ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 870/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 40 din 11 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 5746/116/2010, a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul C.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin apărător. În baza art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat C.C., la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

S-a menținut starea de arest a inculpatului C.C. și potrivit art. 88 C. pen. a fost computată prevenția acestuia, respectiv reținerea de 24 de ore de la data de 9 septembrie 2010 și arestarea preventivă, de la data de 4 octombrie 2010, la zi. S-a luat act că partea vătămată P.M.N., asistat de către mama sa P.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.970 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 350 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ( 200 lei pentru inculpat și 150 pentru partea vătămată minoră). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în cursul lunii iunie sau iulie 2010 (deoarece partea vătămată P.M.N. nu și-a mai putut aminti), inculpatul C.C., aflat la stâna lui G.C., pe DN3 jud. Călărași, la care lucra ca cioban, a fost vizitat de către partea vătămată P.M.N., pentru a ajuta la muncile de la stână.

Mama minorului, fostă concubină a inculpatului C.C., cu care are și doi copii minori, se afla în Spania de mai mulți ani, minorii rămânând în grija rudelor. Într-una din serile în care se afla la stână, partea vătămată P.M.N. a fost constrânsă de către inculpatul C.C. să întrețină cu acesta raporturi sexuale anale (trei astfel de acte, într-o singură noapte), minorul țipând și rugându-l să-l lase în pace, deși la stână nu putea fi auzit de nimeni, câtă vreme martorul M.A. se găsea cu oile la pășune, departe de vagonul în care s-au petrecut faptele deduse judecății. Actele sexuale pe care partea vătămată P.M.N. Ie-a întreținut cu inculpatul C.C. au fost aduse la cunoștința martorilor M.A., P.M., P.L.

și a mamei părții vătămate, P.M., minorul arătând, cu amănunte, modul în care a fost legat, de către inculpatul C.C., cu mâinile la spate, și a descris și durerile fizice îndurate după actele de violență. Este de remarcat și faptul că, din cauza pasivității martorilor, minorul a fost expertizat după întoarcerea în țară a mamei sale, la aproximativ două luni de la incident, actele medico-legale de la dosar atestând, în zona feselor părții vătămate, leziuni ce au putut fi produse prin intromisiunea inter rectală a unui corp dur, posibil în cadrul unui raport sexual anal. Fapta inculpatului C.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia acesta a și fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art. 61 alin. (1) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul C.C., prin apărător, a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât chiar partea vătămată P.M.N. a declarat că a mai fost violat de un băiat din com. Roseți, chiar lângă groapa de gunoi a comunei, dar această cerere nu poate fi admisă dat fiind că această precizare a minorului nu este susținută de vreun probatoriu, respectivul viol s-ar fi produs în luna septembrie 2010, iar P.M.N. a susținut că inculpatul C.C. a fost cel care l-a forțat să întrețină cu el acte sexuale anale pentru prima dată, agresiuni pe care și Ie-a amintit, ca și mod de comitere a faptelor, iar despre presupusul viol din corn. Roseți a aflat de la un necunoscut care l-a găsit în stare de inconștiență lângă groapa de gunoi a comunei menționate, cu pantalonii „în vine" și, ca urmare a acestui fapt, a presupus că a fost violat cât timp s-a găsit leșinat în zona menționată.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen., ținând cont de gravitatea deosebită a faptei, starea de neputință de a se apăra a minorul P.M.N., faptul că inculpatul C.C. a negat constant infracțiunile comise, că nu a cooperat cu organele de anchetă și cu instanța de judecată, rămânând fără relevanță lipsa de antecedente penale acestuia și împrejurarea că realiza venituri din muncă la data săvârșirii faptei cercetate. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în raport de toate considerentele expuse anterior, tribunalul a apreciat că doar executarea acesteia în regim de detenție ar duce la realizarea scopului punitiv și cel educativ al sancțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.C., solicitând achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu a săvârșit infracțiunea de viol. Inculpatul, prin apărător, a criticat hotărârea instanței de fond pentru aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de viol, arătând că există dubii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, că nu a fost violent cu partea vătămată, nu a agresat-o, iar din raportul de expertiză medico - legale reiese că rănile suferite de partea vătămată în urma violului sunt mai vechi de două luni, nefiind datate din perioada reclamată.

Cu ocazia soluționării apelului a fost audiat martorul B.N., propus de inculpat în apărare, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar. Prin decizia penală nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a ll-a Penală, a fost respins apelul declarat de inculpat. În baza art. 383 alin. (1 1 ) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la 9 septembrie 2010 și a arestării preventive de la data de 4 octombrie 2010 la zi. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., susținând că nu a agresat niciodată minorul care se afla în întreținerea sa, dovadă fiind declarația părții vătămate că leziunile sunt urmare faptului că a fost violat de o altă persoană necunoscută la groapa de gunoi. în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată. În ce privește prima critica invocată de inculpat, se constată că nu este întemeiată.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă, în mod cert, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de viol. Astfel, susținerile părții vătămate P.M.N. se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală și cu declarațiile martorilor P.V., M.A., E.M., P.M. și P.L., care confirmă împrejurarea că în perioada iunie-iulie 2010, a fost posibilă producerea leziunilor asupra minorului și că în acel interval de timp, minorul a relatat imediat după săvârșirea violului, mai multe detalii martorilor sus-menționați, cu privire la modul în care a fost legat de către inculpatul C.C., constrâns să întrețină cu acesta raporturi sexuale anale, descriind și durerile fizice suferite după actele de violență.

Cât privește nuanțarea declarației părții vătămate, care în cursul cercetării judecătorești a afirmat pentru prima dată că este posibil să fi fost violată de un băiat din comuna Roseți, chiar lângă groapa de gunoi a comunei, instanțele au înlăturat-o în mod corect din materialul probator, având în vedere, pe de o parte, că susținerea nu a fost confirmată de vreun alt mijloc de probă, iar, pe de altă parte, poate fi generată de vârsta, starea emoțională și relațiile minorului cu inculpatul. Totodată, chiar dacă susținerea ar fi reală, nu este de natură a exclude violul săvârșit de inculpat. În acest sens, relatările extrem de amănunțite despre modul în care a fost comis violul asupra sa, în contextul violențelor constante la care era supus minorul de către inculpat, astfel cum au fost confirmate de martori, fac credibile susținerile părții vătămate și duc la concluzia că inculpatul este autorul faptei.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate nu este fondată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de viol, precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, avea un loc de muncă la data săvârșirii faptei), însă, în mod corect, nu le-au valorificat în favoarea acestuia, prin reținerea circumstanțelor atenuante, dată fiind gravitatea faptei săvârșite.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a ll-a Penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a ll-a Penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii de 24 ore din 9 septembrie 2010 și a arestării preventive, de la 4 octombrie 2010 la 22 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.