ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1402/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1402/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, reține următoarele:

Prin

sentința penală nr. 151 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar

nr. 4692/108/2012, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus

condamnarea inculpatului G.H.M. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de

stabilire cu rea credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca

rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau

restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului

general consolidat. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă

de 3 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 241/2005 același inculpat a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru

infracțiunea de evaziune fiscală. S-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de alege, pe o perioadă de 3

ani.

În baza art. 272 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 31/1990 republicată, același inculpat a fost condamnat la 1 an

închisoare pentru infracțiunea de a se împrumuta sub orice formă, direct de la

societatea pe care o administrează pentru datorii proprii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele, dispunându-se aplicarea pedepsei

celei mai grele de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, care se

executată în regim de detenție, și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

cu excepția dreptului de a alege.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a admis în parte acțiunea civilă

exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală

și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC

T.B. SRL să plătească statului suma de

243

.

941

RON cu titlu de despăgubiri civile, actualizată cu majorări, dobânzi și

penalități până la plata efectivă a prejudiciului. S-au respins restul

pretențiilor civile.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de fond a reținut, în sinteză, că inculpatul, în calitate de administrator la SC

T.B. SRL din localitatea Șiclău, județul Arad, în trimestrele 3 și 4 ale anului

2007, a înregistrat în contabilitatea societății stornări fictive și, de asemenea,

a ridicat de la casieria societății suma de 1.437.905,13 RON, cu titlul de avansuri

de trezorerie, fără a putea justifica cheltuirea acestor bani. Cercetările au fost

demarate în urma sesizării Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad, ca urmare

a efectuării unui control la societate, în perioada 05 februarie 2008 - 14

martie 2008, 05 aprilie 2008 - 17 aprilie 2008 și 23 aprilie 2008. Controlul efectuat

de către organele financiare a vizat perioada 07 aprilie 2007 - decembrie 2007.

Organele de control au constatat că societatea, al cărei administrator este numitul

G.H.M., a emis facturi de avansuri către clienții săi, încasând contravaloarea acestora

și colectând T.V.A.-ul. Organele de control au mai constatat că decontarea facturilor

s-a efectuat în mod eronat prin note contabile, folosindu-se în majoritatea cazurilor

conturile 411 „clienți”, respectiv 5.121 „conturi la bănci lei”. Organele financiare

au constatat și faptul că, ulterior inculpatul a stomat (anulat) facturile de avansuri,

fără a comunica clienților un exemplar a acestora, și fără a avea loc decontarea

acestora între clienți și furnizori. Această împrejurare rezultă din controalele

încrucișate efectuate la firmele cu care învinuitul a avut relații de colaborare.

În cursul anului 2007, SC T.B. SRL din Șiclău, a efectuat activități de servicii

în construcții, pe bază de contract, cu diverși beneficiari, printre care: SC

I.A. SRL, SC G.P.S. SRL, SC A.C. SRL, SC I.E.G. SRL, SC G.P. SRL, SC L. SRL, SC

A.C.O. SRL. Referitor la aceste colaborări, organele de inspecție fiscală au constatat

că SC T.B. SRL nu le-a putut prezenta în original contractele de prestări servicii,

situația de lucrări, cu toate că acestea erau semnate de către prestator și beneficiari.

În finalul procesului-verbal întocmit de către organele financiare, se menționează

că inculpatul G.H.M. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 8, art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 272 alin. (2) pct 3 din Legea nr. 31/1990

republicată. S-a mai arătat că manoperele efectuate de către acesta privind stornarea

unor facturi fără a fi comunicate partenerilor săi, și întocmirea de situații de

lucrări fără legătură cu realitatea, au avut ca efect diminuarea T.V.A sumă care

trebuia plătită statului. Raportul contabil menționează în privința contractelor

de prestări de servicii și a situațiilor de lucrări, că în privința societăților

A.C., G.P.S., L. și A.C.O. nu s-au întocmit și semnat acte de prestări servicii

și nu s-au executat lucrări care să fie recunoscute de către acestea. În legătură

cu facturile stornate (anulate), raportul menționează că operațiunea de stornare

s-a efectuat în mod nejustificat din punct de vedere fiscal, menționându-se în finalul

acestui capitol că facturile emise de către inculpat și menționate în actul de control

nu au fost plătite. Privind înregistrarea facturilor în contabilitate, au fost identificate

câteva care nu figurează în evidențele societății. Acestea sunt în număr de 6. Referitor

la T.V.A., în intervalul 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, din situația facturilor

în tocmită pentru clienții menționați în actul.de control, a rezultat suma de 15.935

RON, reprezentând TVA colectată, adăugându-se TVA aferentă facturilor stornate către

clienții SC A.C. SRL, (deoarece au fost încasate prin bancă) în valoare de

26.089 RON. La cele două sume urmează a

se adăuga și TVA aferentă facturii de stornare în tocmită pentru clientul SC

I.E.G. SRL, care a fost de 10.844 RON. Raportat la acest client, TVA colectată este

de 3.721 RON. Se concluzionează că societatea trebuia să colecteze și să plătească

suma de 45.763 RON reprezentând TVA-ul. Referitor la impozitul pe profit, aferent

trimestrelor 3 și 4 - anul 2007, aceasta a fost apreciat la 25.103 RON. În privința

sumei de 1.492.939,19 RON, ridicată de la casieria firmei de către acesta, în raportul

de expertiză se arată că a rămas de decontat suma de 13.970,19 RON.

Instanța de fond a efectuat cercetarea

judecătorească, procedând la ascultarea inculpatului (care însă a arătat că nu dorește

să dea declarații în fața instanței și că menține declarațiile date în faza de urmărite

penală), la audierea martorilor H.G.L., G.S.L., T.A., R.A., N.I. și în baza

art. 327 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii martorilor

C.G. și C.C., s-a dat citire declarațiilor acestora din faza de urmărire penală.

A mai arătat instanța de fond că, la termenul

de judecată din 04 februarie 2013, în raport de dispozițiile O.G. nr. 71/2001, aprobată

prin Legea nr. 198/2001, a admis cererea formulată de inculpat și a dispus efectuarea

unei expertizei fiscale, fiind desemnată doamna B.A. - consultant fiscal. La dosar,

doamna consultant fiscal a depus un înscris prin a precizat că a studiat dosarul

cauzei și obiectivele stabilite de instanță. Ulterior, prin înscrisul depus la instanță

la data de 01 martie 2013, doamna B.A. - expert desemnat - a făcut cunoscut faptul

că a convocat părțile în data de 28 februarie 2013, convocare la care a fost prezent

doar reprezentantul

Direcția

Generală a Finanțelor Publice

Arad

și, pentru că inculpatul și partea responsabilă civiimente nu au fost prezenți la

convocare, s-a solicitat instanței să dispună ca, în cel mai scurt timp posibil,

să pună la dispoziția acesteia documentele care fac obiectul dosarului și în baza

cărora se va efectua expertiza, precizând cuantumul avansului pentru expertiză la

suma de 4.000 RON. În ședința publică din 01 aprilie 2013 instanța a pus în vedere

inculpatului ca, până la termenul următor de judecată, să facă dovada achitării

avansului solicitat de expert în sumă de 4.000 RON și să pună la dispoziția doamnei

expert documentele solicitate, ocazie cu care inculpatul, fiind prezent, a arătat

că o parte dintre acestea le-a predat, urmând ca - până la 15 aprilie 2013 - să

predea și restul documentelor contabile necesare efectuării expertizei. În aceeași

zi, după încheierea dezbaterilor, doamna expert a depus înscrisul, aflat la dosar,

din care rezultă că la data de 28 februarie 2013, la convocare s-a prezentat doar

reprezentantul

Direcției

Generale a Finanțelor Publice

Arad, convocare după care a luat legătura telefonic cu avocatul inculpatului, cu

rugămintea de a-i pune la dispoziție documentele în vederea efectuării expertizei

dispuse, dar fără rezultat. Ulterior, în data de 19 martie 2013, doamna expert a

trimis o nouă convocare părților pentru data de 29 martie 2013, convocare la care

a răspuns inculpatul, depunând însă o mică parte din documentele societății, acte

necesare efectuării expertizei, stabilindu-se ca până la data de 15 aprilie 2013

să fie puse la dispoziția expertului restul documentelor contabile. La data de 26

aprilie 2013, doamna expert contabil a depus la dosar un nou înscris prin care a

încunoștiințat instanța de faptul că, la data fixată, respectiv 15 aprilie 2013,

inculpatul nu s-a prezentat cu documentele contabile, astfel că - la data de 18

aprilie 2013 - expertul a trimis acestuia un e-mail prin care îi reamintea faptul

că trebuia să-i pună la dispoziție documentele solicitate până la data de 15 aprilie

2013, solicitare la care însă inculpatul nu a dat curs. La data de 24 aprilie 2013

doamna expert fiscal a luat legătura telefonic cu inculpatul, adresându-i rugămintea

de a-i pune la dispoziție documentele contabile necesare efectuării expertizei.

În ziua următoarea, 25 aprilie 2013, inculpatul s-a prezentat cu o parte din documentele

solicitate, documente pe baza cărora ar fi posibilă întocmirea raportului de expertiză,

însă cu mențiunea expresă că există „unele rezerve având în vedere lipsa partidă

a documentelor”.

În

atare împrejurări, văzând poziția procesuală a inculpatului

care - în ciuda numeroaselor solicitări - nu a depus documentele necesare efectuării

expertizei contabile, precum și faptul că nu a achitat avansul reprezentând onorariul

de expert, instanța de fond a revenit asupra administrării acestei

probe.

În

final, se arată în sentința atacată că, din ansamblul materialului

probator administrat în faza de urmărire penală, cât și în mod contradictoriu, în

condiții de oralitate și contradictorialitate, în fața primei instanțe, s-a reținut

situația de fapt descrisă anterior, confirmând și încadrarea juridică a faptelor.

La individualizarea judiciară a pedepselor,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei

comise, precum și persoana inculpatului. În privința persoanei inculpatului, instanța

de fond a reținut vârsta acestuia, având 31 ani la data comiterii faptei, nivelul

de instruire școlară ca absolvent de

studii

superioare, împrejurarea că are loc de muncă, are un copil minor în întreținere.

De asemenea, s-a reținut faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

În opinia judecătorului instanței de fond, atitudinea sfidătoare avută de inculpatul

G.H.M. pe întreg parcursul procesului penal, prin neasumarea răspunderii pentru

cele săvârșite, prin încercarea de a obstrucționa înfăptuirea justiției (prin nedepunerea

tuturor documentelor necesare efectuării expertizei dispusă de instanță, prin neplata

avansului onorariului de expert), unită cu împrejurarea că nu a manifestat cel mai

mic regret față de fapta comisă, îndreptățește convingerea că reeducarea acestuia

nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare. S-a apreciat

că executarea pedepsei prin privare de libertate este singura în măsură să asigure

atât scopul coercitiv, de exemplaritate, cât și cel educativ, în vederea îndreptării

atimdinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare.

În cursul procesului penal, în condițiile

prevăzute de art. 15 C. proc. pen., Directia Generală a Finanțelor Publice Arad,

în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

s-a constituit parte civilă cu suma de 263.543 RON formată din 243.941 RON TVA stabilit

suplimentar și 19.602 RON majorări de întârziere calculate până la data de 23

aprilie 2008. S-a solicitat obligarea inculpatului G.H.M. în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC T.B. SRL la plata acestei sume.

Reținând vinovăția inculpatului pentru

fapte cauzatoare de prejudiciu, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la

art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. și O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad - Activitatea

de Inspecție Fiscală și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC T.B. SRL, să plătească statului suma de 243.941 RON cu titlu de despăgubiri

civile, actualizată cu majorări, dobânzi și penalități până la plata efectivă a

prejudiciului. S-au respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.

Instanța de fond, a mai arătat, cu referire

la prima expertiză efectuată în faza de urmărire penală - realizată de expertul

contabil V.E., și că potrivit hotărârii nr. 13 din 19 martie 2008 a Camerei consultanților

fiscali publicată în M. Of. nr. 270/07.04.2008 prin care s-au aprobat Normele pentru

realizarea de expertize fiscale la solicitarea instanțelor judecătorești, organelor

de cercetare penală, organelor fiscale sau altor părți interesate, la Capitolul

I

pct. 2 în care se arată că expertizele

fiscale pot fi efectuate numai de către persoanele prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 71/2001 aprobată și modificată prin Legea nr. 198/2002 cu modificările și completările

ulterioare de membrii ai Camerei consultanților fiscali înscriși în registrul consultanților

fiscali, iar potrivit alin. (2) expertizele fiscale judiciare pot fi făcute doar

de către persoane fizice, iar conform listei consultanților fiscali persoane fizice

activi la 27 februarie 2010, expertul V.E. nu figurează printre persoanele care

au și calitatea de consultant fiscal, nefiind astfel abilitat în conformitate cu

normele legale să efectueze expertizele fiscale, - că nu poate acorda relevanță

concluziilor acesteia. De asemenea, a menționat, în privința expertizei efectuată

în urma dispozițiilor instanței prin sentința penală nr. 122/2010 a Judecătoriei

Chișineu Criș, că aceasta a fost efectuată de același expert contabil V.E., fiind

doar contrasemnată de consultantul fiscal P.B., în baza acelorași documente, concluziile

fiind diferite; având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că expertiza s-a

realizat exclusiv pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, s-a menționat

că - în aceste condiții - concluziile acesteia nu sunt concludente pentru soluționarea

cauzei.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat

apel inculpatul G.H.M. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

S-a constatat că apelul declarat de inculpatul

G.H.M. nu a fost motivat în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul

din oficiu al acestuia, care a solicitat admiterea apelului și, pe fond, achitarea

inculpatului.

În motivarea apelului declarat de partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad s-a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor și a popririi asigurătorii asupra conturilor inculpatului și a părții

responsabile civilmente până la concurența sumei de 243.941 RON.

Prin decizia penală nr. 191/A din 03 octombrie

2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul G.H.M., fiind însă admis apelul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad în sensul că desființând, în parte, sentința

atacată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor și a popririi

asigurătorii asupra conturilor inculpatului și părții responsabile civilmente, până

la concurența sumei de 243.941 RON, actualizată cu majorări, dobânzi și penalități.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond, în baza întregului material

probator administrat, a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății,

respectiv aceea că, în sinteză, inculpatul G.H.M., în calitate de administrator

al SC T.B. SRL, a întocmit, în repetate rânduri, mai multe contracte de prestări

servicii, situații de lucrări și stornări de facturi, fără a fi efectuate prestările

de servicii și fără a fi comunicate partenerilor săi, întocmirea și înregistrarea

în evidența tehnico-operativă și contabilă a acestor documente având ca efect diminuarea

sumei TVA-ului de plată, respectiv denaturarea TVA-ului de rambursat. De asemenea,

în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul G.H.M. ar fi ridicat

din contul 542 „avansuri de trezorerie” suma de 1.437.905,13 RON, motivând acest

gest prin aceea că ar fi cumpărat un teren agricol în suprafață de 3,59 ha situat

în localitatea Șiclău, acesta fiind vândut de inculpat către G.F. (mama inculpatului)

pentru suma de 1.343.000 RON, preț mult prea ridicat față de prețul pieței în zona

respectivă, iar suma nejustificată ridicată de inculpat a fost de 94.905,13 RON,

contul menționat mai sus prezentând un sold debitor în suma de 1.437.905,13 RON,

aspect care a rezultat din balanța de verificare încheiată pe anul 2007 pentru societatea

T.B. SRL.

În opina instanței de apel, cererea inculpatului

de achitare nu are nicio bază juridică în condițiile în care s-a constatat indubitabil

că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care

a condamnat, fapte pe care inculpatul nu le-a recunoscut, însă prezumția de nevinovăție

a fost răsturnată prin întregul material probator existent în cauză din care a rezultat

vinovăția sa. De altfel, arată instanța de apel că inculpatul - în apel - nu a fost

adus niciun element probatoriu suplimentar în favoarea acestei cereri de achitare,

nu a fost motivată în fapt și în drept soluția de achitare și nu a fost mentionat

niciun

temei

de d

rept

al

soluției

achitării,

astfel

că,

în

final,

a

concluzionat

că

această

solicitare este una fără fundament juridic.

În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepsei, instanța de apel a apreciat că este legală și temeinică deoarece instanța

de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol

social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, prejudiciul

creat bugetului de stat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care

nu are antecedente penale, dar și faptul că în cursul procesului penal a avut o

atitudine procesuală nesinceră, astfel că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare

este de natură să conducă la reeducarea inculpatului, pedeapsa aplicată urmând a

fi executată în regim de deținere.

În final, cu privire la latura civilă a

cauzei, s-a reținut, din constatările efectuate de către organele de control fiscal,

că a rezultat faptul că prejudiciul creat bugetului de stat este în cuantum de 243.941

RON, la care se adaugă majorări, dobânzi și penalități de întârziere până la plata

efectivă a prejudiciului, sumă care urmează a fi plătită de către inculpat, în solidar

cu partea responsabilă civilmente SC T.B. SRL Siclău, județul Arad, și că instanța

de fond în mod judicios nu a ținut cont la stabilirea cuantumului sumelor datorate

bugetului de stat de expertiza întocmită de expertul V.E. S-a apreciat că este necesară

instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor și conturilor inculpatului și

ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei cu care s-a constituit

parte civilă în cauză Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, întrucât din

probele dosarului rezultă că prejudiciul care urmează a fi recuperat este unul deosebit

de mare, respectiv de 243.941 RON, la care se adaugă majorări, penalități de întârziere

și dobânzi până la data plății efective.

Împotriva ambelor hotărâri inculpatul G.H.M.

a declarat prezentul recurs, cererile și concluziile apărării și acuzării fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil examinării pe fond a recursului

inculpatului, Înalta Curte apreciază necesare unele precizări, mai ales în legătură

cu exercitarea drepturilor și garanțiilor sale, aspecte la care acesta a făcut referire,

constatându-se următoarele:

- judecarea cauzei la instanța de fond,

inclusiv cercetarea judecătorească, s-a desfășurat pe parcursul a 11 termene de

judecată;

- cu excepția primelor 4 termene de judecată,

la care însă au fost soluționate decât aspecte formale ale cauzei penale, respectiv

chestiuni prealabile (cererea inculpatului de amânarea judecării pentru angajarea

unui avocat ales, citarea în proces a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

aducerea la cunoștința inculpatului a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. anterior și cererea inculpatului de amânare a judecății pentru a examina

aceste dispoziții legale, consemnarea poziției procesuale a inculpatului de respingere

a procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen. anterior, consemnarea poziției procesuale a acestuia în sensul că se

prevalează de „dreptul la tăcere” în fața instanței de fond, admiterea cererii avocatului

ales de amânare a judecății pentru studierea dosarului și pregătirea apărării),

fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu întrucât inculpatul nu și-a angajat

el însuși un avocat, acesta - ulterior, începând cu adrninistrarea probatoriului

- a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales;

- inculpatul, asistat de avocatul ales,

a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii, de a le pune acestora întrebări;

s-a luat act că unul dintre martori, așa cum a menționat și inculpatul, a decedat;

- cu acordul inculpatului și a avocatului

său, constatându-se imposibilitatea obiectivă de audiere în instanță a martorilor

C.C. (decedat) și C.G. (imposibilitate de localizare) s-a dat citire declarațiilor

acestora de la urmărirea penală (încheierea din 04 decembrie 2013);

- la solicitarea inculpatului și avocatului

său ales, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize financiare, fiind stabilite

de comun acord (apărare, acuzare și instanță) obiectivele acesteia (încheierea din

04 februarie 2013); de asemenea, instanța a stabilit, printr-o procedură aleatorie,

expertul care ar fi trebuit să efectueze expertiza financiară; nu rezultă din încheierea

menționată dacă inculpatul a solicitat participarea unui expert-pârte;

- conform procedurii judiciare standard,

inculpatul - care solicitase administrarea mijlocului de. probă - a fost de acord

să achite onorariul expertului, într-o primă etapă un onorariu parțial/provizoriu,

iar în final întreaga sumă, și să pună la dispoziția expertului desemnat toate înscrisurile

pe care el și avocatul său le considerau necesare, relevante și cu valoare probatorie

pentru stabilirea existenței/inexistenței ori a întinderii prejudiciului;

- după ce expertul desemnat a studiat dosarul

cauzei, și constatând volumul mare de activitate impus de actele și lucrările dosarului,

precum și multitudinea obiectivelor stabilite pentru raportul de expertiză, potrivit

procedurii standard, a stabilit și solicitat un onorariu provizoriu, plătit în avans,

în sumă de 4.000 RON (cuantum care nu a fost apreciat ca nerezonabil de către instanță

având în vedere complexitatea cauzei penale și multitudinea obiectivelor expertizei

ce urma a se efectua);

- în continuarea procedurii standard de

pregătire a documentației necesare efectuării expertizei financiare, expertul desemnat

a convocat, în mai multe rânduri, atât pe inculpat, cât și pe celelalte părți, solicitând

în mod repetat, inclusiv prin demersuri personale față de inculpat, să primească

toate înscrisurile pe care el și avocatul său le considerau necesare, relevante

și cu valoare probatorie pentru stabilirea existenței/inexistenței ori a întinderii

prejudiciului;

- în pofida acordării unor termene de judecată

și a repetatelor demersuri ale expertului, inculpatul, pe de o parte, nu a înțeles

să depună la dosar dovada achitării onorariului parțial de expert, deși sau acordat

termene rezonabile pentru efectuarea plății, iar pe de altă parte, nu a depus decât

o mică parte a înscrisurilor necesare pentru realizarea activității de expertiză;

- din înscrisurile depuse la dosar, rezultă

că la unele dintre convocările expertului inculpatul nu a înțeles să se prezinte;

- în final, instanța de fond a constatat

imposibilitatea de efectuate a expertizei solicitată de inculpat, pe de o parte,

având în vedere nedepunerea tuturor actelor și înscrisurilor necesare de către acesta

(condiție esențială pentru administrarea efectivă a probei și care depindea de voința

procesuală a inculpatului), iar pe de altă parte, având în vedere nedepunerea dovezii

achitării parțiale a onorariului de expert (toate aceste aspecte fiind relevate

în încheierile de ședință din 04 martie 2013, 01 aprilie 2013 și în partea introductivă

a sentinței, dar și de înscrisurile depuse la dosar de către expert

);

- în cursul judecării apelului declarat

de inculpat, cauza a avut 2 termene de judecată: la primul termen, inculpatul s-a

prezentat și a solicitat amânarea judecății pentru a-și angaja un avocat (la acel

termen fiind asistat de un avocat din oficiu), iar la următorul termen de judecată

apelantul-inculpat nu s-a mai prezentat (nefiind deci posibilă ascultarea sa de

către instanța de apel) și nici nu și-a angajat un avocat, concluziile la dezbateri

fiind puse de către avocatul din oficiu;

- în recursul inculpatului, cauza a avut

2 termene de judecată: la primul termen a fost prezent inculpatul și avocatul desemnat

din oficiu, însă recurentul a solicitat amânarea judecății în vederea angajării

unui avocat și pregătirii apărării; la noul termen acordat, de astăzi, s-a prezentat

recurentul-inculpat, asistat de un avocat ales;

- în recurs, Înalta Curte, cu acordul său,

a procedat la audierea inculpatului care însă nu a înțeles să facă declarații cu

privire la faptele ce constituie obiectul judecății, limitându-se la a susține că

„mențin

cele declarate în

această cauză. Nu sunt vinovat. Consider că statul român îmi datorează bani. (...)

Nu mai am alte

aprecieri de

făcut” (declarație consemnată și atașată la dosarul de recurs); nu au fost solicitate

probe noi, fiind însă depuse unele înscrisuri care nu prezintă relevanța juridică

spre care tinde recurentul-inculpat, acestea nefiind de natură să înlăture situația

de fapt și vinovăția inculpatului reținută în cele două hotărâri atacate.

În

consecință, se reține că pe parcursul celor 3 grade de jurisdicție,

inculpatul nu a înțeles să ofere explicații cu privire la faptele ce formează obiectul

judecății, deși a avut această posibilitate, practic el uzând de „dreptul la tăcere”,

iar cu privire la administrarea probei constând în expertiza financiară solicitată

de acesta, și încuviințată de instanța de fond, nu a manifestat un comportament

procesual de natură a face efectiv realizabilă această modalitate de probațiune;

celelalte probe au fost administrate în prezența sa și a avocatului său, respectiv

în modalitatea acceptată de aceștia.

Examinând pe fond recursul inculpatului,

Înalta Curte reține următoarele:

Primul caz de casare invocat este cel prev.

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se casarea

ambelor hotărâri și rejudecarea cauzei de instanța de fond, motivul constând în

faptul că instanța de fond, deși a încuviințat efectuarea expertizei financiare,

a renunțat ulterior la administrarea acestei probe (în sinteză, apărarea a apreciat

că proba era utilă, era singurul mijloc de probă care dovedea prejudiciul și că

inculpatul a fost sancționat greșit prin neadministrarea probei).

Cazul de casare invocat nu este incident,

instanța de fond făcând o legală aplicare a dispozițiilor legale în materia ptobatiunii.

Prin natura specială a infracțiunilor ce

formează obiectul judecății, probatoriul constă - în mod determinant - în probe

scrise (documente financiare și contabile, facturi, etc., adică documente specifice

evidențelor contabile, financiare și economice a oricărei societăți comerciale,

obligatorii potrivit legii a fi întocmite, păstrate și prezentate organelor de control

financiar, contabil, gestionar etc.).

Din examinarea completă, combinată și încrucișată

a acestor documente ale societății comerciale se poate stabili, în aplicarea dispozițiilor

legale, veniturile, cheltuielile/plățile societății comerciale și obligațiile fiscale

către stat, probatoriu de natură să facă pe deplin dovada legalității/ilegalității

desfășurării întregii activități economice și financiare a societății comerciale.

Organele de control specializate au legal

dreptul să verifice actele societății și să stabilească legalitatea/ilegalitatea

desfășurării activității economice și financiare a societății comerciale; în măsura

în care societatea comercială contestă actele de control prin care s-au constatat

aspecte nelegale se pot exercita căi de atac specifice.

În

procesul penal nu există obligația efectuării unei expertize

contabile ori financiare în orice cauză penală deoarece, potrivit art. 116 C.

proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, se poate dispune efectuarea unei

expertize numai în situațiile în care pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări

ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert.

În

prezenta cauză stabilirea faptelor și împrejurărilor care

au impus tragerea la răspundere penală a inculpatului a fost făcută de o autoritate

care nu face parte din organele judiciare de urmărire penală și nici nu este subordonată

acestora - situație care ar putea justifica inculpatului o suspiciune de parțialitate,

de lipsă de independență - pe baza actelor societății comerciale prezentate de acesta.

Cu toate acestea, instanța de fond a încuviințat

inculpatului efectuarea unei expertize financiare, însă, așa cum s-a arătat anterior,

aceasta nu a putut fi efectuată din motive ce țin exclusiv de comportamentul procesual

al acestuia (nedepunerea tuturor documentelor contabile, financiare și economice

ale societății, înscrisuri absolut necesare expertului, ceea ce a justificat mențiunea

făcută instanței de către expert în sensul că raportul de expertiză va presupune

„unele rezerve, având în vedere lipsa parțială a documentelor”; or, în aceste condiții,

obținerea unui raport de expertiză financiară „cu unele rezerve” nu era de natură

să contribuie la completa, legala și temeinica soluționare a cauzei penale).

În

consecință, instanța de fond a constatat imposibilitatea efectuării

probei, comportamentul procesual al inculpatului făcând inutilă examinarea altor

aspecte (eventuala plată a onorariului de expert din fondurile speciale, utilitatea/inutilitatea

probei etc.); de altfel, potrivit art. 383 alin. (3) C. proc. pen. (în

vigoare) „Dacă în cursul cercetării judecătorești

administrarea unei probe anterior admise apare ca inutilă sau nu mai este posibilă

(...) instanța (...) poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată”.

Dispoziția instanței de fond nu a avut

caracter „punitiv”, așa cum susține recurentul-inculpat, iar expertiza la care s-a

renunțat, ca urmare a imposibilității efectuării din motive ce exclud culpa instanței,

nu era „singura modalitate de probare a prejudiciului”, așa cum a mai susținut apărarea

în motivele scrise de recurs.

Un alt argument al apărării în motivarea

primului caz de casare invocat s-a referit la o pretinsă „nemotivare a hotărârilor”

atacate, în opinia recurentului-inculpat acestea nefiind suficient motivate, chiar

nemotivate la rigoare.

Nici această critică nu este întemeiată,

pe de o parte, întrucât cazurile de casare care includeau aceste aspecte (art. 385

9

pct. 9, respectiv pct. 10 C. proc. pen.) au fost expres abrogate prin Legea nr.

2/2013.

În Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului

Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că obligația instanțelor

de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare

argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei

obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea

mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile

legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind

prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a

răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul

a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Curtea Europeană

a Drepturilor Omului: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk

împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie

1997).

Pe de altă parte, motivarea celor două

hotărâri a avut ca premisă atât specificul probatiunii infracțiunilor care au constituit

obiectul judecății (probatoriu constituit, predominant, din înscrisuri, documente

etc.), cât și cel rezultat din modul concret în care inculpatul a înțeles să-și

exercite drepturile procesuale (prevalându-se de „dreptul la tăcere” și neoferind

instanțelor versiunea proprie cu privire la faptele și împrejurările ce au constituit

obiectul judecății, nedepunerea integrală a documentelor societății necesare expertizei,

și eventualei suplimentări a probatiunii în general, neprezentării sale la judecarea

apelului pentru oferirea unor explicații/lămuriri personale ori pentru expunerea

unor apărări suplimentare, etc.).

Al doilea caz de casare invocat a fost

cel prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. solicitându-se achitarea

inculpatului pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor [art. 10 lit.

d) C. proc. pen. anterior].

Cu privire la acest caz de casare și la

limitele instanței de recurs în examinarea acestuia, Înalta Curte menționează următoarele:

Prin invocarea de către apărare a cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., ca urmare a adoptării

Legii nr. 2/2013, dar și a expunerii de motive a adoptării acesteia, nu se poate

ajunge la repunerea în discuție a existenței faptelor la materialitatea lor (pretinsa

lipsă a elementului material al infracțiunilor), adică - în sinteză - la constatarea

inexistenței faptelor în materialitatea lor sau a reținerii altor fapte în locul

celor deja reținute de instanțele anterioare deoarece, conform voinței legiuitorului

(exprimată prin abrogarea expresă a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.), instanța de recurs - ulterior judecării apelului de către

instanța de prim control judiciar - nu mai este îndrituită să reexamineze probatoriul

administrat și să modifice situația de fapt în cauza penală, controlul judiciar

în recurs - după adoptarea Legii nr. 2/2013 - vizând exclusiv corecta aplicare a

legii la faptele reținute de instanțele anterioare.

Or, din această perspectivă, Înalta

Curte constată, așa cum legal și temeinic a stabilit instanța de apel că faptele

inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunilor menționate; de

altfel, inculpatul

-

de

exemplu

-

menționează

în

motivele

scrise

de

recurs

că

pentru

terenul

cumpărat

de

la

mama sa (G.F.) a plătit suma convenită de 1.343.000 RON, banii scoși din contul

societății fiind folosiți la plata prețului pentru terenul respectiv.

Recursul inculpatului va însă admis numai

cu privire la aplicarea legii mai favorabile, și numai cu referire la pedeapsa prevăzută

de art. art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 modificată, ceea ce - conform

art. 5 C. pen. - impune stabilirea și aplicarea legii mai favorabile în raport cu

noile limite de pedeapsă.

Față de cele arătate, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., reținând și dispozițiile

noului C. proc. pen. cu privire cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

G.H.M. împotriva deciziei penale nr. 191/A din 03 octombrie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată

și sentința penală nr. 151 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului Arad, numai cu privire

la aplicarea art. 5 C. pen. și, rejudecând în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5

ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară,

în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce la 6 luni închisoare pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, modificată.

Contopește pedeapsa redusă cu pedepsele

stabilite de instanțele anterioare, urmând ca potrivit art. 33-35 C. pen. anterior

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor

care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100

RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22

aprilie 2014.