ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4223/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin sentința penală nr. 338 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus condamnarea inculpatului P.D., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010), la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b), d), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen. și viol, prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. (faptă comisă în vara anului 2010), la pedeapsa de 10 (zece) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza -II-a, b), d) și e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul P.D. să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza-II-a, b), d), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.D. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.D. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa principală de executat de 12 ani de închisoare aplicată inculpatului P.D. a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi. A condamnat pe inculpatul R.C., fără antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza-II-a, b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010). Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului R.C. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R.C. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa principală de executat de 6 ani de închisoare aplicată inculpatului R.C. a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi. A condamnat pe inculpatul A.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza- II-a, b), e) C. pen., calculată conform disp.

art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 10/11 noiembrie 2010). Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului A.F. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.F. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa principală de executat de 4 ani de închisoare aplicată inculpatului A.F. a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 6 decembrie 2010 la zi.

În baza disp. art. 16 1 și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999, C. civ., a luat act de contractul de tranzacție încheiat la data de 7 iunie 2011 între partea civilă A.M.A. prin reprezentanții legali A.S. și A.V. și inculpații P.D., R.C. și A.F., constatând stinsă acțiunea civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul P.D., într-o seară neprecizată din vara anului 2010, a ademenit-o pe timp de noapte pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 13 ani la acea dată, într-un loc ferit din comuna D., județul Iași și profitând de neputința acesteia de a se apăra și a-și exprima voința a supus-o la un act sexual normal complet.

De asemenea cei trei inculpați în noaptea de 10/11 noiembrie 2010 au dus-o pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 14 ani pe o parcelă de teren cultivată cu lucerna de la marginea localității D., unde pe rând au obligat-o prin constrângeri fizice și morale, să întrețină raporturi sexuale complete, după care inculpatul P.D. a condus-o la un beci părăsit din aceeași localitate, unde a mai întreținut un raport sexual normal cu acesta, în condițiile în care se afla în neputința de a se apăra, în privința învinuitului B.A. Partea vătămată A.M.A., în vârstă de 14 ani, locuiește împreună cu părinții A.V. și A.S. și fratele A.S.A., în vârstă de 15 ani, în satul și comuna D., județul Iași, în casa bunicilor paterni.

A spus cum se numește, a spus că are 14 ani, a dat relații despre părinți și s-a prezentat ca fiind prietena lui C.M. Nu după mult timp, în locuința martorei B.M. au intrat și inculpații P.D. și R.C., care o căutau pe partea vătămată cu intenția de a întreține cu ea relații sexuale. Inculpatul P.D. i s-a adresat minorei spunându-i să se încalțe și să îl însoțească pentru a o duce acasă, întrucât este așteptată de fratele ei. Partea vătămată i-a dat crezare și ascultare inculpatului P.D., părăsind locuința martorei B.M. Odată cu partea vătămată, au ieșit afară atât inculpații P.D. și R.C. cât și învinuitul B.A. și inculpatul A.F., cu toții urmărind să întrețină relații sexuale cu minora aflată în vulnerabilitate.

Inculpatul P.D., însoțit de inculpatul R.C., au dus-o pe partea vătămată într-un loc izolat de la marginea satului D., din preajma gospodăriei familiei L. (unde inculpatul P.D. își lăsase căruța), fiind urmați îndeaproape de inculpatul A.F. și învinuitul B.A. Învinuitul B.A. a dus căruța inculpatului P.D. la locuința acestuia din urmă, iar inculpatul R.C. s-a dus până acasă, de unde a revenit imediat cu o sticlă de țuică. în acest timp, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. în spatele grădinilor martorei L.M., pe un teren cultivat cu lucerna, aflat lângă drum. Inculpatul A.F. a rămas în așteptare în apropiere, iar la scurt timp i s-a alăturat și inculpatul R.C., cei doi începând să consume alcool în vreme ce inculpatul P.D.

întreținea raporturi sexuale cu minora. Inculpatul P.D. a dezbrăcat-o pe partea vătămată de hanorac, l-a întins pe sol și apoi a împins-o pe minoră, culcând-o cu fața în sus. Apoi i-a scos pantoful sport tip adidas de pe piciorul drept, i-a desfăcut fermoarul de la pantalonii pe care i-a tras până la genunchi, după care a scos cracul drept de la pantaloni și chiloții în același mod, astfel că victima a rămas cu îmbrăcămintea (pantalonii și chiloții) prinși pe piciorul stâng. Partea vătămată a început să plângă și l-a rugat pe inculpatul P.D. să o lase în pace, dar acesta a pălmuit-o peste față, a înjurat-o și i-a spus că, dacă nu se supune, o va da și la alții și o va ține acolo până dimineață.

