ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 13 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracțiuni concurente prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. fost condamnat inculpatul P.G., la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracțiuni continuate de evaziune fiscală. În baza art. 273 C. vam.

(Legea nr. 86/2006) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de folosire de acte falsificate și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 34 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 5 ani care constituie termen de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării pedepsei sub supraveghere. Soluționând latura civilă a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de A.N.A.F. și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, suma de 48.079 lei cu titlu de despăgubiri precum și să plătească părții civile Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de A.N.A.F.

și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov suma de 146.564 lei cu titlu de despăgubiri, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL, prin lichidator SC M.R.L.I. SPRL prin administrator M.C., cu sediul în Iași. S-a dispus desființarea facturilor falsificate din 12 ianuarie 2006, 20 ianuarie 2006, 3 februarie 2006 și 6 februarie 2006. S-au menținut măsurile asigurătorii. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul P.G. a fost asociat și administrator la SC L. SRL Mureș și SC V.C. SRL Dumbrăveni, societăți care au avut ca obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al florilor și plantelor". La data de 3 aprilie 2007, organele de poliție din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor al I.PJ.

Sibiu s-au sesizat din oficiu despre faptul că inculpatul a efectuat, în anul 2006 și primul trimestru al anului 2007, importuri masive de flori naturale din Italia, Olanda și Austria și pe care le valorifica ulterior prin intermediul mai multor persoane fizice neautorizate. În fapt, la data de 2 mai 2007, Direcția Regională Vamală Brașov a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că inculpatul s-a sustras plății taxelor vamale și TVA-ului aferent unor importuri realizate din Olanda prin prezentarea unor documente vamale, conținând prețuri de achiziție mult diminuate, iar la data de 3 decembrie 2007 Autoritatea Națională a Vămilor a sesizat parchetul pentru fapte similare aferente unor importuri din Austria.

În urma unor verificări internaționale efectuate la furnizorii externi ai societăților SC V.C. SRL Dumbrăveni și SC L. SRL Mureș, aparținând inculpatului P.G. s-a stabilit că societățile furnizoare au înregistrate în contabilitate valori ale bunurilor livrate către partenerii români mai mari decât cele declarate organelor vamale de către reprezentanții societăților române, cu ocazia perfectării operațiunilor vamale, moment în care se calculează și se plătesc către statul român și obligațiile ce decurg din respectiva operațiune vamală (taxă vamală și taxa pe valoarea adăugată). S-a mai reținut că potrivit legislației în vigoare până la data aderării României la Spațiul Comunitar (01 ianuarie 2007), liberul de vamă era dat doar după ce taxele și impozitele ocazionate de import erau achitate, iar potrivit controlului efectuat ulterior pentru stabilirea autenticității și conformității facturilor de import prezentate, autorităților române de către reprezentanții SC V.C.

SRL Dumbrăveni s-a stabilit că pentru un număr de 6 facturi înregistrate în contabilitatea SC V.C. SRL există diferențe în ceea ce privește valoarea declarată organelor vamale române și valoarea înregistrată în contabilitatea furnizorului. Astfel, pentru fiecare factură emisă de societatea furnizoare W., prețurile per unitate menționate în acest document sunt mai mici decât cele la care s-a efectuat tranzacția. Pentru diferența de prețuri, firma W. emitea o altă factură suplimentară, sau chiar o a treia factură, astfel încât valoarea totală a celor două sau trei facturi să reprezinte valoarea de vânzare a bunurilor către beneficiarul român. I. Cu ocazia importului, reprezentanții SC V.C. SRL prezentau autorităților vamale române doar prima factură, cu prețurile mai mici decât cele reale, detaliate pe fiecare produs, celelalte facturi nefiind prezentate organelor vamale.

Situația detaliată pe fiecare factură în parte este cuprinsă în actul de control încheiat de reprezentanții Autorității Naționale a Vămilor Direcția Regională Vamală Brașov la 02 mai 2007. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 11 februarie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, inculpatul P.G. (conform delegației existente) a prezentat doar factura externă la 04 februarie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1720.77 euro . Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 04 februarie 2005 în valoare totală de 1720.77 curo, precum și factura cu numărul din 04 februarie 2005, în valoare de 5035.20 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată la data de 24 februarie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, numita P.A. (conform delegației existente ) a prezentat doar factura externă din 17 februarie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 2350,40 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 17 februarie 2005 în valoare totală de 2350.40 euro, precum și factura din 7 februarie 2005 în valoare de 7224.85 euro.

Pe copia facturii din 17 februarie 2005, pusă la dispoziție de autoritățile olandeze, copie existentă la dosar, exista semnătura inculpatului P.G., aspect care atestă faptul că acesta a luat la cunoștință de existența ambelor facturi și în mod deliberat a prezentat autorităților vamale doar una dintre ele, în vederea diminuării în mod nejustificat a valorii în vamă (care reprezintă toate cheltuielile efectuate cu ocazia achiziției și transportului bunurilor), având drept urmare diminuarea taxelor și impozitelor datorate pentru operațiunea vamală, calculată prin cotă procentuală la valoarea în vamă. În ceea ce privește operațiunea de import efectuată la data de 24 februarie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C.

SRL, inculpatul P.G. (conform delegației existente) a prezentat doar factura externă din 23 februarie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 4944,00 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 23 februarie 2005 în valoare totală de 4944.00 euro, semnată spre luare la cunoștință de administratorul SC V.C. SRL, P.G., precum și factura din 23 februarie 2005 în valoare de 17.191,15 euro, și aceasta având semnătura administratorului SC V.C. SRL de luare la cunoștință ( document pus la dispoziție de autoritățile olandeze în urma efectuării comisiei rogatorii internaționale). Pentru operațiunea de import efectuată la data de 09 martie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C.

SRL, P.G. a prezentat doar factura externă din 04 martie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 2005,85 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 04 martie 2005 în valoare totală de 2005,85 euro, precum și factura din 04 martie 2005 în valoare de 11.005,50 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 21 martie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, numitul P.G., delegat în baza declarației existentă la dosar, a prezentat doar factura externă cu numărul din 15 martie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1216,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 15 martie 2005 în valoare totală de 1216,50 euro, precum și factura din 15 martie 2005 în valoare de 7141,30 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată la data de 07 aprilie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC V.C. SRL, P.G., (conform declarației existente) a prezentat doar factura externă din 06 aprilie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1695,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 06 aprilie 2005 în valoare totală de 1695,50 euro , precum și factura din 06 aprilie 2005 în valoare de 5152,60 euro. La data de 18 octombrie 2005, judecătorul sindic, prin încheierea civilă nr. 1290/c/2005, pronunțată în dosarul nr. 368/2005, a dispus încetarea procedurii reorganizării judiciare a SC V.C. SRL și intrarea în procedura falimentului.

Pe baza documentelor puse la dispoziție de autoritățile olandeze, privind modalitatea de încasare a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea facturilor emise de W. către SC V.C. SRL, s-a stabilit faptul că firma sibiană a achitat inclusiv contravaloarea facturilor pe care reprezentanții acesteia (P.G. sau P.A.) nu le-au prezentat organelor vamale române. În răspunsul primit de la autoritățile vamale olande menționează faptul că societatea română „a dat instrucțiuni" firmei W. să achiziționeze flori tăiate de la diferite licitații din Olanda. Firma W. trimitea apoi un studiu de piață al prețurilor globale pentru flori tăiate, iar firma din România decidea ce preț este menționat în facturile de export.

Aceste prețuri nu coincid cu prețurile reale de vânzare, pentru a obține prețurile reale de vânzări W. emite o a doua sau chiar a treia factură pe lângă factura de export. În celelalte facturi sunt menționate detalii cum ar fi costuri de transport, marfa, ambalaje de unică folosință, costuri pentru efectuarea documentelor de export și costuri de închiriere. Transportul era aranjat de firma din România, iar facturile de export erau înmânate acestora și pe baza lor s-au întocmit documentele de export de către agentul vamal. Parte din livrare era plătită în avans iar firma românească avea și un cont la W. B.V. Olanda din care s-au retras sume de către W. B.V. Olanda. Inculpatul a devenit asociat și administrator la SC L. SRL cu sediul în Târgu Mureș data de 02 noiembrie 2004, societate care a desfășurat cea mai mare parte a activităților de import prin Biroul Vamal Mediaș.

Obiectul de activitate a SC L. SRL a fost „Comerț cu ridicata al florilor și plantelor". S-a reținut că Direcția Regională Vamală Brașov a inițiat procedura verificării externe a facturilor prezentate organelor vamale române, pentru această societate comercială, stabilindu-se că, în cursul anilor 2005-2006 firma română a efectuat mai multe importuri de flori din Olanda, de la partenerii W. B.V. Olanda și S & L G.B.E. BV. Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că valorile declarate organelor vamale române sunt mai mici decât cele existente în contabilitatea furnizorilor externi, procedându-se la diminuarea valorii facturate prin împărțirea acesteia pe mai multe facturi, ca și în cazul SC V.C.

SRL. Direcția Regională Vamală Brașov a întocmit procesul verbal de control din 26 aprilie 2007, în care se constată că, pentru un număr de 8 importuri, valoarea facturilor existente la partenerul extern al SC L. SRL Tg. Mureș este mai mare decât valoarea declarată organelor vamale române de către reprezentantul SC L. SRL. Pentru fiecare operațiune de import specificată de organele vamale în documentul încheiat cu ocazia verificărilor ulterioare ale facturilor, situația se prezintă astfel: Pentru operațiunea de import efectuată la data de 13 octombrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, inculpatul P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 07 octombrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 593,80 euro.

Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 07 octombrie 2005 în valoare totală de 593,80 euro, precum și factura din 07 octombrie 2005 în valoare de 377,55 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 17 octombrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 14 octombrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1314,50 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei facturi, respectiv factura din 14 octombrie 2005 în valoare totală de 1314,50 euro , precum și facturile din 14 octombrie 2005 în valoare de 1655.40 euro și 14 octombrie 2005 în valoare de 5905,30 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată la data de 28 octombrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, inculpatul P.G. (conform împuternicirii existente ) a prezentat doar factura externă din 21 octombrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 1312,40 euro . Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei facturi, respectiv factura din 21 octombrie 2005 în valoare totală de 1312,40 euro, precum și facturile din 21 octombrie 2005 în valoare de 1648.41 euro și 21 octombrie 2005 în valoare de 8957,40 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 09 noiembrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 04 noiembrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 3695,10 euro.

Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei facturi, respectiv factura din 2005 în valoare totală de 3695,10 euro, precum și facturile din 04 noiembrie 2005 în valoare de 1468,40 euro și 04 noiembrie 2005 în valoare de 3613.35 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 18 noiembrie 2005 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 11 noiembrie 2005, eliberată de W. B.V., în valoare de 3034,90 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv din 11 noiembrie 2005 în valoare totală de 3034,90 euro , precum și factura din 11 noiembrie 2005 în valoare de 6531,90 euro.

Pentru operațiunea de import efectuată la data de 06 februarie 2006 la Biroul Vamal Mediaș reprezentantul SC L. SRL, a prezenta doar factura externă din 20 ianuarie 20056 eliberată de W. B.V., în valoare de 3786,10 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română două facturi, respectiv factura din 20 ianuarie 2006 în valoare totală de 3786,10 euro, precum și factura din 20 ianuarie 2006 în valoare de 2658,20 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 13 februarie 2006 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 03 februarie 2006. eliberată de W. B.V., în valoare de 2574,50 euro.

Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei tacturi respectiv factura din 03 februarie 2006 în valoare totală de 2574,50 euro, precum și facturile din 03 februarie 2006 în valoare de 6352,72 euro și 28 ianuarie 2006 în valoare de 942,30 euro. Pentru operațiunea de import efectuată la data de 12 februarie 2006 la Biroul Vamal Mediaș, reprezentantul SC L. SRL, P.G. (conform împuternicirii existente) a prezentat doar factura externă din 10 februarie 2006, eliberată de W. B.E. B.V., în valoare de 3120,60 euro. Contrar acestui aspect, firma olandeză a emis către societatea română trei facturi, respectiv din 10 februarie 2006 în valoare totală de 3120.60 euro, precum și facturile din 09 februarie 2006 în valoare de 276,71 euro și 10 februarie 2006 în valoare de 3166,60 euro.

Facturile mai sus menționate, cumulate pentru fiecare operațiune descrisă, reprezintă, potrivit declarațiilor reprezentanților firmei W. B.E. B.V. valorile reale de export, pentru bunurile înscrise în prima factură - cea care este prezentată și autorităților vamale române, edificatoare fiind în acest sens afirmația reprezentanților societății exportatoare potrivit căreia „Firma din România decide ce preț este menționat în facturile de export. Aceste prețuri nu coincid cu prețurile reale de vânzare, iar pentru a obține prețurile reale de vânzare W. emite o a doua sau chiar a treia factură pe lângă factura de export. In celelalte facturi sunt menționate detalii cum ar fi costuri de transport, marfă, ambalaje de unică folosință, costuri pentru efectuarea documentelor de export și costuri de închiriere.

Un alt furnizor al SC L. SRL cu privire la care Direcția Regională Vamală Brașov a inițiat procedura verificării ulterioare a realității facturilor prezentate autorităților vamale române este S & L S&L G.B.E. BV Olanda. Răspunsul primit de la autoritățile vamale olandeze a stat la baza întocmirii procesului-verbal de control din 26 aprilie 2007, stabilindu-se faptul că „facturile care au fost folosite pentru importul din România nu au fost făcute de către S&L G.B.E. BV Olanda. De asemenea, specificațiile din facturi sunt false. A fost stabilit, de asemenea, că există o mare diferență între suinele de pe facturile originale și copiile care au fost anexate.". Pentru importul efectuat de SC L. SRL în data de 07 februarie 2006, a fost prezentată autorităților vamale factura externă din 03 februarie 2006 emisă de S&L G.B.E.

BV, cu valoare de 2025,45 euro. În urma verificării externe, autoritățile olandeze au pus la dispoziția organelor vamale române factura cu același număr, dar cu valoare totală de 23.599,40 euro. În 13 februarie 2006, SC L. SRL a prezentat autorităților vamale factura externă din 06 februarie 2006 emisă de SC S&L G.B.E. BV, cu valoare de 2010,70 euro. În urma verificărilor efectuate prin intermediul autorităților olandeze, a fost remisă factura originală existentă în contabilitatea partenerului extern, potrivit căreia valoarea totală a bunurilor livrate către SC L. SRL este în sumă de 22.346 euro. În cazul S&L G.B.E. BV s-a menționat faptul că specificațiile din factură sunt false, existând diferențe între facturile originale și copiile anexate.

