ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cererii de recurs în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 75/F din data de 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., la:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33, 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. și s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 86

C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 86

C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani.

S-au instituit în sarcina inculpatului A. măsurile și obligațiile prevăzute de art. 86

alin. (1) lit. a)-d) C. pen.:

- să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86

C. pen. în raport de dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

2) A fost condamnat inculpatul B., la:

- 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului B. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) teza a II-a C. pen. și s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

3) A fost condamnat inculpatul C. la:

- 4 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în condiții de penitenciar și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) teza a II-a C. pen.

4) A fost condamnat inculpatul D., la:

- 3 ani și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în condiții de penitenciar și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani și 6 luni.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) teza a II-a C. pen.

5) A fost condamnat inculpatul E., la:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

C. proc. pen.

S-au interzis inculpatului E. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. și s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului E. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF și au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească acesteia 309.077,25 RON despăgubiri civile.

A fost menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor sechestrate în faza de urmărire penală.

Au fost obligați inculpații A., B., C., D. și E. să plătească fiecare câte 11.200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligați inculpatul E. și la 300 RON onorariul apărătorului desemnat din oficiu F., inculpatul D. și la 400 RON onorariul apărătorului din oficiu G. și inculpatul C. și la 200 RON onorariul apărătorului din oficiu H..

Împotriva sentinței penale nr. 75/F din data de 7 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpații A., B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 271/A din data de 23 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis apelurile declarate în cauză, a desființat în parte sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare a laturii penale în ceea ce-i privește pe inculpații A., B., C. și D., precum și pentru rejudecarea în integralitate a laturii civile la aceeași instanță.

S-a menținut soluția pronunțată pe latură penală în ceea ce-l privește pe inculpatul E..

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare a apelanților - inculpați fără a dovedi, cu excepția inculpatului E. (care a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. anterior), faptele deduse judecății, fără a prezenta, indica și analiza din probele administrate pe cele care atestă fără echivoc vinovăția inculpaților. În acest fel s-a constatat lipsa unei motivări corespunzătoare în fapt și în drept pentru a fundamenta soluția pronunțată de prima instanță, fapt care îngrădește posibilitatea părților din proces să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate și, totodată, nu există posibilitatea exercitării unui control judiciar real și efectiv.

Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat ca, odată cu rejudecarea cauzei, instanța de fond să analizeze următoarele aspecte: critica inculpatului C. privind excepția de necompetență a organului de urmărire penală; audierea inculpaților și verificarea apărării acesteia; audierea în calitate de martor a inculpatului E. în legătura cu acuzațiile ce i se aduc inculpatului C.; analiza, în raport de stadiul procesual al cauzei și de data la care s-a achitat prejudiciul, a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 sau a dispozițiilor art. 74

C. pen., ca lege penală mai favorabilă, în condițiile art. 5 C. pen. stabilirea persoanelor care au achitat prejudiciul; administrarea oricărei alte probe necesare soluționării cauzei cu respectarea condițiilor procesuale și a drepturilor părților în scopul stabilirii unei situații de fapt concrete, a încadrării juridice, a vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Prin sentința penală nr. 56 din 06 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2011, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 și art. 91 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 și art. 91 lit. c) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. . h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 rap. la art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 și art. 91 lit. c) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 800 RON, care se înregistrează în cazierul judiciar.

În baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) rap. la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat prejudiciul acoperit.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 75/F din 07 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, definitivă pentru inculpatul E., acesta a fost obligat la plata unor despăgubiri către partea civilă.

A fost ridicat sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaților în faza de urmărire penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței penale nr. 56 din 06 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, partea civilă ANAF - DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și inculpatul B..

În motivele de apel depuse, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat hotărârea atacată, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât în cauză nu era incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care până la primul termen de judecată inculpații au achitat doar obligațiile fiscale principale datorate (prejudiciul efectiv de 309.077 RON), nu și obligațiile fiscale accesorii.

În susținerea acestui motiv de apel, s-a susținut că, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar." Astfel, în opinia Parchetului, cauza specială de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, intervine numai dacă inculpatul achită integral prejudiciul cauzat prin infracțiune. Or, în cauză, inculpații au achitat doar parțial prejudiciul, respectiv obligațiile fiscale principale, în cuantum de 309.077,25 RON, nu și obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal.

În motivele de apel, Parchetul a menționat că, prin cererea de constituire parte civilă, adresa nr. x/13.12.2011 depusă la data de 21.12.2011, Statul român prin A.N.A.F. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în termen legal, a precizat că se constituie în cauză parte civilă cu suma de 309.077,25 RON, precum și a obligațiilor fiscale accesorii, solicitând obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata întregului prejudiciului.

Or, potrivit înscrisului de la dosar nr. x/2011, depus în xerocopie, inculpații au făcut dovada faptului că, la data de 11.11.2011 a fost achitat debitul principal în cuantum de 309.077 RON către partea civilă. La solicitarea instanței de judecată prin adresa nr. x/13.04.2012, partea civilă a confirmat că prejudiciul în cuantum de 309.077 RON a fost achitat de inculpatul A.. Cu toate că, în adresa respectivă, partea civilă nu a confirmat plata în integralitate a prejudiciului ce a făcut obiectul cererii de constituire parte civilă, respectiv debit principal și obligațiile fiscale accesorii, și nici nu a precizat că nu mai are pretenții în cauză, prin încheierea de ședință din 20.06.2012, Curtea de Apel București a constatat prejudiciul acoperit în cauză și a dispus admiterea cererii de ridicarea a sechestrului asigurător instituit în cauză în cursul urmării penale asupra conturilor deținute de inculpatul A..

Așadar, în opinia Parchetului, în mod corect a reținut instanța de fond în rejudecare că "Așa cum rezultă din adresele ANAF, partea civilă nu a putut stabili defalcat, pe fiecare dintre inculpați valoarea prejudiciului. Totodată, a menționat că prejudiciul în materialitatea sa, mai puțin accesoriile, a fost acoperit în integralitate." Astfel, în cererea de apel s-a menționat că, deși în mod temeinic s-a reținut că au fost achitate doar obligațiile fiscale principale nu și obligațiile fiscale accesorii ce decurg din acestea, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că se impune încetarea procesului penal ca urmare a incidenței cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu motivarea că, în privința accesoriilor datorate la suma de 309.077,25 RON, sub forma penalităților și dobânzilor de întârziere urmează să fie plătite ulterior în conformitate cu dispozițiile art. 173 alin. (5) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii administrative ale organului fiscal, în condițiile în care s-a dispus respingerea acțiunii civile și, deci, implicit a obligării inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata obligațiilor fiscale accesorii așa cum s-a solicitat, astfel încât motivarea instanței de fond este contradictorie sub acest aspect. În plus, ca argument al respingerii acțiunii civile în hotărârea atacată s-a reținut că nu au fost calculate obligațiile fiscale accesorii și prin urmare "nu se pune problema achitării acestora". Or, în opinia Parchetului, aceste aspecte contravin Deciziei pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii nr. 17/2015, incidentă în cauză.

În motivele de apel s-a arătat că, potrivit art. 19 C. proc. pen. "Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. (...)

Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile". Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii referitor la interpretarea art. 19 C. proc. pen. a stabilit prin decizia nr. 17/2015 că în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală. Prin urmare, în cazul obligării inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la plata obligațiilor fiscale accesorii până la achitarea efectivă a debitului, operează principiul reparării integrale a prejudiciului, principiu ce guvernează materia răspunderii civile. Or, așa cum s-a menționat anterior, în cererea Parchetului s-a susținut că, în prezenta cauză, inculpații au achitat doar obligațiile fiscale principale în sumă de 309.077 RON, nu și obligațiile fiscale accesorii, așa cum se impunea potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, Parchetul a precizat că, în considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut, în raport de dispozițiile art. 119 alin. (1) și art. 120 din Codul de procedură fiscală, că obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează. Totodată, s-a constatat că, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată de legiuitor, obligațiile fiscale accesorii au aceeași natură juridică cu aceea a obligațiilor fiscale principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării prejudiciului de instanța penală. Această concluzie reprezintă o aplicație a principiului accesorium sequitur principale. Ca atare, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată fiscale, se compune din obligațiile fiscale principale și obligațiile fiscale accesorii.

Având în vedere aceste dispoziții, Parchetul a apreciat că, în prezenta cauză, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin infracțiunile comise de inculpați este de 309.077,25 RON, obligații de plată principale, la care se adaugă obligațiile de plată accesorii calculate potrivit Codului de procedură fiscală. De asemenea, Parchetul a precizat că, în cauză, așa cum rezultă din chitanța depusă la dosar, la data de 11.12.2011, înainte de primul termen de judecată, inculpații au achitat doar debitul principal în sumă de 309.077 RON, nu și obligațiile de plată accesorii aferente debitului principal. Inculpații nu au fost de acord cu plata obligațiilor fiscale susținând atât verbal, cât și prin note scrise că acestea nu au fost stabilite. Or, în opinia Parchetului, cauza specială de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, intervine numai dacă inculpatul achită integral prejudiciu cauzat prin infracțiune. Prin urmare, având în vedere că inculpatul a achitat doar parțial prejudiciul, respectiv debitul principal, nu și obligațiile de plată accesorii aferente debitului principal, Parchetul a susținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în cauză.

Totodată, în motivele de apel depuse s-a menționat că, din probele administrate în cauză, așa cum a reținut și prima instanță, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele ce fac obiectul acuzării există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de legea specială pentru infracțiunea de evaziune fiscală în forma autoratului, complicității și respectiv instigării la complicitate, fiind îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților, nefiind incidentă cauza de nepedepsire privind plata integrală a prejudiciului, pe cale de consecință se impune condamnarea inculpaților și obligarea la plata obligațiilor fiscale accesorii după cum urmează: inculpatul A. în solidar cu inculpații B. și D. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. I. S.A. la plata obligațiilor fiscale accesorii sumei de 68.463 RON; inculpatul A. în solidar cu inculpații C. și E. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. I. S.A. la plata obligațiilor fiscale accesorii sumei de 193.493 RON; inculpatul A. în solidar cu inculpații C. și E. și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.A. la plata obligațiilor fiscale accesorii sumei de 47.120 RON.

Un al doilea motiv invocat de Parchet a vizat înlăturarea dispozițiilor privind constatarea de către instanța de fond a împrejurării că inculpatul E. a fost obligat la plata unor despăgubiri către partea civilă, prin sentința penală nr. 75/F/07.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, întrucât pentru acest inculpat sentința penală anterior menționată a rămas definitivă numai în privința laturii penale sub aspectul condamnării la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în condițiile art. 81 C. pen. anterior privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca urmare a recunoașterii efectuate de inculpat, dar și a faptului că acesta nu a înțeles să conteste soluția de condamnare adoptată de instanța de fond în primul ciclu procesual.

Acest ultim motiv de apel nu a mai fost însă susținut de reprezentatul Ministerului Public, care, în cursul dezbaterilor, a arătat că susține doar primul motiv dintre cele depuse în scris de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Față de considerentele expuse în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților A., B., C. și D. la pedepse cu închisoarea, admiterea acțiunii civile formulate de statul român și obligarea inculpaților la plata obligațiilor fiscale accesorii datorate.

La data de 07.11.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Judiciară - Serviciul Judiciar Penal a depus precizare la motivele de apel.

S-a susținut că apelul a fost declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești cu privire la inculpații A., B., C. și D., fiind un apel în defavoarea acestora, întrucât a fost criticată sentința sub aspectul greșitei încetări a procesului penal și s-a solicitat Înaltei Curți condamnarea inculpaților și obligarea acestora la plata obligațiilor fiscale accesorii.

Prin urmare, apelul Parchetului fiind devolutiv integral și fiind declarat în defavoarea inculpaților, s-a apreciat că pot fi invocate motive suplimentare de apel, fie că ele sunt în favoare sau în defavoare (motive care, de altfel, au fost formulate și oral la termenul din 25 octombrie 2016, inculpații având posibilitatea să le cunoască).

Astfel, s-a invocat greșita încetare a procesului penal în ce îl privește pe inculpatul A.. În acest sens, s-a susținut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu putea fi aplicat acestui inculpat întrucât acesta a săvârșit în concurs trei infracțiuni de evaziune fiscală, iar perioada scursă între datele de săvârșire a acestor infracțiuni este mai mică de 5 ani. S-a apreciat, așadar, că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora nu se pot aplica prevederile art. 10 alin. (1) făptuitorilor care, în termen de 5 ani de la data săvârșirii primei fapte (pentru care beneficiază de aplicarea art. 10 alin. (1), au săvârșit o nouă infracțiune de evaziune fiscală. Or, având în vedere că termenul de 5 ani curge de la data săvârșirii primei fapte, respectiv de la înregistrarea facturilor fiscale fictive provenind de la S.C. K. S.R.L. (28.12.2007), iar celelalte infracțiuni au fost comise începând cu 2009, s-a susținut că au trecut mai puțin de 5 ani de la data săvârșirii primei fapte până la săvârșirea următoarelor două.

Așadar, s-a apreciat că pentru ultimele două infracțiuni de evaziune fiscală nu se putea dispune încetarea procesului penal, și, având în vedere că instanța de fond l-a găsit vinovat de evaziune fiscală pe inculpatul A. și acesta nu a declarat apel, se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoare pentru aceste infracțiuni.

De asemenea, în precizările depuse de Parchet, s-a invocat greșita aplicare a unei amenzi administrative inculpatului A.. În acest sens, s-a precizat că, în situația în care s-ar menține soluția de încetare a procesului penal, rațiunea aplicării unei amenzi administrative era existența unui prejudiciu mai mic de 50 000 de euro. Or, prejudiciul total creat de inculpat este mai mare de 50.000 de euro (aproximativ 77.000 de euro), astfel încât raportat la acest prejudiciu s-ar fi impus aplicarea unei amenzi penale.

Totodată, Parchetul a invocat și greșita încetare a procesului penal în ce îi privește pe inculpații B., D. și C.. Astfel, în opinia Parchetului, cauza de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o cauză personală, care nu se referă la faptă (infracțiunea de evaziune fiscală fiind, de altfel, o infracțiune de pericol), ci la atitudinea făptuitorului care înțelege să repare consecințele faptelor sale.

Mai mult, s-a subliniat că, în prezenta cauză, aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 inculpatului A. este criticată de Parchet întrucât acesta a săvârșit trei infracțiuni de evaziune fiscală, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Or, în opinia Parchetului, o situație în care persoanei care a acoperit prejudiciul nu i se aplică prevederile art. 10, dar se aplică participanților la săvârșirea infracțiunii care nu au contribuit la acoperirea prejudiciului este în mod evident în afara scopului urmărit de legiuitor. Astfel, s-a apreciat că nu poate fi primit argumentul că, întrucât prejudiciul a fost acoperit în integralitate de un inculpat, participanții la săvârșirea infracțiunii au fost puși în imposibilitatea de a contribui la recuperarea prejudiciului, având în vedere că, așa cum inculpații s-au înțeles să săvârșească infracțiunea puteau și trebuiau să se înțeleagă și cu privire la recuperarea prejudiciului.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul trebuie acoperit până la primul termen de judecată. Prin urmare, prejudiciul care trebuie acoperit este cel stabilit de către organul de urmărire penală. Potrivit rechizitoriului x dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. K. S.R.L. a fost de 68.463,38 de RON. Pentru complicitate la această infracțiune de evaziune fiscală au fost trimiși în judecată, alături de inculpatul A., inculpații D. și B. . TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. L. și S.C. M. a fost de 193.493,87 de RON și 47.120 de RON . Pentru această infracțiune au fost trimiși în judecată, alături de inculpatul A., inculpatul C. și inculpatul E.. Or, având în vedere că prejudiciul care trebuia recuperat de inculpați pentru a fi aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 este cel stabilit în cursul urmăririi penale, iar rechizitoriul indică cu claritate acest prejudiciu pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de evaziune fiscală, Parchetul a susținut că nu poate exista vreo îndoială asupra sumei pe care inculpații B., D. și C. o aveau de plată. Așadar, având în vedere că inculpații nu au acoperit prejudiciul, iar cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o cauză personală, în opinia Parchetului, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru acești inculpați. Mai mult, curtea de apel i-a găsit vinovați de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, iar hotărârea nu a fost atacată de inculpați, astfel încât s-a apreciat că se impune condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea.

Un ultim motiv de apel invocat de Parchet a vizat greșita soluționare a laturii civile. Astfel, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea civilă, întrucât, în conformitate cu Decizia nr. 17/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii:

"În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală."

Așadar, în opinia Parchetului, se impunea obligarea tuturor inculpaților la plata prejudiciului calculat ulterior constând în dobânzi și penalități, cu atât mai mult cu cât Parchetul a emis în iulie 2013 o adresă prin care solicita calculul obligațiilor fiscale accesorii, iar ANAF a răspuns că penalitățile calculate până la data la care obligația a fost achitată (11.11.2011) sunt în cuantum de 284.520 de RON. De asemenea, s-a subliniat că obligarea inculpaților se impune defalcat, așa cum s-a arătat în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Partea civilă Agenția Națională de Administrate Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a susținut, în motivele de apel depuse, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

Astfel, s-a arătat că, prin sentința apelată, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin ANAF, a constatat prejudiciul acoperit și a ridicat sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpaților instituit în faza de urmărire penală.

Motivul de apel invocat s-a întemeiat pe faptul că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a accesoriilor debitului stabilit drept prejudiciu, respectiv majorările de întârziere, penalitățile și dobânzile care vor fi calculate în conformitate cu legislația fiscală de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

În acest sens, s-a precizat că, prin cererea de constituire parte civilă formulată atât în faza de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și în faza de judecată, respectiv la Curtea de Apel București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică în calitate de reprezentant al Statului Român, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 309.077,25 RON la care s-a menționat că urmează să se calculeze și obligații fiscale accesorii în conformitate cu legislația fiscală, obligații fiscale ce urmează a fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până data executării integrale a plății. De asemenea, s-a arătat că, în cererea de constituire s-a menționat în mod clar că în ceea ce privește modalitatea de calcul a obligațiilor fiscale accesorii, acestea vor fi calculate de către organele de executare competente, subordonate ANAF, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, hotărâre judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.

Totodată, s-a învederat că, în conformitate cu prevederile actelor normative în baza cărora sunt solicitate obligațiile fiscale accesorii, cotele care se aplică sumei de bază ce reprezintă prejudiciu, sunt modificate prin legile fiscale, aproximativ o dată pe an, astfel încât cuantumul prejudiciului se modifică.

În plus, ca urmare a solicitării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 6 - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 1 a calculat că de la data la care obligația a devenit scadentă și până la data de 11.11.2011, data achitării acesteia, obligațiile fiscale accesorii aferente sumei de 309.077 RON, stabilită prejudiciu conform sentinței penale nr. 75/F din data de 07.05.2013, sunt în cuantum de 284.520 RON.

În concluzie, față de cele prezentate anterior, partea civilă a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Pitești și în rejudecare, obligarea inculpaților la plata accesoriilor, majorări de întârziere, penalități, aferente debitului, astfel cum s-a solicitat prin cererile de constituire parte civilă.

Toto dată, s-a solicitat să se dispună și în ceea ce privește menținerea sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală.

La data de 08.11.2016 inculpatul B. a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 56/2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În esență, a susținut că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată nici până în prezent (fiindu-i comunicată doar minuta).

De asemenea, a precizat că nu a cunoscut și nu cunoaște nici în prezent dacă intimații inculpați D. sau A. au făcut ceva ilegal, dar în mod cert nu a săvârșit vreo faptă cu caracter penal, motiv pentru care a apreciat că lipsește latura subiectivă respectiv intenția.

Totodată, a susținut că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine faptul că ar fi săvârșit vreo infracțiune, ba mai mult, din Raportul de expertiză și declarația expertului desemnat rezultă că acesta nu știe dacă a fost săvârșită vreo infracțiune. În această situație a apreciat că se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo".

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului și achitarea, în temeiul art. 17 raportat la art. 16 lit. a), c) sau d) C. proc. pen.

Prin decizia nr. 186/A din data de 25 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de partea civilă ANAF - DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-au interzis inculpatului D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și, în consecință:

- au fost obligați în solidar inculpații B., D. și A., acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C. I. S.A., la plata penalităților de întârziere, majorărilor și dobânzilor aferente sumei de 68.463,38 RON, calculate de la data la care obligația principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- au fost obligați în solidar inculpații C. și A., acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente cu S.C. I. S.A., la plata penalităților de întârziere, majorărilor și dobânzilor aferente sumei de 193.493,87 RON, calculate de la data la care obligația principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

- au fost obligați în solidar inculpații C. și A., acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente cu S.C. J. S.R.L., la plata penalităților de întârziere, majorărilor și dobânzilor aferente sumei de 47.120 RON, calculate de la data la care obligația principală a devenit scadentă până la data de 11.11.2011.

S-au menținut măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la inculpații C.,B., D. și A..

A fost obligat inculpatul D. la plata sumei de 11.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea cauzei în fond.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

S-a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 56 din 06 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și îl obligă pe acesta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea apelurilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și părții civile ANAF - DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 90 RON, a rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații D., B. și C., în sumă de câte 360 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că problemele de drept a căror dezlegare este avută în vedere de prezentele apeluri sunt:

a) interpretarea condiției negative privitoare la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu privire la conceptul de faptă anterioară prin care să se fi aplicat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005;

b) interpretarea condiției negative prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 cu privire la conceptul de prejudiciu și influența interpretării conceptului asupra modului de soluționare a laturii civile;

c) natura cauzei de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005;

d) influența duratei procesului asupra individualizării pedepsei, ca remediu efectiv, în sensul art. 13 din C.E.D.O.

Înalta Curte a constatat că, în cauză, nici Parchetul și nici inculpații C., B., D. și A. (care, de altfel, nu au exercitat calea de atac a apelului), nu au contestat situația de fapt reținută de instanța de fond. Situația de fapt reținută de instanța de fond influențează dezlegarea în drept a problemelor invocate în prezentul apel, respectiv soluția de încetare a procesului penal și modul de stabilire a prejudiciului. Astfel, se observă că instanța de fond a reținut că inculpatul A., în calitate de membru al Consiliului de Administrație, șef al departamentului de aprovizionare și director general al S.C. I. S.A., precum și administrator de fapt, director comercial responsabil cu aprovizionarea la S.C. J. S.R.L. a înregistrat cu știință în contabilitate aceste facturi fiscale, cunoscând că ele nu reflectau operațiuni comerciale reale, cu consecința deducerii, în mod nejustificat a TVA, fapta având drept consecință calcularea eronată a TVA de plată, pe care societățile erau obligate să îl plătească pentru anii 2006, 2009 și 2010 și astfel a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 309.077,25 RON:

- în relația comercială rezultată din facturile emise în anul 2006 de către S.C. K. S.R.L. către S.C. I. S.A.;

- în relația comercială rezultată din facturile emise în perioada 2009-2010 de către S.C. L. S.R.L. către S.C. J.;

- în relația comercială rezultată din facturile emise în perioada 2009-2010 de către S.C. L. S.R.L. și S.C. M. S.R.L. către S.C. I. S.A..

Situației de fapt anterior menționată i s-a dat, în drept, o încadrare juridică necontestată, constatându-se că:

- faptele reținute în sarcina inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de:

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a constatat că, în ceea ce privește relația comercială derulată între PFA D. - Alexandria, S.C. K. S.R.L. Alexandria și S.C. I. S.A. București (prima infracțiune de evaziune fiscală reținută în sarcina lui A., cu participația, sub forma complicității, a lui B. și D.), prejudiciul este de 68.463,38 RON (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. K. SRL). De asemenea, în relația comercială derulată între S.C. L. S.R.L. Mârzănești și S.C. I. S.A. (cea de-a doua infracțiune de evaziune fiscală reținută în sarcina inculptatului A., cu participația lui C. și E.) prejudiciul este de 193.493,87 RON (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistării facturilor emise de L.), iar în relația comercială derulată între S.C. M. S.R.L. - comuna Vitănești și S.C. I. S.A. (cea de-a treia infracțiune de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului A., cu participația lui C. și E.) prejudiciul este de 47.120 (TVA dedus nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de M.).

Un prim motiv de apel invocat de Parchet a fost greșita încetare a procesului penal în ce îl privește pe inculpatul A., deoarece art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu putea fi aplicat acestui inculpat întrucât a săvârșit în concurs trei infracțiuni de evaziune fiscală, iar perioada scursă între datele de săvârșire a acestor infracțiuni este mai mică de 5 ani, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte a reținut că aceste critici sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 stabilește că dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Problema de drept invocată de Ministerul Public are în vedere incidența cauzei de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în cazul infracțiunilor concurente.

Existența unui concurs de infracțiuni, judecat într-un dosar unic, nu exclude aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Condiția negativă prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (să nu fi beneficiat de prevederile art. 10 alin. (2) într-un interval de 5 ani anterior săvârșirii infracțiunii pentru care instanța examinează incidența cauzei de nepedepsire) este realizată doar atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiții față de același inculpat:

a) instanța este învestită cu săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005;

b) există o hotărâre judecătorească definitivă, privind o altă infracțiune, prin care s-a făcut aplicarea art. 10 alin. (1), și s-a reținut cauza de nepedepsire;

c) data hotărârii judecătorești definitive de aplicare a art. 10 alin. (1) se situează într-un interval mai mic de 5 ani calculat în raport de data celei mai recente fapte judecate în dosarul în care se examinează din nou aplicarea art. 10 alin. (1) Legea nr. 241/2005.

