ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 149/F din 14 iunie 2013, Tribunalul Ialomița, în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate).

În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (în modalitatea reținerii și nevărsării, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă). În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

A constatat că infracțiunile din această cauză sunt concurente cu infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia din Dosarul nr. 561/312/2010. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și al art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pe timp de 1 an, și de 1 an închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă complementară. În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 85 alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., precum și al art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010. În temeiul art. 359 C. proc. pen., i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni, precum și asupra dispozițiilor art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul neexecutării obligațiilor civile.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, și, în consecință, l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 327.449 RON, despăgubiri civile, contribuții fiscale, și dobânda legală, până la plata integrală a debitului, reprezentând suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 165.379 RON T.V.A., iar suma de 3.338 RON impozite și contribuții cu reținere la sursă, nevirate la bugetul general consolidat al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadență. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca, la data rămânerii definitive a acestei sentințe penale, să fie comunicată o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

L-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministrului Justiției. Instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din data de 14 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, din Dosarul nr. 1943/P/2010, s-a reținut, pe situația de fapt, că inculpatul, în calitate de administrator al SC R. SRL Păltiniș, în perioada iulie 2008 - decembrie 2009, a efectuat lucrări de construcție atât pentru SC P.G. SRL, București, în prezent SC C.T.T. SRL, București, cât și pentru SC H.T.S.

SA București, către care a emis facturi fiscale, obținând venituri din aceste activități, fără a înregistra documentele în evidența contabilă, prejudiciind, astfel, bugetul de stat cu suma totală de 324.111 RON, compusă din suma de 158.732 RON impozit pe profit și suma de 165.379 RON T.V.A.; de asemenea, în aceeași calitate, în perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, cu intenție, a reținut salariaților societății comerciale sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, fără să le vireze la bugetul general consolidat al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadență, prejudiciind, astfel, bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 3.338 RON. A mai reținut că pe data de 02 septembrie 2011 a fost închisă procedura falimentului SC R. SRL Păltiniș, dispunându-se radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

S-a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume sesizarea D.G.F.P. Ialomița, proces-verbal din 10 august 2010 de inspecție fiscală, întocmit de D.G.F.P. Ialomița, documente contabile, extrasele de cont ale SC R. SRL, procesul-verbal de constatare din data de 24 noiembrie 2011, întocmit de Garda Financiară Ialomița, cu documentele aferente, respectiv contractul de prestări servicii din 09 iunie 2008, încheiat între SC P.G. SRL, în calitate de beneficiar, și SC R. SRL, în calitate de prestator, facturi fiscale emise de SC R. SRL către SC P.G. SRL, situația facturilor emise de SC R. SRL către SC C.T.T. SRL București, fost SC P.G. SRL, extrase de cont ale SC R. SRL, de la Banca C.R., state de salarii de la SC R. SRL, adresa din 10 ianuarie 2011 a SC H.T.S.

SRL București, procesul-verbal din data de 19 aprilie 2013, întocmit de I.P.J. Ialomița - Serviciul de Investigare a Fraudelor, privind verificarea relațiilor comerciale cu SC R. SRL, cu facturi fiscale și chitanțe, deconturile de T.V.A., situațiile privind impozitul de pe profit și pe veniturile din salarii, balanțele de verificare ale SC R. SRL, adresa din 08 iulie 2012 a D.G.F.P. Ialomița, de constituire parte civilă, declarațiile martorilor C.R.V., administrator la SC C.T.T. SRL, fost SC P.G. SRL, G.A.A., economist la SC P.G. SRL, G.C.A., asociat, împreună cu martorul C.R.V., la SC A.S. SRL, București, P.N.F., director-adjunct pază la SC P.S. SRL, București, G.G.V., economist la SC P.S. SRL, București, C.N., angajat la SC R. SRL, C.D., angajat la SC R. SRL, și G.F., administrator la vilelor nr. 1 și nr. 2, aparținând SC C.T.T.

SRL, procese-verbale de confruntare între inculpat și martorul C.R.V., între inculpat și martorul G.A.A., procese-verbale din data de 19 martie 2013, de conducere în teren a inculpatului și a martorului C.R.V., cu planșe fotografice. La termenul de judecată din data de 07 iunie 2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a formulat cerere de aplicare a disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cerere ce a fost admisă de instanța de fond. La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, nu are antecedente penale, și-a recunoscut vinovăția. A constatat că infracțiunile din această cauză sunt în concurs real cu infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul modalității de executare, a făcut, din nou aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată, considerând că inculpatul are aptitudinea de a se reeduca fără executarea pedepsei rezultante a închisorii în regim de detenție. Pe latură civilă, reținând că, prin adresa din 09 iulie 2012, partea civilă D.G.F.P.

Ialomița a solicitat suma de 734.514 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data plății integrale a debitului, a arătat că nu acordă spezele accesorii (majorări și penalități de întârziere) la debitul principal, deoarece, potrivit practicii judiciare, în special a d eciziei penale nr. 196 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 384 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, în Dosarul penal nr. 2308/2005 al Judecătoriei Constanța, prin care s-a stabilit că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat cuprinde echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanțelor accesorii aferente impozitului, taxei sau oricărei alte contribuții, s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere, civilă delictuală și fiscală, în condițiile în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală, datorată de contribuabilul fiscal, respectiv societatea comercială.

Totodată, partea civilă nu se află în posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscală, care să consfințească o creanță certă, lichidă și exigibilă, de natură a îndreptăți la calcularea unor creanțe accesorii prin neplata cu întârziere, ori data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid și exigibil este data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție și, prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment acesta datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice răspunderii reglementate prin dreptul fiscal. În același timp, fiind reglementate de C. proc.

fisc., creanțele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natură penală. Așadar, a apreciat că singurele sume care ar putea însoți creanța principală sunt dobânzile legale, în considerarea dispozițiilor art. 1088 C. civ., potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală pentru care creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă. În termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru nelegalitate, și partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Ialomița, pentru nelegalitate și netemeinice. Ministerul Public a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond nu a reținut dispozițiile art. 13 C. pen., avându-se în vedere modificările legislative în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în sensul că aceasta a fost comisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, prin care au fost majorate limitele speciale ale pedepsei închisorii. A solicitat admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, desființarea sentinței penale și, pe fond, reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen.

În motivarea în scris a apelului, apelantul-parte civilă a susținut că prejudiciul material cauzat este în sumă de 734.514 RON, compusă din suma de 194.462 RON TVA, suma de 1.962 RON impozit pe salarii, suma de 302.543 RON impozit pe profit, suma de 98.810 RON dividende persoană fizică, suma de 126.323 RON dobânzi TVA, 5.388 RON CAS angajator, suma de 1.937 RON CAS asigurați, suma de 80 RON accidente de muncă, suma de 130 RON șomaj angajator, suma de 100 RON șomaj angajat, suma de 68 RON fond garantare, suma de 1.347 RON sănătate angajator, suma de 1.144 RON sănătate asigurați, suma de 220 RON concedii și indemnizații, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate până la data plății integrale a debitului, în baza art. 119 - art. 120 1 alin. (1) C. proc.

fisc. De asemenea, în mod nelegal, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de instituire a sechestrului asigurător, care este obligatorie. Prin decizia penală nr. 230 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița împotriva sentinței penale nr. 149/F din 14 iunie 2013 a Tribunalului Ialomița, din Dosarul nr. 1346/98/2013. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe timp de 1 an, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

și al art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., de 10 luni închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă complementară.

În temeiul art. 85 alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat începând cu data de 24 mai 2011, precum și executarea pedepsei de 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., începând cu data rămânerii definitiv a acestei hotărâri judecătorești. A obligat pe inculpat să-i plătească părții civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița suma de 471.821 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, plus dobânzi și penalități de întârziere aferente acesteia, datorate conform art. 119 C. proc. fisc. și calculate conform art. 120 și art. 120 1 C. proc.

fisc., până la plata integrală a debitului. În temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON, s-a stabilit a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, solicitând prin motivele scrise depuse la dosar, casarea deciziei atacate și acordarea prejudiciului în sumă de 7.345,14 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului inclusiv și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența prejudiciului.

Examinând recursul declarat prin raportare la art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Este de remarcat, înainte de toate, că recurenta parte civilă nu a indicat expres nici un caz de casare prin motivele scrise de recurs. Referitor la susținerea reprezentantului Parchetului în sensul că pot fi invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte amintește că decizia penală nr. 230 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 30 septembrie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.

Rezultă așadar , că, în cazul recursul declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acelei încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodat ă, o altă limită a devoluției recursului art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul din aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, așa cum se prevede la alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. se iau în considerare din oficiu. În cauz ă, se observă așa cum s-a mai arătat, că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen., anterior modificării vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut în pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formule prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor condiții se observă că recurenta parte civilă și-a motivat recursul în scris în termenul prevăzut de lege, motivele regăsindu-se la dosar recurs. Cu privire la solicitările recurentului de casare a deciziei atacate, apreciată ca fiind nelegală sub aspectul neacordării prejudiciului astfel cum s-a cerut și respingerii cererii de instituire a sechestrului asigurător, asupra bunurilor inculpatului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. și, de altfel, niciunui alt caz de casare. Pe de altă parte, analizând decizia penală atacată, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală, inclusiv sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei. Potrivit procesului-verbal din data de 10 august 2010, întocmit de D.G.F.P. Ialomița, în urma controlului efectuat la SC R. SRL, pentru perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, s-a stabilit că nu au fost plătite suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 73.534 RON majorări impozit pe profit, suma de 165.379 RON TVA, suma de 70.838 RON majorări TVA, suma de 1.257 RON CAS asigurați, suma de 761 RON sănătate asigurați, suma de 84 RON șomaj, precum și suma de 1.236 RON impozit pe venit salarii, ceea ce înseamnă că prejudiciul material este în sumă totală de 471.821 RON.

Totodată, răspunderea civilă delictuală presupune nu numai repararea prejudiciului material efectiv (damnum emergens), ci și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), care, în situația infracțiunilor contra bugetului consolidat al statului, cunoaște un regim special de reglementare, prin dispozițiile C. proc. fisc. În cazul infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea reținerii și nevărsării, în termenul legal de 30 zile, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, răspunderea civilă delictuală constă tocmai în neexecutarea obligației fiscale, cu toate accesoriile sale, așa cum sunt reglementate de C. proc. fisc., astfel că nu există nici o combinație de natură nelegală între răspunderea civilă delictuală și răspunderea fiscală, după cum a înțeles instanța de fond.

Așadar, accesoriile, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere, prevăzute de art. 119 C. proc. fisc., vor fi calculate în faza executării hotărârii judecătorești, rămasă definitivă, în baza dispozițiilor art. 120 și art. 120 1 C. proc. fisc., care reprezintă reguli speciale de natură fiscală, aplicabile în cazul infracțiunilor împotriva bugetului consolidat al statului. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2014.