ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față,

În baza actelor

și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91 din

15 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1309/108/2012, în baza

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.D., fără antecedente

penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de evaziune

fiscală, comisă în formă continuată;

În baza art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru

infracțiunea de evaziune fiscală;

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 280

1

din

Legea nr. 31/1990, respectiv pentru infracțiunea de transmitere fictivă a părților

sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul sustragerii

de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) închisoare.

Pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65

alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și c) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 86

2

C. pen. s-a fixat un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte

la datele fixate la Serviciul de Probațiune; să anunțe schimbarea domiciliului sau

orice deplasare care depășește 8 zile; să comunice și să justifice schimbarea locului

de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în limitele legii.

S-a atras atenția

inculpaților asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 14,

346 C. proc. pen. și art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., s-a admis acțiunea civilă

exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală și inculpatul a fost

obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC S. DRL prin lichidator

E. SPRL Arad, să plătească suma de 1.290.041 RON, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 19 iunie 2001 inculpatul

B.D. a înființat SC S. SRL, devenind asociat unic și administrator al societății,

care avea ca principal obiect de activitate „intermedieri în comerțul cu produse

diverse", sediul social declarat fiind în localitatea V.

În actul de sesizare

s-a reținut că, în perioada iunie - septembrie 2001 SC S. SRL a achiziționat cereale

de la agenți economici din Ungaria (respectiv de la A. Kft, B.G. Kft și S. Kft),

livrându-le ulterior către societăți comerciale cu sediul în România, între care

SC Y.G. SRL, SC M.C.S. SRL, SC A.V.C.I.E. SRL, SC M.A. SRL, SC B.R. SRL ș.a., fără

a înregistra în contabilitate operațiunile comerciale efectuate. Deși în declarațiile

privind TVA (D300) depuse la organul fiscal teritorial - Direcția Finanțelor Publice

Arad, aferente trimestrul II și III 2007, SC S. SRL a evidențiat majoritatea livrărilor

efectuate, totuși, în cursul acelorași trimestre, nu a declarat în totalitate TVA

colectată, în sumă de 62.646 RON. În plus, în cuprinsul decontului de TVA aferent

trimestrul II 2007, inculpatul B.D. a evidențiat cheltuieli fictive, deducându-și

în mod nelegal suma de 104.819 RON, reprezentând TVA aferentă achizițiilor de cereale

efectuate de la persoane fizice, deși în declarația de TVA le-a înregistrat ca provenind

de la persoane juridice.

De asemenea, pentru

trimestrele II și III ale anului 2007 SC S. SRL nu a depus nici declarațiile privind

impozitul pe profit (D100), sustrăgându-se de la plata sumei totale de 1.106.471

RON, din care 938.414 RON reprezentând impozitul pe profit aferent cheltuielilor

deduse ilegal ca urmare a înregistrării de cheltuieli fictive, în trimestrul II

al anului 2007.

S-a mai reținut

că, în toată perioada (iunie-septembrie 2009) inculpatul B.D. a desfășurat activitate

comercială în numele societății, asigurând administrarea faptică a societății, încheind

contracte comerciale, eliberând facturi fiscale, chitanțe, încasând plăți, fiind

singurul titular cu specimen de semnătură în bancă - calitate în care a efectuat

toate operațiunile bancare ale societății, ridicând, și, respectiv, depunând sume

de bani în cont.

La data de 24

septembrie 2007 inculpatul B.D. a cesionat totalitatea părților sociale ale SC S.

SRL către învinuitul H.C.M., fără ca acesta să desfășoare ulterior vreo operațiune

comercială în numele societății, neavând nici măcar drept de semnătură asupra contului

bancar al societății. După transmiterea părților sociale către H.C.M., la data de

01 octombrie 2007 și 21 noiembrie 2007, SC S.  SRL a efectuat trei achiziții de

autoturisme din Germania, de la A.D. Gmbh, S.M. Gmbh și M.A. Gmbh, aspect care rezultă

din facturile fiscale eliberate de către furnizorii germani și din înscrisurile

prezentate acestora în vederea cumpărării autoturismelor (copia actului de identitate

a inculpatului B.D. și actul constitutiv de dinaintea cesiunii), inculpatul B.D.

fiind recunoscut din planșa fotografică prezentată martorului P.N., reprezentant

al M.A. Gmbh, ca fiind cumpărătorul autoturismului achiziționat de la M.A. Gmbh.

Întrucât SC S.

