ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1277/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1277/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 13 din

08 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr.

1058/85/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10

lit. i)

1

C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr.

241/2005 coroborat cu art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.E. amendă

administrativă de 500 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

S-a constatat

că inculpatul C.E. a acoperit prejudiciul produs părții civile Statul Român, prin

A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, și în baza art. 346 C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea

civilă formulată de partea civilă.

S-a dispus ridicarea

măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu prin ordonanța din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului

proprietatea inculpatului C.E.

În baza art. 192

alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:

P.F.A. C.E. a

fost autorizată inițial în baza Decretului-lege nr. 54/1990 potrivit autorizației

din 21 februarie 2000 eliberată de Consiliul Județean Sibiu, apoi începând cu data

de 05 mai 2009 în baza rezoluției emisă de către Registrul Comerțului Sibiu conform

O.U.G. nr. 44/2008 s-a transformat în persoană fizică autorizată, iar la data de

12 iulie 2010 a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Sibiu.

Obiectul principal

de activitate al persoanei fizice autorizate era: „Comerțul cu ridicata al florilor

și plantelor” - cod CAEN 4622, iar activitate secundară: „Comerțul cu amănuntul

prin standuri, chioșcuri și piețe altor produse” - cod CAEN 4789. Titularul autorizației

de funcționare era inculpatul C.E., acesta fiind persoana ce răspundea și de organizarea

și conducerea evidenței în partidă simplă.

În luna iulie

2010, lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu - Inspecție Fiscală Persoane Fizice, au

efectuat un control tematic inopinat la P.F.A. C.E., ce a avut ca obiectiv verificarea

documentelor justificative și contabile privind achizițiile intracomunitare efectuate

de acesta, urmare a informațiilor furnizate prin sistemul VIES (referitor la livrările

intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre

și datele din evidența contabilă), fiind întocmit în acest sens procesul-verbal

din 13 octombrie 2010.

Potrivit raportului

privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare

declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre către P.F.A. C.E.,

D.G.F.P. Sibiu a concluzionat că acesta a efectuat mai multe achiziții intracomunitare

din Olanda în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, respectiv: trimestrul III/2009

achiziții intracomunitare în sumă de 55.826 RON echivalentul a 13.298 euro, trimestrul

IV/2009 achiziții intracomunitare în sumă de 104.171 RON echivalentul a 24.629 euro,

trimestrul I/2010 achiziții intracomunitare în sumă de 73.655 RON echivalentul a

17.983 RON.

În condițiile

în care existau neconcordanțe între evidența contabilă a P.F.A. C.E. și informațiile

primite prin sistemul VIES pentru anii 2009 și 2010, organele de inspecție fiscală

au procedat la estimarea bazei de impunere în ceea ce privește taxa pe valoarea

adăugată și impozitul pe venit, fiind avut în vedere la calcul, adausul mediu comercial

practicat de P.F.A. C.E., de 12%.

Din verificarea

documentelor justificative și contabile puse la dispoziție organelor de control

fiscal s-au constatat neconcordanțe între evidența contabilă P.F. C.E. în ceea ce

privește achizițiile intracomunitare cu informațiile primite prin sistemul V.I.E.S.,

în condițiile în care acesta a înregistrat în evidența contabilă doar trei facturi

provenite de la furnizori din Olanda, valoarea acestora fiind inferioară valorii

livrărilor declarate de către partenerii din Olanda.

Veniturile estimate

a fi obținute de către inculpatul C.E. ca urmare a livrării florilor neînregistrate

în contabilitate au fost stabilite la suma de 234.094 RON, sumă reprezentând baza

de impunere. Taxa pe valoarea adăugată necolectată de către inculpatul C.E. s-a

apreciat că este în sumă de 44.480 RON, fiind calculată prin aplicarea cotei standard

de 19% (valoare la acea dată), la contravaloarea estimată a fi obținută ca urmare

a livrării florilor neînregistrate în gestiune.

Au fost estimate

a fi obținute veniturile de către persoana impozabilă ca urmare a livrării florilor

neînregistrate în contabilitate:

În anul 2009 (trimestrul

III și IV) în sumă de 151.603 RON cu un impozit aferent de 24.256 RON.

În anul 2010 (trimestrul

I) în sumă de 82.494 RON cu un impozit aferent de 13.100 RON.

Valoarea totală

a prejudiciului a fost stabilită de către organul fiscal la suma de 97.187 RON ca

fiind compusă din: 44.480 RON - taxa pe valoarea adăugată; 8.580 RON - majorări

aferente TVA; 6.672 RON - penalități de întârziere; 24.256 RON - impozit pe venit

an 2009; 13.199 RON - impozit pe venit an 2010.

Pe parcursul urmăririi

penale, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Sibiu au procedat la o

nouă verificare a P.F.A. C.E. ca urmare a neconcordanțelor între Formularul SCAC

2004 privind schimbul de informații de către P.F.A. C.E. cu datele transmise prin

Sistemul V.I.E.S., care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală

din 30 septembrie 2010 și procesului-verbal din 13 octombrie 2010.

În luna octombrie

2010 Biroul Județean de Informații Fiscale a solicitat autorităților fiscale olandeze

date privind livrările intracomunitare de flori existente de către T.F. BV către

P.F.A. C.E.

Răspunsul primit

a relevat faptul că: „învinuitul C.E. a ridicat (colectat) flori cu propriul camion

(bus). În data de 11 septembrie 2009 a colectat flori în sumă de 1.399 euro (factura

nr. 1), florile au fost plătite în numerar. În data de 16 septembrie 2009 în sumă

de 3.249,36 euro (factura nr. 2). Suma de 2.600 euro a fost plătită în numerar,

restul sumei urma să fie plătită mai târziu. Acesta nu a plătit factura. Persoana

noastră impozabilă a stornat (factura nr. 3) această sumă și nu a făcut nici un

efort pentru a obține bani. Nu au fost livrări suplimentare făcute, contribuabilul

nostru nu mai efectuează tranzacții cu această persoană. Livrările declarate în

trimestrul IV al anului 2009 arătate în sistemul VIES vor fi șterse”.

Urmare a informațiilor

primite prin Formularul SCAC 2004, achiziția declarată în trimestrul IV 2009 prin

sistemul VIES s-a conchis că nu este reală, baza de impunere diminuându-se cu suma

de 22.915 euro echivalentul a 96.921 RON.

S-a procedat la

un nou calcul al prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului C.E. fără a se avea

în vedere achiziția nereală, organele de inspecție fiscală stabilind o taxă pe valoare

adăugată stabilită suplimentar în minus cu suma de 20.625 RON și majorări aferente

taxei pe valoarea adăugată stabilită în minus cu suma de 4.096 RON.

Și în ceea ce

privește impozitul pe venit organele de inspecție fiscală au stabilit diferența

de venit în minus în sumă de 108.552 RON, urmare a diminuării venitului aferent

trimestrului IV 2009.

Ca rezultat final

sumele stabilite inițial drept prejudiciu cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului

C.E. au fost diminuate la suma de 59.194 RON, apreciată a fi prejudiciul datorat

bugetului consolidat al statului.

În fața instanței,

prin ultima precizare a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

a acuzat inculpatul de săvârșirea a 15 acte materiale, referitoare la: o factură

emisă de T.F. BV în data de 16 septembrie 2009; 11 facturi emise de G.Z.B. BV în

datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010,

30 martie 2010; 3 facturi emise de N.F. BV în datele de 04 august 2009, 10

august 2009, 25 septembrie 2009.

S-a constatat

astfel că Parchetul nu a mai considerat acte materiale imputate inculpatului cele

referitoare la facturile emise de T.F. la 11 septembrie 2009, 27 octombrie 2010,

la factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009, la factura emisă de S. la 27

august 2009, facturi despre care inculpatul, de altfel, a și susținut că Ie-a înregistrat

în contabilitate.

Față de conținutul

rechizitoriului, de precizările acestuia, prin concluziile depuse la dosar, inculpatul

a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10

lit. a) C. proc. pen. pentru actele materiale referitoare la facturile emise de

N.F. BV în 25 septembrie 2009, 04 august 2009, 10 august 2009, la facturile emise

de societatea G.Z.B. BV, întrucât nici facturile și nici scrisorile de însoțire

a mărfurilor nu poartă semnătura inculpatului, ștampila persoanei fizice autorizate.

Analizând actele

dosarului în speța de față, instanța a reținut, mai întâi, că potrivit art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate,

săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Totodată, în conformitate

cu prevederile art. 66 C. proc. pen., în procesul penal inculpatul beneficiază de

prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

În al doilea rând,

s-a arătat că inculpatul a recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate factura

emisă la 16 septembrie 2009 de T.F., precum și facturile emise la data de 24

februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, cu mențiunea că dintre acestea ultimele,

factura cu nr. X este pe storno, respectiv pe minus.

În ceea ce privește

cele 6 acte materiale (corespunzătoare facturilor societății G.Z.B. BV din 04

martie 2010, din 22 martie 2010, din 30 martie 2010), instanța a arătat că la dosar

nu există scrisorile de transport însoțitoare, ștampilate, semnate de inculpat -

ca în cazul celorlalte facturi, inculpatul contestând că ar fi achiziționat flori

în aceste situații. De altfel, factura nr. Y din 04 martie 2010 este o factură de

stomare. Aceeași este situația și în ce privește cele 3 acte materiale imputate

inculpatului, corespunzătoare facturilor societății N.F. BV din 04 august 2009,

10 august 2009, 25 septembrie 2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă

însă semnătura inculpatului și nu sunt recunoscute de acesta.

Pe de altă parte,

astfel cum a subliniat și expertul contabil în raportul pe care l-a întocmit în

cauză, în situația în care achizițiile nu sunt recunoscute de către contribuabil,

informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care

să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate de primire

prin semnătura și ștampila beneficiarului).

Prin urmare, în

prezenta speță întrucât inculpatul nu a recunoscut toate livrările, iar facturile

sus-menționate nu sunt recunoscute de inculpat, nici nu sunt însoțite de scrisori

de transport, C.M.R.-uri, care să poarte semnătura, ștampila persoanei fizice române

autorizate (precum în cazul altor facturi chiar din acest dosar), iar în cauză nu

există alte mijloace de probă care să susțină realitatea achizițiilor imputate inculpatului,

Tribunalul a conchis că există un dubiu privitor la săvârșirea acestor acte materiale,

iar conform principiului in dubio pro reo - principiu fundamental în procesul penal

român - acest dubiu nu poate profita decât inculpatului.

Mai mult, în rechizitoriu

s-a menționat că inculpatul „a obținut venituri din vânzarea florilor, operațiuni

pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă”, deși la dosar - după finalizarea

fazei de urmărire penală și a fazei de cercetare judecătorească - s-a constatat

că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc de probă care să confirme

achiziția și vânzarea respectivelor flori de către inculpat ori obținerea de venituri

din vânzarea acelor flori.

Pe cale de consecință,

informațiile din raportarea VIES neputându-se corobora cu alte mijloace de probă,

judiciare, constatând că însăși partea civilă și-a modificat de mai multe ori cuantumul

pretențiilor susținut a fi fost datorate de inculpat, Tribunalul a concluzionat

în sensul că materialul probator administrat în condiții de contradictorialitate

în cauză nu a dovedit în dosarul de față, dincolo de orice dubiu, că inculpatul

ar fi achiziționat flori în baza facturilor din 04 august 2009, 10 august 2009,

25 septembrie 2009 (emise de N.F. BV), din 04 martie 2009, 22 martie 2009, 30

martie 2009 (emise de G.Z.B. BV), și drept urmare că ar fi avut de efectuat înregistrări

în evidența contabilă, motiv pentru care a reținut existența acestor acte materiale

în sarcina inculpatului.

în aceste condiții,

instanța a constatat că inculpatul C.E. a achiziționat în mai multe rânduri flori

de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența

contabilă, sustragându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor

și taxelor aferente, săvârșind astfel infracțiunea continuată de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. Actele materiale ale acestei infracțiuni sunt cele referitoare la facturile

G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 și la factura T.F. BV din 16

septembrie 2009.

Pe de altă parte,

referitor la existența, cuantumul prejudiciului pretins a fi fost cauzat în cauza

de față, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ., sub aspectul laturii

civile partea civilă era cea care avea obligația să le dovedească, cu atât mai mult

cu cât instanța i-a și pus în vedere acest lucru. Iar în prezentul dosar de remarcat

că majoritatea facturilor au fost depuse doar la instanță, că suma pretinsă drept

prejudiciu a fost fluctuantă, dar cel mai important, că în procesul penal, actele

întocmite de organele de control fiscal nu au decât valoarea unor înscrisuri extrajudiciare,

care stau doar la baza sesizării organelor de urmărire penală, nereprezentând și

nefiind probe administrate în cadrul procesului penal, neputând servi singure drept

temei pentru admiterea pretențiilor civile. În același timp, inculpatul a declarat

și organelor de inspecție fiscală că nu este de acord cu sumele imputate și chiar

a atacat decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția

fiscală (solicitând comunicarea facturilor susținut a fi fost emise de societățile

olandeze, contestând valoarea mare a florilor pretins a fi fost achiziționate dar

și modul de calcul), însă soluționarea contestației a fost suspendată.

În raport de actele

dosarului, în ceea ce privește prejudiciul cauzat părții civile vis-a-vis de actele

materiale reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat mai întâi, că pentru

factura societății T.F. BV din 16 septembrie 2009, care nu a fost înregistrată în

contabilitate, după cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă, s-ar datora

bugetului statului: TVA - 2.947 RON, majorări de întârziere - 271 RON, penalități

de întârziere - 442 RON (2.947 RON x 15%), totalul pentru factura societății T.F.

BV fiind: 2.947 + 271 + 442 = 3.660 RON.

Referitor la facturile

societății G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, având scrisori de

transport semnate de inculpat și despre care însuși inculpatul a recunoscut că nu

Ie-a înregistrat în evidențele contabile, acestea trebuiau înregistrate în contabilitate,

bugetul statului fiind prejudiciat, în concordanță cu modalitatea de calcul utilizată

în raportul de expertiză contabilă de la dosar, după cum urmează:

Pentru factura

din 19 februarie 2010 cu un total general de 2857,85 euro, echivalentul în RON la

cursul euro din 19 februarie 2010 de 4,1357 RON este în sumă de 11.819 RON. Pentru

factura cu un total general de 88,80 euro, echivalentul în RON este de 367.

Pentru factura

din 24 februarie 2010 cu un total general de 2.131,70 euro, echivalentul în RON

la cursul euro din 24 februarie 2010 de 4,1269 RON este în sumă de 8.797 RON. Pentru

factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 130 euro, echivalentul în

RON este de 537. Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 217,70

euro, echivalentul în RON este de 897.

Prin urmare, 11.819

RON + 367 RON + 8.797 RON + 537 RON + 897 RON = 22.418 RON (facturi G.Z.B. BV),

la care se adaugă 15.510 RON (factura T.F.), rezultând valoarea de cumpărare totală

de 37.928 RON.

37.928 RON x 12%

(adaosul comercial mediu constatat de organul fiscal) = 4.551 RON reprezentând venitul

impozabil.

Impozitul pe venit

cuvenit este de 4.551 RON x 16% = 728 RON.

TVA este de 4.551

RON x 19%= 864 RON.

În ceea ce privește

majorările de întârziere, având în vedere numărul de zile calculat de la data scadenței

la data procesului-verbal:

864 RON x 66 zile

x 0,1% = 57 RON

864 RON x 85 zile

x 0,05% = 37 RON

864 RON x 245

zile x 0,1% = 212 RON,

acestea sunt în

total de 306 RON.

Penalitățile de

întârziere sunt de 130 RON (864 x 15%).

Concluzionând,

total pentru facturile societății G.Z.B. BV: 864 + 306 + 130 = 1.300 RON.

Prin urmare, prejudiciul

total datorat de inculpat statului, corespunzător actelor materiale reținute în

sarcina sa, este de 3.660 RON + 1.300 RON = 5.688 RON.

Totodată, având

în vedere că prejudiciul datorat statului este de 5.688 RON, precum și față de faptul

că încă de la primul termen de judecată inculpatul a achitat suma de 6.110 RON cu

titlu de valoare prejudiciu în cauză, instanța a constatat incidența prevederilor

art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 conform cărora dacă prejudiciul

cauzat și recuperat până la primul termen de judecată, este de până la 50.000 euro

în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se

înregistrează în cazierul fiscal.

La individualizarea

sancțiunii aplicate inculpatului, Tribunalul a luat în considerare absența antecedentelor

penale, conduita procesuală a inculpatului (care s-a prezentat în fața instanței,

a avut o atitudine sinceră, în final a și plătit onorariul expertului contabil,

împrejurarea că a achitat prejudiciul în contextul în care P.F.A. și-a încetat existența),

cuantumul dovedit al prejudiciului în prezenta cauză.

Față de dispozițiile

art. 163 C. proc. pen. care se referă la garantarea executării pedepsei (respectiv

a unei sancțiuni de natură penală și nu administrativă) amenzii, instanța a dispus

ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu prin ordonanța din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului

proprietatea inculpatului C.E.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu.

Prin apelul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a solicitat desființarea hotărârii atacate, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului C.E. pentru săvârșirea

infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În motivarea apelului

s-a arătat că din considerentele hotărârii criticate rezultă că instanța de fond

a avut în vedere, în mod eronat, la pronunțarea hotărârii susținerea inculpatului

că recunoaște doar parțial învinuirile, în sensul că nu a înregistrat în contabilitatea

firmei doar factura emisă la data de 16 septembrie 2009 de către T.F. BV și facturile

emise la data de 19 februarie 2010 și la data de 24 februarie 2010 de către societatea

G.Z.B. BV, iar în privința celorlalte facturi emise de această din urmă societate

și de către N.F. BV la dosar nu există scrisorile de transport însoțitoare, ștampilate

și semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi - inculpatul contestând

aceste achiziții de flori, la dosar fiind depuse doar C.M.R.-uri, care nu poartă

semnătura inculpatului și nu sunt recunoscute de către acesta.

În fața instanței

inculpatul a susținut că doar de 4 ori a adus flori din Olanda, având 4 facturi

dintre care 3 facturi Ie-a înregistrat în contabilitate, iar a patra a rătăcit-o,

pentru aceasta achitând suma de 6.110 RON, fiind vorba de factura din 16

septembrie 2009 emisă de către T.F. BV.

S-a concluzionat

de către instanța de fond că în cauză există dubiu cu privire la săvârșirea tuturor

actelor materiale de către inculpat, pe care acesta le contestă, în cauză neexistând

alte mijloace de probă care să susțină realitatea achizițiilor imputate inculpatului.

S-a arătat că

instanța de fond în mod greșit a ajuns la această concluzie interpretând eronat

actele depuse la dosar, fiind depuse cele 4 facturi emise de către N.F. BV, însoțite

de scrisorile de transport, destinatar fiind fără dubiu inculpatul.

În cursul cercetării

judecătorești instanța a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile în

vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea de

către inculpat în evidența sa contabilă a facturilor care trebuiau înregistrate,

conform raportului de expertiză și suplimentului la expertiză, întocmite în cauză

de către expertul contabil L.M., fiind stabilit un prejudiciu total de 32.370

RON rezultat ca urmare a neînregistrării în contabilitatea P.F.A. C.E. a facturii

emise la data de 16 septembrie 2009 de către T.F. BV, a celor 11 facturi emise de

către G.Z.B. BV în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010,

22 martie 2010 și 30 martie 2010, precum și a celor 3 facturi emise de către N.F.

BV la datele de 04 august 2009, 10 august 2009 și 25 septembrie 2009.

Cu toate acestea

instanța reține în considerentele hotărârii alt prejudiciu stabilit prin calcule

făcute personal referitor doar la cele trei acte materiale apreciate ca fiind dovedite,

acesta fiind în valoare de 5.688 RON.

S-a apreciat că

instanța a constatat incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea

nr. 241/2005, dispunând încetarea procesului penal față de inculpat, urmare interpretării

greșite a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale în materie.

În acest sens,

s-a arătat că sistemele VIES și SCAC 2400 sunt sisteme computerizate care permit

schimbul de informații între statele membre U.E. prin intermediul cărora de verifică

și se monitorizează fluxul comerțului intracomunitar, raportările livrărilor/achizițiilor

intracomunitare făcându-se de către agenții economici prin completarea declarației

recapitulative cod 390 VIES, datele cuprinse în aceste raportări fiind certe.

În declarația

dată în fața instanței, inculpatul a susținut că a achiziționat flori din Olanda

doar de patru ori, din cele patru facturi doar una nu a înregistrat-o plătind contravaloarea

prejudiciului corespunzător acesteia de 6.110 RON, negând restul achizițiilor comunicate

prin sistemul VIES. Cu toate acestea instanța ajunge la concluzia că inculpatul

a mai efectuat două achiziții pe care nu Ie-a înregistrat în contabilitate și calculând

personal acest prejudiciu pentru toate cele trei achiziții considerate ca fiind

dovedite fără dubiu și neînregistrate în contabilitate ajunge la prejudiciu inferior

celui recunoscut de inculpat pentru o singură achiziție neînregistrată.

Având în vedere

că inculpatul a achitat doar o parte din prejudiciul constatat în cursul urmăririi

penale și reținut prin actul de sesizare al instanței, contestându-l sub aspectul

cuantumului, s-a apreciat că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului și aplicarea

amenzii administrative.

Prin apelul formulat,

A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, a solicitat obligarea inculpatului C.E. la plata obligațiilor

fiscale rămase de plată, respectiv suma de 40.619 RON reprezentând impozit pe venit,

TVA și dobânzi, cu accesorii până la data plății.

În motivarea apelului

s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea civilă motivat de

faptul că inculpatul ar fi achitat prejudiciul, în condițiile în care partea civilă

a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 59.194 RON.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ale O.G. nr.

92/2003 și ale art. 14-17 și art. 361 C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 82/A din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Sibiu împotriva sentinței penale nr. 13 din data de 08 februarie 2013, pronunțată

de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1058/85/2012, a fost desființată integral sentința

penală atacată și, procedând la o nouă judecată:

A fost condamnat

inculpatul C.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 65

C. pen. și a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a fost aplicată inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.:

- dreptul de a

fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a

ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de

stat.

Au fost interzise

inculpatului exercitarea, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.:

- dreptul de a

fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

- dreptul de a

ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de

stat.

În baza art. 81,

art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale

de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Pe aceeași durată,

de 4 ani, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor,

conform art. 71 alin. ultim C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 83 și ale art. 84 C. pen.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen., coroborate cu art. 998 C. civ., a fost admisă în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P.

Sibiu și, în consecință, a fost obligat inculpatul C.E. să îi plătească părții civile

următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale:

- suma de 15.674

RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare

de la societatea olandeză G.Z.B. BV, precum și majorări de întârziere calculate

până la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate

începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și până

la data achitării efective a debitului.

- suma de 1.414

RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții

intracomunitare de la societatea olandeză G.Z.B. BV.

- suma de 5.021

RON reprezentând TTVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare

de la societatea olandeză N.F. BV, precum și majorări de întârziere calculate până

la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate

începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și până

la data achitării efective a debitului.

- suma de 453

RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții

intracomunitare de la societatea olandeză N.F. BV.

- suma de 2.947

RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare

de la societatea olandeză T.F. BV, precum și majorări de întârziere calculate până

la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate

începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și până

la data achitării efective a debitului.

- suma de 266

RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții

intracomunitare de la societatea olandeză T.F. BV.

A fost scăzută

din cuantumul prejudiciului total stabilit mai sus suma de 6.110 RON achitată de

inculpat la data de 13 martie 2012.

A fost revocată

măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de procuror, prin ordonanța din 14

februarie 2011 dată Dosarul nr. 866/P/2010, asupra imobilului.

Instanța de apel,

în temeiul art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen., a adus la cunoștința inculpatului

că, dată fiind soluția primei instanțe, de încetare a procesului penal, cu ocazia

judecării apelului, este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent.

Inculpatul intimat

C.E. a învederat că nu dorește să dea declarație în cauză, precizând că își menține

declarațiile date anterior.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate, precum și din oficiu, conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit

caracterului devolutiv integral al apelului, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

procurorului din 01 februarie 2012 dat în Dosarul nr. 866/P/2010 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată a inculpatului C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 01 iulie

2009 - 31 martie 2010, inculpatul, în calitate de administrator al P.F.A. C.E.,

a achiziționat în repetate rânduri flori de la S. BV, SC N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F.

BV toate din Olanda, obținând ulterior venituri din vânzarea acestora, operațiuni

pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata

către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente și cauzând un prejudiciu

bugetului de stat în sumă de 59.194 RON.

Din ansamblul

materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și la judecarea cauzei

în primă instanță, a rezultat că, raportat la perioada menționată în actul de sesizare,

respectiv 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, inculpatul C.E., în calitate de administrator

al P.F.A. C.E. a efectuat achiziții intracomunitare de la societățile olandeze S.

BV, N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F. BV, astfel:

privește societatea T.F. BV au fost emise 2 facturi fiscale, respectiv: factura

din 11 septembrie 2011 în valoare 1.399,78 euro (înregistrată în contabilitatea

societății) și factura din 16 septembrie 2009 în valoare de 3.249,36 euro, care

nu a fost înregistrată în contabilitatea societății.

N.F. BV au fost emise 4 facturi fiscale, respectiv din 04 august 2009 în valoare

de 1.080,2 euro, din 10 august 2009, în valoare de 2.211,4 euro, din 25

septembrie 2009 în valoare de 2.232,3 euro și din 06 octombrie 2009 în valoare de

1.700,4 euro, dintre care doar această din urmă factura fiscală a fost înregistrată

în contabilitatea societății.

societatea S. BV a fost emisă 1 factură din 27 august 2009 în valoare de 2.911,5

euro, factură înregistrată în contabilitatea societății.

privește societatea G.Z.B. BV, Curtea a reținut că inculpatul C.E. a achiziționat

în primul trimestru al anului 2010 flori în valoare totală de 17.983 euro, fiind

emise un număr de 11 facturi fiscale, din care 2 cu minus, respectiv în datele de

19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 și 30

martie 2010 (plus una din noiembrie 2010, a cărei valoare a fost scăzută din cuantumul

total de 19.620,12 euro și care nu a fost reținută în actul de sesizare și nu a

fost avută în vedere de prezenta instanță), după cum rezultă din înscrisul comunicat

de această societate aflat la dosarul Tribunalului.

Curtea a constatat

faptul că factura din 04 martie 2010 este o factură de stornare și nu are relevanță

în cauză, în condițiile în care la însumarea valorii totale a achizițiilor efectuate

de la această societate nu a fost avută în vedere această factură.

Astfel, din înscrisurile

comunicate de societatea G.Z.B. BV a rezultat că din cele 11 facturi menționate

două au fost de stornare, pentru sumele de 207,35 euro (factura din 24

februarie 2010) și 80 euro (factura din 04 martie 2010).

Curtea a apreciat

că principala problemă pusă în discuție în prezenta cauză a fost aceea a autenticității

livrărilor și a facturilor neînregistrate de inculpat în evidența P.F.A.

În acest sens

s-a constatat că prima instanță, la stabilirea stării de fapt și la analiza probelor

administrate în cauză a avut în vedere, pe de o parte faptul că pentru cele 6 acte

materiale (corespunzătoare facturilor societății G.Z.B. BV din 04 martie 2010, din

22 martie 2010, din 30 martie 2010), la dosar nu există scrisorile de transport

însoțitoare, ștampilate, semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi, aceeași

fiind situația și în ce privește cele 3 acte materiale imputate inculpatului, corespunzătoare

facturilor societății N.F. BV din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie

2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă însă semnătura inculpatului

și nu sunt recunoscute de acesta, iar, pe de altă parte, raportându-se și la mențiunile

expertului contabil, faptul că în situația în care achizițiile nu sunt recunoscute

de către contribuabil, informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente

certificate care să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate

de primire prin semnătura și ștampila beneficiarului).

Curtea de Apel

a apreciat ca eronat raționamentul primei instanțe, având în vedere următoarele:

I. Conform Regulamentului

(CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 07 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat

prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 al Consiliului din 26 aprilie 2004 și ReguIamentul

(CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006, privind cooperarea administrativă

în domeniul taxei pe valoarea adăugată și de abrogare a Regulamentului nr. 218/92:

Art. 22 alin.

(1) și (3): „Fiecare stat membru dispune de o bază de date electronică în care stochează

și prelucrează informațiile pe care le colectează în conformitate cu art. 22

alin. (6) lit. b), în versiunea din art. 28h din Directiva nr. 77/388/CEE.

Statele membre

se asigură că bazele lor de date sunt actualizate, complete și exacte.”

Art. 26: „În cazul

în care, în sensul art. 22-25, autoritățile competente ale statelor membre stochează

informații în baze de date electronice și fac schimb de astfel de informații prin

mijloace electronice, ele iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea

art. 41”.

Art. 41 alin.

(2): „Informațiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului regulament,

pot fi utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru perceperea sau

controlul administrativ al impozitelor în scopul stabilirii bazei de impozitare.

De asemenea, acestea

pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare care pot implica sancțiuni,

inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor

generale și dispozițiilor legale care reglementează drepturilor acuzațiilor și martorilor

în cadrul acestor proceduri”.

Art. 42: „Rapoartele,

declarațiile și orice alte documente sau copiile certificate sau extrasele acestor

documente, obținute de personalul autorității solicitate și comunicate autorității

solicitante, în cadrul asistenței prevăzute de prezentul regulament, pot fi invocate

ca dovezi de către organismele competente ale statului membru al autorității solicitante,

la fel ca și documentele similare furnizate de o altă autoritate din țara respectivă”.

II. În fapt, în

urma controlului tematic efectuat în luna iulie a anului 2010 la P.F.A. C.E., organele

inspecției fiscale au constatat, raportat la informațiile furnizate prin sistemul

VIES că P.F.A. C.E. a efectuat mai multe achiziții intracomunitare din Olanda în

perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010.

Ca urmare a neconcordanțelor

între Formularul SCAC 2004 privind schimbul de informații și înregistrările prin

Sistemul VIES s-au efectuat noi verificări, în urma cărora s-a stabilit că, în ceea

ce privește societatea olandeză T.F. BV, în afara celor două achiziții din 11

septembrie 2009 și 16 septembrie 2009, nu s-au efectuat alte livrări către persoana

C.E., motiv pentru care s-a constatat că achiziția menționată pentru trimestrul

IV din anul 2009, în valoare de 22.915 euro, nu este reală.

Aceste inadvertențe

au îndreptățit inculpatul să susțină că nici înscrierile din sistemul VIES privind

achizițiile de la societățile G.Z.B. BV și N.F. BV nu sunt reale, iar expertul contabil

numit în cauză a susținut de asemenea că, față de situația livrărilor efectuate

de T.F. BV, cu privire la care s-au constatat erori semnificative și un prejudiciu

inexistent, informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate

care să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate de

primire prin semnătura și ștampila beneficiarului).

La dosarul primei

instanțe au fost comunicate însă informațiile suplimentare solicitate în cursul

urmăririi penale cu privire la achizițiile efectuate de la societatea G.Z.B. BV

și respectiv N.F. BV.

În ceea ce privește

prima societate, s-a comunicat expres faptul că au fost vândute flori și plante

lui C.E., în total de 17.983 euro, în primul trimestru al anului 2010, că acesta

a preluat personal bunurile, că marfa vândută trebuie plătită în numerar pe loc,

că societatea olandeză întotdeauna verifică autenticitatea codului persoanei străine

în avans. S-a observat că printre înscrisurile comunicate în copie există unul indicând

adresa și codul de înregistrare al lui C.E. și semnătura acestuia, semnătură care

apare și pe scrisorile de transport.

Referitor la societatea

N.F. BV, Curtea a constatat că au fost comunicate cele 4 facturi fiscale menționate,

însoțite fiecare de scrisoare de transport (C.M.R.), niciunul dintre aceste documente

nefiind semnate de inculpat (deci nici factura din 06 ocotombrie 2009). A fost comunicată

însă la dosar scrisoarea de transport (C.M.R.), aferentă datei de 06 septembrie

2009, semnată de inculpat.

III. Făcând în

continuare referire la dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se

de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul

aflării adevărului, Curtea a arătat că, deși inculpatul beneficiază de „prezumția

de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin.

(1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze

probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65

alin. (1) C. proc. pen.), potrivit art. 66 C. proc. pen., acesta, în cazul în care

există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Sub acest

aspect s-a subliniat că „a proba lipsa lor de temeinicie” reprezintă un drept procesual

care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei

probe sau la contestarea legalității mijloacelor de probă. În măsura în care inculpatul

nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție

a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

S-a făcut totodată

trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că,

în condițiile în care există o probațiune administrată împotriva persoanei acuzate,

care a fost coroborată cu lipsa unei explicații plauzibile din partea acesteia,

dreptul la tăcere nu a fost încălcat (cauza Murray contra Marii Britanii).

În același sens,

s-a menționat că, la pct. 2.5 din Carta verde privind prezumția de nevinovăție se

arată că probele în acuzare trebuie să fie suficient de solide pentru a necesita

un răspuns din partea celui acuzat, iar nu vinovăția certă a acestuia, caz în care

absența unei justificări din partea acestuia poate duce la concluzia că nu există

nicio altă explicație posibilă și că acuzatul este vinovat, având în vedere declarațiile

celorlalte persoane acuzate, contradicțiile între declarațiile acuzatului sau introducerea

în cauză de date sau informații false.

Raportându-se

la situația concretă din cauză, Curtea a arătat că, în cursul urmăririi penale,

inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în cursul judecății, prin declarația

dată la termenul din 14 martie 2012, a menționat că a adus flori din Olanda doar

de 4 ori, iar din cele 4 facturi, doar una nu a înregistrat-o în contabilitate,

deoarece a rătăcit-o, subliniind totodată că alte flori nu a importat din Olanda.

Prin concluziile scrise depuse la data de 15 mai 2012, acesta, prin apărător ales,

a precizat că niciuna dintre facturile emise de societatea G.Z.B. BV, la 19

februarie 2010, la 24 februarie 2010, la 04 martie 2010, 22 martie 2010 și 30

martie 2010 nu poartă semnătura sa.

La termenul din

30 mai 2012, instanța a pus în vedere inculpatului, prin apărătorul său, să precizeze

care sunt facturile semnate și acceptate de el, acesta menționând că doar unele

facturi au fost acceptate, fără a le indica.

Ulterior, în concluziile

scrise depuse la dosar, s-a precizat că, privitor la facturile emise la 24

februarie 2010 de către G.Z.B. BV, acestea au fost recunoscute ca fiind preluate

și semnate de inculpat, însă așa cum s-a arătat, dintr-o greșeală nu au fost înregistrate

în evidențele contabile.

Curtea a observat

că și prima instanță, în hotărârea pronunțată, a reținut că inculpatul ar fi recunoscut

că nu a înregistrat în contabilitate factura emisă la 16 septembrie 2009 de T.F.

BV, precum și facturile emise la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B.

BV, cu mențiunea că dintre acestea ultimele, factura cu nr. X este pe storno, respectiv

pe minus.

Cu toate acestea,

în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat organelor fiscale că nu a achiziționat

flori din Olanda, în afara celor înregistrate în evidența contabilă.

Curtea de Apel

a constatat așadar că inculpatul C.E. a recunoscut succesiv existența achizițiilor

intracomunitare efectuate și numai în măsura în care documentele fiscale existente

la dosar (inițial doar cele privind societatea T.F. BV și apoi, după comunicarea

facturilor emise de societatea G.Z.B. BV, Ie-a recunoscut doar pe cele care poartă

semnătura sa) conțineau semnătura sa, fără a duce nicio justificare cu privire la

existența celorlalte achiziții intracomunitare înregistrate în sistemul VIES, ca

fiind efectuate de acesta.

În aceste împrejurări,

având în vedere dispozițiile mai sus menționate din Regulamentul (CE) nr. 1798/2003

al Consiliului din 07 ocotombrie 2003 și coroborând înscrisurile depuse la dosar

cu informațiile comunicate prin sistemul VIES cu privire la achizițiile intracomunitare

efectuate de P.F.A. C.E., la faptul că acesta s-a prezentat personal și a achitat

în numerar contravaloarea bunurilor cumpărate, precum și față de apărările inculpatului,

fundamentate în principal pe invocarea lipsei probelor, fără a aduce niciun argument

cu privire la existența acestor înregistrări în sistemul VIES și recunoscând succesiv

facturile fiscale comunicate în măsura în care a constatat că documentele au fost

semnate de el, Curtea de Apel a apreciat că este dovedit în cauză că inculpatul

a efectuat aceste achiziții intracomunitare de flori și plante, din Olanda, de la

4 societăți comerciale, înregistrând în actele contabile ale P.F.A. C.E. doar un

număr de 3 facturi fiscale.