Astfel, pentru importul efectuat în data de 13 februarie 2006 de către SC L. SRL de la firma olandeză S&L G.B.E. BV s-a stabilit că factura înregistrată în contabilitatea exportatorului nu are mențiunea originii europene a bunurilor livrate, în timp ce factura prezentată organelor vamale române conține aceasta mențiune, care a dat dreptul la calcularea inițială a unor taxe vamale și implicit a unui TVA mai mic. În urma audierii numitului G.J.W.J.H., reprezentant al SC S&L G.B.E. B.V. s-a stabilit faptul că facturile cu valori mari sunt cele emise de firma pe care o reprezintă, valoarea acestor facturi fiind cea încasată și vărsată în contabilitatea firmei. Mai mult, el declară faptul că adaosul comercial mediu este de circa 13% iar facturile au fost predate celor care au cumpărat marfa, tară a-și putea aminti însă persoana care a reprezentat SC L. SRL în relațiile comerciale cu această firmă.

În data de 30 octombrie 2007 reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov (rezultată din reorganizarea Direcție Regionale Vamale Brașov) au încheiat actul de control în care s-a stabilit faptul că pentru două dintre facturile prezentate de SC L. SRL Târgu Mureș cu ocazia operațiunilor de import efectuate în cursul anului 2006, există diferențe în minus față de facturile înregistrate în contabilitatea furnizorului austriac K.V. GmbH. Pentru facturile subevaluate, au fost calculate taxe suplimentare (TVA în sumă de 12.855 lei). Cele două operațiuni de import, detaliat, sunt următoarele: În data de 23 ianuarie 2006, SC L. SRL importă flori de la firma K.V. GmbH, prezentând organelor vamale factura din 13 ianuarie 2006 în valoare de 970,10 euro.

În urma verificărilor la furnizorul extern, s-a stabilit că valoarea facturi cu același număr înregistrată în evidențele contabile ale acestuia este de 6408.05 euro. În data de 31 ianuarie 2006, SC L. SRL importa flori de la firma K.V. GmbH, prezentând organelor vamale factura din 20 ianuarie 2006 în valoare de 1394,50 euro. În urma verificărilor la furnizorul extern, s-a stabilit că valoarea facturii cu același număr înregistrată în evidențele contabile ale acestuia este de 7319,10 euro. Reprezentanții vamali români au stabilit faptul că SC L. SRL Târgu Mureș datorează doar TVA în cuantum de 7.839 lei, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere în cuantum de 5.016 lei. Fiind audiat prin comisie rogatorie internațională, numitul J. G.M.B., a afirmat faptul că firma SC L. SRL cumpăra flori de la firma K.V.

prin intermediul unui comisionar, firma E.B. BV. De asemenea, acesta menționează faptul că livrarea unui nou transport de flori se făcea doar în momentul în care firma din România achita contravaloarea transportului precedent. Același martor declară faptul că fiindu-i prezentate copii ale facturilor existente la autoritățile vamale române (cele cu valorile inferioare), poate afirma că aceste facturi sunt falsuri, întrucât nici ștampila și nici semnăturile aplicate pe aceste facturi nu corespund celor utilizate în mod normal de K.V., martorul recunoscând facturile cu valori mai mari ca fiind cele emise de către societatea sa. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.G. a negat săvârșirea vreunei fapte de natură penală, arătând că nu se face vinovat de niciuna dintre infracțiuni, încercând să acrediteze ideea că partenerii externi ai firmelor sale sunt cei care au săvârșit infracțiuni de natură economică.

Din aspectele mai sus redate, instanța de fond a reținut intenția inculpatului, administrator la SC V.C. SRL Dumbrăveni, în primă fază, și ulterior al SC L. SRL Tg. Mureș, de a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor datorate statului român cu ocazia perfectării documentației de import pentru florile cumpărate de la cei patru parteneri externi, prin diferite mijloace, respectiv fie prin prezentarea autorităților române a unor facturi parțiale, constând în aceea că prețurile menționate pe facturi aveau valori mai mici decât prețurile reale plătite de administratorul societății pentru bunurile respective, în momentul achiziționării bunurilor din Olanda, fie prin prezentarea autorităților vamale a unor facturi falsificate, în același scop, de a diminua taxele vamale și taxa pe valoarea adăugată datorată pentru operațiunile de import efectuate în numele societăților pe care le reprezenta.

Scopul urmărit de inculpat și atins prin mijloacele ilicite folosite de acesta a fost acela de achitare către bugetul de stat a unor taxe inferioare celor legale datorate, având în vedere faptul că pentru stabilirea taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată cu ocazia importului, valoarea la care se aplică cotele procentuale ale acestor taxe este valoarea în vamă a bunurilor, respectiv totalitatea cheltuielilor ocazionate pe parcurs extern cu achiziția, ambalarea și transportul bunurilor în cauză. Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o unică infracțiune continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada arătată în rechizitoriu, februarie 2005 - februarie 2006, inculpatul în calitate de administrator la cele două societăți comerciale, a omis în mod intenționat să evidențieze în contabilitate o serie de operațiuni comerciale efectuate, diminuând astfel taxele datorate statului. Lucrând, distinct, pe seama celor două societăți în mod întemeiat s-a apreciat că inculpatul a avut și rezoluții infracționale distincte, în raport cu fiecare din cele două societăți administrate care au patrimonii distincte, și au avut activitate separată pentru care datorează statului taxe și impozite. Astfel spus, acestea sunt datorate de societate ca atare și nu de cel care o administrează, calitatea de contribuabil în sensul legii, fiind a celei dintâi.

Față de această împrejurare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în două infracțiunii continuate, concurente, de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeași lege. Sub aspect probatoriu instanța de fond a mai reținut existența la dosar de facturi care provin de la parteneri externi și care nu au fost prezentate autorităților vamale române, dar care poartă semnătura inculpatului P.G. prin care se dovedește că acesta a luat la cunoștință de valorile mai mari ale livrărilor de bunuri către cele două societăți ale sale, declarația martorului P.G.M.D., reprezentantul firmei W. B.E.

B.V., care arată faptul că reprezentantul firmei române - P.G. - este cel care a dat dispoziție ca valoarea totală a bunurilor să fie „spartă" în mai multe facturi, în scopul de a folosi o factură cu valoare mai mică la autoritățile vamale române, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor ocazionate de importurile de flori. În urma audierii reprezentanților partenerilor externi, aceștia au declarat că florile vândute către cele două societăți române aveau un adaos comercial de 10-15 %, ceea ce în opinia instanței de fond denotă faptul că aceste societăți nu puteau din punct de vedere economic, comercial, să vândă către România florile la prețurile menționate pe facturile prezentate organelor vamale române, deoarece prețurile de pe aceste facturi sunt inferioare celor de achiziție din Olanda.

Pentru furnizorul W. din Olanda, valoarea totală a facturilor emise către SC L. SRL, pentru cele opt operațiuni analizate în cadrul dosarului penal, este de 62.990,20 euro, în timp ce organelor vamale române au fost prezentate facturi în valoare de 19.431,90 euro. Astfel, rezultă o diferență de 43.558.30 euro, facturi neprezentate organelor vamale, dar achitate parțial, întrucât reprezentantul W. a declarat faptul că partenerul român nu și-a achitat în întregime obligațiile comerciale, rezultând o diferență de plată de circa 30.000 euro, nerecuperată până în prezent. Și acest lucru reliefează faptul că inculpatul P.G. cunoștea valoarea reală a achizițiilor de flori din Olanda, acesta achitând prețuri mai mari decât totalul facturilor pe care le-a prezentat autorităților vamale române.

Faptele au fost probate și prin declarația martorului T.A.S., care a menționat faptul că singura persoană care se ocupa de efectuarea comenzilor din cadrul SC L. SRL și SC V.C. SRL era administratorii P.G. Acesta face dovada intenției cu care a acționat învinuitul P.G., întrucât scopul infracțiunii era unul clar reprezentat - sustragerea de la plata unor taxe mari, prin diminuam valorii în vamă a bunurilor, valoare în vamă la care se aplică prin cotă procentuală nivelul taxei vamale și al taxei pe valoarea adăugată. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul P.G.

În apelul Parchetului s-a solicitat desființarea hotărârii atacate numai sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru cele două infracțiuni de evaziune fiscală, precum și omisiunea de a dispune comunicarea sentinței la data rămânerii definitive la Oficiul Registrului Comerțului potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005.

În motivele de apel inculpatul a invocat netemeinicia sentinței atacate cu motivarea că judecătorul fondului nu a reținut starea de fapt în urma propriei aprecieri a probelor administrate rezumându-se la preluarea faptelor descrise în rechizitoriu; nu s-au administrat probele solicitate în apărare de inculpat care tind la dovedirea nevinovăției inculpatului, respectiv efectuarea unei adrese la Biroul Vamal Arad și Borș pentru a se verifica dacă inculpatul a părăsit țara în perioada în care se susține că au fost săvârșite infracțiunile; nu a cenzurat probele administrate cu referire expresă la susținerile reprezentanților societăților străine; de asemenea, se arată că deși s-a dovedit că facturilor emise către SC W. nu sunt semnate de inculpat, judecătorul fondului a prezumat că inculpatul ar fi avut cunoștință de aceste înscrisuri; instanța de fond a reținut greșit conținutul declarației martorului P.G.M.D.; pentru operațiunile de import ale SC L. SRL de la furnizorul SNL G.B.E.

B.V. s-a reținut că facturile emise sunt false, însă nu a indicat autorul falsului și nici probele care confirmă că inculpatul a avut cunoștință de aceste falsuri. Ca atare, s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Curtea de apel analizând apelurile formulate potrivit motivelor de apel formulate precum și cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că sentința atacată este nelegală numai sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra aplicabilității pedepsei complementare prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, în raport de care s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de câte 2 ani, după executarea pedepsei principale.

La aplicarea pedepsei complementare Curtea a avut în vedere principiul proporționalității evaluat în raport de gradul de pericol social important al infracțiunilor săvârșite (relevat de modul de săvârșire al faptelor), numărul relativ mare de acte materiale și valoarea prejudiciului produs. Analizând criticile expuse în apelul inculpatului Curtea a constatat că acestea sunt nefondate și nedovedite. Astfel, inculpatul a criticat sentința, apreciind că instanța de fond a preluat în mod necenzurat starea de fapt expusă în rechizitoriu. Instanța de apel a apreciat că acest aspect, care chiar dacă ar fi real, nu atrage netemeinicia sentinței, întrucât instanța de fond a expus pe larg cu indicarea tuturor probelor avute în vedere la stabilirea acestei stări de fapt, probe care au format convingerea instanței de fond că inculpatul a săvârșit cu vinovăție faptele reținute în sarcina acestuia.

Astfel, în cauză s-a respectat obligația impusă instanțelor naționale prin dispozițiile art. 6 din Convenție, de a-și motiva deciziile (cauza Boldea împotriva României), care nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că trebuie să fie examinate în mod real problemele esențiale, care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia. Aspectele invocate de către inculpat nu erau esențiale în aflarea adevărului, conform art. 3 C. proc. pen.

(în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului), de natură să asigure realizarea scopului procesului penal, și anume acela ca orice infractor să fie pedepsit numai în măsura vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Astfel, inculpatul a arătat că nu s-au efectuat verificări privind persoana care a efectuat plățile în numerar, susținând că aceste plăți au fost efectuate prin diverși interpuși, respectiv prin intermediul șoferilor care asigurau transportul mărfii. O astfel de apărare nu a putut fi reținută, întrucât facturile emise de partenerii străini sunt semnate de inculpat, iar prezentarea facturilor ce cuprindeau date nereale la organele vamale române a fost efectuată tot de inculpat.

în fapt, instanța de apel verificând probele administrate în cauză a constatat că inculpatul în calitate de administrator și asociat la SC L. SRL și SC.V.C. SRL Dumbrăveni a negociat cu partenerii străini emiterea a câte două facturi pentru fiecare import din care factura înregistrată la furnizorul străin cuprindea prețul real în timp ce a doua factură menționa un preț nereal, mai mic în vederea diminuării taxelor vamale datorate. Facturile în cauză sunt depuse la dosarul cauzei, fiind analizate de instanța de fond care a constatat diferențele de valoare. S-a apreciat netemeinică și apărarea inculpatului conform căreia nu a avut cunoștință de emiterea facturilor ce cuprindeau date nereale întrucât aceste facturi sunt înregistrate în evidența societăților al căror administrator este inculpatul, ori pentru actele societății răspunderea îi revine inculpatului în calitate de administrator.

Curtea a reținut că vinovăția inculpatului este confirmată și de relațiile comunicate de firmele străine, declarațiile martorului P.G.M.D. care a afirmat implicarea inculpatului în emiterea facturilor în mai multe exemplare cu valori diferite tocmai în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor legale, martorul T.A.S. care a declarat că inculpatul este cel care se ocupa de afaceri, că acesta ori șoferii care transportau marfa îi prezentau facturile depuse la vamă, pe care le înregistra în contabilitate, precum și că plățile pentru produsele importate se făceau în numerar, de asemenea și de martorii audiați prin comisie rogatorie (martorul J.G.M.B., martorul P.G.M., R.P.W.). Apărarea potrivit căreia facturile emise de firmele exportatoare străine nu sunt depuse în original nu are relevanță sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, întrucât aceste firme au furnizat informații privind operațiunile comerciale derulate cu firmele inculpatului.

Aceste informații au fost confirmate și de autoritățile financiare din țările lor de origine și care confirmă modul de operare reținut prin rechizitoriu. În consecință, în raport cu considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică sub aspectul reținerii infracțiunilor în sarcina inculpatului a încadrării juridice, precum și a vinovăției inculpatului în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală prin decizia penală nr. H5/A din 15 septembrie 2011 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 134 din 13 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu. A desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen.

și a omisiunii instanței de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare către Oficiul Registrului Comerțului și, rejudecând în aceste limite: A aplicat inculpatului două pedepse complementare constând în interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de câte 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul urmând a executa pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata unui termen de 2 ani. A dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului la data rămânerii definitive.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.G. împotriva aceleiași sentințe penale, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs inculpatul P.G.. Recursul a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., invocându-se cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen. solicitându-se, în principal, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Analizând hotărârile recurate, din perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, cât și prin prisma cazurilor de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. , recurentul arată pe de o pare faptul că, instanța de fond a luat act de cererea formulată de către Ministerul Public și a dispus schimbarea încadrării juridice fără a respecta dispozițiile art. 334 C. proc. pen., și, pe de altă parte, a respins o parte din cererile de probațiune pe care le-a formulat. În primul rând, se constată că motivele de recurs nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare în care au fost încadrate.

Astfel, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele din probele administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Apărarea nu invocă nepronunțarea instanțelor asupra unor cereri esențiale sau cu privire la probele administrate, ci, nerespectarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., respectiv respingerea cererii de probe, arătând că, în măsura în care acestea erau administrate, puteau conduce la reținerea unei alte situații de fapt. Aceste critici vizează aspecte ce țin de corecta aplicare a dispozițiilor legale, cazul de casare ce permite o cenzurare a hotărârilor sub acest aspect fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. și nu cel invocat prin motivele de recurs. Verificând hotărârea din perspectiva acestui din urmă caz de casare, înalta Curte reține, din încheierea de ședință din data de 06 iulie 2011, termen la care au avut loc dezbaterile în fața primei instanței, că cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată în scris de către Ministerul Public, a fost comunicată apărătorului inculpatului, care a arătat expres că nu solicită acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării, punând concluzii de respingere și menținere a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu. Ca atare, se constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 334 C. proc. pen., instanța de fond luând act de poziția apărării care a fost în măsură să formuleze concluzii asupra cererii de schimbare a încadrării juridice la același termen de judecată și fără a fi nevoie să solicite lăsarea dosarului la a doua strigare.

Referitor la respingerea unor probe solicitate de către apărare, prin care se tindea să se dovedească împrejurarea că nu inculpatul este persoana care ridica și achita marfa, înalta Curte constată că proba nu era utilă în cauză, în condițiile în care nici nu s-au reținut în sarcina acestuia asemenea fapte, marfa fiind adusă în România prin intermediul unor firme de transport, plata fiind tăcută fie de către șoferi la momentul preluării, fie ulterior. De asemenea, se reține că atât admiterea cât și respingerea cererilor de probe s-a tăcut motivat, fiind respectate dispozițiile art. 67 alin. (2) și (3) C. proc. pen., astfel că și aceste critici sunt nefondate. Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., s-a arătat că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, întrucât, în considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că martorul P.G.M.D. ar fi declarat că reprezentantul firmei, P.G., este cel care ar fi dat dispoziție ca valoarea totală a bunurilor să fie spartă în mai multe facturi, în condițiile în care din depoziția martorului rezultă că „nu-mi pot aduce aminte pe nimeni în mod specific din aceste două firme", că „n-ar putea spune nimic cu precizie referitor la numele P.G.", și că „cunosc pe cineva cu numele G. dar după mine nu era de la firma numită mai sus". S-a mai arătat că nu au fost administrate probe din care să rezulte cine este persoana care ar fi falsificat actele prezentate autorităților vamale sau că inculpatul ar fi cunoscut că respectivele acte sunt false.

De asemenea, s-a invocat și faptul că inculpatul ar fi fost condamnat pentru fapte pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată, latura civilă fiind incorect soluționată. Aceste din urmă critici urmează a fi cenzurate ce către instanța de recurs din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 12 teza a II a C. proc. pen., în ceea ce privește latura penală a cauzei, și art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., sub aspectul laturii civile, criticile neîncadrându-se în dispozițiile legale menționate de apărare. Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la faptele pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată respectiv operațiunile de import efectuate, în calitate de reprezentant al SC V.C.

SRL și SC L. SRL, de la furnizorii W. B.V. Olanda, S&L G.B.E. BV și K.V. GmbH, nu și cu privire la importurile de flori de la SC G. SRL și SC L.N.F., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza a II a C. proc. pen. Nici criticile privind grava eroare fapt nu sunt întemeiate. Astfel, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. In doctrină s-a arătat că, pentru a reține acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar.

Sfera de acțiune a instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată, dacă există discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor. În același sens s-a pronunțat și înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.

Așadar, prin eroare de fapt, se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora. În acest sens, în ceea ce privește operațiunile de import efectuate de către SC V.C. SRL și SC L. SRL de la W. B.V.

Olanda se au în vedere rezultatele verificării internaționale efectuate la acest furnizor extern, din care rezultă că societatea are înregistrate în contabilitate valori ale bunurilor livrate către partenerii români mai mari decât cele declarate organelor vamale de către reprezentanții societăților române; actul de control încheiat de reprezentanții Autorității Naționale a Vămilor Direcția Regională Vamală Brașov din 02 mai 2007 care cuprinde situația detaliată pentru fiecare factură în parte emisă de societatea furnizoare; facturile externe eliberate de W. B.V., puse la dispoziție de autoritățile din Olanda în urma efectuării comisiei rogatorii, din care rezultă că, pentru fiecare import erau emise două facturi, de valoare diferită, factura cu valoare mai mare (care nu era însă prezentată autorităților vamale) fiind semnată spre luare la cunoștință de către administratorul SC V.C.

SRL sau SC L. SRL, din verificările privind modalitatea de încasare a sumelor de bani, reprezentând contravaloarea facturilor emise de W., rezultând faptul că SC V.C. SRL și SC L. SRL au achitat inclusiv contravaloarea facturilor care nu au fost prezentate organelor vamale române precum și declarația martorului P.G.M.D., reprezentantul firmei W. B.E. B.V., care, audiat prin comisie rogatorie a arătat că „la cererea românilor noi am făcut două facturi, o factură în care o parte a livrării trebuia să fie specificată, și așa numita factură marchandise în care cealaltă parte era menționată în total.

Factura mai scăzută era prezentată apoi la frontiera română; ei ne spuneau că plătesc astfel mai puține drepturi de import". împrejurarea că ambele instanțe au reținut că acest martor ar fi declarat că inculpatul P.G., este cel care ar fi dat dispoziție ca valoarea totală a bunurilor să fie spartă în mai multe facturi, iar în realitate martorul a susținut că „nu ar putea spune nimic cu precizie referitor la numele P.G.", nu conduce la concluzia unei denaturări a conținutului probelor, care să atragă incidența cazului de casare analizat. Așa cum s-a arătat anterior, martorul susține că s-a procedat în acest fel la „cererea românilor", iar aprecierea instanței că dispoziția a fost dată de către inculpat este confirmată de ansamblul probator administrat, respectiv depoziția martorului T.A.S., director economic la SC V.C.

SRL și SC L. SRL, care a învederat că singura persoană care se ocupa de relațiile comerciale cu furnizorii era administratorul societății, P.G., acesta făcând comenzile și ocupându-se de fluxul de aprovizionare, dar și împrejurarea că facturile de valoare mai mare ce nu au fost prezentate autorităților vamale au fost semnate de către inculpat. Totodată, este de menționat și faptul că martorul a fost audiat la un interval de aproximativ 5 ani de la data emiterii respectivelor facturi astfel că este explicabil că acesta nu își amintește numele unuia dintre reprezentanții societăților cu care a avut relații comerciale. În legătură cu importurile de flori efectuate de SC L. SRL de la S&L G.B.E.

BV Olanda, situația de fapt reținută este de asemenea în totală concordanță cu probatoriul administrat, respectiv relațiile obținute de la autoritățile vamale olandeze, din care rezultă faptul că facturile ce au fost folosite pentru importul din România nu aparțin către S&L G.B.E. BV Olanda, specificațiile din facturi fiind false, stabilindu-se de asemenea, că există o mare diferență între sumele de pe facturile originale și copiile anexate, precum și declarația martorului G.J.W.J.H., reprezentant al SC S&L G.B.E. B.V., care arată că facturile cu valori mari sunt cele emise de firma pe care o reprezintă, valoarea acestor facturi fiind cea încasată și vărsată în contabilitate, că nu știu nimic despre celelalte facturi și că prețul de cumpărare este de obicei cu 13% mai scăzut decât prețul de facturare.

Aceeași situație se reține și în ceea ce privește importurile efectuate de la furnizorul austriac K.V. GmbH, din verificările efectuate de reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov rezultând faptul că pentru două dintre facturile prezentate de SC L. SRL Târgu Mureș cu ocazia operațiunilor de import efectuate în cursul anului 2006, există diferențe în minus față de facturile înregistrate în contabilitatea furnizorului, iar martorul J.G.M.B., audiat prin comisie rogatorie, a susținut că facturile prezentate de către inculpat în fața autorităților vamale nu au fost emise de către K.V. GmbH, întrucât formatul nu corespunde, semnătura nu îi aparține nici lui și niciunui alt colaborator de-al său, iar firma K.V.

GmbH nu a aplicat nicio ștampilă, facturile reale fiind cele înregistrate în contabilitatea societății sale. Faptul că facturile înregistrate în contabilitatea celor trei parteneri externi cuprind prețurile reale la care produsele au fost vândute către SC V.C. SRL și Se L. SRL, rezultă și din aceea că adaosul comercial practicat de furnizorii externi era cuprins între 10 și 15%, fiind afara oricărei explicații ca toți aceștia să vândă sub prețul de achiziție. Apărările formulate de către inculpat în recurs, în sensul că nu există probe din care să rezulte persoana care ar fi falsificat aceste facturi, sunt lipsite de relevanță întrucât în sarcina acestuia nu s-a reținut că ar fi autorul falsului, ci că a folosit aceste acte la