Inculpatul P.D. și-a tras pantalonii și chiloții până la genunchi și s-a urcat deasupra victimei, încercând să o penetreze. Lipsa erecției (indusă probabil de consumul excesiv de alcool, potrivit propriilor declarații) l-a determinat pe inculpatul P.D. să o oblige pe partea vătămată la un act sexual oral. Deși, minora s-a opus, inculpatul a forțat-o, înjurând-o și lovind-o peste spate, astfel că victima a întreținut un act sexual oral până la erecție, după care inculpatul a întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal, complet, cu ejaculare pe sol. În tot acest timp inculpații R.C. și A.F. s-au aflat la câțiva metri, privind la actul sexual și așteptând să le vină rândul. Inculpatul R.C.

s-a dus la victimă și, cu toate că aceasta s-a opus în mod explicit la actul sexual, a fost forțată fizic, dar mai ales moral, prin injurii și amenințări, să întrețină un raport sexual complet (cu ejaculare pe sol) și cu acest inculpat. A urmat inculpatul A.F., care i-a cerut minorei, verbal și formal acceptul la actul sexual, însă partea vătămată l-a refuzat. Inculpatul A.F. i-a cerut victimei să stea și cu el, minora i-a spus că nu vrea, astfel că și acest inculpat a uzat de forță fizică, de insulte și amenințări, după care a întreținut un raport sexual normal, complet (tot cu ejaculare pe sol). În tot acest timp partea vătămată a plâns, a cerut să fie lăsată în pace, iar țipetele și gemetele fetiței au fost auzite de martorele L.M.

și L.A.P. (fiica celei dintâi, în vârstă de 14 ani). Acestea au ieșit în curte și s-au apropiat de locul violului, strigând la autori pentru a-i intimida și a-i determina să fugă. În aceste împrejurări, martora minoră s-a apropiat atât de mult, încât a reușit să o recunoască atât pe partea vătămată A.M.A., cât și pe inculpatul A.F., cu care a avut chiar și un schimb de cuvinte din care a reieșit explicit scopul prezenței acestuia în zonă (întreținerea de relații sexuale cu victima minoră). Inculpații și cu partea vătămată au fugit după apariția celor două martore, iar minora și-a abandonat la locul faptei puloverul roșu și adidasul drept. Inculpații R.C. și A.F. s-au dus acasă, însă inculpatul P.D.

a luat-o pe partea vătămată și a dus-o într-un beci părăsit, situat într-un loc neîmprejmuit de pe raza comunei D. Acolo, inculpatul P.D. a întreținut din nou, prin constrângere morală, un raport sexual complet cu partea vătămată, în prezența învinuitului B.A., după care și acesta din urmă, uzând de constrângeri morale și profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra a întreținut un raport sexual complet cu aceasta. După consumarea raporturilor sexuale cei doi autori s-au despărțit, iar învinuitul B.A. a condus-o pe minoră la locuința martorei C.A.M., căreia partea vătămată i-a povestit cele întâmplate. Partea vătămată nu a mai povestit nimănui cele petrecute în noaptea de 10/11 noiembrie 2010. în schimb, martora C.A.M.

a relatat episodul unui coleg - martorul S.F.D., care a spus directoarei ce aflase. În această situație, în data de 26 noiembrie 2010, martora C.E. a chemat-o la școală pe mama părții vătămate, căreia i-a adus la cunoștință cele aflate de la copii, împrejurare în care numita A.S. a sesizat organele de poliție. Actul sexual nu poate fi privit ca fiind consensual, în condițiile în care minora nu avea o reprezentare reală a faptelor. Astfel, minora a fost ademenită pe timp de noapte de un adult în care avea încredere, pe care îl cunoștea sub numele de P. și despre care știa că îi este rudă prin alianță și căruia trebuia să îi dea ascultare. Simpla împrejurare că minora nu s-a opus la consumarea actului sexual nu înseamnă că partea vătămată și-a dat un consimțământ valabil, realitatea fiind aceea că victima a fost pusă într-o situație în care orice împotrivire era sortită eșecului.

Trebuie avut în vedere că minora era lipsită de orice educație sexuală, astfel că nici nu a știut ce i se întâmplă și abia după consumarea raportului sexual (primul episod de viață intimă), a realizat că se întâmplase ceva rușinos. Din acest motiv minora nu a spus celor apropiați (martorei C.A.M. și fratelui) decât că inculpatul „și-a bătut joc de ea", respectiv „s-a luat de ea", iar după acea întâmplare a prins frică de numitul P.D. Chiar dacă rezoluția infracțională a inculpatului A.F. a fost spontană, acesta profitând de oportunitatea de a avea relații sexuale cu partea vătămată, situație creată prin acțiunea inculpatului P.D., susținând moral de inculpatul R.C., acesta a obligat-o să întrețină relații sexuale, în pofida rugăminților victimei de a fi lăsată în pace.

