ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1987/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față;

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 550 din 29 noiembrie

2011, Tribunalul Iași, secția penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a

respins ca nefondată cererea formulată de inculpat privind schimbarea

încadrării juridice dată prin rechizitoriu celei de-a doua fapte pentru care

s-a dispus trimiterea în judecată, din infracțiunea de viol în formă continuată

prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor

prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul A.C., necunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în

Penitenciarul Iași, la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 10 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 3

ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen.;

- pedeapsa de 12 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 3

ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol

în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și

alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., inculpatul a executat

pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) , lit. d) și lit. e)

C. pen. pentru o perioadă de 3 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., art. 143, 148 lit. a), b), e), f) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului A.C.

În temeiul dispozițiilor

art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat de 12 ani de închisoare aplicată

inculpatului A.C., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive, de la 15

iulie 2011, la zi.

În baza disp. art. 14,

15, 17 și 348 C. proc. pen. rap. la art. 998-999, C. civ., a fost obligat inculpatul

A.C. să plătească părții civile I.M.G. suma de 20.000 RON, cu titlul de despăgubiri

civile, daune morale, și părții civile I.V. suma de 10.000 euro, în echivalent RON,

cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.

În baza art. 189 C. proc.

pen., suma de 600 RON reprezentând onorarii pentru avocați oficiu, în faza de judecată

(300 RON - delegația din 23 septembrie 2011 și 300 RON - delegația din 23

septembrie 2011), a fost suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției,

urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza disp. art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.C. să plătească statului suma

de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 RON reprezintă

onorarii pentru avocați oficiu.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul A.C. s-a căsătorit în cursul

anului 2009 cu numita C.V., care avea dintr-o căsătorie anterioară doi copii, respectiv

minorele I.V. și I.M.G., părți vătămate în cauză.

Din analiza socială efectuată

în cauză rezultă că relațiile intrafamiliale erau grevate de consumul excesiv de

băuturi alcoolice din partea inculpatului, precum și de plecările soților în străinătate.

Cu toate acestea, având

sprijinul financiar al mamei și al comunității, părțile vătămate I.V. și I.M.G.

au fost înscrise la școală în mun. Iași, acestea fiind cazate pe durata cursurilor

la internatul școlii, în vacanțe și la sfârșitul săptămânii minorele locuind acasă.

În toamna anului 2009,

numita A.V. (fostă C.) a plecat la muncă în Italia și, înainte de plecare, a întocmit

o procură notarială, datată 01 octombrie 2009, prin care a mandatat pe inculpatul

A.C. să încaseze alocațiile celor două minore și să preia toate obligațiile civile

ce îi reveneau acesteia.

În contextul redat în

cele ce preced, pe fondul insuficientei supravegheri parentale și a imaturității

afective a tatălui vitreg, inculpatul A.C. a supus părțile vătămate la o serie de

abuzuri sexuale, după cum urmează:

I. La o dată neprecizată,

aflată în preajma sărbătorilor de iarnă din luna decembrie 2009, înainte de Crăciun,

inculpatul A.C. s-a întors din străinătate, mergând la domiciliu, unde nu a găsit

însă niciun membru al familiei, astfel că a mers pe la rude, ocazie cu care a consumat

băuturi alcoolice.

Seara, inculpatul a ajuns

acasă și a găsit-o pe partea vătămată I.M.G., minoră, în vârstă de 11 ani la acea

dată, în camera ei, privind la televizor. În continuare, inculpatul s-a așezat în

pat, lângă minoră, și, la un moment dat, a început să o mângâie, apoi s-a descheiat

la pantaloni, și-a scos penisul, a luat mâna minorei, a așezat-o pe penis și apoi

a condus mâna victimei cu mâna lui, pentru a-l masturba (p

rovocare a orgasmului prin autoexcitația organelor sexuale).

În aceste împrejurări, partea vătămată s-a speriat și și-a retras mâna

imediat, însă inculpatul a forțat-o să repete gestul masturbator de mai multe ori,

până la ejaculare. Invocând că vrea să meargă să bea apă, partea vătămată a reușit

să scape de inculpat, fugind din casă, în pijamale și în miezul nopții, la mătușa

sa, A.M., cumnata inculpatului, căreia i-a povestit ce i-a făcut inculpatul.

La rândul său, despre cele aflate de la minoră, martora A.M. i-a relatat

soțului ei, A.I., fratele inculpatului. Deși au mers la locuința inculpatului, nu

au putut discuta cu acesta întrucât era în stare de ebrietate și dormea.

A doua zi, inculpatul s-a deplasat la locuința fratelui său pentru

a o lua acasă pe minoră, împrejurare în care A.I. l-a întrebat pe fratele său ce

i-a făcut minorei, inculpatul nerecunoscând fapta, motivând că era beat și nu știe

ce a făcut.

II.1. La sfârșitul lunii mai 2010, într-o zi neprecizată, seara, inculpatul,

îmbrăcat sumar, doar în pantaloni scurți, a intrat în camera părții vătămate I.V.,

în vârstă de 14 ani la acea dată, fără a aprinde lumina și, pe întuneric, s-a așezat

în patul în care dormea minora, a dezbrăcat-o cu forța de pantaloni și chiloți,

i-a imobilizat mâinile deasupra capului și, în aceste condiții, a întreținut un

raport sexual normal complet, timp de cca. 5 minute. Deși partea vătămată a opus

rezistență, dată fiind disproporția vădită de forță fizică, nu a reușit să împiedice

consumarea actului sexual. După finalizarea raportului sexual, partea vătămată a

găsit lângă pat un prezervativ folosit, conținând sperma, pe care l-a aruncat pe

foc. A doua zi, inculpatul a discutat cu partea vătămată despre cele întâmplate

cu o seară înainte, și-a cerut scuze pentru ceea ce a făcut, motivându-și gestul

prin aceea că nu și-a dat seama, cerându-i totodată părții vătămate să nu spună

nimănui cele întâmplate, asigurând-o, prin promisiuni, că acest lucru nu se va mai

repeta.

09 iunie 2010, după amiaza, profitând de faptul că bunica părții vătămate nu era

acasă, inculpatul a intrat din nou în camera unde se afla minora I.V., s-a dezbrăcat

de pantaloni și chiloți, s-a așezat pe pat lângă partea vătămată și a început să

o mângâie și să o sărute. De frică, partea vătămată nu a reacționat în niciun fel.

Inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni și chiloți, s-a urcat peste ea și a întreținut

un raport sexual normal, complet, timp de aproximativ 5 minute.

10 iunie 2010, seara, pe la ora 20.00, inculpatul, profitând iarăși de absența bunicii

materne, a mers în camera unde se afla minora I.V., s-a dezbrăcat de pantaloni și

chiloți și apoi a constrâns-o pe minoră să suporte întreținerea unui raport sexual

normal și complet.

Trebuie precizat că bunica părții vătămate a sesizat anumite aspecte

în ceea ce privește relația dintre partea vătămată I.V. și tatăl ei vitreg, asimilate

unei relații de cuplu, împărtășind această bănuială și martorei S.Z., nașa de cununie

de la prima căsătorie a mamei minorelor. Aceasta din urmă a chestionat-o pe I.V.

pentru a se convinge dacă suspiciunile bunicii sunt adevărate. Deși inițial, de

rușine și frică, partea vătămată nu a recunoscut relația intimă cu tatăl vitreg,

în cele din urmă aceasta i-a explicat nașei cum stau lucrurile, martora sfătuind-o

să-i spună și mamei sale și să-l reclame pe inculpat la poliție. În pofida acestor

sugestii, partea vătămată a sperat că inculpatul nu va mai încerca să întrețină

raporturi sexuale cu ea, astfel că nu a sesizat autoritățile. La rândul sau, nici

martora S.Z. nu a denunțat autorităților cele aflate.

2010 după declarațiile părții vătămate sau la data de 11 iunie 2010 conform declarațiilor

inculpatului, acesta din urmă a întreținut în aceeași zi două raporturi sexuale

normale complete cu partea vătămată I.V., unul ziua, când inculpatul s-a întors

din mun. Iași de la lucru și unul la miezul nopții, când inculpatul s-a întors din

sat sub influența băuturilor alcoolice.

Urmare a acestei împrejurări, minora I.V. a contactat-o telefonic pe

mama sa aflată în Italia și i-a adus la cunoștință cele întâmplate, iar în ziua

de 15 iunie 2010, partea vătămată a depus plângere la postul de poliție Costuleni.

Pentru a reține această

situație de fapt, instanța a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de

probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate I.V. și I.M.G.,

certificatul medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală Iași în 15

iunie 2010, fișe de examinare psihologică, referat de situație și anchetă socială,

declarațiile martorilor A.V. (acutal C.), A.M., S.Z., A.D., I.C., A.I. și B.M.,

precum și declarațiile inculpatului A.C.

Trebuie precizat că probațiunea

în astfel de cauze (infracțiunile la viața sexuală se desfășoară, de regulă, în

intimitate, la adăpostul clandestinității) a cunoscut anumite particularități date

de limitarea în mod obiectiv a capacității organelor judiciare de a strânge dovezi

cu sursă directă, sarcina aflării adevărului și lămuririi tuturor aspectelor cauzei

fiind și mai dificilă în condițiile în care victimele sunt minori sub 15 ani.

Cu toate aceste neajunsuri,

prezente și în cauza de față, în care natura relațiilor dintre subiecții infracțiunii

și întârzierea în denunțarea faptelor a împiedicat prelevarea unor probe materiale

sau constatarea unor urme fizice ale faptelor imputate, coroborarea unor indicii

suficient de grave, precise și concordante, a situat probațiunea vinovăției inculpatului

dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, părțile vătămate

au relatat în mod repetat și constant împrejurările în care au fost abuzate de inculpat,

declarațiile lor coroborându-se în cele mai mici detalii cu ansamblul probelor administrate

în cauză și lămurind cauzele care au condus la întârzierea denunțării faptelor.

I. În ceea ce privește

victima minoră I.M.G., instanța a reținut că aceasta a relatat în amănunt împrejurările

în care a fost silită să-i producă satisfacție sexuală inculpatului, prin obligarea

acesteia la stimularea manuală a penisului inculpatului.

Potrivit declarațiilor

acesteia, inculpatul, care s-a aflat pe pat, lângă ea, i-a luat mâna stângă și i-a

dus-o la organul sau genital (penis), victima retrăgându-și mâna în momentul în

care realizând ce face inculpatul, s-a speriat, însă inculpatul i-a dus din nou

mâna pe penis, spunându-i să-l masturbeze prin mișcări înainte și înapoi, el dirijând

mâna victimei cu mâna lui.

Minora I.M.G. a precizat

că de fiecare dată și-a retras mâna, însă inculpatul, fără să-i spună ceva, o punea

să-i facă același lucru, la început mai energic, apoi mai lent, făcând mișcările

asupra penisului cu mâna victimei, pe care o controla cu mâna sa.

Din declarațiile părții

vătămate I.M.G. a mai rezultat că la un moment dat i-a spus inculpatului că vrea

să bea apă, împrejurare în care a reușit să scape, fugind în pijamale, noaptea,

la locuința cumnatei și fratelui inculpatului, martorii A.M. și A.I., unde a rămas

până dimineața.

Împrejurările consumării

abuzului sexual asupra victimei I.M.G. au fost confirmate de martorii A.M. și A.I.

Potrivit declarațiilor

celei dintâi martore, date în cursul urmăririi penale, era o oră foarte înaintată

când victima a venit la ea acasă, relatându-i că inculpatul i-a luat mâna și a dus-o

în zona organelor sale genitale. Aceeași martoră a arătat că minora era speriată,

fapt pentru care nu a mai lăsat-o să plece acasă, culcându-se la locuința martorei.

În ceea ce privește împrejurările

ulterioare, martora a arătat că a doua zi a mers acasă la inculpat, l-a luat deoparte

și l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar inculpatul care „era speriat”, i-a spus doar

că era obosit de pe drum și „nu a știut ce face”, repetându-i martorei că „nu știa

ce face”.

În fata instanței, martora

A.M. și-a circumstanțiat declarațiile precizând că nici minora, nici inculpatul

nu erau speriați și că inculpatul i-a răspuns la interpelarea sa în legătură cu

cele relatate de minoră, că nu știe ce s-a întâmplat.

Din declarațiile martorului

A.I., audiat în fața instanței a rezultat că, într-adevăr, minora I.M.G. a venit

la locuința sa într-o seară, fără a putea preciza data, îmbrăcată în pijamale, fiind

speriată și relatându-i soției sale că inculpatul a abuzat-o sexual în maniera arătată

în cele ce preced, iar în momentul care l-a abordat pe inculpat despre acest subiect

acesta a spus că nu a făcut nimic, primind însă o avertizare de la fratele său,

„să aibă grija ce face”.

Inculpatul, în cursul

urmăririi penale, nu a recunoscut săvârșirea faptei în modul în care aceasta a fost

descrisă anterior, arătând că nu-și mai amintește ce a făcut, fiind în stare de

ebrietate, fiind posibil să o fi atins pe minora I.M.G., cu mâna, în somn, iar aceasta

să fi considerat că inculpatul a încercat să întrețină raport sexual.

Și în fața instanței inculpatul

a negat săvârșirea acestei fapte, arătând că nu a îndeplinit niciun act de natură

sexuală cu minora I.M.G., pe care nu a obligat-o să-i stimuleze manual penisul,

întrucât „îi era milă de ea”, arătând că a apreciat că minora ar fi relatat aceste

lucruri întrucât „avea ură” pe el, întrucât o mai certa când era mai mică, explicație

de o platitudine incontestabilă.

Potrivit declarațiilor

minorei I.M.G., nu a mai relatat nimănui ceea ce îi făcuse inculpatul, până în cursul

lunii mai 2010, când i-a povestit cele întâmplate surorii sale, minorei I.V. care

rămăsese uimită de ceea ce auzise.

Personal, minora I.V.,

audiată în fața instanței cu privire la acest aspect, a precizat că sora sa i-a

spus că inculpatul „a pus-o sa-l frece la penis”, adică „să-l masturbeze”.

Aceeași împrejurare a

fost confirmată și de martora S.Z. care aflase cele întâmplate chiar de la minora

I.M.G.

De precizat este că minora

I.M.G., spre deosebire de sora sa, nu a avut sentimente prea bune în privința inculpatului

pe care nu l-a putut „accepta ca pe un tată adevărat”, potrivit propriilor declarații.

Surprinzătoare, în privința

minorei I.M.G., a fost capacitatea acesteia de a relata, în ciuda vârstei, cu obiectivitate

și hotărâre, aspectele esențiale care au privit un act de agresiune asupra corpului,

precum și rezistența la sugestionarea externă pe care însuși inculpatul a încercat

să o inducă minorei căreia, potrivit declarațiilor acesteia, i-a spus, după consumarea

abuzului sexual, că ceea ce a relatat rudelor sale nu era ceea ce părea și că totul

era în imaginația sa, fapt respins categoric de către minora victima care a arătat

că este „foarte sigură ca nu a fost în imaginația sa și că totul a fost foarte real”.

II. În privința victimei

minore I.V., deosebit de relevante au fost amănuntele relatate de aceasta în declarațiile

sale, coroborate cu recunoașterea de către inculpat a materialității consumării

actelor sexuale multiple, toate în contextul mărturiilor esențiale ale persoanelor

cărora victima le-a relatat cele întâmplate sau care au putut observa ele însele

indiciile unor abuzuri sexuale consumate anterior.

Potrivit declarațiilor

detaliate ale minorei I.V., primul act sexual constrâns a fost consumat pe la sfârșitul

lunii mai 2010, când minora, care și-a căutat haine curate pentru schimb, a fost

trasă de mână, trântită în pat, dezbrăcată de haine de către inculpat, care s-a

urcat peste ea.

În acest context, potrivit

declarațiilor victimei, a avut loc un raport sexual care a durat cca. 5 minute,

minora împotrivindu-se acțiunilor inculpatului, împingându-l, spunându-i să o lase

în pace, fapt refuzat de inculpat care a continuat să o țină de mâini, consumându-se

actul sexual împotriva voinței victimei.

Inculpatul nu a recunoscut

că a constrâns victima la consumarea acestui prim act material de viol în forma

continuata, încercând, dimpotrivă, să acrediteze ipoteza că minora a fost cea care

a inițiat actul sexual, prin comportamentul său anterior. Potrivit acestuia, în

acea zi, minora s-a plimbat de colo-colo, de la ușă, la șifonier, comportament care

l-a făcut să bănuiască faptul că minora și-a dorit mai mult, aceasta așezându-se

pe pat, lângă inculpat care a început să o sărute și să o mângâie pe sâni și în

zona genitală, consumându-se astfel un raport sexual normal complet, ejaculând jos,

raport care a durat cca. 5 minute și în urma căruia inculpatul și-a dat seama că

victima nu a fost virgină.

Inculpatul a mai arătat,

contrar declarațiilor victimei, că înainte și pe parcursul actului sexual, victima

nu s-a împotrivit în niciun fel, inculpatul înțelegând că aceasta „își dorea ceea

ce s-a întâmplat” pentru că îl „strângea în brațe”.

În privința celorlalte

acte materiale, partea vătămată I.V. a arătat că în zilele următoare celei în care

s-a consumat primul act material de viol, au mai avut loc alte patru raporturi sexuale,

atât în camera în care dormea inculpatul, cât și în camera în care dormea minora

împreună cu sora sa.

De fiecare dată, potrivit

declarațiilor minorei I.V., nu a fost de acord cu actele inculpatului, și la următoarele

raporturi sexuale victima s-a împotrivit, împingându-l pe inculpat și încercând

să-l intimideze spunându-i că o să afle mama sa, dar nu i-a putut face față, acesta

continuând realizarea actelor infracționale în realizarea rezoluției adoptate.

Potrivit victimei, o dată,

la celelalte patru raporturi sexuale i s-a întâmplat să găsească în cameră un prezervativ.

De asemenea, aceeași victimă

a relatat că după fiecare raport sexual inculpatul i-a promis că nu o să se mai

întâmple niciodată, ca o să plece și că o s-o lase în pace.

Minora I.V. a arătat că

nu a dorit niciodată în cele cinci rânduri, la fiecare raport sexual, să aibă loc

aceste raporturi, toate actele materiale de viol consumându-se împotriva voinței

sale, minora încercând să se retragă din brațele inculpatului de fiecare data când

o viola, dar nu a avut puterea necesară.

Și inculpatul a descris

în amănunt materialitatea actelor sexuale care s-au succedat primul act, dar a circumstanțiat

în mod esențial anumite aspecte, în încercarea de a acredita ipoteza pe care s-a

construit întreaga sa apărare procesuală.

Astfel, acesta a arătat

că după consumarea primului act sexual, a doua zi, minora I.V. l-a sunat pe telefonul

mobil și l-a întrebat când vine acasă, spunându-i totodată că sora sa este plecată,

dându-i de înțeles că în casă „este loc pentru a mai avea relații cu ea”, în continuare

cumpărându-și trei prezervative din Iași.

Inculpatul a precizat

că a ajuns acasă, unde, în camera ei, se afla minora I.V., îmbrăcată într-o bluza

decoltată și o pereche de pantaloni, aceasta a început să-l strângă în brațe, a

pus capul pe umărul său și l-a strâns de mijloc, condiții în care, potrivit propriilor

declarații, inculpatul „nu a mai rezistat”, s-au sărutat, s-au mângâiat și au trecut

la realizarea unu act sexual normal care a durat cca. 5-6 minute, în cursul căruia

a folosit prezervativ, fără ca victima să opună rezistență sau să se împotrivească

în vreun fel și nici că inculpatul să o constrângă fizic sau moral în vreun fel.

Potrivit declarațiilor

inculpatului, la diferență de cca. 5-10 minute de acest raport sexual, a mai existat

un alt act sexual de aceeași manieră, tot cu prezervativ.

Al patrulea raport sexual,

conform susținerilor inculpatului, ar fi avut loc într-o zi de joi, seara, când

a inculpatul a venit de la serviciu și a găsit-o pe minora I.V. în patul său, sub

plapumă, context în care inculpatul s-a așezat și el în pat, lângă victimă, a început

să o sărute, să o mângâie, întreținând un raport sexual normal complet, fără prezervativ,

ejaculând pe pat, nici de această dată victima nu s-a împotrivit și nici el nu a

constrâns-o în vreun fel, fizic sau moral.

În fine, ultimul raport

sexual cu victima I.V. a avut loc, potrivit susținerilor inculpatului, vineri, în

aceeași săptămână din luna iunie în care s-au consumat și celelalte raporturi, în

aceeași manieră: inculpatul a găsit-o pe minoră în patul său, „a ajutat-o într-un

fel să se dezbrace”, i-a dat jos pantalonii, a sărutat-o, a mângâiat-o și a avut

un raport sexual normal complet, fără prezervativ, ejaculând pe pat.

În susținerea variantei

potrivit căreia toate cele cinci acte materiale au fost consimțite de victima minoră

I.V., inculpatul a redat o serie de manifestări și atitudini ale victimei care,

în opinia sa, l-au încurajat către consumarea actelor sexuale, creându-i convingerea

că acestea sunt consimțite.

Astfel, potrivit declarațiilor

inculpatului, înaintea primului act sexual minora I.V. s-ar fi așezat pe pat lângă

inculpat, l-ar fi strâns în brațe, iar după consumarea actului sexual, i-ar fi spus

inculpatului, care și-ar fi exprimat regretul pentru cele întâmplate, că „odată

și odată trebuia să se întâmple”, adăugând că „dacă tatăl său natural a dorit să

se întample ceva cu ea, dapăi, inculpatul, care era un străin (…)”.

Mai mult, inculpatul a

avansat și teza că el ar fi fost cel care ar fi avut remușcări de fiecare dată când

s-a consumat actul sexual, privind ca pe o victorie morală faptul că s-a oprit după

al cincilea act material: „(…) de fiecare dată am regretat fapta. După primul raport

sexual am regretat cele ce s-au întâmplat, după care nu am mai putut întrucât am

fost provocat, dar în final am reușit să mă stăpânesc întrucât am pus capăt acestor

relații sexuale.”

Netemeinicia apărărilor

inculpatului a rezultat atât din contradicția propriilor susțineri, cât și din ansamblul

trăirilor, sentimentelor și tensiunilor manifestate de minora I.V., împrejurări

de care au luat cunoștință și unii dintre martorii audiați în cauză.

Astfel, deși a afirmat

că la săvârșirea actelor materiale nu s-a putut controla din cauza provocărilor

minorei I.V., același inculpat a redat un episod petrecut anterior consumării primul

act sexual, respectiv la discotecă, în cursul căruia, „din cauza fumului, a băuturii

și a oboselii” i s-a „întunecat mintea” și a început să o sărute pe minora care

„nu a vrut să dea curs gesturilor” sale, retrăgându-se, deși inculpatul „vroia sa

meargă mai departe”.

Din declarațiile martorilor

A.M., S.Z. și A.I. a rezultat că minora a relatat acestora atât despre incidentul

de la discotecă, cât și despre actele sexuale la care a fost constrânsă de inculpat,

rezultând în mod neîndoielnic dezavuarea netă de către minoră a acestor împrejurări.

Astfel, martora S.Z. a

relatat în mod constant că minora I.V. i-a spus, „foarte supărată” și „cu ochii

în lacrimi”, că inculpatul a violat-o. Mai mult, martora a descris-o ca fiind „palidă

la față”, „șubredă și cu ochii înlăcrimați”, acuzând „dureri de burtă și spate”

și spunând că „nu poate să meargă sau să stea în fund”.

Mai mult, aceeași martoră

a arătat că minora I.V. i-a povestit că în momentele dinaintea raporturilor sexuale,

inculpatul A.C. i-a rupt toate hainele de pe ea și a obligat-o să pună mana pe penis

și să-l frece.

Potrivit declarațiilor

martorei A.M., minora I.V. a venit la locuința sa și i-a spus: „tata s-a aninat

de mine” [a se anina = a se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva)],

„m-a violat”, iar după incidentul de la discotecă, anterior consumării actelor materiale

de viol, minora i-a spus aceleiași martore că tatăl ei „a hărțuit-o”, martora confirmând

că soțul său, numitul A.I., a discutat cu inculpatul despre cele relatate de victimă,

iar acesta a promis că „o să se liniștească”.

Aceleași împrejurări au

fost confirmate și de martorul A.I., fratele inculpatului, care a precizat că minora

I.V. a venit la locuința sa și i-a spus soției sale, martora A.M., că la discotecă

inculpatul s-ar fi luat de ea, respectiv i-ar fi pus mâna în anumite locuri și i-ar

fi făcut avansuri. Același martor a relatat că la câteva zile după episodul de la

discotecă, minora I.V. a venit din nou la locuința martorului și i-a spus iarăși

soției sale, că inculpatul „s-a luat de ea”, la întrebarea martorei A.M. cum s-a

întâmplat, minora spunând: „tata m-a violat”, arătând că a mai povestit cele petrecute

și martorei S.Z.

În ceea ce privește starea

psihică a minorei, atât martora S.Z., cât și martora A.M. au arătat că aceasta era

„speriată și neliniștită”, „tremura toată”, „era foarte stresată”, martorele înțelegând

că „îi este frică de inculpat”, mai ales că, potrivit declarațiilor martorei S.Z.,

inculpatul a amenințat-o pe minora I.V. că o va omorî dacă îl reclamă la poliție.

Deosebit de relevante

pentru conturarea profilului moral al victimei minore I.V. au fost declarațiile

martorei A.M. care a precizat că o cunoaște pe aceasta, ca și pe sora sa, ca fiind

„liniștite și la locul lor”, nu le-a văzut niciodată ieșind cu băieții, precum ale

martorului A.I. care a arătat că pe fete le-a știut ca pe niște persoane „liniștite”,

nu au umblat cu băieții și, din câte a auzit, „aveau rezultate bune la învățătură”.

Declarațiile martorilor

A.D. și I.C., care au redat împrejurări conexe faptelor de viol, conturând relațiile

dintre victime și agresor în anumite conjuncturi, au fost irelevante în raport de

fondul învinuirilor, dar, în același timp, au trebuit privite cu rezervă. Încercând

să minimalizeze implicațiile psihice și psihologice ale faptelor inculpatului, negând

existența unor suferințe de ordin moral, acești martori, dimpotrivă, au descris

relațiile dintre victime și agresor, fie voit, fie dezinteresat, ca fiind unele

normale și armonioase.

Mai mult, cel dintâi martor

a avansat și o variantă neplauzibilă, nesusținută de niciun alt mijloc de probă,

respectiv că inculpatul și minora I.V. au fost foarte apropiați, fiind „mai mult

decât o relație tată-fiică”, în sensul că minora s-a urcat în brațele inculpatului

și l-a ținut de gât, cei doi stropindu-se cu apă și jucându-se.

Contrar celor susținute

anterior, martorul I.C., prezent în aceleași condiții de timp și de loc cu cel dintâi

martor, a arătat că, dimpotrivă, relația dintre fete și inculpat a fost una normală

„ca dintre tată și fiice”, și că nu a observat scene de natură să îi dea de gândit

că între inculpat și părțile vătămate ar fi mai mult decât o relație dintre tată

și fiice, iar în ceea ce o privește pe minora I.V., martorul a precizat că aceasta

avea „o atitudine și un comportament normal pentru vârsta ei”.

Din perspectiva probelor

științifice, specialiștii legiști au constatat că, la data examinării, partea vătămată

I.V. „prezintă o deflorare completă ce este mai veche de 5-7 zile, timp după care

din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când datează” (certificat

medico-legal eliberat de Institutul Medico-Legal Iași în 15 iunie 2010), mențiuni

ce au atestat fără urmă de dubiu faptul că inculpatul a întreținut raporturi sexuale

normale, cu intromisiune vaginală completă.

Realitatea agresiunilor

sexuale suferite de victima I.V. a fost atestată nu doar de dovezile materiale,

ci și de concluziile examinării psihologice a minorei I.V., realizate de specialiști

din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul

pentru Situații de Urgență Iași. Potrivit fișei de examinare psihologică, „minora

suferă o traumă psihică, datorată atât abuzului sexual la care a fost supusă, cât

și a dualității sentimentelor pe care le manifestă față de agresor. Necesită sprijin

afectiv în vederea înțelegerii și depășirii situației în care se află”.

Și în cursul cercetării

judecătorești, la solicitarea instanței, a fost desemnat de către Direcția Generală

de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași un psiholog pentru a consilia victimele

minore, pentru a lua legătura cu acestea în vederea audierii și a fi prezente în

instanță în momentul audierii părților vătămate minore, respectiv S.A.

