ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 11 din 13 decembrie

2012, pronunțată de Tribunalului Călărași s-a respins cererea formulată de

inculpatul P.N., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei

din art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în art. 183 C. pen.

În baza art. 174 -

175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. a fost condamnat

inculpatul P.N. la 13 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția acestuia

de la 20 august 2012 la zi.

A fost obligat

inculpatul la 150 RON, prestație lunară în favoarea minorei P.M. fiică, născută

la 07 decembrie 1997 începând cu 05 decembrie 2011 și până la majoratul

acesteia.

S-a luat act că

partea vătămată P.G.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat

inculpatul 2500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 150 RON reprezintă

onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru minora P.M. și 50 RON

reprezintă onorariu apărător oficiu, cotă procentuală, avocat C.A.M.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul P.N. și

victima P.V. au fost căsătoriți legal timp de 17 ani, din mariajul celor doi

rezultând doi copii: un băiat ce în prezent este major și o fată ce are vârsta

de 14 ani.

În timp, atât

inculpatul cât și soția sa au început să consume alcool în exces, motiv pentru

care relația acestora s-a degradat treptat, deseori izbucnind certuri care, ce

se finalizau adesea cu exercitarea de către soț de violențe fizice asupra

soției.

În dimineața de 05

decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat în municipiul Călărași, întorcându-se

după amiaza în satul Vișini și oprindu-se într-un bar unde a consumat băuturi

alcoolice. S-a deplasat apoi la domiciliu, iar seara, în jurul orelor 17:00,

soția sa P.V. a fost adusă acasă în stare avansată de ebrietate de către o

vecină - martora A.V.

După plecarea

vecinii, inculpatul (care se afla în curte) a intrat și el în casă și văzând

starea în care se afla soția sa - deranjat fiind de faptul că aceasta nu-și mai

îndeplinea treburile gospodărești - s-a enervat foarte tare. A mers într-o

cameră alăturată de unde a luat un scaun de lemn cu care a început să o

lovească peste corp pe soția sa ce stătea întinsă pe pat.

După aplicarea mai

multor lovituri puternice cu scaunul, cu pumnii și picioarele peste întreg

corpul soției sale, inculpatul a ieșit în curte pentru a fuma. Reîntorcându-se

după cca. 15 - 20 minute fără a o mai găsi pe victimă în camera în care o

lăsase.

În jurul orelor 6:00

inculpatul a fost trezit de strigătul soției sale ce se afla într-o cameră

alăturată și i-a cerut un pahar de apă, acesta refuzând să-i ducă apă și

rămânând în pat.

După cca 2 ore

inculpatul s-a ridicat și a mers în camera vecină, constatând că soția sa

decedase.

Au fost alertate apoi

salvarea care a constat decesul victimei și organele de poliție ce au demarat

cercetările.

Urmare a necropsiei

cadavrului victimei P.V. efectuată de către Serviciul de Medicină Legală

Călărași, s-a constatat existența de leziuni traumatice grave la nivelul

capului, trunchiului, membrelor superioare și inferioare (hematoame, echimoze,

fracturi costale, fractură gambă).

S-a concluzionat că

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic urmat de

refrigerare.

Leziunile de violență

au fost produse prin lovire cu corp dur și au legătură directă de cauzalitate

cu decesul, în sângele victimei a fost depistată o concentrație de 0,9

‰

alcool etilic (raport din 27 iulie 2012).

În urma cercetării la

fața locului faptei s-a constat existența de pete cu aspect de sânge pe

lenjeria patului din dormitorul comun din locuința soților, cadavrul victimei

fiind localizat într-o cameră vecină, neîncălzită, cameră în care au fost

depistate și fragmente ale scaunului din lemn cu urme recente de rupere și de

urme cu aspect de sânge.

Audiat inculpatul cu

ocazia primelor cercetări a recunoscut săvârșirea faptei în maniera descrisă în

precedent.

Și în fața instanței

inculpatul, în prima fază, a manifestat o atitudine de recunoaștere a faptei

precizând că intenționează să se judece în baza art. 320

1

C. proc.

pen., privind procedura simplificată de recunoaște a vinovăției, conform celor

consemnate în încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2012.

