ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4237/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 266, din 14 martie 2011, Tribunalul Galați, secția penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. în cauza privind pe inculpatul G.F.N.

Prin aceeași sentință, fost condamnat inculpatul G.F.N. la o pedeapsă principală de 19 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) și e) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive a acestuia, de la 30 august 2010, ora 11.00 și până la zi, respectiv 14 martie 2011.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 14, art. 17 alin. (3), art. 346, art. 348 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.S., prin reprezentanți legali I.V. și I.G., suma de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

1) La sfârșitul lunii noiembrie 2009, fără a se putea stabili data exactă, partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, a mers la prietena sa - martora T.F. În fața porții imobilului în care locuia martora, partea vătămată s-a întâlnit cu martorii F.D., Ș.C., Ș.M., E.M. și F.G., cu care a stat de vorbă. Martorii F.D., Ș.C. și F.G. au propus celor două minore să întrețină raporturi sexuale, însă acestea i-au refuzat. Martorul F.D. purtase anterior o discuție cu inculpatul G.F.N. în cadrul căreia inculpatul îi mărturisise că ar vrea să întrețină raport sexual cu partea vătămată I.S. și l-a rugat pe martor să-l sune în momentul în care o vede. Martorul F.D., apreciind intențiile inculpatului ca fiind glume, l-a sunat pe inculpat și i-a spus să vină repede pentru că partea vătămată se află la poarta martorei T.F. (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat)

Auzind discuția telefonică, martorul E.M. i-a spus părții vătămate să plece repede acasă. Aceasta a plecat, însă pe drum s-a întâlnit cu inculpatul G.F.N. care a întrebat-o cum se numește. Partea vătămată I.S., recunoscându-l, și-a declinat un nume fals, însă acesta a apucat-o de mână spunându-i că o va conduce acasă, i-a propus să întrețină relații sexuale, însă aceasta l-a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste față și a scos un briceag cu care a amenințat-o și a forțat-o să meargă până la locul unde trebuia să se întâlnească cu ceilalți martori (deci. parte vătămată; deci. martor; deci. inculpat).

Aici, inculpatul G.F.N. le-a propus martorilor să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată minoră I.S., asigurându-i că o va convinge el, însă aceștia l-au refuzat. În continuare, în stare de ebrietate fiind, inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată și a târât-o într-o râpă din apropiere, lovind-o cu pumnul în cap. Deoarece aceasta a refuzat să se dezbrace și a încercat să fugă, inculpatul a lovit-o din nou cu pumnul în zona capului, aceasta pierzându-și cunoștința. Partea vătămată a precizat, în declarațiile sale, că nu mai știe ce s-a întâmplat, însă ulterior, când și-a revenit, a constatat că era plină de sânge pe față și fusese violată (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Martorii prezenți în zonă, inclusiv martora T.F., au plecat, nici unul dintre ei neavând curajul de interveni din teamă față de inculpat (deci. parte vătămată; deci. martori).

Partea vătămată I.S. s-a spălat la o fântână, după care a mers la domiciliu, fără a povesti mamei sale ce s-a întâmplat în acea seară, de teama inculpatului care o amenințase cu moartea (deci. parte vătămată).

2) în seara zilei de 15 decembrie 2009, partea vătămată I.S. a mers la domiciliul martorului Ș.C. unde se mai aflau martorii Ș.M., C.I., F.G. și F.D. Martorul F.G. a propus părții vătămate să fie prieteni și să întrețină raporturi sexuale, însă aceasta l-a refuzat spunându-i că sunt verișori. Atunci, martorul F.G. l-a sunat pe inculpatul G.F.N. și l-a informat că partea vătămată se află la domiciliul martorului Ș.C. Ulterior, partea vătămată a plecat cu martorii Ș.C. și C.I. la sora martorului C.I., însă pe drum, datorită frigului, s-au oprit la locuința martorului Ș.N. pentru a se încălzi (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Au plecat la puțin timp, despărțindu-se de martorul C.I. În drum spre casa părții vătămate, s-au întâlnit cu inculpatul G.F.N., care i-a amenințat pe partea vătămată și pe martorul Ș.C. că îi îngroapă în zăpadă dacă nu se întorc la locuința martorului Ș.N. De frică, cei doi s-au supus cerințelor inculpatului și s-au deplasat către imobilul martorului Ș.N. Pe drum, partea vătămată a fugit și s-a ascuns în toaleta locuinței numitului C.I., însă a fost găsită imediat de inculpat, care a lovit-o cu palma peste față și a obligat-o să-și continue drumul. Au intrat în locuința martorului Ș.N., care se afla la domiciliu, inculpatul G.F.N. ducând-o pe partea vătămată într-o cameră din care l-a izgonit pe martorul Ș.C. (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Aici, inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată că o va omorî dacă nu face ce îi cere. Aceasta a reușit să fugă în cealaltă cameră, unde se aflau martorii Ș.C. și Ș.N., și a cerut ajutorul acestora. Martorul Ș.N. i-a spus inculpatului să plece din locuința sa, deoarece nu vrea să aibă probleme, însă inculpatul a refuzat, a luat-o de mână pe partea vătămată și a dus-o cu forța în cealaltă cameră, unde a dezbrăcat-o complet și a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale normale și orale (procese-verbale, file; planșa fotografică; deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

În continuare, inculpatul G.F.N. a plecat într-o direcție necunoscută, partea vătămată rămânând cu martorul Ș.C. și Ș.N. Părții vătămate i s-a făcut rău și l-a rugat pe martorul Ș.C. să o conducă acasă. În declarațiile sale, partea vătămată a precizat că și martorul Ș.C. i-ar fi propus să întrețină relații sexuale după plecarea inculpatului, însă, la refuzul său, martorul nu a mai insistat (deci. parte vătămată; deci. martori; deci. inculpat).

