ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2641/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2641/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 112 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul

nr. 4296/117/2013,

a fost

condamnat inculpatul O.B.F., la pedepsele de: 10 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de

5 ani de la terminarea executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

), (3) teza I C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. și 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat

că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și în baza

art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând

pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea

executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului

dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. începând cu data rămânerii

definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată acestuia timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de

29 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul să plătească părții vătămate O.A.R. despăgubiri civile în sumă

de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a

dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a

hotărârii.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit

în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 350 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

din oficiu (cuvenite av. M.O.S. suma de 200 RON și av. M.L.I. suma de 150 RON) care

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare constând în plata

onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistență juridică părții

vătămate au rămas în sarcina statului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de

1.150 RON, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din

oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

a reținut că, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact

data, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul O.B.F.

a întreținut în mod repetat acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R.

în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea cu

acte de agresiune asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând

de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

La termenul de judecată din data de 21

martie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul O.B.F. a declarat

că are cunoștință despre probele administrate în faza de urmărire penală, probe

pe care și le însușește și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza acestora,

conform art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care a fost

trimis în judecată și, totodată, vinovăția sa.

În faza de urmărire penală s-au administrat

următoarele probe și mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii

penale, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, declarația

părții vătămate O.A.R., certificat de naștere al minorei, raport de constatare tehnico-științifică

din 25 ianuarie 2013, raport de constatare medico-legală din 28 ianuarie 2013 emis

de I.M.L. Cluj, declarație de făptuitor, fișa de cazier judiciar, declarațiile inculpatului,

declarațiile martorilor P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L., M.C., S.G., H.N.,

M.M.A., procese-verbale,  înscrisuri, raport de evaluare psihologică a victimei

din data de 14 februarie 2013, buletin de analiză din 13 februarie 2013,

proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În baza acestor probe, cunoscute și însușite

de către inculpat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., Parchetul de

pe lângă Tribunalul Cluj a reținut prin rechizitoriu următoarea stare de fapt, recunoscută

de către inculpatul O.B.F.:

În data de 24 ianuarie 2013, numitul M.C.

a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii despre

faptul că nepoata sa minoră O.A.R., în vârstă de 12 ani, a fost violată de tatăl

acesteia, O.B.F.

Din cercetările efectuate, a rezultat că,

în data de 18 mai 2012, numita M.R., mama minorei O.A.R. și concubina inculpatului,

a decedat. După decesul acesteia, inculpatul a rămas singurul întreținător al familiei,

având în grijă pe minora O.A.R., în vârstă de 12 ani și pe fiul său, M.R.L., în

vârstă de 11 ani.

S-a reținut că aceștia locuiesc într-o

locuință socială, cu două camere, situată în zona fermei „I.” de la marginea municipiului

Câmpia Turzii, iar situația materială este precară, veniturile acestora fiind asigurate

din alocația de stat a copiilor și din valorificarea deșeurilor reciclabile. Totodată,

s-a reținut că sunt ajutați de o asociație, condusă de cetățeanul austriac G.S.,

care deține și un cămin în cornuna Luna localitatea L., unde persoanele cu o situație

similară familiei O. primesc hrană, au posibilitatea să își efectueze igiena personală

și, temporar, sunt cazați aici.

Din declarațiile minorei, audiată în prezența

asistentului social P.F.C. și a psihologului din cadrul Direcției Generale de Asistență

Socială și pentru Protecția Copilului, Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul

Abuzat Cluj, susținute și prin raportul de evaluare psihologică din data de 14

februarie 2013, a rezultat că partea vătămată a stabilit ca moment de început al

abuzurilor sexuale perioada imediat următoare decesului mamei sale, iar ultimele

acte, în luna ianuarie, în vacanța de iarnă, după Revelion. Actele sexuale se întâmplau

când tatăl său era beat, iar cu privire la momentul producerii primului act sexual,

a relatat că, pentru a o determina să accepte relațiile sexuale, tatăl său a luat

un cuțit și a spus că se omoară dacă nu face ce spune el, amenințările cu

auto-agresiunea fiind reluate și în alte rânduri. Totodată, minora a susținut că

tatăl său a amenințat-o cu moartea dacă spune cuiva ce se întâmplă. Faptele aveau

loc în locuința lor, cu o frecvență de două ori pe săptămână, de regulă noaptea,

când fratele său, M.R.L., nu era acasă sau dormea. Minora a descris amănunțit modul

de desfășurare a actelor sexuale, informații care potrivit raportului de evaluare

psihologică, puteau fi obținute prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât

sunt improprii vârstei acesteia.

După sesizare, s-a procedat la cercetarea

locului faptei, ocazie cu care minora, în prezența martorilor asistenți F.N.M. și

C.I., a arătat locurile în care s-au întâmplat faptele de abuz sexual, ca fiind

patul situat în bucătărie (unde dormea inculpatul) și în camera copiilor, pe patul

de jos, unde dormea minora (fiind un pat supraetajat). Tot cu ocazia cercetării

la fața locului, au fost identificate locurile în care, potrivit declarației minorei,

în timpul actelor sexuale, inculpatul ejacula; astfel, au fost identificate urme

biologice în dormitorul minorei, care au fost ridicate pe recoltor steril (de pe

pardosea), totodată, fiind ridicat și un covoraș purtând urme biologice.

Din probele administrate a rezultat că,

la câteva zile de la decesul mamei minorei O.A.R., profitând de faptul că fiul său,

M.R.L., nu se afla la domiciliu, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, i-a cerut

minorei să îl masturbeze, spunându-i, conform relatărilor acesteia, că se omoară

dacă nu face ce spune și a luat un cuțit lângă el. Minora a declarat că, de frică

să nu se omoare, a făcut ce a zis el și tot atunci a avut relații sexuale cu ea,

în timpul cărora a afirmat că a durut-o foarte tare și a curs sânge.

Din actele de la dosar a rezultat că, în

mod regulat, respectiv de aproximativ două ori pe săptămână, începând cu luna mai

a anului 2012 și până în anul 2013, înainte de începerea școlii, inculpatul a avut

relații sexuale normale și orale cu fiica sa minoră. Potrivit declarației minorei,

„în toată această perioadă, tata mi-a spus că dacă spun cuiva ce se întâmplă mă

omoară și pe mine și se omoară și pe el.”

Cu toate că minora a fost amenințată de

tatăl său cu acte de agresiune și auto-agresiune, în data de 24 ianuarie 2013, aceasta

a povestit martorei M.I.M., cu care este în relații de rudenie, ce îi face tatăl

său, relatarea fiind în contextul în care în comunitate existau zvonuri despre o

relație intimă între cei doi, iar martora a observat anumite reacții ale

minorei în preajma tatălui său și a insistat ca minora să îi spună ce i se întâmplă.

Imediat ce minora a relatat martorei despre faptele tatălui său, au fost anunțate

organele de poliție.

Din raportul de evaluare psihologică din

data de 14 februarie 2013 întocmit de psihologii din cadrul Direcției Generale de

Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului, Centrul Județean de Intervenție

pentru Copilul Abuzat Cluj, s-a reținut că minora a arătat cu claritate împrejurările

și modul în care inculpatul a comis faptele, informații care puteau fi obținute

prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât sunt improprii vârstei și

îl indică fără echivoc pe tatăl său ca autor a abuzurilor sexuale; nu a dezvăluit

abuzul sexual datorită rușinii și a fricii, abuzatorul folosind amenințarea cu sinuciderea,

mizând pe faptul că pierderea mamei a marcat-o deja pe fetiță; relația O.A.R. cu

tatăl ei era una tensionată, el o suspiciona în permanență că întreține relații

improprii cu băieții din comunitate; la momentul evaluării, simptomele comportamentale

și emoționale asociate abuzului sexual au fost estompate din cauza problemelor asociate

acestuia, respectiv a faptului că locuiește într-un adăpost și a pierdut ambii părinți.

În cauză a fost efectuată analiza biocriminalistică

din 13 februarie 2013 și 19 februarie 2013, din care a rezultat că probele ridicate

(din dormitorul minorei) sunt de proveniență umană, pe produse se găsește lichid

seminal spermatic și grupa de sânge a inculpatului O.B.F. corespunde cu grupa de

sânge din materialul biologic, lichid spermatic (grupa sangvină A), găsit pe corpul

delict trimis spre examinare aflat în coletul 2 (bucată covor). S-a constatat că

această probă se coroborează cu declarațiile părții vătămate, dar și cu declarațiile

inculpatului, conform cărora, la finalizarea actelor sexuale, inculpatul ejacula

pe jos, în apropierea patului minorei.

Cu privire la învinuirile aduse, inculpatul

a recunoscut că, după decesul concubinei sale, a întreținut relații nefirești cu

fiica sa minoră, care constau în aceea că fiica sa se urca pe el și își atingea

zona genitală de organul lui sexual, mimând un act sexual până el ejacula. A recunoscut

faptul că, la o perioadă după decesul concubinei sale și până în luna ianuarie a

acestui an, el i-a făcut sex oral minorei și a susținut că a avut aceste relații

de comun acord cu fiica sa, nu a forțat-o în niciun fel și nici nu a amenințat-o

vreodată. A mai declarat că aceste fapte se întâmplau atunci când fiul său nu se

afla la domiciliu, ci la Asociația de la Castelul B. sau la bunica maternă.

Inculpatul nu a recunoscut inițial întreținerea

de relații sexuale normale intravaginale cu fiica sa, dar fapta a fost dovedită

prin declarațiile minorei, care se coroborează cu raportul de constatare medico-legală

din 28 ianuarie 2013 emis de I.M.L. Cluj, din care rezultă că minora prezintă o

deflorare veche a cărei dată nu se poate preciza, precum și cu declarațiile martorilor

P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L. și M.C. și, nu în ultimul rând, cu raportul

de constatare tehnico-științifică poligraf din 25 ianuarie 2013. Deși inculpatul

a acreditat ideea că minora ar fi avut relații sexuale și cu alți bărbați, probele

administrate nu au confirmat această susținere, declarația minorei care a negat

acest lucru fiind confirmată de martorii H.N., S.G. și M.M.A.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, în data de 21 februarie 2013, inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute

în sarcina sa, respectiv că a avut relații sexuale orale și normale cu fiica sa

minoră O.A.R.

Raportat la toate cele de mai sus, s-a

concluzionat că nu există nici un dubiu privitor la veridicitatea susținerilor părții

vătămate legate de modul de comitere a faptei, existând probe certe că fapta există

și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului

care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu

intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mod repetat,

acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă de 12 ani (născută

la data de 10 iunie 2000), prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea

cu acte de agresiune asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând

de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și incest în formă continuată prevăzută de art. 203 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor

ce au fost aplicate inculpatului, instanța de judecată a avut în vedere criteriile

generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., și anume: gradul de pericol

social concret al faptelor comise, deosebit de ridicat din perspectiva, în principal,

a consecințelor acestor fapte asupra dezvoltării psihice ulterioare a victimei,

limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege reduse cu o treime în raport

de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (6 ani și 8 luni-16

ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de viol și 1 an și 4 luni-4 ani și

8 luni închisoare în cazul infracțiunii de incest) și, desigur, persoana infractorului,

care se află la prima confruntare cu legea penală și a manifestat regret.

Raportat, însă, la natura și gravitatea

deosebită a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul

a aplicat acestuia pedepse cu închisoarea, apreciind că nu este oportună reținerea

în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante.

Având în vedere conduita infracțională

a inculpatului, natura infracțiunilor comise și cuantumul pedepsei închisorii stabilite

pentru infracțiunea de viol, în privința căreia legiuitorul a stabilit că se pedepsește

cu pedeapsa închisorii și interzicerea unor drepturi, tribunalul a aplicat acestuia

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., apreciind că interzicerea acestor din urmă drepturi

se impune pentru ocrotirea copiilor săi minori, acesta fiind din aceeași perspectivă,

nedemn pentru a dobândi calitatea de tutore sau curator.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., tribunalul

a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt concurente, fiind comise în

condițiile concursului ideal de infracțiuni, sens în care, în baza art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând pedeapsa

cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării

pedepsei.

În privința modalității de individualizare

judiciară a executării pedepsei, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei nu va

putea fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție, sens în care,

în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64

lit. a) teza a II-a C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și

până la terminarea executării pedepsei.

S-a constatat că minora O.A.R. se află

în grija unor rude, familia M.I.M. și S., până la momentul pronunțării hotărârii

nefiind instituită o măsură de protecție, aceasta fiind în evidența D.G.A.S.P.C.

Cluj, conform adresei Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei

Câmpia Turzii.

Pentru minora O.A.R. au fost solicitate

despăgubiri civile reprezentând daune morale, în sumă de 100.000 RON, conform constituirii

de parte civilă depusă la dosar.

S-a reținut că actele de la dosar, în special

raportul psihologic întocmit de specialiști, au aptitudinea de a contura prejudiciul

nepatrimonial suferit de către victima abuzurilor sexuale, generat de pierderea

integrității fizice la o vârstă fragedă, de suferințele fizice repetate, inerente

abuzurilor în sine și actelor de constrângere materializate prin amenințări cu acte

de agresiune și auto-agresiune pentru înfrângerea opoziției victimei, de afectarea

echilibrului psihic și emoțional, de accentuarea sentimentului de nesiguranță și

de înstrăinare în contextul unui mediu familial potrivnic unei evoluții psihice

și fizice normale pentru vârsta minorei, ceea ce a făcut ca pretențiile civile să

fie justificate, chiar dacă nu în cuantumul pretins.

