ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2012

HOTĂRÂRE
24.10.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3433/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei penale de

față, constată următoarele:

Prin sentința

penală 475 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad s-a dispus

condamnarea inculpatului A.I.

,

la pedeapsa de 2 (doi) ani și 10

luni

închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin.

(1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 a fost condamnat același inculpat, la 2 (doi) ani

închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului în pedeapsa cea mai grea

de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

Pe durata și în condițiile art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

, cu excepția dreptului de a alege, pe o durată

de 3 (trei) ani.

În baza art. 86 C. pen., a fost

suspendată executarea pedepsei

aplicate inculpatului

sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Arad,

iar în baza art. 86

2

5 ani și 10 luni.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus ca

inculpatul să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune;

- să anunțe

schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

-

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să respecte

celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în limitele legii.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor

art. 86 C. pen., în baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 1000 C. civ.,

s-a admis acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F., cu sediul în București, str.

Apolodor și a fost obligat inculpatul,

în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC O. SRL Arad, prin

lichidator

judiciar A.G. IPURL, să plătească suma de 433.513 lei, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că la data de 17 noiembrie 2008, G.F. Arad a sesizat Parchetul de pe

lângă Judecătoria Arad cu

privire la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea

nr.

241/2005 și art. 280

1

din Legea nr. 31/1990 de către

numitul A.I., cauza fiind înregistrată sub numărul de dosar 6967/P/2008.

În data de 18 februarie 2009 s-a

început urmărirea penală față de A.I., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 9 alin. (l) lit. b) și c) din Legea nr.

241/2005, cercetările efectuându-se în dosarul

nr. 6967/P/2008.

Prin rezoluția din 26 ianuarie 2011,

dată în dosarul nr. 6967/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad,

s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față

de numitul A.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

280

1

din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei și

continuarea cercetărilor față de inculpatul A.I. pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c)

din Legea

nr. 241/2005, cauza fiind

reînregistrată sub numărul de dosar 693/P/2011.

Prin rezoluția din 27 aprilie 2011,

dată în dosarul nr. 693/P/2011, în baza art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen.,

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.I., pentru

săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1)

lit.

b) și c) din Legea nr. 241/2005,

apreciindu-se că, fapta prevăzută de art. 9 lit. b), nu a fost săvârșită de

învinuit, iar fapta prevăzută de art. 9 lit. c), nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, lipsind latura obiectivă.

Împotriva soluției de mai sus, petenta

G.F. a formulat plângere la prim-procuror, plângere care a fost respinsă prin

ordonanța din 20 iunie 2011, din dosarul 757/II/2/2010, dată de prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Petenta G.F. Arad a formulat plângere

împotriva soluțiilor date de procurori, cauza fiind înregistrată la Judecătoria

Arad, la data de 22 iulie 2011.

Prin sentința penală nr. 2231 din 17

august 2011, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a plângerii

formulate de petenta G.F. Arad, împotriva rezoluției de scoatere de sub

urmărire penală din data de 27 aprilie 2011, dispusă în dosarul 693/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și împotriva ordonanței din data de 22

iunie 2011, dispusă de prim-procuror în dosarul nr. 757/II/2/2011 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad.

Ca urmare a declinării de competență,

plângerea a fost înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 27 iulie 2011.

Prin încheierea penală din 13

octombrie 2011, dată în dosarul nr. 11830/55/2011 al Tribunalului Arad, în baza

art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de

petentul M.F.P. - G.F. Arad, împotriva soluțiilor date de procurori în dosarele

693/P/2011 și 757/II/2/2011, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a inculpatului A.I.

Prin aceeași încheiere penală a fost

desființată rezoluția din data de 27 aprilie 2011 și ordonanța din 20 iunie 2011,

date în dosarele sus-menționate, s-a reținut cauza spre judecare și a fost pusă

în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c)

din Legea nr. 241/2005.

A fost respinsă, ca tardivă, plângerea

privind soluția de neîncepere a urmăririi penale față de A.I., privind

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 280

1

din Legea nr.

31/1990.

Inculpatul a fost audiat în faza de

urmărire penală, ulterior în fața instanței, acesta s-a prevalat de dreptul său

de a nu face declarații cu privire la fapte.

Din probele administrate în cauză, în

faza de urmărire penală, respectiv: rezoluția din 26 ianuarie 2011 din dosarul

nr. 6967/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, rezoluția din 18

februarie 2009 de începerea urmăririi penală față de inculpatul A.I., proces

verbal de sesizare din oficiu din 25 noiembrie 2008, sesizarea G.F. Arad

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, la 21 noiembrie 2008,

Nota de constatare seria AR 0010910 din 14 noiembrie 2008, facturi fiscale, adresa

răspuns nr. 502466/ AG din 31 octombrie 2008, adresa nr. 503121/ AG din 28

octombrie 2008 emisă de G.F. Secția Argeș, informarea din baza de date de la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Arad, privind SC O. SRL, copie acte de identitate, adresa

nr. 704578 din 09 decembrie 2010 emisă de G.F. și adresată I.P.J. Arad – S.I.F.;

procesul verbal încheiat la 07 decembrie 2010 de G.F. Arad, adresa nr. 704518

din 09 decembrie 2010 prin care G.F. Arad comunică valoarea prejudiciului,

adresa emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad la 15 decembrie 2010, declarații,

fișa de cazier a inculpatului, adresa nr. 693/P/2011 din 08 februarie 2011 emisă

de I.G.P.R. – S.I.F. Arad, Raport nr. 155 din 15 februarie 2011 întocmit de D.G.F.P.

Arad, declarații martori, facturi fiscale, rezoluția de scoatere de sub

urmărire penală din 27 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Arad la 27 aprilie 2011, Ordonanța din 20 iunie 2011 dată de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Arad de respingere a plângerii petentei M.E.F. - G.F. Arad,

împotriva rezoluției din dosarul nr. 693/P/2011, precum și actele și lucrările

dosarului nr. 11830/55/2011, instanța a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul A.I. a înființat, la data

de 09 mai 2008, SC O. SRL, devenind asociat unic și administrator al

societății, care avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al

fructelor și legumelor, iar sediul social în localitatea Nădlac, str. Crișan

județul Arad.

Cu ocazia controlului efectuat în luna

noiembrie 2008 de către reprezentanții G.F. Arad, asupra realității și

legalității operațiunilor economice efectuate de către societatea inculpatului,

s-a constatat că în perioada iunie - iulie 2008, conform borderoului de

vânzări, SC O. SRL Nădlac a efectuat vânzări către două societăți din

București, în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operațiuni care nu au fost

declarate la organul fiscal teritorial.

Pentru a justifica proveniența acestor

livrări, prima instanță a reținut că inculpatul A.I. a pus la dispoziția

organelor de control patru facturi, prin care societatea achiziționa fructe de

la SC C.E.T. SRL Suseni, facturi care s-au dovedit a fi fictive, având în

vedere că aceste facturi au fost emise de o societate care nu funcționează la

sediul social declarat și nu conduce evidență financiar contabilă, fiind ceea

ce se numește „firmă fantomă”, așa cum rezultă din adresa înregistrată la G.F.

Arad sub nr. 503488 din 05 noiembrie 2008, adresă transmisă de către G.F.

Argeș, prin care se comunică că și această instituție a întocmit și înaintat

organului de cercetare penală competent, o sesizare penală pentru stabilirea

existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni.

Prin livrările de fructe și legume

efectuate, în perioadă iunie - iulie 2011 și descrise anterior, s-a arătat că SC

reprezentând TVA în valoare de 222.895 lei, calculată prin aplicarea cotei de

19 % asupra valorii de 1.173.132 lei, și impozit pe profit, în valoare de

187.701, calculat prin aplicarea cotei de 16 % asupra valorii de 1.173.132 lei.

Urmare a monitorizării traficului de

mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, s-a constatat că SC O. SRL a

efectuat, în luna iulie 2008, achiziții intracomunitare de bunuri, în valoare

totală de 65.477 lei, conform C.M.R. - ului și notei de recepție nr. 22 din 24

iulie 2008, achiziție intracomunitară, care nu a fost declarată la organul fiscal

teritorial competent.

Instanța fondului a reținut că, având

în vedere că această achiziție intracomunitară avea ca obiect produse

perisabile (mere), iar societatea nu a declarat și înregistrat în evidența

financiar contabilă și de gestiune nici o operațiune financiar contabilă

referitoare la aceste bunuri, reprezentanții G.F. Arad au tras concluzia că

aceste bunuri au fost comercializate pe piața neagră a fructelor din România,

astfel că agentul economic a prejudiciat

bugetul

consolidat al statului, cu suma totală de 22.917 lei, reprezentând TVA în

valoare

de 12.441 lei, calculată prin aplicarea cotei de 19 % asupra valorii de 65.477

lei, și impozit pe profit în valoare de 10.476 lei, calculat prin aplicarea

cotei de 16 % asupra valorii de 65.477 lei.

S-a mai reținut că, ulterior acestor

operațiuni comerciale ilicite, la data de 21 august 2008, în timpul

controlului, inculpatul A.I. a înstrăinat părțile sociale, cesionând, în

totalitate, activul și pasivul societății, către numitul D.P., cetățean din satul

Slimnic, județul Vrancea.

Din verificările

efectuate în baza de date aparținând O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Arad, societatea O. SRL a fost

identificată ca fiind în procedura de insolvență, fiind citat și practicianul

de insolvență, respectiv lichidatorul A.G. IPURL.

Analizând starea de fapt reținută,

instanța a apreciat că, fapta inculpatului care, în calitate de unic asociat și

administrator al SC O. SRL Nădlac, în perioada iunie - iulie 2008, conform

borderoului de vânzări, a efectuat vânzări către două societăți din București,

în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operațiuni care nu au fost declarate la

organul fiscal teritorial, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de

410.596 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, s-a reținut că fapta

aceluiași inculpat care, pentru a crea o

aparență

de cumpărător de bună credință s-a folosit de un număr de patru facturi

fictive

emise de societăți care nu funcționează la sediul social declarat și nu conduc

evidență contabilă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 22.917

lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

La stabilirea pedepsei, instanța a

ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., privitor la criteriile generale de

individualizare a pedepsei, respectiv:

gradul

concret de pericol social al faptei, modul de acțiune și perioada de timp în

care

s-a acționat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost

recuperat, precum și de persoana și conduita inculpatului, care nu are

antecedente penale.

Împotriva sentinței penale a declarat

apel inculpatul A.I. care a solicitat achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen.,

iar in subsidiar, desființarea sentinței penale nr. 475 din 17 noiembrie 2011,

in temeiul

art. 279 C. proc. pen., coroborat cu art. 6 din C.E.D.O. și

art. 6 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv

art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

În motivarea apelului a arătat că a

înstrăinat societatea comerciala O. SRL la data de 21 august 2008, data la care

nu era scadenta obligația de a depune la organele financiare declarațiile ce

priveau actele de comerț efectuare

de către

societatea mai sus menționata, susținând că, așa cum rezulta din actele

administrate în faza de urmărire penala, odată cu

cesionarea societarii, a cesionat

noului administrator D.P., atât

pasivul cât si activul societății, astfel încât nu a săvârșit faptele imputate prin

actul de sesizare.

De asemenea, a

solicitat desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât

soluția pronunțata s-a făcut in baza probelor administrate în

faza de urmărire penala, unde, a

primit o soluție de scoatere de sub urmărire penală.

Prin decizia

penală nr. 33/ a din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, în baza art. 379 pct. l

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul

A.I.

În considerentele deciziei s-a arătat

că instanța de apel își însușește starea

de

fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a

probatoriului administrat și din care rezultă vinovăția inculpatului sub

aspectul

săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art.

9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005.

S-a apreciat că

vinovăția inculpatului a fost dovedită potrivit raportului de

control efectuat de reprezentanții G.F.

Arad și a înscrisurilor aferente din care rezultă faptul că, în perioada iunie -

iulie 2008, conform

borderoului de vânzări,

SC O. SRL Nădlac, al cărui unic asociat și

reprezentant era inculpatul,

a efectuat vânzări către două societăți din București în sumă de 1173131,90

lei, operațiuni nedeclarate la organul fiscal, care au cauzat bugetului de stat

un prejudiciu de 410 596 lei.

S-a constatat că

cele patru facturi pe care inculpatul le-a pus la dispoziția

organelor de control, în apărare, s-au

dovedit a fi fictive așa cum rezultă din adresa nr. 503488 din 05 noiembrie 2008

înregistrată la G.F. Arad.

Instanța de control judiciar a arătat

că nu pot fi reținute susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu

cunoștea faptul că aceste facturi sunt fictive, deoarece ele proveneau de la o

societate care nu funcționează la sediul social declarat și nu conduce evidența

contabilă, fiind o societate înființată

pentru

deducerea unor plăți fictive de impozitare și pentru a obține o rambursare

sau

o reducere de TVA.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiată

solicitarea inculpatului privind achitarea, potrivit art. 11 pct. l lit. a)

raportat la art. 10

lit.

c) C. proc. pen.,

pe motiv că la data de 21 august 2008, data la care nu era scadenta obligația

de a depune la organele financiare declarațiile ce priveau actele de comerț

efectuare ar fi înstrăinat societatea altei persoane.

S-a avut în vedere că, în cauză,

faptele imputate inculpatului s-au săvârșit

în

perioada iunie-iulie 2008 când inculpatul era administratorul societății și când

au fost folosite acele patru facturi fictive pentru a demonstra

achiziționarea fructelor.

De asemenea, s-a reținut că în urma

aceluiași control s-a constatat că în luna iulie 2008 societatea inculpatului a

efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în valoare totală de 65477 lei,

conform C.M.R.-ului și notei de recepție nr. 22 din 24 iulie 2008, achiziții

care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, fapt ce demonstrează

intenția infracțională a inculpatului.

Referitor la solicitarea inculpatului

privind restituirea cauzei la prima instanță pe motiv că ca nu am beneficiat de

un proces echitabil, fiindu-i retras dreptul de a-și efectua probațiunea si de

a-și dovedi nevinovăția ca urmare a respingerii probei cu expertiza fiscală,

instanța de apel a constatat pe de o parte că acest motiv nu se regăsește

printre cele limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., iar

pe de altă parte această probă a fost respinsă motivat având în vedere faptul

că aceasta nu putea fi efectuată raportat la obiectivele solicitate și la

inexistența fizică a unor documente specifice evaluării fiscale.

Astfel, s-a considerat că în cauză s-a

dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul este autorul

infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței.

La individualizarea judiciară a

pedepsei instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen.: dispozițiile Părții generale a codului penal, limitele

speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana

inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

S-a precizat că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este

condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări

între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și

durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, s-a

menționat că pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

S-a constatat că la stabilirea

pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanțele săvârșirii

acestora, prejudiciul produs, dar și aspectele favorabile inculpatului precum

lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care, s-a apreciat că nu se justifică

reducerea pedepselor, acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de

textul de lege.

Astfel, s-a concluzionat că, raportat

la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acesteia, menținerea pedepsei rezultante

de 2 ani și 10 luni închisoare și a modalității de executare este justificată,

raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În ceea ce privește acțiunea civilă,

s-a apreciat că aceasta a fost corect soluționată, în cauză fiind întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale așa încât în mod corect a fost obligat

inculpatul la despăgubiri către partea civilă.

Împotriva deciziei penale a formulat

recurs inculpatul care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (l) pct. 2, pct. 9, pct. 12 și pct. 17

2

susținând în scris și oral, în esență, că plângerea formulată în temeiul art.

278

1

instanței, că decizia penală atacată nu este motivată, fiind neclară, că

faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (l) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005

și că în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a unei expertize

contabile, soluția de condamnare fiind pronunțată exclusiv în baza probelor din

dosarul de anchetă, fără a se administra nici un mijloc de probă în instanță,

ceea ce echivalează cu încălcarea principiului garantării dreptului la apărare

prevăzut de art. 6 C. proc. pen.

Ca urmare, a solicitat achitarea

inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen., iar în subsidiar

trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării.

Examinând cauza prin prisma motivelor

de casare invocate de inculpat, precum și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Potrivit art. 385

9

pct. 17

2

legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

C.E.D.O. reglementează prin art. 6

parag. 1 dreptul la un proces echitabil, ca și componentă a principiului

asigurării preeminenței dreptului într-o societate democratică. In sensul

Convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc eminent,

astfel că o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 6 nu corespunde cu

obiectul și scopul prevederilor sale.

Într-o formulare de sinteză, instanța

europeană a arătat că, combinat cu dispozițiile paragrafului 3, paragraful 1 al

art. 6 din Convenție stabilește elementele esențiale ale unui proces echitabil

în materie penală: informarea acuzatului, în cel mai scurt timp, cu privire la

natura și la cauzele acuzației ce i se aduc, acordarea timpului și

facilităților necesare formulării apărărilor sale, asigurarea dreptului la

apărare, posibilitatea interogării martorilor în acuzare și convocării și

ascultării celor în apărare în aceleași condiții, în condiții de respect al

principiului contradictorialității.

Pentru ca un proces să fie echitabil,

Curtea a formulat o serie de cerințe privitoare la desfășurarea unui proces,

așa cum impune art. 6 parag. 1 din Convenție, textul implicând și obligația

tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere

formulate, al argumentelor și cererilor de probă ale părților, statuându-se că

exigența echității privește ansamblul procedurii, iar nu doar audierea

contradictorie a părților.

În plus, noțiunii de proces echitabil

i se circumscrie principiul egalității armelor. Astfel, părțile trebuie să fie

tratate egal pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal,

fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părți

din proces. Principiul egalității armelor presupune ca fiecărei părți să i se

dea posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o

plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu „adversarul” ei, Curtea

atribuind o importanță deosebită aparențelor și sensibilității problemelor unei

bune administrări a justiției.

Totodată, dispozițiile art. 6 alin.

(2) C. proc. pen., impun obligația ca, în cursul procesului penal, organele

judiciare să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesule în

condițiile prevăzute de lege și să administreze probele necesare în apărare.

Ținând seama de cele expuse, Înalta

Curte constată că, în prezenta cauză, atât instanța de apel, cât și prima

instanță s-au pronunțat exclusiv în baza mijloacelor de probe administrate în

faza de urmărire penală, fără a exista o cercetare judecătorească, deși

inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize contabile în vederea

stabilirii eventualului prejudiciu pe care SC O. SRL l-ar fi adus bugetului de

stat, aspect ce a fost învederat de inculpat și

instanței de apel, prin criticile formulate împotriva sentinței penale.

Fără ca eventuala pagubă cauzată

bugetului de stat, prin comiterea de

către

inculpat a presupusei infracțiuni de evaziune fiscală, să fie stabilită în mod

obiectiv,

de un organism abilitat în acest sens, care să nu fie parte în proces,

prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata

unor despăgubiri civile, astfel cum

acestea au fost calculate de partea

vătămată, constituită parte civilă, A.

soluție menținută în apel.

În afară de administrarea probei

constând în expertiza contabilă, în

virtutea

rolului activ al instanței de judecată reglementat de art. 4 C. proc. pen.,

care are menirea de a garanta aflarea adevărului, dar și dreptul la un proces

echitabil,

Înalta Curte apreciază că, pentru clarificarea situației de

fapt și stabilirea fără nici un dubiu a vinovăției inculpatului, se impunea

audierea administratorului

numitul l.E., în legătură cu operațiunile comerciale relevate de cele patru

facturi fiscale prezentate de inculpat

, audierea numitului D.P. - administrator,

din data de 21 august 2008, al SC O. SRL, cu privire la controlul din 14

noiembrie 2008 efectuat de G.F., audierea numitei L.A. - proprietara imobilului

la care SC AR O. SRL și-a stabilit sediul, precum și administrarea oricărei

alte probe utile, concludente și pertinente

pentru

soluționarea cauzei, care ar fi rezultat din cercetarea judecătorească.

Ca atare, constatând că în cauză nu

s-a efectuat cercetare judecătorească,

situație

care semnifică o încălcare a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte

consideră

ca fiind întemeiată solicitarea recurentului inculpat de casare a deciziei cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de

probe, situație care se circumscrie dispozițiilor

art. 385

15

alin. (4) C. proc. pen.

Având în vedere

și dispozițiile art. 385

15

alin. (3) C. proc. pen., potrivit cu care

instanța de recurs

desființează și hotărârea primei instanțe dacă se constată aceleași încălcări

de lege ca în decizia recurată, cauza va fi trimisă spre rejudecare la prima

instanță.

Fiind prioritar acest motiv de recurs,

se constată că nu se mai justifică

analiza

celorlalte cazuri de casare invocate de recurentul inculpat.

Pe cale de consecință, ținând seama și

de dispozițiile art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., în conformitate

cu care, când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este

ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își

reia cursul, în temeiul art. 385

15

alin. (l) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A.J. împotriva

deciziei

penale nr. 33/ A din 27 februarie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Va casa decizia

penală recurată și sentința penală nr. 475 din 17 noiembrie

2011 a Tribunalului Arad, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 11830/55/2011 și va trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Arad.

Va menține

actele îndeplinite până la termenul din 3 noiembrie 2011.

Onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei,

va fi plătit din fondul Ministerului

Justiției.

Admite recursul declarat de inculpatul

A.I. împotriva deciziei

penale nr. 33/ A

din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală recurată și sentința

penală nr. 475 din 17 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secția penală,

pronunțată în dosarul nr.

11830/55/2011 și

trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.

Menține actele

îndeplinite până la termenul din 3 noiembrie 2011.

Onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3258/2013
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 21 ianuarie 2013, Tribunalul Arad în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. pr
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2012
33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.; În baza art
ÎCCJ 2013-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2971/2013
Deliberând asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 20/24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală, a fost condamnat inculpatul D.F.F., cu antecedent
ÎCCJ 2014-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2014
pe timp de 1 an, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe in
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
de art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. și s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani. S-au i
Sursă