ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2641/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 112 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4296/117/2013, a fost condamnat inculpatul O.B.F., la pedepsele de: 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b 1 ), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente și în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul reținerii și al arestului preventiv, începând cu data de 29 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate O.A.R. despăgubiri civile în sumă de 20.000 RON, reprezentând daune morale. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 350 RON, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu (cuvenite av. M.O.S. suma de 200 RON și av. M.L.I. suma de 150 RON) care se avansează din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare constând în plata onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru a asigura asistență juridică părții vătămate au rămas în sarcina statului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.150 RON, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul O.B.F. a întreținut în mod repetat acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R. în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea cu acte de agresiune asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

La termenul de judecată din data de 21 martie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul O.B.F. a declarat că are cunoștință despre probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care și le însușește și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza acestora, conform art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată și, totodată, vinovăția sa. În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele probe și mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii penale, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, declarația părții vătămate O.A.R., certificat de naștere al minorei, raport de constatare tehnico-științifică din 25 ianuarie 2013, raport de constatare medico-legală din 28 ianuarie 2013 emis de I.M.L.

Cluj, declarație de făptuitor, fișa de cazier judiciar, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L., M.C., S.G., H.N., M.M.A., procese-verbale, înscrisuri, raport de evaluare psihologică a victimei din data de 14 februarie 2013, buletin de analiză din 13 februarie 2013, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. În baza acestor probe, cunoscute și însușite de către inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a reținut prin rechizitoriu următoarea stare de fapt, recunoscută de către inculpatul O.B.F.: În data de 24 ianuarie 2013, numitul M.C. a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii despre faptul că nepoata sa minoră O.A.R., în vârstă de 12 ani, a fost violată de tatăl acesteia, O.B.F.

Din cercetările efectuate, a rezultat că, în data de 18 mai 2012, numita M.R., mama minorei O.A.R. și concubina inculpatului, a decedat. După decesul acesteia, inculpatul a rămas singurul întreținător al familiei, având în grijă pe minora O.A.R., în vârstă de 12 ani și pe fiul său, M.R.L., în vârstă de 11 ani. S-a reținut că aceștia locuiesc într-o locuință socială, cu două camere, situată în zona fermei „I.” de la marginea municipiului Câmpia Turzii, iar situația materială este precară, veniturile acestora fiind asigurate din alocația de stat a copiilor și din valorificarea deșeurilor reciclabile. Totodată, s-a reținut că sunt ajutați de o asociație, condusă de cetățeanul austriac G.S., care deține și un cămin în cornuna Luna localitatea L., unde persoanele cu o situație similară familiei O. primesc hrană, au posibilitatea să își efectueze igiena personală și, temporar, sunt cazați aici.

Din declarațiile minorei, audiată în prezența asistentului social P.F.C. și a psihologului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului, Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj, susținute și prin raportul de evaluare psihologică din data de 14 februarie 2013, a rezultat că partea vătămată a stabilit ca moment de început al abuzurilor sexuale perioada imediat următoare decesului mamei sale, iar ultimele acte, în luna ianuarie, în vacanța de iarnă, după Revelion. Actele sexuale se întâmplau când tatăl său era beat, iar cu privire la momentul producerii primului act sexual, a relatat că, pentru a o determina să accepte relațiile sexuale, tatăl său a luat un cuțit și a spus că se omoară dacă nu face ce spune el, amenințările cu auto-agresiunea fiind reluate și în alte rânduri.

Totodată, minora a susținut că tatăl său a amenințat-o cu moartea dacă spune cuiva ce se întâmplă. Faptele aveau loc în locuința lor, cu o frecvență de două ori pe săptămână, de regulă noaptea, când fratele său, M.R.L., nu era acasă sau dormea. Minora a descris amănunțit modul de desfășurare a actelor sexuale, informații care potrivit raportului de evaluare psihologică, puteau fi obținute prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât sunt improprii vârstei acesteia. După sesizare, s-a procedat la cercetarea locului faptei, ocazie cu care minora, în prezența martorilor asistenți F.N.M. și C.I., a arătat locurile în care s-au întâmplat faptele de abuz sexual, ca fiind patul situat în bucătărie (unde dormea inculpatul) și în camera copiilor, pe patul de jos, unde dormea minora (fiind un pat supraetajat).

Tot cu ocazia cercetării la fața locului, au fost identificate locurile în care, potrivit declarației minorei, în timpul actelor sexuale, inculpatul ejacula; astfel, au fost identificate urme biologice în dormitorul minorei, care au fost ridicate pe recoltor steril (de pe pardosea), totodată, fiind ridicat și un covoraș purtând urme biologice. Din probele administrate a rezultat că, la câteva zile de la decesul mamei minorei O.A.R., profitând de faptul că fiul său, M.R.L., nu se afla la domiciliu, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, i-a cerut minorei să îl masturbeze, spunându-i, conform relatărilor acesteia, că se omoară dacă nu face ce spune și a luat un cuțit lângă el. Minora a declarat că, de frică să nu se omoare, a făcut ce a zis el și tot atunci a avut relații sexuale cu ea, în timpul cărora a afirmat că a durut-o foarte tare și a curs sânge.

Din actele de la dosar a rezultat că, în mod regulat, respectiv de aproximativ două ori pe săptămână, începând cu luna mai a anului 2012 și până în anul 2013, înainte de începerea școlii, inculpatul a avut relații sexuale normale și orale cu fiica sa minoră. Potrivit declarației minorei, „în toată această perioadă, tata mi-a spus că dacă spun cuiva ce se întâmplă mă omoară și pe mine și se omoară și pe el.” Cu toate că minora a fost amenințată de tatăl său cu acte de agresiune și auto-agresiune, în data de 24 ianuarie 2013, aceasta a povestit martorei M.I.M., cu care este în relații de rudenie, ce îi face tatăl său, relatarea fiind în contextul în care în comunitate existau zvonuri despre o relație intimă între cei doi, iar martora a observat anumite reacții ale minorei în preajma tatălui său și a insistat ca minora să îi spună ce i se întâmplă.

Imediat ce minora a relatat martorei despre faptele tatălui său, au fost anunțate organele de poliție. Din raportul de evaluare psihologică din data de 14 februarie 2013 întocmit de psihologii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului, Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj, s-a reținut că minora a arătat cu claritate împrejurările și modul în care inculpatul a comis faptele, informații care puteau fi obținute prin expunerea directă la un asemenea proces întrucât sunt improprii vârstei și îl indică fără echivoc pe tatăl său ca autor a abuzurilor sexuale; nu a dezvăluit abuzul sexual datorită rușinii și a fricii, abuzatorul folosind amenințarea cu sinuciderea, mizând pe faptul că pierderea mamei a marcat-o deja pe fetiță; relația O.A.R.

cu tatăl ei era una tensionată, el o suspiciona în permanență că întreține relații improprii cu băieții din comunitate; la momentul evaluării, simptomele comportamentale și emoționale asociate abuzului sexual au fost estompate din cauza problemelor asociate acestuia, respectiv a faptului că locuiește într-un adăpost și a pierdut ambii părinți. În cauză a fost efectuată analiza biocriminalistică din 13 februarie 2013 și 19 februarie 2013, din care a rezultat că probele ridicate (din dormitorul minorei) sunt de proveniență umană, pe produse se găsește lichid seminal spermatic și grupa de sânge a inculpatului O.B.F. corespunde cu grupa de sânge din materialul biologic, lichid spermatic (grupa sangvină A), găsit pe corpul delict trimis spre examinare aflat în coletul 2 (bucată covor).

S-a constatat că această probă se coroborează cu declarațiile părții vătămate, dar și cu declarațiile inculpatului, conform cărora, la finalizarea actelor sexuale, inculpatul ejacula pe jos, în apropierea patului minorei. Cu privire la învinuirile aduse, inculpatul a recunoscut că, după decesul concubinei sale, a întreținut relații nefirești cu fiica sa minoră, care constau în aceea că fiica sa se urca pe el și își atingea zona genitală de organul lui sexual, mimând un act sexual până el ejacula. A recunoscut faptul că, la o perioadă după decesul concubinei sale și până în luna ianuarie a acestui an, el i-a făcut sex oral minorei și a susținut că a avut aceste relații de comun acord cu fiica sa, nu a forțat-o în niciun fel și nici nu a amenințat-o vreodată.

A mai declarat că aceste fapte se întâmplau atunci când fiul său nu se afla la domiciliu, ci la Asociația de la Castelul B. sau la bunica maternă. Inculpatul nu a recunoscut inițial întreținerea de relații sexuale normale intravaginale cu fiica sa, dar fapta a fost dovedită prin declarațiile minorei, care se coroborează cu raportul de constatare medico-legală din 28 ianuarie 2013 emis de I.M.L. Cluj, din care rezultă că minora prezintă o deflorare veche a cărei dată nu se poate preciza, precum și cu declarațiile martorilor P.F.C., F.N.M., C.I., M.I.M., B.R.L. și M.C. și, nu în ultimul rând, cu raportul de constatare tehnico-științifică poligraf din 25 ianuarie 2013. Deși inculpatul a acreditat ideea că minora ar fi avut relații sexuale și cu alți bărbați, probele administrate nu au confirmat această susținere, declarația minorei care a negat acest lucru fiind confirmată de martorii H.N., S.G.

și M.M.A. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de 21 februarie 2013, inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv că a avut relații sexuale orale și normale cu fiica sa minoră O.A.R. Raportat la toate cele de mai sus, s-a concluzionat că nu există nici un dubiu privitor la veridicitatea susținerilor părții vătămate legate de modul de comitere a faptei, existând probe certe că fapta există și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mod repetat, acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă de 12 ani (născută la data de 10 iunie 2000), prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea cu acte de agresiune asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și incest în formă continuată prevăzută de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., și anume: gradul de pericol social concret al faptelor comise, deosebit de ridicat din perspectiva, în principal, a consecințelor acestor fapte asupra dezvoltării psihice ulterioare a victimei, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege reduse cu o treime în raport de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (6 ani și 8 luni-16 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de viol și 1 an și 4 luni-4 ani și 8 luni închisoare în cazul infracțiunii de incest) și, desigur, persoana infractorului, care se află la prima confruntare cu legea penală și a manifestat regret.

Raportat, însă, la natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul a aplicat acestuia pedepse cu închisoarea, apreciind că nu este oportună reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante. Având în vedere conduita infracțională a inculpatului, natura infracțiunilor comise și cuantumul pedepsei închisorii stabilite pentru infracțiunea de viol, în privința căreia legiuitorul a stabilit că se pedepsește cu pedeapsa închisorii și interzicerea unor drepturi, tribunalul a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., apreciind că interzicerea acestor din urmă drepturi se impune pentru ocrotirea copiilor săi minori, acesta fiind din aceeași perspectivă, nedemn pentru a dobândi calitatea de tutore sau curator.

În baza art. 33 lit. b) C. pen., tribunalul a constatat că infracțiunile comise de inculpat sunt concurente, fiind comise în condițiile concursului ideal de infracțiuni, sens în care, în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la terminarea executării pedepsei. În privința modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei nu va putea fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție, sens în care, în baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei. S-a constatat că minora O.A.R. se află în grija unor rude, familia M.I.M. și S., până la momentul pronunțării hotărârii nefiind instituită o măsură de protecție, aceasta fiind în evidența D.G.A.S.P.C. Cluj, conform adresei Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Câmpia Turzii. Pentru minora O.A.R. au fost solicitate despăgubiri civile reprezentând daune morale, în sumă de 100.000 RON, conform constituirii de parte civilă depusă la dosar.

S-a reținut că actele de la dosar, în special raportul psihologic întocmit de specialiști, au aptitudinea de a contura prejudiciul nepatrimonial suferit de către victima abuzurilor sexuale, generat de pierderea integrității fizice la o vârstă fragedă, de suferințele fizice repetate, inerente abuzurilor în sine și actelor de constrângere materializate prin amenințări cu acte de agresiune și auto-agresiune pentru înfrângerea opoziției victimei, de afectarea echilibrului psihic și emoțional, de accentuarea sentimentului de nesiguranță și de înstrăinare în contextul unui mediu familial potrivnic unei evoluții psihice și fizice normale pentru vârsta minorei, ceea ce a făcut ca pretențiile civile să fie justificate, chiar dacă nu în cuantumul pretins.

