ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 914/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 914/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 221 din 14 mai 2013,

pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 3001/118/2013, s-a

hotărât:

În baza art. 334 C.

proc. pen.:

Dispune schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului G.C.I., din

infracțiunile de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea de trafic de droguri de risc

și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Respinge cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deținere de

droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - 76

lit. a) C. pen.:

Condamnă pe

inculpatul G.C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În baza art. 71 C.

pen. interzice inculpatului G.C.I., pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit, a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen.:

Scade din pedeapsa

închisorii aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la 21

februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen.:

Menține măsura

arestării preventive a inculpatului G.C.I.

În baza art. 17 din

Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea:

- cantității de 8,5

grame cocaină cu fenacetină și lidocaină;

- cantității de 1,5

grame ketamină;

- 0,5 grame cocaină

cu fenacetină și lidocaină;

rămase în urma analizelor de laborator,

ridicate de la inculpatul G.C.I. și depuse la DCYSEO prin dovada seria H nr.

0023790 din 17 04 2013 .

În baza art. 18 din

Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor, cu excepția contraprobelor,

și dispune obligarea inculpatului la plata către stat a contravalorii

cheltuielilor alocate distrugerii drogurilor confiscate.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul G.C.I. să plătească statului suma

de 3800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 83/D/P/2013 din 18 martie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul G.C.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și de trafic de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut în actul

de sesizare a instanței că inculpatul G.C.I., la data de 20 februarie 2013, a

deținut asupra lui și la domiciliu, în scop de vânzare, 13 bile cu cocaină

(drog de mare risc), în greutate totală de 10 grame, și la aceeași dată a

deținut la domiciliu în scop de vânzare, 1,8 grame ketamină (drog de risc).

La data de 11

februarie 2013 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța

-Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul

G.C.I. vinde cocaină cu suma de 400 RON/gramul. În acest sens, se consemnează

în procesul-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 02 2013 că

a fost identificată persoana G.C.I., căruia i se spune G., despre care sunt

informații că este implicat în traficul și consumul de droguri de mare risc, și

că vinde cocaină cu suma de 400 RON/gram în mai multe localuri și cluburi din

Constanța, către persoane neidentificate până în prezent, precum și că oferă

cocaină pentru consum persoanelor din anturajul său.

S-au mai obținut

informații în sensul că numitul G.C.I. utilizează două posturi telefonice, iar

persoanele din anturajul său afirmă că acesta a devenit dependent de consumul

de cocaină și prizează de 3 - 4 ori pe zi.

Ca urmare a

informațiilor primite, s-a autorizat un investigator sub acoperire și un

colaborator sub acoperire, iar la data de 14 februarie 2013 colaboratorul sub

acoperire l-a informat pe investigator că numitul G.C.I. locuiește efectiv la

adresa din Constanța, împreună cu mama sa, și că o persoană din anturajul acestuia

l-a informat că G. deține în locuință două pungi cu cocaină, de puritate mare,

în două pungi, ascunse în spatele unui dulap, într-un spațiu săpat în perete.

La data de 15

februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deținute de

G.C.I. provin din Spania, și că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în

Spania.

La data de 20

februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în

ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o

vinde.

În baza autorizației

de percheziție nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanta, la

data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului

G.C.I.

Din procesul-verbal

de percheziție, precum și din declarația martorului A.A.C., rezultă că

inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din fața imobilului unde își

are domiciliul, iar cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului, în

portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conținând o substanță

pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.

În continuare, la

percheziția apartamentului, au mai fost găsite 11 bile identice conținând o

substanță pulverulentă de culoare albă, într-un dulap amplasat în biblioteca

din sufrageria apartamentului, precum și o astfel de bilă în buzunarul unei

perechi de pantaloni.

În biblioteca din

sufragerie a fost găsită și o folie de staniol care conținea o substanță

pulverulentă de culoare albă.

Potrivit

procesului-verbal de percheziție, cele 11 bile găsite în bibliotecă se aflau

între straturile de lenjerie, în timp ce folia de staniol se afla sub o

gentuță. Martorul A. arată faptul că a asistat la efectuarea percheziției

domiciliare și a observat că atât bilele cât și folia de staniol au fost găsite

în urma deschiderii unei uși a bibliotecii.

Potrivit raportului

tehnico-științific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite

asupra inculpatului, în dulap și respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în

greutate totală de 10 grame și conțin cocaină în amestec cu fenacetină și

lidocaină, iar folia de staniol conține 1,8 grame de ketamină.

Cocaina face parte

din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000, fiind clasificată drog de mare

risc, iar ketamină face parte din tabelul III anexă la aceeași lege, fiind

clasificată drog de risc.

Inculpatul a fost

audiat atât în momentul efectuării percheziției - în sensul că s-au consemnat

susținerile sale în procesul-verbal - cât și în mod repetat de către procuror,

în prezența avocatului numit din oficiu, respectiv în prezența avocatului ales.

Tribunalul a

constatat că la momentul efectuării percheziției inculpatul a indicat faptul că

în bilele găsite este cocaină - aspect ce s-a confirmat ulterior - precum și că

nu cunoaște ce conține substanța pulverulentă din staniol.

La procuror

inculpatul a declarat că cele 11 bile conținând cocaină au fost depozitate de

el sub hainele dintr-un dulap, și mai arată că cocaina (toate bilele găsite)

provine din Spania și i-a fost trimisă în colet de către un cetățean spaniol,

în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T.

Referitor la același

aspect, inculpatul a arătat că anterior el îi trimisese bani, și anume 1000

euro, cetățeanului spaniol, prin W.U. De asemenea, arată că a primit

aproximativ 50 de bile, și urma să-i mai trimită cetățeanului spaniol încă 2000

euro. Despre ambalarea cocainei în folie transparentă, inculpatul arată că așa

a primit-o în colet, nu a ambalat-o el. Mai arată inculpatul că o parte din

cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o cu 350 RON bila.

În aceeași zi

inculpatul a fost audiat din nou de către procuror, după ce i s-a adus la

cunoștință că s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, acesta menținând cele declarate

în calitate de învinuit, și recunoscând faptul că a fost depistat deținând în

scop de vânzare cantitatea de 10 grame cocaină ambalată în 13 bile.

La data de 15 martie

2013 inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului ales, ocazie cu care a

menținut declarațiile date anterior la procuror, iar în aceeași zi i s-a

prezentat materialul de urmărire penală în prezența apărătorului ales, inclusiv

referitor la infracțiunea de trafic de droguri de risc în forma deținerii

ketaminei în scop de vânzare, ocazie cu care inculpatul arată că nu are probe

de propus, recunoaște și regretă faptele comise.

Analiza declarațiilor

succesive ale inculpatului conduc la concluzia că acestea au fost date cu

voința liberă, în cunoștință de cauză, declarațiile coroborându-se cu celelalte

probe ale dosarului, astfel încât vor fi avute în vedere la stabilirea

situației de fapt.

Astfel, în condițiile

în care s-au găsit asupra inculpatului sau la domiciliul său 13 bile conținând

cocaină, acesta a recunoscut că-i aparțin, și totodată a arătat că o parte din

cocaină a vândut-o, făcând precizări și cu privire la prețul de achiziție și

cel de vânzare. Este de remarcat că aceste amănunte se coroborează: spre

exemplu, inculpatul susține că a primit cca. 50 bile cocaină pentru care trebuia

să achite în total suma de 3000 euro, adică cea 60 euro/bilă, respectiv 250 -

260 RON/bilă. Inculpatul a indicat că a vândut bilele cu 350 RON bucata, deci

se corelează prețurile, în sensul că a vândut bilele de cocaină astfel încât să

obțină un profit din aceasta.

Nu rezultă niciun

interes al inculpatului de a declara mincinos faptul că o parte din cocaină a

vândut-o, și că cele 13 bile erau de asemenea deținute în scop de vânzare, în

loc să susțină - precum a făcut-o în cursul judecății - că cocaina era

destinată consumului propriu, deoarece astfel de declarații precum cele făcute

în cursul urmăririi penale, erau de natură a crea o situație juridică mai gravă

acestuia. În același timp, inculpatul este o persoană matură, a beneficiat de

consilierea avocaților săi, cu ocazia audierilor la procuror s-a discutat

despre încadrarea juridică a faptelor și despre posibilitatea sa de a ajuta

organele judiciare la descoperirea altor persoane implicate în traficul de

droguri, astfel încât inculpatul a fost pe deplin conștient de consecințele pe

care le produc declarațiile sale.

Astfel fiind, singura

explicație rațională pentru care inculpatul a dat declarațiile respective în

cursul urmăririi penale este aceea că declarațiile respective reflectă

adevărul, iar inculpatul luase hotărârea, în acel moment de a avea un

comportament sincer.

În cursul judecății

inculpatul a dat o declarație cu un alt sens, în care, în esență susține că a

cumpărat 25 grame cocaină pentru consum propriu, de la o persoană necunoscută

cu care s-a întâlnit în Constanța - zona CET, și că a consumat personal o parte

din acea cocaină, fără să dea sau să vândă cuiva.

Această declarație

ultimă a inculpatului s-a constatat a fi nesinceră, dată în scopul diminuării

răspunderii penale, conținând elemente care nu se coroborează și care

evidențiază caracterul disimulant.

Astfel, în ce

privește informațiile referitoare la persoanele de contact ale inculpatului

pentru a procura drogurile, la cele privind localul în care intenționa

inculpatul să consume cocaina - potrivit susținerilor sale - tribunalul a

observat că acesta nu a furnizat niciun amănunt concret de natură a putea fi

verificat, deși, dacă susținerile inculpatului ar fi adevărate, acesta ar fi

putut preciza astfel de amănunte, și ar fi avut și interesul să le indice

pentru a-și dovedi susținerile.

În acest sens,

inculpatul a susținut că a mers la un magazin de etnobotanice "din zona

Delfinariului" a cărui locație "nu o mai ține minte exact",

susținere neverosimilă în raport cu memoria normală a unei persoane, cu faptul

că inculpatul pretinde că a fost la acest magazin în urmă cu câteva luni

(decembrie 2012), cu faptul că inculpatul își are domiciliul în Constanța, și

cu faptul că pretinde că a mers la acel magazin cu un interes precis - acela de

a face rost de cocaină -aspect ce presupune că a identificat anterior locația

magazinului.

În ce privește

persoanele cu care a intrat în contact, face referire la un anume

"V." și la o altă persoană ce i-a furnizat efectiv drogul, despre

care nu face nici o descriere, nici nu rezultă în ce modalitate concretă s-a

putut întâlni cu acela - a stabilit o întâlnire telefonică, și dacă da, cine

i-a furnizat numărul de telefon al furnizorului, etc.; or, cel puțin în

privința lui "V.", pe care l-a întâlnit la magazin și despre care

pretinde că lucra acolo, inculpatul putea furniza amănunte care să facă

posibilă identificarea acestuia, în scopul de a se stabili că persoana există

și că deci inculpatul relatează adevărul.

În ce privește

susținerea inculpatului potrivit căreia deținea asupra sa o bilă cu cocaină

pentru că dorea să o consume în seara respectivă cu ocazia unui eveniment, de

asemenea acesta nu a fost în măsură să precizeze amănunte verificabile -

locația barului ce urma a se inaugura, identificarea prietenului A.U.; de

asemenea, a fost apreciat ca neverosimil aspectul ca inculpatul să nu cunoască

astfel de amănunte, respectiv să nu cunoască unde urma să meargă peste câteva

ore pentru a "se distra", sau să nu cunoască datele care ar face

posibilă identificarea prietenului său care îl invitase la inaugurarea barului.

S-a conturat astfel că toate aceste amănunte au fost inventate pe moment în

fața instanței, în scopul diminuării răspunderii penale, inculpatul

neputându-le susține în momentul în care a fost întrebat concret despre ele.

Un alt aspect ce nu

s-a confirmat a fost afirmația inculpatului potrivit căreia a consumat în

perioada decembrie 2012 - 20 februarie 2013 cca. 15 grame cocaină, apreciază că

este posibil să nu reziste fără consumul permanent de droguri, dar pe de altă

parte, recunoaște că în toată perioada arestării preventive (când evident nu a

consumat droguri) nu a resimțit niciun efect negativ datorită neconsumului de

droguri; în consecință, nu se confirmă consumul uzual de droguri puternice de

către inculpat, pentru că în acest caz ar fi resimțit, mai mult sau mai puțin,

dependența față de acestea, cu manifestări ce s-ar fi consemnat medical.

De asemenea, a fost

apreciată ca neverosimilă relatarea inculpatului potrivit căreia ar fi cumpărat

cantitatea de 25 grame cocaină cu suma de 4000 euro. Prețul pe gram de cocaină

ar fi fost astfel de cea 160 euro, adică cea 700 RON/gram, un preț mult

exagerat în raport cu cele cunoscute de organele judiciare, din cazuistica

judiciară, ca fiind practicate pe piața vânzării de droguri - și anume 350 -

400 RON/gram (cum de altfel a indicat și inculpatul la urmărirea penală). Or,

inculpatul a susținut că a început să consume droguri din anul 2002, că s-a

aflat în anturajul unor prieteni care consumă droguri, s-a interesat de

cumpărarea acestora, rezultând astfel că cunoștea prețurile de vânzare, și

fiind neverosimil a accepta să cumpere droguri cu un preț dublu decât cel al

pieței (ilicite). Astfel, rezultă că declarația inculpatului din cursul

judecății este mincinoasă și sub acest aspect, confirmându-se în schimb

realitatea amănuntelor indicate în declarațiile din cursul urmăririi penale.

În ce privește

explicațiile inculpatului referitoare la motivul pentru care a dat și susținut

constant declarațiile date în cursul urmăririi penale, și anume că era sub

influența drogurilor, era tulburat psihic (în sensul că nu avea capacitate de

discernământ deplină) că i-a fost teamă de procuror și de anchetatorii

polițiști, de asemenea s-a apreciat că acestea nu au niciun suport faptic; nu

există nici o informație din care să rezulte că inculpatul se afla sub

influența drogurilor în ziua de 20 februarie 2013 - nici măcar inculpatul nu

afirmă că consumase droguri în ziua respectivă, ci doar că deținea o bilă de

cocaină cu scopul de a o consuma în seara respectivă, fiind improbabil să fi

consumat și cu câteva ore înainte - martorul A. nu indică un comportament

anormal al inculpatului, nici mama acestuia, nici avocatul care l-a asistat pe

inculpat nu a ridicat vreo obiecție asupra stării de discernământ a

inculpatului (cu atât mai puțin acesta însuși).

Nu mai puțin,

inculpatul a fost audiat și la data de 15 martie 2013, adică după o perioadă

suficient de îndelungată de la presupusul consum de droguri pentru a nu se mai

putea susține că se află sub influența lor, și a menținut totuși declarațiile

anterioare - cunoscute, în condițiile în care a fost asistat de avocat ales, i

s-a prezentat materialul de urmărire penală în condițiile în care declarațiile

anterioare sunt relativ scurte, scrise la calculator, deci ușor de citit și de

înțeles sensul și consecințele lor.

Pe de altă parte, au

fost apreciate ca neverosimile susținerile inculpatului în sensul că a dat

declarații prin care s-a autoincriminat pentru că ar fi fost speriat de

organele de urmărire penală. Inculpatul nu a pretins și nu a indicat niciun

element de cercetare abuzivă, iar din punct de vedere al cercetării penale,

organul de urmărire penală - inclusiv procurorul - nu puteau stabili o

răspundere mai grea decât cea rezultată din fapte; deci, dacă realitatea ar fi

fost că inculpatul a deținut întreaga cantitate de droguri pentru consumul

propriu, nu avea motiv să se sperie și să declare aspecte nereale cu caracter

agravant.

În ce privește

susținerea inculpatului că i s-a spus de către polițiști că consumul de droguri

constituie o infracțiune mai gravă decât traficul de droguri, și că el a crezut

acest lucru, tribunalul a apreciat-o ca evident mincinoasă, ținând seama de

experiența de viață a inculpatului și de multitudinea de informații mass-media

despre traficul și traficanții de droguri, care nu permit a considera drept

adevărată o astfel de aserțiune invocată de inculpat.

În ce privește

cantitatea de 1,8 grame ketamină găsită în același mobilier al sufrageriei în

care s-a găsit cocaina, tribunalul a reținut, având în vedere că locuința

respectivă era folosită numai de inculpat și de mama acestuia, având în vedere

că s-a dovedit implicarea inculpatului în deținerea de droguri în scop de

vânzare, precum și că inculpatul nu a susținut vreun moment că a deținut

ketamină în scop de consum propriu, că există probe certe în sensul că

inculpatul este cel care a procurat și a depus ketamină în mobilierul din

sufragerie, similar cocainei, și este cert că inculpatul a procurat această

ketamină în scop de vânzare, tot astfel cum a procedat și cu bilele de cocaină.

Apărarea inculpatului

în sensul că ketamina putea fi pusă în locul respectiv de frații săi care mai

veneau în vizită a fost apreciată ca lipsită de raționalitate, pentru că o

astfel de substanță interzisă de lege, procurată cu precauții maxime, cu plata

unor sume de bani, și într-un scop bine definit - fie pentru consum fie pentru

vânzare - nu putea fi lăsată de persoane străine de apartament (frați care nu

locuiau acolo) într-un loc în care acestea nu aveau control, în care nu aveau

acces permanent și ar fi trebuit să dea explicații asupra faptului că doresc să

ia ceva din bibliotecă, întrucât, pe de o parte exista riscul ca, spre exemplu,

mama inculpatului să descopere ketamina din întâmplare (aranjând lenjeria în

dulap) și să o arunce, pe de altă parte presupușii frați care au procurat-o nu

o puteau avea la dispoziție în momentul când se ivea ocazia folosirii ei

(consum sau vânzare), și nu în ultimul rând frații respectivi și-ar fi dat seama

că plasează un drog în locuința mamei și fratelui fără știința acestora, de

natură a atrage răspunderea penală asupra acestora din urmă, și astfel nu ar fi

făcut un astfel de gest.

În concluzie,

întreaga declarație a inculpatului din cursul judecății a fost apreciată ca

având un conținut neverosimil din punct de vedere al acțiunii umane normale,

fiind vădit mincinoasă și infirmată prin ansamblul probelor, astfel încât a

fost înlăturată din complexul probator.

Tribunalul a reținut,

cu privire la întregul complex probator analizat, că situația inculpatului nu

este aceea prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. (în sensul că nu

trebuie să fie obligat să-și demonstreze nevinovăția), ci este aceea prevăzută

de art. 66 alin. (2) C. proc. pen., respectiv există probe temeinice de

vinovăție a inculpatului, iar acesta avea dreptul să probeze lipsa lor de

temeinicie, dacă într-adevăr realitatea era așa cum a prezentat-o la instanță.

Or, deși inculpatul avea posibilitatea de a indica în concret o serie de amănunte

verificabile pentru a-și susține apărarea, nu a furnizat instanței niciunul din

aceste amănunte, singura concluzie logică fiind că ele nu există și de aceea

nici inculpatul nu le poate indica.

Față de

considerentele expuse mai sus, tribunalul a reținut că la data de 20 februarie

2013 inculpatul a deținut asupra lui și în locuința sa atât droguri de mare

risc - cocaină - cât și droguri de risc - ketamină - în scop de vânzare.

Situația de fapt a

fost dovedită prin probele analizate mai sus.

În drept:

Fapta inculpatului

G.C.I., care la data de 20 februarie 2013 a deținut cantitatea de 10 grame

cocaină (ambalată în folie transparentă, în formă de bile dozate pentru

facilitarea vânzării) precum și cantitatea de 1,8 grame ketamină, în scop de

vânzare, aceste substanțe constituind drog de mare risc și respectiv drog de

risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri

de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000. Față de considerentele de mai sus referitoare la situația de fapt,

tribunalul va respinge ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a

încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deținere de droguri în

scop de consum propriu .

Inculpatul a fost

trimis în judecată pentru două infracțiuni distincte, și anume trafic de

droguri de risc referitoare la ketamină, și trafic de droguri de mare risc

referitoare la cocaină.

Tribunalul a reținut

că faptele au fost săvârșite în aceleași condiții de loc și timp, și de către

aceeași persoană; pe de altă parte, infracțiunea de trafic de droguri prevăzută

de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este structurată în două alineate ale

aceluiași articol, rezultând că alin. (2) constituie o formă agravată a

aceleiași infracțiuni prevăzute la alin. (1). Chiar și modul de exprimare al

legiuitorului, care în alin. (2) nu stabilește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, ci face doar trimitere la alin.

(1) cu singura modificare a naturii drogurilor traficate, indică același lucru

și anume că infracțiunea de trafic de droguri are o formă de bază -alin. (1) -

și o formă agravată - alin. (2).

De altfel, aceeași

tehnică legislativă este adoptată de legiuitor în cvasitotalitatea

infracțiunilor care conțin o formă de bază și una agravată (ex. art. 178, art.

179, 180, 184, 189, 192, 195 C. pen., și exemplele pot continua).

Or, în toate aceste

cazuri, jurisprudența unitară este în sensul că, dacă o persoană săvârșește

fapte dintre care unele pot fi încadrate în textul de bază al infracțiunii, iar

altele în textul ce instituie o agravantă, acea persoană săvârșește o singură

infracțiune care include atât faptele din forma de bază cât și pe cele din

forma agravată a infracțiunii, încadrarea juridică cuprinzând ambele texte.

Ca urmare, același

trebuie să fie raționamentul juridic și în cazul infracțiunii de trafic de

droguri săvârșite de inculpat.

Nu în ultimul rând,

tribunalul a reținut, ca raționament similar, și Decizia în interesul legii nr.

49/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește că

"traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și art. 13 din

Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași

condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată,

iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs" . Raționamentul este

similar pentru că la infracțiunea de trafic de persoane obiectul material al

infracțiunii este corpul mai multor subiecți pasivi, iar la infracțiunea de

trafic de droguri obiectul material este reprezentat de mai multe categorii de

droguri, menținându-se condițiile referitoare la săvârșirea faptei în aceleași

condiții de timp și loc.

Pentru considerentele

expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două

infracțiuni de trafic de droguri de risc, și respectiv de mare risc, într-o

singură infracțiune complexă de trafic de droguri de risc și mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din legea 143/2000 .

În baza acestui text

de lege inculpatul a fost condamnat, la stabilirea și aplicarea pedepsei

instanța ținând seama de dispozițiile art. 52 și art. 72 C. pen.

Astfel, a rezultat

din fișa de cazier judiciar că inculpatul nu a mai fost implicat anterior în

săvârșirea unor infracțiuni, însă, în același timp, inculpatul însuși a

recunoscut că a început să consume droguri cu mulți ani în urmă, aspect care

exclude posibilitatea de a reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece acest beneficiu trebuie luat în

considerare în privința inculpaților al căror comportament social se situează

deasupra comportamentului obișnuit, și care au realizat acțiuni concrete

benefice comunității, condiții care nu se regăsesc în cazul inculpatului G.C.I.

Deși inculpatul a

avut un comportament sincer în cursul urmăririi penale și a colaborat cu

organele judiciare la stabilirea corectă a situației de fapt, comportamentul

procesual deosebit de nesincer în cursul judecății a înlăturat posibilitatea de

a i se reține acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C.

pen.

Tribunalul a apreciat

însă că se impune reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare permise de

art. 74 alin. (2) C. pen., constând în esență în cantitatea redusă de droguri

deținută de inculpat în vederea traficării (10 grame cocaină și 1,8 grame

ketamină), astfel încât dozarea pedepsei să fie corespunzătoare și echitabilă

gradului de pericol social concret - și anume relativ redus - al acestei fapte.

Totodată însă,

pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum care să asigure scopul disuasiv și

preventiv, și care să constituie un factor de descurajare a inculpatului și al

altor potențiali destinatari ai legii penale în a se implica în fenomenul

infracțional deosebit de periculos care este traficul de droguri, precum și să

asigure reeducarea inculpatului pe o perioadă suficientă.

Astfel, tribunalul a

aplicat inculpatului G.C.I. o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum orientat

sub minimul special prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

executare în regim de detenție, având în vedere, față de natura gravă a

infracțiunii și de atitudinea inculpatului de încercare a evitării răspunderii

penale, că această modalitate de executare este singura aptă pentru a îndeplini

scopul pedepsei și al procesului penal.

Având în vedere

reținerea de circumstanțe atenuante, tribunalul a apreciat că nu se impune

aplicarea și a unei pedepse complementare inculpatului.

În baza art. 71 C.

pen. a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii,

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., apreciindu-se că o persoană condamnată pentru infracțiuni cu intenție, de

o mare gravitate socială, nu poate întruni calitățile sociale și morale

necesare unei persoane numite sau alese în funcții publice, și fiind necesar ca

inculpatul să nu poată accede la astfel de funcții, pe perioada executării

pedepsei principale.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului G.C.I.,

apreciindu-se că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea și respectiv

menținerea măsurii pe parcursul judecății în fond, și fiind necesar a se

asigura prezența în continuare a inculpatului în fața instanțelor de control

judiciar, a se preîntâmpina sustragerea acestuia de la judecată sau de la

executarea pedepsei, precum și pentru a se preîntâmpina un pericol concret

pentru ordinea publică, constând în starea de insecuritate a cetățenilor

cunoscând că persoane cercetate și condamnate în primă instanță pentru

infracțiuni grave de trafic de droguri, sunt lăsate în libertate și ar putea

relua activitatea infracțională.

Împotriva Sentinței

penale nr. 221114 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal

nr. 3001/118/2013, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C.I.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea

motivelor de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea

prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din același act normativ.

Apelul inculpatului a

vizat și individualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și al

modalității de executare, solicitându-se suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 129 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul G.C.I. împotriva Sentinței penale nr. 221 din 14 mai 2013 pronunțată

de Tribunalul Constanta.

În fața instanței de

apel, fiindu-i aduse la cunoștință prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul a precizat că nu dorește să dea declarație.

Pe parcursul

cercetării judecătorești la instanța de apel, a fost audiat martorul cu

identitate protejată I.V.

Examinând sentința

penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform

art. 378 alin. (1) C. proc. pen. și art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța

de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt,

confirmată de probe, încadrarea juridică a faptelor și vinovăția inculpatului,

pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele

art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Din coroborarea

mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și pe parcursul

cercetării judecătorești a rezultat că la data de 11 februarie 2013 lucrătorii

de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța - Serviciul Antidrog s-au

sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul G.C.I. vinde cocaină cu

suma de 400 RON/gramul.

Potrivit

procesului-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 februarie

2013, au rezultat informații în sensul că inculpatul G.C.I. este implicat în

traficul și consumul de droguri de mare risc, vânzând cocaină cu suma de 400

RON/gram în mai multe localuri și cluburi din Constanta, către persoane

neidentificate până în prezent, precum și că oferă cocaină pentru consum

persoanelor din anturajul său.

S-au mai obținut

informații în sensul că numitul G.C.I. utilizează două posturi telefonice, iar

persoanele din anturajul său afirmă că acesta a devenit dependent de consumul

de cocaină și prizează de 3 - 4 ori pe zi.

Ca urmare a

informațiilor primite, s-a autorizat un investigator sub acoperire și un

colaborator sub acoperire, iar la data de 14 februarie 2013 colaboratorul sub

acoperire l-a informat pe investigator că numitul G.C.I. locuiește efectiv la

adresa din Constanța, împreună cu mama sa, și că o persoană din anturajul

acestuia l-a informat că G. deține în locuință două pungi cu cocaină, de

puritate mare, în două pungi, ascunse în spatele unui dulap, într-un spațiu

săpat în perete.

La data de 15

februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deținute de

G.C.I. provin din Spania și că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în

Spania.

La data de 20

februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în

ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o

vinde.

În baza autorizației

de percheziție nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanța, la

data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatului

G.C.I.

Din procesul-verbal

de percheziție, precum și din declarația martorului A.A.C., a rezultat că

inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din fața imobilului unde își

are domiciliul, iar cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului, în

portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conținând o substanță

pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.

În continuare, la

percheziția apartamentului, au mai fost găsite 11 bile identice conținând o

substanță pulverulentă de culoare albă, într-un dulap amplasat în biblioteca

din sufrageria apartamentului, precum și o astfel de bilă în buzunarul unei

perechi de pantaloni.

În biblioteca din

sufragerie a fost găsită și o folie de staniol care conținea o substanță

pulverulentă de culoare albă.

Potrivit

procesului-verbal de percheziție, cele 11 bile găsite în bibliotecă se aflau

între straturile de lenjerie, în timp ce folia de staniol se afla sub o

gentuță. Martorul A. arată faptul că a asistat la efectuarea percheziției

domiciliare și a observat că atât bilele cât și folia de staniol au fost găsite

în urma deschiderii unei uși a bibliotecii.

Potrivit raportului

tehnico-științific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite

asupra inculpatului, în dulap și respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în

greutate totală de 10 grame și. conțin cocaină în amestec cu fenacetină și

lidocaină, iar folia de staniol conține 1,8 grame de ketamină.

Cocaina face parte

din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000, fiind clasificată drog de mare

risc, iar ketamină face parte din tabelul III anexă la aceeași lege, fiind

clasificată drog de risc.

Inculpatul a fost

audiat atât în momentul efectuării percheziției - în sensul că s-au consemnat

susținerile sale în procesul-verbal - cât și în mod repetat de către procuror,

în prezența avocatului numit din oficiu, respectiv în prezența avocatului ales.

Fiind audiat în faza

de urmărire penală, inculpatul a declarat că cele 11 bile conținând cocaină au

fost depozitate de el sub hainele dintr-un dulap, și a mai arătat că cocaina

(toate bilele găsite) provine din Spania și i-a fost trimisă în colet de către

un cetățean spaniol, în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T. Inculpatul

a relatat că anterior el îi trimisese bani, și anume 1000 euro, cetățeanului

spaniol, prin W.U. De asemenea, a arătat că a primit aproximativ 50 de bile, și

urma să-i mai trimită cetățeanului spaniol încă 2000 euro. Inculpatul a

precizat că o parte din cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o

cu 350 RON bila. Cu privire la cantitatea de ketamină identificată cu ocazia

percheziției domiciliare, inculpatul a menționat că aceasta era destinată

vânzării.

Pe parcursul

cercetării judecătorești la prima instanță, inculpatul a susținut, în esență,

că întreaga cantitate de droguri identificată în locuința sa era destinată

consumului propriu.

În acord cu opinia

primei instanțe, curtea a constatat că apărările inculpatului din faza de

judecată nu pot fi primite, iar declarațiile date pe parcursul urmăririi penale

corespund realității.

Sub acest aspect,

curtea a evidențiat că depozițiile inculpatului din faza de urmărire penală se

coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și conțin

detalii care formează convingerea instanței în sensul că acestea reflectă

adevărul. Astfel, martorul cu identitate protejată I.V., autorizat să

desfășoare activități în calitate de investigator sub acoperire, a declarat că

din mai multe surse a aflat că de aproximativ jumătate de an, inculpatul G.C.I.

vindea cocaină în municipiul Constanța, în diferite localuri, cu prețul de 350

- 400 RON gramul, iar ocazional, consuma și el cocaină. Din aceleași surse a

rezultat că inculpatul deținea cocaina la domiciliul său, nu avea loc de muncă,

iar mijloacele de existență și le procura prin vânzarea de droguri. S-a

constatat așadar că aspectele relatate de martor se coroborează cu declarațiile

inculpatului de la urmărire penală, precum și cu procesul-verbal întocmit cu

ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului.

Totodată, curtea a evidențiat

că inculpatul a fost asistat de un apărător cu prilejul audierilor din faza de

urmărire penală, beneficiind de consiliere juridică calificată, fiind astfel

informat asupra consecințelor declarațiilor sale. De asemenea, inculpatul nu a

oferit o justificare plauzibilă cu privire la motivele ce l-au determinat să

revină asupra propriilor declarații, aspect care, alături de celelalte elemente

anterior arătate, a condus la concluzia că poziția procesuală adoptată pe

parcursul judecății este nesinceră, apărările fiind formulate doar în scopul

diminuării răspunderii penale. În acest sens, instanța de apel a reținut că

simplele afirmații ale inculpatului, potrivit cărora, la momentul audierii, se

afla sub influența drogurilor, fiind tulburat și totodată speriat de către

polițiști, nu au suport probator. Pe de altă parte, aflat în stare de arest

preventiv, inculpatul a fost audiat și la data de 15 martie 2013, după trecerea

unui interval de timp de la data la care afirmă că ar fi consumat droguri, când

a menținut declarațiilor conform cărora drogurile erau destinate vânzării,

astfel că nu au mai putut fi reținute apărările în sensul că inculpatul se afla

sub influenta acestora.

Pentru considerentele

expuse, curtea a apreciat că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea incriminată de

dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din același act normativ.

Cu privire la motivul

de apel ce vizează individualizarea pedepsei, curtea a constatat că prima

instanță a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, în

sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în

dispozițiile art. 72 C. pen., evidențiind gradul de pericol social al faptei

comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale

ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a

celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o

preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei

și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor

unei asemenea sancțiuni.

Pentru a-și îndeplini

funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii

(privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al

pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de

persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Curtea, în baza

propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului

pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., a considerat

că nu se impune a se da curs celor susținute, în cadrul procesului de individualizare

a pedepsei instanța urmând să ia în considerare împreună toate criteriile

prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le

acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul

lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea

inculpatului.

Contextul în care se

reține comiterea infracțiunii deduse judecății, natura drogurilor traficate,

relațiile sociale lezate, impactul negativ al faptei asupra opiniei publice, în

contextul creșterii frecvenței consumului ilicit de droguri mai ales în rândul

tinerilor, denotă un grad ridicat de pericol social al faptei.

Pentru considerentele

anterior arătate, ținând seama de modalitatea de comitere a faptei și persoana

inculpatului, care nu și-a asumat consecințele faptelor comise, s-a apreciat că

pedeapsa cu executare în regim de detenție, reprezintă o pedeapsă proporțională

și va determina în conștiința inculpatului respectarea valorilor sociale și a

normelor de drept, în vederea unei reinserții sociale reale.

Referitor la starea

de arest preventiv a inculpatului, curtea a reținut că măsura este legală și

temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, subzistând

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.

Subzistența

temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a fost apreciată în raport

de probele administrate în cauză, reținute de instanța de fond și de instanța

de apel, gradul de pericol social al faptei deduse judecății, pericolul concret

pentru ordinea publică, rezonanța socială a faptei reținute, persoana

inculpatului, durata privării de libertate, rezultând incidența în continuare a

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Reținând că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun

în continuare privarea inculpatului de libertate, măsura arestării preventive a

fost menținută, în baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350

alin. (1) C. proc. pen. și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

nefiind justificată aplicarea unei alte măsuri preventive restrictive de

libertate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.I.

Recurentul inculpat

G.C.I., invocând temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în

scris (prin apărătorul desemnat din oficiu la data de 28 noiembrie 2013),

reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al

cuantumului, cât și al modalității de executare (pentru care s-a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.).

Totodată,

invocându-se același temei de casare s-a solicitat, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris (prin apărătorul ales la data de 26 februarie 2014)

reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în noile limite de pedeapsă

(de la 5 la 12 ani), modificate potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr.

187/2012, cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C.

pen. anterior.

Invocând temeiul de

casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., s-a susținut, potrivit acelorași motive de recurs depuse în scris

la dosar prin apărătorul ales, că s-a făcut o greșită aplicare a legii prin

nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen. anterior, dar și a dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

În consecință, s-a

solicitat, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare,

reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al

cuantumului, cât și al modalității de executare.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul

formulat de inculpat ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În primul rând,

prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a

desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile

art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală

anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.

385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța

nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care

le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce privește

critică formulată de recurentul inculpat, vizând reindividualizarea pedepsei,

prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost

modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza

dedusă judecății, recurentul inculpat G.C.I. a criticat hotărârile pronunțate

sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport

cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație

exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cea de-a

doua critică formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că, deși

recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., susținerile sale în sensul că s-a făcut o

greșită aplicare a legii prin nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute

de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, dar și a

dispozițiilor art. 86

1

C. pen. vizează tot modalitatea de

individualizare a pedepsei, astfel încât această critică nu va putea fi

analizată nici prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., potrivit celor mai sus menționate.

Examinând cauza din

perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a

prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de

determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de

sancționare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în

concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea

penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept

penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării,

în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel inculpatul

G.C.I. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10

la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, infracțiune care, potrivit

noii reglementări este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani

închisoare și interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte constată

că în speță, deși aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului,

întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de

reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanță, câte vreme, ca

efect al reținerii circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C.

pen. (1969), ce nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen., și aplicării

art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa a fost coborâtă sub

minimul special (de la 3 până la 10 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4

ani închisoare).

Având în vedere toate

aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un

rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este Codul penal anterior care,

în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de

sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la

instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a

recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă.

Față de

considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.C.I.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat

la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.I. împotriva Deciziei penale nr.

129 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20

februarie 2013 la 13 martie 2014.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 martie 2014.

Procesat de GGC - GV