Chiar dacă inculpatul a lovit-o doar o singură dată pe partea vătămată, acesta a uzat de forța fizică net superioară. Partea vătămată l-a refuzat în mod explicit iar pe parcursul actului sexual aceasta a plâns în permanență. Aceste aspecte rezultă cu certitudine și din declarațiile martorilor L.A.P. și L.M., care l-au recunoscut pe inculpat și l-au auzit pe acesta când îi spunea părții vătămate să tacă deoarece aceasta îl ruga să fie lăsată în pace. În raport de probatoriul administrat s-a reținut că fapta inculpatului P.D., care, într-o seară neprecizată din vara anului 2010, a ademenit-o pe timp de noapte pe partea vătămată A.M.A., minoră în vârstă de 13 ani la acea dată, într-un loc ferit din comuna D., județul Iași și, profitând de neputința acesteia de a se apăra și a-și exprima voința, a supus-o la un raport sexual normal complet, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și alin (3) teza I C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului P.D., care, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, a dus-o pe partea vătămată A.M.A., minoră în vârstă de 14 ani, mai întâi, pe o parcelă de teren cultivată cu lucerna de la marginea localității D., unde a obligat-o, prin exercitarea de constrângeri fizice și morale, la relații sexuale orale și normale, consumate în prezența coinculpaților R.C. și A.F., după care a condus-o la un beci părăsit de pe raza aceleiași localități, un de a întreținut un alt raport sexual normal cu victima aflată în neputință de a se apăra, în prezența învinuitului B.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrucât cele două fapte se află în situația pluralității infracționale a concursului real, în sarcina inculpatului P.D. s-a reținut și incidența art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului R.C., care, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, într-un loc izolat de pe raza comunei D., județul Iași, în prezența coinculpaților P.D. și A.F., prin exercitarea de constrângeri fizice și morale, a întreținut un raport sexual normal și complet cu partea vătămată A.M.A. (minoră sub 15 ani), aflată în imposibilitatea de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen. Fapta inculpatului A.F., care, în noaptea de 10/11 noiembrie 2010, în aceleași împrejurări, prin exercitarea de constrângeri fizice și morale, a întreținut un raport sexual normal și complet cu partea vătămată A.M.A.

(minoră sub 15 ani), aflată în imposibilitatea de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen. La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere pentru fiecare dintre cei trei inculpați activitatea infracțională a fiecăruia și circumstanțele personale ce rezultă din referatele de evaluare psiho-socială întocmite în cauză. Astfel, în favoarea inculpaților s-a reținut faptul că nu au antecedente penale, iar ca circumstanță atenuantă s-a reținut cea prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., respectiv stăruința depusă de aceștia pentru repararea prejudiciului, ca urmare a contractului de tranzacție încheiat cu partea vătămată în cursul cercetării judecătorești.

În același timp, s-a avut în vedere faptul că niciunul dintre inculpați nu manifestă empatie față de victima infracțiunii, datorită percepției distorsionate asupra acesteia și au încercat denigrarea părții vătămate, prin prezentarea ei ca o persoană cunoscută ca fiind de moralitate îndoielnică. În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului P.D., s-a reținut că aceasta a depășit cu mult activitatea celorlalți doi inculpați atât prin numărul și diversitatea actelor sexuale cât și prin întinderea lor în timp. Fără contribuția acestui inculpat, ceilalți nu ar fi luat hotărârea de a întreține acte sexuale cu victima, astfel încât, se poate considera că inculpatul P.D. a fost autorul moral al faptelor coinculpaților A.F.

și R.C. În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților R.C. și A.F. acestea au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. pentru inculpatul A.F., fiind orientat către limita inferioară, având în vedere că rezoluția infracțională a acestuia a fost spontană și a lovit doar o singură dată pe partea vătămată. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.C. a fost mai mare deoarece acesta împreună cu inculpatul P.D. au premeditat fapta, au urmărit și atras victima și s-a comportat violent față de aceasta. Din declarația părții vătămate A.M. rezultă că „cel mai frică" i-a fost de inculpatul R.C.

În cazul încheierii unei astfel de tranzacții sau în cazul recunoașterii pretențiilor cu acordul părții responsabile civilmente, conform art. 16 1 C. proc. pen. instanța a obligat inculpații la despăgubiri doar în aceste limite. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal inculpații R.C., P.D., A.F., criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei. În susținerea motivelor de apel, inculpatul R.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de viol formă simplă prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., invocând recunoașterea faptei de către inculpat, cât și faptul că acesta nu a cunoscut vârsta victimei, invocând circumstanțe personale.

Inculpatul P.D. a solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., iar inculpatul A.F. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. și reindividualizarea pedepsei, invocând circumstanțe personale. Prin decizia penală nr. 147 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 10380/99/2010 s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de inculpații P.D., R.C. și A.F., împotriva sentinței penale nr. 338 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. 10380/99/2010. A fost menținută starea de arest a inculpaților P.D., R.C. și A.F., iar în baza art. 88 C. pen.

a dedus durata arestării preventivă a inculpaților de la 27 iunie 2011 la zi. A obligat inculpatul A.F. să plătească statului suma de 500 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 400 RON reprezintă onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce s-a stabilit a fi suportat din fondurile statului. A obligat pe inculpații P.D. și R.C. să plătească statului suma de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, în ziua de 10 noiembrie 2010 partea vătămată a mers la domiciliul colegei sale -martora C.A.M. (12) ani unde au venit și alți tineri, apoi s-au deplasat la domiciliul martorului B.A., unde s-au distrat până la sosirea mamei acestuia, B.M., care i-a luat la întrebări.

