ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 396/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 396/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 30 mai

2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de familie,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 14/ A din 30

mai 2011, Curtea de Apel Alba lulia a respins, ca nefundat, apelul formulat de

inculpatul M.D. (fost C.) împotriva sentinței penale nr. 59 din 22 martie 2011,

pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosarul nr. 339/97/2011.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., l-a obligat pe numitul apelant la plata sumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Alba lulia a avut în vedere că prin sentința penală nr. 59/2011

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, în dosarul nr. 339/97/2011,

a fost condamnat inculpatul M.D. la:

- 13 (treisprezece) ani închisoare și

6 (șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și

e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de

art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) teza I C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzute și pedepsită de art. 202

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) teza I C. pen.

S-a constatat că infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt concurente cu

infracțiunile pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.

69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de

7 (șapte) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., aplicată prin sentința penală

nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, în pedepsele componente de:

- 7 (șapte) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute și

pedepsită de art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

- 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi)

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit.

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de

art. 197 alin. (l) și (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (l) C. pen., au fost contopite pedepsele

stabilite prin prezenta sentință cu pedepsele stabilite prin sentința penală

nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara și s-a aplicat inculpatului

M.D., fost C., pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare și 6

(șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen.

A fost privat inculpatul de exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată, de la data

de 25 februarie 2010 până la data de 22 martie 2011.

S-a anulat mandatul de executare a

pedepsei închisorii nr. 82 din 30 iulie 2010 emis de Judecătoria Hunedoara în

baza sentinței penale nr. 69 din 19 martie 2010 și s-a dispus emiterea unui nou

mandat, conform prezentei sentințe.

În temeiul art. 7 din Legea nr.

76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpat, fără notificarea prealabilă.

A fost obligat inculpatul M.D., fost C.,

să plătească părții civile minore C.C.E., prin reprezentant legal M.C.M.A.,

suma de 25.000 lei, daune morale.

A fost obligat inculpatul M.D., fost C.,

la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, a fost avansat

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 980 din 10

ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la

această instanță sub nr. 339/97 din 11 ianuarie 2011, s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.D. (fost C.)

pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prevăzute și pedepsită de art. 197 alin.

(1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. și corupție sexuală,

prevăzute și pedepsită de art. 202 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut

că, în perioada 2007-2009, a obligat-o pe partea vătămată C.C.E., fiica sa, în

vârstă de 12 ani, să suporte acte sexuale orale din partea sa și a obligat-o să

îndeplinească ea însăși acte sexuale orale asupra sa.

S-a mai reținut în sarcina

inculpatului că, în perioada 2007-2009, a săvârșit acte cu caracter obscen în

prezența aceleiași părți vătămate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, respectiv: conținutul declarației și al plângerii penale formulată

de M.C.M.A. mama minorei parte vătămată C.C.E., declarațiile minorei parte vătămată

C. Cristina-Elena, actul de constatare medico-legală nr. 669.613/ B din 16

decembrie 2009, întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, declarațiile martorilor B.I.E.E.,

B.A., L.A.C., C.D. și C.S.P., conținutul și concluziile evaluării psihologice a

minorei parte vătămată C.C.M., declarațiile inculpatului, fișa acestuia de

antecedente penale, copia sentinței penale nr. 69 din 19 martie 2010 a

Judecătoriei Hunedoara, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.D. (fost C.) și M.C.M.A. au

fost căsătoriți, din relația acestora, anterioară căsătoriei, născându-se, la

data de 13 februarie 1997, partea vătămată C.C.E.

La data de 27 iulie 2009, M.C.M.A., mama

minorei parte vătămată C.C.E. și soția inculpatului, în urma celor relatate de

minoră, a sesizat organele judiciare de anchetă că, în luna mai 2009, minora a

fost constrânsă de inculpat să întrețină raporturi sexuale orale cu acesta și

că inculpatul ejacula pe corpul minorei. Pentru a deveni credibilă, minora a

indicat semnul distinctiv, din naștere, pe care inculpatul îl avea în zona

genitală.

Probațiunea administrată a stabilit

că, în cursul anului 2007, când avea vârsta de 10 ani și se afla în clasa a

IV-a, partea vătămată C.C.E. s-a întors de la școală la locuința unde se afla

singură cu tatăl său, inculpatul M.D., care, după ce a trimis-o să facă baie,

i-a cerut să doarmă cu el în pat.

Inițial, inculpatul a început să o

mângâie pe fiica sa minoră peste tot corpul, apoi a dezbrăcat-o de pantalonii

pijamalei și a obligat-o să suporte asupra sa un raport sexual oral

(cunilingus), spunându-i minorei că așa își manifestă dragostea un tată. Pentru

a o împiedica pe minoră să relateze mamei cele întâmplate, a amenințat-o că o

va omorî, iar mamei ei îi va rupe gâtul.

De menționat este împrejurarea că

anterior, atât minora, cât și mama sa, suportaseră efectiv agresiunea fizică și

verbală a inculpatului, ambianța familială fiind una extrem de tensionată.

De fiecare dată când minora rămânea

singură acasă cu inculpatul, acesta o obliga să suporte un raport sexual oral

(cunilingus) asupra sa, iar dacă partea vătămată refuza, inculpatul o amenința

că o va omorî atât pe ea, cât și pe mama sa.

Într-o dimineață a anului 2008, când

partea vătămată avea program școlar după-amiaza, fiind singură acasă cu

inculpatul, acesta i-a cerut să facă baie cu el, să îl spele în zona organelor

genitale și să îl sărute pe gură.

Într-o altă împrejurare, sub pretextul

că îi verifică virginitatea, inculpatul a introdus un deget în vaginul fiicei

sale.

În luna ianuarie 2009, inculpatul a

plecat în Spania, iar în luna mai 2009 partea vătămată a relatat cele petrecute

martorului B.l.E., sora mamei sale, aceasta înștiințând-o imediat pe mama

părții vătămate despre cele întâmplate. M.C.M.A. l-a sunat pe inculpatul aflat

în Spania, pentru a-i cere explicații, convorbirea telefonică purtându-se cu

modulul speaker activat, astfel că martorul B.l.E. l-a auzit pe inculpat

spunând că a introdus degetul în vaginul părții vătămate doar pentru a verifica

dacă mai este virgină și că a sărutat zona genitală a părții vătămate pentru că

îi este dragă.

La data de 16 iunie 2009 inculpatul

s-a întors în țară, astfel că mama părții vătămate l-a confruntat pe acesta cu

minora în legătură cu cele petrecute, însă, de teamă, minora a declarat că totul

este o minciună. Cu toate acestea, M.C.M.A. a introdus, la data de 18 iunie 2009,

acțiunea de divorț.

În luna iulie 2009, inculpatul și mama

părții vătămate s-au împăcat și, în timp ce aceasta se afla la serviciu,

inculpatul a constrâns pe partea vătămată C.C.E. să suporte un raport sexual

oral (cunilingus), apoi a obligat-o să îndeplinească un raport sexual oral

(felație), până când a ejaculat pe pieptul său.

În tot acest timp, inculpatul a

amenințat-o pe partea vătămată că o va omorî atât pe ea, cât și pe mama sa.

În data de 25 iulie 2009, după o

ceartă în cursul căreia inculpatul a spart telecomanda televizorului, mama

părții vătămate a plecat la sora sa pentru a lua o altă telecomandă. Rămânând

din nou singur acasă cu fiica sa, inculpatul s-a întins pe pat dezbrăcat și a

obligat-o pe partea vătămată să îndeplinească un raport sexual oral (felație)

asupra lui, până când a ejaculat, pretinzându-i apoi părții vătămate să îl

șteargă cu prosopul.

În aceeași zi, datorită agresivității

inculpatului, M.C.M.A. și fiica sa au plecat de la martorul B.l.E., aici minora

le-a relatat cele întâmplate în ziua respectivă, astfel că minora și mama ei au

solicitat protecție Centrului de servicii sociale pentru femei victime ale

violenței C.C. din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara.