Pe cale de consecință, tribunalul, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate O.A.R. despăgubiri civile în sumă de 20.000 RON, reprezentând daune morale. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul O.B.F., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală. În motivarea apelului, inculpatul a învederat faptul că, față de conduita sa procesuală corectă, de lipsa antecedentelor penale, se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin reținerea unor circumstanțe atenuante favorabile.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a susținut că, raportat la gravitatea deosebită a faptei, dată de numărul mare de acte materiale comise, de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, de natura și gravitatea faptei săvârșite, de urmarea produsă, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate și dispunerea ca și pe durata executării pedepsei principale să-i fie interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. Prin decizia penată nr. 88/A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 112/D/2013 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului O.B.F., neaplicarea sporului ca urmare a efectuării contopirii și cu privire la pedepsele accesorii aplicate acestuia.

Pronunțându-se o nouă hotărâre în aceste limite, a fost majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare și al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de incest, de la 3 ani la 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracțiuni, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menținerea pedepsei complementare dispusă de prima instanță. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa stabilită timpul detenției preventive începând cu data de 29 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului O.B.F. declarat împotriva aceleiași hotărâri. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. S-a stabilit onorariu apărător din oficiu în sumă de 350 RON (200 RON și 150 RON) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea apărătorilor din oficiu. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia. A fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare, din care 350 RON reprezintă onorariu apărător din oficiu.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea de apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea, în baza probelor legal administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei dată de inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care, în perioada mai 2012-ianuarie 2013, fără a se putea stabili exact data, cu intenție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mod repetat, acte sexuale normale și orale cu fiica sa, minora O.A.R., în vârstă de 12 ani, prin constrângerea acesteia, realizată prin amenințarea cu acte de agresiune asupra minorei și de auto-agresiune asupra sa, precum și profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

Față de starea de fapt reținută, expusă în mod detaliat în considerentele hotărârii atacate (argumente pe care instanța de apel și le-a însușit întru totul), s-a apreciat că se impune o reindividualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi executată de către inculpat. Pentru a conchide astfel, curtea de apel a avut în vedere, în primul rând, numărul mare de acte comise, gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor săvârșite, reflectat de perseverența infracțională a inculpatului, de faptul că acesta a profitat de fiica sa minoră la foarte scurt timp după decesul mamei acesteia, modul în care a acționat inculpatul și mijloacele de constrângere la care acesta a apelat, urmarea produsă, partea vătămată fiind în prezent în grija unor rude.

Pe de altă parte, s-a ținut seama și de împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. și nu are antecedente penale. Astfel fiind, a fost majorat cuantumul pedepsei pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată, de la 10 ani închisoare la 12 ani închisoare și al pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de incest în formă continuată, de la 3 ani la 4 ani închisoare, apreciindu-se că aceste pedepse vor fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a constatat concursul de infracțiuni, s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, spor care s-a apreciat că se justifică având în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise și numărul mare de acte materiale reținute în sarcina inculpatului, pedeapsa finală fiind de 14 ani închisoare, cu menținerea pedepsei complementare dispusă de prima instanță. De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate, curtea de apel, raportându-se la decizia nr. 74 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și la jurisprudența C.E.D.O.

(în special cauzele Hirst c. Marii Britanii și Sabou și Pârcălab c. României), a apreciat că, raportat la faptele concret săvârșite de inculpat, se impune, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și a celor prevăzute de art. 64 lit. d), e) C. pen., inculpatul nefiind apt în a-și exercita drepturile părintești. Astfel, caracterul antisocial al faptelor și gravitatea acestora au condus la incompatibilitatea inculpatului cu exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, cu dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și cu exercitarea drepturilor părintești sau a dreptului de a fi tutore.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.B.F., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., criticând decizia instanței de apel sub aspectul nereținerii circumstanțelor atenuante și al greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 25 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.F.

În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 9 septembrie 2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.F. împotriva deciziei penale nr. 88/A din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 29 ianuarie 2013 la 9 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.