Între tineri se afla și inculpatul A.F., partea vătămată fiind întrebată din ce familie provine, a răspuns martorei B.M., cum se numește, că are 14 ani și a dat relații despre părinți, prezentându-se ca fiind prietena lui C.M. Nu după mult timp, în locuința martorei B.M. au intrat și inculpații P.D. și R.C., care o căutau pe partea vătămată cu intenția de a întreține cu ea relații sexuale. Inculpatul P.D. i s-a adresat minorei spunându-i să se încalțe și să îl însoțească pentru a o duce acasă, întrucât este așteptată de fratele ei. Partea vătămată i-a dat crezare și ascultare inculpatului P.D., părăsind locuința martorei B.M. Odată cu partea vătămată au ieșit afară atât inculpații P.D. și R.C.

cât și învinuitul B.A. și inculpatul A.F., cu toții urmărind să întrețină relații sexuale cu minora aflată în vulnerabilitate. Inculpatul P.D., însoțit de inculpatul R.C., au dus-o pe partea vătămată într-un loc izolat de la marginea satului D., din preajma gospodăriei familiei L. (unde inculpatul P.D. își lăsase căruța), fiind urmați îndeaproape de inculpatul A.F. și învinuitul B.A. Învinuitul B.A. a dus căruța inculpatului P.D. la locuința acestuia din urmă, iar inculpatul R.C. s-a dus până acasă, de unde a revenit imediat cu o sticlă de țuică. În acest timp, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. în spatele grădinilor martorei L.M., pe un teren cultivat cu lucerna, aflat lângă drum.

Inculpatul A.F. a rămas în așteptare în apropiere, iar la scurt timp i s-a alăturat și inculpatul R.C., cei doi începând să consume alcool în vreme ce inculpatul P.D. era cu minora. Inculpatul P.D. a dezbrăcat-o pe partea vătămată de hanorac, l-a întins pe sol și, apoi, a împins-o pe minoră, culcând-o cu fața în sus. Apoi, i-a scos pantoful sport tip adidas de pe piciorul drept, i-a desfăcut fermoarul de la pantalonii pe care i-a tras până la genunchi, după care a scos cracul drept de la pantaloni și chiloții în același mod, astfel că victima a rămas cu îmbrăcămintea (pantalonii și chiloții) prinși pe piciorul stâng. Partea vătămată a început să plângă și l-a rugat pe inculpatul P.D. să o lase în pace, dar acesta a pălmuit-o peste față, a înjurat-o și i-a spus că, dacă nu se supune, o va da și la alții și o va ține acolo până dimineață.

Inculpatul P.D. și-a tras pantalonii și chiloții până la genunchi și s-a urcat deasupra victimei, încercând să o penetreze. Lipsa erecției (indusă probabil de consumul excesiv de alcool, potrivit propriilor declarații), l-a determinat pe inculpatul P.D. să o oblige pe partea vătămată la un act sexual oral. Deși, minora s-a opus, inculpatul a forțat-o, înjurând-o și lovind-o peste spate, astfel că, victima a întreținut un act sexual oral până la erecție, după care inculpatul a întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal, complet, cu ejaculare pe sol. În tot acest timp inculpații R.C. și A.F. s-au aflat la câțiva metri, privind la actul sexual și așteptând să le vină rândul. De asemenea, anterior acestei date (în 2010) inculpatul P.D.

a mai întreținut raport sexual cu partea vătămată - actul sexual nu poate fi privit ca fiind consensual, în condițiile în care minora nu avea o reprezentare reală a faptelor. Astfel, minora a fost ademenită pe timp de noapte de un adult în care avea încredere, pe care îl cunoștea sub numele de P. și despre care știa că îi este rudă prin alianță și căruia trebuia să îi dea ascultare. Simpla împrejurare că minora nu s-a opus la consumarea actului sexual nu înseamnă că partea vătămată și-a dat un consimțământ valabil, realitatea fiind aceea că victima a fost pusă într-o situație în care orice împotrivire era sortită eșecului. Trebuie avut în vedere că minora era lipsită de orice educație sexuală, astfel că nici nu a știut ce i se întâmplă și abia după consumarea raportului sexual (primul episod de viață intimă) a realizat că se întâmplase ceva rușinos.