SRL nu a depus declarația de TVA aferentă trimestrului IV al anului 2007, nu a declarat

nici achiziția și nici livrarea celor trei autoturisme și nici nu a achitat TVA

aferentă vânzării acestora, s-a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului,

cauzat de nedeclararea și nevirarea TVA, în sumă totală de 16.105 RON.

La data de 12

februarie 2008 comisarii Gărzii Financiare Arad au efectuat verificări la sediul

SC S. SRL, constatând că societatea nu desfășoară activitate la sediul social declarat

la Oficiul Registrului Comerțului, iar în trimestrul III al anului 2007, nu a evidențiat

în contabilitate veniturile realizate ca urmare a vânzării de cereale către diverse

persoane fizice, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.907.446 RON,

reprezentând TVA.

Ca urmare a constatărilor

Gărzii Financiare Arad, inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad - Activitatea de Inspecție

Fiscală au întocmit procesul verbal din data de 06 ianuarie 2009, stabilind un prejudiciu

cauzat de către SC S. SRL, în sumă de 1.725.711 RON, din care 1.445.362 RON, reprezentând

impozit pe profit și 280.349 RON, reprezentând TVA.

În cursul urmăririi

penale, Agenția Națională de Administrare Fiscală București s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 1.725.711 RON.

Având în vedere

neconcordanța dintre prejudiciul constatat de către Garda Financiară Arad și Direcția

Finanțelor Publice - Activitatea de Inspecție Fiscală, în cauză, s-a dispus efectuarea

unei expertize fiscale. Conform raportului de expertiză fiscală judiciară întocmit

de consultantul fiscal P.B.D. a rezultat că prejudiciul cauzat bugetului consolidat

al statului este în sumă de 1.290.041 RON, din care 183.570 RON, reprezintă TVA

și 1.106.471 RON, reprezintă impozit pe profit.

Analizând starea

de fapt reținută în actul de sesizare, instanța a constatat că fapta inculpatului

B.D., care, în calitate de administrator de drept al SC S. SRL în perioada iunie

- septembrie 2007, și, respectiv, în calitate de administrator de fapt al SC S.

SRL în perioada octombrie - noiembrie 2007, nu a înregistrat în evidențele contabile

ale SC S. SRL și nu a declarat în deconturile de TVA aferente trimestrelor II, III,

IV ale anului 2007 și în declarația privind impozitul pe profit aferentă anului

2007 veniturile realizate ca urmare a livrărilor de mărfuri efectuate pe teritoriul

României, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 1.017.165

RON (conform expertizei fiscale efectuate), întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 241/2005.

A reținut că fapta

aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC S. SRL, a înregistrat

în documentele legale ale societății - anume în declarația privind TVA aferentă

trimestrului II al anului 2007 - operațiuni nereale (achiziții declarate ca provenind

de la persoane juridice, deși proveneau de la persoane fizice), deducându-și în

mod nelegal TVA-ul aferent operațiunilor comerciale efectuate și reducând totodată

cuantumul impozitului pe profit datorat bugetului consolidat al statului, cauzând

un prejudiciu în sumă de 272.876 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la

infracțiunea de cesionare în mod fictiv a părților sociale ale unei societăți în

scopul sustragerii de urmărirea penală, instanța a constatat că, pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 280

1

din Legea

nr. 31/1990 modificată și republicată, presupune sub aspectul laturii obiective

- urmarea directă - o sustragere de la urmărirea penală. În speță, din actele dosarului

a rezultat că inculpatul a cesionat părțile sociale ale SC S. SRL la data de 24

septembrie 2007 și prin ordonanța procurorului din 14 martie 2008 s-a dispus începerea

urmăririi penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9

lit. b), f) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991, raportat la

art. 289 alin. (1) C. pen., astfel că s-a constatat că acestei infracțiuni îi lipsește

unul din elementele constitutive și pe cale de consecință se impune achitarea inculpatului

pentru această infracțiune.

Inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise anterior și a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

La stabilirea

pedepsei, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., privitor la criteriile

generale de individualizare a pedepsei, gradul concret de pericol social al faptei,

respectiv de modul de acțiune și perioada de timp în care s-a acționat, întinderea

prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat, precum și de persoana

și conduita inculpatului.