În evidența contabilă

a P.F.A. C.E. au fost înregistrate pentru anul 2009 achiziții în valoare totală

de 27.594 RON (18.231 + 9.363 RON) - inclusiv adaos - iar valoarea totală a intrărilor

a fost calculată la suma de 55.826 RON, fără adaos. În ceea ce privește anul 2010,

nu au fost înregistrate achiziții în contabilitatea P.F.A. C.E..

Curtea a observat

că prima instanță a reținut că inculpatul C.E. a achiziționat în mai multe rânduri

flori de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat

în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a

impozitelor și taxelor aferente, săvârșind astfel infracțiunea continuată de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., arătând că actele materiale ale acestei infracțiuni sunt cele

referitoare la facturile G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 și la

factura T.F. BV din 16 septembrie 2009, deși potrivit reținerilor aceleiași instanțe,

inculpatul a recunoscut doar facturile emise la data de 24 februarie 2010 .

Pe de altă parte,

Curtea a constatat că în rechizitoriu s-a menționat că inculpatul „a obținut venituri

din vânzarea florilor, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă”,

deși la dosar - după finalizarea fazei de urmărire penală și a fazei de cercetare

judecătorească - se constată că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc

de probă care să confirme achiziția și vânzarea respectivelor flori de către inculpat

ori obținerea de venituri din vânzarea acelor flori.

Instanța de apel

a apreciat însă că este de asemenea dovedită și vânzarea acestor flori și plante

și implicit obținerea de venituri din efectuarea acestor operațiuni comerciale.

În primul rând,

după cum s-a reținut mai sus, a fost dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul

C.E. a efectuat aceste achiziții de la societățile olandeze.

În al doilea rând,

prin declarația dată în faza de urmărire penală, martora Ș.A. a arătat că inculpatul

se ocupă cu vânzarea de flori de mai mulți ani, că știe că acesta a fost personal

în Olanda după flori cu un microbuz și de asemenea cu un autoturism și că a aflat

de la inculpat că primea flori trimise de la firmele olandeze cu diferite transporturi,

flori pe care le prelua din zona Sibiu. În ceea ce privește vânzarea florilor, martora

a arătat că inculpatul pleca cu flori pe un traseu, fără ca ea să cunoască localitățile

și clienții pe care îi avea în țară.

În fața instanței,

martora a precizat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală, precizând

încă o dată că inculpatul i-a spus că ar fi fost personal în Olanda să cumpere flori.

Coroborând faptele

și împrejurările ce rezultă din ansamblul materialului probatoriu administrat în

cauză cu faptul că inculpatul nu a oferit nicio explicație cu privire la destinația

acestor achiziții (pe care de altfel nu le recunoaște) și având în vedere gradul

mare de perisabilitate a florilor, Curtea de Apel a concluzionat că aceste bunuri

au fost comercializate de inculpat, fără a înregistra în contabilitatea P.F.A. C.E.

veniturile realizate.

Pentru considerentele

arătate, instanța a constatat că faptele inculpatului există și întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, săvârșită în formă continuată,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., fapte constând în omisiunea înregistrării în contabilitatea P.F.A.

C.E., în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale

și a achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate de la societățile N.F. BV,

G.Z.B. BV și T.F. BV și a veniturilor realizate în urma vânzării acestor bunuri,

fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, motiv

pentru care, conform art. 375 alin. (2) C. proc. pen. a pronunțat condamnarea inculpatului

C.E.

Referitor la precizările

succesive ale rechizitoriului în fața instanței, precum și modificările efectuate

de partea civilă, de mai multe ori, cu privire la cuantumul pretențiilor susținut

a fi fost datorate de inculpat, Curtea a apreciat că aceste inadvertențe nu au relevanță

asupra existenței faptelor, stabilirea acestora și a cuantumului prejudiciului fiind

atributul instanței de judecată.

În acest sens

s-a menționat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul procurorului

pentru aceea că, în calitate de administrator al P.F.A. C.E. a achiziționat în repetate

rânduri flori de la S. BV, N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F. BV toate din Olanda, obținând

ulterior venituri din vânzarea acestora, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat

în evidența contabilă, arătându-se cu privire la fiecare societate sumele în euro,

reprezentând contravaloarea acestor achiziții.

S-a apreciat de

către instanța de apel ca fiind regretabil faptul că, prin precizările depuse la

dosar, procurorul a reținut ca acte materiale unele facturi fiscale care au fost

înscrise în contabilitatea P.F.A. C.E. (facturile emise de T.F. BV la 11

septembrie 2009, 27 octombrie 2010, factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009,

factura emisă de S. BV la 27 august 2009), iar în ceea ce privește G.Z.B. BV au

fost indicate, ca acte materiale, inițial 6 facturi emise de în datele de 19

februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010, 30 martie

2010 și apoi 11 (din care 2 erau de fapt de stornare), însă s-a arătat că încadrarea

în drept a faptelor săvârșite și eventual numărul actelor materiale comise de inculpat

este atributul exclusiv al instanței, care are însă obligația de a se limita la

obiectul judecății, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen.

Or, în actul de

sesizare a instanței au fost descrise faptele inculpatului raportat la fiecare societate

în parte și la valoarea totală a achizițiilor efectuate de inculpat de la această

societate, depunerea ulterioară a facturilor fiscale în fața instanței considerându-se

că nu a avut ca scop modificarea obiectului judecății, ci dovedirea stării de fapt

astfel cum a fost menționată în actul de sesizare. Pe de altă parte, s-a arătat

că nicio dispoziție legală nu interzice procurorului să depună la dosarul instanței,

în probațiune, înscrisuri obținute