ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2043/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost condamnat inculpatul N.D., arestat preventiv în Arestul IPJ Buzău, după cum urmează: - în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în perioada aprilie-mai 2012. - în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

- în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în perioada august-septembrie 2012. - în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) (teza a II-a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani. - în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în perioada noiembrie 2011-martie 2012. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen.

au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 88 C. pen. a fost computată din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 11 decembrie 2012 - la zi. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr. 61 din 12 decembrie 2012 al Tribunalului Buzău.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie martorului I.M. suma de 3.500 RON. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (3) C. pen. a fost confiscată de la inculpat suma de 1.000 euro (în RON la cursul de schimb al B.N.R. de la momentul efectuării plății) obținută prin săvârșirea infracțiunii. De asemenea, a fost disjunsă soluționarea cauzei privind pe coinculpatul V.F., stabilindu-se termen de judecată la data de 12 februarie 2013. A fost obligat inculpatul la 1.100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 709/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 105/114/ la 4 ianuarie 2013 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul N.D.

pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și o infracțiune de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, fapte penale aflate în concurs real de infracțiuni conform art. 33 lit. a) C. pen. Prin același act de sesizare a instanței a fost trimis în judecată și inculpatul V.F. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în privința acestuia cauza fiind disjunsă sub nr. 365/114/2013 cu termen de judecată la data de 12 februarie 2013. În esență, s-a reținut în fapt în sarcina inculpatului N.D.

că, în calitatea sa de agent de poliție judiciară în cadrul I.J.J. Buzău - Secția 13 de Poliție Rurală Smeeni, a pretins și primit, într-o singură tranșă, în perioada aprilie-mai 2012, suma de 2.500 RON de la I.M., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 în dosarul pe care îl instrumenta (nr. 280/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele) în scopul de a propune scoaterea acestuia de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ; că a primit în perioada august-septembrie 2012, într-o singură tranșă, suma de 1.000 de euro de la V.F., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 în dosarul pe care îl instrumenta (nr. 720/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele) în scopul de a propune neînceperea urmăririi penale a acestuia; că a pretins și primit, în două tranșe egale, în perioada noiembrie 2011 - martie 2012, suma totală de 1.000 RON de la I.M., cercetat pentru infracțiunea de furt calificat în Dosarul nr. 749/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, prevalându-se de influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor procurori pentru a-i determina să soluționeze favorabil respectiva cauză penală în sensul netrimiterii în judecată a făptuitorului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile martorului denunțător I.M., declarațiile martorilor D.A., D.A.R., M.A., C.V., I.I., declarațiile inculpatului N.D., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza ordonanței din 31 octombrie 2012, emisă de parchet și în baza autorizațiilor Tribunalului Buzău nr. 0130, 0131, 0132, 0153/2012, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate in mediul ambiental interceptate și înregistrate în baza ordonanței din 21 noiembrie 2012 emisă de parchet în baza autorizației Tribunalului Buzău nr. 0152/2012, dosarele penale cu nr. 280/P/2012, 720/P/2012, 286/P/2009, 794/P/2011, 722/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, procesele-verbale de confruntare precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: Începând cu anul 2009, inculpatul N.D.

a fost agent la Secția 13 de Poliție Rurală Smeeni, fiind desemnat organ de cercetare al poliției judiciare. Din septembrie 2012 el a ocupat funcția de șef al Postului de Poliție al comunei G.S. până la data de 12 decembrie 2012 când a demisionat. La data de 13 aprilie 2012 I.M. a fost depistat în comuna G.S. de un echipaj de poliție conducând autoturismul propriu sub influența băuturilor alcoolice, valorile alcoolemiei fiind de 1,15 și respectiv 1,00 gr/l. Urmare acestei fapte s-a format dosarul penal nr. 280/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, făptuitorului I.M. fiindu-i reținut permisul de conducere.

La scurt timp după ce acest dosar i-a fost repartizat, inculpatul i-a pretins direct martorului denunțător cu care s-a întâlnit la terasa unui local din comună, suma de 3.000 RON, negociată în final la 2.500 RON, în schimbul soluționării favorabile a cauzei. Martorul denunțător a procurat suma de 2.500 RON printr-un împrumut de la nașii săi de cununie, martorii D.A și D.A.R. - după care a predat-o inculpatului la locuința sa de serviciu din comuna G.S.. Ulterior, inculpatul a înaintat parchetului dosarul penal cu propunere de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ față de făptuitor, adică martorul denunțător I.M. În cadrul cercetărilor din dosarul privind infracțiunea de alcoolemie, in circumstanțierea situației personale inculpatul I.M.

a dorit să achite o amendă cu caracter administrativ aplicată anterior pentru o faptă de furt calificat și cheltuielile judiciare. Pentru a se asigura că nu va relata procurorilor, în cursul urmăririi penale, despre suma de bani oferită pentru rezolvarea favorabilă a dosarului, inculpatul N.D. i-a restituit martorului denunțător, printr-un intermediar suma de 407 RON ce a fost folosită pentru ștergerea din evidențele fiscale a debitului respectiv. La data de 24 august 2012 V.F. a fost surprins de un echipaj de poliție conducând autoturismul marca D.B. în comuna G.S. în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Urmare acestui fapt s-a înregistrat dosarul penal nr. 720/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, dosar ce i-a fost repartizat inculpatului N.D.

pentru efectuarea cercetărilor. Cu prilejul audierii făptuitorului V.F. care și-a manifestat disponibilitatea de a-i oferi o sumă de bani, neprecizată, în scopul rezolvării favorabile a dosarului, inculpatul a acceptat propunerea și i-a cerut suma de 1.000 euro. La scurt timp V.F. a revenit la postul de poliție și i-a înmânat inculpatului suma pretinsă, după care a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, din dosar lipsind la acel moment buletinele cu rezultatele prelevării probelor de sânge. Inculpatul a motivat în referat că făptuitorul nu ar fi condus pe drum public, ci pe un drum de exploatare agricolă. Ulterior s-a constatat că valorile alcoolemiei au fost de 1,10 și respectiv 0,95 gr/l.

precum și că cei doi țineau legătura telefonic despre stadiul dosarului. În timpul cercetărilor penale I.M. a mai formulat un denunț împotriva inculpatului, susținând că i-a pretins suma de 1.000 RON în schimbul obținerii unei soluții favorabile de sancționare cu amendă administrativă într-un alt dosar penal în care era cercetat pentru infracțiunea de furt calificat. Astfel, cercetările au fost extinse și în privința acestei fapte, rezultând că la data de 26 septembrie 2011, I.I. a depus o plângere penală la Secția 13 de Poliție Rurală Smeeni, reclamând sustragerea de către persoane necunoscute a cantității de 3.000 kg știuleți de porumb, pe timpul nopții, de pe un teren ce-i aparținea. Această plângere i-a fost repartizată inculpatului N.D.

și a făcut obiectul Dosarului nr. 794/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele. Făptuitorul I.M. a fost suspectat încă de la începutul cercetărilor pentru comiterea faptei, ulterior stabilindu-se că, împreună cu un văr, I.D., a luat fără drept de pe terenul folosit de I.I. o cantitate de produse agricole. La data de 18 noiembrie 2011 inculpatul N.D. a întocmit rezoluția de începere a urmăririi penale „in rem" față de autori necunoscuți pentru această infracțiune iar la data de 16 ianuarie 2012, împreună cu alte dosare aflate inițial în evidența celor cu autori necunoscuți, această cauza a fost conexată la Dosarul nr. 286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele de către un alt ofițer de poliție, P.I., care în urma cercetărilor efectuate, a dispus începerea urmăririi penale față de mai mulți autori printre care și I.M.

Acest dosar a fost înaintat la parchet cu propunere de scoatere de sub urmărire penala și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ față de toți învinuiții. În intervalul de timp cuprins între data începerii urmăririi penale „in rem" și cea a întocmirii referatului cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, inculpatul N.D. i-a pretins lui I.M. suma de 1.000 RON în schimbul efectuării de intervenții pentru obținerea unei soluții favorabile. Martorul denunțător I.M. i-a remis inculpatului N.D., în două tranșe, suma totală de 1.000 RON (din care 500 RON au fost procurați de la martorul C.V.). Pe baza acestei stări de fapt tribunalul a reținut că în drept, faptele inculpatului N.D.

- agent de poliție judiciară la data comiterii faptelor-întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2 infracțiuni) și ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, comise în condițiile concursului de infracțiuni, conform art. 33 lit. a) C. pen. La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat personal că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. În aceste circumstanțe, tribunalul a stabilit răspunderea penală a inculpatului N.D.

și l-a condamnat pe acesta la pedepsele de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea celor două infracțiuni de luare de mită comise în perioada aprilie-mai 2012 și respectiv august-septembrie 2012 și la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență comisă în perioada noiembrie 2011 - martie 2012, reținând drept criterii pentru individualizarea acestor sancțiuni: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite ce rezultă din natura faptelor de corupție, durata relativ mare de timp în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, modalitatea de comitere a faptelor și consecința prejudicierii activității de tragere la răspundere penală a persoanelor vinovate de încălcarea legii, calitatea polițistului (funcționar public cu statut special potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului) cu atribuții de a păstra și restabili el însuși ordinea de drept și situația că faptele săvârșite sunt de natură să afecteze prestigiul funcționarilor și al organelor judiciare de anchetă precum și persoana sa în sensul că se află la prima încălcare a legii penale, este căsătorit și are în întreținere un copil minor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a exercitat apel inculpatul N.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul a susținut rezumativ că pedeapsa aplicată spre executare este mult prea aspră în raport cu poziția sa procesuală și circumstanțele personale care îl caracterizează. Astfel, a solicitat a se avea în vedere că și-a însușit întregul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, că a recunoscut și regretă comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, cerând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, atât reducerea cuantumului pedepselor cât și schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante. Prin decizia penală nr. 48 din 7 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D., aflat în Arestul I.P.J.

