ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3300/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3300/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 802 din data de 12

octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul

nr. 52424/3/2011 s-a dispus:

În baza art. 11 lit.

c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., cu art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 C. pen. condamnarea

inculpatului C.Ș.V. (fiul lui G. și I., ns. la 25 iulie 1972 în București) la 2

ani închisoare.

În baza art. 81 - 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata

unui termen de încercare de 4 ani.

I s-a pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

S-a admis, în parte,

cererea părții civile ANAF București și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 7.857,61 RON reprezentând impozit pe profit și TVA.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

C.Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit.

c) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen., reținându-se că în anul

2003, inculpatul C.S.V., în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a

realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton în

valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL și SC S. SRL, venituri pe care nu le-a

evidențiat în contabilitatea societății, în scopul sustragerii de la plata

contribuțiilor fiscale.

La reținerea

situației de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate

în faza de urmărire penală: plângerile părți vătămate și declarațiile

reprezentatului părții vătămate; declarațiile martorilor; documentele

contabile; raportul de expertiză contabilă; declarațiile inculpatului.

Inculpatul, mai

înainte de începerea cercetării judecătorești, a declarat că înțelege să se

prevaleze de disp. art. 320

1

C. proc. pen., arătând că recunoaște în

totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să

aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le

cunoaște și le însușește.

Analizând actele și

lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul C.S.V.

este asociat unic și administrator al SC A.G. SRL București din anul 2002, când

a preluat părțile sociale.

În anul 2003, SC A.G.

SRL, reprezentată de inculpat, a achiziționat de la SC R.I. SRL București

cantitatea de 65.490 kg otel beton în valoare de 76.764,10 RON cu factura

fiscală nr. x din 11 aprilie 2003, iar de la SC S. SRL a achiziționat

cantitatea de 256.764 kg oțel beton în valoare de 300.965,92 RON vechi cu

factura fiscală nr. x din 11 aprilie 2003.

La momentul livrării,

pe 10 aprilie 2003, inculpatul a emis pentru plată două bilete la ordin, unul

în favoarea SC R.I. SRL pentru suma de 76.764,10 RON cu scadența la data de 16

aprilie 2003 și unul în favoarea SC S. SRL pentru suma de 300.965,92 RON cu

scadența la data de 17 aprilie 2003.

La momentul

prezentării la bancă, biletul pentru SC R.I. a fost refuzat la plată pentru

lipsă total disponibil în cont, iar cel pentru SC S. SRL a fost refuzat parțial

la plată, fiind acceptată doar suma de 575,83 RON.

Fată de această

situație, la data de 15 iulie 2003 subscrisele SC R.I. SRL și SC S. S.R.L,

ambele reprezentate de numitul F.P., au formulat plângeri penale la D.G.P.M.B.

- Serviciul Investigarea Fraudelor împotriva inculpatului C.S.V. pentru

infracțiunile de înșelăciune.

Pentru cantitatea de

322.254 kg achiziționată de la SC R.I. și SC S. SRL, inculpatul nu a întocmit nici

o evidență contabilă și nici nu a înregistrat-o.

A fost efectuată o

expertiză contabilă, prin care venitul obținut a fost estimat, stabilindu-se

astfel că impozitul pe profit aferent este în sumă de 9.578,19 RON, iar TVA de

plată este în sumă de 7.279,42 RON, în total, prejudiciul adus bugetului de

stat de către inculpat, ridicându-se la suma de 16,857,61 RON.

Din totalul de

16.857,61 RON inculpatul a achitat suma de 5.000 RON.

La termenul din data

de 30 martie 2011, inculpatul C.S.V. a declarat să solicită să se facă

aplicarea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (potrivit cărora

inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, în cazul pedepsei închisorii).

În drept fapta

inculpatului C.S.V., care în anul 2003, în calitate de administrator al SC A.G.

SRL, a realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton

în valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL și SC S. SRL, venituri pe care nu

le-a evidențiat în contabilitatea societății în scopul sustragerii de la plata

contribuțiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 13 C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile

prevăzute de disp. art. 72 din C. pen., referitoare atât la gradul de pericol

social concret al infracțiunii săvârșite, cât și la urmările produse, dar și la

datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu

antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise.

De asemenea s-au avut

în vedere dispozițiile cuprinse la art. 320

1

C. proc. pen. astfel

cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 în ce privește reducerea limitei

minime și maxime a pedepsei.

În consecință, s-a

reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în sensul art. 74 și

art. 76 C. pen. și drept urmare, pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului a fost

coborâtă sub limita minimă specială prevăzută de lege.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și apreciind, în raport cu persoana

inculpatului, că scopul preventiv-educativ și sancționator prev. de art. 52 C.

pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, Tribunalul

a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de

încercare calculat conform art. 82 C. pen. și i s-a pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 83 C. pen. privitoare la revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, instanța de fond a admis, în parte, cererea părții civile ANAF

București și a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.857,61 RON reprezentând

impozit pe profit și TVA.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 600 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

inculpatul C.S.V. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei

instanțe și rejudecând, în fond, schimbarea încadrării juridice în sensul

reținerii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005, întrucât dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994

au fost abrogate prin Legea nr. 241/2005 și aplicarea unei pedepse legale, sub

minimul special, urmare a aplicării concomitente a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 C. pen.