În acest sens,

prima instanță a reținut vârsta inculpatului (38 ani la data comiterii faptei),

nivelul de instruire școlară, absolvent de 10 clase, fără ocupație, conduita bună

avută în societate și familie anterior comiterii faptei, împrejurare ce rezultă

din lipsa antecedentelor penale, atitudinea cooperantă avută în fața organelor judiciare,

care implică recunoașterea faptei și regretul manifestat. De asemenea, a avut în

vedere conduita inculpatului care a fost prezent la judecată al fiecare termen,

atitudinea sa dovedind interesul pe care acesta îl manifestă față de situația sa

și conștientizarea riscului pe care îl presupune aplicarea unei eventuale sancțiuni.

Prin urmare, având

în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, poziția sa procesuală

sinceră de recunoaștere a faptei astfel cum a fost reținută în actul de sesizare,

ceea ce denotă că inculpatul a realizat gravitatea faptei comise, sunt elemente

care au creat convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea

în regim de detenție, impunându-se aplicarea unui tratament mai puțin represiv,

respectiv, suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Arad.

Reținând vinovăția

inculpatului în comiterea faptelor cauzatoare de prejudiciu, în baza art. 14,

art. 346 C. proc. pen. și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., s-a admis acțiunea

civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală și a fost obligat inculpatul,

în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC S. DRL prin lichidator E. SPRL

Arad, să plătească suma de 1.290.041 RON, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și partea civilă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

În motivarea apelului,

partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a solicitat obligarea

inculpatului la plata sumei de 1.991.910 RON care să fie actualizată cu accesoriile

aferente deoarece prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de expertiză

contabilă efectuat în cursul urmăririi penale care nu sunt pertinente.

Parchetul în susținerea

motivului de apel a solicitat condamnarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 280

1

din Legea nr. 31/1990.

Prin decizia penală

nr. 115/A din 07 iunie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca

nefondat apelul declarat de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad și, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat în parte sentința penală

nr. 91 din 15 martie 2012 pronunțată de Tribunalului Arad și rejudecând:

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată în cauză și a repus pedepsele

în individualitatea lor.

În temeiul

art. 280

1

din Legea nr. 31/1991 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 1 (un) an

și 4 (patru) luni închisoare pentru infracțiunea de transmitere fictivă a părților

sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii

de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

În temeiul

art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului stabilind ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A menținut în

rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat partea civilă la plata sumei de 200 RON,

cheltuieli judiciare parțiale către stat în apel.

În conformitate

cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

în apel au rămas în sarcina statului.

Curtea a reținut

că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa în actul de

sesizare, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate

în cursul urmăririi penale, inculpatul fiind trimis în judecată și pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 280

1

din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art.

280

1

din Legea nr. 31/1990, constituie infracțiune și se pedepsește,

transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate

comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării

acesteia. Analizând conținutul infracțiunii a reținut că este o infracțiune comisivă,

care se realizează sub aspectul laturii obiective prin transmiterea fictivă a părților

sociale sau a acțiunilor, fie în scopul sustragerii de la urmărirea penală, fie

în scopul îngreunării acesteia. Pentru existența infracțiunii este necesar prin

urmare în primul rând să existe o transmitere a părților sociale sau a acțiunilor,

iar cesionarea să fie fictivă. Se mai impune condiția ca cesionarea părților sociale

sau a acțiunilor să fie făcută de către un infractor, adică de către o persoană

care anterior a săvârșit o infracțiune, fără a interesa dacă infractorul cesionar

al părților sociale sau acțiunilor a săvârșit o infracțiune consumată sau o tentativă

prevăzută de lege. Ceea ce interesează este ca în momentul săvârșirii actului de

cesionare fictivă persoana care cesionează să fie implicată în activitatea judiciară

în calitate de autor, instigator sau complice la săvârșirea unei infracțiuni în

legătură cu activitatea societății.

Ca atare, a reținut

că pentru existența infracțiunii se cere un scop calificat, respectiv cesionarea

fictivă a părților sociale sau a acțiunilor trebuie făcută în scopul sustragerii

de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerință care se cere

a fi îndeplinită în legătură strânsă cu latura obiectivă a infracțiunii, întrucât

indică destinația obiectivă a actului de cesionare și nu finalitatea subiectivă

a acestuia. Transmiterea fictivă a acțiunilor sau părților sociale în vederea sustragerii

de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia este o infracțiune de

sine stătătoare, pentru existența elementelor constitutive ale acesteia nefiind

necesară ca ea să fie realizată în concurs cu alte infracțiuni reglementate de

Legea nr. 31/1990 și poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în

judecată, fără a avea importanță dacă urmărirea penală a început sau nu, sau dacă

acțiunea penală a fost nu pusă în mișcare împotriva acestei persoane. Transpunând

aceste reglementări la starea de fapt recunoscută de către inculpat prin declarația

dată, instanța de apel a reținut că SC S. SRL a fost înființată de inculpat la data

de 19 iunie 2007 și în calitate de administrator, în perioada iunie - septembrie

2007 și respectiv octombrie - noiembrie 2007, nu a înregistrat în evidențele contabile

și nu a declarat, deconturile de TVA aferente trimestrelor II, III și IV ale anului

2007 și nici în declarația privind impozitul pe profit aferentă anului 2007, venituri

realizate ca urmare a livrărilor de mărfuri efectuate pe teritoriul național, cauzând

astfel o pagubă bugetului consolidat al statului de 1.017.165 RON, pentru care a

fost condamnat, reținându-se săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Prin fapta inculpatului,

care în calitate de administrator a înregistrat operațiuni nereale în trim. II al

anului 2007 cauzând o pagubă bugetului de stat, s-au realizat elementele constitutive

ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005, faptă recunoscută de asemenea de către inculpat.

Cesiunea fictivă

a părților sociale s-a făcut la data de 24 septembrie 2007 către H.C.M., prin care

asociatul unic al SC S. SRL, respectiv inculpatul, l-a cooptat ca asociat, cesionându-i

la valoarea nominală toate cele 20 de părți sociale în valoare de 200 RON, fără

ca acesta din urmă să fi desfășurat ulterior vreo operațiune comercială în numele

societății. Mai mult decât atât, acesta neavând nici drept de semnătură asupra contului

bancar. După transmiterea părților sociale inculpatul a achiziționat 3 autoturisme

din Germania, operațiuni care, de asemenea, nu se regăsesc în evidențele contabile

ale societății, astfel că în mod eronat, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 280

1

din Legea nr. 31/1990.

Pentru toate aceste

considerente, instanța de prim control judiciar a apreciat în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală că sunt întrunite elementele constitutive și ale infracțiunii

prev. de art. 280

1

din Legea nr. 31/1991 și a dispus condamnarea inculpatului

și pentru această faptă.

În ceea ce privește

critica părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală a apreciat că suplimentul

la raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit la data de 02 februarie 2004,

menționează că valoarea totală a prejudiciului adus bugetului de stat de către SC

S. SRL în perioada iunie 2007 - decembrie 2007 este în sumă de 1.290.041 RON, prejudiciu

care însumează înregistrarea și declararea de operațiuni fictive, neînregistrarea

și nedeclararea către organele fiscale a TVA-ului și impozitului pe profit, astfel

că, în mod corect, a fost avută în vedere această sumă la momentul pronunțării hotărârii

de către instanța de fond, sumă care are la bază calculele efectuate de către specialist

raportat la infracțiunea comisă de către inculpat. De altfel, suma de 1.290.041

RON este reținută și în actul de acuzare ca fiind prejudiciul cauzat bugetului consolidat

al statului de către inculpat și care a fost defalcat în expertiza întocmită în

cauză.

În ceea ce privește

solicitarea formulată de către partea civilă de a se proceda la instituirea măsurilor

asigurătorii față de inculpat și partea responsabilă civilmente, instanța de apel

a reținut că potrivit art. 163 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul

procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea,

prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile în vederea confiscării

speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune precum și pentru garantarea

executării pedepsei amenzii. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că măsurile

asigurătorii în vederea recuperării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului

și părții responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei.

A reținut că,

din interpretarea acestor dispoziții precum și a art. 165 C. proc. pen. care se

referă la identificarea și evaluarea bunurilor contestate, rezultă că pentru a se

putea institui o măsură asigurătorie este necesară nominalizarea acestor bunuri

de către partea civilă, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală, ce

putea efectua și verificări pentru identificarea acestor bunuri. Instanța de apel

a constatat că partea civilă nu a făcut o asemenea operațiune de identificare a

bunurilor inculpatului iar o asemenea cerere nefiind formulată în fața instanței

de fond, astfel că a respins-o, ca atare.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Arad și Direcția Generală a Finantelor Publice Arad în reprezentarea

Agenției Naționale  de Administrare Fiscală și inculpatul B.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

, 18 și 14 C. proc. pen.