Ulterior inculpatul

și-a schimbat poziția precizând că nu recunoaște infracțiunea de omor,

declarând că a lovit victima dar nu cu intenția de a-i suprima viața loviturile

aplicate victimei nevizând zone vitale. Inculpatul a solicitat continuarea

cercetării judecătorești, audiere de martori precizând că dorește să fie

ascultat conform procedurii obișnuite prev. de Codul de procedură penală

situație în care tribunalul a respins cererea inculpatului de judecare în baza

art. 320

1

C. proc. pen., încheierea din data de 1 noiembrie 2012.

Audiat inculpatul

acesta a nuanțat situația de fapt declarată în faza de urmărire penală în

sensul că nu își mai amintește câte lovituri a aplicat victimei și că nu a

lovit victima în zona capului. A mai declarat că era furios pe soția sa

întrucât în ultima perioadă începuse să consume alcool în mod exagerat cauză

din care neglija treburile gospodărești, menajul casei și mai ales îngrijirea

celor doi copii rezultați din căsătorie.

Martorii audiați,

P.L.M. și A.V., au precizat că-și mențin declarațiile date la procuror, că

inculpatul este cunoscut ca un om serios și liniștit și că victima obișnuia să

mai bea, dar în limite normale.

Pornind de la

apărările inculpatului, apărătorul acestuia a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte.

Cererea nu a fost

primită de către instanța de fond, cu următorul raționament: raportul medico-legal

de necropsie infirmă apărările inculpatului care evidențiază multiple leziuni

traumatice ale cadavrului prezente pe tot capul, inclusiv epicraniu fronto

parietal stâng infiltrat sanguin de 6 cm ceea ce dovedește că victima a fost

lovită puternic în zona capului.

Apoi, atitudinea de

nepăsare a inculpatului după comiterea faptei de abandonare totală a victimei

într-o cameră neîncălzită deși aceasta i-a cerut ajutorul în dimineața zilei de

6 decembrie 2012 cerându-i un pahar cu apă.

În opinia instanței încadrarea

juridică dată de parchet este corectă, fapta inculpatului P.N. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat faptă pentru care

urmează să dispună condamnarea acestuia.

La individualizarea

pedepsei s-au avut în vedere atât circumstanțele reale în care a fost comisă

fapta așa cum rezultă din cele reținute de instanță, dar și de circumstanțele

personale ale inculpatului date de atitudinea sa până la săvârșirea faptei, un

om liniștit, încadrat în muncă deși sănătatea îi era afectată grav conform

actelor medicale conform actelor medicale depuse la dosar, preocupat permanent

de nevoile familiei atașat de cei doi copii pentru care avea afecțiune specială

după cum rezultă din memoriile scrise de aceștia.

Împotriva hotărârii,

a declarat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei

în art. 183 C. pen., dar și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. și reindividualizarea judiciară a pedepsei care i s-a aplicat.

Prin Decizia penală

nr. 13 din 25 ianuarie 2013 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul P.N. împotriva Sentinței penale nr. 11 din 13 decembrie 2012,

pronunțată în Dosar nr. 2274/116/2012 al Tribunalului Călărași.

În baza art. 383

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția de la 20 august 2012 la zi.

A fost obligat

apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

S-a reținut că

instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în

cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică cât

și vinovăția inculpatului.

Astfel, s-a apreciat

că situația de fapt reținută, care a stat la baza stabilirii vinovăției

inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: raportul

medico-legal de necropsie din 27 iulie 2012 cu planșa foto anexă; declarații

martori; declarații inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei, dar a

încercat să-și diminueze răspunderea penală.

Cât privește

calificarea juridică a faptei inculpatului, nu se poate reține opinia apărării

conform căruia fapta sa s-ar circumscrie dispozițiilor art. 183 C. pen.,

respectiv infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pentru următoarea argumentare:

Astfel, pentru

conturarea intenției de a ucide este suficient ca făptuitorul - din modul cum a

acționat - să fi avut reprezentarea morții victimei, nefiind relevant faptul că

independent de voința acestuia rezultatul nu s-a produs imediat. Este ceea ce

și instanța supremă a subliniat în mod constant.

În surprinderea

poziției psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii

infracțiunii trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat

loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare este de natură să

conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării

unor regiuni cu potențial tanatogenerator crescut (cap, torace, abdomen). Este

adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează

mai puternic intenția de a ucide (care este directă), însă chiar în lipsa

acestei orientări, concretizată în loviri întâmplătoare a unor atare regiuni,

nu poate constitui o prezumție de înlăturare a intenției (indirecte).

În ipoteza aplicării

loviturilor repetate și la întâmplare, deci riscurile de a leza anumite regiuni

fiind foarte mare, apare justificată concluzia că, deși nu a urmărit,

inculpatul a acceptat totuși producerea rezultatului letal. Simpla aparență că

moartea nu se va produce, nesprijinită pe nicio circumstanță reală, nu este de

natură prin ea însăși a atrage culpa subiectului activ și, pe cale de

consecință nici încadrarea faptei în dispozițiile art. 183 C. pen., ci în cele

ale art. 174 - 175 C. pen.

În ce privește

raportul de cauzalitate, în speță, este esențială constatarea că fără existența

acțiunii ilicite a inculpatului de a lovi victima, nu s-ar fi produs rezultatul

letal; sub acest aspect, deci starea patologică preexistentă a victimei nu are

relevanța cauzei unice și determinante a rezultatului letal, deoarece moartea

victimei nu a survenit pe cale naturală ca urmare a acestei stări, ci în mod

violent, fiind consecința agresiunii inculpatului.

Curtea de apel a

constatat că nu se justifică reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. care impun ca recunoașterea faptelor să se facă în totalitate. Așa

cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței, câtă vreme, după ce

inițial inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, și-a schimbat poziția.

precizând că nu recunoaște infracțiunea de omor și că a lovit victima, dar nu

cu intenția de a-i suprima viața loviturile aplicate victimei nevizând zone

vitale.

În plus, se constată

că în speță nu s-a urmat procedura simplificată, ci cea obișnuită, fiind

administrate probe și efectuată cercetarea judecătorească.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că

instanța de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei

și făptuitorului (gravitatea faptei și urmarea produsă, modalitatea de

săvârșire, periculozitatea deosebită a inculpatului manifestată chiar cu

privire la viața propriei soții, atitudinea nesinceră a inculpatului și de

desconsiderare a normelor de conviețuire socială etc).

Față de dispozițiile

art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la

scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță este

temeinică și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea

scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, cu atât

instanța de fond a manifestat clemență, stabilind-o sub minimul special

prevăzut de lege.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o cu privire la

neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și cu privire la

individualizarea pedepsei.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recursul inculpatului nu este

fondat.

Astfel din probele

dosarului rezultă că inculpatul P.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. reținându-se în

sarcina acestuia că în seara de 05 decembrie 2011, a aplicat soției sale,

victima P.V. mai multe lovituri cu un scaun peste tot corpul, apoi cu pumnii și

picioarele, provocându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în dimineața

următoare.

Din probele dosarului

rezultă că atât inculpatul cât și victima se aflau sub influența alcoolului,

iar ceea ce a declanșat atitudinea violentă a inculpatului a fost starea în

care se afla victima și împrejurarea că aceasta, datorită consumului de alcool,

nu se mai ocupa de treburile gospodărești și de îngrijirea copiilor.

Conform raportului

medico-legal, victima a prezentat leziuni traumatice grave la nivelul capului,

trunchiului, membrelor superioare și inferioare (hematoame, echimoze, fracturi

costale, fractură gambă) concluzionându-se că moartea victimei a fost violentă

și s-a datorat șocului traumatic urmat de refrigerare.

Fiind audiat la

instanța de fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, solicitând

să fie judecat potrivit procedurii simplificate și să beneficieze de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen., după care a revenit, arătând că

nu a avut intenția de a ucide victima, că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de omor și a solicitat administrarea de probe în apărare.

Având în vedere

poziția de nerecunoaștere a inculpatului și faptul că în cauză a fost efectuată

cercetarea judecătorească. În mod corect instanța de apel a respins cererea

inculpatului de a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Totodată, având în

vedere împrejurările concrete în care au avut loc faptele, gravitatea deosebită

a infracțiunii comise și consecințele acesteia, atitudinea extrem de violentă a

inculpatului, intensitatea și multitudinea loviturilor aplicate pe tot corpul

victimei și nu îl ultimul rând atitudinea ulterioară a inculpatului față de

victimă, căreia nu i-a acordat minimul de atenție, lăsând-o să moară înghețată

și fără să-i dea un pahar cu apă. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată

este just individualizată.

Chiar dacă se poate

susține că violența inculpatului a fost determinată de starea de ebrietate în

care se afla victima, atitudinea de indiferență manifestată de acesta față de

suferința victimei, a doua zi dimineața, nu are nici o justificare și

demonstrează că inculpatul are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru

reeducare.

Astfel, la aplicarea

pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, de limitele de pedeapsă, de gradul de

pericol social al infracțiunii, de persoana infractorului și de împrejurările

concrete în care s-a comis fapta, dar și de scopul pedepsei, astfel cum este

prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen.

Având în vedere cele

menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este

nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

să fie respins.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și

arestării preventive de la 20 august 2012 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 20

A din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 august

2012 la 25 aprilie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 25 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN