ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 134 din 13 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în

baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracțiuni concurente prev. de art.

9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C.

pen. fost condamnat inculpatul P.G., la două pedepse de câte 3 ani închisoare

pentru două infracțiuni continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006) cu

aplicarea art. 41

alin. (2)

C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru

infracțiunea de folosire de acte falsificate și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 34 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (1) C.

pen. s-au contopit

pedepsele

aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art.

71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata

executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus

suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 5

ani care constituie termen de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a

pedepsei închisorii.

În baza art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a

suspendării pedepsei sub supraveghere.

Soluționând

latura civilă a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de A.N.A.F. și

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, suma de 48.079

lei cu titlu de despăgubiri precum și să plătească părții civile Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de A.N.A.F. și Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov suma de 146.564 lei cu

titlu de despăgubiri, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL,

prin lichidator SC M.R.L.I. SPRL prin administrator M.C., cu sediul în Iași.

S-a

dispus desființarea facturilor falsificate din 12 ianuarie 2006, 20 ianuarie

2006, 3 februarie 2006 și 6 februarie 2006.

S-au menținut

măsurile asigurătorii.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul P.G. a fost

asociat și administrator la SC L. SRL Mureș și

SC V.C. SRL Dumbrăveni, societăți care au avut ca obiect principal de

activitate

„comerțul cu ridicata al florilor și plantelor".

La data

de 3 aprilie 2007, organele de poliție din cadrul Serviciului de Investigarea

Fraudelor al I.PJ. Sibiu s-au sesizat din oficiu despre faptul că inculpatul a

efectuat, în anul 2006 și primul trimestru al anului 2007, importuri masive de

flori naturale din Italia, Olanda și Austria și pe care le valorifica ulterior

prin intermediul mai multor persoane fizice neautorizate.

În fapt,

la data de 2 mai 2007, Direcția Regională Vamală Brașov a

sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că inculpatul

s-a sustras plății taxelor vamale și

TVA-ului aferent unor importuri

realizate din Olanda prin prezentarea unor documente vamale, conținând prețuri

de achiziție mult diminuate, iar la data de 3 decembrie 2007 Autoritatea

Națională a Vămilor a sesizat parchetul pentru fapte similare aferente unor importuri

din Austria.

În urma

unor verificări internaționale efectuate la furnizorii externi ai societăților

SC V.C. SRL Dumbrăveni și SC L. SRL Mureș, aparținând inculpatului P.G. s-a

stabilit că societățile furnizoare au înregistrate în contabilitate valori ale

bunurilor livrate către partenerii români mai mari decât cele declarate

organelor vamale de către reprezentanții societăților române, cu ocazia

perfectării operațiunilor vamale, moment în care se calculează și se plătesc

către statul român și obligațiile ce decurg din respectiva operațiune vamală

(taxă vamală și taxa pe valoarea adăugată).

S-a mai

reținut că potrivit legislației în vigoare până la data aderării României la

Spațiul Comunitar (01 ianuarie 2007), liberul de vamă era dat doar după ce taxele

și impozitele ocazionate de import erau achitate, iar potrivit controlului

efectuat ulterior pentru stabilirea autenticității și conformității

facturilor de import prezentate, autorităților

române de către reprezentanții SC

V.C. SRL Dumbrăveni s-a stabilit că

pentru un număr de 6 facturi înregistrate în contabilitatea SC V.C. SRL există

diferențe în ceea ce privește valoarea declarată organelor vamale române și

valoarea înregistrată în contabilitatea furnizorului.

Astfel,

pentru fiecare factură emisă de societatea furnizoare

W., prețurile per unitate menționate în acest document sunt mai mici

decât

cele la care s-a efectuat tranzacția. Pentru diferența de prețuri, firma W.

emitea o altă factură suplimentară, sau chiar o a treia factură, astfel încât

valoarea totală a celor două sau trei facturi să reprezinte valoarea de vânzare

a bunurilor către beneficiarul român.

I. Cu

ocazia importului, reprezentanții SC V.C. SRL prezentau autorităților vamale

române doar prima factură, cu prețurile mai mici decât cele reale, detaliate pe

fiecare produs, celelalte facturi nefiind prezentate

organelor vamale. Situația detaliată pe fiecare factură în parte este

cuprinsă în

actul de control încheiat de reprezentanții Autorității

Naționale a Vămilor Direcția Regională Vamală Brașov la 02 mai 2007.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 11 februarie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, inculpatul P.G. (conform delegației

existente) a prezentat doar factura externă la

04 februarie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1720.77 euro

.

Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română

două facturi, respectiv factura din 04 februarie

2005 în valoare totală de 1720.77

curo, precum și factura cu numărul din

04 februarie 2005, în valoare de 5035.20 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 24 februarie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC

V.C. SRL, numita P.A.

(conform delegației existente

) a prezentat doar factura externă din 17

februarie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 2350,40 euro.

Contrar

acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi,

respectiv factura din 17 februarie 2005 în valoare totală de 2350.40 euro,

precum și factura din 7 februarie 2005 în valoare de 7224.85 euro. Pe copia

facturii din 17 februarie 2005, pusă la dispoziție de autoritățile olandeze,

copie existentă la dosar, exista semnătura inculpatului P.G., aspect care

atestă faptul că acesta a luat la cunoștință de existența ambelor facturi și în

mod deliberat a prezentat autorităților vamale doar una dintre ele, în vederea

diminuării în mod nejustificat a valorii în vamă (care reprezintă toate

cheltuielile efectuate cu ocazia achiziției și transportului bunurilor), având

drept urmare diminuarea taxelor și impozitelor datorate pentru operațiunea

vamală, calculată prin cotă procentuală la valoarea în vamă.

În ceea

ce privește operațiunea de import efectuată la data de 24 februarie 2005 la

Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, inculpatul P.G. (conform

delegației existente) a prezentat doar factura externă din 23 februarie 2005,

eliberată de W. B.V., în valoare de 4944,00 euro. Contrar acestui aspect, firma

olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 23

februarie 2005 în valoare totală de 4944.00 euro, semnată spre luare la

cunoștință de administratorul SC V.C. SRL, P.G., precum și factura din 23

februarie 2005 în valoare de 17.191,15 euro, și aceasta având semnătura

administratorului SC V.C. SRL de luare la cunoștință (

document pus la dispoziție de autoritățile olandeze în urma efectuării

comisiei

rogatorii internaționale).

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 09 martie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, P.G. a prezentat doar factura externă din 04

martie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 2005,85 euro. Contrar acestui

aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv

factura din 04 martie 2005 în valoare totală de 2005,85 euro, precum și factura

din 04 martie 2005 în valoare de 11.005,50 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 21 martie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, numitul P.G., delegat în baza declarației

existentă la dosar, a prezentat doar factura externă cu numărul din 15 martie 2005,

eliberată de W. B.V., în valoare de 1216,50 euro. Contrar acestui aspect, firma

olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 15

martie 2005 în valoare totală de 1216,50 euro, precum și factura din 15 martie 2005

în valoare de 7141,30 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 07 aprilie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, P.G., (conform declarației existente) a

prezentat doar factura externă din 06 aprilie 2005, eliberată de W. B.V., în

valoare de 1695,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către

societatea română două

facturi, respectiv

factura din 06 aprilie 2005 în valoare totală de 1695,50 euro

, precum și

factura din 06 aprilie 2005 în valoare de 5152,60 euro.

La data de 18

octombrie 2005, judecătorul sindic, prin încheierea civilă nr. 1290/c/2005,

pronunțată în dosarul nr. 368/2005, a dispus încetarea procedurii reorganizării

judiciare a SC V.C. SRL și intrarea în procedura falimentului.

Pe baza

documentelor puse la dispoziție de autoritățile olandeze, privind modalitatea

de încasare a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea facturilor emise de W.

către SC V.C. SRL, s-a stabilit faptul că firma sibiană a achitat inclusiv

contravaloarea facturilor pe care reprezentanții acesteia (P.G. sau P.A.) nu

le-au prezentat organelor vamale române.

În

răspunsul primit de la autoritățile vamale olande menționează faptul că

societatea română „a dat instrucțiuni" firmei W. să achiziționeze flori

tăiate de la diferite licitații din Olanda. Firma W. trimitea apoi un studiu de

piață al prețurilor globale pentru flori tăiate, iar firma din România decidea

ce preț este menționat în facturile de export. Aceste prețuri nu coincid cu

prețurile reale de vânzare, pentru a obține prețurile reale de vânzări W. emite

o a doua sau chiar a treia factură pe lângă factura de export. În celelalte

facturi sunt menționate detalii cum ar fi costuri de transport, marfa, ambalaje

de unică folosință, costuri pentru efectuarea documentelor de export și costuri

de închiriere. Transportul era aranjat de firma din România, iar facturile de

export erau înmânate acestora și pe baza lor s-au întocmit documentele de

export de către agentul vamal. Parte din

livrare

era plătită în avans iar firma românească avea și un cont la W.

B.V.

Olanda din care s-au retras sume de către W. B.V. Olanda.

Inculpatul

a devenit asociat și administrator la SC L. SRL cu sediul în Târgu Mureș data

de 02 noiembrie 2004, societate care a desfășurat cea mai mare parte a

activităților de import prin Biroul Vamal Mediaș. Obiectul de activitate a SC L.

SRL a fost „Comerț cu ridicata al florilor și plantelor".

S-a

reținut că Direcția Regională Vamală Brașov a inițiat procedura verificării

externe a facturilor prezentate organelor vamale române, pentru această

societate comercială, stabilindu-se că, în cursul anilor 2005-2006 firma română

a efectuat mai multe importuri de flori din Olanda, de la partenerii W. B.V.

Olanda și S & L G.B.E. BV. Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că

valorile declarate organelor vamale române sunt mai mici decât cele existente

în contabilitatea furnizorilor externi, procedându-se la diminuarea valorii

facturate prin împărțirea acesteia pe mai multe facturi, ca și în cazul SC V.C.

SRL. Direcția Regională Vamală Brașov a întocmit procesul verbal de control din

26 aprilie 2007, în care se constată că, pentru un număr de 8 importuri,

valoarea facturilor existente la partenerul extern al SC L. SRL Tg. Mureș este

mai mare decât valoarea declarată organelor vamale române de către

reprezentantul SC L. SRL.

Pentru

fiecare operațiune de import specificată de organele vamale în

documentul încheiat cu ocazia verificărilor

ulterioare ale facturilor, situația se

prezintă astfel:

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de

13

octombrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul

SC L. SRL,

inculpatul P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura

externă din 07 octombrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 593,80 euro.

Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două

facturi, respectiv factura din 07 octombrie 2005 în valoare totală de 593,80

euro, precum și factura din 07 octombrie 2005 în valoare de 377,55 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 17 octombrie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a

prezentat doar factura externă din 14 octombrie 2005, eliberată de W. B.V., în

valoare de 1314,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către

societatea română trei

facturi, respectiv

factura din 14 octombrie 2005 în valoare totală de 1314,50 euro

, precum

și facturile din 14 octombrie 2005 în valoare de 1655.40 euro și 14 octombrie 2005

în valoare de 5905,30 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 28 octombrie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC

L. SRL,

inculpatul P.G. (conform împuternicirii existente

) a prezentat doar

factura externă din

21 octombrie 2005,

eliberată de W. B.V., în valoare de 1312,40 euro

. Contrar acestui

aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei facturi, respectiv

factura din 21 octombrie 2005 în valoare totală de 1312,40 euro, precum și

facturile din 21 octombrie 2005 în valoare de 1648.41 euro și 21 octombrie 2005

în valoare de 8957,40 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 09 noiembrie 2005 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a

prezentat doar factura externă din 04 noiembrie 2005, eliberată de W. B.V., în

valoare de 3695,10 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către

societatea română trei

facturi, respectiv

factura din 2005 în valoare totală de 3695,10 euro, precum și facturile din 04

noiembrie 2005 în valoare

de 1468,40 euro și 04 noiembrie 2005 în

valoare de 3613.35 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată

la data de

18 noiembrie 2005

la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC

L.

SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din

11 noiembrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 3034,90 euro.

Contrar acestui aspect, firma olandeză

a emis către societatea română două

facturi,

respectiv din 11 noiembrie 2005 în valoare totală de 3034,90 euro

,

precum și factura din 11 noiembrie 2005 în valoare de 6531,90 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată

la data de

06 februarie 2006

la

Biroul Vamal Mediaș reprezentantul SC L. SRL, a prezenta doar factura externă din

20 ianuarie 20056 eliberată de W. B.V., în valoare de 3786,10 euro. Contrar

acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi,

respectiv factura din 20 ianuarie 2006 în valoare totală de 3786,10 euro, precum

și factura din 20 ianuarie 2006 în valoare de 2658,20 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 13 februarie 2006 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a

prezentat doar factura externă din 03 februarie 2006. eliberată de W. B.V., în

valoare de 2574,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către

societatea română trei tacturi respectiv factura din 03 februarie 2006 în

valoare totală de 2574,50 euro, precum și facturile din 03 februarie 2006 în

valoare de 6352,72 euro și 28 ianuarie 2006 în valoare de 942,30 euro.

Pentru

operațiunea de import efectuată la data de 12 februarie 2006 la Biroul Vamal

Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a

prezentat doar factura externă din 10 februarie 2006, eliberată de W. B.E.

B.V., în valoare de 3120,60 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis

către societatea română trei facturi, respectiv din 10 februarie 2006 în

valoare totală de 3120.60 euro, precum și facturile din 09 februarie 2006 în

valoare de 276,71 euro și 10 februarie 2006 în valoare de 3166,60 euro.

Facturile mai sus menționate, cumulate

pentru fiecare operațiune descrisă, reprezintă, potrivit declarațiilor

reprezentanților firmei W.

B.E. B.V.

valorile reale de export, pentru bunurile înscrise în

prima factură -

cea care este prezentată și autorităților vamale române, edificatoare fiind în

acest sens afirmația reprezentanților societății exportatoare potrivit căreia

„Firma din România decide ce preț este menționat în facturile de export. Aceste

prețuri nu coincid cu prețurile reale de vânzare, iar pentru a obține prețurile

reale de vânzare W. emite o a doua sau chiar a treia factură pe lângă factura

de export. In celelalte facturi sunt menționate detalii cum ar fi costuri de

transport, marfă, ambalaje de unică folosință, costuri pentru efectuarea documentelor

de export și costuri de închiriere.

Un alt

furnizor al SC L. SRL cu privire la care Direcția Regională Vamală Brașov a

inițiat procedura verificării ulterioare a realității facturilor prezentate

autorităților vamale române este S & L S&L G.B.E. BV Olanda.

Răspunsul

primit de la autoritățile vamale olandeze a stat la baza întocmirii

procesului-verbal de control din 26 aprilie 2007, stabilindu-se faptul că

„facturile care au fost folosite pentru importul din România nu au

fost făcute de către S&L G.B.E. BV Olanda. De

asemenea, specificațiile din facturi sunt false. A fost stabilit, de

asemenea, că

există o mare diferență între

suinele de pe facturile originale și copiile care au

fost anexate.".

Pentru importul efectuat de SC L. SRL în data de 07

februarie 2006,

a fost

prezentată autorităților vamale factura externă din 03 februarie 2006 emisă de

S&L G.B.E. BV, cu valoare de 2025,45 euro. În urma verificării externe,

autoritățile olandeze au pus la dispoziția organelor vamale române factura cu

același număr, dar cu valoare totală de 23.599,40 euro.

În 13

februarie 2006, SC L. SRL a prezentat autorităților vamale factura externă din 06

februarie 2006 emisă de

SC S&L G.B.E.

BV, cu valoare de 2010,70 euro.

În urma verificărilor efectuate prin

intermediul autorităților olandeze, a fost remisă factura originală existentă

în contabilitatea partenerului extern, potrivit căreia valoarea totală a

bunurilor livrate către SC L. SRL este în sumă de 22.346 euro.

În cazul

S&L G.B.E. BV s-a menționat faptul că specificațiile din factură sunt

false, existând diferențe între facturile originale și copiile anexate. Astfel,

pentru importul efectuat în data de 13 februarie 2006 de către SC L. SRL de la

firma olandeză S&L G.B.E. BV s-a stabilit că factura înregistrată în

contabilitatea exportatorului nu are mențiunea originii europene a bunurilor

livrate, în timp ce factura prezentată organelor vamale române conține aceasta

mențiune, care a dat dreptul la calcularea inițială a unor taxe vamale și

implicit a unui TVA mai mic.

În urma

audierii numitului G.J.W.J.H., reprezentant al SC S&L G.B.E. B.V. s-a

stabilit faptul că facturile cu valori mari sunt cele emise de firma pe care o

reprezintă, valoarea acestor facturi fiind cea încasată și vărsată în

contabilitatea firmei. Mai mult, el declară faptul că adaosul comercial mediu

este de circa 13% iar facturile au fost predate celor care au cumpărat marfa,

tară a-și putea aminti însă persoana care a reprezentat SC L. SRL în relațiile

comerciale cu această firmă.

În data

de 30 octombrie 2007 reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Brașov (rezultată din reorganizarea Direcție Regionale Vamale

Brașov) au încheiat actul de control în care s-a stabilit faptul că pentru două

dintre facturile prezentate de SC L. SRL Târgu Mureș cu ocazia operațiunilor de

import efectuate în cursul anului 2006, există diferențe în minus față de

facturile înregistrate în contabilitatea furnizorului austriac K.V. GmbH.

Pentru facturile subevaluate, au fost calculate taxe suplimentare (TVA în sumă

de 12.855 lei).

Cele două operațiuni de import,

detaliat, sunt următoarele:

În data

de 23 ianuarie 2006, SC L. SRL importă flori

de

la firma K.V. GmbH, prezentând organelor vamale

factura din 13 ianuarie

2006 în valoare de 970,10 euro. În urma verificărilor la furnizorul extern, s-a

stabilit că valoarea facturi cu același număr înregistrată în evidențele

contabile ale acestuia este de 6408.05 euro.

În data

de 31 ianuarie 2006, SC L. SRL importa flori

de

la firma K.V. GmbH, prezentând organelor vamale

factura din 20 ianuarie

2006 în valoare de 1394,50 euro. În urma verificărilor la furnizorul extern,

s-a stabilit că valoarea facturii cu același număr înregistrată în evidențele

contabile ale acestuia este de 7319,10 euro.

Reprezentanții

vamali români au stabilit faptul că SC L. SRL Târgu Mureș datorează doar TVA în

cuantum de 7.839 lei, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere în

cuantum de 5.016 lei.

Fiind audiat prin comisie rogatorie internațională,

numitul J.

G.M.B., a

afirmat faptul că firma SC L. SRL cumpăra flori de la firma K.V. prin

intermediul unui comisionar, firma E.B. BV. De asemenea, acesta menționează

faptul că livrarea unui nou transport de flori se

făcea doar în momentul în care

firma din România achita contravaloarea

transportului precedent. Același martor declară faptul că fiindu-i prezentate

copii ale facturilor existente la

autoritățile

vamale române (cele cu valorile inferioare), poate afirma că aceste facturi

sunt falsuri, întrucât nici ștampila și nici semnăturile aplicate pe aceste

facturi

nu corespund celor utilizate în mod normal de K.V., martorul recunoscând

facturile cu valori mai mari ca fiind cele emise de către societatea sa.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.G.

a

negat săvârșirea

vreunei fapte de natură penală, arătând că nu se face vinovat de niciuna dintre

infracțiuni, încercând să acrediteze ideea că partenerii externi ai firmelor

sale sunt cei care au săvârșit infracțiuni de natură economică.

Din

aspectele mai sus redate, instanța de fond a reținut intenția

inculpatului, administrator la SC V.C. SRL

Dumbrăveni, în primă fază,

și ulterior al SC L. SRL Tg. Mureș, de a se

sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate statului român cu ocazia

perfectării documentației de import pentru florile cumpărate de la cei patru

parteneri externi, prin diferite mijloace, respectiv fie prin prezentarea

autorităților române a unor facturi parțiale, constând în aceea că prețurile

menționate pe facturi aveau valori mai mici decât prețurile reale plătite de

administratorul societății pentru bunurile respective, în momentul

achiziționării bunurilor din Olanda, fie prin prezentarea autorităților vamale

a unor facturi falsificate, în același scop, de a diminua taxele vamale și taxa

pe valoarea adăugată datorată pentru operațiunile de import efectuate în numele

societăților pe care le reprezenta. Scopul urmărit de inculpat și atins prin

mijloacele ilicite folosite de acesta a fost acela de achitare către bugetul de

stat a unor taxe inferioare celor legale datorate, având în vedere faptul că

pentru stabilirea taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată cu ocazia

importului, valoarea la care se aplică cotele procentuale ale acestor taxe este

valoarea în vamă a bunurilor, respectiv totalitatea cheltuielilor ocazionate pe

parcurs extern cu achiziția, ambalarea și transportul bunurilor în cauză.

Cu

privire la cererea de schimbare a încadrării juridice instanța de fond a

reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o unică infracțiune

continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

perioada arătată în rechizitoriu, februarie 2005 - februarie 2006,

inculpatul în calitate de administrator la cele

două societăți comerciale, a omis

în mod intenționat să evidențieze în

contabilitate o serie de operațiuni comerciale efectuate, diminuând astfel

taxele datorate statului.

Lucrând,

distinct, pe seama celor două societăți în mod întemeiat s-a apreciat că

inculpatul a avut și rezoluții infracționale distincte, în raport cu fiecare

din cele două societăți administrate care au patrimonii distincte, și au avut

activitate separată pentru care datorează statului taxe și impozite. Astfel

spus, acestea sunt datorate de societate ca atare și nu de cel care o

administrează, calitatea de contribuabil în sensul legii, fiind a celei dintâi.

Față de

această împrejurare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o singură

infracțiune continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 în două infracțiunii continuate, concurente, de evaziune

fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

Sub aspect probatoriu instanța de fond

a mai reținut existența la dosar de facturi care provin de la parteneri externi

și care nu au fost prezentate autorităților vamale române, dar care poartă

semnătura inculpatului P.G. prin care se dovedește că acesta a luat la

cunoștință de valorile mai mari ale livrărilor de bunuri către cele două

societăți ale sale, declarația martorului P.G.M.D., reprezentantul firmei W. B.E.

B.V., care arată faptul că reprezentantul firmei române - P.G. - este cel care

a dat dispoziție ca valoarea totală a bunurilor să fie „spartă" în mai

multe facturi, în scopul de a folosi o factură cu valoare mai mică la

autoritățile vamale române, în scopul sustragerii de la plata taxelor și

impozitelor ocazionate de importurile de flori.

În urma audierii reprezentanților partenerilor externi,

aceștia au declarat

că

florile vândute către cele două societăți române aveau un adaos comercial de

10-15 %, ceea ce în opinia instanței de fond denotă faptul că aceste societăți

nu puteau din punct de vedere economic, comercial, să vândă către România

florile la prețurile menționate pe facturile prezentate organelor

vamale române, deoarece prețurile de pe aceste

facturi sunt inferioare celor de

achiziție din Olanda. Pentru furnizorul

W. din Olanda, valoarea totală a facturilor emise către SC L. SRL, pentru cele

opt operațiuni analizate în cadrul dosarului penal, este de 62.990,20 euro, în

timp ce organelor vamale române au fost prezentate facturi în valoare de

19.431,90 euro. Astfel, rezultă o diferență de 43.558.30 euro, facturi

neprezentate organelor vamale, dar achitate parțial, întrucât reprezentantul W.

a declarat faptul că partenerul român nu și-a achitat în întregime obligațiile

comerciale, rezultând o diferență de plată de circa 30.000 euro, nerecuperată

până în prezent. Și acest lucru reliefează faptul că inculpatul P.G. cunoștea

valoarea reală a achizițiilor de flori din Olanda, acesta achitând prețuri mai

mari decât totalul facturilor pe care le-a prezentat autorităților vamale

române.

Faptele

au fost probate și prin declarația martorului T.A.S., care a menționat faptul

că singura persoană care se ocupa de efectuarea comenzilor din cadrul SC L. SRL

și SC V.C. SRL era administratorii P.G.

Acesta

face dovada intenției cu care a acționat învinuitul P.G., întrucât scopul

infracțiunii era unul clar reprezentat - sustragerea de la plata unor taxe

mari, prin diminuam valorii în vamă a bunurilor, valoare în vamă la care se

aplică prin cotă procentuală nivelul taxei vamale și al taxei pe valoarea

adăugată.

Împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu și inculpatul P.G.

În apelul Parchetului s-a solicitat

desființarea hotărârii atacate numai sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei

complementare a interzicerii unor

drepturi

pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală, precum și omisiunea

de

a dispune comunicarea sentinței la data rămânerii definitive la Oficiul

Registrului Comerțului potrivit art. 13 din Legea

nr. 241/2005.

În

motivele de apel inculpatul a invocat netemeinicia sentinței atacate cu

motivarea că judecătorul fondului nu a reținut starea de fapt în urma propriei

aprecieri a probelor administrate rezumându-se la preluarea faptelor descrise

în rechizitoriu; nu s-au administrat probele solicitate în apărare de inculpat

care tind la dovedirea nevinovăției inculpatului, respectiv efectuarea unei adrese

la Biroul Vamal Arad și Borș pentru a se verifica dacă inculpatul

a părăsit țara în perioada în care se susține că

au fost săvârșite infracțiunile; nu

a cenzurat probele administrate cu

referire expresă la susținerile reprezentanților societăților străine; de

asemenea, se arată că deși s-a dovedit că facturilor emise către SC W. nu sunt

semnate de inculpat, judecătorul fondului a prezumat că inculpatul ar fi avut

cunoștință de aceste înscrisuri; instanța de fond a reținut greșit conținutul

declarației martorului P.G.M.D.; pentru operațiunile de import ale SC L. SRL de

la furnizorul SNL G.B.E. B.V. s-a reținut că facturile emise sunt false, însă

nu a indicat autorul falsului și nici probele care confirmă că inculpatul a

avut cunoștință de aceste falsuri. Ca

atare,

s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Curtea

de apel analizând apelurile formulate potrivit motivelor de apel formulate

precum și cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art.

371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că sentința atacată este nelegală numai

sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra

aplicabilității pedepsei complementare prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005,

în raport de care s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata

unui termen de câte 2 ani, după executarea pedepsei principale.

La

aplicarea pedepsei complementare Curtea a avut în vedere principiul

proporționalității evaluat în raport de gradul de pericol social

important al infracțiunilor săvârșite (relevat de

modul de săvârșire al faptelor),

numărul relativ mare de acte materiale

și valoarea prejudiciului produs.

Analizând

criticile expuse în apelul inculpatului Curtea a constatat că acestea sunt

nefondate și nedovedite.

Astfel,

inculpatul a criticat sentința, apreciind că instanța de fond a preluat în mod

necenzurat starea de fapt expusă în rechizitoriu. Instanța de apel a apreciat

că acest aspect, care chiar dacă ar fi real, nu atrage netemeinicia sentinței,

întrucât instanța de fond a expus pe larg cu indicarea tuturor probelor avute

în vedere la stabilirea acestei stări de fapt, probe care au format convingerea

instanței de fond că inculpatul a săvârșit cu vinovăție faptele reținute în

sarcina acestuia.

Astfel,

în cauză s-a respectat obligația impusă instanțelor naționale prin dispozițiile

art. 6 din Convenție, de a-și motiva deciziile (cauza Boldea împotriva

României), care nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare

problemă ridicată.

În acest

sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că trebuie

să fie examinate în mod real problemele

esențiale, care au fost supuse analizei

instanței, iar în considerentele

hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia.

Aspectele

invocate de către inculpat nu erau esențiale în aflarea adevărului, conform art.

3 C. proc. pen. (în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea

adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire

la persoana făptuitorului), de natură să asigure realizarea scopului procesului

penal, și anume acela ca orice infractor să fie pedepsit numai în măsura

vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere

penală.

Astfel, inculpatul a arătat că nu s-au efectuat

verificări privind persoana

care

a efectuat plățile în numerar, susținând că aceste plăți au fost efectuate prin

diverși interpuși, respectiv prin intermediul șoferilor care asigurau

transportul mărfii.

O astfel

de apărare nu a putut fi reținută, întrucât facturile emise de partenerii

străini sunt semnate de inculpat, iar prezentarea facturilor ce cuprindeau date

nereale la organele vamale române a fost efectuată tot de inculpat. în fapt,

instanța de apel verificând probele administrate în cauză a

constatat că inculpatul în calitate de

administrator și asociat la SC L. SRL și SC.V.C. SRL Dumbrăveni a negociat cu

partenerii străini emiterea a

câte două facturi pentru fiecare import

din care factura înregistrată la furnizorul străin cuprindea prețul real în

timp ce a doua factură menționa un preț nereal, mai mic în vederea diminuării

taxelor vamale datorate. Facturile în cauză sunt depuse la dosarul cauzei,

fiind analizate de instanța de fond care a constatat diferențele de valoare.

S-a apreciat netemeinică și apărarea inculpatului conform căreia nu a avut

cunoștință de emiterea facturilor ce cuprindeau date nereale întrucât aceste

facturi sunt înregistrate în evidența societăților al căror administrator este

inculpatul, ori pentru actele societății răspunderea îi revine inculpatului în

calitate de administrator. Curtea a reținut că vinovăția inculpatului este

confirmată și de relațiile comunicate de firmele

străine, declarațiile martorului P.G.M.D. care a afirmat implicarea

inculpatului

în emiterea facturilor în mai multe exemplare cu valori diferite tocmai în

scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor legale, martorul T.A.S.

care a declarat că inculpatul este cel care se ocupa de afaceri, că acesta ori

șoferii care transportau marfa îi prezentau facturile depuse la vamă, pe care

le înregistra în contabilitate, precum și că plățile pentru produsele importate

se făceau în numerar, de asemenea și de martorii audiați prin comisie rogatorie

(martorul J.G.M.B., martorul P.G.M., R.P.W.). Apărarea potrivit căreia

facturile emise de firmele exportatoare străine nu sunt depuse în original nu

are relevanță sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, întrucât aceste

firme au furnizat informații privind operațiunile comerciale derulate cu

firmele inculpatului. Aceste informații au fost confirmate și de autoritățile

financiare din țările lor de origine și care confirmă modul de operare reținut

prin rechizitoriu.

În

consecință, în raport cu considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată

este temeinică sub aspectul reținerii infracțiunilor în sarcina inculpatului a

încadrării juridice, precum și a vinovăției inculpatului în

conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., Curtea de Apel Alba

Iulia - secția penală prin decizia penală nr. H5/A

din 15 septembrie 2011 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 134 din 13 iulie 2011

pronunțată de Tribunalul Sibiu.

A

desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, în ceea ce

privește aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) și c) C. pen. și a omisiunii instanței de a dispune comunicarea

hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului și, rejudecând în

aceste limite:

A

aplicat inculpatului două pedepse complementare constând în interzicerea

drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și

c) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de

câte 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul urmând a

executa pedeapsa

complementară

cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata unui termen de 2 ani.

A dispus

comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului la data rămânerii

definitive.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.G.

împotriva aceleiași sentințe penale, apelantul fiind obligat la plata

cheltuielilor

judiciare

către stat.

Împotriva

acestor hotărâri a formulat recurs inculpatul P.G..

