ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 41/F din 27 ianuarie

2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., formulată de

inculpatul A.G. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și

alin. (3) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art.

198 C. pen., formulată de inculpatul A.P.C.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul

A.G. din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit.

a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea

de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a)

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2)

C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen.

În baza art. 83 C.

pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunțată de

Judecătoria Fetești, definitivă la data de 21 octombrie 2009, inculpatul A.G.

având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art.

197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 -

76 C. pen. a condamnat inculpatul A.P.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pentru infracțiunea de viol.

În baza art. 86

1

C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen

de încercare de 6 ani prevăzută de art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.P.C. a fost obligat să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate

de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița; să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen. a impus aceluiași inculpat respectarea următoarelor

obligații: să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare; să

nu intre în legătură cu partea vătămată A.I.O. A pus în vedere inculpatului,

potrivit art. 359 C. proc. pen., dispozițiile art. 86

4

C. pen.

A făcut în cauză

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A luat act că partea

vătămată A.I.O. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76 din 08 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului

Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice

de la cei doi inculpați.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că, în ziua de 01 mai 2010, un grup

de prieteni din comuna Sudiți, județul Ialomița, printre care se afla și partea

vătămată A.I.O., s-au deplasat în pădurea din această localitate.

În jurul prânzului în

această locație au ajuns și inculpații A.G. și A.P.C. care s-au deplasat cu

șareta.

În jurul orei 18,00

s-au întors cu toții în comună iar inculpații s-au hotărât să se mai plimbe,

însoțindu-i pe cei care se deplasau în comuna Săveni pentru a o conduce la

domiciliul său pe prietena martorului P.M. S-au format astfel două grupuri de

tineri ce se deplasau cu două atelaje hipo, respectiv, o căruță și o șaretă. În

șareta în care se aflau inculpații s-a urcat și A.I.O., deoarece nu mai avea

loc în căruță.

La întoarcerea în

comuna Săveni, inculpatul A.G. a condus atelajul către comuna Frățilești

pretextând că dorește să meargă la un prieten pe care îl cheamă M. A.I. li s-a

adresat și celorlalți, aflați în căruță, să-i însoțească însă aceștia au

refuzat. Inculpații împreună cu partea vătămată s-au îndreptat spre Frățilești

și după ce A.G. a văzut că la domiciliul lui M. nu răspunde nimeni, a continuat

drumul către pădurea Frățilești. Inculpatul A.G. a condus atelajul hipo prin

pădure, oprindu-se într-un loc care, după propriile declarații, se afla la

aproximativ 15 metri de malul râului Ialomița.

Inculpatul A.G. a

coborât din atelaj, cerându-i același lucru și părții vătămate A.I. Când i-a

spus în mod explicit acesteia că au venit aici pentru a întreține relații

sexuale împreună, partea vătămată A.I. a refuzat, motiv pentru care inculpatul

a lovit-o cu palma peste față.

Inculpatul A.G. a

insistat și după susținerea părții vătămate, i-a mai dat o palmă, după care i-a

cerut inculpatului A.P.C. să se plimbe mai încolo cu șareta. În aceste

împrejurări inculpatul A.G. a întreținut relații sexuale normale cu A.I.O.

Inculpatul A.P.C. s-a îndreptat pentru moment la locul în care se aflau

ceilalți doi după care, s-a întors și când inculpatul A.G. a terminat, i-a

cerut I. să aibă și cu el relații sexuale, altfel, va spune în sat.

În felul acesta și

inculpatul A.P. a avut relații sexuale cu partea vătămată A.I.O. după care,

inculpatul A.G. a avut din nou relații sexuale cu aceasta. Când s-au înapoiat

în sat cei doi pretind că au stabilit cu A.I. să se întâlnească seara la

discotecă.

Partea vătămată

A.I.O. a ajuns la domiciliul părinților săi, față de care a ascuns ceea ce se

întâmplase și a încercat să doarmă.

În jurul orei 01,00,

minora a trezit-o pe mama sa, căreia i-a spus că inculpații A.G. și A.P.C. au

violat-o în după-amiaza acelei zile, în pădurea de la Frățilești.

În dimineața zilei de

02 mai 2010, tatăl minorei, A.I.I. a apelat telefonic organele de poliție din

comuna Sudiți, reclamând fapta de viol a cărei victimă a fost fiica sa.

Situația de fapt

astfel cum a fost reținută a rezultat din următoarele probe: plângerea părții

vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții

vătămate, declarațiile martorilor și ale inculpaților, raportul de constatare

medico-legală, raportul de evaluare, procesul-verbal de redare în formă scrisă

a convorbirilor telefonice interceptate în condițiile art. 91

3

alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

Aceste probe

coroborate au condus instanța de fond la concluzia că fapta de viol există și a

fost săvârșită de cei doi inculpați în împrejurările reținute în actul de

sesizare al instanței.

Audiat în cursul

urmăririi penale, declarația aflată la dosarul de urmărire penală, inculpatul

A.G. a recunoscut că a întreținut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O., dar

nu a recunoscut că a constrâns-o, amenințat-o și lovit pe partea vătămată. De

asemenea, cunoștea că partea vătămată era minoră, nu împlinise 15 ani deoarece

așa cum a arătat în declarația de la dosar urmărire penală, fusese vecin și

vorbind cu ea pe e-mail cu puțin înainte de data de 01 mai 2010, aceasta i-a

spus că are buletin ceea ce înseamnă că împlinise vârsta de 14 ani.

A precizat că

inculpatul A.P.C. a amenințat-o că dacă nu întreține acte sexuale și cu el va

spune în sat și în aceste condiții partea vătămată a acceptat să întrețină

astfel de acte cu inculpații.

În declarația aflată

la filele nr. 56 - 61, inculpatul A.P.C. a menționat că a întreținut acte

sexuale cu minora fără să o constrângă sau să exercite violențe asupra ei.

La 18 iunie 2010,

inculpatul a precizat că știa că partea vătămată are 15 ani și a recunoscut

totodată că a văzut când inculpatul A.G. i-a dat o palmă peste față părții

vătămate.

L-a auzit pe inculpat

când îi spunea părții vătămate pe un ton ridicat, răstit „ce fă cu ăia au vrut

și cu mine nu vrei".

De asemenea,

inculpatul A.P.C. a mai arătat că în momentul în care inculpatul A.G. i-a cerut

să meargă cu șareta mai departe știind că o să întâmple dar nu a avut nici o

reacție.

Instanța de fond a

reținut că încadrarea juridică corectă, pentru cei doi inculpați este -

infracțiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin.

(2) C. pen. pentru inculpatul A.G. și infracțiunea de viol prevăzută de art.

197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. pentru inculpatul A.P.C.,

constând că au existat două momente în care inculpatul A.G. a întreținut acte

sexuale cu partea vătămată, exercitând violențe și amenințări asupra acesteia

în scopul obținerii satisfacției sexuale.

La individualizarea

pedepselor aplicate instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de

lege, gradul de pericol social deosebit al faptei - fiind săvârșite de două

persoane - care au întreținut pe rând relații sexuale cu partea vătămată,

starea de minoritate a acesteia, urmările avute asupra ei, persoana

inculpaților, atitudinea procesuala avută.

Instanța de fond a

avut în vedere că inculpatul A.G. a avut o atitudine oscilantă în declarațiile

date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu a recunoscut că

ar fi exercitat violențe asupra părții vătămate pentru a întreține acte sexuale

cât și faptul că inculpatul se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37

lit. a) C. pen., deoarece din fișa de cazier judiciar a rezultat că se afla

condamnat prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunțată de

Judecătoria Fetești, definitivă la data de 21 octombrie 2010, la pedeapsa

rezultantă de 1 an închisoare dispunându-se suspendarea condiționată a

executării acesteia în condițiile art. 81 - 82 C. pen.

Întrucât fapta dedusă

judecații a fost săvârșită în perioada termenului de încercare de 3 ani

stabilit prin sentința sus-menționată, conform art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare.

Ca modalitate de

executare, având în vedere gravitatea faptei și starea de recidivă prevăzută de

art. 37 lit. a) C. pen., instanța de fond a apreciat că singura modalitate de

natură să realizeze scopul coercitiv educativ al acesteia, astfel cum sunt

prevăzute de art. 52 C. pen. este executarea în regim de detenție.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul A.P.C., instanța a reținut că acesta a recunoscut fapta, nu este

cunoscut cu antecedente penale, a avut în vedere circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar ca modalitate de executare, a

considerat ca scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut

de art. 52 C. pen. poate fi realizat și fără executarea acesteia, dispunând

suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 86

1

C. pen.,

impunându-i obligațiile prevăzute de art. 86

3

și art. 86

3

alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul A.G., și a solicitat reducerea cuantumului

pedepsei aplicate, dându-se o eficiență sporită dispozițiilor art. 74 - 76 C.

pen. și coborârea cuantumului pedepsei sub 5 ani.

Prin Decizia penală

nr. 173/A din 13 mai 2011 Curtea de Apel București a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul A.G. împotriva Sentinței penale nr. 41/F din 27

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița și a obligat inculpatul la

cheltuieli judiciare către stat.

A constatat instanța

de apel că în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt în urma

coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, respectiv

plângerea formulată de partea vătămată, procesul-verbal de cercetare la fața

locului, declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor

audiați în cauză, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare,

procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice

interceptate în condițiile art. 91

3

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

A mai reținut

instanța de apel că în mod temeinic, instanța de fond a încadrat juridic

faptele săvârșite de către inculpatul A.G. în dispozițiile art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. și că starea de recidivă postcondamnatorie derivă

din condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării, pe un termen de încercare de 3 ani, pedeapsă aplicată prin Sentința

penală nr. 116 din 29 mai 2009 a Judecătoriei Fetești, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 133/A din 09 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița.

De asemenea, a mai

constatat instanța de apel că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.,

reținând starea de agravare a răspunderii penale constând în recidiva

postcondamnatorie, condamnarea anterioară fiind dispusă, inclusiv, pentru o

infracțiune de ultraj; limitele de pedeapsă prevăzute de lege; gradul de

pericol social deosebit al faptei - fiind săvârșită de două persoane - care au

întreținut, pe rând, relații sexuale cu partea vătămată; starea de minoritate a

acesteia; urmările avute asupra părții vătămate; persoana și conduita procesuală

a inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă în declarațiile date în

cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs inculpatul A.G. și a solicitat în temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., achitarea întrucât faptei îi lipsește intenția și nu

exista suficiente mijloace de probă din care să rezulte vinovăția sa.

În temeiul cazului

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea

pedepsei, întrucât victima a mers de bună voie.

Examinând decizia

recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar

și din oficiu conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen,

combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

din același

cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul A.G. este nefondat

pentru următoarele considerente.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., prin care

inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că faptei îi lipsește

intenția, Înalta Curte constată că prima instanță și instanța de apel au

stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, făcând

și o corespunzătoare încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat.

Fapta inculpatului

A.G. constă în aceea că a întreținut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O.,

exercitând violențe și amenințări asupra acesteia în scopul obținerii

satisfacției sexuale și ulterior după ce inculpatul A.P.C. a avut relații

sexuale cu minora, fără voia acesteia, inculpatul A.G. a mai întreținut relații

sexuale cu aceasta.

Inculpatul A.G. în

declarațiile date inițial a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu

partea vătămată, nu a recunoscut că a exercitat violențe sau amenințări asupra

acesteia, însă în declarația ulterioară a acestuia, a precizat „recunosc că am

lovit-o pe partea vătămată în sensul că i-am dat o palmă pentru a întreține

relații sexuale cu mine, dar nu eu am dezbrăcat-o, ea s-a dezbrăcat

singură". De asemenea și inculpatul A.P., precizează „L-am auzit pe A.G.

vorbind cu partea vătămată pe un ton răstit (...) și de asemenea l-am văzut pe

A.G. dându-i o palmă I.".

De asemenea,

concluziile raportului psihologic privind situația minorei A.I.O. în vârstă de

14 ani sunt în sensul că aceasta a fost victima unor abuzuri sexuale și

relevantă în cauză este și declarația părții vătămate în care precizează „A. a

început să tragă de mine, mi-a dat o palmă peste față, eu i-am spus că nu vreau

să întrețin relații sexuale cu el, și mi-a spus că mă omoară și mă aruncă în

apa din apropierea locului unde mă aflam, inculpatul A.P. nu s-a opus în niciun

fel acțiunii inculpatului A. am încercat să scap de acolo, am reușit să sar din

șaretă și am fost prinsă de inculpatul A.G. care mi-a dat o palmă", „am

ajuns acasă m-am spălat și am încercat să mă uit la televizor, pe calculator și

nu am putut să dorm și seara târziu m-am dus în dormitorul mamei și i-am spus

ce s-a întâmplat".

Din declarația mamei

părții vătămate martora A.T., a rezultat că minora i-a povestit în seara zilei

de 01 mai 2010 că a fost violată de cei doi inculpați. Martora a precizat că

minora era speriată, surescitată, precizând că fiica ei i-a spus că cei doi

inculpați au lovit-o și amenințat-o pentru a întreține relații sexuale cu ea.

Relevante în cauză

sunt și concluziile raportului de constatare tehnico științifică nr. 337/685/A

din 8 iunie 2010 în care se precizează că pentru răspunsurile numitului A.G. la

întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice

comportamentului simulat.

Astfel, Înalta Curte

constată că nu se poate reține nevinovăția inculpatului A.G. astfel cum a fost

solicitată de apărare, respectiv dispozițiile art. 11 pct. 2 raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere întreg materialul probator

administrat în cauză, declarația de recunoaștere a inculpatului A.G.,

declarațiile inculpatului A.P., cât și declarațiile părții vătămate A.I.O.

Cu privire la motivul

invocat de inculpat prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite,

persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Curtea constată că

hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite prevăzute de lege.

Instanța de fond și

instanța apel, prin hotărârile pronunțate, au avut în vedere toate criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și persoana

inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este, atât prin cuantum cât și

modalitate de executare, de natură a-și realiza scopul, așa cum acesta este

circumscris în art. 52 C. pen.

Totodată, Înalta

Curte, analizând întreg materialul probator constată că prin hotărârea

pronunțată de instanța de fond, soluție menținută și confirmată și de instanța

de apel, s-a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A.G.,

iar pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută art.

197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen. a fost just individualizată față de circumstanțele reale și

personale, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece din fișa de

cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr.

116 din 29 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Fetești, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 133/A din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița, la

pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., iar prezenta faptă a

fost săvârșită în perioada termenului de încercare.

De asemenea,

inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, au fost reținute

circumstanțe atenuante în favoarea acestuia respectiv atitudinea de

recunoaștere și faptul că s-a prezentat la toate termenele de judecată, iar

pedeapsa a fost stabilită sub minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte constată

că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, pedeapsa astfel cum a

fost individualizată, răspunde atât principiului proporționalității între

gravitatea faptei - viol, impactul psihologic asupra părții vătămate - minoră

în vârstă de 14 ani și datelor personale ale inculpatului - acesta a mai fost

condamnat anterior în cauză fiind reținute și dispozițiile art. 37 lit. a) C.

pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen. - acesta poate fi realizat

doar prin executare în regim de detenție -, astfel că pedeapsa a fost just

individualizată față de cele mai sus menționate.

Înalta Curte, ținând

seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a

probelor de către prima instanță și de instanța de apel, constatând că nu

există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va

respinge recursul inculpatului A.G., potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr.

173/A din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - NN