Din acest motiv minora nu a spus celor apropiați (martorei C.A.M. și fratelui) decât că inculpatul „și-a bătut joc de ea", respectiv „s-a luat de ea", iar după acea întâmplare a prins frică de numitul P.D. Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor de către inculpați, gradul de participație al fiecăruia dintre aceștia au conturat fără echivoc elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. Nu s-a conturat, nici un moment că inculpatul R.C., ori ceilalți inculpați erau în eroare cu privire la vârsta părții vătămate; ori, săvârșirea faptei de „act sexual cu un minor" -susținerea inculpaților nu poate înlătura evidența tuturor celorlalte probe - sub acest aspect, respectiv al vârstei părții vătămate, 14 ani (declarațiile martorilor, aspectul fizic al părții vătămate, declarațiile părții vătămate din cursul urmăririi penale precizând că i-a spus martorei B.M.

că are 14 ani, în prezența inculpatului A.F.). Chiar dacă rezoluția infracțională a inculpatului A.F. a fost spontană acesta profitând de oportunitatea de a avea relații sexuale cu partea vătămată, situație creată prin acțiunea inculpatului P.D., susținut moral de inculpatul R.C., acesta a obligat-o să întrețină relații sexuale, în pofida rugăminților victimei de a fi lăsată în pace. Chiar dacă inculpatul a lovit-o doar o singură dată pe partea vătămată, acesta a uzat de forța fizică net superioară. Partea vătămată l-a refuzat în mod explicit iar pe parcursul actului sexual aceasta a plâns în permanență. Aceste aspecte rezultă cu certitudine și din declarațiile martorilor L.A.P. și L.M., care l-au recunoscut pe inculpat și l-au auzit pe acesta când îi spunea părții vătămate să tacă deoarece aceasta îl ruga să fie lăsată în pace.

În consecință, în drept, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpați este legală, nejustificându-se schimbarea încadrării astfel cum au solicitat recurenții inculpați. De asemenea, faptul că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, la momentul declanșării cercetării judecătorești - nu poate impune, în opinia instanței de control judiciar, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., întrucât la apariția Legii nr. 202/2010 cercetarea judecătorească era începută, fiind administrate probe. Circumstanța recunoașterii faptelor, a fost analizată alături de celelalte elemente de circumstanțiere personală a fiecărui inculpat în parte și, coroborate just cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei au argumentat individualizarea pedepselor aplicate și modalitatea de executare.

Pedepsele au fost însă diferențiate pentru fiecare dintre cei trei inculpați, avându-se în vedere activitatea infracțională a fiecăruia și circumstanțele personale ce rezultă din referatele de evaluare psiho-socială întocmite în cauză. Astfel, în favoarea inculpaților s-a reținut faptul că nu au antecedente penale, iar ca circumstanță atenuantă s-a reținut cea prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen. respectiv stăruința depusă de aceștia pentru repararea prejudiciului, ca urmare a contractului de tranzacție încheiat cu partea vătămată în cursul cercetării judecătorești. În același timp, s-a avut în vedere faptul că niciunul dintre inculpați nu manifestă empatie față de victima infracțiunii, datorită percepției distorsionate asupra acesteia și au încercat denigrarea părții vătămate, prin prezentarea ei ca o persoană cunoscută ca fiind de moralitate îndoielnică.

În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului P.D., s-a reținut că aceasta a depășit cu mult activitatea celorlalți doi inculpați atât prin numărul și diversitatea actelor sexuale cât și prin întinderea lor în timp. Fără contribuția acestui inculpat, ceilalți nu ar fi luat hotărârea de a întreține acte sexuale cu victima, astfel încât, se poate considera că inculpatul P.D. a fost autorul moral al faptelor coinculpaților A.F. și R.C. În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților R.C. și A.F. acestea au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 76 lit. a) C. pen., pentru inculpatul A.F.

fiind orientat către limita inferioară, având în vedere că rezoluția infracțională a acestuia a fost spontană și a lovit doar o singură dată pe partea vătămată. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.C. a fost mai mare întrucât, acesta împreună cu inculpatul P.D. au premeditat fapta, au urmărit și atras victima, s-a comportat violent față de aceasta. Din declarația părții vătămate A.M. rezultă că „cel mai frică" i-a fost de inculpatul R.C. Cu privire la latura civilă, s-a constat că între partea civilă și reprezentanții legali s-a încheiat un contract de tranzacție cu inculpații, astfel încât în raport de recunoașterea pretențiilor civile, cu acordul părții responsabile civilmente, conform art. 16 1 C. proc.

pen., instanța în mod întemeiat, i-a obligat pe inculpați la despăgubiri doar în aceste limite și a constata stinsă acțiunea civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații P.D., A.F. și R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor comune de recurs, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., inculpații au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu au cunoscut că partea vătămată A.M.A.

nu a împlinit vârsta de 15 ani. În subsidiar, toți recurenții inculpați au solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul reținerii circumstanțelor personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, faptul că au regretat comiterea faptei), să se dea o eficiență mai sporită dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., cu efect asupra reducerii cuantumului pedepselor sub minimum special prevăzut de lege. În plus, inculpatul P.D. a mai solicitat să se dea eficiență împrejurării că a formulat un autodenunț și să-i fie aplicate dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere decizia Curții Constituționale, întrucât, la instanța de fond s-a consemnat cererea inculpatului de a se judeca potrivit procedurii simplificate, dar, în mod greșit, s-a respins această cerere.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursurile declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere următoarele considerente: 1. Referitor la prima critică comună a recurenților inculpați P.D., A.F.

și R.C., privind greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina lor, Înalta Curte constată că în cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptei, respectiv, viol comis asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul P. fiind reținute două fapte, aflate în concurs real, iar pentru fapta din data de 10/11 noiembrie 2010, forma continuată. Astfel, instanțele de fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatorilor administrate au reținut că, în vara anului 2010, inculpatul P.D.

a determinat-o pe partea vătămată A.M.A., în vârstă de 13 ani, să meargă cu el pe o uliță lăturalnică din loc. D. și profitând de vârsta părții vătămate a întreținut cu acesta un raport sexual. La data de 10/11 noiembrie 2010, fiind singură acasă, minora A.M.A. a mers la domiciliul colegei sale de clasă, C.A.M., în vârstă de 12 ani, unde se afla și I.C.N., tot în vârstă de 12 ani și împreună și-au petrecut timpul, fără a mai frecventa cursurile școlare în aceea zi. După amiază, la domiciliul lui C.A.M. au venit martorii C.M., A.G. și învinuitul B.A. care au plecat, la inițiativa acestuia, împreună cu partea vătămată, la domiciliul său.

Aici, au rămas până în jurul orelor 20:00-21:00 când a venita martora B.M., mama învinuitului B.A., și le-a cerut să plece după ce, în prealabil, a întrebat-o pe partea vătămată cum se numește, ce vârstă are și din ce familie provine, întrebări la care partea vătămată a răspuns în prezența celorlalți tineri, precizând faptul că are vârsta de 14 ani și este prietena lui C.M. La scurt timp, la domiciliul lui B. au sosit inculpații P.D. și R.C. care o căutau pe partea vătămată A.M.A., iar sub pretextul că este căutată de fratele său, i-au cerut acesteia, să-i însoțească. Fără a pune la îndoială precizările inculpaților, partea vătămată a plecat împreună cu cei doi, inculpatul A.F. și învinuitul B.A., care, urmăreau să întrețină raporturi sexuale cu aceasta.

În împrejurările descrise, partea vătămată a fost dusă de inculpatul P.D. într-un loc izolat din loc. D., în preajma gospodăriei fam. L., unde pe o parcelă cultivată cu lucerna, a obligat-o, prin constrângere fizică, să întrețină un raport sexual oral și normal. După consumarea raporturilor sexuale, inculpatul P. s-a dus la inculpații R. și A. care se aflau la o distanță de câțiva metri și consumau băuturi alcoolice și le-a cerut să întrețină și ei raporturi sexuale cu minora, lucru acceptat de cei doi inculpați. Astfel, R.C. și A.F. au întreținut, pe rând, prin constrângere (folosind injurii și amenințări la adresa părții vătămate) câte un raport sexual normal cu partea vătămată. Faptul că partea vătămată s-a opus întreținerii de raporturi sexuale este confirmat și de martorele L.M.

și L.A.P. care au fost alertate de gemetele și țipetele acesteia și venind la locul faptei l-au văzut pe inculpatul A., martorele recunoscându-l pe acesta și pe partea vătămată. Pentru a nu fi prinși, inculpații au fugit și au luat-o și pe partea vătămată care și-a abandonat hanoracul roșu și un pantof sport tip adidas, pe care îl purta la data comiterii faptei și care a fost scos de către inculpatul P. Inculpații R. și A. au plecat spre casă, iar inculpatul P.D. a dus partea vătămată într-un beci părăsit de pe raza Com. D. unde a întreținut din nou cu aceasta, prin constrângere, un raport sexual complet, în prezența învinuitului B.A.. Acesta din urmă, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra dar și prin constrângere morală, a întreținut și el un raport sexual complet cu A.M.A.

Apoi, învinuitul B. a condus-o pe partea vătămată la domiciliul lui C.A.M., căreia acesta i-a povestit ce i s-a întâmplat, martora relatând împrejurarea unui coleg de școală, S.F.D. care a alertat conducerea școlii unde învăța și partea vătămată. Relevante sub aspect probator sunt declarațiile părții vătămate A.M.A. care se coroborează cu declarațiile martorilor C.A.M., I.C.N., L.M., L.P.A., C.M., A.G., B.M., L. M.I., S.F.D., concluziile certificatului medico-legal nr. 2787 din 29 noiembrie 2010 emis de SML Iași, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 23206 din 23 decembrie 2010 emis de SML Iași, procesele verbale de cercetare a locului faptei și mijloacele de probă ridicate, procesul verbal de recunoaștere a inculpatului R.C.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reține că, pentru existența agravantei prevăzută la alin. (3) teza I a art. 197 C. pen. este necesar ca făptuitorul să cunoască vârsta victimei, sau să existe suficiente elemente pe baza cărora făptuitorul să-și fi putut da seama că victima ar putea fi în vârstă mai mică de 15 ani. Din examinarea întregului material probator administrat în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești, se reține că, în mod just, instanțele de fond și de apel au avut în vedere că inculpații au cunoscut vârsta părții vătămate la momentul comiterii faptei iar activitatea infracțională desfășurată de aceștia nu s-a realizat cu acordul părții vătămate minore, A.M.A.

Se constată că inculpații sunt din aceeași localitate cu partea vătămată, loc. D., comunitate rurală în care majoritatea persoanelor se cunosc între ei, acesta fiind și motivul pentru care martora B.M. a și întrebat-o pe partea vătămată din ce familie provine și ce vârstă are. Ori, în aceste condiții inculpatul A.F. care se afla la domiciliul învinuitului B.A. a fost de față la discuție, prin urmare, a aflat cu această ocazie că partea vătămată are vârsta de 14 ani. De altfel, în declarații inculpatul arată că atunci când a ajuns la domiciliul învinuitului B. a văzut mai multe persoane printre care și partea vătămată A.M.A. despre care știa că are "în jur de 15 ani". Faptul că inculpatul A.F.

a cunoscut vârsta părții vătămate este confirmat și de martorii B.M., A.G. și C.M. care au arătat că în timp ce partea vătămată se afla la domiciliul lui B.A. a fost întrebată de mama acestuia ce vârstă are, împrejurare în care aceasta a comunicat martorei că are 14 ani. De asemenea, inculpatul P.D. o cunoștea de mică pe partea vătămată, astfel cum a și declarat la data de 30 noiembrie 2010, mama părții vătămate fiind verișoară cu o cumnată de-a inculpatului, iar nepotul său erau de-o vârstă cu fratele minorei, dar care erau mai mari decât aceasta, astfel, contrar celor susținute, cunoștea vârsta reală a minorei. De altfel, inculpații puteau să perceapă vârsta părții vătămate și în raport de fizionomia acesteia care corespunde unei fetițe de 14 ani, de anturajul acesteia care format din copii de vârsta sa, cum sunt martorii C.A.M.

și I.C., pe care inculpatul A. chiar i-a cunoscut în după-amiaza zilei de 10 noiembrie 2010 când se aflau la domiciliul martorei C.A.M. În consecință, toate aceste probatorii dovedesc cu certitudine împrejurarea că inculpații au cunoscut vârsta părții vătămate, și pe cale de consecință, criticile acestora sub acest aspect sunt nefondate, Înalta Curte, reținând că încadrarea juridică corectă ce trebuie dată infracțiunii comise de inculpați este cea a formei agravate, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. 2. Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14, motiv comun de recurs al inculpaților, nu este incident în cauză. Susținerea inculpatului P.D.

privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere atitudinea acestuia din fața instanței de fond, de recunoaștere a faptei, în sensul că, se impunea aplicarea legii mai favorabile, astfel cum s-a statuat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 alin. (8) C. proc. pen., nu poate fi primită de Înalta Curte. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, prima instanță a fost sesizată cu judecarea cauzei la data de 29 decembrie 2010, primul termen fixat aleatoriu pentru judecarea pe fond fiind stabilit la data de 01 februarie 2011, cauza fiind amânată succesiv, pentru lipsă de apărare, până la data de 15 februarie 2011. Procedând la identificarea inculpaților și audierea lor în cadrul procedurii simplificată, prevăzute de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., normă legală în vigoare la acea dată, prima instanță, determinat de conținutul declarațiilor date de inculpații P.D., R.C. și A.F., în mod întemeiat, prin încheierea din data de 15 februarie 2011, a respins cererea inculpaților de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, instituită de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și, a dispus, continuarea judecății cauzei potrivit procedurii de drept comun. Astfel, din conținutul declarației inculpatului P.D. rezultă că acesta, deși a menționat că recunoaște comiterea faptelor reținute în actul de sesizare, referitor la fapta din vara anului 2010 a arătat că, partea vătămată A.M.A. a fost de acord să întrețină un raport sexual cu el, din dorința de a-i deveni prietenă, împrejurare care schimbă situația de fapt reținută în rechizitoriu, în raport de infracțiunea de viol care presupune întreținerea de raporturi sexuale, prin constrângere, cu partea vătămată.

Decizia Curții Constituționale invocată de recurentul inculpat nu își găsește aplicabilitate în cauză întrucât, din considerentele decizie rezultă că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Ori, în cauză sesizarea instanței s-a realizat după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 prin s-a introdus procedura judecății simplificate, prin urmare, prima instanță, în mod întemeiat pentru considerentele expuse, a apreciat că nu sunt întrunite cerințele cerute de dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. și a dispus continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere, dispozițiile art. 52 C. pen. precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în partea specială a C. pen.

