ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 11 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalului Călărași s-a respins cererea formulată de inculpatul P.N., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în art. 183 C. pen. În baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.N. la 13 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.

s-a dedus prevenția acestuia de la 20 august 2012 la zi. A fost obligat inculpatul la 150 RON, prestație lunară în favoarea minorei P.M. fiică, născută la 07 decembrie 1997 începând cu 05 decembrie 2011 și până la majoratul acesteia. S-a luat act că partea vătămată P.G.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul 2500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 150 RON reprezintă onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru minora P.M. și 50 RON reprezintă onorariu apărător oficiu, cotă procentuală, avocat C.A.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul P.N. și victima P.V. au fost căsătoriți legal timp de 17 ani, din mariajul celor doi rezultând doi copii: un băiat ce în prezent este major și o fată ce are vârsta de 14 ani.

În timp, atât inculpatul cât și soția sa au început să consume alcool în exces, motiv pentru care relația acestora s-a degradat treptat, deseori izbucnind certuri care, ce se finalizau adesea cu exercitarea de către soț de violențe fizice asupra soției. În dimineața de 05 decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat în municipiul Călărași, întorcându-se după amiaza în satul Vișini și oprindu-se într-un bar unde a consumat băuturi alcoolice. S-a deplasat apoi la domiciliu, iar seara, în jurul orelor 17:00, soția sa P.V. a fost adusă acasă în stare avansată de ebrietate de către o vecină - martora A.V. După plecarea vecinii, inculpatul (care se afla în curte) a intrat și el în casă și văzând starea în care se afla soția sa - deranjat fiind de faptul că aceasta nu-și mai îndeplinea treburile gospodărești - s-a enervat foarte tare.

A mers într-o cameră alăturată de unde a luat un scaun de lemn cu care a început să o lovească peste corp pe soția sa ce stătea întinsă pe pat. După aplicarea mai multor lovituri puternice cu scaunul, cu pumnii și picioarele peste întreg corpul soției sale, inculpatul a ieșit în curte pentru a fuma. Reîntorcându-se după cca. 15 - 20 minute fără a o mai găsi pe victimă în camera în care o lăsase. În jurul orelor 6:00 inculpatul a fost trezit de strigătul soției sale ce se afla într-o cameră alăturată și i-a cerut un pahar de apă, acesta refuzând să-i ducă apă și rămânând în pat. După cca 2 ore inculpatul s-a ridicat și a mers în camera vecină, constatând că soția sa decedase. Au fost alertate apoi salvarea care a constat decesul victimei și organele de poliție ce au demarat cercetările.

Urmare a necropsiei cadavrului victimei P.V. efectuată de către Serviciul de Medicină Legală Călărași, s-a constatat existența de leziuni traumatice grave la nivelul capului, trunchiului, membrelor superioare și inferioare (hematoame, echimoze, fracturi costale, fractură gambă). S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic urmat de refrigerare. Leziunile de violență au fost produse prin lovire cu corp dur și au legătură directă de cauzalitate cu decesul, în sângele victimei a fost depistată o concentrație de 0,9 ‰ alcool etilic (raport din 27 iulie 2012). În urma cercetării la fața locului faptei s-a constat existența de pete cu aspect de sânge pe lenjeria patului din dormitorul comun din locuința soților, cadavrul victimei fiind localizat într-o cameră vecină, neîncălzită, cameră în care au fost depistate și fragmente ale scaunului din lemn cu urme recente de rupere și de urme cu aspect de sânge.

Audiat inculpatul cu ocazia primelor cercetări a recunoscut săvârșirea faptei în maniera descrisă în precedent. Și în fața instanței inculpatul, în prima fază, a manifestat o atitudine de recunoaștere a faptei precizând că intenționează să se judece în baza art. 320 1 C. proc. pen., privind procedura simplificată de recunoaște a vinovăției, conform celor consemnate în încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2012. Ulterior inculpatul și-a schimbat poziția precizând că nu recunoaște infracțiunea de omor, declarând că a lovit victima dar nu cu intenția de a-i suprima viața loviturile aplicate victimei nevizând zone vitale. Inculpatul a solicitat continuarea cercetării judecătorești, audiere de martori precizând că dorește să fie ascultat conform procedurii obișnuite prev. de Codul de procedură penală situație în care tribunalul a respins cererea inculpatului de judecare în baza art. 320 1 C. proc.