Martorul B.A., psiholog al acestui

Centru de servicii sociale, a acordat consiliere psihologică părții vătămate

minore, declarând că, după cercetarea cazului, consideră că „nu mai există

motive de dubiu cum că cele relatate de minoră sunt reale”

.

Martorul L.A.C. sora unei colege de

clasă a părții vătămate, a declarat organelor judiciare de anchetă că, în

perioada mai-august 2009, a fost vizitată de partea vătămată, care i-a spus,

plângând, că a fost abuzată sexual de tatăl ei care, de fiecare dată, o bătea

.

Raportul de evaluare psihologică a

părții vătămate, întocmit la data de 25 martie 2020 de către D.G.A.S.P.C. din

cadrul C.L. Hunedoara, concluzionează că „scara pentru depistarea abuzului și

traumei decelează un scor maxim la abuz sexual în familie și un scor

mediu/ridicat la neglijare, atmosferă stresantă în cadrul familiei”

.

În urma examinării medico-legale

efectuată la data de 16 decembrie 2009 de către S.J.M.L. Hunedoara s-a

concluzionat că, la data examinării, minora parte vătămată era virgină

.

Fapta inculpatului M.D. (fost C.)

care, în perioada 2007-2009, a obligat pe partea vătămată C.C.E., fiica sa în

vârstă de 12 ani, să suporte acte sexuale orale din partea sa și care a

obligat-o să îndeplinească ea însăși acte sexuale orale asupra lui, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzute și pedepsită de

art. 197 alin. (l) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen.

Fapta aceluiași inculpat care, în

perioada 2007-2009, a săvârșit acte cu caracter obscen asupra și în prezența

părții vătămate C.C.E., fiica sa în vârstă de 12 ani, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prevăzute și pedepsită de

art. 202 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte ale legii,

inculpatul a fost condamnat.

La termenul de judecată din data de 15

februarie 2011, inculpatul a solicitat, în baza art. 320

1

alin. (1)

– (3) C. proc. pen., ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, pe care a declarat că le cunoaște și le însușește,

recunoscând în totalitate faptele comise, astfel cum au fost reținute în actul

de sesizare a instanței și nesolicitând administrarea de probe.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpatului, au fost avute în vedere conform art. 72 C. pen., următoarele:

limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, diminuate conform

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) teza I C. proc. pen., gradul de

pericol social concret al faptelor infracționale comise, deosebit de ridicat,

impactul psihic extrem de grav, de nivelul traumei, al acestor fapte asupra

părții vătămate, dar și antecedența penală a inculpatului.

Față de aceste considerente,

inculpatul a fost condamnat la:

- 13 (treisprezece) ani închisoare și

6 (șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și

e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzute și pedepsită de

art. 197 alin. (l), alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza I C. pen.,

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) teza I C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzute și pedepsită de art. 202

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) teza I C. pen.

Prin sentința penală nr. 69 din 19

martie 2010 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, în dosarul nr. 452/243/2010,

definitivă prin decizia penală nr. 535 din 22 iulie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, inculpatul M.D. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 7 (șapte)

ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea, în concurs real, a

infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin.

(l) și (2) C. pen. (comisă la data de 05 octombrie 2009) și viol, prevăzute de

art. 197 alin. (l) și 2 lit. b

1

) C. pen. (comisă la data de 21

octombrie 2009), asupra soției sale, de care era despărțit în fapt, divorțul

acestora fiind în desfășurare pe rolul Judecătoriei Hunedoara.

Având în vedere că, raportat la data

săvârșirii lor, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în prezenta

cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat definitiv

prin sentința penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, astfel

că a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare și 2

(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și

lit. b) C. pen., aplicată prin respectiva sentință penală în pedepsele

componente de:

- 7 (șapte) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute și

pedepsită de art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

- 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi)

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit.

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzute și pedepsită de

art. 197 alin. (l) și (2) lit. b

1

) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (l) C. pen., au fost contopite pedepsele

stabilite prin prezenta sentință cu pedepsele stabilite prin sentința penală

nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, aplicându-i-se inculpatului

M.D., fost C. pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare și 6

(șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen.

A fost privat inculpatul de exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen.

Cu privire la pedepsele accesorii, s-a

reținut că, prin faptele săvârșite, inculpatul a pus în primejdie gravă

dezvoltarea psihică, intelectuală și morală a propriei fiice. în raport cu

gravitatea infracțiunilor comise, s-a apreciat că interzicerea dreptului de a

alege, dar și a drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator

sunt justificate și respectă principiul proporționalității.

De vreme ce inculpatul nu are

disponibilitatea și capacitatea de a-și proteja propria fiică și de a asigura o

dezvoltare psihică integră a fiicei sale, s-a impus în mod rezonabil concluzia

că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată

țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Pentru a proteja interesele părții

vătămate minore, dar și interesele unor terțe persoane, s-a apreciat că

interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator se

circumscrie unui scop legitim.

În cauza ce a format obiectul

dosarului penal nr. 452/243/2010, inculpatul a fost arestat la data de 25

februarie 2010, astfel că, în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată, de la data de 25

februarie 2010 până la data de 22 martie 2011.

S-a anulat mandatul de executare a

pedepsei închisorii nr. 82 din 30 iulie 2010 emis de Judecătoria Hunedoara în

baza sentinței penale nr. 69 din 19 martie 2010 și se s-a dispus emiterea unui

nou mandat, conform prezentei sentințe.

În temeiul art. 7 din Legea nr.

76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea

de probe biologice de la inculpat, fără notificarea prealabilă.

Partea vătămată s-a constituit parte

civilă în cauză, prin apărătorul ales de reprezentantul său legal, cu suma de

25.000 lei daune morale, sumă care a fost apreciată ca fiind echitabilă

raportat la natura faptelor comise și la consecințele acestor fapte și cu plata

căreia inculpatul a fost de acord, astfel că, în baza art. 14 alin. (5) C. proc.

pen. și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost

obligat inculpatul M.D., fost C., să plătească părții civile minore C.C.E.,

prin reprezentant legal M.C.M.A., suma de 25.000 lei - daune morale.

Instanța a făcut aplicarea art. 191

alin. (l) C. proc. pen. și a obligat inculpatul la pata cheltuielilor judiciare,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 59/2011

a Tribunalului Hunedoara a declarat apel, în termen, inculpatul, solicitând în

principal desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare să se dispună

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta nu există.

În subsidiar a solicitat

reindividualizarea pedepselor aplicate în sensul reducerii lor.

Examinând actele și lucrările

dosarului conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a

constatat că apelul inculpatului a fost nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a analizat în mod

just ansamblul probator administrat în cauză reținând o corectă stare de fapt,

dând faptelor o încadrare juridică corespunzătoare.

Săvârșirea cu vinovăție a faptelor de

către inculpat a rezultat din plângerea penală și declarația mamei minorei M.C.M.A.,

declarațiile părții vătămate C.C.E., actul de constatare medico legală nr.

669.613/ B din 16 decembrie 2009 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, declarațiile martorilor

B.I.E.E., B.A., L.A.C., C.D. și C.S.P., concluziile evaluării psihologice a

minorei parte vătămată C.C.M.

Retractarea recunoașterii faptelor de

către inculpat a fost nejustificată și neconcludentă, în raport de ansamblul

probelor administrate în cauză, prin care prezumția de nevinovăție a fost

răsturnată.

Nefondată s-a considerat a fi și

solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepselor aplicate pentru

săvârșirea celor două infracțiuni. Stabilirea unor pedepse orientate spre

maximul special rezultat în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., este conformă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și de

natură să realizeze scopul educativ și coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.