Pe cale de consecință, tribunalul, în baza

art. 14, 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate O.A.R.

despăgubiri civile în sumă de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a

dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a

hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul O.B.F.,

criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului, inculpatul a învederat

faptul că, față de conduita sa procesuală corectă, de lipsa antecedentelor penale,

se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin reținerea unor circumstanțe

atenuante favorabile.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a

susținut că, raportat la gravitatea deosebită a faptei, dată de numărul mare de

acte materiale comise, de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul,

de natura și gravitatea faptei săvârșite, de urmarea produsă, se impune majorarea

cuantumului pedepsei aplicate și dispunerea ca și pe durata executării pedepsei

principale să-i fie interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e)

C. pen.

Prin decizia penată nr. 88/A din 25 aprilie

2013 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței

penale nr. 112/D/2013 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată cu privire la

cuantumul pedepselor aplicate inculpatului O.B.F., neaplicarea sporului ca urmare

a efectuării contopirii și cu privire la pedepsele accesorii aplicate acestuia.

Pronunțându-se o nouă hotărâre în aceste

limite, a fost majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea

infracțiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare

și al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de incest, de la 3 ani

la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracțiuni, au fost contopite pedepsele

aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat

un spor de 2 ani închisoare, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menținerea

pedepsei complementare dispusă de prima instanță.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a), b), d), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului

și s-a dedus din pedeapsa stabilită timpul detenției preventive începând cu data

de 29 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.B.F. declarat împotriva

aceleiași hotărâri.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

S-a stabilit onorariu apărător din oficiu

în sumă de 350 RON (200 RON și 150 RON) ce se va avansa din fondul Ministerului

Justiției în favoarea apărătorilor din oficiu.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.

A fost obligat inculpatul la plata în favoarea

statului a sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare, din care 350 RON reprezintă onorariu

apărător din oficiu.

Analizând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor

legale în materie, curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare

de fapt corectă, conformă cu realitatea, în baza probelor legal administrate în

faza de urmărire penală, coroborate cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei

dată de inculpat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită

vinovăția inculpatului care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea

stabili exact data, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut

în mod repetat, acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă

de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea cu acte de agresiune

asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând de imposibilitatea

victimei de a-și exprima voința.

Față de starea de fapt reținută, expusă

în mod detaliat în considerentele hotărârii atacate (argumente pe care instanța

de apel și le-a însușit întru totul), s-a apreciat că se impune o reindividualizarea

judiciară a pedepsei ce urmează a fi executată de către inculpat.

Pentru a conchide astfel, curtea de apel

a avut în vedere, în primul rând, numărul mare de acte comise, gradul de pericol

social extrem de ridicat al faptelor săvârșite, reflectat de perseverența infracțională

a inculpatului, de faptul că acesta a profitat de fiica sa minoră la foarte scurt

timp după decesul mamei acesteia, modul în care a acționat inculpatul și mijloacele

de constrângere la care acesta a apelat, urmarea produsă, partea vătămată fiind

în prezent în grija unor rude.

Pe de altă parte, s-a ținut seama și de

împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea sa

în procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. și nu

are antecedente penale.

Astfel fiind, a fost majorat cuantumul

pedepsei pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani

închisoare la 12 ani închisoare și al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea

de incest în formă continuată, de la 3 ani la 4 ani închisoare, apreciindu-se că

aceste pedepse vor fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracțiuni, s-au contopit pedepsele

aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă

un spor de 2 ani închisoare, spor care s-a apreciat că se justifică având în vedere

gravitatea deosebită a faptelor comise și numărul mare de acte materiale reținute

în sarcina inculpatului, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menținerea

pedepsei complementare dispusă de prima instanță.

De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71,

64 lit. a), b), d), e) C. pen. În ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate,

curtea de apel, raportându-se la decizia nr. 74 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în recurs în interesul legii și la jurisprudența C.E.D.O. (în special

cauzele Hirst c. Marii Britanii și Sabou și Pârcălab c. României), a apreciat că,

raportat la faptele concret săvârșite de inculpat, se impune, în temeiul art. 71

alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și

a celor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen., inculpatul nefiind apt în a-și

exercita drepturile părintești. Astfel, caracterul antisocial al faptelor și gravitatea

acestora au condus la incompatibilitatea inculpatului cu exercitarea dreptului de

a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, cu dreptul de

a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și cu exercitarea

drepturilor părintești sau a dreptului de a fi tutore.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.B.F., fără

a indica motivele ce stau la baza promovării

căii de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral

în fața instanței, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

criticând decizia instanței de apel sub aspectul nereținerii circumstanțelor atenuante

și al greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare

la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele

care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la

data de 25 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013)

a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute

de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare

la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a

suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul numai oral în ziua

judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând

seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise

de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece

peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici

care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera

controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost

modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile

sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele

prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunțată

în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea

mare în raport cu circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.F.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 29 ianuarie

2013 la 9 septembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul O.B.F. împotriva deciziei penale nr. 88/A

din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și a arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 9 septembrie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.