ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1123/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 149/F din 14 iunie 2013, Tribunalul Ialomița, în temeiul art. 9 lit. b) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa

principală de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă

complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă

continuată (în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii în

actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate).

În temeiul art. 6 din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală

de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă

continuată (în modalitatea reținerii și nevărsării, cu intenție, în cel mult 30

de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere

la sursă).

În temeiul art. 85

alin. (1) C. pen., a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei

de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011

a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel cum a fost modificată

și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală.

A constatat că infracțiunile

din această cauză sunt concurente cu infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru

care inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 194 din 28

februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia din Dosarul nr. 561/312/2010.

În temeiul art. 33

lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și al art. 35

alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, cu pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen. pe timp de 1 an, și de 1 an închisoare, aplicate în această

cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 194

din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, astfel

cum a fost modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24

mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că inculpatul va executa

pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen., pedeapsă complementară.

În temeiul art. 71 C.

pen., i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 85

alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., precum și al art. 71

alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale

de 2 ani închisoare și a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare

de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 194

din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni,

precum și asupra dispozițiilor art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate

în cazul neexecutării obligațiilor civile.

A admis, în parte, acțiunea

civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița,

și, în consecință, l-a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 327.449 RON, despăgubiri

civile, contribuții fiscale, și dobânda legală, până la plata integrală a debitului,

reprezentând suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 165.379 RON T.V.A.,

iar suma de 3.338 RON impozite și contribuții cu reținere la sursă, nevirate la

bugetul general consolidat al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadență.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 241/2005, a dispus ca, la data rămânerii definitive a acestei sentințe

penale, să fie comunicată o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești către

Oficiul Național al Registrului Comerțului.

L-a obligat pe inculpat

la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministrului Justiției.

Instanța de fond a reținut

că, prin rechizitoriul din data de 14 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Slobozia, din Dosarul nr. 1943/P/2010, s-a reținut, pe situația de fapt, că inculpatul,

în calitate de administrator al SC R. SRL Păltiniș, în perioada iulie 2008 - decembrie

2009, a efectuat lucrări de construcție atât pentru SC P.G. SRL, București, în prezent

SC C.T.T. SRL, București, cât și pentru SC H.T.S. SA București, către care a emis

facturi fiscale, obținând venituri din aceste activități, fără a înregistra documentele

în evidența contabilă, prejudiciind, astfel, bugetul de stat cu suma totală de 324.111

RON, compusă din suma de 158.732 RON impozit pe profit și suma de 165.379 RON T.V.A.;

de asemenea, în aceeași calitate, în perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, cu

intenție, a reținut salariaților societății comerciale sumele reprezentând impozite

și contribuții cu reținere la sursă, fără să le vireze la bugetul general consolidat

al statului, în termenul legal de 30 zile de la scadență, prejudiciind, astfel,

bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 3.338 RON. A mai reținut

că pe data de 02 septembrie 2011 a fost închisă procedura falimentului SC R. SRL

Păltiniș, dispunându-se radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul Ialomița.

S-a arătat că, în cursul

urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume

sesizarea D.G.F.P. Ialomița, proces-verbal din 10 august 2010

de inspecție fiscală, întocmit de D.G.F.P. Ialomița, documente contabile, extrasele

de cont ale SC R. SRL, procesul-verbal de constatare din data de 24 noiembrie

2011, întocmit de Garda Financiară Ialomița, cu documentele aferente, respectiv

contractul de prestări servicii din 09 iunie 2008, încheiat între SC P.G. SRL, în

calitate de beneficiar, și SC R. SRL, în calitate de prestator, facturi fiscale

emise de SC R. SRL către SC P.G. SRL, situația facturilor emise de SC R. SRL către

SC C.T.T. SRL București, fost

SC P.G. SRL, extrase

de cont ale SC R. SRL, de la Banca C.R., state de salarii de la SC R. SRL, adresa

din 10 ianuarie 2011 a SC H.T.S. SRL București, procesul-verbal din data de 19

aprilie 2013, întocmit de I.P.J. Ialomița - Serviciul de Investigare a Fraudelor,

privind verificarea relațiilor comerciale cu SC R. SRL, cu facturi fiscale și chitanțe,

deconturile de T.V.A., situațiile privind impozitul de pe profit și pe veniturile

din salarii, balanțele de verificare ale SC R. SRL, adresa din 08 iulie 2012 a D.G.F.P.

Ialomița, de constituire parte civilă, declarațiile martorilor

C.R.V., administrator

la SC C.T.T. SRL, fost

SC P.G. SRL,

G.A.A., economist

la

SC P.G. SRL,

G.C.A., asociat, împreună cu martorul

C.R.V., la SC A.S. SRL, București, P.N.F., director-adjunct pază la SC P.S. SRL,

București, G.G.V., economist la SC P.S. SRL, București, C.N., angajat la

SC R. SRL,

C.D., angajat la

SC

R. SRL,

și G.F., administrator la vilelor nr. 1 și nr. 2, aparținând SC C.T.T.

SRL, procese-verbale de confruntare între inculpat și martorul C.R.V., între inculpat

și martorul G.A.A., procese-verbale din data de 19 martie 2013, de conducere în

teren a inculpatului și a martorului C.R.V., cu planșe fotografice.

La termenul

de judecată din data de 07 iunie 2013, înainte de începerea cercetării judecătorești,

inculpatul

a formulat cerere de aplicare a disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., cerere ce a fost admisă de instanța de fond.

La individualizarea judiciară

a pedepsei închisorii, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei

închisorii reduse cu o treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduită bună înainte

de săvârșirea infracțiunilor, nu are antecedente penale, și-a recunoscut vinovăția.

A constatat că infracțiunile

din această cauză sunt în concurs real cu infracțiunea de evaziune fiscală, prev.

de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare,

a cărei executare a fost suspendată condiționat, prin sentința penală nr. 194

din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia, din Dosarul nr. 561/312/2010, modificată

și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1139 din 24 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală, astfel că a făcut aplicarea art. 85 alin. (1) C.

pen.

Sub aspectul modalității

de executare, a făcut, din nou aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind

suspendarea condiționată, considerând că inculpatul are aptitudinea de a se reeduca

fără executarea pedepsei rezultante a închisorii în regim de detenție.

Pe latură civilă, reținând

că, prin

adresa din 09 iulie 2012, partea civilă D.G.F.P.

Ialomița a solicitat suma de

734.514 RON, la care se adaugă dobânzile și

penalitățile de întârziere calculate până la data plății integrale a debitului,

a arătat că nu acordă spezele accesorii (majorări și penalități de întârziere) la

debitul principal, deoarece, potrivit practicii judiciare, în special a d

eciziei penale nr. 196 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului

Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 384 din 25 iunie 2009 a Curții de

Apel Constanța, în Dosarul penal nr. 2308/2005 al Judecătoriei Constanța, prin care

s-a stabilit că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat

cuprinde echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanțelor

accesorii aferente impozitului, taxei sau oricărei alte contribuții, s-ar ajunge

la combinarea a două tipuri de răspundere, civilă delictuală și fiscală, în condițiile

în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală, datorată de contribuabilul

fiscal, respectiv societatea comercială. Totodată, partea civilă nu se află în posesia

unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscală, care să consfințească

o creanță certă, lichidă și exigibilă, de natură a îndreptăți la calcularea unor

creanțe accesorii prin neplata cu întârziere, ori data la care o asemenea creanță

dobândește caracter cert, lichid și exigibil este data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de

prezumția de nevinovăție și, prin urmare, nu se poate accepta că până la acest moment

acesta datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice

răspunderii reglementate prin dreptul fiscal. În același timp, fiind reglementate

de C. proc. fisc., creanțele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de

executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare,

prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport

de conflict de natură penală. Așadar, a apreciat că singurele sume care ar putea

însoți creanța principală sunt dobânzile legale, în considerarea dispozițiilor

art. 1088 C. civ., potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare,

daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală pentru

care creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă.

În termen legal, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru nelegalitate, și partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, pentru nelegalitate și netemeinice.

Ministerul Public a susținut

că, în mod nelegal, instanța de fond nu a reținut dispozițiile art. 13 C. pen.,

avându-se în vedere modificările legislative în ceea ce privește infracțiunea prevăzută

de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în sensul că aceasta a fost comisă anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 50/2013, prin care au fost majorate limitele speciale ale

pedepsei închisorii.

A solicitat admiterea

apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, desființarea sentinței

penale și, pe fond, reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen.

În motivarea în scris

a apelului, apelantul-parte civilă a susținut că prejudiciul material cauzat este

în sumă de 734.514 RON, compusă din suma de 194.462 RON TVA, suma de 1.962 RON impozit

pe salarii, suma de 302.543 RON impozit pe profit, suma de 98.810 RON dividende

persoană fizică, suma de 126.323 RON dobânzi TVA, 5.388 RON CAS angajator, suma

de 1.937 RON CAS asigurați, suma de 80 RON accidente de muncă, suma de 130 RON șomaj

angajator, suma de 100 RON șomaj angajat, suma de 68 RON fond garantare, suma de

1.347 RON sănătate angajator, suma de 1.144 RON sănătate asigurați, suma de 220

RON concedii și indemnizații, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere,

calculate până la data plății integrale a debitului, în baza art. 119 - art. 120

1

alin. (1) C. proc. fisc. De asemenea, în mod nelegal, instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii de instituire a sechestrului asigurător, care este obligatorie.

Prin decizia penală

nr. 230 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și de partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița împotriva sentinței penale nr. 149/F din 14

iunie 2013 a Tribunalului Ialomița, din Dosarul nr. 1346/98/2013.

A descontopit pedeapsa

rezultantă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.,

pe timp de 1 an, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea

lor.

În temeiul art. 6 din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.I. la

pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

în formă continuată.

În temeiul art. 33

lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și al art. 35

alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c)

C. pen., de 10 luni închisoare, aplicate în această cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 194 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei Slobozia,

din Dosarul nr. 561/312/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.139

din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că inculpatul

va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 2 ani închisoare

și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., pedeapsă complementară.

În temeiul art. 85

alin. (3) C. pen., raportat la art. 81 - art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de

4 ani, calculat începând cu data de 24 mai 2011, precum și executarea pedepsei de

1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., începând cu data rămânerii definitiv a acestei hotărâri

judecătorești.

A obligat pe inculpat

să-i plătească părții civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița suma de 471.821 RON,

cu titlu de despăgubiri materiale, plus dobânzi și penalități de întârziere aferente

acesteia, datorate conform art. 119 C. proc. fisc. și calculate conform art. 120

și art. 120

1

C. proc. fisc., până la plata integrală a debitului.

În temeiul art. 163

alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea părții civile de instituire

a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar

onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON,

s-a stabilit a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei sus-menționate

a declarat recurs partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, solicitând prin

motivele scrise depuse la dosar, casarea deciziei atacate și acordarea prejudiciului

în sumă de 7.345,14 RON, cu dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până

la achitarea integrală a debitului inclusiv și instituirea sechestrului asigurător

asupra bunurilor inculpatului până la concurența prejudiciului.

Examinând recursul declarat

prin raportare la art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Este de remarcat, înainte

de toate, că recurenta parte civilă nu a indicat expres nici un caz de casare prin

motivele scrise de recurs.

Referitor la susținerea

reprezentantului Parchetului în sensul că pot fi invocate dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte amintește că decizia penală nr.

230 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de

30 septembrie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013,

astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor

de casare în vigoare în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.

Rezultă așadar

, că, în cazul recursul

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu

se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute

de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acelei încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din

motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodat

ă, o altă limită a devoluției

recursului art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul din aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5

zile înainte de primul termen de judecată, așa cum se prevede la alin. (2) al aceluiași

articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

În cauz

ă, se observă așa cum

s-a mai arătat, că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen., anterior modificării vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau

în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat,

însă,

o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost

abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare

a motivului de recurs prevăzut în pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare fiind

aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., se constată

că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. în noua redactare, a fost exclus din

categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară,

pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea

condițiilor formule prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor condiții se observă că recurenta parte civilă și-a motivat recursul în scris

în termenul prevăzut de lege, motivele regăsindu-se la dosar recurs.

Cu privire la solicitările

recurentului de casare a deciziei atacate, apreciată ca fiind nelegală sub aspectul

neacordării prejudiciului astfel cum s-a cerut și respingerii cererii de instituire

a sechestrului asigurător, asupra bunurilor inculpatului, Înalta Curte constată

că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. și, de altfel, niciunui alt caz de casare.

Pe de altă parte, analizând

decizia penală atacată, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală,

inclusiv sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei.

Potrivit procesului-verbal

din data de 10 august 2010, întocmit de D.G.F.P. Ialomița, în urma controlului efectuat

la SC R. SRL, pentru perioada 13 iunie 2008 - 30 iunie 2010, s-a stabilit că nu

au fost plătite suma de 158.732 RON impozit pe profit, suma de 73.534 RON majorări

impozit pe profit, suma de 165.379 RON TVA, suma de 70.838 RON majorări TVA, suma

de 1.257 RON CAS asigurați, suma de 761 RON sănătate asigurați, suma de 84 RON șomaj,

precum și suma de 1.236 RON impozit pe venit salarii, ceea ce înseamnă că prejudiciul

material este în sumă totală de 471.821 RON. Totodată, răspunderea civilă delictuală

presupune nu numai repararea prejudiciului material efectiv (damnum emergens), ci

și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), care, în situația infracțiunilor

contra bugetului consolidat al statului, cunoaște un regim special de reglementare,

prin dispozițiile C. proc. fisc. În cazul infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea

reținerii și nevărsării, în termenul legal de 30 zile, a sumelor reprezentând impozite

sau contribuții cu reținere la sursă, răspunderea civilă delictuală constă tocmai

în neexecutarea obligației fiscale, cu toate accesoriile sale, așa cum sunt reglementate

de C. proc. fisc., astfel că nu există nici o combinație de natură nelegală între

răspunderea civilă delictuală și răspunderea fiscală, după cum a înțeles instanța

de fond. Așadar, accesoriile, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere,

prevăzute de art. 119 C. proc. fisc., vor fi calculate în faza executării hotărârii

judecătorești, rămasă definitivă, în baza dispozițiilor art. 120 și art. 120

1

C. proc. fisc., care reprezintă reguli speciale de natură fiscală, aplicabile în

cazul infracțiunilor împotriva bugetului consolidat al statului.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă

A.N.A.F., prin D.G.F.P.

Ialomița, împotriva deciziei penale nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În baza dispozițiilor

art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomița, împotriva deciziei penale

nr. 230 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpatul C.I.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 martie 2014.