ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 986/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 986/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 492 din 05

decembrie 2011, pronunțată în dosar nr. 5755/108/2011, Tribunalul Arad în baza

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

320/1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M., fiul lui Ion cu

antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la :

- 3 (trei) ani închisoare pentru

infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4

ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr.241/2005 raportat la art.9 alin. (2) din Legea nr.241/2005, cu

aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat

la :

- 2 (doi) ani și 8 (opt) luni

închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

A aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4

ani.

În baza art. 280/1 din Legea nr.

31/1990 modificată și republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc.

pen. a condamnat pe același inculpat la :

- 1 (un) an și 4 (patru) luni

închisoare pentru infracțiunea de cesionare fictivă a părților sociale ale

societății, în scopul sustragerii de la urmărire penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa

cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an închisoare urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de

detenție și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv

cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului și a scăzut din pedeapsa

aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând de la 25

octombrie 2011 până la zi.

A disjuns acțiunea civilă exercitată

de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București și a fixat

termen de judecată la 9 ianuarie 2012.

A introdus în cauză expertul fiscal

A.A. în vederea efectuării unei noi expertize fiscale având obiectivele

menționate în volumul

IX

filele 82-84, un exemplar

se comunică acestuia, contravaloarea urmând a fi achitată de către inculpatul

P.M.

A obligat inculpatul să plătească

statului suma de 4000 lei cheltuieli judiciare.

A dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului de

avocați Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință

penală, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad nr. 276/P/2011 înregistrat la această instanță la data de

18 noiembrie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005,

ambele raportate la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 280/1 din

Legea nr. 31/1990. S-a reținut în sarcina acestuia prin actul de acuzare că în

perioada trimestrelor

II,

III și

IV

ale anului 2007 în calitate de

administrator de drept și de fapt al SC S.M. SRL, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a omis să evidențieze în actele contabile și în orice alte

documente legale ale societății, operațiunile comerciale efectuate respectiv a

omis să evidențieze veniturile realizate, în scopul de a se sustrage de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale respectiv impozit pe profit și TVA. De

asemenea, s-a reținut că inculpatul, în aceeași calitate, a evidențiat în

decontul TVA aferent trimestrului

II

2007,

ce a fost depus la organul fiscal din Arad, cheltuieli ce nu au la bază

operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale

reprezentând TVA deductibilă și la data de 29 august 2007, a cesionat fictiv

95% din părțile sociale ale SC S.M. SRL, către numitul C.C., în scopul

sustragerii de la urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală.

În faza de urmărire penală inculpatul

P.M. nu a recunoscut comiterea faptelor și cu prilejul prezentării materialului

de urmărire penală s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dorit să dea

declarație.

Cu ocazia ascultării în fața instanței

inculpatul a declarat în temeiul dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen. că

recunoaște comiterea faptelor reținute în actul de sesizare și a solicitat ca

judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală pe care le cunoaște și le însușește.

Din ansamblul materialului probatoriu

administrat în cauză și anume - proces-verbal de sesizare din oficiu, notă de

constatare, anexe, sesizare A.N.A.F., anexe, istoric ORC SC S.M. SRL,

înscrisuri, raport de inspecție fiscală, declarație 394 privind achizițiile

efectuate pe teritoriul României de către SC S.M. SRL, proces verbal, notă de

recepție, fișă de magazie, extras de cont, ordin de plată, proces verbal de

ridicare facturi în original, chitanțe, facturi, contracte de vânzare -

cumpărare, declarația 100, 394 și 300 depuse de SC S.M. SRL la A.N.A.F., raport

privind informațiile VIES, fișă specimen de semnături pentru SC S.M. SRL,

împuternicire, tabel nominal ridicări de numerar, formulare eliberare numerar,

ordine de plată, înscrisuri efectuate în cadrul comisiei rogatorii

internaționale în Ungaria, proces verbal de identificare după planșa foto,

înscrisuri efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaționale în Germania,

fișă informații, certificat de atestare fiscală, acte constitutive SC S.M. SRL,

înscrisuri, raport de expertiză fiscală și anexe, supliment de expertiză,

opinie separată la supliment de expertiză, raport de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorilor C.C.M., C.M., ș.a., declarațiile inculpatului, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 14 mai 2007, inculpatul

P.M. a devenit asociat unic și administrator al S.C. S.M. S.R.L. având sediul

în localitatea Sânpetru German, jud. Arad, societate înființată de U.M. în

ianuarie 2007.

După ce a dobândit această calitate,

inculpatul a desfășurat operațiuni comerciale constând în achiziționarea de

cereale din Ungaria (de la firmele K.M.B.E.S., V., B.S.A.K.S.) cereale pe care

le-a vândut apoi unor societăți comerciale naționale (SC P. SRL, SC I. SRL, etc

), tranzacții în urma cărora a încasat TVA -ul aferent.

Ca urmare a controlului efectuat de

reprezentanții Gărzii Financiare la sediul societății, s-a constatat că aceasta

nu desfășoară nici o activitate la sediul social, declarat la Oficiul

Registrului Comerțului.

Conform notelor de constatare seria AR

nr. 0010525 din 18 ianuarie 2008 și seria AR nr. 0010541 din 11 martie 2008

întocmite de Garda Financiară, s-a constatat că în trimestrele

II,

III și

IV

ale anului 2007, S.C. S.M. S.R.L. a efectuat achiziții

intracomunitare de grâu și porumb boabe (după cum rezultă din datele furnizate

de către Compartimentul de Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P.

- Arad) achiziții care nu au fost însă evidențiate de către inculpat în

documentele contabile ale societății. în acest fel inculpatul s-a sustras de la

plata sumelor reprezentând TVA.

În urma unui control încrucișat

efectuat la mai multe societăți comerciale din țară, s-a constatat că S.C. S.M.

S.R.L. a livrat în trimestrele

II,

III și

IV

ale anului 2007, cereale pe teritoriul

României. Nici aceste operațiuni nu au fost evidențiate de către inculpat în

documentele contabile ale societății, inculpatul sustrăgându-se astfel de la

plata sumelor reprezentând TVA și impozit pe profit.

In vederea stabilirii în întregime a

obligațiilor datorate bugetului de stat de către S.C. S.M. S.R.L., a fost

efectuată și o inspecție fiscală generală, astfel că prin procesul verbal de

control nr. 2820i din 08 martie 2008 întocmit de organele fiscale, s-a

constatat că în trimestrele III și

IV

ale

anului 2007, societatea a efectuat achiziții intracomunitare din Ungaria,

pentru care însă nu a depus la organul fiscal teritorial declarația recapitulativă

pentru care datora TVA colectat.

S-a constatat că pentru trimestrul

II

al anului 2007 (perioada 15 martie 2007-30

iunie 2007) S.C. S.M. S.R.L. administrată de inculpat, a depus la organele

fiscale teritoriale un decont de TVA (declarația 300) în care au fost

înregistrate cheltuieli în valoare de 651.664 lei privind achiziția de cereale

de la SC P.C.D.I. SRL București, societate cu care SC S.M. SRL nu a avut

niciodată relații comerciale.

Întrucât inculpatul P.M. a reprezentat

S.C. S.M. S.R.L. în calitate de administrator de drept doar în perioada 15 mai 2007

- 29 august 2007, după care a cesionat 95% din părțile sociale ale societății,

s-a calculat și suma datorată bugetului de stat de către societate pentru acea

perioadă, sumă de la a cărei plată inculpatul s-a sustras prin neînregistrarea

în documentele contabile a operațiunilor comerciale efectuate, respectiv prin

înregistrarea unor cheltuieli fictive.

Astfel, prin expertiza fiscală

efectuată în cauză s-a stabilit valoarea prejudiciul cauzat bugetului de stat

pentru acea perioadă ca fiind în sumă de 735.5550, 84 lei compus din 475.265,55

lei reprezentând TVA și 260.285,29 lei reprezentând impozit pe profit.

Cu toate că societatea avea aceste

datorii, la data de 29 august 2007, în scopul sustragerii de la urmărirea

penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.

(1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, inculpatul a cesionat 95% din părțile

sociale ale societății către învinuitul C.C.. Cu ocazia cesiunii învinuitul Cioacă

a devenit și administrator al S.C. S.M. S.R.L. De menționat că inculpatul l-a

asigurat pe învinuit că societatea nu are datorii la bugetul statului,

înmânându-i în acest sens și un certificat de atestare fiscală.

Deși a devenit asociat și administrator,

numitul C.C. nu a desfășurat nici un fel de activitate în numele și pentru S.C.

S.M. S.R.L., în schimb inculpatul P.M. și numita T.V., au continuat și după

cesiune, să deruleze operațiuni comerciale în numele acestei societăți până la

sfârșitul anului 2007 (inclusiv trimestrul

IV

2007), ei fiind singurii care aveau împuternicire pe

contul bancar al societății, achiziționând și vânzând cereale, încasând și

efectuând plăți.

Conform concluziilor raportului de

expertiză fiscală efectuată în cauză, prejudiciul cauzat bugetului consolidat

al statului de către S.C. S.M. S.R.L. pe parcursul trimestrelor

II,

III și

IV

ale anului 2007 (perioada mai 2007decembrie 2007) este în

sumă de 1.1719.080,47 lei și se compune din 1.115.381 lei reprezentând TVA și

603.699, 47 lei reprezentând impozit pe profit.

Acest prejudiciu a fost creat prin

neînregistrarea de către inculpat în contabilitatea SC S.M. SRL, în scopul

sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, a veniturilor obținute din

achizițiile intracomunitare respectiv din vânzările de cereale către clienții

din România după cum urmează:

- trimestrul

II

- 2007 - venituri în valoare de 631.241,28 lei, cu un TVA

aferent de 122.868, 00 lei și un impozit pe profit de 65.155,01 lei,

- trimestrul III - 2007- venituri în

valoare de 3.535.501,17 lei, cu un TVA aferent de 671.745,00 lei și un impozit

pe profit de 364.627,43 lei și

- trimestrul

IV

- 2007- venituri în valoare de 1.688.254,03 lei, cu un

TVA aferent de 320.768,00 lei și un impozit pe profit de 173.917,03 lei,

respectiv prin evidențierea unor cheltuieli fictive în decontul de TVA aferent

trimestrului

II

al anului 2007, constând

în achiziționarea de cereale, în valoare de 651.664 lei de la o societate

comercială românească, respectiv SC P.C.D.I. SRL București, societate cu care

SC S.M. SRL nu a avut niciodată relații comerciale, în scopul compensării

TVA-ului de plată cu cel deductibil.

Prin înregistrarea în contabilitate a

acestor cheltuieli fictive, SC S.M. SRL și-a dedus nelegal TVA-ul aferent, în

valoarea de 123.816 lei.

Inculpatul nu a putut prezenta

documente justificative (facturi fiscale) cu privire la această achiziție

(cheltuială), iar reprezentantul SC P.C.D.I. SRL București - numitul T.A. a

negat existența oricăror relații comerciale cu SC S.M. SRL.

La data de 13 octombrie 2010, SC S.M.

SRL a fost radiată din Registrul Comerțului, pe motiv de închidere a procedurii

falimentului și radiere a debitorului, potrivit dispozițiilor Legii 85/2006.

Prin raportul de expertiză fiscală

judiciară întocmit de consultant fiscal N.C. s-a stabilit un prejudiciu total

în sumă de 1.719.080,47 lei din care suma de 1.115.381 lei reprezintă TVA de

plată și suma de 603.699,47 lei reprezintă impozit pe profit.

Domnul B.P., expert recomandat de

părți la efectuarea expertizei fiscale judiciare a formulat opinie separată și

a precizat că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către SC S.M. SRL

este de 1.138.239 lei din care suma de 1.115.381 lei este TVA datorată și suma

de 22.858 lei este impozit pe profit.

Prin suplimentul de expertiză fiscală

s-a stabilit că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către SC S.M. SRL

în perioada analizată este de 1.719.080,47 lei din care suma de 122.868 lei

prin înregistrarea unor operațiuni fictive și suma de 1.596.212,47 lei prin

neînregistrarea unor operațiuni comerciale.

Prin opinia separată la suplimentul la

expertiza fiscală domnul expert B.P. a concluzionat că TVA datorat din cauza

unor operațiuni fictive este de 122.868 lei și din cauza neînregistrării unor

operațiuni comerciale - TVA datorat este de 992.513 lei și impozit pe profit

este de 22.858 lei; totalul TVA datorat fiind de 1.115.381 lei și impozit pe

profit fiind de 22.858 lei, deci în total suma de 1.138.239 lei.

Fapta inculpatului P.M. care, în

perioada trimestrelor

II,

III și

IV

ale anului 2007, în calitate de

administrator de drept al SC S.M. SRL (15 martie 2007-29 august 2007),

respectiv în calitate de administrator de fapt al aceleiași societăți (29

august 2007 - 30 decembrie 2007), în baza aceleiași rezoluții infracționale, a

omis să evidențieze în actele contabile și în orice alte documente legale ale

SC S.M. SRL, operațiunile comerciale efectuate (constând în achiziționarea de

cereale din spațiul intracomunitar și livrarea acestora pe teritoriul național)

respectiv a omis să evidențieze veniturile realizate, în scopul de a se

sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale reprezentând impozit pe profit

respectiv TVA constituie infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului P.M., care în

calitate de administrator de drept al SC S.M. SRL, a evidențiat în decontul TVA

(declarația 300) aferent trimestrului

II

2007,

ce a fost depus la organul fiscal Arad, cheltuieli ce nu au la bază operațiuni

re ale (cheltuieli constând în efectuarea de achiziții de cereale în valoare de

651.664 lei de la SC P.C.I. SRL București cu care nu a avut niciodată relații

comerciale), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale

reprezentând TVA deductibilă, constituie infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Raportat la valoarea prejudiciului

cauzat bugetului de stat care este peste 100.000 Euro, în echivalentul monedei

naționale, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr.

241/2005. Chiar dacă valoarea acestuia este contestată de către inculpat,

sumele stabilite se încadrează în această limită prevăzută de lege.

Fapta inculpatului P.M., care la data

de 29 august 2007 a cesionat fictiv 95% din părțile sociale ale SC S.M. SRL

către numitul C.C.M., în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constituie infracțiunea prevăzută

de art. 280/ 1 din Legea nr. 31/ 1990 modificată și republicată.

Față de dispozițiile art. 320/1 alin.

(7) C. proc. pen., care prevăd că în cazul recunoașterii vinovăției, instanța a

pronunțat condamnarea inculpatului, tribunalul a apreciat cererea formulată de

apărătorul inculpatului privind achitarea acestuia pentru infracțiunea

prevăzută de art. 280/ 1 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, ca

fiind inadmisibilă.

La stabilirea pedepsei instanța a avut

în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.

72 C. pen. respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum

și persoana inculpatului. în privința acestuia s-au avut în vedere

antecedentele penale, vârsta acestuia având 44 ani la data comiterii faptei,

nivelul de instruire școlară ca absolvent de 12 clase, împrejurarea că are un

loc de muncă, are un copil minor în întreținere și a avut o bună conduită

judiciară, recunoscând săvârșirea faptelor și manifestând regret pentru cele

comise.

În limitele legale ale pedepselor

instanța în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.M.

la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. 1-a condamnat pe același inculpat

la 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 280/1 din Legea nr. 31/1990

modificată și republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat

pe același inculpat la 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa

cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an închisoare urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de

detenție și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv

cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege.

Ca o consecință a condamnării a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Tribunalul în temeiul art. 3

din Protocolul nr. 1 - „Dreptul de a vota" - Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și jurisprudența în materie -Hotărârea din 30 martie 2004 -

Hirst c/a Marea Britanie - nu a interzis inculpatului dreptul a alege reținând

că față de natura infracțiunii care a atras pedeapsa accesorie nu se impune

interzicerea acestui drept, inculpatului fiindu-i interzis doar dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

De asemenea a interzis inculpatului și

drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a

exercita activități de natură comercială.

Instanța a apreciat că scopul pedepsei

astfel cum este definit de art. 52 C. pen. va putea fi atins în cazul

inculpatului P.M. prin executarea în regim de detenție a pedepsei de 4 ani

închisoare aplicată. Aceasta pentru că acțiunile repetate de încălcare a

normelor de conduită socială săvârșite în condițiile descrise mai sus uneori

dau un sentiment de nesiguranță și un climat de neliniște societății care

trebuie asigurat în primul rând de către autorități. în asemenea situații

dreptul societății și al opiniei publice la un mediu adecvat și de siguranță

este primordial și nu poate fi încălcat de vreo persoană. Atunci când această

siguranță și liniște publică este încălcată, autoritățile sunt și trebuie să

fie îndreptățite să intervină inclusiv prin măsuri de privare de libertate. S-a

apreciat că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să

asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât și cel educativ al pedepsei

în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni

și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Tribunalul a apreciat că, în raport de

modul de concepere a activității infracționale, cu împrejurările comiterii

faptelor și cu importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, lăsarea

acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin

crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a

actului de justiție. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă

a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor

impresia că pot persista în sfidarea legii.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului și în baza

art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și

arestării preventive de la 25 octombrie 2011 până la zi.

În baza art. 320/1 alin. (5) C. proc.

pen. a disjuns acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de

Administrare Fiscală București și a fixat termen de judecată la 9 ianuarie

2012.

A introdus în cauză expertul fiscal A.A.

în vederea efectuării unei noi expertize fiscale având obiectivele menționate

în volumul

IX

filele 82-84, un exemplar s-a

comunicat acestuia.

Deoarece în cauză inculpatul P.M. a

fost condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea

acestuia, cheltuielile determinate de desfășurarea urmăririi penale și a

judecății precum și dispozițiile art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe acest

inculpat să plătească statului suma de 4000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 189 C. proc. pen. a

dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în

contul Baroului de avocați Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat

din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

a criticat sentința pronunțată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului. A menționat că în toate situațiile supuse cercetării penale,

scopul inculpatului nu a fost acela de a desfășura o activitate economică

reală, ci de a se sustrage în mod constant obligațiilor fiscale, aspect

realizat prin păstrarea calității de administrator în cadrul unei societăți comerciale

pe o perioadă cuprinsă 3-7 luni direct sau prin persoane interpuse, fapt urmat

de abandonarea activității și de preluarea implicită a altor societăți

comerciale prin intermediul cărora își desfășura activitatea. Mai arată că

inculpatului îi era cunoscut un asemenea mod de operare menit să ducă la

imposibilitatea reconstituirii societății, sens în care părțile sociale erau

cesionate unui administrator formal, având o situație materială precară care,

în schimbul unor sume de bani semna orice document fără a realiza consecințele

juridice generate de aceste fapte. Față de aceste considerente din care rezultă

amploarea și perseverența infracțională manifestată de inculpat în săvârșirea

unor infracțiuni cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu sume de

depășesc cu mult pragul celor 100.000 Euro, a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare, pronunțarea unei

hotărâri în sensul condamnării inculpatului la pedepse privative de libertate

in cuantum mai ridicat.

Inculpatul prin apărător a solicitat

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad

pentru judecarea unitară a laturii penale și civile, întrucât infracțiunea de

evaziune fiscală este o infracțiunea de rezultat și în mod greșit prima

instanță a dispus disjungerea acțiunii civile exercitată de Agenția Națională

de Administrare Fiscală București. în subsidiar a solicitat în latură penală

aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere conform art. 861

C. pen.

Prin decizia penală nr. 29/A din 21

februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 2

lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad și inculpatul P.M., împotriva sentinței penale nr. 492 din 05

decembrie 2011 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr. 5755/108/2011, pe

care a desființat-o și a dispus rejudecarea de Tribunalul Arad.

În baza art. 382 alin. (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului P.M.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând apelurile declarate prin

prisma motivelor invocate și din oficiu, în raport cu actele și lucrările din

dosar și cu cele cuprinse în hotărârea atacată, instanța de apel a constatat

următoarele:

Prima instanță, în mod greșit a dispus

prin hotărârea atacată disjungerea laturii civile a cauzei.

În raport cu infracțiunea pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, aceea de evaziune fiscală în formă

continuată și calificată, cu aplicarea alin. (2) din art. 9 al Legii nr. 241/2005

se impunea judecarea cauzei în ansamblul său, atât în ceea ce privește acțiunea

penală cât și acțiunea civilă.

În cadrul soluționării unitare a unei

cauze penale, stabilirea întinderii prejudiciului produs prin fapta comisă de

inculpat constituie un important criteriu ce își găsește reflectarea în ceea ce

privește latura penală a cauzei, referitor la vinovăția inculpatului, dar și în

planul tragerii la răspundere penală, în procesul individualizării pedepsei,

ținând seama de gravitatea consecințelor păgubitoare, întrucât în funcție de

prejudiciu, nestabilit de prima instanță, fapta are o anumită încadrare

juridică și anumite limite de pedeapsă.

În acest context este discutabilă

chiar aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., de către

prima instanță, devreme ce inculpatul a contestat prejudiciu reținut în sarcina

sa, prejudiciu al cărui cuantum este element constitutiv al infracțiunii

calificate, care determină nu doar încadrarea juridică a acesteia ci și

limitele de pedeapsă.

Prin urmare latura penală a cauzei nu

a fost corect soluționată, nici cu privire la reținerea vinovăției și nici a

individualizării pedepsei, în raport cu prejudiciul produs, deoarece întinderea

prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate, latura civilă fiind

disjunsă tocmai în scopul stabilirii prejudiciului produs.

În această situație, prima instanță a

încălcat dispozițiile referitoare la sesizare, întrucât nu s-a pronunțat

efectiv pe acuzația adusă inculpatului prin rechizitoriu, ceea ce atrage nulitatea

absolută a hotărârii atacate conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul P.M., solicitând, în esență, casarea hotărârii

atacate sub aspectul măsurii arestării preventive, și, rejudecând să se dispună

punerea în libertate.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Cât privește cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, a apreciat că este admisibilă.

Înalta Curte, verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3)C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept,

apreciază recursul declarat de inculpatul P.M. ca fiind fondat, având în vedere

în acest sens următoarele:

Legiuitorul român a reglementat în

conținutul art. 148 C. proc. pen. condițiile și cazurile în care se dispune

arestarea inculpatului.

Așadar, potrivit art. 148 alin lit. f)

C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 143 C. proc. pen. și există cazul

când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din perspectiva tehnicii de

reglementare folosită rezultă două categorii de condiții ce trebuie a fi

îndeplinite cumulativ la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat

Din examinarea normelor interne - procesual

penale și constituționale -, interpretate prin coroborare și prin prisma

dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept

inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc

toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o

societate democratică.

Potrivit art. 5 paragraful 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

,,orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță", iar ,,nimeni

nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția ...cazurilor" prevăzute

de Convenție și ,,potrivit căilor legale".

Înalta Curte în raport de principiile

enunțate, constată că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga

de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au

caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi

interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie

starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de

orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia drept fundamental un

caracter relativ. Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele Europene

acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme

imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și

exhaustive.

Astfel, în jurisprudența sa, Convenția

Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a

dezvoltat patru rațiuni fundamentale acceptabile pentru a justifica detenția

provizorie a unui acuzat suspectat că ar fi săvârșit o infracțiune, riscul să

fugă ca, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiție, să

comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică. De asemenea pericolul de

împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod

abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice. La fel este

si cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în

discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în

măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi

considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură

să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr

ordinea publică.

Plecând de la jurisprudența CEDO,

instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care

trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea

publica", printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor

comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea

în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. Totodată,

instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la

care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este

vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracțiune sau de reacția

publica declanșată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită

stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la

persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale

pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea

de "pericol social al faptelor" comise .

Pericolul pentru ordinea publică se

apreciază nu prin raportare la perioade anterioare, instanța trebuind să-și

formeze convingerea că persoana despre care se presupune că a săvârșit o

infracțiune va fi un pericol pentru societate și va crea o stare de

insecuritate și nesiguranță în comunitate.

Examinând îndeplinirea, în concret, a

condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. Înalta Curte, constată că din

examinarea actelor dosarului în cauză, există probe și indicii temeinice ce

nasc bănuiala plauzibilă și rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv

că inculpatul a comis o infracțiune pentru care este cercetat și pentru care

s-a solicitat arestarea. Așa fiind, rezultă existența de indicii și probe apte

a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpat a faptelor

pentru care s-a solicitat arestarea, fiind, totodată îndeplinită și condiția

prevăzută de art. 148 lit. f) teza

I

C.

proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Analizând îndeplinirea celei de-a doua

condiții prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care trebuie realizată

cumulativ cu cea privind cuantumul sancțiunii privative de libertate, instanța

constată că în cauza dedusă judecății nu există probe că lăsarea în libertate a

inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Se va reține că motivele reținute la

momentul arestării preventive în sensul îndeplinirii acestei condiții, prin

raportare la numărul mare de fapte, determinarea unei stări de neîncredere a

opiniei publice în exercitarea atribuțiilor organelor judiciare și, respectiv,

a gravității infracțiunii, ignorarea legii sunt necesare, dar nu și suficiente

pentru a se concluziona în sensul realizării cerințelor prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen.

Comiterea de infracțiuni, chiar de o

gravitate deosebită, nu constituie, prin ea însăși temei pentru privarea de

libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenției preventive. De

asemenea, tendința de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice

persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor,

instigator sau complice.

Existența pericolului concret pentru

ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcție de criteriile

reținute de prima instanță, dar și de elemente ce țin de persoana inculpatului,

astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.. în

cauză nu există probe certe în sensul că inculpatul - persoană lipsită de

antecedente penale, reprezintă - în stare de libertate - un pericol concret

pentru ordinea publică.

Buna desfășurare a procesului penal nu

presupune privarea lui de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în

sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească

aflarea adevărului. Or, instanța de apel nu a justificat în mod concret

împiedicarea adusă de inculpat la buna desfășurare a urmăririi penale și nici

nu a invocat riscul ca el să nu se prezinte în instanță.

CEDO a statuat că, este de datoria

instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante,

motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar

fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici, § 99).

Referitor la cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, nu va mai fi luată în

examinare față de cele relatate anterior.

Ca urmare, având în vedere toate

aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, va admite recursul declarat

de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 29/A din 21 februarie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, va casa în parte, decizia penală

atacată numai în ceea ce privește dispozițiile privitoare la starea de arest a

inculpatului P.M. și, va revoca măsura arestării preventive a inculpatului și

va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în

altă cauză.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare

avansate de acesta urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, să se plătească din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul

P.M. împotriva deciziei penale nr. 29/A din 21 februarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, decizia penală

atacată numai în ceea ce privește dispozițiile privitoare la starea de arest a

inculpatului P.M. și, rejudecând:

În baza art. 160

b

alin. (2)

C. proc. pen. revocă măsura arestării preventive a inculpatului și dispune

punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2012.