În motivarea scrisă a

apelului, parchetul a arătat că urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 C.

proc. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită

(art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994) se reduc cu o treime, astfel că minimul

special este de 1 an și 4 luni închisoare, parchetul susținând că în condițiile

reținerii circumstanțelor atenuante judiciare pedeapsa trebuia coborâtă sub

acest minim, astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanță

este nelegală.

Al doilea motiv de

apel a vizat greșita încadrare juridică a faptei, în condițiile în care

conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 87/1994, abrogată prin Legea nr. 241/2005, se regăsește în noua

lege a combaterii evaziunii fiscale în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, fără reținerea prevederilor art. 13 C. pen., limitele de

pedeapsă fiind aceleași.

Cu prilejul

susținerii orale a motivelor de recurs procurorul a solicitat înlăturarea

circumstanțelor atenuante aplicate în cauză întrucât au fost deja valorificate

prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar în ce

privește lipsa antecedentelor penale aceasta se reflectă în cuantumul relativ

scăzut al pedepsei aplicate.

De asemenea,

procurorul a extins motivele de apel și pe omisiunea aplicării dispozițiilor

art. 65 C. pen., pedepsele complementare fiind obligatorii având în vedere

textul incriminat prin art. 9 din Legea nr. 241/2005 și a solicitat aplicarea

art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În motivarea orală a

apelului, inculpatul C.S.V., prin apărătorul din oficiu, a solicitat admiterea

acestuia, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, pe fond, să se dispună

achitarea sa întrucât fapta săvârșită și recunoscută a adus o atingere minimă

valorilor protejate de legea penală, prejudiciul a fost achitat integral, iar

conținutul concret al acestei fapte conduce la aplicarea disp. art. 181 C.

pen., apreciind că i se poate aplica o măsură administrativă cum ar fi amenda.

A arătat totodată, că instanța de fond era obligată să reducă pedeapsa sub

minimul special prevăzut de lege.

În subsidiar, a

solicitat condamnarea la pedeapsa cu amendă penală având în vedere

circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

A mai arătat că

scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, având în

vedere circumstanțele sale personale și reale, invocând faptul că a recunoscut

fapta și are 3 copii minori în întreținere.

În motivarea scrisă a

apelului, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat

hotărârea pronunțată sub aspectul laturii civile a cauzei, solicitând admiterea

în totalitate a acțiunii civile, în sensul obligării inculpatului, în solidar

cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 16.857,61 RON,

reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la plata obligațiilor

fiscale accesorii și dispunerea măsurii sechestrului asigurător asupra

bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența întregului

prejudiciu, constând atât din debit, cât și din accesorii.

Prin Decizia penală

nr. 363 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.S.V. împotriva

Sentinței penale nr. 802 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală.

A desființat în parte

sentința și rejudecând, în fond: în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d)

C. pen. a condamnat pe inculpatul C.S.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A făcut aplicarea art. 76

alin. (3) C. pen., înlăturând aplicarea pedepselor complementare.

A respins acțiunea

civilă ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

a respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. București.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului și al

inculpatului s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul-parte civilă A.N.A.F. București

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate. Verificând hotărârea atacată, prin prisma

criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale

cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanța de

apel a reținut următoarele:

Instanța fondului a

reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul

urmăririi penale și recunoscută de inculpat în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., din care rezultă că în cursul anului 2003 inculpatul C.S.V., în

calitate de administrator al SC A.G. SRL a realizat din achiziționarea

cantității de 322.254 kg oțel beton, în valoare de 377.730 RON, venituri pe

care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății, în scopul sustragerii de

la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit, TVA) cauzând un prejudiciu în

sumă de 16.857,51 RON, compus din 9.578,19 RON impozit pe profit și 7.279,42

RON TVA.

Situația de fapt, mai

sus descrisă a rezultat din raportul de expertiză contabilă, documentele

contabile ale SC A.G. SRL, declarațiile martorilor C.I. și E.M., toate

coroborate cu declarațiile de recunoaștere completă date de inculpat.

Referitor la

încadrarea juridică a faptei, raportat la dispozițiile art. 10 C. pen.

("Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul când ea se

află în vigoare"), Curtea de Apel a constatat că susținerea parchetului

este corectă, în sensul că infracțiunea de evaziune fiscală pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

87/1994, a fost abrogată expres prin Legea nr. 241/2005, infracțiune al cărei

conținut constitutiv a fost preluat integral în noua lege a combaterii

evaziunii fiscale, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, limitele de

pedeapsă fiind aceleași.

Ca atare, pentru a

asigura acuratețea juridică sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a

impus modificarea hotărârii instanței de fond în sensul celor arătate mai sus.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepsei, criticată atât de parchet cât și de

inculpat, instanța de control a reținut că din chitanțele aflate la dosarul de

fond și dosarul de apel a rezultat faptul că inculpatul C.S.V. a acoperit în

totalitate debitul principal, așa cum a fost stabilit prin raportul de

expertiză contabilă și însușit de către partea civilă. În raport de această

împrejurare Curtea de Apel a apreciat că se impune a fi reținută circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., stăruința depusă de

inculpat pentru acoperirea întregului prejudiciu impunând valorificarea

pozitivă a acestei atitudini, fiind în interesul atât a subiectului pasiv

general - statul - cât și a subiectului pasiv special - Agenția Națională de

Administrare Fiscală -, colectarea contribuțiilor fiscale la bugetul de stat

consolidat.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că, critica parchetului referitoare la reținerea greșită a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen. este îndreptățită, simpla recunoaștere a faptei și lipsa

antecedentelor penale neatrăgând automat reținerea acestor circumstanțe, în

raport de gravitatea faptei și urmările însemnate aduse bugetului de stat.

În același timp, în

mod corect a învederat parchetul faptul că pedeapsa stabilită de instanța

fondului este nelegală, întrucât prin reținerea circumstanțelor atenuante

pedeapsa trebuia coborâtă obligatoriu sub limita minimă prevăzută de textul

sancționator, redus cu o treime urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de apel nu a

primit însă solicitarea inculpatului în sensul de a aprecia că fapta nu

prezintă pericolul social al unei infracțiuni, raportat la cuantumul

prejudiciului (peste 16.000 RON), recuperat după mai bine de 8 ani de zile și

nici de aplicare a unei pedepse cu amenda penală, dublul scop al acesteia fiind

atins printr-o pedeapsă modică cu închisoare, a cărei executare efectivă nu

este necesară și nu impune aplicarea pedepselor complementare, în condițiile

reținerii circumstanței atenuante.

Referitor la apelul

părții civile, Curtea de Apel a constatat că hotărârea primei instanțe i-a fost

comunicată părții civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel), iar apelul

a fost înregistrat la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel) cu depășirea

termenului de 10 zile prevăzut imperativ de art. 363 alin. (3) C. proc. pen.

(ultima zi în care putea fi declarat în termen era 30 octombrie 2011), astfel

că exercitarea căii de atac s-a efectuat tardiv.

Împotriva Deciziei

penale nr. 363 din 20 decembrie 2011, a declarat recurs partea civilă Agenția

Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția generală Juridică - București,

arătând că în mod nelegal a fost respins apelul declarat ca fiind tardiv

formulat.

Examinând cauza în

raport cu motivul de recurs invocat de partea civilă, Înalta Curte constată că

acesta este fondat.

Potrivit art. 363 C.

proc. pen., termenul de apel înlăuntrul căruia se poate declara calea de atac

este de 10 zile și curge de la comunicarea în mod legal a copiei de pe

dispozitivul hotărârii, pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și

de la pronunțarea hotărârii.

Din actele dosarului

rezultă următoarele: copia dispozitivului hotărârii a fost comunicată părții

civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel) iar apelul declarat de partea

civilă a fost înregistrat la instanța de fond, respectiv Tribunalul București,

secția I penală, la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel). Este adevărat că,

din punct de vedere calendaristic, ultima zi în care se putea declara apel era

data de 30 octombrie 2011, însă termenul de apel fiind un termen procedural se

calculează pe zile libere, operând totodată și prorogarea termenului dacă

ultima zi a acestuia este o zi nelucrătoare. Cum data de 30 octombrie 2011 a

fost zi nelucrătoare (duminică), în atare situație devin aplicabile

dispozițiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen. care prevăd că atunci "când

ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la

sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează" în speța de față la data de

31 octombrie 2011, dată la care a și fost de altfel înregistrat apelul.

Mai mult, așa cum

susține și partea civilă în motivele de recurs depuse în scris, apelul ar fi

fost declarat de aceasta anterior datei de 31 octombrie 2011, dată la care a

fost înregistrat la instanța de fond. În acest sens, partea civilă susține că

declarația de apel a fost trimisă la data de 26 octombrie 2011, ora 9,15 cu

poșta militară, afirmație care însă nu poate fi verificată de Curte, datorită

lipsei dovezilor în acest sens. Din studiul dosarului de apel, rezultă însă că

pe declarația de apel a părții civile (dosar apel) apare o însemnare care face vorbire

de existența plicului cu care a fost trimisă declarația de apel și care

"se află atașat la Dosar 53338/3/2011".

Având în vedere

aceste aspecte, urmează ca instanța de apel să facă verificările necesare în

sensul celor arătate în motivele de recurs de către partea civilă și învederate

anterior de Curte, urmând a fi identificat Dosarul nr. 53338/3/2011 pentru a se

constata dacă într-adevăr declarația de apel a fost trimisă de către partea

civilă cu poșta militară, anterior datei de 31 octombrie 2011 (care este ultima

zi de declarare a apelului). Nemaiexistând alte temeiuri de casare care pot fi

luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică

București împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția I penală să fie admis. Se va casa, în parte, decizia

penală atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

Juridică București, la Curtea de Apel București, în vederea judecării pe fond a

apelului părții civile. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei

atacate. Cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală Juridică București împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

Juridică București la Curtea de Apel București, în vederea judecării pe fond a

apelului părții civile.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL