ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1736/2010

Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 574 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Galați, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului C.S. prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și în baza acestui text de lege, l-a condamnat pe inculpatul C.S. (în prezent deținut la Penitenciarul Galați) la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen.

pe o perioadă de 6 (șase) ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. prima instanță a aplicat inculpatului C.S. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului C.S. și, în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 09 septembrie 2009 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. 17 alin. (3) C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ.

prima instanță l-a obligat pe inculpatul C.S. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată C.E.C. De asemenea, Tribunalul Galați, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul C.S. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr. 864/P/2009, emis la data de 29 septembrie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se că, în fapt, în ziua de 09 septembrie 2009 inculpatul C.S.

a întreținut relații sexuale normale cu partea vătămată C.E.C., minoră în vârstă de 8 ani, prin constrângerea acesteia și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra. Tribunalul Galați, analizând ansamblul probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, a reținut că, la data de 09 septembrie 2009, martorele C.M. și C.A. se aflau la domiciliul martorei M.I., unde se afla și inculpatul C.S. zis S. sau P., toți urmând să o ajute pe martora C.F. la diverse activități agricole pe o suprafață de teren ce-i aparține martorei. S-a mai relevat că inculpatul o cunoștea pe martora C.M., (cu care avusese o relație de concubinaj o perioadă îndelungată, încă de când martora avea vârsta de 13 ani), iar după terminarea activității, în jurul orei 09,00, martorele C.M., C.A.

și inculpatul s-au întors la domiciliul martorei M.I., unde inculpatul a fost servit cu vin, pentru munca prestată. Prima instanță a reținut că, potrivit declarațiilor sale, inculpatul a consumat 3 - 4 pahare de vișinată și 2 pahare cu vin, după care „s-au aprins poftele în el". După un anumit interval de timp, la domiciliul martorei M.I. a venit și partea vătămată C.E.C., în vârstă de 8 ani, (sora martorelor C.M. și C.A.), însă martora M.I. a plecat împreună cu martora C.M. în orașul Bârlad, pentru a ridica o sumă de bani de la bancă, ce fusese trimisă de fiica acesteia din străinătate. S-a mai reținut că, inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a cerut constant și insistent ca partea vătămată C.E.C.

să meargă împreună cu el la domiciliul său, pentru a-l ajuta la culesul viei, fapt confirmat de martorele C.M., C.A. și M.I. În continuare, inculpatul C.S. a plecat spre domiciliul său împreună cu partea vătămată, aspect recunoscut de inculpat și confirmat de martora C.A., iar la domiciliul acestuia se afla mama acestuia, martora C.I., care a văzut că inculpatul venise însoțit de partea vătămată C.E.C. pe care o cunoștea. Inculpatul a dus-o pe partea vătămată în dormitorul său și unde partea vătămată a consumat alcool dintr-o sticlă de vin, aproximativ jumătate de sticlă. În legătură cu acest aspect, prima instanță a apreciat că ingerarea de alcool de către partea vătămată, s-a făcut în mod forțat, întrucât declarația mamei părții vătămate C.A.

s-a coroborat cu cea a martorei C.M., care au fost în sensul că partea vătămată inițial nu a vrut să bea, dar la insistențele inculpatului, a cedat și, la scurt timp, s-a îmbătat. Inculpatul a declarat că partea vătămată a mers în patul lui, unde acesta, aflat sub influența alcoolului, a dezbrăcat-o de haine, partea vătămată nefiind de acord cu acest lucru. Inculpatul a recunoscut că a forțat-o pe partea vătămată să întrețină raport sexual, ținând-o strâns în brațe. În timpul actului sexual, partea vătămată i-a spus inculpatului să o lase în pace, acuzând dureri în zona genitală, aspect recunoscut de inculpat în declarația sa.

De asemenea, inculpatul a declarat că nu mai reține dacă a ejaculat sau nu și că a intenționat să întrețină un al doilea raport sexual cu partea vătămată, dar că a renunțat, deoarece partea vătămată sângera abundent, lenjeria, hainele acesteia și cearșaful de pe pat fiind pline de sânge, iar după consumarea violului, partea vătămată s-a îmbrăcat cu pantalonii ei, inclusiv cu articole de lenjerie aparținând inculpatului, deoarece lenjeria acesteia era plină de sânge și s-a așezat pe scările imobilului, începând să plângă. De la domiciliul inculpatului, partea vătămată C.E.C. a fost luată de către sora sa, martora C.M., care a văzut-o pe martora C.I. (mama inculpatului) că o spăla pe partea vătămată în zona genitală și că aceasta sângera din abundență.

Inculpatul, realizând gravitatea faptei sale, a dat martorei C.I. lenjeria de pat pentru a o spăla, cu intenția - recunoscută de acesta - de a șterge urmele. După ce martora C.M. și partea vătămată C.E.C. au ajuns la domiciliul lor, au fost anunțate organele de poliție și Serviciul de Ambulanță, partea vătămată fiind internată la Spitalul de Urgență „S.A.A." Galați, secția Obstetrică-Ginecologie. S-a reținut că, potrivit raportului de constatare medico-legală, partea vătămată C.E.C. a prezentat o deflorare completă, recentă, cu plagă perineală și vaginală, ce poate data din după amiaza zilei de 09 septembrie 2009 și că în afara rupturii himeniale și perineo-vaginale recente nu s-au constatat alte leziuni de violență.

Leziunile constatate au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, dacă nu surveneau complicații. S-a mai precizat că, în secreția vaginală și anală recoltată nu s-au pus în evidență spermatozoizi, iar leziunile nu i-au pus în primejdie viața. Prima instanță a reținut că din raportul privind evaluarea consecințelor psihologice a abuzului sexual a rezultat că partea vătămată C.E.C. are un comportament retras, timid, defensiv, comunicând foarte greu cu adulții și copii, că prezintă unele simptome specifice sindromului posttraumatic care apar la nivelul reacțiilor cognitiv afective în urma abuzului sexual: tulburări ale somnului, pierderea interesului pentru orice activitate, anxietate, onicofagie, teamă și evitare.

S-a mai stabilit că partea vătămată are nevoie de un program de consiliere pe o perioadă îndelungată, în vederea evitării unor posibile consecințe negative în plan afectiv și comportamental, precum și prelucrarea traumei suferite. Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a avut o conduită oscilantă în ce privește săvârșirea faptei adusă ca învinuire, întrucât inițial inculpatul a negat săvârșirea faptei, oferind o primă versiune asupra celor petrecute în ziua respectivă, apoi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală l-a indicat drept autor al violului pe numitul G.C., prezentând o nouă versiune, dar ulterior a revenit și a recunoscut că a întreținut un raport sexual cu partea vătămată C.E.C., împotriva voinței acesteia și profitând de starea în care aceasta se găsea, detaliind asupra împrejurărilor în care a săvârșit fapta.

Pentru a-și dovedi susținerile inculpatul a solicitat audierea în calitate de martor a numitei P.C., care s-ar fi aflat în curte la momentul când a venit partea vătămată în domiciliul inculpatului, însă prima instanță a înlăturat ca nefiind pertinentă această probă, câtă vreme, din declarațiile date inițial de inculpat, nu a rezultat că aceasta ar fi fost prezentă în locația respectivă. S-a apreciat că nu poate fi reținută declarația dată de inculpat în faza cercetării judecătorești, în sensul că autorul faptei de viol ar fi numitul G.C., precizând că nu a fost de față când G.C. ar fi întreținut raport sexual cu partea vătămată, însă a considerat că acesta este autorul faptei întrucât, înainte cu câteva zile, acesta le-ar fi amenințat pe C.A.

și C.M. (surorile părții vătămate) că „or să vadă ele ce or să pățească". Inculpatul a justificat revenirea asupra declarației de recunoaștere făcută în faza de urmărire penală prin aceea că s-au făcut presiuni asupra sa și a fost bătut pentru a recunoaște săvârșirea faptei. În aceeași ordine de idei, prima instanță a mai considerat că declarația dată de inculpat în faza cercetării judecătorești nu corespundea realității, întrucât susținerile acestuia nu se coroborau cu fapte și împrejurări ce rezultau din ansamblul probelor administrate în cauză, întrucât apărările inculpatului au fost combătute de celelalte probe, iar acesta nu a justificat în mod temeinic și credibil revenirea asupra declarației anterioare, în condițiile în care a fost audiat în prezența unui avocat.

Tribunalul Galați a constatat că situația de fapt mai sus reținută și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză ce s-au coroborat între ele, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, ocazie cu care, în camera inculpatului au fost identificate și ridicate pete de culoare brun roșcată; raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată C.E.C. a prezentat o deflorare completă, recentă, cu plagă perineală și vaginală, ce poate data din după amiaza zilei de 09 septembrie 2009, leziuni care au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale și care nu i-au pus în primejdie viața; procesul-verbal de audiere a minorei C.E.C. (în faza actelor premergătoare), ocazie cu care aceasta a declarat că a fost luată cu forța de „S.", dusă la domiciliul acestuia unde a fost dezbrăcată de haine și violată de către acesta, relatând și episodul cu sângerarea genitală; declarațiile martorelor C.A., C.M.

C.I., C.A. și M.I., precum și cu declarația de recunoaștere a inculpatului. În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului C.S., care în ziua de 09 septembrie 2009 a întreținut relații sexuale normale cu partea vătămată C.E.C. minoră în vârstă de 8 ani, prin constrângerea acesteia și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., sens în care a dispus, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen. S-a mai reținut de către Tribunalul Galați că, potrivit fișei de cazier, inculpatul C.S.

a suferit multiple condamnări, ultima fiind cea dispusă prin Sentința penală nr. 1915 din 16 iunie 2003 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă la data de 04 septembrie 2003, prin Decizia penală nr. 966 din 04 septembrie 2003, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare. S-a mai menționat că inculpatul a început executarea acestei pedepse la 26 decembrie 2001, fiind liberat condiționat la 05 octombrie 2005, cu un rest neexecutat de 689 zile închisoare, iar fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită după împlinirea duratei pedepsei mai sus menționate, dar mai înainte de împlinirea termenului de reabilitare, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 197 alin. (3) teza I C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite (asupra unei persoane vulnerabile - o minoră în vârstă de numai 8 ani, pe care a îndemnat-o să consume băuturi alcoolice, pentru ca apoi să profite de starea indusă acesteia, pentru ca, folosind forța fizică și prin imobilizarea părții vătămate, să o constrângă la întreținerea de relații sexuale).

De asemenea, prima instanță a mai ținut seama, totodată, de urmările produse (respectiv de consecințele faptelor asupra dezvoltării psiho-fizice a minorei, astfel cum au fost relevate în raportul privind evaluarea consecințelor psihologice a abuzului sexual), precum și de persoana inculpatului, care este recidivist și de conduita procesuală oscilantă a acestuia și raportat și la natura relațiilor sociale încălcate, instanța și-a format convingerea că scopul preventiv, coercitiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

și reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 15 ani închisoare, în regim de detenție Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, natura și importanța relațiilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele (a îndemnat victima să consume băuturi alcoolice și a imobilizat-o prin forța fizică), urmarea produsă și impactul negativ asupra psihicului minorei, starea de insecuritate socială, precum și rezonanța unor astfel de fapte în rândul comunității, s-a arătat că în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului C.S., iar conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta durata reținerii - 24 ore - aferentă zilei de 09 septembrie 2009 și a arestării preventive de la 10 septembrie 2009 la zi.

Referitor la soluționarea laturii civile, prima instanță a constatat că partea vătămată minoră C.E.C., prin reprezentant, nu s-a constituit parte civilă, însă, față de vârsta părții vătămate la data săvârșirii faptei, precum și consecințele faptei asupra dezvoltării psiho-fizice a minorei, ținând cont și de dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata de daune morale către aceasta. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul C.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului și a solicitat admiterea apelului și să se dispună majorarea pedepsei, urmând a se avea în vedere gravitatea infracțiunii, modalitățile concrete ale săvârșirii, persoana inculpatului - recidivist și atitudinea oscilantă a acestuia pe parcursul desfășurării procesului penal. Apelantul-inculpat C.S. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și a solicitat în memoriul depus la dosar înlăturarea alin. (3) al art. 197 C. pen. și condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., iar oral, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat întemeiat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și nefondat apelul declarat de inculpatul C.S. și, prin Decizia penală nr. 13/A din 11 martie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva Sentinței penale nr. 574 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Galați, privind pe inculpatul C.S. și, în rejudecare: A desființat, în parte, sentința penală sus-menționată și a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 15 ani închisoare la 20 ani închisoare și a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie și ca pedeapsă complementară și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

(drepturile părintești). Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 574 din 18 decembrie 2009 a Tribunalului Galați și, conform art. 383 alin. (1 1 ) cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 09 septembrie 2009 până la data de 11 martie 2010. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel l-a obligat pe inculpatul C.S.

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel și a stabilit ca suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, să fie avansată în contul Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului, pe baza unei analize complete a materialului probator. Instanța de apel a mai apreciat, contrar susținerilor inculpatului, că prima instanță a reținut corect încadrarea juridică a infracțiunii de viol, respectiv, cea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., întrucât, în speță, partea vătămată avea vârsta de numai 8 ani, iar motivul de apel invocat de inculpat vizând înlăturarea alin. (3) al art. 197 C. pen., l-a considerat nefondat, întrucât art. 197 alin. (3) C. pen. reglementează infracțiunea de viol în condițiile în care victima nu a împlinit 15 ani.

În cea ce privește netemeinicia sentinței penale, criticată atât de parchet, cât și de inculpat, instanța de apel a apreciat ca fiind fondate motivele invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și, pe cale de consecință, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului, față de dispozițiile art. 72 C. pen., funcție de gravitatea deosebită a infracțiunii, de modalitățile și împrejurările săvârșirii faptei, de urmarea produsă, de atingerea adusă relațiilor sociale apărate de lege, dar și față de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la primul impact cu legea penală, fiind reținută justificat starea de recidivă postexecutorie. Împotriva deciziei penale sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esență, recurentul-inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe, arătând că, pedeapsa majorată de instanța de prim control judiciar este prea aspră, în raport de împrejurările faptei și circumstanțele personale ale inculpatului. Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că ambele instanțe a reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanța de prim control judiciar, procedând justificat atunci când a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 15 ani la 20 de ani închisoare, prin raportare la circumstanțe reale ale săvârșirii faptei, la circumstanțele personale ale inculpatului dar, mai ales la consecințele greu de înlăturat ale faptei reprobabile, săvârșită de inculpat asupra fizicului și psihicului unei minore de numai 8 ani.

Deși, inițial inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, ulterior, având o atitudine nesinceră și oscilantă, susținând, fără niciun suport probator, fie că a recunoscut fapta urmare presiunilor exercitate asupra sa în faza de urmărire penală, fie că altă persoană ar fi autorul violului (indicându-l pe numitul G.C.), ulterior și-a nuanțat poziția și a revenit asupra declarațiilor, relatând modul în care s-au desfășurat evenimentele la data când s-a reținut comiterea faptei. De altfel, Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut în mod corect că, din probatoriul administrat în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești s-a relevat cu certitudine că inculpatul a comis fapta pentru care a fost cercetat și dedus judecății, declarațiile părții vătămate minore C.E.C.

coroborându-se cu declarațiile martorelor C.A., C.M. C.I., C.A. și M.I., precum și cu declarația de recunoaștere a inculpatului, dar și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului; raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de audiere a minorei C.E.C. Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de prima instanță și însușită apoi de instanța de prim control judiciar, în sensul că în data de 09 septembrie 2009 inculpatul a întreținut relații sexuale normale cu partea vătămată C.E.C. - în vârstă de 8 ani - prin constrângere (obligând-o să consume băuturi alcoolice și imobilizând-o prin forță fizică) și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, apreciindu-se, în mod justificat, că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, victima având numai 8 ani, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când, justificat, a respins solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei pentru infracțiunea pentru care a fost dedus judecății, astfel că motivul de recurs vizând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit, fiind nefondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, a casat în parte hotărârea primei instanțe și constatând că pedeapsa de 15 ani închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, aplicată acestui inculpat de prima instanță era insuficientă și nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin urmare, se apreciază că instanța de apel, în mod justificat, a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare și a interzis acestuia, ca pedeapsă complementară și accesorie, alături de celelalte drepturi, și exercitarea drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., considerând că numai o pedeapsă aplicată în acest cuantum și cu executare în regim de detenție este de natură să atingă scopul preventiv, coercitiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Înalta Curte constată că pedeapsa majorată de la 15 ani la 20 de ani închisoare, aplicată de instanța de prim control judiciar este just individualizată și reflectă atât periculozitatea faptei, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei și pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a mai avut anterior conflicte cu legea penală, neidentificându-se elemente care să determine o nouă evaluare a cuantumului pedepsei, dar nici a modalității de executare a acesteia.

Astfel, raportat la modalitatea concretă în care inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a acționat asupra părții vătămate, o minoră de numai 8 ani, luând-o în domiciliu său sub pretextul că are nevoie de ajutor la culesul viței de vie, obligând-o să consume vin și apoi, profitând de starea de vulnerabilitate indusă, atât de vârstă, cât și de alcoolul îngurgitat, dar și de faptul că era lipsită de apărare, a abuzat-o fizic și a constrâns-o la relații sexuale, relevându-se, prin urmare și pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă comportamentul lipsit de orice urmă moralitate al inculpatului, care, prin cazierul judiciar bogat atașat la dosar, demonstrează, perseverență infracțională și, mai ales, faptul că nu a înțeles nimic din clemența instanțelor anterioare, se apreciază că, în cauză, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei stabilită de instanța de prim control judiciar, la nivelul celui aplicat de prima instanță, așa cum neîntemeiat, a solicitat recurentul-inculpat.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii și la apărarea valorilor sociale și morale ale societății. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului la nivelul celei stabilite de prima instanță, nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia. Față de cele menționate mai sus și, întrucât din examinarea cauzei, nu rezultă motive care, analizate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.S. durata reținerii și arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 3 mai 2010. În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.E.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 13/A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 septembrie 2009 la 3 mai 2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.E.C., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2010.