Partea vătămată a ajuns acasă, însă nu i-a povestit nimic mamei sale, tot ca urmare a amenințărilor inculpatului G.F.N.

În cursul lunii ianuarie 2010, partea vătămată a povestit prietenei sale, martora T.A.A., despre cele două fapte comise de inculpatul G.F.N. La rândul său, martora a povestit mamei părții vătămate cele întâmplate. La data de 09 ianuarie 2010, martora I.G. - mama părții vătămate minore, a sesizat organele de cercetare ale poliției judiciare în legătură cu faptele comise de inculpat (proces-verbal; declarații parte vătămată; declarații martore).

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate din data de 11 ianuarie 2010, cu sublinierea faptului că aceasta s-a prezentat tardiv la examinare, a rezultat că:

- la examenul genital s-a constatat o ruptură completă a himenului;

- prezintă deflorare mai veche de 7 - 10 zile, timp după care nu se mai poate aprecia data producerii ei;

- la nivel anal nu prezintă leziuni de violență;

- pe corp nu prezintă leziuni de violență;

- nu necesită zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată, minora I.S., a fost consiliată psihologic de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați și, în urma metodelor de evaluare folosite, s-a constatat că „există elemente care atestă că ar fi fost supusă unui abuz sexual. Aceasta prezintă un coeficient de inteligență de nivel mediu-slabă (CI = 90). Pe parcursul evaluării, minora a manifestat o atitudine defensivă, rezistență, nesiguranță, inhibiție, slăbiciune, vulnerabilitate și refuzul de a exprima în cuvinte evenimentele neplăcute trăite. Manifestă ostilitate în relațiile cu alți copii și adulți, și se simte vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat, are frică permanentă și un puternic sentiment de murdărie corporală". Concluzia psihologului este aceea că „prezintă tulburări în sfera cognitivă și emoțională, fiind necesară includerea acesteia într-un program terapeutic suportiv, în scopul ameliorării traumelor existenta, datorate abuzului" (raport și certificat de naștere).

Instanța de fond a apreciat că faptele și vinovăția inculpatului G.F.N. sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de conducere în teren, din 28 ianuarie 2010, și planșa foto aferentă, în care se consemnează detalii referitoare la locurile unde a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale de către inculpatul G.F.N.: o râpă din apropierea locuinței lui S.N. precum și locuința lui Ș.N. din comuna Cuca, județul Galați;

- raport de evaluare psihologică nr. 12806 din 09 februarie 2010 întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați în care se menționează că în urma metodelor de evaluare folosite, respectiv a interviului, a observației și a testelor proiective, s-a constatat că există elemente, din punct de vedere psihologic, care să ateste că partea vătămată I.S. a fost supusă unui abuz sexual;

- fișă de evidență cu datele personale ale părții vătămate I.S. și copia certificatului de naștere al acesteia din care reiese că partea vătămată este născută la data de ... 1996;

- declarațiile părții vătămate I.S. care arată că la sfârșitul lunii noiembrie 2009 inculpatul G.F.N. era sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o cu palma peste față, a amenințat-o cu un briceag că îi taie venele, după care a dus-o la o râpă situată în apropiere. Inculpatul i-a dat mai multe palme peste cap, a amenințat-o cu moartea, după care a lovit-o în zona capului, partea vătămată pierzându-și cunoștința. Când s-a trezit partea vătămată și-a dat seama că a fost violată deoarece avea sânge pe față, pantalonii și chiloții îi avea în vine, fiind dezbrăcată. Partea vătămată nu a spus nimic părinților deoarece tot timpul cât inculpatul i-a propus să întrețină relații sexuale, a amenințat-o că o omoară, iar acesteia i-a fost frică. în ziua de 15 decembrie 2009, în casa lui Ș.N., partea vătămată a fost amenințată cu moartea de către inculpat, a fost dusă într-o cameră, dezbrăcată cu forța, iar ulterior inculpatul prin amenințare și împotriva voinței ei a întreținut relații sexuale normale și orale cu aceasta;

- raport de constatare medico-legală nr. 21/E/11 ianuarie 2010 din care rezultă că minora I.S. prezintă o deflorare mai veche de 7 - 10 zile, timp după care nu se mai poate aprecia data producerii ei;

- declarațiile martorei T.A.A. care arată că în luna noiembrie 2009 partea vătămată I.S. i-a spus că a fost amenințată cu bătaia de inculpatul G.F.N., dusă cu forța în zona unor fântâni din apropiere, unde acesta i-a spus să se dezbrace pentru a întreține relații sexuale. Întrucât partea vătămată a refuzat a fost lovită de inculpat cu pumnul în zona feței, după care aceasta și-a pierdut cunoștința. În momentul în care și-a revenit avea pantalonii și chiloții în vine. Tot de la partea vătămată I.S., martora a aflat că în luna decembrie 2009 aceasta a mai întreținut relații sexuale fără voia ei cu inculpatul G.F.N. la locuința lui Ș.N. Martora T. i-a spus mamei părții vătămate ce a pățit aceasta, iar partea vătămată întrebată fiind a recunoscut cele întâmplate;