Recursul a fost motivat în scris, în

termenul prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen., invocându-se cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen. solicitându-se, în

principal, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de

fond, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice și

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Analizând hotărârile recurate, din

perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, cât și prin

prisma cazurilor de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. înalta Curte reține

următoarele:

În ceea

ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

, recurentul arată pe de o pare faptul

că, instanța de fond a luat act de cererea formulată de către Ministerul Public

și a dispus schimbarea încadrării juridice fără a respecta dispozițiile art. 334

C. proc. pen., și, pe de altă parte, a respins o parte din cererile de

probațiune pe care le-a formulat.

În primul rând, se constată că motivele de recurs nu pot

fi analizate prin

prisma

cazului de casare în care au fost încadrate. Astfel, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a

pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de

sesizare sau cu privire la unele din probele administrate ori asupra unor

cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să

influențeze soluția procesului.

Apărarea

nu invocă nepronunțarea instanțelor asupra unor cereri esențiale sau cu privire

la probele administrate, ci, nerespectarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,

respectiv respingerea cererii de probe, arătând că, în

măsura în care acestea erau administrate, puteau conduce la reținerea

unei alte

situații de fapt. Aceste critici vizează aspecte ce țin de

corecta aplicare a dispozițiilor legale, cazul de casare ce permite o cenzurare

a hotărârilor sub acest aspect fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 385 alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen. și nu cel invocat prin motivele de recurs.

Verificând

hotărârea din perspectiva acestui din urmă caz de casare,

înalta Curte reține, din încheierea de ședință

din data de 06 iulie 2011, termen la care au avut loc dezbaterile în fața

primei instanței, că cererea de schimbare a

încadrării juridice,

formulată în scris de către Ministerul Public, a fost comunicată apărătorului

inculpatului, care a arătat expres că nu solicită

acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării, punând

concluzii de

respingere și menținere a încadrării juridice dată faptelor

prin rechizitoriu.

Ca

atare, se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 334 C.

proc. pen., instanța de fond luând act de poziția apărării care a fost în

măsură să formuleze concluzii asupra cererii de schimbare a încadrării juridice

la același termen de judecată și fără a fi nevoie să solicite lăsarea dosarului

la a doua strigare.

Referitor

la respingerea unor probe solicitate de către apărare, prin care se tindea să

se dovedească împrejurarea că nu inculpatul este persoana care ridica și achita

marfa, înalta Curte constată că proba nu era utilă în cauză, în

condițiile în care nici nu s-au reținut în

sarcina acestuia asemenea fapte, marfa

fiind adusă în România prin

intermediul unor firme de transport, plata fiind tăcută fie de către șoferi la

momentul preluării, fie ulterior. De asemenea, se reține că atât admiterea cât

și respingerea cererilor de probe s-a tăcut motivat, fiind respectate

dispozițiile art. 67 alin. (2) și (3) C. proc. pen., astfel că și aceste

critici sunt nefondate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art.

385

9

alin. (1) pct.

18

C. proc. pen.,

s-a arătat

că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, întrucât, în considerentele

hotărârii de condamnare s-a reținut că martorul P.G.M.D. ar fi declarat că

reprezentantul firmei, P.G., este cel care ar fi dat dispoziție ca valoarea

totală a bunurilor să fie spartă în mai multe facturi, în condițiile în care

din depoziția martorului rezultă că „nu-mi pot aduce aminte pe nimeni în mod

specific din aceste două firme", că „n-ar putea spune nimic cu precizie

referitor la numele P.G.", și că „cunosc pe cineva cu numele G. dar după

mine nu era de la firma numită mai sus". S-a mai arătat că nu au fost

administrate probe din care să rezulte cine este persoana care ar fi falsificat

actele prezentate autorităților vamale sau că inculpatul ar fi cunoscut că

respectivele acte sunt false.

De

asemenea, s-a invocat și faptul că inculpatul ar fi fost condamnat pentru fapte

pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluție de netrimitere în

judecată, latura civilă fiind incorect soluționată. Aceste din urmă critici

urmează a fi cenzurate ce către instanța de recurs din perspectiva cazurilor de

casare prevăzute de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 12 teza a II a

C. proc. pen.,

în ceea ce privește latura penală a cauzei, și art. 385

9

alin.

(1) pct.

17

2

C. proc. pen., sub aspectul laturii civile,

criticile neîncadrându-se în dispozițiile legale menționate de apărare.

Înalta

Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la faptele

pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

și trimiterea în judecată respectiv operațiunile de import efectuate, în

calitate de reprezentant al SC V.C. SRL și SC L. SRL, de la furnizorii W. B.V.

Olanda, S&L G.B.E. BV și K.V. GmbH, nu și cu privire la importurile de

flori de la SC G. SRL și SC L.N.F., pentru care s-a dispus

disjungerea cauzei, astfel că nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza a II

a C. proc. pen.

Nici criticile

privind grava eroare fapt nu sunt întemeiate. Astfel,

potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

hotărârile sunt supuse casării când

s-a comis o gravă eroare de fapt,

având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare. In doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie

vădit și controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acțiune a

instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci

verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția

pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor.

În același sens s-a pronunțat și

înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009,

stabilind că incidența dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau

inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea

conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar,

prin eroare de fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în

cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta

nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de

expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest

mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci

reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină

sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele

administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a

probelor.

Pornind

de la explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09

februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, înalta Curte constată că nu

există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și

conținutul probele administrate, starea de fapt

reținută nefiind consecința unei

denaturări evidente a probelor ci

rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În acest

sens, în ceea ce privește operațiunile de import efectuate de către SC V.C. SRL

și SC L. SRL de la W. B.V. Olanda se au în vedere rezultatele verificării

internaționale efectuate la acest furnizor extern, din care rezultă că

societatea are înregistrate în contabilitate valori ale bunurilor livrate către

partenerii români mai mari decât cele declarate organelor vamale de către

reprezentanții societăților române; actul de control încheiat de reprezentanții

Autorității Naționale a Vămilor Direcția Regională Vamală Brașov din 02 mai

2007 care cuprinde situația detaliată pentru fiecare factură în parte emisă de

societatea furnizoare; facturile externe eliberate de W. B.V., puse la

dispoziție de autoritățile din Olanda în urma efectuării comisiei rogatorii,

din care rezultă că, pentru fiecare import erau emise două facturi, de valoare

diferită, factura cu valoare mai mare (care nu era însă prezentată

autorităților vamale) fiind semnată spre luare la cunoștință de către

administratorul SC V.C. SRL sau SC L. SRL, din verificările privind modalitatea

de încasare a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea facturilor emise de W.,

rezultând faptul că SC V.C. SRL și SC L. SRL au achitat inclusiv contravaloarea

facturilor care nu au fost prezentate organelor vamale române precum și

declarația martorului P.G.M.D., reprezentantul firmei W.

B.E. B.V., care, audiat prin comisie rogatorie a

arătat că „la

cererea românilor noi am făcut două facturi, o factură în

care o parte a

livrării

trebuia să fie specificată, și așa numita factură marchandise în care cealaltă

parte era menționată în total. Factura mai scăzută era prezentată apoi la

frontiera română; ei ne spuneau că plătesc astfel mai puține drepturi de

import".

împrejurarea

că ambele instanțe au reținut că acest martor ar fi declarat că inculpatul P.G.,

este cel care ar fi dat dispoziție ca valoarea totală a bunurilor să fie spartă

în mai multe facturi, iar în realitate martorul a susținut că „nu ar putea

spune nimic cu precizie referitor la numele P.G.", nu conduce la concluzia

unei denaturări a conținutului probelor, care să atragă incidența cazului de

casare analizat. Așa cum s-a arătat anterior, martorul susține că s-a procedat

în acest fel la „cererea românilor", iar aprecierea instanței că

dispoziția a fost dată de către inculpat este confirmată de ansamblul probator

administrat, respectiv depoziția martorului T.A.S., director economic la SC V.C.

SRL și SC L. SRL, care a învederat că singura persoană care se ocupa de

relațiile comerciale cu furnizorii era administratorul societății, P.G., acesta

făcând comenzile și ocupându-se de fluxul de aprovizionare, dar și împrejurarea

că facturile de valoare mai mare ce nu au fost prezentate autorităților vamale

au fost semnate de către inculpat. Totodată, este de menționat și faptul că

martorul a fost audiat la un interval de aproximativ 5 ani de la data emiterii

respectivelor facturi astfel că este explicabil că acesta nu își amintește

numele unuia dintre reprezentanții societăților cu care a avut relații

comerciale.

În

legătură cu importurile de flori efectuate de SC L. SRL de la S&L G.B.E. BV

Olanda, situația de fapt reținută este de asemenea în totală concordanță cu

probatoriul administrat, respectiv relațiile obținute de la autoritățile vamale

olandeze, din care rezultă faptul că facturile ce au fost folosite pentru

importul din România nu aparțin către S&L G.B.E. BV Olanda, specificațiile

din facturi fiind false, stabilindu-se de asemenea, că există o mare diferență

între sumele de pe facturile originale și copiile anexate, precum și declarația

martorului G.J.W.J.H., reprezentant al SC S&L G.B.E. B.V., care arată că

facturile cu valori mari sunt cele emise de firma pe care o reprezintă,

valoarea acestor facturi fiind cea încasată și vărsată în contabilitate, că nu

știu nimic despre celelalte facturi și că prețul de cumpărare este de obicei cu

13% mai scăzut decât prețul de facturare.

Aceeași

situație se reține și în ceea ce privește importurile efectuate de la

furnizorul austriac K.V. GmbH, din verificările efectuate de reprezentanții

Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov rezultând faptul

că pentru două dintre facturile prezentate de SC L. SRL Târgu Mureș cu ocazia

operațiunilor de import efectuate în cursul anului 2006, există diferențe în

minus față de facturile înregistrate în contabilitatea furnizorului, iar

martorul J.G.M.B., audiat prin comisie

rogatorie,

a susținut că facturile prezentate de către inculpat în fața autorităților

vamale nu au fost emise de către K.V. GmbH,

întrucât

formatul nu corespunde, semnătura nu îi aparține nici lui și niciunui alt

colaborator

de-al său, iar firma K.V. GmbH nu a aplicat nicio ștampilă, facturile reale

fiind cele înregistrate în contabilitatea societății sale.

Faptul

că facturile înregistrate în contabilitatea celor trei parteneri externi

cuprind prețurile reale la care produsele au fost vândute către SC V.C. SRL și

Se L. SRL, rezultă și din aceea că adaosul comercial practicat de furnizorii

externi era cuprins între 10 și 15%, fiind afara oricărei explicații ca toți

aceștia să vândă sub prețul de achiziție.

Apărările

formulate de către inculpat în recurs, în sensul că nu există probe din care să

rezulte persoana care ar fi falsificat aceste facturi, sunt lipsite de

relevanță întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut că ar fi autorul

falsului, ci că a folosit aceste acte la