ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 150

din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

140/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 11911/278/2010 s-a

dispus condamnarea inculpatului D.V. la:

- 1 an

și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru infracțiunea prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Au fost

interzise inculpatului drepturile prev. de art. 54 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza

art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare compus din

durata pedepsei, la care se adaugă 2 ani.

S-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza

art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

Ii-a și lit. b) C. pen.

A fost

obligat inculpatul la plata sumei de 159.417 lei, actualizată cu dobânda

legală, până la data plății efective, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.

A fost

obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat:

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei,

ș-a dispus a fi achitat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 4106/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani

s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului D.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, reținându-se că acesta, în calitate de asociat și administrator

la SC F. SRL Aninoasa, județul Hunedoara, nu a înregistrat în evidența

contabilă a societății un număr de 7 facturi fiscale, emise în perioada 31

ianuarie 2008 - 11 martie 2008, în valoare totală de 419.524 lei,

sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit în valoare de 67.123 lei și a

TVA-ului în valoare de 79.709 lei.

Inculpatul,

prin SC F. SRL Aninoasa, a livrat deșeuri din fier către SC M.I. SRL Slobozia,

după cum urmează:

- factura

din 31 ianuarie 2008, pentru 71,78 tone deșeuri, in valoare de 70.431,11 lei

(fila 13 dosar urmărire penală);

- factura

din 03 februarie 2008, pentru 91,77 tone deșeuri, in valoare de 88.943,20 lei

(fila 14 dosar urmărire penală);

-

factura din 09 februarie 2008, pentru 65,49 tone deșeuri, in valoare de

66.321,72 lei (fila 14 dosar urmărire penală);

- factura

din 13 februarie 2008, pentru 42,59 tone deșeuri, in valoare de 51.237,57 lei

(fila 15 dosar urmărire penală);

- factura

din 19 februarie 2008, pentru 82,35 tone deșeuri, in valoare de 76.614,88 lei

(fila 15 dosar urmărire penală);

- factura

din 29 februarie 2008, pentru 50,95 tone deșeuri, in valoare de 47.591,93 lei

(fila 13 dosar urmărire penală);

- factura

din 11 martie 2008, pentru 16,6 tone deșeuri, in valoare de 16.379,05 lei (fila

16 dosar urmărire penală);

Facturile

fiscale au fost achitate de SC M.I. SRL cu ordinele de plată din 16 ianuarie 2008

în valoare de 30.000 lei; din 17 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 18

ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 25 ianuarie 2008 în valoare de

30.000 lei; din 31 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 12 februarie 2008

în valoare de 30.000 lei; din 13 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 14

februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 15 februarie 2008 în valoare de

30.000 lei; din 18 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 19 februarie 2008

în valoare de 30.000 lei; din 26 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 27

februarie 2008 în valoare de 15.000 lei; din 29 februarie 2008 în valoare de

30.000 lei; din 03 martie 2008 în valoare de 22.700 lei.

Niciunul

dintre ordinele de plată nu a fost înregistrat in contabilitate.

Prima

instanță a reținut că facturile sunt depuse la dosarul de urmărire penală la

filele 13 - 16, iar ordinele de plată care probează plata sumelor înscrise in

facturi sunt depuse la filele 18-25 dosar urmărire penală.

Pentru

sumele rezultate din tranzacții inculpatul nu a plătit impozit pe venit in sumă

de 67.123 lei și TVA în sumă de 79.709 lei calculate până la emiterea

rechizitoriului (07 decembrie 2010).

Până la

dată judecării cauzei M.F.P. - A.N.A.F. a calculat impozitul pe profit, TVA și

majorări pentru întârziere datorate și neachitate la 159.417 lei (f. 24 dosar

instanță), pe care inculpatul nu a contestat-o.

Din

extrasele de cont emise de SC U.T.B. SA - sucursala Dacia Constanța a rezultat

că toate sumele de bani de mai sus au intrat în contul SC F. SRL, aflat la

această bancă, fiind apoi scoase din cont de inculpat sau soția acestuia, care

avea drept de semnătură în bancă.

Contul a

fost închis la data de 27 noiembrie 2008.