În mod corect judecătorul fondului a

avut în vedere gravitatea faptelor și urmările lor asupra fiicei minore a

inculpatului, dar și toate datele ce caracterizează persoana acestuia și conduita

sa procesuală.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefundat, apelul

dedus judecății, cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale 14/ A din 30

mai 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de

familie, a declarat recurs în termenul legal la 9 iunie 2011 inculpatul M.D. (fost

C.).

Recursul nu a fost

motivat în scris. în motivele orale de recurs s-a arătat că acesta vizează

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în

sensul că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Recurentul indică

faptul că nu există probe care să-i susțină vinovăția, deoarece la data la care

se presupune că s-ar fi săvârșit fapta era în Spania. Astfel că nu poate fi autorul

acestei infracțiuni motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatului în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. civ. De

asemenea, s-a menționat că acesta a cerut să beneficieze de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., la sfatul apărătorului de atunci fiind indus în eroare

cu privire la consecințele pe care le va suporta.

Recurentul inculpat a menționat că

avocatul din oficiu l-a sfătuit să recunoască fapta deși nu este vinovat de

comiterea ei. Totul este o înscenare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

în baza art. 38S

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul, ca nefondat, apreciind că nu sunt probe care să susțină cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru

următoarele considerente:

Prin eroare de fapt se înțelege o

greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită

probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un

anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei

împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă

contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate

care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond.

Instanța de recurs apreciază că nu

există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și

nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Recurentul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 59/2011 a Tribunalului Hunedoara, la o pedeapsă de 13 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol și la o pedeapsă de 3

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală. Pentru

ambele infracțiuni instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut

faptele conform art. 320

1

C. proc. pen.

O primă critică formulată de recurent

a avut în vedere faptul că a fost în eroare cu privire la art. 320

1

C. proc. pen., totul fiind o înscenare.

Curtea constată că la dosar se află

declarația inculpatului, pe care acesta a semnat-o și în care se precizează că

i s-a adus la cunoștință fapta ce formează obiectul cauzei, încadrarea

juridică, dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea

ce declară poate fi folosit împotriva sa.

În acest context inculpatul a arătat

că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare

și nu solicită administrarea de probe.

Totodată, inculpatul a arătat că are

cunoștință de probele administrate în faza de urmărire penală, pre care și le

însușește și dorește ca judecata să aibă loc în baza acestora.

Anterior declarației din 15 februarie

2011, la același termen de judecată, Tribunalul a dat citire actului de

sesizare și a explicat inculpatului învinuirile ce i se aduc. Inculpatul a fost

asistat de avocat, iar partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă

cu suma de 25 000 lei reprezentând daune morale.

Instanța de recurs constată că nu este

susținută de actele din dosar critica inculpatului referitoare la inducerea sa

în eroare cu privire la acuzație și consecințele ei. La termenul din 15

februarie 2011, în prezența inculpatului, avocatul părții vătămate a arătat

pretențiile pe care acesta le are de la inculpat, iar instanța de judecată

conform cu cele consemnate în încheiere, a citit în ședință publică, în

prezența inculpatului și a avocatului său din oficiu, actul de sesizare.

Inculpatul a arătat că este de acord cu suma pretinsă de partea civilă cu titlu

de daune și că va plăti această sumă după ce se va elibera din penitenciar.

Modul de desfășurare a procedurii în

fața instanței de fond și răspunsurile inculpatului consemnate de către

instanță prin care acesta arată ca va acoperi despăgubirile cerute de partea

vătămată, că recunoaște fapta, că știe care sunt probele de la urmărire penală

și este de acord cu ele, exclud grava eroare de fapt invocată de către inculpat

drept motiv de casare.

O a doua chestiune invocată de

recurent drept gravă eroare de fapt are în vedere caracterul nereal al

acuzațiilor formulate de Ministerul Public.

