ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 69/A din 16 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.L.M. împotriva sentinței penale nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, cu obligrea apelantului la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În motivarea deciziei s-a reținut că prin sentința penală nr. 11 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A.L.M., la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 2 luni. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În baza art. 14, 346 C. proc. pen.

a fost admisă acțiunea formulată de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.910 RON, despăgubiri civile și penalități de întârziere către partea civilă. În baza art. 353 C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B. În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantității de 1130 pachete de țigarete mărcile M., V., C. și W., precum și a cantității de 10 l alcool, menționate în dovada din 04 octombrie 2010 emisă de I.P.J. Sibiu. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii, o copie a dispozitivului sentinței să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu întocmit în data de 11 iulie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A.L.M. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că la data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, inculpatul a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B. în care deținea, în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare neagră (în portbagajul autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. și 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, cantități pentru care nu a putut face dovada plății accizei și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, deținute clandestin, fără întocmirea documentelor legislative și fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON.

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, a precizat că prin activitatea infracțională a inculpatului A.L.M. s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total în valoare de 12.910 RON, plus penalități de întârziere, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu, planșele foto, procesul-verbal de predare-primire încheiat de Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, procesul-verbal încheiat de lucrători din cadrul I.P.J.

Sibiu la data de 28 octombrie 2009, procesul-verbal de constatare a contravenției, procesul-verbal de percheziție informatică, filele din agenda mai sus menționată, constituirea de parte civilă în cauză, ordonanța prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător și procesul-verbal de aplicare al acestuia, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, cazierul judiciar. În faza de cercetare judecătorească au fost audiați martorii C.M.Ș., P.C.G., iar față de conținutul proceselor-verbale de neîndeplinire a mandatelor de aducere, Parchetul - în baza art. 329 C. proc. pen. - a renunțat la audierea martorului A.D.; de asemenea, au fost atașate copiile sentinței civile nr. 1544/2010 a Judecătoriei Sibiu, ale deciziei nr. 640/CA/2010 a Tribunalului Sibiu, partea civilă a înaintat mai multe adrese, iar inculpatul a depus înscrisuri.

Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței. Examinând actele și lucrările dosarului, T ribunalul a reținut în fapt următoarele: La data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au deplasat în Sibiu în vederea efectuării de verificări, în condițiile în care existau informații că anumite persoane transportă și comercializează bunuri ce nu au fost introduse în sistemul legal de accizare. Pe str. T.C. a fost identificat autoturismul marca B. de culoare neagră, staționat, la volanul căruia se afla inculpatul A.L.M., proprietarul autoturismului, iar pe scaunul din dreapta, fratele acestuia, martorul A.D.

La solicitarea lucrătorilor de poliție s-a procedat la verificarea bunurilor transportate, ocazie cu care s-a constatat că în portbagajul autoturismului se aflau un număr de 4 saci din polietilenă de culoare neagră, fiind identificată cantitatea de 1130 pachete de țigări (22.600 țigarete și anume țigări M. - pachet roșu cu timbru fiscal de culoare verde (posibil de Ucraina) - cantitatea totală de 980 pachete a câte 20 țigarete fiecare; țigări V. - pachet alb cu emblemă roșu - albastru (timbru fiscal posibil de Ucraina - cantitatea de 40 pachete a câte 20 țigarete; țigări W. - pachet alb cu emblemă albastră (timbru fiscal de Republica Moldova) - cantitate de 70 pachete a câte 70 pachete de țigarete; țigări C. - pachet culoare roșie cu inscripții cu auriu cu mențiunea „For duty free sale only” - fără nici un timbru aplicat - cantitatea de 40 pachete a câte 20 țigarete), precum și 10 sticle a câte 1 I fiecare, conținând alcool dublu rafinat, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.

La acel moment, ofițerii de poliție au sesizat lucrătorii vamali care au ridicat bunurile și le-au depozitat la sediul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, fiind întocmit procesul-verbal de contravenție din 28 octombrie 2009. Inculpatul A.L.M. a contestat însă procesul-verbal de contravenție încheiat de lucrătorii vamali, iar Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 640/CA din 23 septembrie 2010, a anulat procesul-verbal de contravenție emis la 28 octombrie 2009. La data de 01 octombrie 2010, lucrători din cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu au procedat la predarea inculpatului A.L.M., a cantităților de țigări, a celor 10 l de alcool și a autoturismului marca B. de culoare neagră.

La aceeași dată de 01 octombrie 2010, urmare a sesizării reprezentanților Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu au oprit în trafic autoturismul marca B. condus de inculpatul A.L.M., ocazie cu care s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României. Cu privire la fapta din data de 01 octombrie 2010, a fost începută urmărirea sub aspectul comiterii de către inculpatul A.L.M. a infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, a infracțiunii de contrabandă faptă prev. de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și a infracțiunii prev. de art. 296 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003.

Față de faptele imputate inculpatului A.L.M. pentru data de 01 octombrie 2010, procurorul a apreciat însă că nu se poate reține existența elementelor constitutive ale infracțiunilor de mai sus, atât raportat la latura obiectivă, cât și subiectivă, întrucât bunurile i-au fost predate de către o autoritate a statului, respectiv reprezentanții Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, procedându-se la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești. Pe de altă parte, prin ordonanța procurorului din data de 10 martie 2010, au fost extinse cercetările și începută urmărirea penală și față de infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 săvârșită de inculpatul A.L.M.

la data de 28 octombrie 2009, la momentul la care a fost identificat de lucrători din cadrul I.P.J. Sibiu pe str. T.C. din Sibiu, deținând în vederea comercializării alcool și 22.600 țigarete mărcile M., V., C. și W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României. Privitor la această faptă (pentru care a și fost trimis în judecată), în fața instanței, prin apărătorul ales, inculpatul A.L.M. a solicitat achitarea întrucât nu a avut intenția de a comercializa bunurile pentru uzul propriu, iar în faza de urmărire penală inculpatul, personal, a susținut că țigările au fost achiziționate pentru a fi oferite spre consum invitaților la nunta sa, că nu a cunoscut că țigările erau netimbrate, iar alcoolul a fost procurat de la o persoană necunoscută.

Tribunalul a considerat însă că vinovăția inculpatului la comiterea faptei a fost dovedită, luând în considerare procesul-verbal întocmit la data de 28 octombrie 2009, în care s-a consemnat că bunurile identificate nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României, că inculpatul A.L.M. a declarat că pentru țigările și alcoolul depistat în autovehiculul marca B. nu poate prezenta documente de proveniență, declarațiile martorului P.C.G., care a relatat susținerea inculpatului din momentul depistării, și anume că bunurile descoperite în mașina sa erau destinate livrării unor alte persoane, dar și cantitatea mare de țigări transportată (22.600 țigarete, cantitate ce relevă scopul achiziționării lor - de revânzare - întrucât numărul este prea mare chiar și pentru a oferite invitaților la o nuntă care, de altfel, după cum a precizat însuși inculpatul, nici nu a avut loc).

Din dosar a mai rezultat că în cursul cercetărilor, pentru cantitățile de țigări și alcool identificate, inculpatul nu a putut prezenta documente de proveniență și nu a putut face dovada plății accizelor, a taxei pe valoarea adăugată și a taxelor vamale aferente acestor cantități, neputând face dovada introducerii bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României. Totodată, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, prin contribuabil se înțelege „orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului consolidat al statului”.

De asemenea, art. 206 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) stipulează că „persoana plătitoare de accize este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora” dacă nu poate face dovada plății anterioare a accizei, iar inculpatul nu a putut prezenta documente care să ateste plata accizelor în condițiile în care, potrivit art. 206 21 alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiași articol prevede că „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”.

Pe de altă parte, nici apărarea inculpatului că țigările au fost primite de la numitul B.F.C. (persoană ce a fost trimisă în judecată pentru același gen de infracțiuni, în Dosarul nr. 4370/85/2011 al Tribunalului Sibiu) nu are relevanță juridică în speța de față, în condițiile în care în mod clar, la data de 28 octombrie 2009, bunurile au fost depistate la inculpatul A.L.M. În aceste condiții și pentru toate considerentele expuse, instanța a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză au confirmat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală. În drept, instanța a constatat că fapta inculpatului A.L.M.

care în data de 28 octombrie 2009 a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B., în portbagajul căruia deținea în vederea vânzării, cantitatea de 10 l alcool și de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W., neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, cantități pentru care nu a putut face dovada plății accizei și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, deținute clandestin, fără întocmirea documentelor legislative și fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește apărarea inculpatului că față de amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 28 octombrie 2009, se impune achitarea sa întrucât nu se poate realiza o dublă sancționare - și în materie contravențională și penală - Tribunalul a considerat că aceasta nu este fondată. În acest sens, s-a evidențiat că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie nu este incidentă, întrucât - raportat la considerentele hotărârii pronunțate în cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei - în speța de față nu este aplicabil principiul non bis in idem, inculpatul neavând nicio condamnare contravențională pentru fapte similare, dat fiind și împrejurarea că prin decizia nr. 640/CA/2010, Tribunalul Sibiu a anulat în mod irevocabil procesul-verbal de contravenție sus-indicat.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei și de prevederile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, și anume: limitele pedepsei închisorii prevăzută de legea specială, gradul mediu de pericol social al faptei comise, scopul urmărit (de a câștiga bani în mod ilicit), elementele ce caracterizează persoana inculpatului (împrejurarea că este tânăr, se află la prima încălcare a legii penale, dar care nu a recunoscut comiterea faptei).

În temeiul art. 71 C. pen., ținând seama de valorile sociale lezate, de natura faptelor comise (infracțiuni de natură economică, cu un grad mediu de pericol social), luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă și Mazăre, Sabău și Pârcălab contra României), instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare a acestor drepturi, proporționale și justificate. Aceleași criterii au fost avute în vedere de instanță și la aplicarea pedepsei complementare. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, ținând cont de cuantumul pedepsei aplicate, de absența antecedentelor penale, de împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă, cu detașări și în străinătate, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Instanța a considerat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată condiționat, este suficientă pentru realizarea scopului legii penale. Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că A.N.A.F. - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, s-a constituit parte civilă în cauză. Constatând prin hotărârea de față că prin fapta săvârșită inculpatul s-a sustras de Ia plata accizelor datorate statului, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în raport și de dispozițiile art. 14, 346 C. proc. pen., instanța a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 12.910 RON cu titlu de despăgubiri civile.

în temeiul prevederilor art. 119-120 C. proc. fisc., instanța a dispus și acordarea a penalităților de întârziere solicitate de partea civilă. Referitor la aserțiunea apărătorului inculpatului că pretențiile formulate de partea civilă în cauza de față au fost solicitate de aceeași parte civilă și în dosarul Tribunalului Sibiu nr. 4370/85/2011, față de inculpatul B.F.C., în raport de actele depuse la dosar, Tribunalul nu a considerat-o întemeiată. Astfel, atât adresele părții civile, cât și înscrisurile depuse în apărare, nu au confirmat susținerea inculpatului, pretențiile părții civile din Dosarul nr. 4370/85/2011 raportându-se la faptele imputate inculpatului B., la țigările achiziționate de acesta, țigări ce au fost de altfel confiscate și nu puteau face obiectul material al faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.L.M.

în prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 1130 parchete de țigarete mărcile M., V., C. și W., precum și a cantității de 10 l alcool, menționate în dovada din 04 octombrie 2010 emisă de l.P.J. Sibiu. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, în baza art. 353 rap. la art. 163 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 27 iunie 2011 asupra autoturismului marca B. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.L.M. Prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul apelant a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, achitarea sa pentru infracțiunea ce i s-a reținut în sarcină, deoarece din toate probele administrate nu a rezultat că poate fi antrenată răspunderea penală.

Se susține că acele țigări nu au fost ale inculpatului, dar a fost sancționat contravențional și în cauză nu a existat vinovăție. Inculpatul nu a avut intenția de a vinde țigările, nu s-a făcut dovada că a cumpărat țigările pentru a le vinde, acesta nu cunoștea că țigările proveneau din contrabandă. Cu privire la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, există dublă sancționare dacă aceeași faptă este prevăzută și ca infracțiune și ca contravenție. Curtea de Apel, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, a constatat că apelul este nefondat, din următoarele considerente: Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a cercetării judecătorești instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.

Așa cum a arătat instanța de fond, potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005, inculpatul este contribuabil, prin contribuabil înțelegându-se „orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică, care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului consolidat al statului”. De asemenea, potrivit art. 206 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.) „persoana plătitoare de accize este persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora” dacă nu poate face dovada plății anterioare a accizei.

Inculpatul a fost depistat cu cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României și nu a putut prezenta documente din care să ateste plata accizelor în condițiile în care, potrivit art. 206 21 alin. (7) din Legea nr. 571/2003: „deținerea de,produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora”, iar alin. (10) al aceluiași articol prevede că „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu â fost percepută”.

Prin apelul declarat inculpatul A.L.M., a reiterat apărările din fața instanței de fond, respectiv că nu a avut intenția de a comercializa bunurile supuse accizării, ele fiind destinate consumului propriu, nu s-a făcut dovada că a cumpărat țigările pentru a le vinde, nu cunoștea că țigările proveneau din contrabandă și că există dublă sancționare a faptei care este prevăzută și ca infracțiune și ca contravenție. Curtea, examinând actele existente la dosar constată că în cauză s-a dovedit vinovăția inculpatului apelant. Astfel, inculpatul a fost depistat având asupra sa, respectiv în portbagajul autoturismului, cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W. și 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României.

Apărarea inculpatului cum că nu ar fi cunoscut că țigările proveneau din contrabandă, este nefondată. Țigările nu aveau timbru aplicat sau erau inscripționate cu mențiunea „For duty free sale only”, astfel că inculpatul cunoștea că ele nu au fost introduse legal în țară. De asemenea, inculpatul nu a putut prezenta acte de proveniență a țigărilor și nici nu a făcut dovada plății accizelor. La fel, apărarea inculpatului că țigările erau destinate consumului propriu și nu vânzării este neverosimilă, fiind prea mare pentru o asemenea destinație care nici nu a fost dovedită și nu excludea plata taxelor vamale. De altfel, legea prevede ca faptă prevăzută de legea penală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de Ia îndeplinirea obligațiilor fiscale și nu intenția de vânzare a unor bunuri supuse accizării.

Prin deținerea unor bunuri supuse accizării pentru care nu s-a făcut dovada plății obligațiilor către stat și care în mod evident proveneau din contrabandă, țigările fiind netimbrate, aspecte cunoscute de inculpat, acesta a săvârșit fapta cu vinovăție. Inculpatul a mai arătat că, fiind sancționat contravențional pentru această faptă, răspunderea penală este exclusă. Curtea a apreciat că instanța de fond în mod corect a arătat că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și nu o contravenție, pentru care inculpatul nici nu a fost sancționat contravențional, neexistând astfel o dublă încriminare. Instanța de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, precum și modalitatea de executare a acesteia, având în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepselor și dublul scop al pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute în disp.

art. 72 C. pen. și 52 C. pen. De altfel, pedeapsa aplicată de instanța de fond este orientată spre minimul special, ținându-se seama și de circumstanțele personale ale inculpatului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.L.M., fără să expună motivele. La termenul de soluționare a recursului, apărătorul din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat a invocat disp. art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., pe motiv că hotărârea este contrară legii și prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece inculpatul și-a susținut de la început nevinovăția afirmând că nu știa de acel transport de țigarete, fiind totuși condamnat la o pedeapsă cu suspendare. A solicitat să se rețină și cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, și, în consecință, să se dispună achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. De asemenea, apărătorul inculpatului și-a însușit cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen., pus în discuție din oficiu, susținând că fapta nu este prevăzută de legea penală, arătând că inculpatul a fost cercetat și condamnat pentru o faptă care nu poate fi încadrată ca infracțiune, solicitând instanței să aibă în vedere și înscrisurile depuse în ședință de reprezentantul inculpatului, care dovedesc că procesul-verbal prin care inculpatul a fost amendat contravențional a fost anulat definitiv și irevocabil de instanța civilă.

În consecință, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. Ia art. 10 lit. b) C. proc. pen. Deși inculpatul nu a fost audiat de instanța de fond sau de instanța de apel, Înalta Curte nu a putut să procedeze la audierea acestuia în conformitate cu disp. art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., având în vedere că recurentul inculpat nu s-a prezentat la soluționarea recursului, fiind reprezentat de către mama sa în baza unei procuri autentificate. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 16 aprilie 2013, se constată aplicabile dispozițiile C. proc.

pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Potrivit art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu. În speță, inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege și, așa cum s-a reținut, apărătorul acestuia a invocat cu ocazia dezbaterilor dispozițiile art. 385 9 pct. 12 și pct. 17 2 C. proc.

pen., ce vizează cazuri de casare care nu pot fi luate în considerare din oficiu, așa încât criticile subsumate acestor cazuri nu pot fi analizate de către instanța de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen., care - conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. - poate fi avut în vedere din oficiu, caz însușit și susținut de apărătorul inculpatului. Drept urmare, cauza va fi examinată numai în limitele stabilite de acest caz de casare, urmând a se verifica dacă fapta reținută în sarcina inculpatului A.L.M. este prevăzută de legea penală. Critica formulată sub acest aspect este nefondată.

Potrivit dispozițiilor ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale ordinară de atac, instanța de recurs nu are posibilitatea de a modifica situația de fapt stabilită de prima instanță și de către instanța de apel și nici posibilitatea de a reevalua probele administrate, cu consecința stabilirii unei alte situații decât cea avută în vedere de cele două instanțe. În consecință, analiza incidenței cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen. se realizează prin raportare la situația de fapt reținută prin sentința și decizia atacate. Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte reține că potrivit art. 17 C pen., infracțiunea este „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală”.

Conform art. 7 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional”. În speță, s-a stabilit că la data de 28 octombrie 2009, în jurul orei 18.40, inculpatul A.L.M.

a fost depistat în Sibiu la volanul autoturismului marca B., în care deținea în vederea vânzării, în patru saci de polietilenă de culoare neagră (în portbagajul autoturismului), cantitatea de 1130 pachete de țigarete (22.600 țigarete) mărcile M., V., C. și W., precum și 10 I alcool, neintroduse în sistemul legal de accizare valabil pe teritoriul României, produse pentru care nu a putut face dovada plății accizei și pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență, deținându-le clandestin, fără întocmirea documentelor legale și fără achitarea taxelor datorate bugetului de stat, cauzând astfel, prin ascunderea sursei impozabile, un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 12.910 RON. Această faptă este prevăzută de legea penală, constituind infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, text de lege în vigoare și la data comiterii faptei.