- declarațiile martorei T.F. care arată că partea vătămată I.S. i-a spus că a fost violată de două ori de către inculpatul G.F.N., prima dată în râpa situată în apropierea casei ei, chiar în seara în care partea vătămată a căutat-o pe martoră la domiciliu, iar a doua oară în locuința lui Ș.N.  Martora T. a precizat că în luna noiembrie 2009 când a ieșit la poartă E.M., le-a spus ei și părții vătămate să fugă că vine inculpatul. Martora a fost și ea amenințată de inculpat în repetate rânduri că o va viola. Inculpatul G.F.N. a ajuns în dreptul grupului, era sub influența băuturilor alcoolice, le-a vorbit urât celor două fete și le-a propus să întrețină raporturi sexuale cu el, însă acestea au refuzat. Inculpatul a tras-o de mână pe I.S. spunându-i „hai fă să ți-o trag" și i-a dat două palme peste cap;

- declarațiile martorului Ș.D.G. care arată că în luna decembrie 2009, în jurul datei de 20, era împreună cu E.M. la Ț.F. acasă. Cu această ocazie a auzit o discuție între Ț.F. și I.S. Aceasta din urmă spunea că a fost bătută, amenințată și violată de două ori de G.F.N., zis „N.O.", prima dată în luna noiembrie 2009, în „R.R.", iar a doua oară în casa lui Ș.N. Partea vătămată i-a spus F. să fie atentă întrucât „N.O." intenționează să o violeze și pe ea. Pe data de 15 decembrie 2009, în jurul orei 19.00 - 20.00, martorul Ș.D.G. a mers împreună cu E.M. și alți băieți la Ș.C. acasă, pentru că o căutau pe I.S. Deși Ș.C. le-a spus că S. nu este în acel loc, ei au văzut-o când se ascundea;

- declarațiile martorului F.D. care arată că într-o seară, pe la sfârșitul lunii noiembrie 2009, s-a întâlnit cu fratele lui, F.G., cu E.M., D. „Ș.", Ș.C., Ț.F. și I.S., în fața porții F. La un moment dat martorul l-a sunat pe „N.O." căruia i-a spus să vină în acel loc, întrucât cu ceva timp în urmă, inculpatul i-a spus că vrea să întrețină relații sexuale cu I.S., iar dacă o vede să îl anunțe imediat. Inculpatul a venit după câteva minute, i-a chemat deoparte pe el și pe fratele lui și pe ceilalți băieți și i-a întrebat dacă vor să întrețină relații sexuale cu I.S. Inculpatul a tras-o pe S. deoparte și l-a auzit când i-a spus acesteia că „e curvă și că trebuie să întrețină relații sexuale cu toți de acolo", moment în care partea vătămată a început să plângă. Inculpatul a lovit-o de câteva ori pe I.S. cu palmele peste față, trăgând-o spre râpă strigând la ea. Acesta a strigat spre ei să meargă în râpă, însă deoarece S. plângea și ei și-au dat seama că urmează să fie violată, aceștia nu au vrut să meargă și au rămas pe loc. După vreo două zile, martorul s-a întâlnit cu „O." care i-a povestit că a întreținut relații sexuale cu S. în râpă și, dacă rămânea, întreținea și el relații sexuale cu ea. într-o seară, pe la jumătatea lunii decembrie 2009, fiind acasă la Ș.C., împreună cu fratele lui, G., cu C.I. zis „L." și cu I.S., i-au propus toți S. să întrețină relații sexuale cu ei. Aceasta a refuzat, iar fratele martorului, G., l-a sunat pe „O.", spunând că o să vorbească el cu S. După câteva zile, martorul a auzit de la băieți că „N.O." a violat-o din nou pe S.I., de data aceasta în casa lui Ș.N.;

- declarațiile martorului F.G. care arată că într-o seară, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2009, fratele lui, F.D. l-a sunat pe inculpat care a venit în locul în care se aflau toți. Acesta i-a luat deoparte pe băieți și le-a propus să întrețină relații sexuale cu I.S., lăsându-i să înțeleagă că o va convinge el. Inculpatul a luat-o pe S. de mână și i-a spus că „.este curvă și că trebuie să întrețină relații sexuale cu ei toți", motiv pentru care aceasta a început să plângă. Inculpatul a lovit-o de câteva ori pe I.S. cu palmele peste față și a tras-o de mână spre o râpă situată în apropiere spunând către aceștia „ce tupeu are curva asta". Inculpatul i-a chemat și pe ei să meargă după el și S., însă realizând că acesta vrea să întrețină relații sexuale cu I.S. împotriva voinței ei, aceștia nu au vrut să meargă. La aproximativ 2 - 3 zile după cele întâmplate, martorul s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că în acea seară a întreținut relații sexuale cu I.S. în râpă. Martorul a menționat că a aflat de la C.I. că inculpatul a violat-o din nou pe I.S. în locuința lui Ș.N. într-o seară pe la jumătatea lunii decembrie 2009;

- declarațiile martorului Ș.C. care arată că în luna noiembrie 2009, într-una din zile, inculpatul G.F.N. a prins-o de mână pe I.S. și a lovit-o de câteva ori cu palmele peste cap spunându-i „stai fă, că vreau să ți-o trag". Inculpatul le-a propus și lor să meargă într-o râpă din apropiere ca să întrețină relații sexuale cu S. Acesta a continuat să o lovească pe S. cu palmele și să o amenințe că o omoară, trăgând-o după el spre zona „R.R.", timp în care S. plângea. După câteva zile, martorul a aflat de la T.F. că în seara respectivă inculpatul a întreținut relații sexuale cu I.S. împotriva voinței ei, amenințând-o și lovind-o. Martorul Ș.C. a precizat că I.S. este prietenă cu el și știe că are vârsta de 12 - 13 ani. În seara de 15 decembrie 2009, după ce a lovit-o de mai multe ori și a amenințat-o, inculpatul a întreținut relații sexuale cu I.S., în casa lui Ș.N., aspecte observate de martor;

- declarațiile martorului Ș.N. care arată că în ziua de 15 decembrie 2009, seara, în casa lui, inculpatul G.F.N. a tras-o pe I.S. în camera alăturată. Aceasta plângea și țipa să fie lăsată în pace. După câteva minute, I.S. a venit plângând la nepotul lui (Ș.C.) și i-a spus „nu mă lăsa cu „O." singură că acesta vrea să mă violeze". Inculpatul a venit în camera lor și a lovit-o de câteva ori cu palmele peste față pe I.S. Martorul a intervenit și i-a spus lui „O." să plece din casa lui, moment în care acesta i-a spus să tacă, altfel îl va strânge de gât. Inculpatul a tras-o din nou pe S. în camera alăturată, acesta țipând. Ș.C. s-a uitat pe geam în cealaltă cameră și i-a spus că O. o violează pe S. și o bate;

- declarațiile martorului E.M. care arată că într-o seară, prin luna noiembrie 2009, inculpatul G.F.N. a tras-o de mână și a lovit-o de câteva ori cu palmele peste cap pe I.S., spunându-i „vreau să ți-o trag". Inculpatul le-a propus acestora să meargă într-o râpă din apropiere pentru a întreține relații sexuale cu S., însă aceștia au refuzat. Inculpatul a continuat să o lovească și să o amenințe pe S. și a tras-o după el spre „R.R.", timp în care aceasta plângea. A doua zi, martorul s-a întâlnit cu I.S., iar aceasta i-a spus că a fost bătută de inculpat și obligată să întrețină relații sexuale. La circa 2 - 3 zile după data de 15 decembrie 2009, martorul s-a întâlnit cu Ș.C. iar acesta i-a povestit că inculpatul a violat-o pe I.S. în casa lui Ș.N. Ulterior, martorul s-a întâlnit și cu inculpatul și cu partea vătămată care au confirmat și ei violul;

- declarațiile martorului C.I. care arată că în ziua următoare datei de 15 decembrie 2009 a aflat de la Ș.C. că inculpatul G.F.N. a violat-o pe I.S. în locuința lui Ș.N.;

- declarațiile martorei I.G., mama părții vătămate, care arată că la data de 07 ianuarie 2010, a aflat de la T.A. că fiica ei a fost violată, iar apoi I.S. i-a spus că a fost bătută și violată de două ori de inculpat, la sfârșitul lunii noiembrie 2009 într-o râpă și la data de 15 decembrie 2009 în locuința lui Ș.N.

Inculpatul G.F.N. a dat o declarație, ca făptuitor, în faza de urmărire penală în care a precizat că nu a întreținut raporturi sexuale cu minora I.S. nici pe data de 15 decembrie 2009, și nici în luna noiembrie 2009. Ulterior, în faza de urmărire penală și-a menținut respectiva declarație și nu a mai dorit să facă alte declarații.

În faza de judecată, inculpatul și-a menținut poziția de nerecunoaștere a faptelor, precizând că știa că partea vătămată are circa 16 - 17 ani.

S-a apreciat de către instanța de fond că mijloacele de probă prezentate au condus cu certitudine la concluzia că inculpatul G.F.N. a întreținut cu partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, raporturi sexuale prin amenințare și lovire, împotriva voinței acesteia, la sfârșitul lunii noiembrie 2009 și în ziua de 15 decembrie 2009. Toți martorii audiați, precum și partea vătămată și raportul de constatare medico-legală au pus în evidență comiterea celor două acte de viol comise de inculpat asupra lui I.S., neexistând nici un dubiu în acest sens.

S-a arătat de către instanța de fond că, în faza de judecată, martorii F.G., E.M., F.D., C.I., Ș.N. și-au modificat în parte declarațiile inițiale, omițând anumite aspecte care l-ar fi incriminat pe inculpat. Instanța de fond nu i-a luat în considerare aceste modificări ale declarațiilor întrucât nu s-a invocat și nu s-a probat vreo cauză temeinică, obiectivă care să conducă la o astfel de schimbare. Acești martori au menționat în mod detaliat toate împrejurările pe care le cunoșteau în faza de urmărire penală, iar ulterior nu au prezentat nici un argument pentru schimbarea unor elemente de fapt.

Sub aspect subiectiv, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că unii dintre martorii audiați au arătat că inculpatul este o fire violentă și a proferat și unele amenințări la adresa lor, ceea ce ar sta la baza atitudinii lor procesuale din faza de judecată. Pe de altă parte, s-a arătat că declarațiile modificate ale acestor martori din faza de judecată nu s-au coroborat între ele sau cu declarațiile inculpatului și au fost infirmate în mod categoric de celelalte mijloace de probă.

În fața instanței de fond, inculpatul a dorit să dea declarație la finalul cercetării judecătorești, după administrarea celorlalte probe, ținând cont și de schimbarea declarațiilor unor martori. În acest context, inculpatul a făcut unele precizări colaterale, fără vreo legătură clară cu faptele de care este acuzat, invocând și numele a trei persoane, respectiv C.V., M.M. și G.N. Aceste persoane, despre care nu a făcut vorbire în declarația dată ca făptuitor în faza de urmărire penală, le-a propus la finalul cercetării judecătorești ca martori. Doi dintre aceștia, respectiv M.M. și G.N., au fost propuși ca martori și în faza de urmărire penală, însă cererea de probatorii a fost respinsă. Prin urmare, a apreciat instanța de fond că aceste două persoane erau cunoscute inculpatului și, în măsura în care declarațiile lor erau importante în vederea aflării adevărului puteau fi propuși ca martori la începutul cercetării judecătorești, și nu la finalul ei. Trecând peste aceste aspecte procedurale, s-a arătat că din materialul probator nu a rezultat că vreuna dintre cele trei persoane (C.V., M.M. și G.N.) ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situații aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente. în consecință, în conformitate și cu art. 67 C. proc. pen. s-a apreciat de către instanța de fond că nu se poate vorbi de o pertinență, concludentă sau utilitate în administrarea unei astfel de probe constând în audierea celor trei persoane ca martori. De asemenea, și ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are vreo legătură cu acuzațiile concrete aduse inculpatului. S-a mai arătat și faptul că prin Sentința penală nr. 47 din 7 februarie 2001 a Tribunalului Galați, M.M. a fost condamnat, împreună cu inculpatul, pentru o altă infracțiune de viol, astfel încât gradul de subiectivism a unei astfel de mărturii este prea mare pentru a putea avea o relevanță juridică.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât acesta nu ar fi cunoscut vârsta reală a părții vătămate, fiind în eroare cu privire la acest aspect.

Instanța de fond a considerat că nu este fondată o astfel de cerere deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul G.F.N. o urmărea de o perioadă de timp pe partea vătămată I.S. în scopul de a întreține relații sexuale cu aceasta, fiind în contact permanent fie cu prieteni ai acesteia, fie cu persoane din anturajul ei care cunoșteau vârsta părții vătămate. Chiar inculpatul a precizat că știa că partea vătămată avea circa 16 - 17 ani. Prin urmare, s-a concluzionat că inculpatul cunoștea cu certitudine vârsta reală a părții vătămate, respectiv 13 ani, având toate informațiile în acest sens, iar referirea la o vârstă mai mare a făcut-o doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.

Pentru inculpat, apărătorul a pus concluzii de achitare conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu ar fi probe în sensul vinovăției acestuia.

Instanța de fond a arătat însă că a prezentat anterior mijloacele de probă care, prin coroborare, conduc la susținerea acuzațiilor de viol atât pentru fapta de la sfârșitul lunii noiembrie 2009, cât și pentru fapta din 15 decembrie 2009.

La termenul de judecată din 7 martie 2011, instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de viol întruna singură, în formă continuată, cu următoarea motivare:

După cum s-a arătat, inculpatul nu a acționat în mod spontan, întâmplător, în cele două situații. Acesta a urmărit-o pe partea vătămată o perioadă de timp, având informații și manifestându-și interesul în scopul întreținerii relațiilor sexuale cu aceasta. în acest sens, el a intrat în contact și a ținut legătura cu persoane din anturajul părții vătămate. În aceste împrejurări, cele două fapte de viol se constituie în două acte materiale ale aceleiași infracțiuni care îmbracă forma continuată. Comportamentul inculpatului, grefat și pe o condamnare anterioară, tot pentru viol, a arătat că a pus în evidență rezoluția infracțională unică a acestuia în ambele ipostaze, atât pentru fapta de la sfârșitul lunii noiembrie 2009, cât și pentru cea din 15 decembrie 2009. În sprijinul opiniei că este o singură rezoluție infracțională a inculpatului s-a arătat că vine și unitatea subiectului pasiv al infracțiunii, respectiv aceeași parte vătămată. În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului G.F.N. care, la sfârșitul lunii noiembrie 2009, și la data de 15 decembrie 2009, prin constrângere fizică și morală, profitând și de imposibilitatea ei de a se apăra, a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată I.S. în vârstă de 13 ani, din comuna Cuca, județul Galați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că prin Sentința penală nr. 47 din 07 februarie 2001 a Tribunalului Galați, secția penală, definitivă la data de 11 iunie 2001 conform Deciziei penale nr. 248 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Galați, s-a aplicat inculpatului G.F.N. o pedeapsă principală de 5 ani și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în referire la art. 78 C. pen. Inculpatul a fost arestat la 14 iulie 2000 și eliberat condiționat la 22 iulie 2003, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 845 zile închisoare. S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este comisă în stare de recidivă postexecutorie față de condamnarea prin Sentința penală nr. 47/2001 a Tribunalului Galați, astfel încât instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. (amenda penală rezultantă de 1.000 RON aplicată prin Sentința penală nr. 333/2008 a Judecătoriei Târgu Bujor neprezentând relevanță sub acest aspect).

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la dispozițiile părții generale a Codului penal, la limitele de pedeapsă stabilite de lege, la împrejurările care agravează răspunderea penală (forma continuată a infracțiunii, starea de recidivă postexecutorie), la gradul de pericol social al faptei comise, precum și la persoana inculpatului, care are antecedente penale, și care a avut o atitudine procesuală negativă. S-a apreciat că faptele din prezenta cauză au o gravitate deosebit de mare. Inculpatul G.F.N. a urmărit-o pe partea vătămată în mod efectiv cu scopul de a o viola, ceea ce s-a și întâmplat de două ori și, probabil, s-ar mai fi întâmplat dacă nu interveneau organele judiciare și nu se producea arestarea acestuia. De asemenea, inculpatul a propus și altor persoane din anturajul părții vătămate să întrețină relații sexuale cu aceasta și a amenințat cu bătaia unii martori în cazul în care colaborează cu organele de urmărire penală. S-a mai reținut că inculpatul a mai fost condamnat anterior, tot pentru o infracțiune de viol, executând în regim de detenție pedeapsa aplicată. Cu toate acestea, inculpatul nu s-a reeducat, și a comis din nou două acte materiale de viol asupra unei părți vătămate de 13 ani. Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine procesuală negativă, acesta nu a recunoscut comiterea infracțiunii și a încercat să prezinte anumite elemente care să îngreuneze aflarea adevărului.

S-a concluzionat în final că toate aceste aspecte pun în evidență un grad deosebit de ridicat de pericol social al inculpatului, care impun o sancțiune fermă, orientată spre maximul special. Acest grad ridicat de pericol social al faptelor și al inculpatului nu este compatibil cu reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Având în vedere natura infracțiunii din prezenta cauză, care aduce atingere vieții sexuale, coroborată și cu persoana inculpatului și cu vârsta părții vătămate, instanța de fond a apreciat că, atât sub aspectul pedepsei complementare, cât și al celei accesorii, trebuie interzis inculpatului, pe lângă drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., și dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen.

Față de gravitatea ridicată a faptelor, de gradul ridicat de pericol social al inculpatului, de cuantumul pedepsei ce a fost aplicat acestuia, antecedentele sale penale, instanța de fond a apreciat că este actual temeiul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel încât, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Referitor la latura civilă s-a arătat de către instanța de fond că în cauză nu există constituire de parte civilă (I.S. - parte vătămată, prin reprezentanții săi legali I.V. și I.G. părinții ei).

La termenul de judecată din 07 martie 2011, procurorul, exercitând din oficiu acțiunea civilă, a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată.

Instanța de fond a apreciat că, în conformitate cu art. 17 alin. (3), art. 348 C. proc. pen., se impune acordarea despăgubiri pentru daune morale părții vătămate, prin reprezentanții legali, fiind în mod cert cauzat acesteia un prejudiciu moral în urma acțiunilor ilicite de viol ale inculpatului, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ. (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate). Părții vătămate I.S. i s-au cauzat atât suferințe fizice, cât și psihice, iar traumele psihice puternice sunt evidențiate în raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați. În aceste condiții, ținând cont și de vârsta părții vătămate, și de comunitatea restrânsă în care au avut loc faptele, s-a apreciat că o sumă de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este în măsură să acopere respectivul prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G.F.N. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, s-a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătându-se că infracțiunea de viol nu este dovedită prin probe care să aibă un caracter cert și sigur, ci hotărârea pronunțată se bazează pe simple presupuneri, bănuieli, impresii și convingeri subiective, niciuna dintre depozițiile persoanelor ascultate neconținând informații relevante percepute direct. Totodată, s-a mai arătat că prima instanță a ignorat că, în faza de cercetare judecătorească, au apărut contradicții mari în declarațiile martorilor, instanța de fond pronunțând o hotărâre de condamnare foarte aspră, având în vedere starea de recidivă în care se afla inculpatul, stare care a avut la bază tot o infracțiune de viol. În subsidiar, în condițiile în care se va trece peste această apărare, și va constata că infracțiunea de viol există, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât nu rezultă din nicio probă că inculpatul știa vârsta părții vătămate. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și pe motive de netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, arătându-se că aceasta este foarte aspră, și s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare. Totodată, având în vedere că din declarațiile părții vătămate și ale martorilor rezultă că inculpatul se afla în stare de ebrietate, s-a cerut a se face aplicarea prevederilor art. 49 alin. (2) C. pen. Pe latura civilă s-a arătat că prima instanță a acordat sume de bani pentru daune morale într-un cuantum exagerat, fără ca aceasta să se constituie parte civilă și fără să se administreze probe care să justifice suferința acesteia.

Prin Decizia penală nr. 193 din 06 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.F.N. (nume anterior – E., zis „O.", împotriva Sentinței penale nr. 266 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosar nr. 9325/121/2010.

În baza art. 383 alin. (1

1

) în referire la art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 30 august 2010 la zi, respectiv 6 septembrie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, s-a constatat că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate, a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului G.F.N.

Contrar susținerilor inculpatului, s-a apreciat de către instanța de apel că la dosarul cauzei există probe ce dovedesc comiterea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., probe analizate pe larg de prima instanță de judecată (analiză pe care curtea de apel și-a însușit-o) respectiv: declarațiile părții vătămate din ambele faze procesuale, procesul-verbal de conducere în teren din data de 28 ianuarie 2010, raportul de evaluare psihologică nr. 12806 din 9 februarie 2010 întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, raportul de constatare medico-legală nr. 21/E din 11 ianuarie 2010, declarațiile martorilor T.A.A., T.F., Ș.D.G., F.D., F.G., Ș.C., Ș.N., E.M., C.M. și I.G.

Din toate aceste probe, și în opinia instanței de apel rezultă că inculpatul G.F.N. a întreținut cu partea vătămată I.S., în vârstă de 13 ani, raporturi sexuale prin amenințare și lovire, împotriva voinței acesteia, la sfârșitul lunii noiembrie 2009 și în ziua de 15 decembrie 2009. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, și cu cele reținute în raportul de constatare medico-legală - mijloacele de probă administrate conducând la susținerea acuzațiilor de viol, atât pentru actul material de la sfârșitul lunii noiembrie 2009, cât și pentru fapta din 15 decembrie 2009. Chiar dacă în faza de judecată o parte din martori, respectiv F.G., E.M., F.D., C.I., Ș.N. și-au modificat declarațiile de la urmărirea penală, omițând anumite aspecte care l-ar fi incriminat pe inculpat, s-a apreciat că în mod corect prima instanță nu a luat în considerare aceste modificări deoarece nu s-a invocat, și nu s-a probat, vreo cauză temeinică, obiectivă care să conducă la o astfel de schimbare. Totodată, s-a menționat că retractarea de către martori, în fața instanței, a declarațiilor date în cursul urmăririi penale, nu trebuie acceptată necritic, deoarece prin asemenea retractări se divizează artificial procesul penal și se minimalizează necesitatea și importanța urmării penale. Este cunoscut că, de regulă, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele scrise personal, în momentele inițiale ale urmării penale, precum și cele în care s-au relatat fapte într-un moment când, în cauză, nu s-au conceput încă strategiile de apărare. S-a apreciat că martorii F.G., E.M., F.D., C.I. și Ș.N. nu și-au motivat temeinic revenirea asupra declarațiilor date în faza urmăririi penale, și nici nu au dovedit convingător această poziție. Totodată, declarațiile modificate ale acestor martori nu se coroborează între ele sau cu declarațiile inculpatului, fiind infirmate de celelalte mijloace de probă. De asemenea, s-a arătat că nu se poate considera că declarațiile ce reflectă adevărul sunt doar cele date în fața instanței întrucât, potrivit legii, nu există o ordine de preferință a declarațiilor date la urmărirea penală și la instanță, că nu se poate soluționa cauza penală doar pe baza probelor administrate în faza cercetării judecătorești, prin ignorarea - fără justificări - a celor de la urmărirea penală. Totodată, mijloacele de probă la care se referă art. 64 C. proc. pen. pot fi administrate în orice fază a procesului penal, inclusiv în aceea a urmăririi penale, și cum legea nu face nicio distincție în ceea ce privește valoarea probantă în raport cu faza în care mijloacele de probă sunt administrate, se impune ca judecătorul să le evalueze prin coroborarea întregului ansamblu probator administrat în cauză, instanța de judecată având îndatorirea de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe ce nu au o valoare dinainte stabilită.

Instanța de apel a constatat, din probele administrate în cauză, că inculpatul a avut o atitudine explicită manifestată în prezența martorilor și a părții vătămate în ceea ce privește întreținerea raporturilor sexuale, cu orice preț, exercitând acte de violență, atât fizică, cât și verbală, asupra părții vătămate, chiar sub ochii persoanelor audiate ca martori. Relevantă în acest sens este declarația martorei T.A., la primul act material, când inculpatul, folosind violența, a luat-o pe partea vătămată și a dus-o într-o râpă, unde a violat-o, martora neputând să intervină cunoscând atitudinea și modul violent în care acesta se comporta față de femei. De asemenea, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a respins cererea de probatorii formulată de inculpat la sfârșitul cercetării judecătorești, constând în audierea martorilor C.V., M.M. și G.N., întrucât nu rezultă că vreuna dintre aceste persoane ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situații aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente, precum și faptul că ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are vreo legătură cu acuzațiile concrete aduse inculpatului.

Față de toate acestea, s-a concluzionat că în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, motiv pentru care nu poate fi reținută solicitarea acestuia în sensul achitării, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei s-a apreciat de instanța de apel că încadrarea reținută de instanța de fond este cea corectă, respectiv o infracțiune de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind o singură rezoluție infracțională a inculpatului, având în vedere comportamentul acestuia, cât și unitatea subiectului pasiv al infracțiunii.

Legat de apărarea referitoare la necunoașterea vârstei părții vătămate de către inculpat, s-a menționat că acesta este un aspect nereal întrucât, din probele administrate, rezultă că inculpatul o urmărea de o perioadă de timp pe partea vătămată, în scopul de a întreține relații sexuale cu aceasta, fiind în contact personal, fie cu prieteni ai acesteia, fie cu persoane din anturajul ei, care cunoșteau vârsta părții vătămate. Inculpatul le-a spus prietenilor săi că, la momentul când o vor vedea pe partea vătămată, să fie anunțat pentru a întreține relații sexuale cu aceasta, de unde rezultă că inculpatul o cunoștea pe partea vătămată și știa ce vârstă avea, comițând fapta în deplină cunoștință de cauză.

Față de toate acestea s-a concluzionat că nu este întemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la individualizarea pedepsei, s-a apreciat că prima instanță a aplicat o pedeapsă justă, în acord dispozițiile art. 72 C. pen., ținând cont de gravitatea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului. Instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, întreținerea de relații sexuale cu o minoră de doar 13 ani prezentând un pericol social ridicat, cu rezonanță în rândul unei comunități restrânse. Instanța de fond corect a ținut cont de gravitatea deosebit de mare a faptei comise, și de faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală negativă, și că a mai fost condamnat anterior, tot pentru o infracțiune de viol, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. S-a concluzionat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, dat fiind gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea în care a acționat inculpatul, persoana acestuia, precum și consecințele faptei comise asupra unei părți vătămate minore în vârstă de 13 ani.

În ceea ce privește invocarea de către apărare a dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. pen., potrivit cărora starea de beție voluntară completă poate constitui după caz o circumstanță atenuantă sau agravantă, instanța de apel a menționat următoarele:

Starea de beție poate constitui o circumstanță atenuantă numai dacă beția este completă, adică atât de avansată încât făptuitorul să nu-și dea seama pe deplin de actele pe care le comite, de consecințele și de pericolul social al acestora, iar capacitatea sa de a-și dirija acțiunile să fie mult stânjenită. Or, în prezenta cauză, inculpatul nu s-a aflat într-o asemenea stare pentru a fi incidente în cauză dispozițiile legale sus-menționate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de prim-control judiciar a arătat că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (3), art. 348 C. proc. pen., acordarea de despăgubiri - pentru daune morale - părții vătămate, fiind cauzat acesteia un prejudiciu moral în urma acțiunilor ilicite de viol ale inculpatului - fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ. S-a concluzionat că despăgubirile au fost acordate într-un cuantum corespunzător, având în vedere vârsta părții vătămate, cât și comunitatea restrânsă în care au avut loc faptele.

Împotriva deciziei, inculpatul G.F.N. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri (cazuri de casare invocate - art. 385

9

pct. 10, pct. 17

2

și pct. 14 C. proc. pen.).

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- inițial, la instanța de fond, inculpatul a înțeles să invoce „dreptul la tăcere", iar ulterior, în cursul cercetării judecătorești, a fost de acord să dea o declarație, negând săvârșirea faptelor expuse în rechizitoriu;

- în apel nu au fost solicitate ori administrate probe noi pe situația de fapt, fiind depuse probe în circumstanțiere;

- în recurs, inculpatul nu a solicitat probe noi pe situația de fapt;

- natura juridică a cazurilor de casare invocate sugerează critici formale, iar nu critici substanțiale cu privire la situația de fapt reținută de instanța de fond, confirmată de către instanța de prim control judiciar;

- în sinteză, criticile expuse ca motive de recurs au fost susținute ca motive de apel la instanța de prim control judiciar, nefiind suplimentate argumentele în fapt și în drept.

a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. cu motivarea că „instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului".

Acest caz de casare nu este incident pentru următoarele motive:

- instanța de fond, astfel cum rezultă din conținutul încheierii din 7 martie 2011 a pus în discuție contradictorie cererea inculpatului pentru audierea, în calitate de martori, a 3 persoane (numiții C.V., M.M. și G.N.) și, motivat, a respins această cerere de administrare a probelor ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă, Înalta Curte apreciind că nu se impune reluarea argumentelor deja prezentate în încheierea de ședință (pag. 1 a încheierii);

- așa cum s-a menționat anterior, instanța de prim control judiciar a examinat legalitatea și temeinicia dispoziției primei instanțe de respingere a cererii de probe formulată de inculpat, apreciind-o ca fiind corectă cu motivarea că nu rezultă că vreuna dintre aceste persoane ar fi fost prezentă în momentele în care partea vătămată a fost violată de inculpat, sau măcar în situații aflate în imediata apropiere a unor astfel de momente, precum și pentru faptul că ceea ce s-a dorit a se dovedi cu aceste persoane nu are legătură cu acuzațiile aduse inculpatului.

- de asemenea, instanța de fond, dar și instanța de prim-control judiciar, au examinat declarațiile succesive a unora dintre martori (F.G., E.M., F.D., C.I., Ș.N.), pe care aceștia și le-au „nuanțat", revenind parțial asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale și, cu o motivare amplă și convingătoare, a înlăturat - în urma coroborării cu celelalte probe administrate - aspectele de fapt relevate de martori în cursul judecății în primă instanță, și pentru această situație juridică Înalta Curte apreciind că nu impune reluarea argumentelor deja prezentate.

În acord cu cele două instanțe, Înalta Curte reține că, principiu, declarațiile martorilor au aceeași valoare probantă, necondiționată. Organele judiciare, în evaluarea declarațiilor martorilor, trebuie să aibă în vedere în ce măsură acestea se coroborează între ele și, mai ales, în ce măsură se coroborează cu alte probe/mijloace de probă, inclusiv cu declarațiile altor martori. În activitatea de evaluare a probelor de către judecător, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii fiecărui mijloc de probă. Acest principiu de coroborare și evaluare a probatoriului este reflectat de legiuitor prin dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2), art. 67 alin. (2) și art. 356 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În consecință, împrejurarea că instanțele, în evaluarea mijloacelor de probă existente la dosar, au înlăturat, parțial și motivat, unele probe, nu constituie, de principiu, un aspect de nelegalitate al hotărârilor judecătorești atacate care să atragă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal. De asemenea, ambele instanțe au examinat apărările inculpatului (care, în esență, au constat în negarea săvârșirii faptelor) și, prin coroborarea mijloacelor de probă, au înlăturat motivat aceste apărări, stabilind o situație de fapt univocă, necontradictorie. Nici existența unor pretinse contradicții între declarațiile unor martori nu justifică incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. deoarece, așa cum s-a menționat, acest caz se referă exclusiv la probe administrate sau cereri esențiale asupra cărora instanța „nu s-a pronunțat".

De altfel, potrivit dispozițiilor legale, înlăturarea motivată a unor probe din întregul ansamblu probator al cauzei penale este o prerogativă a organelor judiciare prevăzută expres în dispozițiile art. 356 lit. c) din C. proc. pen.

b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. cu motivarea că, pe de o parte, greșit a fost exercitată din oficiu acțiunea civilă, iar pe de altă parte, că este excesiv cuantumul sumelor acordate.

Nici această critică nu este întemeiată.

Potrivit art. 17 C. proc. pen. având denumirea marginală „Exercitarea din oficiu a acțiunii civile":

„Acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

În acest scop, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviințează actele, să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită pa