ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 535 din 14 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4200/278/2012 al Curții de Apel Alba Mia.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani în Dosarul nr. 4200/278/2012, printre altele, a fost condamnat inculpatul P.R.M., la 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea, pe o durată de 2 (doi) ani, a drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și a art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 86

5

raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 598 din 08 noiembrie 2010 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19 noiembrie 2010, iar în baza art. 36 alin. (1) C. pen. s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și interzicerea, pe o durată de 2 (doi) ani, a drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen. s-a constatat că partea vătămată M.A.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea, fără nici o notificare prealabilă, a probelor biologice de la inculpatul P.R.M., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.R.M. la plata sumei de 750 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Coinculpatul M.N. zis P. - minor la data săvârșirii faptei, a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare și interzicerea pe o durată de 1 (un) an, a drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen.

S-a reținut de către judecătorul fondului că în dimineața zilei de 21 noiembrie 2008, în intervalul orar 3,00 - 5,00, prin constrângere (constând în acte de violență și amenințări), inculpații P.R.M. și M.N. (minor) au determinat-o pe partea vătămată M.A.C. să întrețină raporturi sexuale normale și orale, împotriva voinței acesteia și profitând de incapacitatea fizică a acesteia de a se apăra, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal inculpații M.N. și P.R.M., recursuri care nu au fost motivate în scris.

Instanța de recurs a procedat la audierea inculpatului M.N., conform dispozițiilor art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen. și a dispus efectuarea unui nou referat de evaluare, având în vedere că la momentul efectuării referatului anterior inculpatul nu a putut fi intervievat.

Prin decizia penală nr. 535 din 14 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4200/278/2012, s-a admis recursul formulat de inculpatul M.N. împotriva Sentinței penale nr. 36 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Petroșani în Dosarul nr. 4200/278/2013.

S-a casat hotărârea penală atacată sub aspectul aplicării greșite a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi față de inculpatul M.N. și al individualizării judiciare a executării pedepsei principale aplicate acestuia și, procedând la rejudecarea cauzei în aceste limite: s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, aplicată inculpatului M.N.

În baza art. 86

1

alin. (1), art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe o durată de 5 ani a pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen.

Pe aceeași durată, de 5 ani, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. proc. pen., s-a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) raportat la art. 83 C. pen și ale art. 86

4

alin. (2) C. pen.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei.

S-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.M.R. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.M.R. să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs s-a dispus să rămână în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de 300 lei pentru inculpatul P.M.R. și de 75 lei pentru inculpatul M.N. s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea de apel a reținut că, sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reținută, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.

Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză - declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile inculpaților, cu certificatul medico-legal din 27 noiembrie 2008 și Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 15 aprilie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 05 martie 2009, emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara și cu declarațiile martorilor P.G.A., B.R.C., V.I., M.C., M.D. rezultă în esență, că în dimineața zilei de 21 noiembrie 2008, în intervalul oral 3,00 - 5,00 inculpații P.R.M. și M.N., au întreținut, prin constrângere, cu partea vătămată M.A.C., raporturi sexuale normale și orale, prin folosirea de amenințări și profitând de incapacitatea acesteia de a se apăra.

Din această perspectivă, susținerile apărătorului inculpatului P.R.M. cu privire la lipsa probelor care să ateste existența unei fapte de viol au fost apreciate ca nefondate, în contextul în care, pe de o parte, acesta a recunoscut în fața instanței săvârșirea faptei, iar pe de altă parte declarațiile părții vătămate, ale coinculpatului M.N. și actele medicale depuse la dosar dovedesc dincolo de orice dubiu săvârșirea infracțiunii de viol de către inculpatul P.R.M.

Curtea de apel, constatând ampla redare a stării de fapt, și-a însușit aspectele reținute în prima hotărâre, apreciind că nu impune reluarea acestora în decizia instanței de recurs deoarece, pe de o parte, în etapa recursului nu au fost administrate probe noi care să atragă schimbarea situației de fapt, iar pe de altă parte, apărările inculpaților sunt întemeiate pe greșita individualizare a pedepselor aplicate acestora.

Ca o consecință a stării de fapt așa cum a fost reținută, s-a arătat că încadrarea juridică a faptelor este aceea arătată de instanța de fond. In acest sens, raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpaților și a dispus condamnarea acestora conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru infracțiunea de viol în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen., săvârșită de inculpatul P.R.M. în condițiile art. 75 lit. c) C. pen., inculpatul M.N. fiind minor la data săvârșirii faptei.

Curtea a reținut, de asemenea, că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumului acestora, însă în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare și individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpatului M.N., recursul acestuia a fost apreciat fondat.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul P.R.M., prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, instanța a reținut că este nefondat, raportat la criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., la limitele de pedeapsă prevăzute de lege ca urmare a reducerii acestora cu o treime, respectiv de la 3 ani și 4 luni la 12 ani, la contribuția acestuia la săvârșirea infracțiunii și la atragerea unui minor în vârstă de 15 ani și 6 luni în activitatea infracțională, la valorile sociale atinse, precum și la consecințele pe care le-a produs. S-a constatat că pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.R.M. este în măsură, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, să-și atingă scopurile, respectiv de exemplaritate și educativ, dar și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare condamnatul P.R.M., menționând prin apărător ales faptul că se află în stare de deținere, într-un penitenciar din Marea Britanie, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Petroșani în Dosarul nr. 4200/278/2012.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Totodată, în baza art. 430 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârilor, până la pronunțarea asupra prezentei contestații în anulare.

Din motivarea contestației efectuate în scris, curtea de apel a reținut că persoana contestatorului a invocat următoarele aspecte:

- faptul că în cauză, anterior dispoziției de trimitere în judecată a contestatorului P.M.R., prin ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani din 21 septembrie 2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților - la acel moment, apreciind că există un dubiu cu privire la comiterea infracțiunii de viol de către aceștia. Soluția a fost confirmată prin ordonanța prim - procurorului de respingere a plângerii împotriva soluției, din 23 noiembrie 2009, dată în Dosar nr. 781/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani (fila 111 dosar urmărire penală);

- contestatorul a precizat că după ce a fost audiat de către instanța de fond în 9 octombrie 2012, a plecat să lucreze în Londra, la momentul declarării recursului, el fiind plecat din țară. S-a susținut că la judecata cauzei în recurs, nu s-a îndeplinit procedura de citare cu contestatorul, nefăcându-se suficiente verificări pentru a se afla noua sa adresă;

- a solicitat pe calea prezentei proceduri, aplicarea legii penale mai favorabile, pe motivul că dispozițiile noului C. pen. prevăd limite de pedeapsă mai mici pentru infracțiunea de viol; - s-a susținut că în conformitate cu noul C. pen., calea de atac a recursului a fost înlocuită cu apelul, iar aceasta permite readministrarea probelor din prima instanță și administrarea de probe noi.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate în contestația în anulare, precum și din oficiu, curtea de apel a constatat, în procedura analizei admisibilității în principiu, că prezenta contestație în anulare formulată de condamnatul P.R.M. este inadmisibilă.

Astfel, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 427 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare, contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora. Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Potrivit prevederilor art. 431 C. proc. pen., admiterea în principiu a contestației în anulare este condiționată de constatarea că cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.

Raportând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii, precum și cu prilejul susținerii contestației în anulare în fața instanței de judecată, la cerințele prevederilor legale incidente, curtea de apel a constatat că, în drept, calea de atac â contestatorului se întemeiază pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., iar în fapt, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecata în recurs ar fi avut loc fără citarea legală a inculpatului.

În analiza incidenței acestor două motive de contestație în anulare, s-a reținut că, deși a. menționat ca și caz de contestație în anulare situația că prezentul contestator ar fi fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, în concret nu s-a făcut referire la o asemenea cauză de încetare a procesului penal. Ceea ce s-a susținut a fost pretinsa nevinovăție a condamnatului, confirmată în opinia sa de faptul că inițial, procurorul dispusese în cauză o soluție de scoatere de sub urmărire penală, întemeiată pe principiul „in dubio pro reo

”

.

Ca atare, curtea de apel a reținut că s-a invocat temeiul de drept prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen. doar în mod formal, fără ca acesta să fie susținut de o expunere a unei situații cu acest conținut.

În acest sens, s-a arătat că și în practica C.E.D.O. s-a apreciat în același sens, că un capăt de cerere se caracterizează prin faptele pe care le denunță și nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate. (Guerra și alții împotriva Italiei din 19 februarie 1998, pct. 44, Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 167, 1 martie 2001.

În ce privește susținerea vizând nelegala citare a condamnatului în calitate de inculpat în procedura judecării recursului, analiza acestui caz de contestație în anulare, care corespunde prevederilor art. 426 lit. a) C. proc. pen., trebuie supusă întâi controlului respectării termenului de introducere a contestației în anulare, prevăzute de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia pentru acest motiv, calea de atac a contestației în anulare poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere.

În situația de față, s-a reținut că persoana contestatorului a fost arestată în 11 iunie 2014 (dată la care, cel mai târziu contestatorul a luat cunoștință de hotărârea pe care o contestă), iar contestația în anulare' a fost formulată prin apărător ales în 12 septembrie 2014. Ca atare, pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., s-a apreciat că contestația în anulare s-a declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Cu privire la celelalte motive invocate în conținutul contestației în anulare, vizând aplicarea legii penale mai favorabile și solicitarea administrării de alte probe sau a readministrării celor existente, s-a arătat că exced cadrului procedural al acestei căi extraordinare de atac.

Ca atare, în examinarea primară impusă de dispozițiile art. 431 C. proc. pen., curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii în principiu a contestației în anulare a condamnatului P.R.M. Corelativ acestei aprecieri, s-a arătat că nici solicitarea de suspendare a executării pedepsei nu este justificată.

Această sentință a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție de condamnatul P.R.M., prin apărător ales, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. în susținerea căii de atac, condamnatul a arătat că, deși a fost arestat, nu a fost citat la proces, încălcându-i-se un drept constituțional, precum și dreptul la un proces echitabil. A invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 21 din Constituția României.

La termenul de azi, 15 ianuarie 2015, înalta Curte a solicitat apărării să precizeze obiectul astfel precizat, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac, atât reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorul din oficiu apreciind apelul ca fiind inadmisibil.

Examinând cauza prin prisma susținerilor din ședința de judecată, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpat ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de condamnatul P.R.M. împotriva deciziei penale nr. 535 din 14 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4200/278/2012 de Curtea de Apel Alba Iulia ca instanță de apel. Așadar, dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găsește contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 551 și art. 552 C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că persoana condamnată P.R.M. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile. pot exercita căile de atac, în condițiile legii

”

. În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 21 din Constituția României invocată de apelant, Înalta Curte arată că nu poate fi invocată într-o cale de atac inadmisibilă, verificarea exercitării legale a apelului fiind prioritară oricărei alte cereri.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul P.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 839/A din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2015.