ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului penal de față, constată
următoarele:
Prin decizia penală nr. 69/A din 16 aprilie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu
minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.L.M. împotriva
sentinței penale nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția
penală, cu obligrea apelantului la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
În
motivarea deciziei s-a reținut că prin sentința penală
nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în baza
art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A.L.M.,
la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune
fiscală și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute
de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după
executarea pedepsei principale.
În
baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea
drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.
În
baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a
executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de
4 ani și 2 luni.
În
baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului
asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev.
de art. 83 C. pen.
În
baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei
accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În
baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea formulată
de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Brașov și a fost obligat inculpatul la plata sumei de
12.910 RON, despăgubiri civile și penalități de întârziere către partea civilă.
În baza art. 353 C. proc. pen. a fost menținută
măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu din 27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B.
În
baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantității
de 1130 pachete de țigarete mărcile M., V., C. și W., precum și a cantității de
10 l alcool, menționate în dovada din 04 octombrie 2010 emisă de I.P.J. Sibiu.
În
baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data
rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului sentinței să se comunice
Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În
baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul
la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu întocmit în data de 11 iulie 2012, s-a dispus punerea în mișcare
a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.L.M. pentru comiterea
infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 241/2005.
În
fapt,
în
actul de sesizare s-a reținut că la data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40,
inculpatul a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B. în care deținea,
în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare neagră (în portbagajul
autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile
M., V., C. și W. și 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil
pe teritoriul României, cantități pentru care nu a putut face dovada plății accizei
și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, deținute clandestin,
fără întocmirea documentelor legislative și fără achitarea taxelor datorate bugetului
de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului
de stat în sumă de 12.910 RON.
Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, a precizat că prin activitatea
infracțională a inculpatului A.L.M. s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total
în valoare de 12.910 RON, plus penalități de întârziere, sumă cu care s-a constituit
parte civilă în procesul penal.
În
cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace
de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, planșele foto, procesul-verbal
de predare-primire încheiat de Direcția Județeană de Accize și Operațiuni
Vamale Sibiu, procesul-verbal încheiat de lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu la data
de 28 octombrie 2009, procesul-verbal de constatare a contravenției, procesul-verbal
de percheziție informatică, filele din agenda mai sus menționată, constituirea de
parte civilă în cauză, ordonanța prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător
și procesul-verbal de aplicare al acestuia, declarațiile inculpatului, declarațiile
martorilor, cazierul judiciar.
În
faza de cercetare judecătorească au fost audiați martorii
C.M.Ș., P.C.G., iar față de conținutul proceselor-verbale de neîndeplinire a mandatelor
de aducere, Parchetul - în baza art. 329 C. proc. pen. - a renunțat la audierea
martorului A.D.; de asemenea, au fost atașate copiile sentinței civile nr. 1544/2010
a Judecătoriei Sibiu, ale deciziei nr. 640/CA/2010 a Tribunalului Sibiu, partea
civilă a înaintat mai multe adrese, iar inculpatul a depus înscrisuri.
Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței.
Examinând actele și lucrările dosarului,
T
ribunalul a reținut în fapt
următoarele:
La data de 28 octombrie 2009, în jurul
orei 18.40, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor
s-au deplasat în Sibiu în vederea efectuării de verificări, în condițiile în care
existau informații că anumite persoane transportă și comercializează bunuri ce nu
au fost introduse în sistemul legal de accizare.
Pe str. T.C. a fost identificat autoturismul
marca B. de culoare neagră, staționat, la volanul căruia se afla inculpatul A.L.M.,
proprietarul autoturismului, iar pe scaunul din dreapta, fratele acestuia, martorul
A.D.
La solicitarea lucrătorilor de poliție
s-a procedat la verificarea bunurilor transportate, ocazie cu care s-a constatat
că în portbagajul autoturismului se aflau un număr de 4 saci din polietilenă de
culoare neagră, fiind identificată cantitatea de 1130 pachete de țigări (22.600
țigarete și anume țigări M. - pachet roșu cu timbru fiscal de culoare verde (posibil
de Ucraina) - cantitatea totală de 980 pachete a câte 20 țigarete fiecare; țigări
V. - pachet alb cu emblemă roșu - albastru (timbru fiscal posibil de Ucraina - cantitatea
de 40 pachete a câte 20 țigarete; țigări W. - pachet alb cu emblemă albastră (timbru
fiscal de Republica Moldova) - cantitate de 70 pachete a câte 70 pachete de țigarete;
țigări C. - pachet culoare roșie cu inscripții cu auriu cu mențiunea „For duty free
sale only” - fără nici un timbru aplicat - cantitatea de 40 pachete a câte 20 țigarete),
precum și 10 sticle a câte 1 I fiecare, conținând alcool dublu rafinat, neintroduse
în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.
La acel moment, ofițerii de poliție au
sesizat lucrătorii vamali care au ridicat bunurile și le-au depozitat la sediul
Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, fiind întocmit procesul-verbal
de contravenție din 28 octombrie 2009.
Inculpatul A.L.M. a contestat însă procesul-verbal
de contravenție încheiat de lucrătorii vamali, iar Tribunalul Sibiu, secția comercială
și de contencios administrativ, prin decizia nr. 640/CA din 23 septembrie 2010,
a anulat procesul-verbal de contravenție emis la 28 octombrie 2009.
La data de 01 octombrie 2010, lucrători
din cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu au procedat la
predarea inculpatului A.L.M., a cantităților de țigări, a celor 10 l de alcool și
a autoturismului marca B. de culoare neagră.
La aceeași dată de 01 octombrie 2010, urmare
a sesizării reprezentanților Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale
Sibiu, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu au oprit în trafic autoturismul marca
B. condus de inculpatul A.L.M., ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta
cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W.
neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.
Cu privire la fapta din data de 01
octombrie 2010, a fost începută urmărirea sub aspectul comiterii de către inculpatul
A.L.M. a infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 241/2005, a infracțiunii de contrabandă faptă prev. de art. 270
alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și a infracțiunii prev. de art. 296
1
lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Față de faptele imputate inculpatului A.L.M.
pentru data de 01 octombrie 2010, procurorul a apreciat însă că nu se poate reține
existența elementelor constitutive ale infracțiunilor de mai sus, atât raportat
la latura obiectivă, cât și subiectivă, întrucât bunurile i-au fost predate de către
o autoritate a statului, respectiv reprezentanții Direcției Județene de Accize
și Operațiuni Vamale Sibiu, procedându-se la punerea în executare a unei hotărâri
judecătorești.
Pe de altă parte, prin ordonanța procurorului
din data de 10 martie 2010, au fost extinse cercetările și începută urmărirea penală
și față de infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 241/2005 săvârșită de inculpatul A.L.M. la data de 28
octombrie 2009, la momentul la care a fost identificat de lucrători din cadrul I.P.J.
Sibiu pe str. T.C. din Sibiu, deținând în vederea comercializării alcool și 22.600
țigarete mărcile M., V., C. și W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil
pe teritoriul României.
Privitor la această faptă (pentru care
a și fost trimis în judecată), în fața instanței, prin apărătorul ales, inculpatul
A.L.M. a solicitat achitarea întrucât nu a avut intenția de a comercializa bunurile
pentru uzul propriu, iar în faza de urmărire penală inculpatul, personal, a susținut
că țigările au fost achiziționate pentru a fi oferite spre consum invitaților la
nunta sa, că nu a cunoscut că țigările erau netimbrate, iar alcoolul a fost procurat
de la o persoană necunoscută.
Tribunalul a considerat însă că vinovăția
inculpatului la comiterea faptei a fost dovedită, luând în considerare procesul-verbal
întocmit la data de 28 octombrie 2009, în care s-a consemnat că bunurile identificate
nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României, că inculpatul
A.L.M. a declarat că pentru țigările și alcoolul depistat în autovehiculul marca
B. nu poate prezenta documente de proveniență, declarațiile martorului P.C.G., care
a relatat susținerea inculpatului din momentul depistării, și anume că bunurile
descoperite în mașina sa erau destinate livrării unor alte persoane, dar și cantitatea
mare de țigări transportată (22.600 țigarete, cantitate ce relevă scopul achiziționării
lor - de revânzare - întrucât numărul este prea mare chiar și pentru a oferite invitaților
la o nuntă care, de altfel, după cum a precizat însuși inculpatul, nici nu a avut
loc).
Din dosar a mai rezultat că în cursul cercetărilor,
pentru cantitățile de țigări și alcool identificate, inculpatul nu a putut prezenta
documente de proveniență și nu a putut face dovada plății accizelor, a taxei pe
valoarea adăugată și a taxelor vamale aferente acestor cantități, neputând face
dovada introducerii bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României.
Totodată, potrivit art. 2 din Legea
nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, prin contribuabil se înțelege „orice persoană
fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează
impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului consolidat al statului”.
De asemenea, art. 206
9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) stipulează că „persoana plătitoare
de accize este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană
implicată în deținerea acestora” dacă nu poate face dovada plății anterioare a accizei,
iar inculpatul nu a putut prezenta documente care să ateste plata accizelor în condițiile
în care, potrivit art. 206
21
alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deținerea
de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face
dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiași
articol prevede că „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului
fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”.
Pe de altă parte, nici apărarea inculpatului
că țigările au fost primite de la numitul B.F.C. (persoană ce a fost trimisă în
judecată pentru același gen de infracțiuni, în Dosarul nr. 4370/85/2011 al Tribunalului
Sibiu) nu are relevanță juridică în speța de față, în condițiile în care în mod
clar, la data de 28 octombrie 2009, bunurile au fost depistate la inculpatul A.L.M.
În
aceste condiții și pentru toate considerentele expuse, instanța
a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză au confirmat întrunirea
elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.
În
drept,
instanța
a constatat că fapta inculpatului A.L.M. care în data de 28 octombrie 2009 a fost
depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B., în portbagajul căruia deținea
în vederea vânzării, cantitatea de 10 l alcool și de 1130 pachete de țigarete (22.600
țigarete) mărcile M., V., C. și W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil
pe teritoriul României, cantități pentru care nu a putut face dovada plății accizei
și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, deținute clandestin,
fără întocmirea documentelor legislative și fără achitarea taxelor datorate bugetului
de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului
de stat în sumă de 12.910 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005.
În
ceea ce privește apărarea inculpatului că față de amenda contravențională
aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor
din 28 octombrie 2009, se impune achitarea sa întrucât nu se poate realiza o dublă
sancționare
- și în materie
contravențională și penală - Tribunalul a considerat că aceasta nu este fondată.
În acest sens, s-a evidențiat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
în materie nu este incidentă, întrucât - raportat la considerentele hotărârii pronunțate
în cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei - în speța de față nu este aplicabil principiul
non bis in idem, inculpatul neavând nicio condamnare contravențională pentru fapte
similare, dat fiind și împrejurarea că prin decizia nr. 640/CA/2010, Tribunalul
Sibiu a anulat în mod irevocabil procesul-verbal de contravenție sus-indicat.
La individualizarea judiciară a pedepsei
aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 52 C. pen. privind
scopul pedepsei și de prevederile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de
individualizare a pedepsei, și anume: limitele pedepsei închisorii prevăzută de
legea specială, gradul mediu de pericol social al faptei comise, scopul urmărit
(de a câștiga bani în mod ilicit), elementele ce caracterizează persoana inculpatului
(împrejurarea că este tânăr, se află la prima încălcare a legii penale, dar care
nu a recunoscut comiterea faptei).
În
temeiul art. 71 C. pen., ținând seama de valorile sociale
lezate, de natura faptelor comise (infracțiuni de natură economică, cu un grad mediu
de pericol social), luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului în materie (cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă și
Mazăre, Sabău și Pârcălab contra României), instanța a interzis inculpatului exercitarea
drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.,
considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi, proporționale și justificate.
Aceleași criterii au fost avute în vedere de instanță și la aplicarea pedepsei complementare.
Sub aspectul modalității de executare a
pedepsei, ținând cont de cuantumul pedepsei aplicate, de absența antecedentelor
penale, de împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă, cu detașări și în străinătate,
instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia
în regim de detenție. Instanța a considerat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea
a cărei executare să fie suspendată condiționat, este suficientă pentru realizarea
scopului legii penale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul
a constatat că A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Brașov, s-a constituit parte civilă în cauză.
Constatând prin hotărârea de față că prin
fapta săvârșită inculpatul s-a sustras de Ia plata accizelor datorate statului,
fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în raport și de dispozițiile
art. 14, 346 C. proc. pen., instanța a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul
la plata sumei de 12.910 RON cu titlu de despăgubiri civile. în temeiul prevederilor
art. 119-120 C. proc. fisc., instanța a dispus și acordarea a penalităților de întârziere
solicitate de partea civilă.
Referitor la aserțiunea apărătorului inculpatului
că pretențiile formulate de partea civilă în cauza de față au fost solicitate de
aceeași parte civilă și în dosarul Tribunalului Sibiu nr. 4370/85/2011, față de
inculpatul B.F.C., în raport de actele depuse la dosar, Tribunalul nu a considerat-o
întemeiată. Astfel, atât adresele părții civile, cât și înscrisurile depuse în apărare,
nu au confirmat susținerea inculpatului, pretențiile părții civile din Dosarul
nr. 4370/85/2011 raportându-se la faptele imputate inculpatului B., la țigările
achiziționate de acesta, țigări ce au fost de altfel confiscate și nu puteau face
obiectul material al faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.L.M.
în prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 118 lit.
f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 1130 parchete de țigarete mărcile
M., V., C. și W., precum și a cantității de 10 l alcool, menționate în dovada din
04 octombrie 2010 emisă de l.P.J. Sibiu.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciului,
în baza art. 353 rap. la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului
asigurător instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din
27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
inculpatul A.L.M.
Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul
apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și
rejudecând, achitarea sa pentru infracțiunea ce i s-a reținut în sarcină, deoarece
din toate probele administrate nu a rezultat că poate fi antrenată răspunderea penală.
Se susține că acele țigări nu au fost ale inculpatului, dar a fost sancționat contravențional
și în cauză nu a existat vinovăție. Inculpatul nu a avut intenția de a vinde țigările,
nu s-a făcut dovada că a cumpărat țigările pentru a le vinde, acesta nu cunoștea
că țigările proveneau din contrabandă. Cu privire la practica Curții Europene a
Drepturilor Omului, există dublă sancționare dacă aceeași faptă este prevăzută și
ca infracțiune și ca contravenție.
Curtea de Apel, examinând hotărârea atacată
prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, a constatat că apelul este
nefondat, din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală și a cercetării judecătorești instanța de fond a reținut o corectă
stare de fapt, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.
Așa cum a arătat instanța de fond, potrivit
art. 2 din Legea nr. 241/2005, inculpatul este contribuabil, prin contribuabil înțelegându-se
„orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică,
care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului consolidat al
statului”.
De asemenea, potrivit art. 206
9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) „persoana plătitoare de accize
este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată
în deținerea acestora” dacă nu poate face dovada plății anterioare a accizei.
Inculpatul a fost depistat cu cantitatea
de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. neintroduse
în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României și nu a putut prezenta
documente din care să ateste plata accizelor în condițiile în care, potrivit
art. 206
21
alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deținerea de,produse accizabile
în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor,
atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiași articol prevede că „este interzisă
deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru
acel produs nu â fost percepută”.
Prin apelul declarat inculpatul A.L.M.,
a reiterat apărările din fața instanței de fond, respectiv că nu a avut intenția
de a comercializa bunurile supuse accizării, ele fiind destinate consumului propriu,
nu s-a făcut dovada că a cumpărat țigările pentru a le vinde, nu cunoștea că țigările
proveneau din contrabandă și că există dublă sancționare a faptei care este prevăzută
și ca infracțiune și ca contravenție.
Curtea, examinând actele existente la dosar
constată că în cauză s-a dovedit vinovăția inculpatului apelant. Astfel, inculpatul
a fost depistat având asupra sa, respectiv în portbagajul autoturismului, cantitatea
de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. și 10 I alcool,
neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României. Apărarea
inculpatului cum că nu ar fi cunoscut că țigările proveneau din contrabandă, este
nefondată. Țigările nu aveau timbru aplicat sau erau inscripționate cu mențiunea
„For duty free sale only”, astfel că inculpatul cunoștea că ele nu au fost introduse
legal în țară.
De asemenea, inculpatul nu a putut prezenta
acte de proveniență a țigărilor și nici nu a făcut dovada plății accizelor.
La fel, apărarea inculpatului că țigările
erau destinate consumului propriu și nu vânzării este neverosimilă, fiind prea mare
pentru o asemenea destinație care nici nu a fost dovedită și nu excludea plata taxelor
vamale. De altfel, legea prevede ca faptă prevăzută de legea penală ascunderea bunului
ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de Ia îndeplinirea obligațiilor
fiscale și nu intenția de vânzare a unor bunuri supuse accizării. Prin deținerea
unor bunuri supuse accizării pentru care nu s-a făcut dovada plății obligațiilor
către stat și care în mod evident proveneau din contrabandă, țigările fiind netimbrate,
aspecte cunoscute de inculpat, acesta a săvârșit fapta cu vinovăție.
Inculpatul a mai arătat că, fiind sancționat
contravențional pentru această faptă, răspunderea penală este exclusă. Curtea a
apreciat că instanța de fond în mod corect a arătat că fapta săvârșită de inculpat
constituie infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005
și nu o contravenție, pentru care inculpatul nici nu a fost sancționat contravențional,
neexistând astfel o dublă încriminare.
Instanța de fond a individualizat corect
pedeapsa aplicată inculpatului, precum și modalitatea de executare a acesteia, având
în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepselor și dublul scop
al pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute în disp. art. 72 C. pen. și 52 C.
pen. De altfel, pedeapsa aplicată de instanța de fond este orientată spre minimul
special, ținându-se seama și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
inculpatul A.L.M., fără să expună motivele.
La termenul de soluționare a recursului,
apărătorul din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat a invocat disp. art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., pe motiv că hotărârea este contrară legii și
prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece inculpatul și-a susținut
de la început nevinovăția afirmând că nu știa de acel transport de țigarete, fiind
totuși condamnat la o pedeapsă cu suspendare. A solicitat să se rețină și cazul
de casare prev. de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., pe motiv că nu sunt
întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, și, în consecință, să se
dispună achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.
la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, apărătorul inculpatului și-a
însușit cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 13 C. proc. pen., pus
în discuție din oficiu, susținând că fapta nu este prevăzută de legea penală, arătând
că inculpatul a fost cercetat și condamnat pentru o faptă care nu poate fi încadrată
ca infracțiune, solicitând instanței să aibă în vedere și înscrisurile depuse în
ședință de reprezentantul inculpatului, care dovedesc că procesul-verbal prin care
inculpatul a fost amendat contravențional a fost anulat definitiv și irevocabil
de instanța civilă. În consecință, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. Ia art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Deși inculpatul nu a fost audiat de instanța
de fond sau de instanța de apel, Înalta Curte nu a putut să procedeze la audierea
acestuia în conformitate cu disp. art. 385
14
alin. (1
1
) C.
proc. pen., având în vedere că recurentul inculpat nu s-a prezentat la soluționarea
recursului, fiind reprezentat de către mama sa în baza unei procuri autentificate.
Examinând cauza în temeiul art. 385
6
alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunțării deciziei
recurate, respectiv 16 aprilie 2013, se constată aplicabile dispozițiile C.
proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 385
10
alin.
(1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs
sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin
5 zile înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 385
10
alin. (2
1
)
C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța
de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
În
speță, inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut
de lege și, așa cum s-a reținut, apărătorul acestuia a invocat cu ocazia dezbaterilor
dispozițiile art. 385
9
pct. 12 și pct. 17
2
C. proc. pen.,
ce vizează cazuri de casare care nu pot fi luate în considerare din oficiu, așa
încât criticile subsumate acestor cazuri nu pot fi analizate de către instanța de
recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pus
în discuție cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 13 C. proc. pen.,
care - conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. - poate fi avut în vedere din oficiu,
caz însușit și susținut de apărătorul inculpatului.
Drept urmare, cauza va fi examinată numai
în limitele stabilite de acest caz de casare, urmând a se verifica dacă fapta reținută
în sarcina inculpatului A.L.M. este prevăzută de legea penală.
Critica formulată sub acest aspect este
nefondată.
Potrivit dispozițiilor ce reglementează
soluționarea recursului ca a doua cale ordinară de atac, instanța de recurs nu are
posibilitatea de a modifica situația de fapt stabilită de prima instanță și de către
instanța de apel și nici posibilitatea de a reevalua probele administrate, cu consecința
stabilirii unei alte situații decât cea avută în vedere de cele două instanțe.
În
consecință, analiza incidenței cazului de casare prev. de
art. 385
9
pct. 13 C. proc. pen. se realizează prin raportare la situația
de fapt reținută prin sentința și decizia atacate.
Pornind de la aceste considerente,
Înalta Curte reține că potrivit art. 17 C pen., infracțiunea este „fapta care prezintă
pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”.
Conform art. 7 alin. (1) din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: „Nimeni nu poate
fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită,
nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional”.
În
speță, s-a stabilit că la data de 28 octombrie 2009, în jurul
orei 18.40, inculpatul A.L.M. a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului
marca B., în care deținea în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare
neagră (în portbagajul autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600
țigarete) mărcile M., V., C. și W., precum și 10 I alcool, neintroduse în sistemul
legal de accizare valabil pe teritoriul României, produse pentru care nu a putut
face dovada plății accizei și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență,
deținându-le clandestin, fără întocmirea documentelor legale și fără achitarea taxelor
datorate bugetului de stat, cauzând astfel, prin ascunderea sursei impozabile, un
prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON.
Această faptă este prevăzută de legea penală,
constituind infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005, text de lege în vigoare și la data comiterii faptei.
Încă din primă instanță, inculpatul a invocat
că fapta nu constituie infracțiune, critica fiind formulată și cu ocazia apelului,
această apărare fiind analizată în mod temeinic atât de instanța de fond, cât și
de către Curtea de Apel.
În
completarea argumentelor invocate în motivarea celor două
hotărâri atacate, ca fundament al prevederii faptei de către legea penală, instanța
de recurs are în vedere următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare
de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei
impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Obiectul juridic al acestei infracțiunii
este reprezentat de colectarea taxelor și impozitelor, prin încriminarea acestei
infracțiuni legiuitorul urmărind să asigure îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005,
prin obligații fiscale se înțelege „obligațiile prevăzute de C. fisc. și de C.
proc. fisc.”.
Luând în considerare și dispozițiile
art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se constată că noțiunea de
obligații fiscale are o sferă largă, incluzând toate impozitele, taxele ori contribuțiile
datorate bugetului general consolidat, astfel cum este definit de art. 2 lit.
a) din Legea nr. 241/2005, respectiv „ansamblul tuturor bugetelor publice componente
ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg”.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit.
f) și g) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în categoria obligațiilor fiscale
se încadrează taxa pe valoare adăugată și accizele, iar conform art. 206 alin.
(1) din aceeași lege: „Accizele sunt venituri la bugetul de stat”. Potrivit
art. 206
2
din Legea nr. 571/2003, între produsele supuse accizării se
numără și tutunul prelucrat, alcoolul și băuturile alcoolice.
În
conformitate cu același act normativ, produsele accizabile
sunt supuse accizelor la momentul importului lor, chiar neregulamentar, pe teritoriul
României [art. 206
5
lit. b)]; produsele accizabile pot fi eliberate pentru
consum numai dacă sunt marcate prin timbre sau banderole [art. 206
61
alin. (3) și art. 206
63
]; accizele devin exigibile în momentul eliberării
pentru consum, înțelegându-se prin aceasta inclusiv deținerea de produse accizabile
în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute
potrivit legii [art. 206
6
și art. 206
7
alin. (1) lit. b)];
printre persoanele plătitoare de accize care au devenit exigibile se află și cele
care dețin produsele accizabile sau care sunt implicate în deținerea acestora [art.
206
9
pct. 2 lit. b)].
Din punct de vedere al laturii obiective,
se constată că elementul material al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile
sau taxabile și are un caracter general, așa încât modalitatea concretă de comitere
a acestei infracțiuni poate prezenta diferite forme.
Acțiunea de „ascundere” a bunului implică
efectuarea unor operațiuni pentru a face ca bunul sau activitățile economice să
nu fie cunoscute autorităților fiscale, fie prin ascunderea fizică (sustragerea
de la vedere, punerea la adăpost a bunurilor pentru a nu fi găsite, descoperite
sau constatate de organele fiscale) fie prin ascunderea lor scriptică (neînregistrarea
bunurilor sau a activităților sau înregistrarea lor sub alte denumiri).
Noțiunea de „bun” are în vedere, pe de
o parte, orice entitate care constituie baza de calcul pentru impozite sau taxe,
iar pe de altă parte, desemnează un bun de orice natură (corporal sau incorporal),
mobil sau imobil, precum și acte juridice sau documente care atestă un drept.
Pentru a se putea reține infracțiunea de
evaziune fiscală, este necesar ca de bunul respectiv să fie legată o obligație fiscală.
În speță, așa cum s-a arătat, tutunul și alcoolul sunt supuse accizării, iar acciza
face parte din categoria obligațiilor fiscale.
Cât privește subiectului activ, se constată
că dispozițiile legale nu prevăd o calitate specială a autorului infracțiunii de
evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, care
nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană fizică ce răspunde penal, fără
să fie necesar să aibă calitate de comerciant.
În
acest sens, trebuie reamintite și dispozițiile art. 206
9
pct. 2 lit. b) raportat la art. 206
7
alin. (1) lit. b) din Legea nr.
571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora este plătitoare de accize care au devenit
exigibile și persoana care deține produsele accizabile în afara unui regim suspensiv
de accize, pentru care accizele nu au fost percepute potrivit legii, sau orice altă
persoană implicată în deținerea acestora, situație care se regăsește și în cauza
de față.
Se constată, astfel, că inculpatul A.L.M.
a comis infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005, în modalitatea ascunderii bunurilor, cu scopul sustragerii de
la plata obligațiilor fiscale, respectiv plata accizelor și a taxei pe valoare adăugată.
Așa cum s-a reținut prin hotărârile atacate, bunurile deținute de inculpatul A.L.M.
făceau parte din categoria produselor accizabile și nu aveau aplicate timbre fiscale
valabile pe teritoriul României; la momentul depistării, inculpatul a declarat că
nu poate prezenta documente de proveniență pentru țigările și alcoolul găsite în
autovehiculul marca B. și că bunurile erau destinate livrării unor alte persoane;
cantitatea mare de țigări deținută de inculpat (22.600 țigarete) relevă scopul achiziționării
lor, respectiv pentru revânzare, apărarea ulterioară a inculpatului în sensul că
țigaretele urmau a fi utilizate în interes personal (oferite invitaților la nunta
sa), fiind înlăturată de instanțele de fond și apel pe motiv că numărul țigaretelor
era prea mare, iar nunta la care inculpatul a făcut referire nici nu a avut loc;
inculpatul nu a prezentat documente de proveniență pentru cantitățile de țigări
și alcool identificate și nu a putut face dovada plății accizelor, a taxei pe valoarea
adăugată și a taxelor vamale aferente, respectiv dovada
:
introducerii
bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, infracțiunea
prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 încriminează ascunderea
bunului ori a sursei impozabile sau taxabile dacă s-a realizat în scopul sustragerii
de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Or, prin modalitatea în care a acționat,
inculpatul a urmărit să se sustragă de Ia plata obligațiilor fiscale datorate corespunzător
produselor accizabile, pe care Ie-a deținut în contra dispozițiilor legale.
Inculpatul a susținut că fapta nu este
prevăzută de legea penală din moment ce a fost sancționat contravențional chiar
la data depistării sale. Este adevărat că prin procesul-verbal din 28 octombrie
2009, inculpatul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 220 alin.
(1) lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Acuzația penală nu
coincide însă cu fapta menționată în procesul-verbal de contravenție, după cum nu
corespunde nici contravenției prev. de art. 220 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003
privind C. proc. fisc., ci infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 220 alin. (1) lit. a),
b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată în M. Of. nr.
513 din 31 iulie 2007 (forma în vigoare la data comiterii faptelor reținute în sarcina
inculpatului, aceste dispoziții fiind în prezent abrogate), constituie contravenții
următoarele fapte:
a) deținerea de produse accizabile în afara
regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului
VII din C. fisc.;
b) neanunțarea autorității fiscale competente,
în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la
eliberarea autorizației;
c) deținerea în afara antrepozitului fiscal
sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,
potrivit Titlului VII din C. fisc., fără a fi marcate sau marcate necorespunzator
ori cu marcaje false.
Rezultă, astfel, că respectivele contravenții,
mai precis cele prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. a) și c) din O.G. nr. 92/2003
privind C. proc. fisc. sancționează doar faptul deținerii pe când, indiferent de
calitatea făptuitorului, infracțiunea de.evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului
încriminează ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Fapta de natură penală reținută în sarcina
inculpatului A.L.M. este mai complexă, referindu-se nu doar la ascunderea bunului
sau a sursei impozabile prin deținerea clandestină a produselor accizabile, ci și
la scopul urmărit de către inculpat, constând în eludarea obligației de plată a
accizei și a TVA-ului datorate statului.
Se impune astfel a evidenția diferența
referitoare la scopul urmărit de inculpat, care în cazul infracțiunii de evaziune
fiscală este prevăzut în mod expres, cu valoarea unui element constitutiv al laturii
subiective, fără a fi prevăzut în cazul contravenției.
Având în vedere și natura subsidiară a
răspunderii contravenționale, se constată că, deși între cele două contravenții
mai sus menționate și infracțiunea de evaziune fiscală există asemănări determinate
de forma concretă a acțiunii ilicite (deținere de produse accizabile), fapta inculpatului
nu poate fi reținută ca și contravenție deoarece a fost săvârșită în astfel de condiții
încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune.
Acuzația penală a fost formulată de o manieră
clară, ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor de încriminare a infracțiunii de
evaziune fiscală, căci de la început s-a reținut în sarcina inculpatului că a acționat
prin ascunderea bunurilor pentru care datora plata accizei și a TVA-ului, în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Drept urmare, fapta corespunde normei de
încriminare a infracțiunii de evaziune fiscală, fiind plasată în sfera ilicitului
penal și nu constituie contravenție, așa încât nu sunt incidente disp. art. 385
9
alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., neexistând temei de achitare a inculpatului în
temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În
speță, nu se poate constata nici încălcarea principiului non
bis in idem, căci, așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, inculpatul
nu a fost sancționat contravențional pentru aceeași faptă ce face obiectul cauzei
penale de față, căci procesul-verbal de aplicare a amenzii contravenționale din
28 octombrie 2009 a fost anulat prin sentința civilă nr. 1544/2010 a Judecătoriei
Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 640/CA/2010 a Tribunalului
Sibiu.
Față de cele reținute și neidentificând
niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din
oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul A.L.M. împotriva deciziei penale nr. 69/A din 16 aprilie 2013 a Curții
de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24
ianuarie 2014.