În concluzie, s-a reținut că, condiția din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 presupune doi termeni: o hotărâre definitivă anterioară prin care s-a aplicat art. 10 alin. (1) și săvârșirea, din nou, a unei infracțiuni de tipul celor descrise de lege și pentru care se acoperă prejudiciul. Condiția nu este incidentă în cazul unui concurs de infracțiuni, atunci când pentru niciuna dintre infracțiunile concurente nu s-a pronunțat o hotărâre de aplicare a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Analizând dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte a constatat că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) se aplică în situația în care făptuitorul a comis anterior (într-un interval de 5 ani) o infracțiune pentru care a beneficiat de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de alin. (1) al aceluiași articol. Or, comiterea unei infracțiuni și reținerea unei cauze de nepedepsire/reducere a pedepsei, astfel cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, nu pot fi stabilite decât prin hotărâre judecătorească definitivă. Anterior datei pronunțării unei astfel de hotărâri existența unei infracțiuni este incertă, nici actele procurorului, nici actele procesuale specifice desfășurării procedurii judecății în primă instanță anterioare pronunțării unei hotărâri de soluționare a acțiunii penale, conform art. 405 C. proc. pen., nu conduc la reținerea certitudinii existenței infracțiunii. În consecință, nu va beneficia de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 doar inculpatul căruia i s-au aplicat, prin hotărârea judecătorească definitivă, prevederile anterior menționate, pentru o faptă comisă cu cel mult 5 ani înainte de săvârșirea infracțiunii deduse judecății.

Prin urmare, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014) nu se aplică în cazul infracțiunilor concurente cercetate în aceeași cauză, fiind incidente doar în cazul în care a existat o hotărâre judecătorească definitivă prin care a fost reținută, anterior, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În speță, s-a constatat că inculpatul A. nu a beneficiat, anterior, de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru săvârșirea vreunei infracțiuni reglementate de același act normativ. Într-adevăr, în prezenta cauză, inculpatul A. este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, prima fiind comisă la data înregistrării facturilor fiscale fictive provenind de la S.C. K. S.R.L., respectiv la 28.12.2007, iar celelalte două, începând cu anul 2009. Cu toate acestea, în lipsa unei hotărâri definitive anterioare, prin care să i se fi aplicat inculpatului prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală din 28.12.2007, nu se poate susține că, la acest moment, nu poate beneficia de cauza de nepedepsire/reducere a pedepsei anterior menționată pentru toate cele trei infracțiuni săvârșite în concurs și deduse judecății în același timp.

Un alt motiv de apel invocat de Parchet în ceea ce îl privește pe inculpatul A. este greșita aplicare a unei amenzi administrative, având în vedere că prejudiciul total creat de inculpat este mai mare de 50.000 de euro (aproximativ 77.000 de euro), astfel încât raportat la acest prejudiciu s-ar fi impus aplicarea unei amenzi penale.

Înalta Curte a constatat că și aceste critici sunt nefondate.

Condiția prejudiciului se raportează la fiecare infracțiune și se evaluează incidența dispozițiilor legale în raport de fiecare infracțiune. O interpretare în sens contrar a acestor dispoziții legale ar însemna ca legea să fie interpretată prin analogie în defavoarea inculpatului. Tot astfel cum în cazul unui concurs de infracțiuni vinovăția se evaluează în raport de fiecare infracțiune, iar stabilirea vinovăției pentru o infracțiune nu înlătură obligația stabilirii vinovăției pentru celelalte, și în cazul prejudiciului condiția se analizează în raport de fiecare infracțiune și nu de întregul concurs de infracțiuni.

Astfel, din analiza rechizitoriului s-a constatat că prejudiciul imputat de organele de urmărire penală inculpaților A., D. și B. a fost de 68.493,38 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. K. SRL). De asemenea, prejudiciul imputat inculpaților A., C. și E. a fost de 193.493,87 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. L.), respectiv 47.120 RON (TVA dedusă nelegal ca urmare a înregistrării facturilor fiscale emise de S.C. M.). Or, după cum se poate observa, prejudiciul imputat inculpatului A. pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de evaziune fiscală este mai mic de 50.000 euro.

În acest sens, Înalta Curte a subliniat că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au în vedere situația în care, printr-o infracțiune dedusă judecății a fost creată o pagubă mai mică de 50.000 euro, respectiv de 100.000 euro și nu ipoteza în care prin mai multe infracțiuni s-au cauzat aceste prejudicii, calculate prin totalizarea pagubelor. Prejudiciul trebuie cumulat numai în cazul în care a fost reținută în cauză

§ Cauze similare