziției efectuată la domiciliul inculpatului,

au fost descoperite 4 alice din plumb, muniție specifică pentru arma descoperită

în autoturismul inculpatului.

Inculpatul a precizat

prin declarațiile date în cursul urmăririi penale că nu poate să explice prezența

pistolului în autoturismul său, întrucât a împrumutat mașina și altor prieteni.

În raport de situația

de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.C.M. care a deținut fără

drept o armă neletală supusă autorizării întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 136

1

din Legea nr. 295/2004 (în prezent

art. 134 ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale, în M. Of.

nr. 814 din 12 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În consecință,

în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.N.

la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2)

C. pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2)

C. pen.;

- 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

prevăzută de art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen.;

- 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de

art. 136 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului

normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011);

- 10 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b)

C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C.

pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen., s-a apreciat că acestea corespund

scopului și funcției prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea

și amploarea activităților infracționale desfășurate de inculpat și antecedentele

penale ale acestuia, fiind cercetat și de autoritățile judiciare franceze pentru

săvârșirea unor infracțiuni cu elemente de extraneitate, aspecte care conturează

perseverența sa în comiterea unor fapte prevăzută de legea penală și periculozitatea

sa ca individ.

În temeiul

art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., constatând

că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în concurs real,

instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa

cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul

art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., apreciind că natura și gravitatea infracțiunilor

săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civilă pe care îl implică

exercitarea acestor drepturi.

Instanța, în temeiul

art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei

sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului

genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În baza art. 118

lit. b) C. pen., instanța a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit

la săvârșirea infracțiunii, respectiv un pistol marca B., calibru 7,65 mm, bun aflat

în custodia I.P.J. Maramureș - Serviciul A.E.S.P.

De asemenea, în

considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.G.

la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C.

pen.;

- 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că

acestea corespund scopului și funcției prevăzută de art. 52 C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de

pericol social al infracțiunilor săvârșite, agresivitatea manifestată de acesta,

dar și antecedentele penale și conduita nesinceră adoptată pe parcursul procesului.

Potrivit certificatului

de cazier judiciar, inculpatul M.G. a fost condamnat anterior prin sentința penală

nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus la opedeapsa de 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În consecință,

având în vedere că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite

în concurs real cu cea pentru care s-a pronunțat sentința penală nr. 275 din 14

decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus, instanța, în temeiul art. 85 C.

pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni

închisoare și conform art. 33 lit. a) raportat la art. 84 lit. b) C. pen., a contopit

această pedeapsă cu cele stabilite prin prezenta sentință și va aplica inculpatului

pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul

art. 81 C. pen., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest

text legal și apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea

acesteia în regim privativ de libertate, instanța a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen care va curge de

la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 275 din 14 decembrie 2010 a

Judecătoriei Vișeu de Sus, respectiv 28 decembrie 2010. în temeiul art. 71

alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64

lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat

executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În considerarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.C.M. la o pedeapsă

de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 136

1

din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 134 ca urmare a republicării și renumerotării

textelor legale, în M. Of. nr. 814 din 12 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., s-a apreciat că aceasta corespunde scopului și funcției prevăzută

de art. 52 C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social

al infracțiunii săvârșite, antecedentele penale ale inculpatului, respectiv starea

de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă

prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, precum

și conduita acestuia pe parcursul procesului, constând în nerecunoașterea faptei

și neprezentarea la termenele de judecată stabilite în cauză.

În temeiul

art. 83 C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei

de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06

mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A

din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o va adăuga la pedeapsa

stabilită prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

Instanța, în temeiul

art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64

lit. a) teza a ll-a C. pen.

În temeiul

art. 88 C. pen., instanța a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada

de 24 de ore a reținerii acestuia din data de 21 septembrie 2009.

Potrivit art.

118 lit. b) C. pen., instanța a confiscat de la inculpat un pistol cu aer comprimat

marca W., calibru 4,5 mm, bun aflat în custodia I.J.P. Maramureș.

În temeiul

art. 109 C. proc. pen., instanța a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat în registrul

mijloacelor de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când

se va arhiva împreună cu dosarul.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, instanța a constatat că sumele solicitate de către părțile civile

B.N. (150.000 RON daune morale și 10.000 RON daune materiale); T.C. (20.000 euro

daune morale și 1.000 RON daune materiale); C.I. (5.000 euro daune morale); M.V.

(5.000 euro daune morale); G.N. (100.000 RON daune morale și 50.000 RON daune materiale)

au reprezentat, conform propriilor precizări ale acestora despăgubiri pentru cheltuielile

efectuate pentru restabilirea stării de sănătate și respectiv pentru suferințele

fizice, cauzate prin vătămările ce le-au fost aduse la data de 02/03 august 2008,

în timpul deplasării cu autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție

Rapidă spre sediul Poliției Borșa.

Or, în cauză nu

s-a reușit identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au

condus autovehiculele care au intrat în coliziune cu autospeciala în care se aflau

părțile vătămate, iar în sarcina inculpaților M.N. și M.G. nu s-a reținut comiterea

vreunei fapte ilicite în acest sens, lipsind astfel una din condițiile necesare

pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ.

În ceea ce îl

privește pe B.R., acesta s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea

inculpatului M.N. la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru

daune morale.

Instanța a reținut

însă că partea civilă B.R. nu a suferit nici un fel de vătămări fizice sau suferințe

în cadrul incidentului din data de 04 septembrie 2009, iar starea de pericol la

care a fost expus este inerentă exercitării atribuțiilor specifice calității sale

de polițist, împrejurare în raport de care solicitarea de despăgubire nu este fondată.

În consecință,

în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța a respins ca neîntemeiate

acțiunile civile formulate de părțile civile B.N., J.C., C.I., M.V., G.N. și B.R.

În temeiul

art. 191 alin. (2) C. proc. pen., instanța a obligat inculpații la plata către stat

a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta: pe inculpatul

M.N. la plata sumei de 3.000 RON; pe inculpatul M.G. la plata sumei de 1.500 RON

și pe inculpatul M.C.M. la plata sumei de 1.500 RON.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpații

M.C.M. și M.N.

Parchetul de

pe lângă Tribunalul Maramureș a criticat sentința atacata ca fiind netemeinică sub

aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului

M.G. și a solicitat desființarea soluției de fond în aceste limite și pronunțarea

unei decizii prin care să se dispună executarea în regim de detenție a sancțiunii

stabilite în sarcina inculpatului menționat.

În motivarea apelului

s-a arătat că inculpatul M.G. a comis, în același context, șase infracțiuni de ultraj

prin amenințarea cu acte de violență a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor

de serviciu și că scopul acestor acte a fost eliberarea unei persoane aflate în

stare legală de deținere, astfel că modalitatea de executare a pedepsei stabilite

de instanța de fond să fie necorespunzătoare.

Inculpatul M.N.

a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat

desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul

art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea de ultraj prev.

de art. 239 alin. (1) C. pen., iar cu privire la infracțiunea de omor să se dispună

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Apelul a fost

motivat arătându-se că, referitor la infracțiunea de ultraj, nu a exercitat nici

un fel de acte de violență asupra organelor de poliție, ci a rostit o serie de cuvinte

și expresii care nu au avut valența unor acte de violență și că nici faptul aruncării

unui muc de țigară în direcția polițiștilor nu se poate circumscrie unui act de

violență deoarece în niciuna din împrejurări nu s-a comis vreun act de agresiune

fizică asupra organelor de poliție. Cu privire la infracțiunea de tentativă la omor

deosebit de grav, invocă lipsa intenției de a ucide raportat la modalitatea și momentul

comiterii acțiunii, respectiv a tras în plan vertical cu arma de foc și cu mâna

stângă pe geamul din stânga, în condițiile în care conducea un autoturism cu volanul

pe dreapta, se afla la o distanță mare față de locul unde erau victimele, iar acțiunea

sa a fost una de intimidare și cu scopul de a-și asigura scăparea.

Inculpatul M.C.

a criticat sentința primei instanțe ca nelegală și a solicitat desființarea hotărârii

apelate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind comisă

de către acesta.

Prin decizia penală

nr. 97/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și

de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Maramureș și inculpații M.C.M. și M.N. împotriva sentinței penale

nr. 60 din 08 februarie 2012 a Tribunalului Maramureș.

Analizând cauza

prin prisma motivelor invocate în declarațiile de apel, a actelor și lucrărilor

dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele

prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond

a efectuat o cercetare judecătorească extrem de laborioasă, administrând în mod

direct și nemijlocit probe noi și procedând Ia readministrarea celor din faza

de urmărire penală, ajungând în final la concluzia corectă că inculpații au comis

infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, dispunând în final condamnarea

lor.

Fără a relua argumentația

extrem de detaliată a stării de fapt redată în considerentele hotărârii atacate,

argumentație pe care Curtea și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate

este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și potrivit căreia

poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva

Finlandei), urmează a se va sublinia, cu privire la criticile invocate următoarele:

Prima instanță

a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate

fi reținută teza potrivit căreia se impune față de inculpatul M.N. schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

Din probele cauzei

a rezultat că în noaptea de 02/03 august 2008, în momentul în care polițiștii au

sosit la barul aparținând SC R.C. SRL Borșa și se aflau în exercitarea atribuțiilor

de serviciu, inculpatul M.N. a aruncat o țigară aprinsă înspre partea vătămată C.I.,

a instigat alte persoane la acte de violență față de aceștia adresându-se însoțitorilor

săi cu expresia „dați în ei”, după care, în momentul în care polițiștii au reușit

să pătrundă în local prin forțarea ușilor, aceiași inculpat a aruncat cu un pahar

în direcția victimelor C.I. și M.V.

Potrivit art.

239 alin. (2) C. pen. constituie infracțiunea de ultraj lovirea sau orice acte de

violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție

ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru

fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.

Infracțiunea de

ultraj este o infracțiune complexă, care protejează nu numai relațiile sociale referitoare

la respectul autorității de stat, ci și relațiile care asigură onoarea, libertatea

și integritatea corporală a persoanei care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat. Urmărind a asigura o protecție largă subiectului pasiv al infracțiunii

de ultraj, în denumirea acțiunilor care formează elementul material al infracțiunii

prev. de art. 239 C. pen. legiuitorul a făcut referire expresă atât la o infracțiune

determinantă (amenințare, lovire, vătămare corporală, vătămare corporală gravă),

dar a folosit și un termen mai larg („orice acte de violență”) care nu desemnează

neechivoc o anumită infracțiune, ci vizează și acele acțiuni care nu produc suferințe

fizice, dar sunt susceptibile de a cauza aceste consecințe.

În speță, acțiunile

inculpatului M.N. de a arunca în direcția părților vătămate-polițiști aflați în

exercițiul autorității de stat cu o țitgară aprinsă și cu un pahar au fost de natură

a cauza acestora vătămări ale integrității corporale (arsuri, echimoze, tăieturi

etc.), urmări care nu s-au materializat din motive independent de voința și acțiunea

inculpatului, fiind apte a leza prestigiul autorității exprimate de victime în exercitarea

atribuțiile lor astfel că a fost apreciată corectă calificarea infracțiunilor de

ultraj reținute în sarcina inculpatului M.N. în dispozițiile art. 239 alin. (2)

C. pen.

Curtea a apreciat

ca nefondată și solicitarea de a se constata lipsa laturii subiective în comiterea

tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la

art. 174 C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen.

Astfel cum s-a

arătat în literatura de specialitate, omorul se săvârșește cu intenția de a suprima

viața unei persoane. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul

art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific

constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „dol special”,

definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”, prevăzută

special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se

încriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două

forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul

„prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei

fapte” [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede

rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii

lui” [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. În timp ce la intenția directă făptuitorul

are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să

se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere

o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i

indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară,

confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din

materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția

infractorului față de rezultat. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției

făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență

și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția

de ucidere deoarece în cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele

de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost

săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu alte urmări

(vătămarea fizică a victimei sau, cum s-a susținut în cauză, asigurarea scăpării).

Astfel, s-a stabilit

că există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acționează prin folosirea

unor instrumente sau procedee specifice uciderii.

Curtea a constatat

că în cauză probele dosarului relevă fără echivoc că inculpatul a acționat cu intenția

indirectă de a ucide părțile vătămate, că inculpatul M.N. a recunoscut că în data

de 04 septembrie 2009, în timp ce era urmărit de părțile vătămate, polițiștii însărcinați

cu reținerea sa în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă

și în timp ce conducea autoturismul de teren marca M., s-a aplecat și pe geamul

de la portiera stângă față a executat focuri de armă cu un pistol marca B. care

a fost descoperit asupra sa, susținând însă că a tras focurile de armă în plan vertical

și doar cu scopul de a-și asigura scăparea.

Probele cauzei,

în special experimentele judiciare efectuate în cauză, au relevat că poziționarea

la volan a inculpatului (autoturismul prezenta volan pe partea dreaptă) și modul

de executare a focurilor de armă (cu mâna stângă pe geamul stânga față), dar și

locul în care s-a produs incidentul, respectiv un teren în pantă și în timp ce inculpatul

se afla cu mașina în mișcare, nu a permis tragerea în plan vertical, singura posibilitate

fiind aceea în direcția victimelor.

A fost apreciat

ca relevant în stabilirea poziției subiective procedeul și instrumentul folosit,

care sunt specifice uciderii. Astfel, inculpatul a executat 3-4 focuri de armă cu

un pistol care, potrivit mențiunilor raportului de expertiză din 28 septembrie 2009

întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.J.P. Maramureș este cu glonț care

funcționează pe principiul armelor de foc semiautomate, fabricat industrial, marca

B., calibru 7,65 mm, de producție italiană, prevăzut cu țeava scurtă, ghintuită.

Așa fiind, exercitarea actului de violență cu un pistol presupune un act de executare

menit să aducă atingere relației sociale privind viața unei persoane și reprezintă

o acțiune care poate crea condiția producerii rezultatului prevăzut de infracțiunea

de omor și implică, sub aspectul elementului intelectiv, dar și volitiv, reprezentarea

inculpatului de a produce rezultatul infracțiunii din forma consumată.

Toate aceste aspecte,

coroborate cu datele legate de poziționarea celor implicați - părțile vătămate aflându-se

mai sus decât locul în care se afla inculpatul, lipsa obstacolelor, distanța

relativ scăzută de 70-100 m., scopul urmărit prin acțiunea sa (sustragerea de la

executarea mandatului de arestare) au condus la concluzia că inculpatul a prevăzut

rezultatul posibil letal al faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui,

iar concluzia care se desprinde este aceea că prima instanță a reținut judicios

că, sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat cu intenția indirectă

de a produce suprimarea vieții victimelor.

Referitor la inculpatul

M.C.M., în acord cu cele stabilite de către instanța de fond, Curtea a concluzionat

că nu poate fi reținută apărarea potrivit căreia arma identificată în mașina sa

nu i-ar aparține, acesta neputând oferi probe concludente în sensul celor menționate.

Faptul că arma

îi aparține sus-numitului inculpat s-a dedus din împrejurarea că la percheziția

domiciliară s-a identificat muniție aferentă armei identificate în mașina inculpatului

M.C.M., fiind evident că nu s-ar fi justificat deținerea muniției în lipsa armei

corespunzătoare.

Apoi, atâta timp

cât organele abilitate au fost încunoștirițate de existența în mașină a armei de

rude ale inculpatului (respectiv fratele inculpatului astfel cum declară martorii

B.C.) concluzia care s-a desprins este aceea că singura sursă de informații a martorilor

nu putea fi decât inculpatul. Ori, dacă martorii ar fi aflat de prezenta armei de

la alte persoane, în special deținătoare a acesteia, este evident că nu ar fi ascuns

acest aspect, scopul principal fiind și acela al sprijinirii inculpatului în virtutea

raporturilor de rudenie.

Cu privire la

individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea

pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite,

de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Raportat la cele

expuse s-a concluzionat în sensul că sancțiunile aplicate tuturor inculpaților,

precum și modalitățile de executare stabilite de către instanța de fond sunt sancțiuni

juste și proporționale, în măsură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea

acestora, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C. pen.,

dar și funcțiile de constrângere și de reeducare și că vor contribui la conștientizarea

consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpaților.

Curtea a observat

că instanța de fond, stabilind pedepse orientate spre maximul special prevăzut de

lege, a statuat cu severitate a asupra gradului grav al infracțiunilor comise de

fiecare inculpat în parte din perspectiva modului și mijloacelor de comitere, precum

și a valorilor sociale lezate.

Totodată, s-a

constatat că prima instanță a ținut seama și de persoana fiecărui inculpat. Astfel,

inculpatul M.C.M. era recidivist, s-a sustras judecății și în declarațiile date

în cursul urmăririi penale a fost nesincer, iar în prezent este arestat de autoritățile

franceze sub aspectul comiterii unor infracțiuni grave, inculpatul M.N. era cercetat

în numeroase cauze penale, inclusiv de autoritățil