ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3392/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234/F pronunțată la 26 martie 2013, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. și cu referire la art. 74 1 alin. (2) teza finală C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul M.A.D., pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului M.A.D. sancțiunea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON. În baza art. 74 1 alin. (2) teza finală C. pen., s-a dispus înregistrarea sancțiunii în cazierul judiciar.

A fost respinsă cererea părții civile, A.N.A.F., prejudiciul fiind acoperit. În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în perioada mai 2008 - iulie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul M.A.D., în calitate de administrator de fapt și asociat al SC D.E.C. SRL, a omis înregistrarea în evidența contabilă a societății a veniturilor în sumă totală de 220.350 RON, încasate de la beneficiarul D.M., în temeiul contractului de construcție din data de 11 mai 2008, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 39.811 RON, din care 35.182 RON reprezentând TVA de plată și 4.629 RON reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor.

SC D.E.C. SRL a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului în data de 21 februarie 2006, având ca obiect de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale". Societatea are ca asociați pe M.A.D. (160 părți sociale) și pe M.R. (40 părți sociale), aceasta din urmă îndeplinind și funcția de administrator, începând cu data de 17 februarie 2006. Sediul social al SC D.E.C. SRL se află la adresa din București, str. P.M. La data de 11 mai 2008, între SC D.E.C. SRL, în calitate de constructor - reprezentată de inculpatul M.A.D. și D.M., în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de construcție (antrepriză), în baza căruia constructorul se obliga să execute și să predea „la cheie", cu materialele proprii, o construcție P+E, cu destinația de locuință, în comuna G.V., sat C., județul Prahova.

Durata execuției lucrării a fost de 105 zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar prețul total al lucrării a fost stabilit la suma de 238.000 RON. În executarea contractului sus-menționat, în intervalul mai 2008 - iulie 2009, beneficiarul D.M. a plătit, în tranșe, inculpatului M.A.D. suma totală de 220.350 RON, pentru care acesta din urmă a emis, în mod succesiv, un număr de 12 chitanțe în numele SC D.E.C. SRL (datate 16 mai 2008, 14 iunie 2008, 07 iulie 2008, 12 iulie 2008, 22 iulie 2008, 01 septembrie 2008, 29 septembrie 2008, 20 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 10 noiembrie 2008, 04 mai 2009 și 06 iulie 2009), pe care le-a semnat și ștampilat. Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 12 septembrie 2012 întocmit de D.G.P.M.B.

- Serviciul Criminalistic s-a concluzionat faptul că semnăturile de la rubricile „casier" ale celor 12 chitanțe datate 16 mai 2008, 14 iunie 2008, 07 iulie 2008, 12 iulie 2008, 22 iulie 2008, 01 septembrie 2008, 29 septembrie 2008, 20 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 10 noiembrie 2008, 04 mai 2009 și 06 iulie 2009 au fost executate de inculpatul M.A.D. Fiind audiat în calitate de martor, numitul D.M. a declarat că, în primăvara anului 2008, intenționând să-și construiască o casă pe raza județului Prahova, a contactat reprezentantul SC D.E.C. SRL - inculpatul M.A.D. - cu care, la data de 11 mai 2008, a semnat un contract de execuție, cu o durată de 105 zile, valoarea lucrărilor fiind stabilită la suma de 238.000 RON, aceasta urmând a fi plătită de beneficiar etapizat, conform Anexei X. la contract, respectiv înainte de începerea etapei următoare.

Astfel, în executarea contractului, martorul D.M. a plătit inculpatului M.A.D. suma de 220.350 RON - acesta din urmă motivând că nu are lichidități pentru a achiziționa materialele de construcții necesare - și pentru care învinuitul a emis un număr de 12 chitanțe semnate și ștampilate de acesta. În vederea stabilirii înregistrării în evidența contabilă a SC D.E.C. SRL a veniturilor încasate de la beneficiarul D.M. în baza contractului de construcție din data de 11 mai 2008, precum și a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în cazul constatării omisiunii înregistrării acestor sume, prin ordonanța din data de 12 martie 2012 a D.G.P.M.B. -Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară s-a concluzionat faptul că suma totală încasată de inculpatul M.A.D., în perioada mai 2008 - iulie 2009 (în baza unor chitanțe de plată), în executarea contractului de construcție din data de 11 mai 2008 încheiat cu numitul D.M., a fost de 220.350 RON, iar această sumă nu a fost înregistrată în documentele contabile ale SC D.E.C. SRL și nu a făcut obiectul de calcul al impozitului și TVA-ului aferente perioadei 2008 - 2009. De asemenea, aceste sume nu apar ca fiind încasate nici în casieria SC D.E.C. SRL. S-a concluzionat, totodată, faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a omisiunii înregistrării în evidența contabilă a SC D.E.C.

SRL, a veniturilor în cuantum de 220.350 RON, este în cuantum 39.811 RON, din care 35.182 RON reprezenta TVA de plată și 4.629 RON reprezenta impozit pe venitul microîntreprinderilor. Prima instanță a reținut că, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada mai 2008 - iulie 2009, inculpatul M.A.D. era asociat al SC D.E.C. SRL, îndeplinind totodată, în fapt, atribuțiile specifice funcției de administrator al acesteia, calitate în care a coordonat întreaga activitate comercială, financiar-contabilă și fiscală a societății respective. În această calitate, inculpatul a negociat și încheiat cu beneficiarul D.M. contractul de construcție din data de 11 mai 2008, în executarea căruia a emis un număr de 12 chitanțe și în baza cărora a încasat, în mod succesiv, suma totală de 220.350 RON, pe care, conform legii, trebuia să o evidențieze în documentele contabile ale SC D.E.C.

SRL și să o învedereze în declarațiile fiscale depuse la organul fiscal. Deși, conform documentației pusă la dispoziție de Oficiul Registrului Comerțului, în perioada respectivă, calitatea de administrator era îndeplinită, în mod scriptic, de martora M.R. (fosta soție a inculpatului), cu ocazia audierii sale, aceasta a declarat că, în realitate, încă de la momentul înființării SC D.E.C. SRL, inculpatul M.A.D. a fost cel care a reprezentat societatea în raporturile cu terții (beneficiarii diferitelor lucrări de construcții, administrația financiară etc), ocupându-se efectiv de conducerea activității financiar-contabile a acesteia. Exercitarea, în fapt, de către inculpatul M.A.D., a atribuțiilor de administrator al SC D.E.C.

SRL a fost recunoscută și de acesta din urmă, fiind confirmată și de martorul D.M. Cu privire la prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a omisiunii înregistrării în evidența contabilă a SC D.E.C. SRL a veniturilor în cuantum de 220.350 RON, prin raportul de expertiză contabilă judiciară s-a stabilit faptul că acesta este în cuantum total de 39.811 RON, din care 35.182 RON reprezintă TVA de plată și 4.629 RON reprezintă impozit pe venitul micro-întreprinderilor. S-a reținut că, potrivit adresei din 11 octombrie 2012 a Administrației Finanțelor Publice Sector 1, în perioada 27 februarie 2006 - 31 decembrie 2009, SC D.E.C. SRL a figurat înregistrată ca microîntreprindere. În această calitate, SC D.E.C.

SRL s-a supus dispozițiilor art. 112 1 - 112 11 din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), fiind obligată la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, în cotă de 2,5% (procent în vigoare la data săvârșirii faptei), beneficiind astfel de un regim fiscal mai favorabil și derogator de la regimul general al impozitului pe profit, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. b) 1 din Legea nr. 571/2003. În concluzie, s-a reținut că, prin neînregistrarea în evidența contabilă a SC D.E.C. SRL a sumei de 220.350 RON, inculpatul și-a diminuat în mod fraudulos baza impozabilă în funcție de care se stabilește procentul de 2,5 % reprezentând impozitului pe venitul microîntreprinderilor. S-a apreciat de către prima instanță că fapta inculpatului M.A.D.

care, în perioada mai 2008 - iulie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator de fapt și asociat al SC D.E.C. SRL, a omis înregistrarea în evidența contabilă a societății a veniturilor în cuantum total de 220.350 RON, încasate de la clientul D.M., în temeiul contractului de construcție din data de 11 mai 2008, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum 39.811 RON, din care 35.182 RON reprezentând TVA de plată și 4.629 RON reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cursul cercetării judecătorești desfășurată la prima instanță, inculpatul a făcut dovada achitării prejudiciului reținut în raport de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, consemnând sumele de 15.000 RON conform chitanței T1. din 11 februarie 2013, 7.000 RON conform chitanței T2. din 18 februarie 2013, 4.000 RON conform chitanței seria T3. din 06 decembrie 2012, 10.000 RON conform chitanței seria T4. din 15 martie 2013 și 4.000 RON conform chitanței seria T5. din 18 martie 2013, în total 40.000 RON. Având în vedere că faptele au fost săvârșite în perioada mai 2008 - iulie 2009, deci anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 74 1 C. pen. (la data de 25 mai 2011), instanța de fond a constatat că inculpatul poate beneficia ca lege mai favorabilă de aceste dispoziții legale.

S-a reținut că, potrivit art. 74 1 alin. (2) teza finală C. pen., în cazul infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, prejudiciul care nu depășește 50.000 euro este recuperat, se aplică o sancțiune administrativ ă care se înregistrează în cazierul judiciar. În consecință, constatând că prejudiciul cuantificat sub 50.000 euro a fost achitat integral, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. și în referire la art. 74 1 alin. (2) teza finală C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen., prima instanță a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul M.A.D.

pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a stabilit în sarcina inculpatului M.A.D. sancțiunea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, cuantum care să o efIcientizeze și să inhibe, pe viitor, comportamentul infracțional al inculpatului. În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F., instanța de fond a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 75.067 RON, din care 35.182 RON TVA, 4.629 RON impozit pe venitul microîntreprinderilor și 35.256 RON impozit dividende, așa cum reiese din raportul de expertiză contabilă judiciar efectuat în cauză.

În ceea ce privește pretențiile civile relative la plata TVA-ului și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor, în cuantum total de 39.811 RON, instanța de fond a constatat că acesta a fost achitat integral, iar celelalte pretenții solicitate, în cuantum de 35.256 RON, reprezentând impozit pe dividende nu pot fi acordate în cauză, în condițiile în care inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, pronunțându-se o dispoziție de disjungere a cauzei și continuarea cercetărilor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.N.A.F.. În motivarea apelului s-a arătat că, deși A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 39.811 RON reprezentând TVA și impozit pe venit, solicitând și obligarea inculpatului la plata accesoriilor, respectiv penalități de întârziere și dobânzi calculate de la momentul săvârșirii faptei până la momentul plății, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la plata accesoriilor.

Prin decizia penală nr. 162/A din 24 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr. 234 din 26 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 43121/3/2012. A fost obligată recurenta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat. În ceea ce privește situația de fapt, s-a constatat că a fost corect reținută de către instanța de fond în baza analizei probatoriului administrat, aceasta fiind și corect încadrată juridic.

De asemenea, s-a constatat că, față de împrejurarea că faptele au fost săvârșite în perioada mai 2008 - iulie 2009, anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 74 1 C. pen. (la data de 25 mai 2011), în mod corect instanța de fond a reținut că prejudiciul produs prin fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cuantificat sub 50.000 euro, a fost achitat integral, dispunând încetarea procesului penal față de acesta pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, s-a constatat ca amenda administrativă în cuantum de 1.000 RON este de natură să inhibe, pe viitor, comportamentul infracțional al inculpatului.

Instanța de apel nu și-a însușit critica formulată de partea civilă A.N.A.F., privind omisiunea primei instanțe de a obliga inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi. Astfel, s-a constatat faptul că, în cursul cercetării judecătorești desfășurată la prima instanță, inculpatul a făcut dovada achitării prejudiciului reținut în raport de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, consemnând sumele de 15.000 RON, conform chitanței T1. din 11 februarie 2013, 7.000 RON conform chitanței T2. din 18 februarie 2013, 4.000 RON conform chitanței seria T3. din 06 decembrie 2012, 10.000 RON conform chitanței seria T4. din 15 martie 2013 și 4.000 RON conform chitanței seria T5.

din 18 martie 2013, astfel încât s-a dispus față de acesta încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În ceea ce privește soluția dată laturii penale a cauzei, s-a reținut că aceasta are caracter definitiv, nefiind apelată de inculpat sau de Ministerul Public, iar apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. a vizat doar latura civilă a cauzei. Prin urmare, s-a reținut că a rămas în puterea lucrului judecat împrejurarea că prejudiciul calculat prin raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză, ca fiind de 39.811 RON, a fost integral acoperit, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) 1 C. proc.

pen. și art. 74 1 alin. (2) teza finală C. pen. Totodată, s-a reținut că temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speța dedusă judecății, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ., iar acest temei al răspunderii obligă inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce privește dauna efectivă, cât și beneficiul nerealizat (obligații fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi). În condițiile în care, în cauză, în mod definitiv, s-a dispus față de inculpat încetarea procesului penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală, reținându-se că acesta a achitat integral prejudiciul, instanța de apel nu a mai putut dispune obligarea inculpatului la plata unei părți din prejudiciu, adică la plata obligațiilor fiscale accesorii - majorări, penalități, dobânzi.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F., calea de atac ne fiind motivată nici în scris, nici oral în fața instanței. Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 24 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurenta parte civilă nu și-a motivat recursul în scris, în termenul prevăzut de lege, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. nu va putea fi analizat din oficiu de către instanța de recurs. În acest context, având în vedere și împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. împotriva deciziei penale nr. 162/A din 24 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.A.D. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2013.