Buzău, împotriva sentinței penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Buzău. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului N.D. și s-a computat detenția preventivă de la 11 decembrie 2012, la zi. A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. În considerentele acestei decizii s-a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege, fiind valorificate in acest sens, mijloacele de dovadă strânse în cursul urmăririi penale, solicitatându-se aplicarea procedurii simplificate de judecată.

Deopotrivă, instanța de control judiciar a apreciat că instanța de fond a analizat în detaliu probele care îl incriminează pe inculpat, pornind de la convorbirile telefonice, autorizat interceptate și cele purtate în mediu ambiental până la declarațiile martorilor și care confirmă susținerile denunțătorului. În aceste circumstanțe, dezlegarea dată de instanța de fond acțiunii penale prin stabilirea vinovăției inculpatului este legală și susținută de mijloacele de dovadă administrate în cauză, în condițiile în care inculpatul și-a însușit toate dovezile strânse împotriva sa, recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul de inculpare.

De asemenea instanța de apel a considerat că gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, modalitatea în care acesta a desfășurat activitatea infracțională și perioada de timp în care a acționat cu scopul obținerii unor sume de bani care nu i se cuveneau, fie prin îndeplinirea necorespunzătoare sau contrară îndatoririlor sale, a actelor de cercetare penală în cauzele pe care le instrumenta, fie prin traficarea pretinsei sale influențe asupra organului de urmărire penală, valoarea sumelor primite, coroborate cu circumstanțele personale au îndreptățit instanța de fond să aplice acestuia pedepse ce au fost just individualizate înspre minimul special legal rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. ce au fost de asemenea corect aplicate, neimpunându-se modificarea cuantumului lor. S-a mai apreciat, totodată, de către Curte că scopurile coercitiv, de reeducare și prevenție prevăzute de art. 52 C. pen.

pot fi atinse numai în condițiile executării sancțiunii penale prin privare de libertate și că, în egală măsură exemplaritatea și fermitatea pedepsei care trebuie să producă efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra opiniei publice prin intensitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, se află în raport de complementaritate cu principiul proporționalității, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actelor sale antisociale, comise repetat și în disprețul onoarei și demnității ce trebuie să caracterizeze întreaga conduită a unui polițist dar și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile ocrotite de norma penală, plasându-l în situația de a reflecta asupra propriei comportări ce a atras consecințe și asupra membrilor familiei sale și de a se abține de la săvârșirea oricăror altor fapte ce contravin legii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul N.D., care a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepsei, având in vedere că nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante la momentul stabilirii cuantumului pedepsei. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de recurentul inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează: C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

pen., lege care a fost publicată în M. OF. nr. 89/12.02.2013. Potrivit art. 78 din Constituția României, „Legea se publică în M. Of. al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei." Față de împrejurarea că în cuprinsul Legii nr. 2/2013 nu este prevăzută o dată de intrare în vigoare a acesteia, rezultă, pe cale de consecință, că aceasta are aplicabilitate de la data de 16 februarie 2013. Textul pct. 15 al Art. I al Secțiunii 1 a Capitolului I al legii stipulează: „La art. 385 9 alin. (1), pct. 14 - 16 se modifică și vor avea următorul cuprins: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege." Prezentul recurs vizează decizia penală nr. 48 pronunțată Ia 7martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și este promovat de inculpatei N.D.

la data de 8 martie 2013 adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013. Trebuie remarcat că în speță nu are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: „(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului." Rezultă, așadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunțate, motivele subsumate pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., în conținutul anterior datei de 16 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate oral la termenul de astăzi, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curți, ca motiv de casare.

Față de aspectele mai sus relatate, in temeiul art 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N.D. împotriva deciziei penale nr. 48 pronunțată la 7 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Din pedeapsa aplicată inculpatuluirecurent se va deduce timpul reținerii și arestării preventive de la 11 decembrie 2012 la 12 iunie 2013. În temeiul art. 192 alin. (2), C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 48 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11 decembrie 2012 la 12 iunie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2013.