pen., încheierea din data de 1 noiembrie 2012. Audiat inculpatul acesta a nuanțat situația de fapt declarată în faza de urmărire penală în sensul că nu își mai amintește câte lovituri a aplicat victimei și că nu a lovit victima în zona capului. A mai declarat că era furios pe soția sa întrucât în ultima perioadă începuse să consume alcool în mod exagerat cauză din care neglija treburile gospodărești, menajul casei și mai ales îngrijirea celor doi copii rezultați din căsătorie. Martorii audiați, P.L.M. și A.V., au precizat că-și mențin declarațiile date la procuror, că inculpatul este cunoscut ca un om serios și liniștit și că victima obișnuia să mai bea, dar în limite normale. Pornind de la apărările inculpatului, apărătorul acestuia a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte.

Cererea nu a fost primită de către instanța de fond, cu următorul raționament: raportul medico-legal de necropsie infirmă apărările inculpatului care evidențiază multiple leziuni traumatice ale cadavrului prezente pe tot capul, inclusiv epicraniu fronto parietal stâng infiltrat sanguin de 6 cm ceea ce dovedește că victima a fost lovită puternic în zona capului. Apoi, atitudinea de nepăsare a inculpatului după comiterea faptei de abandonare totală a victimei într-o cameră neîncălzită deși aceasta i-a cerut ajutorul în dimineața zilei de 6 decembrie 2012 cerându-i un pahar cu apă. În opinia instanței încadrarea juridică dată de parchet este corectă, fapta inculpatului P.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat faptă pentru care urmează să dispună condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât circumstanțele reale în care a fost comisă fapta așa cum rezultă din cele reținute de instanță, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului date de atitudinea sa până la săvârșirea faptei, un om liniștit, încadrat în muncă deși sănătatea îi era afectată grav conform actelor medicale conform actelor medicale depuse la dosar, preocupat permanent de nevoile familiei atașat de cei doi copii pentru care avea afecțiune specială după cum rezultă din memoriile scrise de aceștia. Împotriva hotărârii, a declarat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183 C. pen., dar și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și reindividualizarea judiciară a pedepsei care i s-a aplicat. Prin Decizia penală nr. 13 din 25 ianuarie 2013 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva Sentinței penale nr. 11 din 13 decembrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 2274/116/2012 al Tribunalului Călărași. În baza art. 383 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 20 august 2012 la zi. A fost obligat apelantul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: S-a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică cât și vinovăția inculpatului.

Astfel, s-a apreciat că situația de fapt reținută, care a stat la baza stabilirii vinovăției inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă: raportul medico-legal de necropsie din 27 iulie 2012 cu planșa foto anexă; declarații martori; declarații inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei, dar a încercat să-și diminueze răspunderea penală. Cât privește calificarea juridică a faptei inculpatului, nu se poate reține opinia apărării conform căruia fapta sa s-ar circumscrie dispozițiilor art. 183 C. pen., respectiv infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, pentru următoarea argumentare: Astfel, pentru conturarea intenției de a ucide este suficient ca făptuitorul - din modul cum a acționat - să fi avut reprezentarea morții victimei, nefiind relevant faptul că independent de voința acestuia rezultatul nu s-a produs imediat.

Este ceea ce și instanța supremă a subliniat în mod constant. În surprinderea poziției psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracțiunii trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial tanatogenerator crescut (cap, torace, abdomen). Este adevărat că orientarea expresă a loviturilor către aceste regiuni reliefează mai puternic intenția de a ucide (care este directă), însă chiar în lipsa acestei orientări, concretizată în loviri întâmplătoare a unor atare regiuni, nu poate constitui o prezumție de înlăturare a intenției (indirecte).

În ipoteza aplicării loviturilor repetate și la întâmplare, deci riscurile de a leza anumite regiuni fiind foarte mare, apare justificată concluzia că, deși nu a urmărit, inculpatul a acceptat totuși producerea rezultatului letal. Simpla aparență că moartea nu se va produce, nesprijinită pe nicio circumstanță reală, nu este de natură prin ea însăși a atrage culpa subiectului activ și, pe cale de consecință nici încadrarea faptei în dispozițiile art. 183 C. pen., ci în cele ale art. 174 - 175 C. pen. În ce privește raportul de cauzalitate, în speță, este esențială constatarea că fără existența acțiunii ilicite a inculpatului de a lovi victima, nu s-ar fi produs rezultatul letal; sub acest aspect, deci starea patologică preexistentă a victimei nu are relevanța cauzei unice și determinante a rezultatului letal, deoarece moartea victimei nu a survenit pe cale naturală ca urmare a acestei stări, ci în mod violent, fiind consecința agresiunii inculpatului.

Curtea de apel a constatat că nu se justifică reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. care impun ca recunoașterea faptelor să se facă în totalitate. Așa cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței, câtă vreme, după ce inițial inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, și-a schimbat poziția. precizând că nu recunoaște infracțiunea de omor și că a lovit victima, dar nu cu intenția de a-i suprima viața loviturile aplicate victimei nevizând zone vitale. În plus, se constată că în speță nu s-a urmat procedura simplificată, ci cea obișnuită, fiind administrate probe și efectuată cercetarea judecătorească.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că instanța de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei și făptuitorului (gravitatea faptei și urmarea produsă, modalitatea de săvârșire, periculozitatea deosebită a inculpatului manifestată chiar cu privire la viața propriei soții, atitudinea nesinceră a inculpatului și de desconsiderare a normelor de conviețuire socială etc). Față de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță este temeinică și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală, cu atât instanța de fond a manifestat clemență, stabilind-o sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și cu privire la individualizarea pedepsei. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recursul inculpatului nu este fondat. Astfel din probele dosarului rezultă că inculpatul P.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. reținându-se în sarcina acestuia că în seara de 05 decembrie 2011, a aplicat soției sale, victima P.V. mai multe lovituri cu un scaun peste tot corpul, apoi cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în dimineața următoare.

Din probele dosarului rezultă că atât inculpatul cât și victima se aflau sub influența alcoolului, iar ceea ce a declanșat atitudinea violentă a inculpatului a fost starea în care se afla victima și împrejurarea că aceasta, datorită consumului de alcool, nu se mai ocupa de treburile gospodărești și de îngrijirea copiilor. Conform raportului medico-legal, victima a prezentat leziuni traumatice grave la nivelul capului, trunchiului, membrelor superioare și inferioare (hematoame, echimoze, fracturi costale, fractură gambă) concluzionându-se că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic urmat de refrigerare. Fiind audiat la instanța de fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, solicitând să fie judecat potrivit procedurii simplificate și să beneficieze de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., după care a revenit, arătând că nu a avut intenția de a ucide victima, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și a solicitat administrarea de probe în apărare. Având în vedere poziția de nerecunoaștere a inculpatului și faptul că în cauză a fost efectuată cercetarea judecătorească. În mod corect instanța de apel a respins cererea inculpatului de a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Totodată, având în vedere împrejurările concrete în care au avut loc faptele, gravitatea deosebită a infracțiunii comise și consecințele acesteia, atitudinea extrem de violentă a inculpatului, intensitatea și multitudinea loviturilor aplicate pe tot corpul victimei și nu îl ultimul rând atitudinea ulterioară a inculpatului față de victimă, căreia nu i-a acordat minimul de atenție, lăsând-o să moară înghețată și fără să-i dea un pahar cu apă.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată este just individualizată. Chiar dacă se poate susține că violența inculpatului a fost determinată de starea de ebrietate în care se afla victima, atitudinea de indiferență manifestată de acesta față de suferința victimei, a doua zi dimineața, nu are nici o justificare și demonstrează că inculpatul are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru reeducare. Astfel, la aplicarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracțiunii, de persoana infractorului și de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, dar și de scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 52 C. pen.

Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 20 august 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 20 A din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 august 2012 la 25 aprilie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN