ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41/F din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., formulată de inculpatul A.G. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen., formulată de inculpatul A.P.C.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul A.G. din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Fetești, definitivă la data de 21 octombrie 2009, inculpatul A.G.

având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. a condamnat inculpatul A.P.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de viol. În baza art. 86 1 C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani prevăzută de art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.P.C.

a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 86 3 alin. (3) C. pen. a impus aceluiași inculpat respectarea următoarelor obligații: să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare; să nu intre în legătură cu partea vătămată A.I.O. A pus în vedere inculpatului, potrivit art. 359 C. proc. pen., dispozițiile art. 86 4 C. pen. A făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A luat act că partea vătămată A.I.O. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 08 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi inculpați. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în ziua de 01 mai 2010, un grup de prieteni din comuna Sudiți, județul Ialomița, printre care se afla și partea vătămată A.I.O., s-au deplasat în pădurea din această localitate.

În jurul prânzului în această locație au ajuns și inculpații A.G. și A.P.C. care s-au deplasat cu șareta. În jurul orei 18,00 s-au întors cu toții în comună iar inculpații s-au hotărât să se mai plimbe, însoțindu-i pe cei care se deplasau în comuna Săveni pentru a o conduce la domiciliul său pe prietena martorului P.M. S-au format astfel două grupuri de tineri ce se deplasau cu două atelaje hipo, respectiv, o căruță și o șaretă. În șareta în care se aflau inculpații s-a urcat și A.I.O., deoarece nu mai avea loc în căruță. La întoarcerea în comuna Săveni, inculpatul A.G. a condus atelajul către comuna Frățilești pretextând că dorește să meargă la un prieten pe care îl cheamă M. A.I. li s-a adresat și celorlalți, aflați în căruță, să-i însoțească însă aceștia au refuzat.

Inculpații împreună cu partea vătămată s-au îndreptat spre Frățilești și după ce A.G. a văzut că la domiciliul lui M. nu răspunde nimeni, a continuat drumul către pădurea Frățilești. Inculpatul A.G. a condus atelajul hipo prin pădure, oprindu-se într-un loc care, după propriile declarații, se afla la aproximativ 15 metri de malul râului Ialomița. Inculpatul A.G. a coborât din atelaj, cerându-i același lucru și părții vătămate A.I. Când i-a spus în mod explicit acesteia că au venit aici pentru a întreține relații sexuale împreună, partea vătămată A.I. a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palma peste față. Inculpatul A.G. a insistat și după susținerea părții vătămate, i-a mai dat o palmă, după care i-a cerut inculpatului A.P.C.

să se plimbe mai încolo cu șareta. În aceste împrejurări inculpatul A.G. a întreținut relații sexuale normale cu A.I.O. Inculpatul A.P.C. s-a îndreptat pentru moment la locul în care se aflau ceilalți doi după care, s-a întors și când inculpatul A.G. a terminat, i-a cerut I. să aibă și cu el relații sexuale, altfel, va spune în sat. În felul acesta și inculpatul A.P. a avut relații sexuale cu partea vătămată A.I.O. după care, inculpatul A.G. a avut din nou relații sexuale cu aceasta. Când s-au înapoiat în sat cei doi pretind că au stabilit cu A.I. să se întâlnească seara la discotecă. Partea vătămată A.I.O. a ajuns la domiciliul părinților săi, față de care a ascuns ceea ce se întâmplase și a încercat să doarmă.

În jurul orei 01,00, minora a trezit-o pe mama sa, căreia i-a spus că inculpații A.G. și A.P.C. au violat-o în după-amiaza acelei zile, în pădurea de la Frățilești. În dimineața zilei de 02 mai 2010, tatăl minorei, A.I.I. a apelat telefonic organele de poliție din comuna Sudiți, reclamând fapta de viol a cărei victimă a fost fiica sa. Situația de fapt astfel cum a fost reținută a rezultat din următoarele probe: plângerea părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și ale inculpaților, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare, procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în condițiile art. 91 3 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Aceste probe coroborate au condus instanța de fond la concluzia că fapta de viol există și a fost săvârșită de cei doi inculpați în împrejurările reținute în actul de sesizare al instanței. Audiat în cursul urmăririi penale, declarația aflată la dosarul de urmărire penală, inculpatul A.G. a recunoscut că a întreținut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O., dar nu a recunoscut că a constrâns-o, amenințat-o și lovit pe partea vătămată. De asemenea, cunoștea că partea vătămată era minoră, nu împlinise 15 ani deoarece așa cum a arătat în declarația de la dosar urmărire penală, fusese vecin și vorbind cu ea pe e-mail cu puțin înainte de data de 01 mai 2010, aceasta i-a spus că are buletin ceea ce înseamnă că împlinise vârsta de 14 ani.

A precizat că inculpatul A.P.C. a amenințat-o că dacă nu întreține acte sexuale și cu el va spune în sat și în aceste condiții partea vătămată a acceptat să întrețină astfel de acte cu inculpații. În declarația aflată la filele nr. 56 - 61, inculpatul A.P.C. a menționat că a întreținut acte sexuale cu minora fără să o constrângă sau să exercite violențe asupra ei. La 18 iunie 2010, inculpatul a precizat că știa că partea vătămată are 15 ani și a recunoscut totodată că a văzut când inculpatul A.G. i-a dat o palmă peste față părții vătămate. L-a auzit pe inculpat când îi spunea părții vătămate pe un ton ridicat, răstit „ce fă cu ăia au vrut și cu mine nu vrei". De asemenea, inculpatul A.P.C. a mai arătat că în momentul în care inculpatul A.G.

i-a cerut să meargă cu șareta mai departe știind că o să întâmple dar nu a avut nici o reacție. Instanța de fond a reținut că încadrarea juridică corectă, pentru cei doi inculpați este - infracțiunea de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul A.G. și infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. pentru inculpatul A.P.C., constând că au existat două momente în care inculpatul A.G. a întreținut acte sexuale cu partea vătămată, exercitând violențe și amenințări asupra acesteia în scopul obținerii satisfacției sexuale.

La individualizarea pedepselor aplicate instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social deosebit al faptei - fiind săvârșite de două persoane - care au întreținut pe rând relații sexuale cu partea vătămată, starea de minoritate a acesteia, urmările avute asupra ei, persoana inculpaților, atitudinea procesuala avută. Instanța de fond a avut în vedere că inculpatul A.G.

a avut o atitudine oscilantă în declarațiile date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu a recunoscut că ar fi exercitat violențe asupra părții vătămate pentru a întreține acte sexuale cât și faptul că inculpatul se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece din fișa de cazier judiciar a rezultat că se afla condamnat prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Fetești, definitivă la data de 21 octombrie 2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare dispunându-se suspendarea condiționată a executării acesteia în condițiile art. 81 - 82 C. pen. Întrucât fapta dedusă judecații a fost săvârșită în perioada termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința sus-menționată, conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare.

Ca modalitate de executare, având în vedere gravitatea faptei și starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanța de fond a apreciat că singura modalitate de natură să realizeze scopul coercitiv educativ al acesteia, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen. este executarea în regim de detenție. În ceea ce-l privește pe inculpatul A.P.C., instanța a reținut că acesta a recunoscut fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar ca modalitate de executare, a considerat ca scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi realizat și fără executarea acesteia, dispunând suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 86 1 C. pen., impunându-i obligațiile prevăzute de art. 86 3 și art. 86 3 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.G., și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, dându-se o eficiență sporită dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen. și coborârea cuantumului pedepsei sub 5 ani. Prin Decizia penală nr. 173/A din 13 mai 2011 Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.G. împotriva Sentinței penale nr. 41/F din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița și a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

A constatat instanța de apel că în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, respectiv plângerea formulată de partea vătămată, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor audiați în cauză, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare, procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în condițiile art. 91 3 alin. (1) și (2) C. proc. pen. A mai reținut instanța de apel că în mod temeinic, instanța de fond a încadrat juridic faptele săvârșite de către inculpatul A.G. în dispozițiile art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și că starea de recidivă postcondamnatorie derivă din condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pe un termen de încercare de 3 ani, pedeapsă aplicată prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 a Judecătoriei Fetești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133/A din 09 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița.

De asemenea, a mai constatat instanța de apel că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținând starea de agravare a răspunderii penale constând în recidiva postcondamnatorie, condamnarea anterioară fiind dispusă, inclusiv, pentru o infracțiune de ultraj; limitele de pedeapsă prevăzute de lege; gradul de pericol social deosebit al faptei - fiind săvârșită de două persoane - care au întreținut, pe rând, relații sexuale cu partea vătămată; starea de minoritate a acesteia; urmările avute asupra părții vătămate; persoana și conduita procesuală a inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă în declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul A.G. și a solicitat în temeiul art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea întrucât faptei îi lipsește intenția și nu exista suficiente mijloace de probă din care să rezulte vinovăția sa. În temeiul cazului prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei, întrucât victima a mers de bună voie. Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen, combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul A.G.

este nefondat pentru următoarele considerente. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivând că faptei îi lipsește intenția, Înalta Curte constată că prima instanță și instanța de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt, făcând și o corespunzătoare încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat. Fapta inculpatului A.G. constă în aceea că a întreținut acte sexuale cu partea vătămată A.I.O., exercitând violențe și amenințări asupra acesteia în scopul obținerii satisfacției sexuale și ulterior după ce inculpatul A.P.C.

a avut relații sexuale cu minora, fără voia acesteia, inculpatul A.G. a mai întreținut relații sexuale cu aceasta. Inculpatul A.G. în declarațiile date inițial a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, nu a recunoscut că a exercitat violențe sau amenințări asupra acesteia, însă în declarația ulterioară a acestuia, a precizat „recunosc că am lovit-o pe partea vătămată în sensul că i-am dat o palmă pentru a întreține relații sexuale cu mine, dar nu eu am dezbrăcat-o, ea s-a dezbrăcat singură". De asemenea și inculpatul A.P., precizează „L-am auzit pe A.G. vorbind cu partea vătămată pe un ton răstit (...) și de asemenea l-am văzut pe A.G. dându-i o palmă I.". De asemenea, concluziile raportului psihologic privind situația minorei A.I.O.

în vârstă de 14 ani sunt în sensul că aceasta a fost victima unor abuzuri sexuale și relevantă în cauză este și declarația părții vătămate în care precizează „A. a început să tragă de mine, mi-a dat o palmă peste față, eu i-am spus că nu vreau să întrețin relații sexuale cu el, și mi-a spus că mă omoară și mă aruncă în apa din apropierea locului unde mă aflam, inculpatul A.P. nu s-a opus în niciun fel acțiunii inculpatului A. am încercat să scap de acolo, am reușit să sar din șaretă și am fost prinsă de inculpatul A.G. care mi-a dat o palmă", „am ajuns acasă m-am spălat și am încercat să mă uit la televizor, pe calculator și nu am putut să dorm și seara târziu m-am dus în dormitorul mamei și i-am spus ce s-a întâmplat". Din declarația mamei părții vătămate martora A.T., a rezultat că minora i-a povestit în seara zilei de 01 mai 2010 că a fost violată de cei doi inculpați.

Martora a precizat că minora era speriată, surescitată, precizând că fiica ei i-a spus că cei doi inculpați au lovit-o și amenințat-o pentru a întreține relații sexuale cu ea. Relevante în cauză sunt și concluziile raportului de constatare tehnico științifică nr. 337/685/A din 8 iunie 2010 în care se precizează că pentru răspunsurile numitului A.G. la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat. Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate reține nevinovăția inculpatului A.G. astfel cum a fost solicitată de apărare, respectiv dispozițiile art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, declarația de recunoaștere a inculpatului A.G., declarațiile inculpatului A.P., cât și declarațiile părții vătămate A.I.O.

Cu privire la motivul invocat de inculpat prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Curtea constată că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite prevăzute de lege. Instanța de fond și instanța apel, prin hotărârile pronunțate, au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este, atât prin cuantum cât și modalitate de executare, de natură a-și realiza scopul, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen.

Totodată, Înalta Curte, analizând întreg materialul probator constată că prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, soluție menținută și confirmată și de instanța de apel, s-a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului A.G., iar pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost just individualizată față de circumstanțele reale și personale, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 116 din 29 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Fetești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133/A din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomița, la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., iar prezenta faptă a fost săvârșită în perioada termenului de încercare.

De asemenea, inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea acestuia respectiv atitudinea de recunoaștere și faptul că s-a prezentat la toate termenele de judecată, iar pedeapsa a fost stabilită sub minimul special prevăzut de lege. Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, pedeapsa astfel cum a fost individualizată, răspunde atât principiului proporționalității între gravitatea faptei - viol, impactul psihologic asupra părții vătămate - minoră în vârstă de 14 ani și datelor personale ale inculpatului - acesta a mai fost condamnat anterior în cauză fiind reținute și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

- acesta poate fi realizat doar prin executare în regim de detenție -, astfel că pedeapsa a fost just individualizată față de cele mai sus menționate. Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului A.G., potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 173/A din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011. Procesat de GGC - NN