Existența raporturilor sexuale orale

dintre inculpat și fiica sa în vârstă de 12 ani este dovedită în faza de

urmărire penală de evaluarea psihologică întocmită în cursul urmărire penale,

în care se arată faptul că, deși este posibil ca având în vedere vârsta minorei

și actele declarate de ea ca fiind săvârșite de tatăl său, o parte a

declarației minorei să fie distorsionată, mare parte din cele afirmate sunt

reale.

La o lună de la declarația din 15

ianuarie 2010, la 10 februarie 2010, același psiholog a arătat că, luând

cunoștință de toate motivele și dezvoltarea cazului, consideră că nu mai există

niciun dubiu că cele arătate de minoră sunt reale.

Inculpatul a arătat că fiica sa are un

comportament deviant, ceea ce justifică afirmațiile acesteia.

Cu ocazia anchetei sociale efectuate,

inculpatul a negat acuzațiile ce i se aduc, însă nu a precizat faptul că la

acel moment nu se afla în țară, astfel cum arată în fața instanței de recurs.

Evaluarea psihologică întocmită de D.G.A.S.P.C.

la 3 martie 2010 indică faptul că testele au arătat că scara pentru depistarea

abuzului și traumei decelează un scor maxim la abuz sexual în familie și un

scor mediu/ ridicat la neglijare și atmosferă stresantă în cadrul familiei.

Audiat fiind în faza de urmărire

penală recurentul a arătat că nu este nimic adevărat și a solicitat probe,

respectiv audierea ca martor a dirigintei fetei și o expertiză medico-legală a

minorei.

Inculpatul a explicat învinuirea prin

relațiile tensionate cu fosta soție.

Față de probele administrate în faza

de urmărire penală, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în

prezentul dosar motivul de casare invocat de recurent, grava eroare de fapt, nu

este fondat nici în ceea ce privește cel de-al treilea argument al

inculpatului. Grava eroare de fapt, se arată în motivele de recurs, s-a bazat

pe aceea că la data săvârșirii faptelor inculpatul nu era în țară.

Din actele dosarului rezultă că nu

există niciun mijloc de probă care să susțină afirmațiile inculpatului. Afirmația

referitoare la lipsa sa de la locul faptei a fost formulată pentru prima dată

în recurs, apărarea nefiind adusă la cunoștință nici în faza de urmărire

penală, nici în faza de cercetare la fond și nici în fața instanței de apel.

Astfel, audiat fiind de instanța de apel, inculpatul a arătat că pedeapsa

aplicată este prea mare, motiv pentru care dorește să-i fie rejudecată cauza și

să propună probe pentru combaterea acuzațiilor. De asemenea, inculpatul a

arătat că dorește să fie audiați martori care să declare cu privire la

comportamentul fiicei și al soției sale. în contextul în care la dosarul cauzei

la fond au fost depuse scrisori trimise mamei părții vătămate de către inculpat

din penitenciar, instanța de apel a considerat că relațiile dintre inculpat și

fosta sa soție sunt pe deplin dovedite de aceste înscrisuri.

În recurs, deși inculpatul a afirmat

că nu a fost prezent în România la data la care se consideră că a fost

săvârșită fapta, nu au fost produse niciun fel de mijloace de probă în

susținerea apărării sale. Față de modificarea frecventă a declarațiilor

inculpatului, instanța de recurs apreciază că în mod corect la stabilirea

vinovăției sale au fost avute în vedere evaluările psihologice și declarațiile

victimei, precum și faptul că inculpatul nu a dorit să fie confruntat cu fiica

sa, cu martora B.I. și cu nicio persoană din familia M.

Instanța de recurs apreciază că atât

hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul Hunedoara, cât și decizia de

menținere a acesteia dată de Curtea de Apel Alba lulia motivează pe larg

considerentele care țin de vinovăția inculpatului, ambele instanțe dând o

corectă evaluare a probelor.

Considerând că în cauză nu a fost dovedită

o gravă eroare de fapt, Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul

declarat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din

30 mai 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Va lua act că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Va face aplicarea art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din

30 mai 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Ia act că inculpatul este arestat în

altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

februarie 2012.