ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1820/2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 140/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 11911/278/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului D.V. la: - 1 an și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 54 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă 2 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 159.417 lei, actualizată cu dobânda legală, până la data plății efective, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat: Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei, ș-a dispus a fi achitat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 4106/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului D.V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reținându-se că acesta, în calitate de asociat și administrator la SC F. SRL Aninoasa, județul Hunedoara, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății un număr de 7 facturi fiscale, emise în perioada 31 ianuarie 2008 - 11 martie 2008, în valoare totală de 419.524 lei, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit în valoare de 67.123 lei și a TVA-ului în valoare de 79.709 lei.

Inculpatul, prin SC F. SRL Aninoasa, a livrat deșeuri din fier către SC M.I.

SRL Slobozia, după cum urmează: - factura din 31 ianuarie 2008, pentru 71,78 tone deșeuri, in valoare de 70.431,11 lei (fila 13 dosar urmărire penală); - factura din 03 februarie 2008, pentru 91,77 tone deșeuri, in valoare de 88.943,20 lei (fila 14 dosar urmărire penală); - factura din 09 februarie 2008, pentru 65,49 tone deșeuri, in valoare de 66.321,72 lei (fila 14 dosar urmărire penală); - factura din 13 februarie 2008, pentru 42,59 tone deșeuri, in valoare de 51.237,57 lei (fila 15 dosar urmărire penală); - factura din 19 februarie 2008, pentru 82,35 tone deșeuri, in valoare de 76.614,88 lei (fila 15 dosar urmărire penală); - factura din 29 februarie 2008, pentru 50,95 tone deșeuri, in valoare de 47.591,93 lei (fila 13 dosar urmărire penală); - factura din 11 martie 2008, pentru 16,6 tone deșeuri, in valoare de 16.379,05 lei (fila 16 dosar urmărire penală); Facturile fiscale au fost achitate de SC M.I.

SRL cu ordinele de plată din 16 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 17 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 18 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 25 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 31 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 12 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 13 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 14 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 15 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 18 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 19 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 26 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 27 februarie 2008 în valoare de 15.000 lei; din 29 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 03 martie 2008 în valoare de 22.700 lei.

Niciunul dintre ordinele de plată nu a fost înregistrat in contabilitate. Prima instanță a reținut că facturile sunt depuse la dosarul de urmărire penală la filele 13 - 16, iar ordinele de plată care probează plata sumelor înscrise in facturi sunt depuse la filele 18-25 dosar urmărire penală. Pentru sumele rezultate din tranzacții inculpatul nu a plătit impozit pe venit in sumă de 67.123 lei și TVA în sumă de 79.709 lei calculate până la emiterea rechizitoriului (07 decembrie 2010). Până la dată judecării cauzei M.F.P. - A.N.A.F. a calculat impozitul pe profit, TVA și majorări pentru întârziere datorate și neachitate la 159.417 lei (f. 24 dosar instanță), pe care inculpatul nu a contestat-o.

Din extrasele de cont emise de SC U.T.B. SA - sucursala Dacia Constanța a rezultat că toate sumele de bani de mai sus au intrat în contul SC F. SRL, aflat la această bancă, fiind apoi scoase din cont de inculpat sau soția acestuia, care avea drept de semnătură în bancă. Contul a fost închis la data de 27 noiembrie 2008. În „nota explicativă ” dată Gărzii Financiare și apoi în declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat, acesta a motivat neînregistrarea facturilor fiscale și a ordinelor de plată prin faptul că, martorul S.S.D., care era contabilul societății, a lipsit din localitate în perioada ianuarie - martie 2008, fiind plecat în Moldova, unde locuiesc părinții acestuia, având probleme personale.

Prima instanță a apreciat că susținerile inculpatului nu sunt reale, din următoarele motive: Martorul S.S.D. nu este contabilul societății și nici nu a deținut această funcție, deoarece este încadrat ca lăcătuș la Exploatarea Minieră Paroșeni. Din declarația acestuia rezultă' că, la rugămintea inculpatului, înregistra în registrul de casă borderourile de achiziții pe care i le aducea inculpatul de la punctele de lucru ale societății. Nu a întocmit niciodată balanțele de verificare sau bilanțurile societății. Martorul a mai declarat că inculpatul i-a cerut la început să declare că el s-a ocupat de contabilitatea societății și că a fost plecat din localitate în perioada ianuarie - martie 2008 și de aceea nu a înregistrat în contabilitate facturile fiscale și ordinele de plată.

Din fișele de pontaj ale martorului S.S.D. pe lunile ianuarie - martie 2008 rezultă că acesta a fost prezent la muncă în toată această perioadă. Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2097/CA din 02 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea SC F. SRL Aninoasa pentru nedepunerea bilanțurilor pe anii 2004 - 2006, iar această societate a declarat recurs împotriva hotărârii menționate. Prin Decizia nr. 388/2007 a Curții de Apel Alba - Iulia a fost respins recursul declarat de către SC F. SRL Aninoasa.

Decizia a fost înscrisă în Registrul Comerțului la data de 20 aprilie 2007. Prima instanță a mai avut în vedere că potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării ” . Art. 233 alin. (2) prevede că „.din momentul dizolvării, directorii, administratorii, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. în caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse". Potrivit art. 237 alin. (6), „La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră in lichidare potrivit prevederilor prezentei legi. Art. 237 alin. (8) prevede că „Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat in condițiile alin. 7 cu nicio cerere de numire a lichidatorului, în termen de 3 luni de la expirarea termenului prev. la alin. 7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului prin încheierea judecătorului delegat”.

În baza încheierii nr. 2390/2008 a judecătorului delegat la registrul comerțului s-a dispus radierea SC F. SRL Aninoasa. De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a cunoscut faptul că s-a dispus dizolvarea societății și că hotărârea de dizolvare a rămas definitivă. Totodată, s-a apreciat că inculpatul trebuia să cunoască faptul că trebuia să facă demersuri pentru numirea unui lichidator judiciar, dar nu a făcut nici un demers, și de asemenea, trebuia să cunoască faptul - în calitate de administrator - că urmează să se dispună radierea societății. Cu toate acestea, a continuat activitatea societății fără să înregistreze în documentele contabile facturile fiscale și ordinele de plată tocmai pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate statului.

Prima instanță a apreciat că în drept, fapta inculpatului D.V., care a continuat activitatea societății după rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare, neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale și ordinele de plată a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit in sumă de 67.123 lei și a TVA-ului in sumă de 79.709 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a mai reținut că inculpatul, fiind prezent în fața instanței, a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le-a contestat.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră. Ca modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă 2 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. De asemenea, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara suma de 159.417 lei, prejudiciu dovedit prin actele atașate la dosar (facturi și ordine de plată indicate mai sus) și necontestată de inculpat. Împotriva sentinței penale nr. 140/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 11911/278/2010 a declarat apel inculpatul D.V. și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara. În apelul său inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și în urma unei noi judecăți reducerea pedepsei aplicate.

Partea civilă a criticat hotărârea instanței de fond, solicitând reformarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată respectiv obligării inculpatului la plata inclusiv a accesoriilor, respectiv a dobânzilor și penalităților până la stingerea debitului. în dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. la suma datorată trebuiau acordate dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea debitului. Prin Decizia penală nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, admite apelurile declarate de inculpatul D.V. și partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.

- D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 16 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în Dosar penal nr. 11911/278/2010. A fost desființată sentința penală atacată numai sub aspectul aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile și a despăgubirilor civile stabilite în sarcina inculpatului D.V. și procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a dispus: Înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., aplicată inculpatului D.V. A fost obligat inculpatul D.V. să plătească, pe lângă suma de 159.417 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara și accesoriile aferente, respectiv dobânzi și penalități de întârziere, până la stingerea debitului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus să fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. Deliberând asupra apelurilor prin prisma motivelor invocate și, din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond a reținut în deplină concordanță cu probațiunea administrată în faza de urmărire penală și însușită în procedura prevăzut de art. 320 1 C. proc. pen. de inculpat, starea de fapt și a dat acesteia o încadrare juridică legală.

De asemenea, s-a reținut că susținerile apelantului inculpat privesc doar aspecte legate de individualizarea judiciară a pedepsei, apreciindu-se din această perspectivă că soluția instanței de fond este legală și temeinică. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere că pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 2 la 8 ani închisoare ca urmare a rețineri incidenței dispozițiilor art. 320 1 limita minimă se reduce la 1 an și 4 luni închisoare, constatându-se că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată la minimul special și s-a dispus suspendarea condiționată a executării ei. Totodată, s-a apreciat că reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond nu este justificată în cauză, conduita procesuală a inculpatului nefiind singurul criteriu pe care instanța trebuie să îl aibă în vedere la stabilirea pedepsei.

Față de gravitatea faptei, evaluată în raport de mărimea prejudiciului cauzat părții civile, instanța de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului este justă și proporțională, fiind aptă să conducă la realizarea scopului ei astfel cum este reglementat prin art. 52 C. pen. Analizând din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond instanța de apel a constatat că în mod greșit i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani. În acest sens s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (3) C. pen., condiția referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute în alin. l al aceluiași articol, respectiv aplicarea unei pedepse principale de cel puțin 2 ani, trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

în consecință cum instanța de fond a aplicat o pedeapsă principală sub 2 ani aceasta nu putea să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. În ceea ce privește criticile apelantei părți civile, instanța de apel a constatat că acestea sunt întemeiată, reținând în acest sens că, prin adresa din 14 iunie 2011, A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 159.417 și accesorii (fila 24 dosar fond), inculpatul fiind de acord cu pretențiile formulate. De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora, pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere. întrucât instanța de fond a dispus obligarea inculpatului numai la plata dobânzii legale, instanța de apel a constatat că hotărârea atacată se impune a fi desființată și sub acest aspect.

Împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs inculpatul D.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii ei, considerând că sancțiunea ce i-a fost aplicată este prea severă în raport de circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile. Examinând recursul în raport de motivele invocate, care se încadrează, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. În bâză examenului propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situația de fapt și vinovăția inculpatului D.V. au fost corect reținute, acesta solicitând în fața instanței de fond la termenul de judecată din data de 25 iunie 2011, până la începerea cercetării judecătorești (fila 32 din dosarul instanței de fond ) să fie judecat potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., întrucât a recunoscut în totalitate faptele reținute prin actul de sesizare a instanței și a solicitat să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe cale și le-a însușit, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 320 1 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată se impune îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv, cererea inculpatului să intervină până la începerea cercetării judecătorești, în primă instanță, să existe din partea inculpatului o recunoaștere totală și necondiționată a tuturor faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, iar probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse. Pe de altă parte conform alin. (8) al aceluiași articol, instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar în acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, Totodată, din conținutul art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, inculpatul care își recunoaște vinovăția beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute cu o treime și în ipoteza existenței altor circumstanțe, fie atenuante, fie agravante, efectul acestora raportând-se la limitele de pedeapsă astfel reduse. Acest beneficiu acordat persoanei care este judecată în baza acordului de vinovăție, trebuie reflectat în pedeapsa aplicată, având în vedere că durata procedurii este redusă considerabil, nu se mai administrează alte probe, prin urmare, celeritatea procedurii este accentuată. În opinia Înaltei Curți, instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege și a admis cererea formulată de inculpat de a se judeca conform procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. În recursul său, inculpatul D.V., prin apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei de 1 ani și 6 luni închisoare. Din interpretarea dispozițiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operațiunea de individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Pentru a-și putea îndeplini funcțiile care îi. sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate și duratei, atât gravității faptei, potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, D.V., Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, amploarea fenomenului infracțional, în speță fiind vorba de infracțiunea de evaziune fiscală, împrejurarea și modalitatea comiterii faptei și anume, inculpatul, fost administrator al SC F. SRL Aninoasa a continuat să desfășoare activități comerciale în numele acestei societăți și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea și radierea ei, neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale și ordinele de plată a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit în sumă de 67.123 lei și a TVA-ului în sumă de 79.709 lei, omițând evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, urmarea produsă și anume, crearea unei stări de pericol social în legătură cu încasarea sumelor de bani reprezentând obligații fiscale către stat, precum și valoarea mare a prejudiciul cauzat părții civile și anume, 159.417 lei.

Totodată, se constată că în procesul de individualizare a pedepsei instanța de fond, în mod corect a avut în vedere și circumstanțele persoanele ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, a recunoscut faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu, solicitând judecarea sa în baza dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., de împrejurarea că acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, din fișa de cazier judiciar rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale, (fila 89 volumul III dosar de urmărire penală). Față de aceste aspecte, se apreciază că, în condițiile reținerii și acordării eficienței juridice cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală-prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (fapta prevede limite de pedeapsă de la 2 ani la 8 ani închisoare, iar ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art. 320 1 limita minimă se reduce la 1 an și 4 luni închisoare), constatându-se că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, sub aspectul cuantumului ei, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Fața de aceste considerente, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 mai 2012.