(de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi), gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate (infracțiuni contra persoanei), integritatea fizică și psihică a părții vătămate, precum și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, persoana inculpaților (care nu au antecedente penale, mediul familial din care provin, atitudinea acestora după comiterea faptei în sensul că au încercat să denigreze partea vătămată prin prezentarea acesteia ca o persoană cu o moralitate îndoielnică), lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de lege precum, profilul inculpaților astfel cum rezultă și din concluziile rapoartelor de evaluare, care pe parcursul cercetărilor au subliniat într-un mod dezinvolt desfășurarea evenimentelor, convingerea acestora că nu a făcut nimic grav părții vătămate, atitudinea parțial sinceră a inculpaților cu privire la recunoașterea faptelor.

Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptei (pe fondul consumului de băuturi alcoolice, luarea deciziei de a constrânge partea vătămată să întrețină raporturi sexuale indiferent de consimțământul acesteia, aparținând inculpatului P.D. care, anterior, datei de 10/11 noiembrie 2010 a întreținut, tot prin constrângere, un raport sexual cu partea vătămată, caracterul continuat al activității infracționale desfășurate de inculpatul P.D.

care a mai întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal într-un beci în prezența învinuitului B.A., determinarea părții vătămate să-i însoțească într-un loc lăturalnic pentru a nu fi auzită de membrii comunității, întreținerea de raporturi sexuale prin constrângere fizică și morală (lovirea cu palma peste față, folosirea de injurii și amenințări la adresa acesteia), pe rând, de către cei trei inculpați, partea vătămată făcând parte din cercul de cunoscuți ai inculpaților, atitudinea inculpaților față de partea vătămată și valorile sociale ocrotite de lege), urmările produse (trauma psihică suferită de partea vătămată în vârstă de 14 ani la data comiterii faptei, cu efecte asupra dezvoltării fizice și psihice a acesteia în timp) și atingerea adusă relațiilor sociale privind dreptul la integritate fizică și psihică a oricărei persoane, Înalta Curte constată că, în mod justificat, cele două instanțe au aplicat pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege în cazul inculpatului P. și sub minimum special în cazul inculpaților R. și A., dând eficiență juridică circumstanței atenuate prev. de art. 74 lit. a) și b) C. pen.

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpaților P.D., R.C. și A.F. este de precizat că, aceștia au avut o atitudine nesinceră, recunoscând comiterea faptei doar parțial, în sensul că au precizat că partea vătămată a fost de acord să întrețină un raport sexual cu toți cei trei inculpați și nici nu au cunoscut vârsta acesteia. Faptul că inculpații R.C. și A.F. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, în raport de conduita și atitudinea lor față de normele legale, este un element care a justificat reținerea în favoarea lor a circumstanței atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reflectat în reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora sub minimum special prevăzut de lege.

Referitor la inculpatul P.D., cele două instanțe justificat de contribuția acestuia la comiterea faptelor (a fost acela care a plănuit întreținerea raporturilor sexuale cu partea vătămată minoră, actele de violență exercitate asupra acesteia), concurența și caracterul repetat al activităților infracționale, au fost elemente ce nu au justificat reținerea în favoare sa a circumstanței atenuate prev. de art. 74 lit. a) C. pen. De asemenea, împrejurarea că cei trei inculpați au ajuns la o mediere în ceea ce privește pretențiile civile ale părții vătămate, depunând diligente pentru repararea prejudiciului material și moral cauzat părții vătămate, au fost criterii care au îndreptățit, în mod întemeiat, cele două instanțe să rețină circumstanța atenuată prev. de art. 74 lit. b) C. pen., căreia i s-a dat eficiența juridică cuvenită în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților R.C.

și A.F.. în ceea ce îl privește pe inculpatul P.D. cele două instanțe au făcut aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) C. pen. (având în vedere concurența faptelor, caracterul repetat al activității infracționale desfășurate de inculpat asupra părții vătămate minore într-o perioadă scurtă de timp), reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. fiind reflectată în cuantumul pedepsei aplicate, orientat spre minimum special prevăzut de lege. Înalta Curte constată că, deși inculpatul P.D. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei având în vedere denunțul formulat, din adresa nr. 1119/P/2011, emisă la data de 07 octombrie 2011 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău, nu rezultă decât împrejurarea formulării unor plângeri penale, urmând a se efectua cercetării față de aspectele sesizate, astfel că, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 19 din Legea nr. 678/2002.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D., R.C. și A.F., apreciind hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel ca fiind legale și temeinice. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele aplicate recurenților inculpați va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2010 la 12 decembrie 2011. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.D., A.F. și R.C. împotriva deciziei penale nr. 147 din 20 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedepsele aplicate recurenților inculpați, durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2010 la 12 decembrie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 300 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 decembrie 2011.