ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1277/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 08 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 1058/85/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) 1 C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.E. amendă administrativă de 500 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

S-a constatat că inculpatul C.E. a acoperit prejudiciul produs părții civile Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, și în baza art. 346 C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă. S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu prin ordonanța din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului proprietatea inculpatului C.E. În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: P.F.A. C.E. a fost autorizată inițial în baza Decretului-lege nr. 54/1990 potrivit autorizației din 21 februarie 2000 eliberată de Consiliul Județean Sibiu, apoi începând cu data de 05 mai 2009 în baza rezoluției emisă de către Registrul Comerțului Sibiu conform O.U.G.

nr. 44/2008 s-a transformat în persoană fizică autorizată, iar la data de 12 iulie 2010 a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Obiectul principal de activitate al persoanei fizice autorizate era: „Comerțul cu ridicata al florilor și plantelor” - cod CAEN 4622, iar activitate secundară: „Comerțul cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe altor produse” - cod CAEN 4789. Titularul autorizației de funcționare era inculpatul C.E., acesta fiind persoana ce răspundea și de organizarea și conducerea evidenței în partidă simplă. În luna iulie 2010, lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu - Inspecție Fiscală Persoane Fizice, au efectuat un control tematic inopinat la P.F.A.

C.E., ce a avut ca obiectiv verificarea documentelor justificative și contabile privind achizițiile intracomunitare efectuate de acesta, urmare a informațiilor furnizate prin sistemul VIES (referitor la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre și datele din evidența contabilă), fiind întocmit în acest sens procesul-verbal din 13 octombrie 2010. Potrivit raportului privind informațiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toți contribuabilii din toate statele membre către P.F.A. C.E., D.G.F.P.

Sibiu a concluzionat că acesta a efectuat mai multe achiziții intracomunitare din Olanda în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, respectiv: trimestrul III/2009 achiziții intracomunitare în sumă de 55.826 RON echivalentul a 13.298 euro, trimestrul IV/2009 achiziții intracomunitare în sumă de 104.171 RON echivalentul a 24.629 euro, trimestrul I/2010 achiziții intracomunitare în sumă de 73.655 RON echivalentul a 17.983 RON. În condițiile în care existau neconcordanțe între evidența contabilă a P.F.A. C.E. și informațiile primite prin sistemul VIES pentru anii 2009 și 2010, organele de inspecție fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe venit, fiind avut în vedere la calcul, adausul mediu comercial practicat de P.F.A.

C.E., de 12%. Din verificarea documentelor justificative și contabile puse la dispoziție organelor de control fiscal s-au constatat neconcordanțe între evidența contabilă P.F. C.E. în ceea ce privește achizițiile intracomunitare cu informațiile primite prin sistemul V.I.E.S., în condițiile în care acesta a înregistrat în evidența contabilă doar trei facturi provenite de la furnizori din Olanda, valoarea acestora fiind inferioară valorii livrărilor declarate de către partenerii din Olanda. Veniturile estimate a fi obținute de către inculpatul C.E. ca urmare a livrării florilor neînregistrate în contabilitate au fost stabilite la suma de 234.094 RON, sumă reprezentând baza de impunere. Taxa pe valoarea adăugată necolectată de către inculpatul C.E.

s-a apreciat că este în sumă de 44.480 RON, fiind calculată prin aplicarea cotei standard de 19% (valoare la acea dată), la contravaloarea estimată a fi obținută ca urmare a livrării florilor neînregistrate în gestiune. Au fost estimate a fi obținute veniturile de către persoana impozabilă ca urmare a livrării florilor neînregistrate în contabilitate: În anul 2009 (trimestrul III și IV) în sumă de 151.603 RON cu un impozit aferent de 24.256 RON. În anul 2010 (trimestrul I) în sumă de 82.494 RON cu un impozit aferent de 13.100 RON. Valoarea totală a prejudiciului a fost stabilită de către organul fiscal la suma de 97.187 RON ca fiind compusă din: 44.480 RON - taxa pe valoarea adăugată; 8.580 RON - majorări aferente TVA; 6.672 RON - penalități de întârziere; 24.256 RON - impozit pe venit an 2009; 13.199 RON - impozit pe venit an 2010. Pe parcursul urmăririi penale, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P.

Sibiu au procedat la o nouă verificare a P.F.A. C.E. ca urmare a neconcordanțelor între Formularul SCAC 2004 privind schimbul de informații de către P.F.A. C.E. cu datele transmise prin Sistemul V.I.E.S., care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 și procesului-verbal din 13 octombrie 2010. În luna octombrie 2010 Biroul Județean de Informații Fiscale a solicitat autorităților fiscale olandeze date privind livrările intracomunitare de flori existente de către T.F. BV către P.F.A. C.E. Răspunsul primit a relevat faptul că: „învinuitul C.E. a ridicat (colectat) flori cu propriul camion (bus). În data de 11 septembrie 2009 a colectat flori în sumă de 1.399 euro (factura nr. 1), florile au fost plătite în numerar.

În data de 16 septembrie 2009 în sumă de 3.249,36 euro (factura nr. 2). Suma de 2.600 euro a fost plătită în numerar, restul sumei urma să fie plătită mai târziu. Acesta nu a plătit factura. Persoana noastră impozabilă a stornat (factura nr. 3) această sumă și nu a făcut nici un efort pentru a obține bani. Nu au fost livrări suplimentare făcute, contribuabilul nostru nu mai efectuează tranzacții cu această persoană. Livrările declarate în trimestrul IV al anului 2009 arătate în sistemul VIES vor fi șterse”. Urmare a informațiilor primite prin Formularul SCAC 2004, achiziția declarată în trimestrul IV 2009 prin sistemul VIES s-a conchis că nu este reală, baza de impunere diminuându-se cu suma de 22.915 euro echivalentul a 96.921 RON.

S-a procedat la un nou calcul al prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului C.E. fără a se avea în vedere achiziția nereală, organele de inspecție fiscală stabilind o taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar în minus cu suma de 20.625 RON și majorări aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită în minus cu suma de 4.096 RON. Și în ceea ce privește impozitul pe venit organele de inspecție fiscală au stabilit diferența de venit în minus în sumă de 108.552 RON, urmare a diminuării venitului aferent trimestrului IV 2009. Ca rezultat final sumele stabilite inițial drept prejudiciu cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului C.E. au fost diminuate la suma de 59.194 RON, apreciată a fi prejudiciul datorat bugetului consolidat al statului.

În fața instanței, prin ultima precizare a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a acuzat inculpatul de săvârșirea a 15 acte materiale, referitoare la: o factură emisă de T.F. BV în data de 16 septembrie 2009; 11 facturi emise de G.Z.B. BV în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010, 30 martie 2010; 3 facturi emise de N.F. BV în datele de 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009. S-a constatat astfel că Parchetul nu a mai considerat acte materiale imputate inculpatului cele referitoare la facturile emise de T.F. la 11 septembrie 2009, 27 octombrie 2010, la factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009, la factura emisă de S. la 27 august 2009, facturi despre care inculpatul, de altfel, a și susținut că Ie-a înregistrat în contabilitate.

Față de conținutul rechizitoriului, de precizările acestuia, prin concluziile depuse la dosar, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru actele materiale referitoare la facturile emise de N.F. BV în 25 septembrie 2009, 04 august 2009, 10 august 2009, la facturile emise de societatea G.Z.B. BV, întrucât nici facturile și nici scrisorile de însoțire a mărfurilor nu poartă semnătura inculpatului, ștampila persoanei fizice autorizate. Analizând actele dosarului în speța de față, instanța a reținut, mai întâi, că potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 66 C. proc. pen., în procesul penal inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. În al doilea rând, s-a arătat că inculpatul a recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate factura emisă la 16 septembrie 2009 de T.F., precum și facturile emise la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, cu mențiunea că dintre acestea ultimele, factura cu nr. X este pe storno, respectiv pe minus. În ceea ce privește cele 6 acte materiale (corespunzătoare facturilor societății G.Z.B. BV din 04 martie 2010, din 22 martie 2010, din 30 martie 2010), instanța a arătat că la dosar nu există scrisorile de transport însoțitoare, ștampilate, semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi, inculpatul contestând că ar fi achiziționat flori în aceste situații.

De altfel, factura nr. Y din 04 martie 2010 este o factură de stomare. Aceeași este situația și în ce privește cele 3 acte materiale imputate inculpatului, corespunzătoare facturilor societății N.F. BV din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă însă semnătura inculpatului și nu sunt recunoscute de acesta. Pe de altă parte, astfel cum a subliniat și expertul contabil în raportul pe care l-a întocmit în cauză, în situația în care achizițiile nu sunt recunoscute de către contribuabil, informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate de primire prin semnătura și ștampila beneficiarului).

Prin urmare, în prezenta speță întrucât inculpatul nu a recunoscut toate livrările, iar facturile sus-menționate nu sunt recunoscute de inculpat, nici nu sunt însoțite de scrisori de transport, C.M.R.-uri, care să poarte semnătura, ștampila persoanei fizice române autorizate (precum în cazul altor facturi chiar din acest dosar), iar în cauză nu există alte mijloace de probă care să susțină realitatea achizițiilor imputate inculpatului, Tribunalul a conchis că există un dubiu privitor la săvârșirea acestor acte materiale, iar conform principiului in dubio pro reo - principiu fundamental în procesul penal român - acest dubiu nu poate profita decât inculpatului.

Mai mult, în rechizitoriu s-a menționat că inculpatul „a obținut venituri din vânzarea florilor, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă”, deși la dosar - după finalizarea fazei de urmărire penală și a fazei de cercetare judecătorească - s-a constatat că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc de probă care să confirme achiziția și vânzarea respectivelor flori de către inculpat ori obținerea de venituri din vânzarea acelor flori.

Pe cale de consecință, informațiile din raportarea VIES neputându-se corobora cu alte mijloace de probă, judiciare, constatând că însăși partea civilă și-a modificat de mai multe ori cuantumul pretențiilor susținut a fi fost datorate de inculpat, Tribunalul a concluzionat în sensul că materialul probator administrat în condiții de contradictorialitate în cauză nu a dovedit în dosarul de față, dincolo de orice dubiu, că inculpatul ar fi achiziționat flori în baza facturilor din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009 (emise de N.F. BV), din 04 martie 2009, 22 martie 2009, 30 martie 2009 (emise de G.Z.B. BV), și drept urmare că ar fi avut de efectuat înregistrări în evidența contabilă, motiv pentru care a reținut existența acestor acte materiale în sarcina inculpatului.

în aceste condiții, instanța a constatat că inculpatul C.E. a achiziționat în mai multe rânduri flori de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă, sustragându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente, săvârșind astfel infracțiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Actele materiale ale acestei infracțiuni sunt cele referitoare la facturile G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 și la factura T.F. BV din 16 septembrie 2009. Pe de altă parte, referitor la existența, cuantumul prejudiciului pretins a fi fost cauzat în cauza de față, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ., sub aspectul laturii civile partea civilă era cea care avea obligația să le dovedească, cu atât mai mult cu cât instanța i-a și pus în vedere acest lucru.

Iar în prezentul dosar de remarcat că majoritatea facturilor au fost depuse doar la instanță, că suma pretinsă drept prejudiciu a fost fluctuantă, dar cel mai important, că în procesul penal, actele întocmite de organele de control fiscal nu au decât valoarea unor înscrisuri extrajudiciare, care stau doar la baza sesizării organelor de urmărire penală, nereprezentând și nefiind probe administrate în cadrul procesului penal, neputând servi singure drept temei pentru admiterea pretențiilor civile. În același timp, inculpatul a declarat și organelor de inspecție fiscală că nu este de acord cu sumele imputate și chiar a atacat decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția fiscală (solicitând comunicarea facturilor susținut a fi fost emise de societățile olandeze, contestând valoarea mare a florilor pretins a fi fost achiziționate dar și modul de calcul), însă soluționarea contestației a fost suspendată.

În raport de actele dosarului, în ceea ce privește prejudiciul cauzat părții civile vis-a-vis de actele materiale reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat mai întâi, că pentru factura societății T.F. BV din 16 septembrie 2009, care nu a fost înregistrată în contabilitate, după cum rezultă și din raportul de expertiză contabilă, s-ar datora bugetului statului: TVA - 2.947 RON, majorări de întârziere - 271 RON, penalități de întârziere - 442 RON (2.947 RON x 15%), totalul pentru factura societății T.F. BV fiind: 2.947 + 271 + 442 = 3.660 RON. Referitor la facturile societății G.Z.B.

BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, având scrisori de transport semnate de inculpat și despre care însuși inculpatul a recunoscut că nu Ie-a înregistrat în evidențele contabile, acestea trebuiau înregistrate în contabilitate, bugetul statului fiind prejudiciat, în concordanță cu modalitatea de calcul utilizată în raportul de expertiză contabilă de la dosar, după cum urmează: Pentru factura din 19 februarie 2010 cu un total general de 2857,85 euro, echivalentul în RON la cursul euro din 19 februarie 2010 de 4,1357 RON este în sumă de 11.819 RON. Pentru factura cu un total general de 88,80 euro, echivalentul în RON este de 367. Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 2.131,70 euro, echivalentul în RON la cursul euro din 24 februarie 2010 de 4,1269 RON este în sumă de 8.797 RON.

Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 130 euro, echivalentul în RON este de 537. Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 217,70 euro, echivalentul în RON este de 897. Prin urmare, 11.819 RON + 367 RON + 8.797 RON + 537 RON + 897 RON = 22.418 RON (facturi G.Z.B. BV), la care se adaugă 15.510 RON (factura T.F.), rezultând valoarea de cumpărare totală de 37.928 RON. 37.928 RON x 12% (adaosul comercial mediu constatat de organul fiscal) = 4.551 RON reprezentând venitul impozabil. Impozitul pe venit cuvenit este de 4.551 RON x 16% = 728 RON. TVA este de 4.551 RON x 19%= 864 RON. În ceea ce privește majorările de întârziere, având în vedere numărul de zile calculat de la data scadenței la data procesului-verbal: 864 RON x 66 zile x 0,1% = 57 RON 864 RON x 85 zile x 0,05% = 37 RON 864 RON x 245 zile x 0,1% = 212 RON, acestea sunt în total de 306 RON.

Penalitățile de întârziere sunt de 130 RON (864 x 15%). Concluzionând, total pentru facturile societății G.Z.B. BV: 864 + 306 + 130 = 1.300 RON. Prin urmare, prejudiciul total datorat de inculpat statului, corespunzător actelor materiale reținute în sarcina sa, este de 3.660 RON + 1.300 RON = 5.688 RON. Totodată, având în vedere că prejudiciul datorat statului este de 5.688 RON, precum și față de faptul că încă de la primul termen de judecată inculpatul a achitat suma de 6.110 RON cu titlu de valoare prejudiciu în cauză, instanța a constatat incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 conform cărora dacă prejudiciul cauzat și recuperat până la primul termen de judecată, este de până la 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal.

La individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului, Tribunalul a luat în considerare absența antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului (care s-a prezentat în fața instanței, a avut o atitudine sinceră, în final a și plătit onorariul expertului contabil, împrejurarea că a achitat prejudiciul în contextul în care P.F.A. și-a încetat existența), cuantumul dovedit al prejudiciului în prezenta cauză. Față de dispozițiile art. 163 C. proc. pen. care se referă la garantarea executării pedepsei (respectiv a unei sancțiuni de natură penală și nu administrativă) amenzii, instanța a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu prin ordonanța din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului proprietatea inculpatului C.E.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu. Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a solicitat desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului C.E. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de evaziune fiscală. În motivarea apelului s-a arătat că din considerentele hotărârii criticate rezultă că instanța de fond a avut în vedere, în mod eronat, la pronunțarea hotărârii susținerea inculpatului că recunoaște doar parțial învinuirile, în sensul că nu a înregistrat în contabilitatea firmei doar factura emisă la data de 16 septembrie 2009 de către T.F.

BV și facturile emise la data de 19 februarie 2010 și la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, iar în privința celorlalte facturi emise de această din urmă societate și de către N.F. BV la dosar nu există scrisorile de transport însoțitoare, ștampilate și semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi - inculpatul contestând aceste achiziții de flori, la dosar fiind depuse doar C.M.R.-uri, care nu poartă semnătura inculpatului și nu sunt recunoscute de către acesta. În fața instanței inculpatul a susținut că doar de 4 ori a adus flori din Olanda, având 4 facturi dintre care 3 facturi Ie-a înregistrat în contabilitate, iar a patra a rătăcit-o, pentru aceasta achitând suma de 6.110 RON, fiind vorba de factura din 16 septembrie 2009 emisă de către T.F.

BV. S-a concluzionat de către instanța de fond că în cauză există dubiu cu privire la săvârșirea tuturor actelor materiale de către inculpat, pe care acesta le contestă, în cauză neexistând alte mijloace de probă care să susțină realitatea achizițiilor imputate inculpatului. S-a arătat că instanța de fond în mod greșit a ajuns la această concluzie interpretând eronat actele depuse la dosar, fiind depuse cele 4 facturi emise de către N.F. BV, însoțite de scrisorile de transport, destinatar fiind fără dubiu inculpatul.

În cursul cercetării judecătorești instanța a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea de către inculpat în evidența sa contabilă a facturilor care trebuiau înregistrate, conform raportului de expertiză și suplimentului la expertiză, întocmite în cauză de către expertul contabil L.M., fiind stabilit un prejudiciu total de 32.370 RON rezultat ca urmare a neînregistrării în contabilitatea P.F.A. C.E. a facturii emise la data de 16 septembrie 2009 de către T.F. BV, a celor 11 facturi emise de către G.Z.B. BV în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 și 30 martie 2010, precum și a celor 3 facturi emise de către N.F.

BV la datele de 04 august 2009, 10 august 2009 și 25 septembrie 2009. Cu toate acestea instanța reține în considerentele hotărârii alt prejudiciu stabilit prin calcule făcute personal referitor doar la cele trei acte materiale apreciate ca fiind dovedite, acesta fiind în valoare de 5.688 RON. S-a apreciat că instanța a constatat incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005, dispunând încetarea procesului penal față de inculpat, urmare interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale în materie. În acest sens, s-a arătat că sistemele VIES și SCAC 2400 sunt sisteme computerizate care permit schimbul de informații între statele membre U.E.

prin intermediul cărora de verifică și se monitorizează fluxul comerțului intracomunitar, raportările livrărilor/achizițiilor intracomunitare făcându-se de către agenții economici prin completarea declarației recapitulative cod 390 VIES, datele cuprinse în aceste raportări fiind certe. În declarația dată în fața instanței, inculpatul a susținut că a achiziționat flori din Olanda doar de patru ori, din cele patru facturi doar una nu a înregistrat-o plătind contravaloarea prejudiciului corespunzător acesteia de 6.110 RON, negând restul achizițiilor comunicate prin sistemul VIES. Cu toate acestea instanța ajunge la concluzia că inculpatul a mai efectuat două achiziții pe care nu Ie-a înregistrat în contabilitate și calculând personal acest prejudiciu pentru toate cele trei achiziții considerate ca fiind dovedite fără dubiu și neînregistrate în contabilitate ajunge la prejudiciu inferior celui recunoscut de inculpat pentru o singură achiziție neînregistrată.

Având în vedere că inculpatul a achitat doar o parte din prejudiciul constatat în cursul urmăririi penale și reținut prin actul de sesizare al instanței, contestându-l sub aspectul cuantumului, s-a apreciat că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului și aplicarea amenzii administrative. Prin apelul formulat, A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, a solicitat obligarea inculpatului C.E. la plata obligațiilor fiscale rămase de plată, respectiv suma de 40.619 RON reprezentând impozit pe venit, TVA și dobânzi, cu accesorii până la data plății. În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea civilă motivat de faptul că inculpatul ar fi achitat prejudiciul, în condițiile în care partea civilă a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 59.194 RON.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ale O.G. nr. 92/2003 și ale art. 14-17 și art. 361 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 82/A din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței penale nr. 13 din data de 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1058/85/2012, a fost desființată integral sentința penală atacată și, procedând la o nouă judecată: A fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. și a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat. Au fost interzise inculpatului exercitarea, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Pe aceeași durată, de 4 ani, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen. S-a făcut aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și ale art. 84 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborate cu art. 998 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu și, în consecință, a fost obligat inculpatul C.E. să îi plătească părții civile următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale: - suma de 15.674 RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză G.Z.B.

BV, precum și majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și până la data achitării efective a debitului. - suma de 1.414 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză G.Z.B. BV. - suma de 5.021 RON reprezentând TTVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză N.F. BV, precum și majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G.

nr. 92/2003 și până la data achitării efective a debitului. - suma de 453 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză N.F. BV. - suma de 2.947 RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză T.F. BV, precum și majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv și dobânzi și penalități de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și până la data achitării efective a debitului. - suma de 266 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operațiunilor de achiziții intracomunitare de la societatea olandeză T.F.

BV. A fost scăzută din cuantumul prejudiciului total stabilit mai sus suma de 6.110 RON achitată de inculpat la data de 13 martie 2012. A fost revocată măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de procuror, prin ordonanța din 14 februarie 2011 dată Dosarul nr. 866/P/2010, asupra imobilului. Instanța de apel, în temeiul art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., a adus la cunoștința inculpatului că, dată fiind soluția primei instanțe, de încetare a procesului penal, cu ocazia judecării apelului, este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent. Inculpatul intimat C.E. a învederat că nu dorește să dea declarație în cauză, precizând că își menține declarațiile date anterior. Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin rechizitoriul procurorului din 01 februarie 2012 dat în Dosarul nr. 866/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.E. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, inculpatul, în calitate de administrator al P.F.A. C.E., a achiziționat în repetate rânduri flori de la S. BV, SC N.F.

BV, G.Z.B. BV și T.F. BV toate din Olanda, obținând ulterior venituri din vânzarea acestora, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente și cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 59.194 RON. Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și la judecarea cauzei în primă instanță, a rezultat că, raportat la perioada menționată în actul de sesizare, respectiv 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, inculpatul C.E., în calitate de administrator al P.F.A. C.E. a efectuat achiziții intracomunitare de la societățile olandeze S. BV, N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F. BV, astfel: 1. În ceea ce privește societatea T.F.

BV au fost emise 2 facturi fiscale, respectiv: factura din 11 septembrie 2011 în valoare 1.399,78 euro (înregistrată în contabilitatea societății) și factura din 16 septembrie 2009 în valoare de 3.249,36 euro, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societății. 2. Pentru societatea N.F. BV au fost emise 4 facturi fiscale, respectiv din 04 august 2009 în valoare de 1.080,2 euro, din 10 august 2009, în valoare de 2.211,4 euro, din 25 septembrie 2009 în valoare de 2.232,3 euro și din 06 octombrie 2009 în valoare de 1.700,4 euro, dintre care doar această din urmă factura fiscală a fost înregistrată în contabilitatea societății. 3. Referitor la societatea S. BV a fost emisă 1 factură din 27 august 2009 în valoare de 2.911,5 euro, factură înregistrată în contabilitatea societății.

4. În ceea ce privește societatea G.Z.B. BV, Curtea a reținut că inculpatul C.E. a achiziționat în primul trimestru al anului 2010 flori în valoare totală de 17.983 euro, fiind emise un număr de 11 facturi fiscale, din care 2 cu minus, respectiv în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 și 30 martie 2010 (plus una din noiembrie 2010, a cărei valoare a fost scăzută din cuantumul total de 19.620,12 euro și care nu a fost reținută în actul de sesizare și nu a fost avută în vedere de prezenta instanță), după cum rezultă din înscrisul comunicat de această societate aflat la dosarul Tribunalului. Curtea a constatat faptul că factura din 04 martie 2010 este o factură de stornare și nu are relevanță în cauză, în condițiile în care la însumarea valorii totale a achizițiilor efectuate de la această societate nu a fost avută în vedere această factură.

Astfel, din înscrisurile comunicate de societatea G.Z.B. BV a rezultat că din cele 11 facturi menționate două au fost de stornare, pentru sumele de 207,35 euro (factura din 24 februarie 2010) și 80 euro (factura din 04 martie 2010). Curtea a apreciat că principala problemă pusă în discuție în prezenta cauză a fost aceea a autenticității livrărilor și a facturilor neînregistrate de inculpat în evidența P.F.A. În acest sens s-a constatat că prima instanță, la stabilirea stării de fapt și la analiza probelor administrate în cauză a avut în vedere, pe de o parte faptul că pentru cele 6 acte materiale (corespunzătoare facturilor societății G.Z.B. BV din 04 martie 2010, din 22 martie 2010, din 30 martie 2010), la dosar nu există scrisorile de transport însoțitoare, ștampilate, semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi, aceeași fiind situația și în ce privește cele 3 acte materiale imputate inculpatului, corespunzătoare facturilor societății N.F.

BV din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă însă semnătura inculpatului și nu sunt recunoscute de acesta, iar, pe de altă parte, raportându-se și la mențiunile expertului contabil, faptul că în situația în care achizițiile nu sunt recunoscute de către contribuabil, informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate de primire prin semnătura și ștampila beneficiarului).

Curtea de Apel a apreciat ca eronat raționamentul primei instanțe, având în vedere următoarele: I. Conform Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 07 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 al Consiliului din 26 aprilie 2004 și ReguIamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006, privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată și de abrogare a Regulamentului nr. 218/92: Art. 22 alin. (1) și (3): „Fiecare stat membru dispune de o bază de date electronică în care stochează și prelucrează informațiile pe care le colectează în conformitate cu art. 22 alin. (6) lit. b), în versiunea din art. 28h din Directiva nr. 77/388/CEE.

Statele membre se asigură că bazele lor de date sunt actualizate, complete și exacte.” Art. 26: „În cazul în care, în sensul art. 22-25, autoritățile competente ale statelor membre stochează informații în baze de date electronice și fac schimb de astfel de informații prin mijloace electronice, ele iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea art. 41”. Art. 41 alin. (2): „Informațiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului regulament, pot fi utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru perceperea sau controlul administrativ al impozitelor în scopul stabilirii bazei de impozitare. De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare care pot implica sancțiuni, inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor generale și dispozițiilor legale care reglementează drepturilor acuzațiilor și martorilor în cadrul acestor proceduri”.

Art. 42: „Rapoartele, declarațiile și orice alte documente sau copiile certificate sau extrasele acestor documente, obținute de personalul autorității solicitate și comunicate autorității solicitante, în cadrul asistenței prevăzute de prezentul regulament, pot fi invocate ca dovezi de către organismele competente ale statului membru al autorității solicitante, la fel ca și documentele similare furnizate de o altă autoritate din țara respectivă”. II. În fapt, în urma controlului tematic efectuat în luna iulie a anului 2010 la P.F.A. C.E., organele inspecției fiscale au constatat, raportat la informațiile furnizate prin sistemul VIES că P.F.A. C.E.

a efectuat mai multe achiziții intracomunitare din Olanda în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010. Ca urmare a neconcordanțelor între Formularul SCAC 2004 privind schimbul de informații și înregistrările prin Sistemul VIES s-au efectuat noi verificări, în urma cărora s-a stabilit că, în ceea ce privește societatea olandeză T.F. BV, în afara celor două achiziții din 11 septembrie 2009 și 16 septembrie 2009, nu s-au efectuat alte livrări către persoana C.E., motiv pentru care s-a constatat că achiziția menționată pentru trimestrul IV din anul 2009, în valoare de 22.915 euro, nu este reală. Aceste inadvertențe au îndreptățit inculpatul să susțină că nici înscrierile din sistemul VIES privind achizițiile de la societățile G.Z.B.

BV și N.F. BV nu sunt reale, iar expertul contabil numit în cauză a susținut de asemenea că, față de situația livrărilor efectuate de T.F. BV, cu privire la care s-au constatat erori semnificative și un prejudiciu inexistent, informațiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziției respective (facturi confirmate de primire prin semnătura și ștampila beneficiarului). La dosarul primei instanțe au fost comunicate însă informațiile suplimentare solicitate în cursul urmăririi penale cu privire la achizițiile efectuate de la societatea G.Z.B. BV și respectiv N.F. BV.

În ceea ce privește prima societate, s-a comunicat expres faptul că au fost vândute flori și plante lui C.E., în total de 17.983 euro, în primul trimestru al anului 2010, că acesta a preluat personal bunurile, că marfa vândută trebuie plătită în numerar pe loc, că societatea olandeză întotdeauna verifică autenticitatea codului persoanei străine în avans. S-a observat că printre înscrisurile comunicate în copie există unul indicând adresa și codul de înregistrare al lui C.E. și semnătura acestuia, semnătură care apare și pe scrisorile de transport. Referitor la societatea N.F. BV, Curtea a constatat că au fost comunicate cele 4 facturi fiscale menționate, însoțite fiecare de scrisoare de transport (C.M.R.), niciunul dintre aceste documente nefiind semnate de inculpat (deci nici factura din 06 ocotombrie 2009). A fost comunicată însă la dosar scrisoarea de transport (C.M.R.), aferentă datei de 06 septembrie 2009, semnată de inculpat.