Încă din primă instanță, inculpatul a invocat că fapta nu constituie infracțiune, critica fiind formulată și cu ocazia apelului, această apărare fiind analizată în mod temeinic atât de instanța de fond, cât și de către Curtea de Apel. În completarea argumentelor invocate în motivarea celor două hotărâri atacate, ca fundament al prevederii faptei de către legea penală, instanța de recurs are în vedere următoarele: Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Obiectul juridic al acestei infracțiunii este reprezentat de colectarea taxelor și impozitelor, prin încriminarea acestei infracțiuni legiuitorul urmărind să asigure îndeplinirea obligațiilor fiscale. Conform art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, prin obligații fiscale se înțelege „obligațiile prevăzute de C. fisc. și de C. proc. fisc.”. Luând în considerare și dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., se constată că noțiunea de obligații fiscale are o sferă largă, incluzând toate impozitele, taxele ori contribuțiile datorate bugetului general consolidat, astfel cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv „ansamblul tuturor bugetelor publice componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg”.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit. f) și g) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în categoria obligațiilor fiscale se încadrează taxa pe valoare adăugată și accizele, iar conform art. 206 alin. (1) din aceeași lege: „Accizele sunt venituri la bugetul de stat”. Potrivit art. 206 2 din Legea nr. 571/2003, între produsele supuse accizării se numără și tutunul prelucrat, alcoolul și băuturile alcoolice.

În conformitate cu același act normativ, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul importului lor, chiar neregulamentar, pe teritoriul României [art. 206 5 lit. b)]; produsele accizabile pot fi eliberate pentru consum numai dacă sunt marcate prin timbre sau banderole [art. 206 61 alin. (3) și art. 206 63 ]; accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, înțelegându-se prin aceasta inclusiv deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute potrivit legii [art. 206 6 și art. 206 7 alin. (1) lit. b)]; printre persoanele plătitoare de accize care au devenit exigibile se află și cele care dețin produsele accizabile sau care sunt implicate în deținerea acestora [art. 206 9 pct. 2 lit. b)]. Din punct de vedere al laturii obiective, se constată că elementul material al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile și are un caracter general, așa încât modalitatea concretă de comitere a acestei infracțiuni poate prezenta diferite forme.

Acțiunea de „ascundere” a bunului implică efectuarea unor operațiuni pentru a face ca bunul sau activitățile economice să nu fie cunoscute autorităților fiscale, fie prin ascunderea fizică (sustragerea de la vedere, punerea la adăpost a bunurilor pentru a nu fi găsite, descoperite sau constatate de organele fiscale) fie prin ascunderea lor scriptică (neînregistrarea bunurilor sau a activităților sau înregistrarea lor sub alte denumiri). Noțiunea de „bun” are în vedere, pe de o parte, orice entitate care constituie baza de calcul pentru impozite sau taxe, iar pe de altă parte, desemnează un bun de orice natură (corporal sau incorporal), mobil sau imobil, precum și acte juridice sau documente care atestă un drept.

Pentru a se putea reține infracțiunea de evaziune fiscală, este necesar ca de bunul respectiv să fie legată o obligație fiscală. În speță, așa cum s-a arătat, tutunul și alcoolul sunt supuse accizării, iar acciza face parte din categoria obligațiilor fiscale. Cât privește subiectului activ, se constată că dispozițiile legale nu prevăd o calitate specială a autorului infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, care nu este circumstanțiat, putând fi orice persoană fizică ce răspunde penal, fără să fie necesar să aibă calitate de comerciant.

În acest sens, trebuie reamintite și dispozițiile art. 206 9 pct. 2 lit. b) raportat la art. 206 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cărora este plătitoare de accize care au devenit exigibile și persoana care deține produsele accizabile în afara unui regim suspensiv de accize, pentru care accizele nu au fost percepute potrivit legii, sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora, situație care se regăsește și în cauza de față. Se constată, astfel, că inculpatul A.L.M. a comis infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea ascunderii bunurilor, cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, respectiv plata accizelor și a taxei pe valoare adăugată.

Așa cum s-a reținut prin hotărârile atacate, bunurile deținute de inculpatul A.L.M.

făceau parte din categoria produselor accizabile și nu aveau aplicate timbre fiscale valabile pe teritoriul României; la momentul depistării, inculpatul a declarat că nu poate prezenta documente de proveniență pentru țigările și alcoolul găsite în autovehiculul marca B. și că bunurile erau destinate livrării unor alte persoane; cantitatea mare de țigări deținută de inculpat (22.600 țigarete) relevă scopul achiziționării lor, respectiv pentru revânzare, apărarea ulterioară a inculpatului în sensul că țigaretele urmau a fi utilizate în interes personal (oferite invitaților la nunta sa), fiind înlăturată de instanțele de fond și apel pe motiv că numărul țigaretelor era prea mare, iar nunta la care inculpatul a făcut referire nici nu a avut loc; inculpatul nu a prezentat documente de proveniență pentru cantitățile de țigări și alcool identificate și nu a putut face dovada plății accizelor, a taxei pe valoarea adăugată și a taxelor vamale aferente, respectiv dovada : introducerii bunurilor în sistemul de accizare valabil pe teritoriul României.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 încriminează ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile dacă s-a realizat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Or, prin modalitatea în care a acționat, inculpatul a urmărit să se sustragă de Ia plata obligațiilor fiscale datorate corespunzător produselor accizabile, pe care Ie-a deținut în contra dispozițiilor legale. Inculpatul a susținut că fapta nu este prevăzută de legea penală din moment ce a fost sancționat contravențional chiar la data depistării sale. Este adevărat că prin procesul-verbal din 28 octombrie 2009, inculpatul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 220 alin. (1) lit. a) și b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Acuzația penală nu coincide însă cu fapta menționată în procesul-verbal de contravenție, după cum nu corespunde nici contravenției prev. de art. 220 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., ci infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Potrivit art. 220 alin. (1) lit. a), b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată în M. Of.

nr. 513 din 31 iulie 2007 (forma în vigoare la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului, aceste dispoziții fiind în prezent abrogate), constituie contravenții următoarele fapte: a) deținerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului VII din C. fisc.; b) neanunțarea autorității fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației; c) deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit Titlului VII din C. fisc., fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false.

Rezultă, astfel, că respectivele contravenții, mai precis cele prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. a) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. sancționează doar faptul deținerii pe când, indiferent de calitatea făptuitorului, infracțiunea de.evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului încriminează ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Fapta de natură penală reținută în sarcina inculpatului A.L.M. este mai complexă, referindu-se nu doar la ascunderea bunului sau a sursei impozabile prin deținerea clandestină a produselor accizabile, ci și la scopul urmărit de către inculpat, constând în eludarea obligației de plată a accizei și a TVA-ului datorate statului.

Se impune astfel a evidenția diferența referitoare la scopul urmărit de inculpat, care în cazul infracțiunii de evaziune fiscală este prevăzut în mod expres, cu valoarea unui element constitutiv al laturii subiective, fără a fi prevăzut în cazul contravenției. Având în vedere și natura subsidiară a răspunderii contravenționale, se constată că, deși între cele două contravenții mai sus menționate și infracțiunea de evaziune fiscală există asemănări determinate de forma concretă a acțiunii ilicite (deținere de produse accizabile), fapta inculpatului nu poate fi reținută ca și contravenție deoarece a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune.

Acuzația penală a fost formulată de o manieră clară, ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor de încriminare a infracțiunii de evaziune fiscală, căci de la început s-a reținut în sarcina inculpatului că a acționat prin ascunderea bunurilor pentru care datora plata accizei și a TVA-ului, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Drept urmare, fapta corespunde normei de încriminare a infracțiunii de evaziune fiscală, fiind plasată în sfera ilicitului penal și nu constituie contravenție, așa încât nu sunt incidente disp. art. 385 9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., neexistând temei de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În speță, nu se poate constata nici încălcarea principiului non bis in idem, căci, așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, inculpatul nu a fost sancționat contravențional pentru aceeași faptă ce face obiectul cauzei penale de față, căci procesul-verbal de aplicare a amenzii contravenționale din 28 octombrie 2009 a fost anulat prin sentința civilă nr. 1544/2010 a Judecătoriei Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 640/CA/2010 a Tribunalului Sibiu. Față de cele reținute și neidentificând niciuna din situațiile încadrate în celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L.M. împotriva deciziei penale nr. 69/A din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2014.