Reținând că din probele

dosarului rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor reținute

în sarcina sa, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii,

la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Referitor la latura civilă

a cauzei, instanța de fond a reținut că acțiunea civilă executată de părțile civile

I.V. și I.M.G. este întemeiată fapt pentru care a dispus obligarea inculpatului

la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri civile și suma de 10.000 euro

echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.V.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel inculpatul A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, faptul că

relațiile sexuale pe care le-a întreținut cu minora I.V. s-au consumat cu acordul

acesteia, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice cu referire la

partea vătămată I.V. în infracțiunea prev. de art. 198 C. pen., respectiv raport

sexual cu un minor.

Cu privire la partea vătămată

I.M.G. a solicitat achitarea, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăția

sa.

Prin decizia penală

nr. 34 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul A.C. împotriva sentinței penale nr. 550 din 29 noiembrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 10740/99/2011, sentință pe care a menținut-o.

S-a menținut starea de

arest a inculpatului A.C., deținut în Penitenciarul Iași, iar în baza art. 88

C. pen., s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 29 noiembrie 2011,

la zi.

A fost obligat apelantul

să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că situația de fapt a fost

bine stabilită, încadrarea juridică dată faptelor este corectă, iar vinovăția inculpatului

a fost pe deplin dovedită, astfel încât a apreciat că toate criticile formulate

de inculpat nu pot conduce la desființarea sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, termenul legal de 10 zile prev. de art. 385

3

C.

proc. pen., inculpatul A.C., criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia

deciziei recurate.

În temeiul cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunțat

asupra unor cereri esențiale în sensul administrării unor probe.

În baza cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicită inculpatul schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 198 alin. (1) C.

pen., întrucât partea vătămată a consfințit la actele sexuale ce au avut loc.

În baza cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicită inculpatul achitarea

sa cu privire la fapta referitoare la partea vătămată I.M.G., susținând că probele

administrate în cauză nu fac dovada vinovăției sale.

În subsidiar, în baza

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul

solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurată, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., potrivit căreia instanța de recurs

examinează cauza numai în raport de cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este întemeiat,

urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Înalta Curte apreciază

că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza unei analize

atente și obiective a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze

ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptelor este justă, în mod corect

apreciind instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpatului sub aspectul faptelor ce i se rețin în sarcină.

Criticile formulate de

inculpatul A.C. din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei erori grave de fapt ce a condus

la greșita condamnare, apreciază Înalta Curte că nu sunt întemeiate.

Probele administrate în

faza de urmărire penală, cât și cele administrate în mod direct și nemijlocit în

faza de cercetare judecătorească, dovedesc mai presus de orice dubiu, că inculpatul

se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol în dauna părții vătămate I.M.G.,

faptă prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C.

pen.

Eroarea gravă de fapt

presupune existența unei contradicții între conținutul probelor și situația de fapt

reținută de instanță, împrejurare ce nu poate fi regăsită în cauza dedusă judecății,

cât timp situația de fapt stabilită de instanța de fond corespunde probelor administrate

în cauză.

Din probele dosarului

rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol comisă în

dauna părții vătămate I.M.G., declarațiile părții vătămate ca și ale martorilor

fiind concludente în acest sens.

Deși partea vătămată era

la o vârstă fragedă de doar 11 ani, aceasta a relatat în amănunțime modul în care

inculpatul a agresat-o sexual, relatând împrejurările în care a fost silită de inculpat

să-și producă satisfacție sexuală.

Modul în care inculpatul

a abuzat-o sexual pe victimă a fost confirmat și de martorii A.M. și A.I., cumnata,

respectiv fratele inculpatului, care au relatat că victima a venit în toiul nopții

la ei și le-a descris modul în care inculpatul a profitat de ea, faptul că era foarte

speriată și a rămas peste noapte la ei.

Și partea vătămată I.V.

a relatat în fața instanței sub acest aspect că sora i-a descris modul în care inculpatul

„a pus-o să-l frece la penis”, aceeași împrejurare fiind confirmată și de martora

S.S., care aflase cele întâmplate chiar de la minora I.M.G.

Înalta Curte reține că

vinovăția inculpatului A.C., sub aspectul comiterii infracțiunii de viol în dauna

părții vătămate I.M.G., a fost în mod indubitabil dovedită, vârsta victimei, ca

și starea psihică a acesteia, determinând-o să relateze fapta comisă de inculpat,

neputând fi identificate împrejurări care să conducă la concluzia că aceasta ar

fi fost capabilă să pună în sarcina inculpatului o faptă imaginară.

Fapta comisă de inculpată

a avut un impact negativ asupra psihicului părții vătămate, acesta fiind motivul

pentru care victima a relatat cu lux de amănunte modul de comitere a faptei atât

martorilor, cât și ulterior organelor judiciare.

Cu privire la fapta comisă

de inculpat în dauna părții vătămate I.V., opinează Înalta Curte că încadrarea juridică

dată faptei este corectă, fapt pentru care nu poate primi criticile formulate de

inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen.

Susținerile inculpatului,

potrivit cărora victima I.V. este cea care l-a provocat în a adopta un asemenea

comportament, în sensul de a întreține relații sexuale, cât și faptul că victima

a fost de acord cu întreținerea relațiilor sexuale nu sunt întemeiate și nici susținute

de probele administrate în cauză.

Declarațiile victimei

sunt concludente în acest sens, aceasta relatând că inculpatul a folosit la consumarea

primului act material de viol atât violența fizică, cât și constrângerea psihică.

Faptul că victima se află

în îngrijirea inculpatului cât timp mama sa era plecată la muncă în Italia, ascendentul

inculpatului determinat de diferența de vârstă dintre inculpat și victimă, vârsta

fragedă a victimei ce o punea în imposibilitate de a se opune inculpatului, sunt

aspecte ce conturează constrângerea psihică a victimei de a adopta un anume comportament,

astfel încât, apreciază Înalta Curte că susținerile inculpatului în sensul că victima

a fost de acord să întrețină relații sexuale nu au niciun suport probator.

Mai mult, concluziile

examinării psihologice efectuată de specialiștii din cadrul Serviciului pentru Situații

de Urgență Iași relevă faptul că minora suferă o traumă psihică datorată abuzului

sexual la care a fost supusă, cât și a dualității sentimentelor pe care le manifestă

față de agresor. Necesită sprijin afectiv în vederea înțelegerii și depășirii situației

în care se află.

Faptul că victima a fost

constrânsă să întrețină raporturile sexuale cu inculpatul rezultă și din declarațiile

martorei S.Z. care a declarat în mod constant că minora i-a spus că inculpatul a

violat-o, i-a rupt toate hainele de pe ea și a obligat-o să-i pună mâna pe penis

și să-l frece.

La fel declară și martora

A.M., cât și martorul A.I., cărora victima le-a relatat că a fost violată de inculpat.

Foarte relevante pentru

conturarea stării psihice a victimei minore sunt declarațiile martorei S.Z., cât

și ale martorei A.M. care au relatat că victima era „speriată și neliniștită”, „era

foarte stresată”, martorele înțelegând că victimei îi este frică de inculpat mai

ales că acesta a amenințat-o că o va omorî dacă îl reclamă la poliție.

Ca atare, apărările inculpatului

în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de viol în cea de relații sexuale cu un minor, nu pot fi primite favorabil, probele

administrate în cauză dovedind că inculpatul a agresat-o fizic și a constrâns-o

pe victimă să întrețină în mod repetat relații sexuale, fapta comisă de inculpat

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată prev.

de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Susținerile inculpatului

în sensul că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel care

nu a avut în vedere la pronunțarea soluției toate probele administrate în cauză

nu sunt întemeiate.

Recurentul-inculpat face

referire la declarațiile martorilor A.D. și I.C. care au încercat să scoată în evidență

anumite relații dintre inculpat și victima I.V. în sensul că acestea depășeau o

relație tată-fiică, împrejurări însă ce nu au fost confirmate de probele administrate

în cauză.

Nici cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., nu este incident în cauză.

În procesul de individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale

de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp.

art. 72 C. pen., fiindu-le acordate eficiența necesară în sensul realizării unei

proporții între gradul de pericol social ridicat al faptei comise și pedeapsa aplicată.

Natura infracțiunilor

comise, gravitatea deosebită a faptelor ce au adus o atingere importantă valorilor

apărate de lege, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, respectiv inculpatul

profitând de vârsta fragedă a victimelor, fără a avea mustrări de conștiință, determinat

de faptul că victimele erau copiii soției sale rezultați dintr-o căsătorie anterioară,

faptul că victimele au fost lăsate în grija sa de către mama acestora, sunt împrejurări

ce justifică regimul sancționator stabilit de instanța de fond.

Din probele dosarului

nu rezultă niciun moment că inculpatul ar regreta faptele comise, singura sa dorință

fiind aceea de a demonstra că victima I.V. ar fi consimțit să întrețină raporturi

sexuale.

Lipsa antecedentelor penale,

singurul element pozitiv ce caracterizează persoana inculpatului, este insuficientă

pentru a determina aplicarea unei sancțiuni penale mai blânde, apreciind Înalta

Curte că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine dozată și este în măsură să

contribuie la atingerea scopului pedepsei astfel cum este reglementat de disp.

art. 52 C. pen., respectiv atât cel preventiv, cât și de coerciție.

Reținând că în cauză nu

pot fi identificate cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să conducă

la reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 363 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenția

inculpatului de la 15 iulie 2011 la zi.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 34 din 14 februarie

2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 15 iulie 2011 la 08

iunie 2012.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2012.