ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1042/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul R.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 142 din 3 iunie 2013 Tribunalul Alba, secția penală, a hotărât următoarele: A condamnat inculpatul R.I.M. la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 C. proc. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condițiile și pe durata stipulată de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul emis în Dosar nr. 137/D/P/2012 din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R.I.M.

sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 25 octombrie 2012 inculpatul a deținut, fără drept, droguri de risc pentru consum propriu în incinta unei instituții medicale. Din actele și lucrările existente la dosar, instanța a reținut că la data de 25 octombrie 2012, asupra inculpatului R.I.M., care se afla în Centrul Medical Dr. L.C. pentru probleme legate de dependența de droguri, a fost găsită de către un infirmier cantitatea de 0,3 grame cannabis pentru consum propriu.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 20 noiembrie 2012 întocmit de către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor/Brigada Cluj-Napoca a rezultat că proba pusă la dispoziție este constituită din 0,3 grame cannabis, punându-se în evidență tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis. Starea de fapt reținută mai sus a fost desprinsă din întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal încheiat de organele B.C.C.O. Alba Iulia la data de 25 octombrie 2012, cu ocazia ridicării cantității de 0,3 grame cannabis; declarațiile martorilor G.P.A., B.S.E., A.M., P.C.L., M.V.D., H.L.; Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 20 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor Cluj-Napoca; declarația inculpatului R.I.M.

care recunoaște și regretă fapta comisă. Audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, însă a invocat lipsa de pericol social al infracțiunii comise. În cauză, Tribunalul Alba a apreciat, nu se poate reține lipsa de pericol social ale infracțiunii comise de inculpat, pentru următoarele considerente: Caracterizarea unei fapte ca infracțiune presupune întrunirea celor trei trăsături esențiale consacrate de art. 17 C. pen.: pericolul social, vinovăția și prevederea în legea penală. Pericolul social al infracțiunii trebuie să se verifice prin fapta săvârșită pentru a o caracteriza ca infracțiune, fiind posibil ca, în concret, pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

Astfel, potrivit art. 18 1 C. pen.; nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, în alin. (2) se prevede că "la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului''.

Analizând aceste criterii legale de stabilire a pericolului social concret în raport cu faptele săvârșite de inculpat, tribunalul a apreciat că fapta acestuia prezintă gradul de pericol social concret al infracțiunii, inculpatul, aflându-se într-o instituție medicală în vederea efectuării unui tratament de dezintoxicare pentru prevenirea și înlăturarea efectelor consumului de droguri, a perseverat în această conduită. În drept, a concluzionat prima instanță, fapta inculpatului R.I.M. care, în data de 25 octombrie 2012, în timp ce se afla într-o instituție medicală, a deținut, fără drept, droguri de risc pentru consum propriu, respectiv 0,3 grame cannabis, masă netă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, manifestând, pe parcursul cercetărilor, o atitudine de regret și colaborând cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în cauză. În fața instanței, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și că nu dorește administrarea de probe noi, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Având în vedere această declarație și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., constatând că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. La individualizarea judiciară a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepsei reduse conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 - închisoarea de la 4 luni la 1,4 ani - gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, într-o instituție medicală, dar a ținut cont totodată de faptul că scopul pedepsei este în primul rând prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni prin reeducare și îndreptare și nu numai prin constrângere, de atitudinea sinceră și cooperantă de care inculpatul a dat dovadă pe parcursul procesului, de faptul că se află la prima confruntare cu legea penală, că a recunoscut și regretă săvârșirea faptei.

În consecință, Tribunalul Alba a apreciat că aplicarea unei pedepse ce reprezintă minimul special prevăzut pentru fapta comisă, cu reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a pericolului social al faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și, sancțiunile aplicate, pe de altă parte. Pentru toate considerentele expuse, instanța l-a condamnat pe inculpatul R.I.M. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 C. proc. pen. Ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului, a interzis acestuia exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța a apreciat că, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârși infracțiuni, având în vedere vârsta inculpatului, conduita sinceră a acestuia pe parcursul procesului, faptul că nu are antecedente penale, toate aceste aspecte creând convingerea instanței că incidentul din 25 octombrie 2012 nu caracterizează persoana inculpatului, care nu va reitera un asemenea comportament. Pentru toate aceste motive și, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2,4 ani.

A făcut și aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Prin apelul declarat împotriva sentinței de condamnare, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 C. proc. pen., arătând că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat inculpatul că, deși în cadrul sentinței primei instanțe s-au reținut o serie de factori favorabili, aceștia nu au fost reținuți și cu ocazia individualizării pedepsei. Recunoașterea și regretul faptei, atitudinea de regret de pe parcursul întregului proces penal, atitudinea exemplară a inculpatului după săvârșirea infracțiunii, consideră inculpatul că trebuiau valorificate de prima instanță prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. Astfel, susține inculpatul, prima instanță a reținut în cuprinsul expunerii sale că se află la prima confruntare cu legea penală, că nu are antecedente penale, că incidentul ce a determinat trimiterea sa în judecată este unul izolat și că pe viitor nu va mai reitera un asemenea comportament.

În finalul criticilor sale, inculpatul reiterează solicitarea de a fi achitat, prin constatarea lipsei de pericol social a faptei săvârșite. Dacă această soluție nu va fi împărtășită de instanța de apel, solicită inculpatul a-i fi aplicată o amendă penală dată fiind cantitatea infimă de droguri deținută. Prin Decizia penală nr. 144/A din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.I.M. împotriva Sentinței penale nr. 142 din 3 iunie 2013 a Tribunalului Alba, secția penală. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul R.I.M. Astfel, având în vedere că în cursul soluționării, prezentei cauze a intrat în vigoare noul C. proc.

pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speță se aplică, legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Recursul declarat nu a fost motivat conform dispozițiilor art. 385 alin. (2) C. proc. pen. anterior, cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen potrivit art. 385 C. proc. pen., acesta fiind întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., iar în subsidiar, luându-se în considerare criteriile generale de individualizare a pedepselor, stabilite de art. 72 din vechiul C. pen., în raport și de prevederile art. 5 din noul C. pen., s-au invocat și dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., apreciindu-se că limitele de pedeapsă stabilite de noul C. pen. sunt mai favorabile. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul inculpatului R.I.M.

este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru cele ce succed. În privința cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recursul a fost motivat în scris, la data de 13 martie 2014, inculpatul încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. termenul fiind calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, Legea nr. 2/2013 a modificat, începând cu 15 februarie 2012 și pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, considerată prea mare în raport cu criteriile de individualizare, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit aceluiași text legal. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța de recurs constată că este în prezența situației descrise de art. 5 C. pen. și anume - aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând sub acest aspect recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent, instanța urmează să analizeze: a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei, ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă, pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege, cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Pentru a compara cele două forme ale legii, instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. În recurs, față de limitele cazurilor de casare, instanța nu poate, în aplicarea legii penale mai favorabile, să reindividualizeze sancțiunea, ci doar să reducă în mod proporțional pedeapsa aplicată în raport de limitele legii noi, considerate mai favorabilă.

Pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 sub aspectul limitelor - închisoare de la 6 luni la 2 ani (fapta fiind săvârșită la 25 octombrie 2012), la pedepsele alternative cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Astfel, având în vedere că pedeapsa din prezenta cauză a fost individualizată de instanța de fond către minimum (4 luni închisoare) stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de minimul pedepsei închisorii, limita mai favorabilă regăsindu-se în forma modificată de legea nouă, condiții în care și instituția prevăzută de art. 320 1 din vechiul C. proc.

pen., identificată ca fiind mai favorabilă prin prisma componentei de drept material penal (din cadrul naturii sale duale), va genera efecte de reducere a pedepsei aplicate, de la 4 luni la 2 luni închisoare. Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Pe de altă parte, conform art. 15 din Legea nr. 187/2012 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării este cel prevăzut de C. pen. din 1969. Față de cele ce preced va admite recursul declarat de inculpatul R.I.M.

împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa în totalitate decizia penală recurată și în parte Sentința penală nr. 142 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală și, rejudecând: În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 320 1 C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., va condamna inculpatul R.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. Va menține dispozițiile sentinței referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 144/A din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în totalitate decizia penală recurată și în parte Sentința penală nr. 142 din 3 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală și rejudecând: În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 320 1 C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul R.I.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. Menține dispozițiile sentinței referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2014. Procesat de GGC - AS