III. Făcând în continuare referire la dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, Curtea a arătat că, deși inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.), potrivit art. 66 C. proc. pen., acesta, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Sub acest aspect s-a subliniat că „a proba lipsa lor de temeinicie” reprezintă un drept procesual care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe sau la contestarea legalității mijloacelor de probă. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut. S-a făcut totodată trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că, în condițiile în care există o probațiune administrată împotriva persoanei acuzate, care a fost coroborată cu lipsa unei explicații plauzibile din partea acesteia, dreptul la tăcere nu a fost încălcat (cauza Murray contra Marii Britanii).

În același sens, s-a menționat că, la pct. 2.5 din Carta verde privind prezumția de nevinovăție se arată că probele în acuzare trebuie să fie suficient de solide pentru a necesita un răspuns din partea celui acuzat, iar nu vinovăția certă a acestuia, caz în care absența unei justificări din partea acestuia poate duce la concluzia că nu există nicio altă explicație posibilă și că acuzatul este vinovat, având în vedere declarațiile celorlalte persoane acuzate, contradicțiile între declarațiile acuzatului sau introducerea în cauză de date sau informații false.

Raportându-se la situația concretă din cauză, Curtea a arătat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în cursul judecății, prin declarația dată la termenul din 14 martie 2012, a menționat că a adus flori din Olanda doar de 4 ori, iar din cele 4 facturi, doar una nu a înregistrat-o în contabilitate, deoarece a rătăcit-o, subliniind totodată că alte flori nu a importat din Olanda. Prin concluziile scrise depuse la data de 15 mai 2012, acesta, prin apărător ales, a precizat că niciuna dintre facturile emise de societatea G.Z.B. BV, la 19 februarie 2010, la 24 februarie 2010, la 04 martie 2010, 22 martie 2010 și 30 martie 2010 nu poartă semnătura sa. La termenul din 30 mai 2012, instanța a pus în vedere inculpatului, prin apărătorul său, să precizeze care sunt facturile semnate și acceptate de el, acesta menționând că doar unele facturi au fost acceptate, fără a le indica.

Ulterior, în concluziile scrise depuse la dosar, s-a precizat că, privitor la facturile emise la 24 februarie 2010 de către G.Z.B. BV, acestea au fost recunoscute ca fiind preluate și semnate de inculpat, însă așa cum s-a arătat, dintr-o greșeală nu au fost înregistrate în evidențele contabile. Curtea a observat că și prima instanță, în hotărârea pronunțată, a reținut că inculpatul ar fi recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate factura emisă la 16 septembrie 2009 de T.F. BV, precum și facturile emise la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, cu mențiunea că dintre acestea ultimele, factura cu nr. X este pe storno, respectiv pe minus. Cu toate acestea, în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat organelor fiscale că nu a achiziționat flori din Olanda, în afara celor înregistrate în evidența contabilă.

Curtea de Apel a constatat așadar că inculpatul C.E. a recunoscut succesiv existența achizițiilor intracomunitare efectuate și numai în măsura în care documentele fiscale existente la dosar (inițial doar cele privind societatea T.F. BV și apoi, după comunicarea facturilor emise de societatea G.Z.B. BV, Ie-a recunoscut doar pe cele care poartă semnătura sa) conțineau semnătura sa, fără a duce nicio justificare cu privire la existența celorlalte achiziții intracomunitare înregistrate în sistemul VIES, ca fiind efectuate de acesta. În aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile mai sus menționate din Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 07 ocotombrie 2003 și coroborând înscrisurile depuse la dosar cu informațiile comunicate prin sistemul VIES cu privire la achizițiile intracomunitare efectuate de P.F.A.

C.E., la faptul că acesta s-a prezentat personal și a achitat în numerar contravaloarea bunurilor cumpărate, precum și față de apărările inculpatului, fundamentate în principal pe invocarea lipsei probelor, fără a aduce niciun argument cu privire la existența acestor înregistrări în sistemul VIES și recunoscând succesiv facturile fiscale comunicate în măsura în care a constatat că documentele au fost semnate de el, Curtea de Apel a apreciat că este dovedit în cauză că inculpatul a efectuat aceste achiziții intracomunitare de flori și plante, din Olanda, de la 4 societăți comerciale, înregistrând în actele contabile ale P.F.A. C.E. doar un număr de 3 facturi fiscale. În evidența contabilă a P.F.A.

C.E. au fost înregistrate pentru anul 2009 achiziții în valoare totală de 27.594 RON (18.231 + 9.363 RON) - inclusiv adaos - iar valoarea totală a intrărilor a fost calculată la suma de 55.826 RON, fără adaos. În ceea ce privește anul 2010, nu au fost înregistrate achiziții în contabilitatea P.F.A. C.E.. Curtea a observat că prima instanță a reținut că inculpatul C.E. a achiziționat în mai multe rânduri flori de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente, săvârșind astfel infracțiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că actele materiale ale acestei infracțiuni sunt cele referitoare la facturile G.Z.B.

BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 și la factura T.F. BV din 16 septembrie 2009, deși potrivit reținerilor aceleiași instanțe, inculpatul a recunoscut doar facturile emise la data de 24 februarie 2010 . Pe de altă parte, Curtea a constatat că în rechizitoriu s-a menționat că inculpatul „a obținut venituri din vânzarea florilor, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă”, deși la dosar - după finalizarea fazei de urmărire penală și a fazei de cercetare judecătorească - se constată că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc de probă care să confirme achiziția și vânzarea respectivelor flori de către inculpat ori obținerea de venituri din vânzarea acelor flori.

Instanța de apel a apreciat însă că este de asemenea dovedită și vânzarea acestor flori și plante și implicit obținerea de venituri din efectuarea acestor operațiuni comerciale. În primul rând, după cum s-a reținut mai sus, a fost dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul C.E. a efectuat aceste achiziții de la societățile olandeze. În al doilea rând, prin declarația dată în faza de urmărire penală, martora Ș.A. a arătat că inculpatul se ocupă cu vânzarea de flori de mai mulți ani, că știe că acesta a fost personal în Olanda după flori cu un microbuz și de asemenea cu un autoturism și că a aflat de la inculpat că primea flori trimise de la firmele olandeze cu diferite transporturi, flori pe care le prelua din zona Sibiu.

În ceea ce privește vânzarea florilor, martora a arătat că inculpatul pleca cu flori pe un traseu, fără ca ea să cunoască localitățile și clienții pe care îi avea în țară. În fața instanței, martora a precizat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală, precizând încă o dată că inculpatul i-a spus că ar fi fost personal în Olanda să cumpere flori. Coroborând faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză cu faptul că inculpatul nu a oferit nicio explicație cu privire la destinația acestor achiziții (pe care de altfel nu le recunoaște) și având în vedere gradul mare de perisabilitate a florilor, Curtea de Apel a concluzionat că aceste bunuri au fost comercializate de inculpat, fără a înregistra în contabilitatea P.F.A.

C.E. veniturile realizate. Pentru considerentele arătate, instanța a constatat că faptele inculpatului există și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, săvârșită în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în omisiunea înregistrării în contabilitatea P.F.A. C.E., în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale și a achizițiilor intracomunitare de bunuri efectuate de la societățile N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F. BV și a veniturilor realizate în urma vânzării acestor bunuri, fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, motiv pentru care, conform art. 375 alin. (2) C. proc.

pen. a pronunțat condamnarea inculpatului C.E. Referitor la precizările succesive ale rechizitoriului în fața instanței, precum și modificările efectuate de partea civilă, de mai multe ori, cu privire la cuantumul pretențiilor susținut a fi fost datorate de inculpat, Curtea a apreciat că aceste inadvertențe nu au relevanță asupra existenței faptelor, stabilirea acestora și a cuantumului prejudiciului fiind atributul instanței de judecată. În acest sens s-a menționat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul procurorului pentru aceea că, în calitate de administrator al P.F.A. C.E. a achiziționat în repetate rânduri flori de la S. BV, N.F. BV, G.Z.B. BV și T.F. BV toate din Olanda, obținând ulterior venituri din vânzarea acestora, operațiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidența contabilă, arătându-se cu privire la fiecare societate sumele în euro, reprezentând contravaloarea acestor achiziții.

S-a apreciat de către instanța de apel ca fiind regretabil faptul că, prin precizările depuse la dosar, procurorul a reținut ca acte materiale unele facturi fiscale care au fost înscrise în contabilitatea P.F.A. C.E. (facturile emise de T.F. BV la 11 septembrie 2009, 27 octombrie 2010, factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009, factura emisă de S. BV la 27 august 2009), iar în ceea ce privește G.Z.B. BV au fost indicate, ca acte materiale, inițial 6 facturi emise de în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010, 30 martie 2010 și apoi 11 (din care 2 erau de fapt de stornare), însă s-a arătat că încadrarea în drept a faptelor săvârșite și eventual numărul actelor materiale comise de inculpat este atributul exclusiv al instanței, care are însă obligația de a se limita la obiectul judecății, conform dispozițiilor art. 317 C. proc.

pen. Or, în actul de sesizare a instanței au fost descrise faptele inculpatului raportat la fiecare societate în parte și la valoarea totală a achizițiilor efectuate de inculpat de la această societate, depunerea ulterioară a facturilor fiscale în fața instanței considerându-se că nu a avut ca scop modificarea obiectului judecății, ci dovedirea stării de fapt astfel cum a fost menționată în actul de sesizare. Pe de altă parte, s-a arătat că nicio dispoziție legală nu interzice procurorului să depună la dosarul instanței, în probațiune, înscrisuri obținute