În susținerea

motivului de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul B.D. a solicitat reducerea pedepselor aplicate

având în vedere conduita inculpatului de recunoaștere a faptelor.

În dezvoltarea

motivelor scrise de recurs și circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., părțile civile Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad în reprezentarea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală au solicitat, în esență, acordarea în

integralitate a despăgubirilor civile solicitate, în sumă de 1.991.910 RON și instituirea

sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei datorate,

în raport de dispozițiile Legii nr. 241/2005 ce instituie această obligație în sarcina

instanței în cazul comiterii unor infracțiuni din legea specială.

Înalta Curte verificând

cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17

2

și 18 C. proc.

pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

- apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursurile declarate

de părțile civile și inculpat ca nefondate, având în vedere următoarele considerente:

critica recurentului inculpat B.D., circumscrisă cazului de casare prev. de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține că nu este întemeiată,

întrucât hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege.

În conformitate

cu prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama

de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite în

Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea

acestor criterii, se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei

săvârșite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele

instanțe apreciind, în mod corect, că faptele săvârșite de inculpat - astfel cum

au fost expuse în considerentele deciziei și recunoscute de acesta - prezintă, în

concret, un ridicat grad de pericol social.

De asemenea, se

reține că în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen. pedeapsa este deopotrivă

un mijloc de constrângere dar și de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ.

Ca măsură de constrângere pedeapsa pe lângă scopul represiv trebuie să reflecte

dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât și în ceea

ce privește comportamentul inculpatului.

Prin urmare, sub

aspectul cuantumului dar și a modului de executare a acesteia, pedeapsa trebuie

individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării

legii penale și să-l determine pe viitor să nu mai comită fapte penale.

Sub acest aspect,

Înalta Curte, constată că cele două instanțe, în mod justificat, nu au reținut în

sarcina inculpatului B.D. ca și circumstanțe atenuante, prevederile art. 74

lit. a) și c) C. pen. - conduita înainte de comiterea faptelor - lipsa antecedentelor

penale, faptul că are o familie și o conduită bună în societate - și conduita sinceră

în proces, determinată de atitudinea sa de recunoaștere totală a faptelor în fața

primei instanțe și a instanței de apel, având în vedere natura și gravitatea faptelor,

concursul de infracțiuni dar și împrejurarea că atitudinea procesuală a inculpatului

de recunoaștere a faptelor a fost valorificată de către instanță în cadrul procedurii

simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Este adevărat

că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, judecata realizându-se

în cadrul procedurii simplificate, în baza probelor administrate la urmărire penală,

însă comportamentul sincer în proces se poate valorifica o singură dată, prin reținerea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă de către instanța de judecată, pentru că altfel, acelorași împrejurări

li s-ar da o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. pot coexista

cu dispozițiile art. 320

1

C. pen. numai atunci când ele sunt determinate

de o altă conduită favorabilă inculpatului după comiterea faptelor, alta decât comportamentul

sincer, situație care nu se regăsește în cauză.

Totodată, nu se

justifică nici reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C.

pen. întrucât și în opinia Înaltei Curți, datele personale ale inculpatului (lipsa

antecedentelor penale, faptul că provine dintr-o familie organizată și a avut o

conduită bună în societate), devin împrejurări lipsite de orice relevanță juridică

în raport cu faptele inculpatului, evaziune fiscală (2 fapte) și cesionarea fictivă

a părților sociale a societății pe care o administra în scopul sustragerii de la

urmărire penală.

De altfel, toate

aceste elemente au fost avute în vedere de către cele două instanțe la cuantificarea

pedepselor aplicate inculpatului (de câte 3 ani închisoare pentru infracțiunile

de evaziune fiscală și 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de

art. 280

1

din Legea nr. 31/1990), care au manifestat clemență prin orientarea

acestora spre minimum limitelor speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime prin

reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei aplicată recurentului, Înalta Curte apreciază

în acord cu cele două instanțe că, scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi

atins fără executarea pedepsei în regim de detenție, obligațiile stabilite în sarcina

inculpatului în cadrul termenului de încercare de 6 ani fiind apte să-i schimbe

comportamentul față de valorile sociale ocrotite de lege.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul inculpatului B.D., ca nefondat.

sunt și criticile părților civile Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad în reprezentarea Agenției Naționale

de Administrare Fiscală circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

și 18 C. proc. pen.

Astfel,

Înalta Curte constată că instanțele de fond și de apel au reținut, în mod corect,

întrunirea în cauză a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prev.

de art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., respectiv, existența prejudiciului suferit

de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad a cărui reprezentare în instanță s-a realizat de către

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a faptelor ilicite comise de către

inculpatul B.D., legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și

a vinovăției inculpatului în săvârșirea lor.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se reține că în cursul urmăririi penale Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.725.711 RON, însă, ulterior, prin

raportul de expertiză contabilă, necontestat de către partea civilă, s-a reținut

de către expertul judiciar că valoarea prejudiciului cauzat statului în perioada

de referință de către SC S. SRL, administrată de inculpat, este de 1.290.041 RON

(din care 183.570 RON TVA și 1.106.471 RON impozit pe profit).

Reținând vinovăția

inculpatului în comiterea faptelor, față de poziția acestuia de recunoaștere a situației

de fapt astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și disponibilitatea de a achita

prejudiciul cauzat statului, în mod corect, cele două instanțe au apreciat că se

impune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC S. SRL, prin lichidator E. SPRL Arad. În ceea ce privește

cuantumul prejudiciului cauzat statului, cele două instanțe, în aplicarea principiului

disponibilității și în raport de valoarea prejudiciului stabilit prin raportul de

expertiză fiscală judiciară din 01 februarie 2012 și suplimentul la raportul de

expertiză din 02 februarie 2012, necontestat de părțile civile, a obligat inculpatul

la plata sumei de 1.290.041 RON cu titlu de despăgubiri civile, stabilite în raport

de dispozițiile O.G. nr. 92/2003, astfel că, susținerile recurentelor părți civile

că instanțele au admis doar în parte acțiunea civilă nu sunt întemeiate.

Mai mult, dacă

se considera de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală sau

de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad că valoarea prejudiciului era

mai mare decât cea stabilită de expertul judiciar, îi revenea obligația legală,

în calitate de reprezentant al statului, să depună diligențele necesare pentru stabilirea

valorii acestui prejudiciu și, pe cale de consecință, să solicite primei instanțe

disjungerea laturii civile, urmând ca acesta să fie soluționată separat, aspect

ce nu a fost solicitat de către recurente, care nici nu au fost prezente la termenul

de judecată când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, deși aveau termen în

cunoștință (procedura de citare fiind legal îndeplinită).

În ceea ce privește

critica recurentelor părți civile privind greșita aplicare a legii de către instanța

de apel prin neaplicarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului,

Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

În conformitate

cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul săvârșirii unei infracțiuni

prevăzută de legea specială, instanța este obligată să ia măsurile asigurătorii

față de inculpat și partea responsabilă civilmente.

Potrivit art.

163 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor inculpatului

și, respectiv, ale părții responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile

a pagubei. În situația în care instanța admite acțiunea civilă, trebuie să examineze

în raport de prevederile art. 163 și urm. C. proc. pen., necesitatea luării măsurii

asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au mai fost luate

anterior, dispozițiile instanței fiind executorii.

Dispozițiile legale

relative la luarea măsurilor asigurătorii nu pot fi disociate de cele cuprinse în

dispozițiile art. 165 C. proc. pen. care se referă la identificarea și evaluarea

bunurilor asupra cărora instanța a dispus instituirea unui sechestru pentru că altfel

ar însemna că această instituție ar fi lipsită de eficiență juridică, or, instituirea

măsurilor asigurătorii de către instanța de judecată presupune existența unor bunuri

care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente.

Raportat la aceste

considerente de ordin teoretic, se constată că în cauză în cursul urmăririi penale

nu au fost luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului B.D. iar partea

responsabilă civilmente se afla în lichidare judiciară, astfel că nu au putut fi

identificate bunuri care să impună aplicarea măsurii asigurătorii de către organul

de cercetare penală. În cursul judecății la fond, partea civilă nu a solicitat luarea

măsurilor asigurătorii iar la judecata în apel nu a făcut dovada existenței unor

bunuri care să aparțină inculpatului.

Prin urmare, în

mod corect, instanța de apel a respins cererea părții civile Direcția Generală

a Finanțelor Publice Arad ca nefiind dovedită.

Constatând că

nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17

2

și 18

C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.D. și părțile civile Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Având în vedere

că recurentele părți civile și recurentul inculpat sunt cei care se află în culpă

procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad în reprezentarea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale

nr. 115/A din 7 iunie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentele

părți civile la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

5 noiembrie 2012.