ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3300/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 802 din data de 12 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 52424/3/2011 s-a dispus: În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., cu art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), art. 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.Ș.V. (fiul lui G. și I., ns. la 25 iulie 1972 în București) la 2 ani închisoare. În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani. I s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. S-a admis, în parte, cererea părții civile ANAF București și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.857,61 RON reprezentând impozit pe profit și TVA.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen., reținându-se că în anul 2003, inculpatul C.S.V., în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton în valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL și SC S. SRL, venituri pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății, în scopul sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală: plângerile părți vătămate și declarațiile reprezentatului părții vătămate; declarațiile martorilor; documentele contabile; raportul de expertiză contabilă; declarațiile inculpatului. Inculpatul, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, a declarat că înțelege să se prevaleze de disp. art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește. Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul C.S.V.

este asociat unic și administrator al SC A.G. SRL București din anul 2002, când a preluat părțile sociale. În anul 2003, SC A.G. SRL, reprezentată de inculpat, a achiziționat de la SC R.I. SRL București cantitatea de 65.490 kg otel beton în valoare de 76.764,10 RON cu factura fiscală nr. x din 11 aprilie 2003, iar de la SC S. SRL a achiziționat cantitatea de 256.764 kg oțel beton în valoare de 300.965,92 RON vechi cu factura fiscală nr. x din 11 aprilie 2003. La momentul livrării, pe 10 aprilie 2003, inculpatul a emis pentru plată două bilete la ordin, unul în favoarea SC R.I. SRL pentru suma de 76.764,10 RON cu scadența la data de 16 aprilie 2003 și unul în favoarea SC S. SRL pentru suma de 300.965,92 RON cu scadența la data de 17 aprilie 2003. La momentul prezentării la bancă, biletul pentru SC R.I.

a fost refuzat la plată pentru lipsă total disponibil în cont, iar cel pentru SC S. SRL a fost refuzat parțial la plată, fiind acceptată doar suma de 575,83 RON. Fată de această situație, la data de 15 iulie 2003 subscrisele SC R.I. SRL și SC S. S.R.L, ambele reprezentate de numitul F.P., au formulat plângeri penale la D.G.P.M.B. - Serviciul Investigarea Fraudelor împotriva inculpatului C.S.V. pentru infracțiunile de înșelăciune. Pentru cantitatea de 322.254 kg achiziționată de la SC R.I. și SC S. SRL, inculpatul nu a întocmit nici o evidență contabilă și nici nu a înregistrat-o. A fost efectuată o expertiză contabilă, prin care venitul obținut a fost estimat, stabilindu-se astfel că impozitul pe profit aferent este în sumă de 9.578,19 RON, iar TVA de plată este în sumă de 7.279,42 RON, în total, prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpat, ridicându-se la suma de 16,857,61 RON.

Din totalul de 16.857,61 RON inculpatul a achitat suma de 5.000 RON. La termenul din data de 30 martie 2011, inculpatul C.S.V. a declarat să solicită să se facă aplicarea disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (potrivit cărora inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii). În drept fapta inculpatului C.S.V., care în anul 2003, în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton în valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL și SC S. SRL, venituri pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății în scopul sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art. 72 din C. pen., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, cât și la urmările produse, dar și la datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise. De asemenea s-au avut în vedere dispozițiile cuprinse la art. 320 1 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 în ce privește reducerea limitei minime și maxime a pedepsei. În consecință, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în sensul art. 74 și art. 76 C. pen. și drept urmare, pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului a fost coborâtă sub limita minimă specială prevăzută de lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și apreciind, în raport cu persoana inculpatului, că scopul preventiv-educativ și sancționator prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, Tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen. și i s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. privitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis, în parte, cererea părții civile ANAF București și a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.857,61 RON reprezentând impozit pe profit și TVA.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C.S.V. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, în fond, schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 au fost abrogate prin Legea nr. 241/2005 și aplicarea unei pedepse legale, sub minimul special, urmare a aplicării concomitente a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 C. pen. În motivarea scrisă a apelului, parchetul a arătat că urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994) se reduc cu o treime, astfel că minimul special este de 1 an și 4 luni închisoare, parchetul susținând că în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante judiciare pedeapsa trebuia coborâtă sub acest minim, astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanță este nelegală.

Al doilea motiv de apel a vizat greșita încadrare juridică a faptei, în condițiile în care conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, abrogată prin Legea nr. 241/2005, se regăsește în noua lege a combaterii evaziunii fiscale în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, fără reținerea prevederilor art. 13 C. pen., limitele de pedeapsă fiind aceleași. Cu prilejul susținerii orale a motivelor de recurs procurorul a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante aplicate în cauză întrucât au fost deja valorificate prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar în ce privește lipsa antecedentelor penale aceasta se reflectă în cuantumul relativ scăzut al pedepsei aplicate.

De asemenea, procurorul a extins motivele de apel și pe omisiunea aplicării dispozițiilor art. 65 C. pen., pedepsele complementare fiind obligatorii având în vedere textul incriminat prin art. 9 din Legea nr. 241/2005 și a solicitat aplicarea art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În motivarea orală a apelului, inculpatul C.S.V., prin apărătorul din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, pe fond, să se dispună achitarea sa întrucât fapta săvârșită și recunoscută a adus o atingere minimă valorilor protejate de legea penală, prejudiciul a fost achitat integral, iar conținutul concret al acestei fapte conduce la aplicarea disp.

art. 181 C. pen., apreciind că i se poate aplica o măsură administrativă cum ar fi amenda. A arătat totodată, că instanța de fond era obligată să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. În subsidiar, a solicitat condamnarea la pedeapsa cu amendă penală având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului. A mai arătat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, având în vedere circumstanțele sale personale și reale, invocând faptul că a recunoscut fapta și are 3 copii minori în întreținere.

În motivarea scrisă a apelului, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea pronunțată sub aspectul laturii civile a cauzei, solicitând admiterea în totalitate a acțiunii civile, în sensul obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 16.857,61 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la plata obligațiilor fiscale accesorii și dispunerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența întregului prejudiciu, constând atât din debit, cât și din accesorii. Prin Decizia penală nr. 363 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.S.V. împotriva Sentinței penale nr. 802 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A desființat în parte sentința și rejudecând, în fond: în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.S.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în condițiile art. 82 C. pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen., înlăturând aplicarea pedepselor complementare. A respins acțiunea civilă ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. București. În temeiul art. 192 alin. (3) C. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului și al inculpatului s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul-parte civilă A.N.A.F. București la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele: Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și recunoscută de inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., din care rezultă că în cursul anului 2003 inculpatul C.S.V., în calitate de administrator al SC A.G.

SRL a realizat din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton, în valoare de 377.730 RON, venituri pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozit pe profit, TVA) cauzând un prejudiciu în sumă de 16.857,51 RON, compus din 9.578,19 RON impozit pe profit și 7.279,42 RON TVA. Situația de fapt, mai sus descrisă a rezultat din raportul de expertiză contabilă, documentele contabile ale SC A.G. SRL, declarațiile martorilor C.I. și E.M., toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere completă date de inculpat. Referitor la încadrarea juridică a faptei, raportat la dispozițiile art. 10 C. pen.

("Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul când ea se află în vigoare"), Curtea de Apel a constatat că susținerea parchetului este corectă, în sensul că infracțiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, a fost abrogată expres prin Legea nr. 241/2005, infracțiune al cărei conținut constitutiv a fost preluat integral în noua lege a combaterii evaziunii fiscale, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă fiind aceleași. Ca atare, pentru a asigura acuratețea juridică sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a impus modificarea hotărârii instanței de fond în sensul celor arătate mai sus.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, criticată atât de parchet cât și de inculpat, instanța de control a reținut că din chitanțele aflate la dosarul de fond și dosarul de apel a rezultat faptul că inculpatul C.S.V. a acoperit în totalitate debitul principal, așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă și însușit de către partea civilă. În raport de această împrejurare Curtea de Apel a apreciat că se impune a fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., stăruința depusă de inculpat pentru acoperirea întregului prejudiciu impunând valorificarea pozitivă a acestei atitudini, fiind în interesul atât a subiectului pasiv general - statul - cât și a subiectului pasiv special - Agenția Națională de Administrare Fiscală -, colectarea contribuțiilor fiscale la bugetul de stat consolidat.