În „nota

explicativă

”

dată Gărzii Financiare și apoi în

declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat, acesta a motivat

neînregistrarea facturilor fiscale și a ordinelor de plată prin faptul că,

martorul S.S.D., care era contabilul societății, a lipsit din localitate în

perioada ianuarie - martie 2008, fiind plecat în Moldova, unde locuiesc

părinții acestuia, având probleme personale.

Prima

instanță a apreciat că susținerile inculpatului nu sunt reale, din următoarele

motive:

Martorul

S.S.D. nu este contabilul societății și nici nu a deținut această funcție,

deoarece este încadrat ca lăcătuș la Exploatarea Minieră Paroșeni. Din

declarația acestuia rezultă' că, la rugămintea inculpatului, înregistra în

registrul de casă borderourile de achiziții pe care i le aducea inculpatul de

la punctele de lucru ale societății. Nu a întocmit niciodată balanțele de

verificare sau bilanțurile societății.

Martorul

a mai declarat că inculpatul i-a cerut la început să declare că el s-a ocupat

de contabilitatea societății și că a fost plecat din localitate în perioada

ianuarie - martie 2008 și de aceea nu a înregistrat în contabilitate facturile

fiscale și ordinele de plată.

Din

fișele de pontaj ale martorului S.S.D. pe lunile ianuarie - martie 2008 rezultă

că acesta a fost prezent la muncă în toată această perioadă.

Instanța

de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2097/CA din 02 noiembrie 2006 a

Tribunalului Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, s-a

admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a

dispus dizolvarea SC F. SRL Aninoasa pentru nedepunerea bilanțurilor pe anii

2004 - 2006, iar această societate a declarat recurs împotriva hotărârii

menționate.

Prin

Decizia nr. 388/2007 a Curții de Apel Alba - Iulia a fost respins recursul

declarat de către SC F. SRL Aninoasa.

Decizia

a fost înscrisă în Registrul Comerțului la data de 20 aprilie 2007.

Prima

instanță a mai avut în vedere că potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr.

31/1990 privind societățile comerciale, „dizolvarea societății are ca efect

deschiderea procedurii lichidării

”

.

Art. 233

alin. (2) prevede că „.din momentul dizolvării, directorii, administratorii, nu

mai pot întreprinde noi operațiuni. în caz contrar, aceștia sunt personal și

solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse".

Potrivit

art. 237 alin. (6), „La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de

dizolvare, persoana juridică intră in lichidare potrivit prevederilor prezentei

legi.

Art. 237

alin. (8) prevede că „Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat in condițiile

alin. 7 cu nicio cerere de numire a lichidatorului, în termen de 3 luni de la

expirarea termenului prev. la alin. 7, persoana juridică se radiază din oficiu

din registrul comerțului prin încheierea judecătorului delegat”.

În baza

încheierii nr. 2390/2008 a judecătorului delegat la registrul comerțului s-a

dispus radierea SC F. SRL Aninoasa.

De

asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a cunoscut faptul că s-a dispus

dizolvarea societății și că hotărârea de dizolvare a rămas definitivă.

Totodată,

s-a apreciat că inculpatul trebuia să cunoască faptul că trebuia să facă

demersuri pentru numirea unui lichidator judiciar, dar nu a făcut nici un

demers, și de asemenea, trebuia să cunoască faptul - în calitate de

administrator - că urmează să se dispună radierea societății.

Cu toate

acestea, a continuat activitatea societății fără să înregistreze în documentele

contabile facturile fiscale și ordinele de plată tocmai pentru a se sustrage de

la plata impozitelor și taxelor datorate statului.

Prima

instanță a apreciat că în drept, fapta inculpatului D.V., care a continuat

activitatea societății după rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare,

neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale și ordinele de plată

a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524 lei, sustrăgându-se

astfel de la plata impozitului pe venit in sumă de 67.123 lei și a TVA-ului in

sumă de 79.709 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a mai

reținut că inculpatul, fiind prezent în fața instanței, a recunoscut săvârșirea

faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în

baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le-a

contestat.

La

individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere că inculpatul

nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră.

Ca

modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe

durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă 2

ani.

S-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

De

asemenea, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C.

pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza

art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P.

Hunedoara suma de 159.417 lei, prejudiciu dovedit prin actele atașate la dosar

(facturi și ordine de plată indicate mai sus) și necontestată de inculpat.

Împotriva

sentinței penale nr. 140/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr.

11911/278/2010 a declarat apel inculpatul D.V. și partea civilă Statul Român

prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara.

În apelul

său inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și în urma unei noi

judecăți reducerea pedepsei aplicate.

Partea

civilă a criticat hotărârea instanței de fond, solicitând reformarea acesteia

în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată respectiv obligării

inculpatului la plata inclusiv a accesoriilor, respectiv a dobânzilor și

penalităților până la stingerea debitului. în dezvoltarea motivelor de apel s-a

susținut că potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. la suma

datorată trebuiau acordate dobânzi și penalități de întârziere până la

stingerea debitului.

Prin

Decizia penală nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, admite apelurile

declarate de inculpatul D.V. și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. -

D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 16 din 11 ianuarie 2011

pronunțată de Judecătoria Petroșani în Dosar penal nr. 11911/278/2010.

A fost

desființată sentința penală atacată numai sub aspectul aplicării pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor civile și a despăgubirilor civile

stabilite în sarcina inculpatului D.V. și procedând la o nouă judecată în

aceste limite, s-a dispus:

Înlăturarea

pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., aplicată inculpatului D.V.

A fost

obligat inculpatul D.V. să plătească, pe lângă suma de 159.417 lei cu titlu de

despăgubiri civile în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara și accesoriile

aferente, respectiv dobânzi și penalități de întârziere, până la stingerea

debitului.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus să rămână în sarcina statului

cheltuielile judiciare.

Onorariul

apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus să fi avansată din

fondurile Ministerului Justiției.

Deliberând

asupra apelurilor prin prisma motivelor invocate și, din oficiu, în limitele

prevăzute de art. 371 C. proc. pen. instanța de prim control judiciar a

apreciat că instanța de fond a reținut în deplină concordanță cu probațiunea

administrată în faza de urmărire penală și însușită în procedura prevăzut de

art. 320

1

C. proc. pen. de inculpat, starea de fapt și a dat

acesteia o încadrare juridică legală.

De

asemenea, s-a reținut că susținerile apelantului inculpat privesc doar aspecte

legate de individualizarea judiciară a pedepsei, apreciindu-se din această

perspectivă că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În acest

sens, instanța de apel a avut în vedere că pentru infracțiunea reținută în

sarcina inculpatului limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 2 la 8

ani închisoare ca urmare a rețineri incidenței dispozițiilor art. 320

1

limita minimă se reduce la 1 an și 4 luni închisoare, constatându-se că

inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată la minimul special și s-a

dispus suspendarea condiționată a executării ei.

Totodată,

s-a apreciat că reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond nu

este justificată în cauză, conduita procesuală a inculpatului nefiind singurul

criteriu pe care instanța trebuie să îl aibă în vedere la stabilirea pedepsei.

Față de

gravitatea faptei, evaluată în raport de mărimea prejudiciului cauzat părții

civile, instanța de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului este

justă și proporțională, fiind aptă să conducă la realizarea scopului ei astfel

cum este reglementat prin art. 52 C. pen.

Analizând

din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond instanța de

apel a constatat că în mod greșit i-a fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca

pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani.

În acest

sens s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) C. pen., condiția

referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute în alin. l al aceluiași articol,

respectiv aplicarea unei pedepse principale de cel puțin 2 ani, trebuie să fie

îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat

este obligatorie. în consecință cum instanța de fond a aplicat o pedeapsă

principală sub 2 ani aceasta nu putea să aplice pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor civile.

În ceea

ce privește criticile apelantei părți civile, instanța de apel a constatat că

acestea sunt întemeiată, reținând în acest sens că, prin adresa din 14 iunie

2011, A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 159.417 și accesorii

(fila 24 dosar fond), inculpatul fiind de acord cu pretențiile formulate.

De

asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc.

fisc., potrivit cărora, pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată

debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere. întrucât instanța de

fond a dispus obligarea inculpatului numai la plata dobânzii legale, instanța

de apel a constatat că hotărârea atacată se impune a fi desființată și sub

acest aspect.

Împotriva

Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs

inculpatul D.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate

în cauză și reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii ei,

considerând că sancțiunea ce i-a fost aplicată este prea severă în raport de

circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile.

Examinând

recursul în raport de motivele invocate, care se încadrează, dar și din oficiu,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile

art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În bâză examenului

propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte

constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului D.V. au fost corect

reținute, acesta solicitând în fața instanței de fond la termenul de judecată

din data de 25 iunie 2011, până la începerea cercetării judecătorești (fila 32

din dosarul instanței de fond ) să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., întrucât a recunoscut în totalitate faptele reținute prin actul

de sesizare a instanței și a solicitat să fie judecat pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, pe cale și le-a însușit, iar pedeapsa

aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art.

72 C. pen.

Înalta Curte

reține că, potrivit art. 320

1

alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen.,

pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată se impune îndeplinirea cumulativă

a trei condiții, respectiv, cererea inculpatului să intervină până la începerea

cercetării judecătorești, în primă instanță, să existe din partea inculpatului

o recunoaștere totală și necondiționată a tuturor faptelor reținute în actul de

sesizare a instanței, iar probele administrate în faza de urmărire penală să

fie suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse.

Pe de

altă parte conform alin. (8) al aceluiași articol, instanța respinge cererea

atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt

suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită de inculpat, iar în acest caz instanța continuă judecarea cauzei

potrivit procedurii de drept comun,

Totodată,

din conținutul art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în

cazul aplicării acestei proceduri, inculpatul care își recunoaște vinovăția

beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute cu o treime și în

ipoteza existenței altor circumstanțe, fie atenuante, fie agravante, efectul

acestora raportând-se la limitele de pedeapsă astfel reduse.

Acest

beneficiu acordat persoanei care este judecată în baza acordului de vinovăție,

trebuie reflectat în pedeapsa aplicată, având în vedere că durata procedurii

este redusă considerabil, nu se mai administrează alte probe, prin urmare,

celeritatea procedurii este accentuată.

În opinia

Înaltei Curți, instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege și a admis cererea formulată

de inculpat de a se judeca conform procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

În recursul

său, inculpatul D.V., prin apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei de 1

ani și 6 luni închisoare.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operațiunea de individualizarea

judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere

toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele

speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana

infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Pentru

a-și putea îndeplini funcțiile care îi. sunt atribuite în vederea realizării

scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă

sau neprivativă de libertate și duratei, atât gravității faptei, potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile

de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe,

în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul

individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, D.V., Înalta Curte

constată că în mod corect, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social al acestui gen de fapte, amploarea fenomenului infracțional, în speță

fiind vorba de infracțiunea de evaziune fiscală, împrejurarea și modalitatea

comiterii faptei și anume, inculpatul, fost administrator al SC F. SRL Aninoasa

a continuat să desfășoare activități comerciale în numele acestei societăți și

după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea și

radierea ei, neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale și

ordinele de plată a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524

lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit în sumă de 67.123

lei și a TVA-ului în sumă de 79.709 lei, omițând evidențierea, în actele

contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate, urmarea produsă și anume, crearea unei stări de

pericol social în legătură cu încasarea sumelor de bani reprezentând obligații

fiscale către stat, precum și valoarea mare a prejudiciul cauzat părții civile

și anume, 159.417 lei.

Totodată,

se constată că în procesul de individualizare a pedepsei instanța de fond, în

mod corect a avut în vedere și circumstanțele persoanele ale inculpatului, care

a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, a

recunoscut faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu, solicitând judecarea

sa în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., de împrejurarea că

acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, din fișa de

cazier judiciar rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale, (fila 89

volumul III dosar de urmărire penală).

Față de

aceste aspecte, se apreciază că, în condițiile reținerii și acordării

eficienței juridice cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de evaziune

fiscală-prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (fapta

prevede limite de pedeapsă de la 2 ani la 8 ani închisoare, iar ca urmare a

reținerii incidenței dispozițiilor art. 320

1

limita minimă se reduce

la 1 an și 4 luni închisoare), constatându-se că inculpatului i-a fost aplicată

o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Așa

fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, sub

aspectul cuantumului ei, este aptă să răspundă scopului preventiv și de

reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Fața de aceste

considerente, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind

întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale

inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere a

cuantumului pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din

oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi

respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr.

150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 mai 2012.