ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3490/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3490/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,
inculpatul H.Ș.F. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea
Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Brașov împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curții de
Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,
constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 189 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr.
2454/85/2011, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost
condamnat inculpatul H.Ș.F., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin.
(2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o
durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin.
(1), (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) (teza a II-a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate.
În baza art. 81 C.
pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen
de încercare de 4 ani.
În baza art. 359 C. proc.
pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate
a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate
a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 și 346
C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată
de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Autoritatea Națională a Vămilor
și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 18954 RON cu titlu de accize.
În baza art. 14 și 346
C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată
de Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară Sibiu și l-a obligat pe inculpat
la plata sumei de 4771,78 RON cu titlu de T.V.A datorat statului.
În baza art. 191 C.
proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care 200 RON în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța de fond a reținut faptul că:
În fapt, s-a reținut că,
la data de 11 februarie 2010, inculpatul a fost oprit în trafic pentru un control
de rutină, de către lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Sibiu și reprezentanții Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu
la momentul la care conducea autoturismul marca V. cu numărul de înmatriculare TM-xxx,
pe DN 7 pe raza localității B., jud. Sibiu.
Cu ocazia controlului
efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost identificată cantitatea
de 3.000 pachete de țigări marca F., fără marcaje fiscale.
Inculpatul H.Ș.F. nu a
putut prezenta organelor vamale documente de proveniență a mărfii, respectiv documentul
administrativ de însoțire a mărfii (DAI), prevăzut la titlul VII din C. fisc., țigările
nefiind introduse în sistemul de accizare din România.
Țigările identificate
erau inscripționate cu mențiuni în limba sârbă, iar inculpatul H.Ș.F. nu a putut
face dovada plății la bugetul de stat a accizelor prevăzute de lege, aferent cantității
de țigări identificată asupra sa.
Întrucât cantitatea de
țigări descoperită asupra inculpatului nu era marcată corespunzător, ci purta banderole
fiscale aparținând Republicii Serbia, fiind astfel încălcate dispozițiile C. fisc.,
Direcția de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, s-a constituit parte civilă în proces
cu suma de 18.954 RON, reprezentând accize datorate pentru cantitatea de țigări
identificată asupra inculpatului.
De asemenea, Garda Financiară
Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78 RON, reprezentând
TVA datorat statului pentru cantitatea de țigări găsită la inculpat.
Audiat în faza de urmărire
penală, inculpatul a arătat că a achiziționat țigările de la o persoană „O.” din
localitatea L., fără a primi documente de proveniență a mărfii sau documente de
însoțire a mărfii, țigările fiind achiziționate pentru consum propriu.
În drept s-a constatat
că fapta inculpatului care la data de 11 februarie 2010 a fost identificat în trafic
pe DN 7 pe raza localității B., jud. Sibiu, transportând cantitatea de 3.000 pachete
țigări marca F. de proveniență sârbească, nemarcate și netimbrate cu timbre valabile
pe teritoriul României și neintroduse în sistemul legal de accizare, țigări pe care
intenționa să le comercializeze cu sustragerea de la plata taxelor și impozitelor
datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală
de 23.725,78 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune
fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În faza de urmărire penală
au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare
a contravenției; planșele fotografice încheiate la momentul constatării infracțiunii
flagrante; constituirea de parte civilă în partea C.R.A.O.V. - Brașov, raportat
la plata accizei; calculul prejudiciului raportat TVA-ului prezentat de Garda Financiară
Sibiu; practică judiciară raportat la constituirea de parte civilă din partea Agenției
Naționale de Administrare Fiscală București; cazierul inculpatului; declarațiile
inculpatului care susține că țigările le-a achiziționat pentru cei 7 ciobani angajați
la el; adresele sosite de la Primăria comunei R. raportat la bunurile proprietatea
inculpatului; procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În faza de judecată, instanța
a procedat la audierea inculpatului, ocazie cu care acesta a arătat că a achiziționat
300 cartușe de țigări cu prețul de 7 euro/cartuș, dintr-o piață din localitatea
L., țigările fiind destinate consumului propriu și pentru aprovizionarea ciobanilor
săi.
De asemenea, instanța
a procedat la audierea martorului A.M., care arată că a fost angajat de inculpat,
alături de alte 6 persoane, pentru a îngriji animalele acestuia, inculpatul furnizându-le
acestora, la diferite intervale de timp, 8 cartușe de țigări și mâncare.
Cu ocazia dezbaterii fondului,
inculpatul, prin apărător ales, a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit.
d) C. proc. pen., cu motivarea că inculpatul nu are calitatea specială cerută de
art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceea de contribuabil, această calitate având-o
doar agentul economic plătitor de taxe și impozite, potrivit C. proc. fisc.
De asemenea, s-a învederat
faptul că inculpatul nu are calitatea de antreprenor fiscal pentru a fi obligat
la plata accizelor, ci este un cumpărător de pe piața liberă care nu are obligația
de verificare a timbrelor sau a plății accizelor sau taxelor.
În acest sens, s-a apreciat
că, în speță, nu au fost întrunite elementele subiective și obiective ale infracțiunii
prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, astfel că nu a putut fi antrenată
răspunderea penală a inculpatului.
Examinând actele și lucrările
dosarului, Tribunalul a constatat că, la data de 11 februarie 2010, pe DN 7, pe
raza localității B., a fost depistat în trafic autoturismul marca V. cu nr. TM-xxx
condus de inculpatul H.F.Ș., care transporta cantitatea de 3.000 pachete de țigări,
marca F., fără marcaje și documente de provenință, neintroduse în circuitul de accizare
din România, și neînsoțite de documente fiscale, motiv pentru care s-a încheiat
proces-verbal de sancționarea contravențională din 11 februarie 2010 prin care s-a
aplicat inculpatului o amendă de 50.000 RON.
Cu aceeași ocazie, inspectorii
din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Sibiu, au întocmit
nota de constatare din 11 februarie 2010, prin care s-a constatat, în portbagajul
autoturismului cu nr. de înmatriculare TM-xxx, cantitatea de 3.000 produse țigarete
F. de proveniență Serbia, fără marcaje, fără documente de proveniență și fără documente
administrative de însoțire a mărfii. Cartușele de țigări erau așezate în mod ordonat
în locașul special al roții de rezervă și în portbagajul autoturismului.
Inspectorii din cadrul
Autorității Naționale a Vămilor au procedat la evaluarea țigaretelor depistate asupra
inculpatului și la calculul valorii accizelor datorate, rezultând un prejudiciu
de 18.954 RON, reprezentând accize datorate pentru cantitatea de 66.000 țigarete,
sumă cu care Direcția de Accize și Operațiuni Vamale Brașov s-a constituit parte
civilă în cauză.
De asemenea, Garda Financiară
Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78 RON, reprezentând
TVA aferent pentru 3.000 pachete de țigări.
În ceea ce privește elementele
constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpatului H.F.Ș. - art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,
aceea de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabilă, Tribunalul a
constatat că elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni a constat
în neîndeplinirea obligațiunilor fiscale prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile.
Această acțiune de ascundere implică întreprinderea unor măsuri pentru a face ca
bunul sau sursa impozabilă să nu fie cunoscută da autoritățile fiscale, iar o astfel
de activitate a efectuat inculpatul prin ascunderea fizică a țigărilor în locul
destinat roții de rezervă.
Pe de altă parte, cantitatea
mare de țigări achiziționată de inculpat (3.000 pachete), a scos în evidență scopul
pentru care acestea au fost achiziționate, acela de revânzare, deși inculpatul și
martorul A.M. au încercat să acrediteze ideea că țigările erau destinate consumului
propriu (martorul A.M. arată că cei 7 angajați ai inculpatului primeau 8 cartușe,
respectiv 80 de pachete, ceea ce reprezintă o diferență semnificativă față de cea
cumpărată de inculpat, de 3.000 pachete).
Mai mult decât atât, această
activitate de achiziționare a țigărilor nu a fost evidențiată în evidența contabilă
a vreunei societăți comerciale, ceea ce a însemnat că inculpatul a ascuns sursa
impozabilă sau taxabilă pentru a nu se achita de obligațiile datorate bugetului
statului, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune
fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce privește cantitatea
de țigări identificată asupra inculpatului și proveniența acesteia, potrivit dispozițiilor
art. 142, 199 C. fisc., o persoană fizică poate intra pe teritoriul Uniunii Europene
fără a avea obligația plății accizelor și TVA, cu 200 țigări sau 40 țigarete, fiecare
din cantitățile menționate reprezentând, în sensul alin. (4) al art. 8 Directiva
2007/74/C.E., 100% din totalul admis pentru produsele din tutun.
Prin menționarea acestor
cantități maxime admise a fi introduse pe teritoriul României, fără plata accizelor
aferente și TVA, legiuitorul a instituit o prezumție legală, potrivit căreia cantitățile
deținute în plus față de maximul admis, sunt contrare dispozițiilor legale. În acest
fel, inculpatul ar fi trebuit să cunoască faptul că deținerea unei cantități care
depășește de 300 ori cantitatea maximă admisă a fi introdusă în țară, fără dovada
plății accizelor, constituie infracțiune, iar pe de altă parte, față de normele
restrictive, ar fi trebuit să cunoască faptul că o asemenea cantitate nu poate fi
introdusă în țară decât cu ocolirea prevederilor legale, prin contrabandă.
Ori, cantitatea foarte
mare de țigări identificată asupra inculpatului, imposibilitatea acestuia de a prezenta
documente justificative care să ateste posesia legală a produselor respectiv, documentele
prevăzute de C. fisc. pentru transportul acestor produse, au atras concluzia că
inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală cu intenția directă, încercând
să se sustragă de la plata accizelor aferente celor 3.000 pachete țigări, către
bugetul statului.
În ceea ce privește calitatea
de subiect activ al acestei infracțiuni, inculpatul a învederat faptul că nu are
calitate de antrepozitar fiscal pentru a fi obligat la plata accizelor.
Însă, dispozițiile
art. 206
53
din Legea nr. 571/2003 prevăd, pentru produsele accizabile
care sunt deținute sau transportate în afara antrepozitului fiscal, obligativitatea
dovedirii plății accizelor acestora, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 206
3
alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 definesc persoana plătitoare de accize ca
fiind persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată
în obținerea acestora, dacă nu poate face dovada plății anterioare a accizei datorate,
fără ca textul legal să facă distincție între persoane fizice sau juridice, potrivit
dispozițiilor art. 206
9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003.
În aceste condiții, Tribunalul
apreciază că apărarea inculpatului este neîntemeiată, motiv pentru care o va înlătura.
În consecință, Tribunalul,
în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului H.Ș.F.,
pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea
pedepsei principale.
La individualizarea pedepsei
instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această
infracțiune (închisoare de la 2 la 8 ani), gradul mediu de pericol social al faptei,
lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, astfel că s-a orientat spre o pedeapsă
la minimul său special.
În ceea ce privește conținutul
pedepsei complementare, față de natura infracțiunii săvârșite (o infracțiune de
evaziune fiscală), de gravitatea acesteia, împrejurările cauzei și persoana inculpatului,
a apreciat că acesta nu prezintă garanții morale pentru a fi ales în autoritățile
publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul
autorității de stat.
De asemenea, în baza
art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Sub aspectul modalității
de executare a pedepsei aplicate, Tribunalul ținând seama de limitele pedepsei aplicate,
lipsa antecedentelor penale, persoana inculpatului, a apreciat că scopul pedepsei
poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că în baza art. 81 C. pen. a
dispus suspendarea condiționată a acesteia pe o durată de 4 ani ce constituie termen
de încercare în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C.
proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării
condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat și
executarea pedepsei accesorii.
În ceea ce privește latura
civilă, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, s-a constituit
parte civilă în cauză cu suma de 18.954 RON, reprezentând accize datorate statului,
iar Garda Financiară Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.771,78
RON, reprezentând TVA datorat statului.
Întrucât prejudiciul solicitat
de părțile civile a fost dovedit prin adresele din 05 iulie 2010 și din 29
iunie 2010 și nr. MM/2011, Tribunalul a admis acțiunile civile formulate de părțile
civile și, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., 998-999 C. civ. a obligat inculpatul
la plata sumei de 18.954,00 RON cu titlu de accize către Agenția Națională de
Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Brașov și a sumei de 4.771,78 RON cu titlu de TVA către
Ministerul Finanțelor prin Garda Financiară Sibiu.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Parchetul de pe
lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul H.Ș.F. și partea civilă Agenția Națională de
Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Brașov.
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Sibiu a criticat hotărârea pentru considerente de netemeinicie, respectiv
cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare a pedepsei,
insuficiente pentru ca pedeapsa să-și realizeze scopul raportat la gravitatea faptei
și la paguba produsă.
A doua critică vizează
omisiunea aplicării dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 75/2001 în sensul că instanța
nu a dispus comunicarea dispozitivului sentinței pronunțate Direcției Generale a
Finanțelor Publice Sibiu pentru înscrierea în cazierul fiscal a sancțiunii aplicate
inculpatului. Această prevedere a legii era obligatorie, sentința apelată fiind
astfel nelegală.
Inculpatul H.Ș.F. a solicitat
casarea sentinței penale atacate și în rejudecare achitarea în baza art. 10
lit. d) cu aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că inculpatul
nu are calitatea specială cerută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceea
de contribuabil, această calitate având-o doar agentul economic plătitor de taxe
și impozite, potrivit C. proc. fisc.
De asemenea, s-a învederat
faptul că inculpatul nu are calitatea de antreprenor fiscal pentru a fi obligat
la plata accizelor, ci este un cumpărător de pe piața liberă, care nu are obligația
de verificare a timbrelor sau a plății accizelor sau taxelor. În acest sens, s-a
apreciat că, în speță, nu sunt întrunite elementele subiective și obiective ale
infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, astfel că nu poate
fi antrenată răspunderea penală a inculpatului.
Agenția Națională de Administrare
Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Brașov a criticat hotărârea din perspectiva modulul de soluționare
a laturii civile, respectiv omisiunea obligării inculpatului la plata penalităților
și a accesoriilor, care reprezintă creanțe efect al prejudiciului suferit prin fapta
inculpatului.
A invocat încălcarea dispozițiilor
C. vam. al României și a C. fisc. precizând că țigările identificate și nevămuite
au fost încadrate tarifar la poziția 24022090000 având un nivel al taxei vamale
de bază de 57,6 % TVA de 24 %. Accizele au fost stabilite potrivit dispozițiilor
art. 71 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a C. fisc. S-a făcut precizarea
că aceste accize sunt aferente taxelor vamale, neachitate ca urmare a sustragerii
de la vămuire.
Prin decizia penală
nr. 31/A din 6 martie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins,
ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea
civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a
Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și inculpatul
H.Ș.F. împotriva sentinței penale nr. 189 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul
Sibiu în dosarul penal nr. 2454/85/2011.
A obligat inculpatul și
partea civilă apelantă să plătească statului câte 175 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli
judiciare avansate de stat.
Suma de 50 RON, reprezentând
onorariul parțial acordat apărătorului din oficiu, s-a dispus a se înainta din fondurile
Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Alba.
Curtea, verificând hotărârea
atacată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu în raport de exigențele
art. 370 și urm. C. proc. pen. a constatat apelurile nefondate pentru următoarele
considerente:
Tribunalul a stabilit
starea de fapt prin prisma probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetării
judecătorești, în sensul că inculpatul H.F.Ș. a fost depistat în trafic transportând
3000 pachete de țigări care nu avea marcaje și documente de proveniență, nu erau
introduse în circuitul de accizare din România și nu beneficiau de documente fiscale.
Marfa era depozitată în
locașul special al roții de rezervă și în portbagajul autoturismului Volkswagen,
TM-xxx.
Tribunalul a înlăturat
apărarea inculpatului în sensul că bunurile erau destinate consumului propriu și
aprovizionării ciobanilor săi în contextul în care acesta avea obligația să prezinte
documente justificative care să dovedească posesia legală a bunurilor deținute coroborat
cu neconcordanța rezultată din declarația martorului A.M. și cantitatea de țigarete
descoperită asupra inculpatului.
Curtea a apreciat că hotărârea
atacată este legală și temeinică din perspectiva constatărilor încălcării normelor
C. fisc. de către inculpat raportat la infracțiunea pentru care a fost trimis în
judecată, evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 241/2005 care sancționează ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile.
Apărarea inculpatului în sensul că nu are calitate de subiect activ al acestei infracțiuni
pentru argumentele invocate în apel este nefondată în contextul în care subiect
activ poate fi orice persoană care întreprinde sau exercită acte materiale efective
în vederea neimpozitării de către autoritățile fiscale a bunurilor pe care le deține.
Ori, inculpatul apelant
a exercitat astfel de activități dolosive atunci când a ascuns țigările în locul
destinat roții de rezervă și, în egală măsură, a fost în imposibilitatea prezentării
documentelor justificative care să ateste posesia legală.
Este lipsit de relevanță
juridică împrejurarea că aceste bunuri puteau fi destinate consumul propriu.
Mai mult Tribunalul a
evidențiat în considerentele hotărârii atacate argumentele juridice care stau la
baza înlăturării apărării promovat de inculpat, punct de vedere care este împărtășit
de Curtea de apel în contextul corectei și justei soluționări a laturii penale.
Pentru considerentele
enunțate de judecătorul fondului în hotărârea atacată drept criterii de individualizare
judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că orientarea pedepsei spre minimul special
corespunde exigențelor art. 52 C. pen., dat fiind și ansamblul faptelor reținute.
Raportat la fapte, la
caracterul permisiv în ceea ce privește alegerea modalității de executare a pedepsei,
la elementele care caracterizează persoana inculpatului și îndeplinirea cumulativă
a condițiilor impuse de art. 81 C. pen., reprezintă un aspect de oportunitate modalitatea
stabilită de judecător de executare a pedepsei.
S-a considerat că judecătorul
fondului a evaluat corect împrejurarea că măsura suspendării condiționate a executării
pedepsei aplicate inculpatului este oportună și suficientă, date fiind garanțiile
oferite de legiuitor în cazul în care termenul de încercare este încălcat.
Curtea a înlăturat și
critica Parchetului în sensul pretinsei omisiuni a prevederilor art. 6 din O.G.
nr. 75/2001 în considerarea faptului că această dispoziție cu caracter exclusiv
administrativ este operabilă de iure în momentul rămânerii definitive a hotărârii
și nu există nici o stipulație legală expresă în sensul obligării judecătorului
de a face o astfel de mențiune în dispozitivul hotărârii.
Critica referitoare la
soluționarea laturii civile este nefondată în contextul în care aceasta a fost soluționată
în raport de probele depuse la dosar, iar dobânzile și penalitățile trebuie să curgă
doar din momentul în care prezumția de nevinovăție este înlăturată printr-o hotărâre
de condamnare cu caracter definitiv.
Acceptarea tezei potrivit
căreia aceste dobânzi și penalități se nasc la momentul constatării faptei de către
autoritățile vamale are ca efect înlăturarea prezumției de nevinovăție.
Împotriva deciziei penale
nr. 31/A din 06 martie 2012 au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Alba Iulia, inculpatul H.Ș.F. și partea civilă Agenția Națională de
Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru
Accize și Operațiuni Vamale Brașov.
În recursul Ministerului
Public s-a criticat decizia pronunțată în sensul că:
- instanța de fond a aplicat
inculpatului o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72
C. pen., soluție menținută de instanța de apel - motiv de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.;
- instanța de fond a omis
să facă aplicarea art. 6 din O.G. nr. 75/2011 privind organizarea și funcționarea
cazierului fiscal, nelegalitate menținută de instanța de apel;
- judecata în apel a avut
loc fără citarea legală a unei părți - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 385
9
pct. 21 C. proc. pen.;
- prin hotărârile atacate
s-a făcut o greșită aplicare a legii - motiv de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen.
În recursul inculpatului
s-a criticat decizia pe considerentul greșitei condamnări, având în vedere că nu
are calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracțiunii prevăzute
de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
În recursul părții civile
s-a criticat hotărârea pentru omisiunea obligării inculpatului la acoperirea întregului
prejudiciu.
Deliberând asupra recursurilor
declarate de Ministerul Public, inculpat și partea civilă constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 21 C. proc. pen., judecata de apel a avut loc fără
citarea legală a uneia dintre părți este nefondat.
Ministerul Public a apreciat
că instanța de apel avea obligația să citeze nu doar Ministerul Finanțelor - Agenția
Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Brașov, ci și Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală
prin Garda Financiară - Sibiu.
În acord cu instanța de
apel, instanța de recurs apreciază că Garda Financiară este o instituție din subordinea
Ministerului Finanțelor (Minister care a participat în proces), dar care nu are
în administrare creanțele fiscale constând în taxe vamale, TVA - și accize în vamă,
ce fac obiectul prezentului dosar.
Cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., invocat de către inculpat este nefondat.
Inculpatul a criticat
decizia pe considerentul greșitei condamnări, având în vedere că nu are calitatea
cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 9 din
Legea nr. 241/2005.
În acord cu instanța de
fond și cea de apel, se constată că subiect activ al infracțiunii poate fi
orice persoană care întreprinde sau exercită acte materiale efective în vederea
neimpozitării de către autoritățile fiscale a bunurilor pe care le deține.
Cazul de casare prevăzut
de art. 386
9
pct. 17
2
C. proc. pen., omisiunea aplicării
art. 6 din O.G. nr. 75/2011 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal,
invocat de către Ministerul Public este nefondat.
Ministerul Public critică
hotărârile pentru un aspect de nelegalitate, omisiunea menționării în dispozitivul
sentinței a comunicării hotărârii către cei în drept, aspect care nu a fost remediat
prin decizia penală atacată.
Instanța de apel a considerat
ca fiind nefondată critica invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu pe
considerentul că dispoziția cuprinsă în art. 6 din O.G. nr. 75/2001 ar avea caracter
exclusiv administrativ și este operabilă de iure în momentul rămânerii definitive
a hotărârii, neexistând nici o mențiune expresă în sensul obligării judecătorului
de a face o asemenea mențiune în dispozitivul hotărârii.
În acord cu instanța de
apel, instanța de recurs observă că dispozițiile referitoare la executare, prevăzute
de art. 420 C. proc. pen., au fost de asemenea omise de către instanța de fond din
dispozitiv, fără ca aceasta să facă obiectul criticii Ministerului Public în recurs.
Conform art. 6 din O.G.
nr. 75/2001, înscrierea datelor prevăzute la art. 4 se face în baza extrasului de
pe hotărârea judecătorească definitivă transmisă de instanțele judecătorești, Ministerului
Finanțelor Publice. În consecință transmiterea hotărârii este obligatorie, prin
efectul legii.
În același sens a hotărât
Curtea Supremă într-o materie conexă. Astfel, prin decizia în interesul legii
nr. VI/2005, s-a apreciat că din ansamblul dispozițiilor Legii nr. 26/1990, astfel
cum a fost republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu rezultă că
prevederile acesteia s-ar referi și la obligația instanțelor judecătorești de a
dispune, prin hotărârea de condamnare, efectuarea de înregistrări, în registrul
comerțului, cu privire la faptele penale reținute, în sarcina comerciantului, care
îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate. În recursul în interesul
legii s-a stabilit că din cuprinsul Legii nr. 26/1990 nu rezultă obligația instanței
de a dispune efectuarea de mențiuni în acest sens, în registrul comerțului, prin
însăși hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului
pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite o atare activitate,
dar textul art. 7 alin. (2) din aceeași lege, invocat în calea extraordinară de
atac exercitată, nici nu are legătură cu mențiunea la care se referă art. 21
lit. g) din Legea nr. 26/1990, această mențiune urmând să fie efectuată, în mod
firesc, pe baza acelei hotărâri, cu ocazia punerii ei în executare.
Cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 17
1
C. proc. pen., cu privire la greșita
aplicare a legii în materie civilă invocat de către Agenția Națională de Administrare
Fiscală și oral de către Parchet, este fondat, iar critica invocată în scris cu
privire la soluționarea laturii civile de către Ministerul Public nefondată.
Ministerul Public a apreciat
că infracțiunea în discuție este una de pericol și nu de rezultat, astfel că nu
trebuia obligat inculpatul la plata accizelor și a TVA. În acest sens, se menționează
în motivele de recurs, s-au exprimat opinii și în literatura de specialitate (ex.
A.Ungureanu, A.Ciopraga Dispoziții penale în legi speciale, vol.III, p.129), urmarea
imediată a acestei infracțiuni constând în crearea unei stări de pericol cu privire
la încasarea integrală, de la cei obligați potrivit legii a sumelor reprezentând
obligații fiscale către stat. S-a considerat de către Parchet că eventualele despăgubiri
își au izvorul în contravenții și se execută conform normelor de procedură fiscală
referitoare la contravenții.
Instanța de recurs apreciază
că obligarea la despăgubiri nu depinde de clasificarea infracțiunilor în infracțiuni
de pericol sau infracțiuni de rezultat.
Clasificarea la care face
referire Ministerul Public se referă la conținutul infracțiunii, respectiv
la cerințele pe care trebuie să se îndeplinească latura obiectivă pentru ca fapta
să aibă conținutul unei infracțiuni. Săvârșirea oricărei acțiuni sau inacțiuni prevăzute
de lege, oricare ar fi forma sau modalitatea în care se realizează, produce un anumit
rezultat. Acest fapt este recunoscut de legiuitor în art. 19 C. pen., în care se
prevede că, pentru stabilirea formei de vinovăție în săvârșirea oricărei fapte prevăzute
de legea penală, atitudinea psihică a făptuitorului trebuie raportată la rezultatul
faptei. Rezultatul poate să constea într-o stare de pericol (stare contrară celei
existente anterior sub imperiul căreia este amenințată existența valorii sociale
și este împiedicată buna desfășurare a relațiilor sociale formate în jurul și datorită
acestei valori) sau într-o vătămare materială (schimbare materială adusă obiectului
împotriva căruia a fost îndreptată fapta). Pornind de la această situație, la stabilirea
conținutului diferitelor infracțiuni, legiuitorul a prevăzut explicit sau implicit,
condiția producerii unui anumit rezultat numai la infracțiunile la care rezultatul
trebuie să constea într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă. La aceste infracțiuni,
producerea rezultatului cerut de lege este o condiție sau un element al conținutului
infracțiunii, fără existența căruia fapta nu ar avea caracter penal.
Urmarea imediată dată
rezultatului are drept scop să-l deosebească pe acesta de consecințele subsecvente
ale infracțiunii care constituie fie un element circumstanțial, fie o condiție
circumstanțială în conținutul agravat al infracțiunii, fără a putea fi confundat
cu prejudiciul cauzat prin infracțiune.
În ceea ce privește critica
Agenției Naționale de Administrare Fiscală și critica orală formulată de Ministerul
Public, instanța o găsește fondată, prin omisiunea obligării la plata taxelor vamale
și TVA.
Astfel, prin decizia pentru
regularizarea situației (DRS) din 14 iulie 2011 inculpatul a fost obligat atât la
plata creanțelor fiscale reprezentând accize, cât și la plata creanțelor fiscale,
reprezentând TVA, taxe vamale și accesorii la acestea.
Actul administrativ fiscal,
în sensul art. 41 C. proc. fisc., nu a fost contestat de către inculpat în procedura
contenciosului fiscal, astfel încât atestă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Nici în dosarul penal
nu a fost comunicată o cerere a inculpatului, prin care acesta să conteste valoarea
prejudiciului.
Prin fapta săvârșită (depistarea
în autoturism de produse accizabile-țigări din Serbia, țară din afara spațiului
UE - care nu au fost introduse în circuitul fiscal și vamal, prin neprezentarea
documentelor de plată a taxelor vamale și a accizelor) s-au încălcat dispozițiile
legale în materia taxelor vamale, TVA și accize.
Potrivit dispozițiilor
C. vam. (art. 225) datoria vamală se naște și atunci când are loc sustragerea de
la supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import. Datoria vamală
urmează a fi plătită de persoana asupra căreia se găsesc bunurile, debitorii fiind
acele persoane care au introdus mărfurile ilegal, care au participat la introducerea
ilegală sau acele persoane care au cumpărat sau au deținut mărfurile în cauză și
care știau sau ar fi trebuit să știe în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor
că acestea au fost introduse ilegal (art. 224 C. vam.).
Accizele sunt taxe speciale
de consum care se datorează bugetului de stat pentru produse din producția internă
sau din import. În conformitate cu prevederile C. fisc. importul reprezintă orice
intrare de produse accizabile din afara teritoriului UE. Printre produsele accizabile
se numără și tutunul prelucrat (art. 162 lit. f) C. fisc., respectiv art. 206
2
C. fisc.).
Produsele sunt supuse
accizelor în momentul importului și este interzisă deținerea unui produs accizabil
în afara unui antrepozit fiscal dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită
sau nu a fost înregistrată ca obligație de plată. Acciza devine exigibilă în momentul
eliberării pentru consum, iar importul sau deținerea de produse accizabile în afara
unui regim suspensiv pentru care accizele nu au fost percepute reprezintă eliberare
pentru consum.
Atunci când pentru produsele
accizabile deținute în afara antrepozitului fiscal nu se poate stabili că acciza
a fost înregistrată ca obligație de plată, obligația de plată revine persoanei care
nu poate justifica proveniența legală a produsului. Modul de calcul este prevăzut
de C. fisc.
TVA este un impozit indirect
datorat bugetului de stat și pentru importuri. În cazul în care la import bunurile
sunt supuse taxelor vamale, conform art. 128 C. fisc. privind operațiunile cuprinse
în sfera de aplicare a taxei și art. 369 cu privire la exigibilitate, faptul generator
și exigibilitatea TVA intervin la data la care intervine faptul generator și exigibilitatea
taxelor comunitare.
Plata taxei pentru importul
de bunuri supuse taxării este obligația importatorului, care poate fi cumpărătorul
către care se expediază bunurile importate sau proprietarul bunurilor la data la
când taxa devine exigibilă.
Găsind cazul de casare
fondat instanța îl va obliga pe inculpat la plata prejudiciului constând în plata
accizelor TVA și taxe vamale.
Cazul de casare prevăzut
de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului
o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., soluție
menținută de instanța de apel, este nefondat.
Instanța de fond a aplicat
acestuia o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea
comisă - 2 ani închisoare, cuantum apreciat ca insuficient de către Ministerul Public.
În acord cu instanța de
fond și cea de apel, instanța de recurs apreciază drept criterii de individualizare
a pedepsei nu numai că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei,
dar și cantitatea de țigări găsită asupra sa, 300 de cartușe, valoarea bunurilor
în vamă, de 12357 RON, astfel cum a fost apreciată de D.I.I.C.O.T. în ordonanța
de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea de către aceeași persoană a infracțiunii
de contrabandă, faptul că bunurile nu au fost ascunse, acestea fiind găsite în portbagajul
autoturismului.
S-a apreciat în mod corect,
în raport de vârsta inculpatului și lipsa antecedentelor penale că scopul pedepsei
- acela de asigura prevenția specială și generală precum și funcțiile acesteia,
respectiv de îndreptare/reeducare și coercitivă pot fi realizate prin suspendarea
condiționată a executării pedepsei.
În consecință, Înalta
Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba
Iulia și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea
Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov
împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Va casa în totalitate
decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 189 din 25 octombrie 2011
a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce privește latura civilă și, rejudecând:
În baza art. 14 și
art. 346 C. proc. pen., va admite acțiunea civilă formulată de Agenția
Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și va obliga inculpatul la plata
sumei de 18954 RON cu titlu de accize, precum și la plata sumelor de 3629 RON reprezentând
taxe vamale, 6932 RON reprezentând TVA, 1380 RON reprezentând dobânzi și penalități
taxe vamale, 5011 RON reprezentând dobânzi și penalități accize, 2637 RON reprezentând
dobânzi și penalități TVA.
Va respinge, ca nefondată,
acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară
Sibiu.
Va menține celelalte dispoziții
ale sentinței penale.
Va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul H.Ș.F. împotriva aceleiași decizii.
Va obliga recurentul intimat
inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Celelalte cheltuieli judiciare
vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de partea civilă Agenția
Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția
Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov împotriva deciziei penale
nr. 31 din data de 6 martie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Casează în totalitate
decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 189 din 25 octombrie 2011
a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce privește latura civilă și, rejudecând:
În baza art. 14 și
art. 346 C. proc. pen., admite acțiunea civilă formulată de Agenția Națională
de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională
pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și obligă inculpatul la plata sumei de
18954 RON cu titlu de accize, precum și la plata sumelor de 3629 RON reprezentând
taxe vamale, 6932 RON reprezentând TVA, 1380 RON reprezentând dobânzi și penalități
taxe vamale, 5011 RON reprezentând dobânzi și penalități accize, 2637 RON reprezentând
dobânzi și penalități TVA.
Respinge, ca nefondată,
acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară
Sibiu.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței penale.
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul H.Ș.F. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurentul intimat
inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina
statului.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 30 octombrie
2012.