Pe de altă parte, s-a apreciat că, critica parchetului referitoare la reținerea greșită a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. este îndreptățită, simpla recunoaștere a faptei și lipsa antecedentelor penale neatrăgând automat reținerea acestor circumstanțe, în raport de gravitatea faptei și urmările însemnate aduse bugetului de stat. În același timp, în mod corect a învederat parchetul faptul că pedeapsa stabilită de instanța fondului este nelegală, întrucât prin reținerea circumstanțelor atenuante pedeapsa trebuia coborâtă obligatoriu sub limita minimă prevăzută de textul sancționator, redus cu o treime urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Instanța de apel nu a primit însă solicitarea inculpatului în sensul de a aprecia că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, raportat la cuantumul prejudiciului (peste 16.000 RON), recuperat după mai bine de 8 ani de zile și nici de aplicare a unei pedepse cu amenda penală, dublul scop al acesteia fiind atins printr-o pedeapsă modică cu închisoare, a cărei executare efectivă nu este necesară și nu impune aplicarea pedepselor complementare, în condițiile reținerii circumstanței atenuante. Referitor la apelul părții civile, Curtea de Apel a constatat că hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată părții civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel), iar apelul a fost înregistrat la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel) cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut imperativ de art. 363 alin. (3) C. proc.

pen. (ultima zi în care putea fi declarat în termen era 30 octombrie 2011), astfel că exercitarea căii de atac s-a efectuat tardiv. Împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011, a declarat recurs partea civilă Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția generală Juridică - București, arătând că în mod nelegal a fost respins apelul declarat ca fiind tardiv formulat. Examinând cauza în raport cu motivul de recurs invocat de partea civilă, Înalta Curte constată că acesta este fondat. Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel înlăuntrul căruia se poate declara calea de atac este de 10 zile și curge de la comunicarea în mod legal a copiei de pe dispozitivul hotărârii, pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și de la pronunțarea hotărârii.

Din actele dosarului rezultă următoarele: copia dispozitivului hotărârii a fost comunicată părții civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel) iar apelul declarat de partea civilă a fost înregistrat la instanța de fond, respectiv Tribunalul București, secția I penală, la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel). Este adevărat că, din punct de vedere calendaristic, ultima zi în care se putea declara apel era data de 30 octombrie 2011, însă termenul de apel fiind un termen procedural se calculează pe zile libere, operând totodată și prorogarea termenului dacă ultima zi a acestuia este o zi nelucrătoare. Cum data de 30 octombrie 2011 a fost zi nelucrătoare (duminică), în atare situație devin aplicabile dispozițiile art. 186 alin. (4) C. proc.

pen. care prevăd că atunci "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează" în speța de față la data de 31 octombrie 2011, dată la care a și fost de altfel înregistrat apelul. Mai mult, așa cum susține și partea civilă în motivele de recurs depuse în scris, apelul ar fi fost declarat de aceasta anterior datei de 31 octombrie 2011, dată la care a fost înregistrat la instanța de fond. În acest sens, partea civilă susține că declarația de apel a fost trimisă la data de 26 octombrie 2011, ora 9,15 cu poșta militară, afirmație care însă nu poate fi verificată de Curte, datorită lipsei dovezilor în acest sens.

Din studiul dosarului de apel, rezultă însă că pe declarația de apel a părții civile (dosar apel) apare o însemnare care face vorbire de existența plicului cu care a fost trimisă declarația de apel și care "se află atașat la Dosar 53338/3/2011". Având în vedere aceste aspecte, urmează ca instanța de apel să facă verificările necesare în sensul celor arătate în motivele de recurs de către partea civilă și învederate anterior de Curte, urmând a fi identificat Dosarul nr. 53338/3/2011 pentru a se constata dacă într-adevăr declarația de apel a fost trimisă de către partea civilă cu poșta militară, anterior datei de 31 octombrie 2011 (care este ultima zi de declarare a apelului).

Nemaiexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală să fie admis. Se va casa, în parte, decizia penală atacată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București, la Curtea de Apel București, în vederea judecării pe fond a apelului părții civile. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, decizia penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București la Curtea de Apel București, în vederea judecării pe fond a apelului părții civile. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL