ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 234/F pronunțată la 26 martie 2013, Tribunalul București,

secția I penală, a dispus, în baza

art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și cu referire

la art. 74

1

alin. (2) teza finală C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen., încetarea procesului penal față de inculpatul M.A.D., pentru infracțiunea

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului M.A.D. sancțiunea

unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON.

În

baza art. 74

1

alin. (2) teza finală C. pen., s-a

dispus înregistrarea sancțiunii în cazierul judiciar.

A fost respinsă cererea părții civile,

A.N.A.F., prejudiciul fiind acoperit.

În

baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, în perioada mai 2008 - iulie 2009, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, inculpatul M.A.D., în calitate de administrator de fapt și asociat

al SC D.E.C. SRL, a omis înregistrarea în evidența contabilă a societății a veniturilor

în sumă totală de 220.350 RON, încasate de la beneficiarul D.M., în temeiul contractului

de construcție din data de 11 mai 2008, în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total

de 39.811 RON, din care 35.182 RON reprezentând TVA de plată și 4.629 RON reprezentând

impozit pe venitul microîntreprinderilor.

SC D.E.C. SRL a fost înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului în data de 21 februarie 2006, având ca obiect de activitate

„lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale". Societatea

are ca asociați pe M.A.D. (160 părți sociale) și pe M.R. (40 părți sociale), aceasta

din urmă îndeplinind și funcția de administrator, începând cu data de 17

februarie 2006. Sediul social al SC D.E.C. SRL se află la adresa din București,

str. P.M.

La data de 11 mai 2008, între SC

D.E.C. SRL, în calitate de constructor - reprezentată de inculpatul M.A.D. și D.M.,

în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de construcție (antrepriză),

în baza căruia constructorul se obliga să execute și să predea „la cheie",

cu materialele proprii, o construcție P+E, cu destinația de locuință, în comuna

G.V., sat C., județul Prahova. Durata execuției lucrării a fost de 105 zile de la

data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar prețul total al lucrării a

fost stabilit la suma de 238.000 RON.

În

executarea contractului sus-menționat, în intervalul mai 2008

- iulie 2009, beneficiarul D.M. a plătit, în tranșe, inculpatului M.A.D. suma totală

de 220.350 RON, pentru care acesta din urmă a emis, în mod succesiv, un număr de

12 chitanțe în numele SC D.E.C. SRL (datate 16 mai 2008, 14 iunie 2008, 07

iulie 2008, 12 iulie 2008, 22 iulie 2008, 01 septembrie 2008, 29 septembrie 2008,

20 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 10 noiembrie 2008, 04 mai 2009 și 06

iulie 2009), pe care le-a semnat și ștampilat.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică

din 12 septembrie 2012 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic s-a concluzionat

faptul că semnăturile de la rubricile „casier" ale celor 12 chitanțe datate

16 mai 2008, 14 iunie 2008, 07 iulie 2008, 12 iulie 2008, 22 iulie 2008, 01

septembrie 2008, 29 septembrie 2008, 20 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 10

noiembrie 2008, 04 mai 2009 și 06 iulie 2009 au fost executate de inculpatul M.A.D.

Fiind audiat în calitate de martor, numitul

D.M. a declarat că, în primăvara anului 2008, intenționând să-și construiască o

casă pe raza județului Prahova, a contactat reprezentantul SC D.E.C. SRL - inculpatul

M.A.D. - cu care, la data de 11 mai 2008, a semnat un contract de execuție, cu o

durată de 105 zile, valoarea lucrărilor fiind stabilită la suma de 238.000 RON,

aceasta urmând a fi plătită de beneficiar etapizat, conform Anexei X. la contract,

respectiv înainte de începerea etapei următoare. Astfel, în executarea contractului,

martorul D.M. a plătit inculpatului M.A.D. suma de 220.350 RON - acesta din urmă

motivând că nu are lichidități pentru a achiziționa materialele de construcții necesare

- și pentru care învinuitul a emis un număr de 12 chitanțe semnate și ștampilate

de acesta.

În

vederea stabilirii înregistrării în evidența contabilă a SC

D.E.C. SRL a veniturilor încasate de la beneficiarul D.M. în baza contractului de

construcție din data de 11 mai 2008, precum și a prejudiciului cauzat bugetului

de stat, în cazul constatării omisiunii înregistrării acestor sume, prin ordonanța

din data de 12 martie 2012 a D.G.P.M.B. -Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a

dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară

s-a concluzionat faptul că suma totală încasată de inculpatul M.A.D., în perioada

mai 2008 - iulie 2009 (în baza unor chitanțe de plată), în executarea contractului

de construcție din data de 11 mai 2008 încheiat cu numitul D.M., a fost de 220.350

RON, iar această sumă nu a fost înregistrată în documentele contabile ale SC

D.E.C. SRL și nu a făcut obiectul de calcul al impozitului și TVA-ului aferente

perioadei 2008 - 2009. De asemenea, aceste sume nu apar ca fiind încasate nici în

casieria SC D.E.C. SRL.

S-a concluzionat, totodată, faptul că prejudiciul

cauzat bugetului de stat ca urmare a omisiunii înregistrării în evidența contabilă

a SC D.E.C. SRL, a veniturilor în cuantum de 220.350 RON, este în cuantum 39.811

RON, din care 35.182 RON reprezenta TVA de plată și 4.629 RON reprezenta impozit

pe venitul microîntreprinderilor.

Prima instanță a reținut că, din materialul

probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai 2008 - iulie

2009, inculpatul M.A.D. era asociat al SC D.E.C. SRL, îndeplinind totodată, în fapt,

atribuțiile specifice funcției de administrator al acesteia, calitate în care a

coordonat întreaga activitate comercială, financiar-contabilă și fiscală a societății

respective.

În această calitate, inculpatul a negociat

și încheiat cu beneficiarul D.M. contractul de construcție din data de 11 mai 2008,

în executarea căruia a emis un număr de 12 chitanțe și în baza cărora a încasat,

în mod succesiv, suma totală de 220.350 RON, pe care, conform legii, trebuia să

o evidențieze în documentele contabile ale SC D.E.C. SRL și să o învedereze în declarațiile

fiscale depuse la organul fiscal.

Deși, conform documentației pusă la dispoziție

de Oficiul Registrului Comerțului, în perioada respectivă, calitatea de administrator

era îndeplinită, în mod scriptic, de martora M.R. (fosta soție a inculpatului),

cu ocazia audierii sale, aceasta a declarat că, în realitate, încă de la momentul

înființării SC D.E.C. SRL, inculpatul M.A.D. a fost cel care a reprezentat societatea

în raporturile cu terții (beneficiarii diferitelor lucrări de construcții, administrația

financiară etc), ocupându-se efectiv de conducerea activității financiar-contabile

a acesteia.

Exercitarea, în fapt, de către inculpatul

M.A.D., a atribuțiilor de administrator al SC D.E.C. SRL a fost recunoscută și de

acesta din urmă, fiind confirmată și de martorul D.M.

Cu privire la prejudiciul cauzat bugetului

de stat ca urmare a omisiunii înregistrării în evidența contabilă a SC D.E.C.

SRL a veniturilor în cuantum de 220.350 RON, prin raportul de expertiză contabilă

judiciară s-a stabilit faptul că acesta este în cuantum total de 39.811 RON, din

care 35.182 RON reprezintă TVA de plată și 4.629 RON reprezintă impozit pe venitul

micro-întreprinderilor.

S-a reținut că, potrivit adresei din

11 octombrie 2012 a Administrației Finanțelor Publice Sector 1, în perioada 27

februarie 2006 - 31 decembrie 2009, SC D.E.C. SRL a figurat înregistrată ca microîntreprindere.

În

această calitate, SC D.E.C. SRL s-a supus dispozițiilor

art. 112

1

- 112

11

din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), fiind

obligată la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, în cotă de 2,5%

(procent în vigoare la data săvârșirii faptei), beneficiind astfel de un regim fiscal

mai favorabil și derogator de la regimul general al impozitului pe profit, astfel

cum rezultă din dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. b)

1

din Legea

nr. 571/2003.

În

concluzie, s-a reținut că, prin neînregistrarea în evidența

contabilă a SC D.E.C. SRL a sumei de 220.350 RON, inculpatul și-a diminuat în mod

fraudulos baza impozabilă în funcție de care se stabilește procentul de 2,5 % reprezentând

impozitului pe venitul microîntreprinderilor.

S-a apreciat de către prima instanță că

fapta inculpatului M.A.D. care, în perioada mai 2008 - iulie 2009, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, în calitate de administrator de fapt și asociat al SC

D.E.C. SRL, a omis înregistrarea în evidența contabilă a societății a veniturilor

în cuantum total de 220.350 RON, încasate de la clientul D.M., în temeiul contractului

de construcție din data de 11 mai 2008, în scopul sustragerii de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum 39.811

RON, din care 35.182 RON reprezentând TVA de plată și 4.629 RON reprezentând impozit

pe venitul microîntreprinderilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

cursul cercetării judecătorești desfășurată la prima instanță,

inculpatul a făcut dovada achitării prejudiciului reținut în raport de infracțiunea

pentru care a fost trimis în judecată, consemnând sumele de 15.000 RON conform chitanței

T1. din 11 februarie 2013, 7.000 RON conform chitanței T2. din 18 februarie 2013,

4.000 RON conform chitanței seria T3. din 06 decembrie 2012, 10.000 RON conform

chitanței seria T4. din 15 martie 2013 și 4.000 RON conform chitanței seria T5.

din 18 martie 2013, în total 40.000 RON.

Având în vedere că faptele au fost săvârșite

în perioada mai 2008 - iulie 2009, deci anterior declarării ca neconstituționale

a dispozițiilor art. 74

1

C. pen. (la data de 25 mai 2011), instanța de

fond a constatat că inculpatul poate beneficia ca lege mai favorabilă de aceste

dispoziții legale.

S-a reținut că, potrivit art. 74

1

alin. (2) teza finală C. pen., în cazul infracțiunilor economice prevăzute în legi

speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau

al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, prejudiciul care nu

depășește 50.000 euro este recuperat, se aplică o sancțiune administrativ ă care

se înregistrează în cazierul judiciar.

În

consecință, constatând că prejudiciul cuantificat sub 50.000

euro a fost achitat integral, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10

lit. i

1

) C. proc. pen. și în referire la art. 74

1

alin.

(2) teza finală C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., prima instanță a dispus încetarea

procesului penal față de inculpatul M.A.D. pentru infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a stabilit în sarcina inculpatului

M.A.D. sancțiunea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, cuantum care

să o efIcientizeze și să inhibe, pe viitor, comportamentul infracțional al inculpatului.

În

ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea civilă

A.N.A.F., instanța de fond a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă cu

suma de 75.067 RON, din care 35.182 RON TVA, 4.629 RON impozit pe venitul microîntreprinderilor

și 35.256 RON impozit dividende, așa cum reiese din raportul de expertiză contabilă

judiciar efectuat în cauză.

În

ceea ce privește pretențiile civile relative la plata TVA-ului

și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor, în cuantum total de 39.811 RON,

instanța de fond a constatat că acesta a fost achitat integral, iar celelalte pretenții

solicitate, în cuantum de 35.256 RON, reprezentând impozit pe dividende nu pot fi

acordate în cauză, în condițiile în care inculpatul nu a fost trimis în judecată

și pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, pronunțându-se

o dispoziție de disjungere a cauzei și continuarea cercetărilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

A.N.A.F..

În

motivarea apelului s-a arătat că, deși A.N.A.F. s-a constituit

parte civilă cu suma de 39.811 RON reprezentând TVA și impozit pe venit, solicitând

și obligarea inculpatului la plata accesoriilor, respectiv penalități de întârziere

și dobânzi calculate de la momentul săvârșirii faptei până la momentul plății, instanța

de fond nu s-a pronunțat cu privire la plata accesoriilor.

Prin decizia penală nr. 162/A din 24 mai

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de partea civilă A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr. 234 din 26 martie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 43121/3/2012.

A fost obligată recurenta la 100 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat.

În

ceea ce privește situația de fapt, s-a constatat că a fost

corect reținută de către instanța de fond în baza analizei probatoriului administrat,

aceasta fiind și corect încadrată juridic.

De asemenea, s-a constatat că, față de

împrejurarea că faptele au fost săvârșite în perioada mai 2008 - iulie 2009, anterior

declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 74

1

C. pen. (la

data de 25 mai 2011), în mod corect instanța de fond a reținut că prejudiciul produs

prin fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cuantificat sub 50.000

euro, a fost achitat integral, dispunând încetarea procesului penal față de acesta

pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

În

ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, s-a

constatat ca amenda administrativă în cuantum de 1.000 RON este de natură să inhibe,

pe viitor, comportamentul infracțional al inculpatului.

Instanța de apel nu și-a însușit critica

formulată de partea civilă A.N.A.F., privind omisiunea primei instanțe de a obliga

inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi.

Astfel, s-a constatat faptul că, în cursul

cercetării judecătorești desfășurată la prima instanță, inculpatul a făcut dovada

achitării prejudiciului reținut în raport de infracțiunea pentru care a fost trimis

în judecată, consemnând sumele de 15.000 RON, conform chitanței T1. din 11

februarie 2013, 7.000 RON conform chitanței T2. din 18 februarie 2013, 4.000 RON

conform chitanței seria T3. din 06 decembrie 2012, 10.000 RON conform chitanței

seria T4. din 15 martie 2013 și 4.000 RON conform chitanței seria T5. din 18

martie 2013, astfel încât s-a dispus față de acesta încetarea procesului penal pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005.

În

ceea ce privește soluția dată laturii penale a cauzei, s-a

reținut că aceasta are caracter definitiv, nefiind apelată de inculpat sau de Ministerul

Public, iar apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. a vizat doar latura civilă

a cauzei.

Prin urmare, s-a reținut că a rămas în

puterea lucrului judecat împrejurarea că prejudiciul calculat prin raportul de expertiză

întocmit în prezenta cauză, ca fiind de 39.811 RON, a fost integral acoperit, făcându-se

aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen. și art. 74

1

alin. (2) teza finală C. pen.

Totodată, s-a reținut că temeiul răspunderii

inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța

dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie,

reglementată în art. 998, art. 999 C. civ., iar acest temei al răspunderii obligă

inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce privește dauna efectivă,

cât și beneficiul nerealizat (obligații fiscale accesorii - majorări, penalități,

dobânzi).

În

condițiile în care, în cauză, în mod definitiv, s-a dispus

față de inculpat încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală,

reținându-se că acesta a achitat integral prejudiciul, instanța de apel nu a mai

putut dispune obligarea inculpatului la plata unei părți din prejudiciu, adică la

plata obligațiilor fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs

partea

civilă A.N.A.F., calea de atac ne fiind motivată nici în scris, nici oral în fața

instanței.

Examinând recursul declarat prin raportare

la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele

care urmează.

În

cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 24 mai 2013, deci ulterior

intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește

în speță.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că recurenta parte civilă nu și-a motivat recursul în scris, în

termenul prevăzut de lege, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. nu

va putea fi analizat din oficiu de către instanța de recurs.

În

acest context, având în vedere și împrejurarea că Înalta

Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 nu

identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă A.N.A.F.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă

va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă A.N.A.F. împotriva deciziei penale nr. 162/A din 24 mai 2013 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.A.D.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie

2013.